Nicolae Sulac 

(n. 9
septembrie 1936, Sadîc, Județul Cahul — d. 8 aprilie 2003, Chișinău) a fost
un cântăreț de muzică populară din Republica Moldova. De-a lungul
carierei sale interpretul a cântat șlagărele „Ce frumos mai cânta cucul”,
„Tinerețe-tinerețe”, „Foaie verde magheran”, „Când tata va veni”, „Floarea
lui Sulac”, doinele „Miorița” și „Doina de jale”, „În pădurea de la Prut” și
altele.Nicolae Sulac este laureat al premiilor Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste (URSS), artist al poporului al R.S.S.M. și ulterior al Republicii
Moldova, cavaler al Ordinului Republicii (1992).În anul 2002 a creat un fond
de susținere a muzicii populare.Nicolae Sulac a interpretat piese exclusiv în
limba română fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar și de
cei ce nu cunoșteau limba română.Spre sfârșitul vieții Sulac a dorit să se
stabilească la Iași, oraș care îi plăcea mult și unde obișnuia să se
întâlnească cu prietenii.
 Eugen Doga s-a născut la data de 1
martie 1937 în satul Mocra din Transnistria ( pe atunci în URSS, astăzi în
raionul Rîbnița, Republica Moldova). A studiat la Școala de muzică „Ștefan
Neaga” din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat
din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la
Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), la clasa de
compoziție a profesorului Solomon Lobel. A fost membru al PCUS.[2]
Și-a început cariera de muzician ca violoncelist în Orchestra Comitetului de
Stat al R.S.S.M. pentru Televiziune și Radiodifuziune, încă din perioada
studenției (1957-1962). A predat apoi ca profesor la Școala de Muzică
„Ștefan Neaga” din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului
redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al RSS
Moldovenești (1967-1972).
Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea
internațională este arta componistică. Debutează în anul 1963 cu un
cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii
profesionale, prin multiple vocații și disponibilități. Este autor al unor lucrări
valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de
preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale
(cântece devenite șlagăre, lucrări camerale și balet).
Are la activ mai multe cantate, printre care: ”Curcubeul alb”; „Primăvara
omenirii”; „Vocea omenească”; poeme simfonice, cum ar fi: „Inima
veacului”. A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe,
poemul simfonic „Mama”, ciclul pentru orchestra de estradă „Ritmuri
citadine”, ciclul coral „Marș gigant”, 4 cvartete de coarde, cântece de
estradă („Codrii mei frumoși”, „Cântec despre orașul meu”, „Cred în ochii
tăi”, „Florile dragostei”, „Iubește, iubește”, „Am visat ploaia” etc.), cântece
pentru copii („Imn soarelui”, „Fie soare întruna”, „Moș Crăciun” ș.a.).
Muzica clasică

Creaţiile fondatorilor muzicii clasice din Moldova au

fost adunate în acest compartiment.Unul dintre primii compozitori de muzica clasică din
Moldova a fost Gavriil Muzicescu. Meritul său deosebit constă în faptul, că el e
întemeietorul muzicii academice moldoveneşti, unul dintre primii care a adaptat  muzica
etnică pentru interpretare corală.
Eugen Coca – compozitorul, care a scris muzica pentru prima comedie muzicală
moldovenească «Марийкино счастье», îmbogăţind muzica clasică moldovenească
сu asemenea genuri precum opera, muzica simfonică, muzica corală şi muzica pentru
pian.
Ștefan Neaga este unul dintre fondatorii uniunii compozitorilor din Moldova, care a
făcut cadou muzicii clasice mondiale astfel de creaţii precum „Poema Nistrului”,
cantatele „Ştefan cel Mare” şi „Basarabenii” şi mai e cel care a scris în 1945 muzica
pentru imnul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
Maria Cebotari și Maria Bieșu sînt primadonele muzicii vocale academice
moldovenești, și bineînțeles Mihail Munteanu – prim solist al operei naționale.
Leonid Gurov, Solomon Lobeli, Eduard Lazarev, Alexei Stîrcea, Vasile
Zagorschi – aceste nume sînt, de asemenea, cunoscute în lumea întreagă, iar
moştenirea muzicală lăsată de ei, este o mîndrie a arhivei naţionale şi ocupă un loc de
cinste în inimile oamenilor diferitor generaţii, cu preferinţe muzicale diverse.
Compozitori moldoveni
 Vasile Advahov  Valentin Dânga
 Eugen Doga
 Mihail Bârcă
 Vali Boghean  Adrian Graur
 Victor Buruiană
 Cleopatra Hrșanovschi
 Tania Cergă
 Tudor Chiriac  Ionel Istrati
 Ghenadie Ciobanu
 Max Kissaru
 Vsevolod Coroliuc
 Alexandru Cristea

Cântăreți moldoveni
 Ian Raiburg  Cleopatra Stratan
 Irina Rimes  Nelu Stratan
 Sofia Rotaru  Pavel Stratan
 Cătălina Rusu  Doina Sulac
 Ion Suruceanu (cântăreț)
 Iurie Sadovnic
 Sasha Lopez  Lia Taburcean
 Cristina Scarlat  Tany Vander
 Radu Sîrbu  Olia Tira
 Mark Stam  Arsenie Todiraș
Nelly Ciobanu (numele adevărat este Nelea Ciobanu-
Mărgineanu)[1], (n. 28 octombrie 1974 în satul Cania, raionul
Cantemir, Republica Moldova) este o cântăreață de muzică
ușoară. Pe 14 februarie 2009 este aleasă de juriul de specialitate
și de televoting să reprezinte Republica Moldova la Concursul
Muzical Eurovision 2009 cu piesa Hora din Moldova.[2] Pe 14
mai participă la semifinala a doua a concursului, calificându-se în
marea finală de pe 16 mai.
Constituit în luna august 1945, Ansamblul Național Academic
de dansuri populare “Joc”, reprezintă prin excelență cea mai
înaltă expresie a Folclorului moldovenesc: reflectă caracterul și
stilul, și în același timp, exprimă aspirațiile și sentimentele culturii
poporului moldovenesc, de-a lungul istoriei sale plurimilenare. De
la prima sa apariție artistică, ansamblul “Joc” a activat
întotdeauna cu pasiune și loialitate.Numit în funcție în anul 1957
la Conducerea artistică, Vladimir Curbet a știut să culeagă cea
mai bună muzică și cele mai bune dansuri populare din Moldova,
creînd printr-o înaltă fantezie și o rară sensibilitate, perle
coreografice autentice.Ansamblul “Joc” cuprinde un repertoriu
foarte vast, cu un număr impresionant de dansuri – peste 80 – și
un număr mare de programe concertistice. Ansamblul a concertat
în fața a milioane de persoane, în cadrul a peste 10000 de
spectacole, dintre care 4000 în străinătate. Într-adevăr, de-a
lungul anilor,  “Joc” a efectuat turnee în 63 de țări ale lumii –
Europa, Rusia, America Latină, Australia, Africa de Nord, Coreea,
India, Filipine, și altele – unde a obținut un succes incomparabil și
bine meritat în fața publicului și a criticii. Și desigur, au fost
cîștigate numeroase premii și decorații.
Barbu Lăutaru (pseudonimul lui Vasile Barbu,
n. 1780, Mereni, raionul Anenii Noi, Moldova –
d. august 1858, Iași, Moldova), a fost
un cântăreț și cobzar român, care s-a bucurat de o faimă devenită
legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. Staroste
al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutaru a fost
unul dintre acei mari cântăreți populari români care, prin creația și
felul lor de interpretare, au contribuit la formarea și îmbogățirea
muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea
elementelor de muzică populară românească cu elemente ale
muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale. A
întreprins numeroase turnee prin țările românești, inclusiv și
prin Basarabia (la Chișinău și Telenești).
A stârnit admirația lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin
Moldova, în iarna anului 1847, la Iași. Săptămânalul francez „La
Vie parisienne” relata în 1874 că, cu ocazia vizitei, Barbu Lăutaru
a reprodus o improvizație de-a lui Franz Liszt la o primă audiție,
când compozitorul maghiar a făcut un popas la conacul
vistiernicului Alecu Balș.
 Colindele sunt cântece
tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-
liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele
sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din
perioada precreștină[1]. Colindele nu trebuie confundate
cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de
iarnă, și nici colindatul cu umblatul cu steaua[2]. Colindele
se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou[3]. Unele
dintre ele au o sumedenie de variante și versiuni, potrivit
diferitelor regiuni și graiuri. Inițial, colindele aveau o
funcțiune ritualică, anume aceea de urare pentru fertilitate,
rodire și belșug. Acest obicei era legat fie de începutul
anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârșitul
său (toamna, la culegerea recoltei)[1]. Pe de altă parte, un
scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a
spiritelor lui Ianuarie. Peste timp, din semnificația inițială a
colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de
ceremonie, petreceri și urări[4].