Personalități care s-au remarcat prin vocație

Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868,[1] Ștefănești, România – d. 28 iunie 1916, București, România) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.

Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația sa plastică a început la
Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.

Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta sa cromatică plină de
lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare
calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la
el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.

A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate
și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:

„Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când
te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”

—Vasile Drăguț: Ștefan Luchian, Editura Meridiane, București, 1968, cop. 3

Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon,
reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Pictura sa a fost în același timp un semn al atitudinii de protest social, prin faptul că a redat viața de
trudă a muncitorilor și a evocat condiția mizeră și socială a mahalalelor de odinioară. Regăsim astfel în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de
netăgăduit care au găsit în Luchian un perfect rezoneur de o neîngrădită afecțiune. Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria boală, Luchian le-a
înfățișat fără ostentație, cu discreție și foarte simplu.

Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii. În această
perioadă în care și-a concentrat toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură și toată dragostea pentru viață și pentru frumos spre pictarea florilor,
Luchian a alăturat tehnicii uleiului, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie neegalată.
 Eugen Doga
Eugen Doga s-a născut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistria ( pe atunci în URSS, astăzi în raionul Rîbnița, Republica Moldova). A studiat la Școala
de muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de
Arte "Gavriil Muzicescu" din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel. A fost membru al PCUS.[necesită citare]Și-a început cariera
de muzician ca violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al R.S.S.M. pentru Televiziune și Radiodifuziune, încă din perioada studenției (1957-1962). A predat
apoi ca profesor la Școala de Muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al
RSS Moldovenești (1967-1972).Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Debutează în anul 1963 cu
un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocații și disponibilități. Este autor al unor lucrări valoroase în
genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cântece devenite șlagăre, lucrări
camerale și balet).Are la activ mai multe cantate, printre care: "Curcubeul alb"; "Primăvara omenirii"; "Vocea omenească"; poeme simfonice, cum ar fi: "Inima
veacului". A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic "Mama", ciclul pentru orchestra de estradă "Ritmuri citadine", ciclul
coral "Marș gigant", 4 cvartete de coarde, cântece de estradă ("Codrii mei frumoși", "Cântec despre orașul meu", "Cred în ochii tăi", "Florile dragostei", "Iubește,
iubește", "Am visat ploaia" etc.), cântece pentru copii ("Imn soarelui", "Fie soare întruna", "Moș Crăciun" ș.a.).Eugen Doga lucrează și în domeniul muzicii de film
devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori de cinematograf și filme TV din spațiul post-sovietic. El a debutat la studioul cinematografic Moldova-film în
anul 1967, semnând muzica pentru comedia Se caută un paznic. A scris muzică la peste 200 de filme: "Nunta la palat", "Singur în fața dragostei", "Zece ierni pe o
vară", "Explozie cu efect întârziat", "Durata zilei", "Casă pentru Serafim", "Lăutarii", "Șatra", "Gingașa și tandra mea fiară", "Anna Pavlova", "Patul lui Procust"
etc.Este semnificativă contribuția sa la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizând coloana sonoră a peliculelor "Capra cu trei iezi", "Maria Mirabela" ,
serialul "Guguță" ș.a. A semnat muzica pentru spectacolele: "Radu Ștefan, întâiul și ultimul"; "Pe un picior de plai"; "Ce frumoasă este viața"; "Păsările tinereții
noastre"; "Sfânta sfintelor"; baletele "Luceafărul" și "Venancia" ș.a.Spectrul variat al genurilor abordate demonstrează interesul compozitorului pentru cele mai
diverse modalități de exprimare sonoră, pentru zone tematice și stilistice diferite. Muzica sa este, în toate ipostazele, antrenantă, vibrantă și sinceră, ea cucerește
ascultătorul prin generozitatea melodică și autenticitatea emoției pe care o comunică.Pe plan politic, Eugen Doga a fost membru al PCUS din 1976.[necesită citare]
El a fost ales ca deputat al poporului în Sovietul Suprem al R.S.S.M. în legislaturile IX - XI, apoi ca deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.De asemenea,
a fost membru al Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor din URSS și Uniunii compozitorilor din Moldova, vicepreședinte al UCM.La sfârșitul anului
2015 strada pietonală Alexandru Diordiță din Chișinău a fost redenumită în „strada Eugen Doga”.