Sunteți pe pagina 1din 5

COLECTIVUL ARTISTIC EMERIT DIN REPUBLICA MOLDOVA ANSAMBLUL NATIONAL ACADEMIC DE DANSURI POPULARE JOC

Cuvntul Joc provine din latinescul Jocus i nseamn, n traducere, ca i strbuna noastr hor romneasc, bucurie, veselie, petrecere cu muzic i dans. Aprut n august 1945, Ansamblul Naional Academic de Stat de Dansuri Populare Joc, colectiv emerit din Republica Moldova, Laureat al concursurilor republicane,unionale (pe timpul URSS), i internaionale, s-a afirmat ca o veritabil instituie de preluare i fructificare a frumoaselor i valoroaselor tradiii, datini, ritualuri i obiceiuri ale romnilor din Republica Moldova, asumndu -i astfel nobila sarcin de reprezentant al artei i culturii naionale. O parte integrant a folclorului naional l constituie dansul popular bogat n caractere i stiluri complet deosebite ntre ele care reflect viaa, exprim aspiraiile i sentimentele poporului, istoria lui multimilenar. Valoarea acestui minunat folclor, promovat de ansamblul Naional Joc, rezid, n primul rnd, n adevrul de via i n frumosul pe care l exprim. Arta promovat de colectivul JOC e alimentat de cele mai vechi si mai strlucitoare dansuri populare ale neamului romnesc. n cei 60 de ani care s-au scurs de la prima sa manifestare artistic, admirabilul colectiv JOC a muncit cu rvn i pasiune pentru a-i alctui un repertoriu vast n care printr-o grij permanent, au fost pregtite i montate 8 programe concertistice (circa 80 de dansuri), fiind incluse cele mai reprezentative opere ale muzicii i dansului plaiului moldovenesc, demonstrnd n faa unui public de peste 18 milioane de persoane circa 7800 de spectacole, dintre care 3800 dincolo de hotarele Republicii Moldova. ncepnd cu anul 1957, n fruntea Ansamblului Joc, se afl talentatul i inegalabilul coregraf-ef i director artistic Vladimir Curbet, artist al popurului din Republica Moldava i din fosta U.R.S.S., Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al

Ordinului Republicii Moldova, pasionat etnograf si folclorist, neobosit valorifictor al dansului i muzicii populare, artist de formaie enciclopedic. Pe parcursul anilor (1957-2005), maestrul V. Curbet a tiut s culeag cele mai frumoase flori de dans, muzic, port naional de pe plaiurile Moldovei, aranjndu-le cu mult inspiraie i fantezie i ridicndu-le la nivel de spectacole, la nivelul adevratelor perle coregrafice, pstrnd n formele lor artistice stilul i maniera de interpretare, muzica, costumele i spiritualitatea poporului n toat autenticitetea lor. Datoria acestei activiti de creaie a maestrului V. Curbet, colectivul Joc -ului a cunoscut o ascensiune permanent i s-a bucurat de autoritatea naional i internaional. Iat doar cteva din bijuteriile muzical-coregrafice care au adus ansamblului faim recunoscut n ntreaga lume: Hora mare, Btuta, Hora fetelor, Brul, Srba, Rzeasca, Moldoveneasca, Mrunica, Criele, Cluarii, Suita Srbtoreasc, Nunta moldoveneasc, suita Carpaii, Legenda Mriorului, poemul muzicalcoregrafic Drgaica, . a. De-a lungul anilor ansamblul JOC a efectuat turnee de remarcabil prestigiu, obinnd succese de rezonan n peste 63 ri ale lumii (Frana, Spania, Italia, Portugalia, Australia, Noua Zeland, Belgia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Brazilia, Chile, China, Turcia, Libia, Tunisia, Siria, Liban, Canada, Mexic, Venezuela, Argentina, Cehia, Slovacia, Romnia, Bulgaria, Polonia, Iugoslavia, Coreea de Nord, India, Filipine, Suedia, Letonia, Lituania, Estonia, Ucraina, Rusia, Norvegia, Elveia, etc). Ansamblul a purtat cu mndrie i demnitate nestinsa fclie a artei populare naionale, art de un cald i vibrant mesaj de prietenie cu toate popoarele. Printre performanele Ansamblului se nscriu Premiul I i medalia de Aur la Festivalul IV Mondial al tineretului i studenilor de la Bucureti (1953); Premiul I i medalia de Aur la festivalul mondial de la Moscova (1957); Premiul I la festivalul folcloric din Dubrovnic-Iugoslavia (1965); Medalia de Aur la festivalul tineretului de la Berlin (1974); diploma de gradul I i medalia de Aur la Festivalul Folcloric internaional de la Burgas-Bulgaria (1979). n toamna anului 1979 colectivului JOC i se confer titlul onorific de Ansa mblu Academic pentru nalta miestrie de interpretare i activitate artistic fructuoas, pentru meritele deosebite n promovarea i valorificarea folclorului muzicalcoregrafic din Republiea Moldova. Ca dovad elocvent a viabilitii perpetue i valorii performante a Ansamblului JOC este obinerea cu brio a Medaliei de Aur la Olimpiada Cultural internaional de la Moscova (THE FIRST DELPHIC GAMES - Moscow 2000 i 2002). n componena Ansamblului JOC activeaz la ora actual 90 artiti, dansatori i muzicieni, care i-au fcut studiile n colile i instituiile de specialitate, capabili s promoveze arta coregrafic i muzical naional. De un aparte succes i de o permanent popularitate se bucur solitii-dansatori: Alexandru Gadjel, Viorica Lupacu, Alexandra Dumitracu, Alexandru Buhiescu, Ion Creu, Iana Diacenco, Valentina Moscovici, Ludmila Grigori, Drago Sugac, Alina Burciu, Grigore Moraru, Grigore Paladi, Lilian Dnil, Lilia Mitati, Alina Smirnov; solistii -instrumentiti: Sergiu Marian (caval, fluier, ocarin, cimpoi, tilinc), Boris Rudenco, Marian Gheras i Valentin Drglin (naiti), Nicolae Chiriac (vioar), Petru Strelciuc i Adam Stng (trompetiti), Aurel Berejan i Dumitru Hbsescu (vioriti).

ANSAMBLUL RUSESC ACADEMIC DE STAT DE DANSURI POPULARE BERIOZCA

Ansamblul Academic de Stat de Dansuri populare Beriozca ,este ansamblu coregrafic de dansuri Rusesti, format in anul 1948 de catre Nadejda Sergheevna Nadejdina ,din iunie 2000 purtindui numele . Denumirea ansmblului apare de la prima montare a horovodului rusesc pentru fete Beriozca 1948 pe muzica horovodului rusesc . Pe parcursul a 30 de ani Nadejda S.N a fost conducatorul colectivului .Dansul Beriozca a devenit simbolul Rusiei . La inceput colectivul era pur femeiesc (pina la 1959) . Primul concert a avut loc in teatrul in 1948 si a cunoscu un mare

success . Mai apoi de catre Nadejda S.N. au fost montat : Valsul Beriozca , , , , , , , , , , un ciclu de compozitori coregrafice si altele . Beriozca era o adevarata descoperire in viata dansului scenic rusesc. Ea este creatoare unui ansamblu fantastic si a unui stil nou in coregrafia temporana. Cartea de vizita a ansamblului este cunoscutul mers curgator tehnica caruia se pastreaza in taina . Dupa decedarea Nadejdei S.N (1979 ) conducator artistic a devenit M.Colitova artista a poporului ,acesta a pastrat mostenirea colectivului , il dezvolta si il mareste .Montarile ei sunt : , , , , , . Beriozca a sustinut concerte in peste 80 de tari .SUA ,Japonia, Franta,Argentina ,Cili , etc .

ANSAMBLUL ACADEMIC DE STAT DE DANSURI POPULARE IGOR MOISEEVA

El a studiat la Moscova ,intr-un studio privat balet 1920, in Colegiul de Coregrafie din care a absolvit-o in anul 1924 .Dupa absolvire el a fost acceptat in Teatrului Bolshoi ,unde a lucret pina 1939 .In 1931,el a devenit un solist .In 1930 a inceput sa lucreze ca coregraf .A fost director al unui nuar de parade sportive in Piata Rosie .In 1933 a absolvit Universitatea de Arte . In 1936 el a condus partea coregrafica de Tatru popular de Arte. In 1937,cu sprijinul presedintelui ,a creat primul dans popular profesional al tarii .Prima repetitie a noului ansamblu a avut loc pe 10 februarie 1937. In 1943 el a fondat prima scoala profesionala din tara de dans popular ,si in 1966 a organizat un concert coregrafic ansamblul baletul tinar Ansamblul Academic de Stat de Dansuri populare in numele lui I.Moiseeva, este primul in lume colectiv coregrafic profesional ,scopul care este interpretarea artistica si propaganda dansurilor folclorice din toata lumea . Primul concert al trupei a fost pe 29 august 1937 ,in teatrul din Moscova Ermitog din acel timp activitatea artistica a ansamblului nu s-a mai oprit . In repertoriul ansamblului sunt dansuri din toata Rusia si intreagalume . Pentru numarul mare de turneie ansamblul este inscris in cartea recordurilor din Rusia . In 1967 a primit denumirea e colectiv academic .Ansamblul I.Moiseev este primul si unicul ansamblul de dansuri populare din Rusia in repertoriul caruia sunt incluse miniaturi coregrafice ,tablouri ,baletele intr-un act pe muzica compozitorilor rusi P.I. Ceaikovski , M.I Musorschii ,M.I Glinca .

Conexiunea dansului popular cu cel clasic este baza dezvoltarii si imbogatirii repertoriului .In repertoriul ansamblului sunt aproximativ 300 de lucrari originale montate de I.Moiseev. In repertoriul ansamblului sunt incluse si dansuri moldovenesti Hora ,Ciocirlia , Joc,. Dansuri romanesti Briul .

RIVERDANSE

Soul dansat de Riverdanse pentru prima data a aparut in scena la Eurovision 1994 ,30 aprilie .La aceasta prezentare au participat campionii dansului irlandez Djin Batler si Maicel Flatli si corul celsic Anuna . Tlatli era insasi coregraful partiturei pentru sine si intreaga grupa . In noiembrie 1994 in Dublin au incept sa se vinda bilete la primul spectacol Riverdanse ,care a fost prezentat la 3 februarie 1995 . Maicl Fletli a plecat din trupa ,a fost inventat alt solist Colin Dann ,a ativat pina 1998 .Acest colectiv activeaza si acum intr-un format mai retras .

S-ar putea să vă placă și