TEATRELE MUZICALE DIN ROMÂNIA

Operele şi teatrele muzicale din întreaga ţară au cunoscut o înflorire

deosebită, avînd realizări ce se cuvin a fi menţionate.

Timişoara
Astfel, Opera din Timişoara, înfiinţată în anul 1947, a înscris în programul său
ca o necesitate imperioasă, spectacole de balet, pentru care s-au depus multă
energie Şi 'Sacrificii. Dintre înfăptuirile sale mai de seamă în acest domeniu, cităm
baletul românesc Priculiciul de Zeno Vancea, cu coregrafie, decor şi costume de
Trixy Ghecais, avînd ca principali interpreţi alături de un corp de balet tînăr şi
entuziast, pe Judith Gobetz, Frânase Valkai Şi Vasile Fonta. Reamintim Şi
Haiducii de Hilda Jerea, montat de Mercedes Pavelici. Şeherazada este unul din
baletele clasice care a adus .acestui ansamblu un succes deosebit. Remarcabile au
fost şi montările coregrafice Rapsodia Română de George Enescu, Petrica şi lupul
de S. Prokofiev, Şurale de I. larulin, La piaţă de Mihail Jora, Lacul lebedelor de P.
Ceaikovski şi Romeo si Julieta de S. Prokofiev. . . Dintre soliştii acestui colectiv de
balet, Măria Bardezian-Kecsek Şi Francisc Valkay au susţinut între 19 august şi 15
septembrie 1965 recitale de balet în Republica Populară Chineză, vizitînd oraşele
Pekin, Shanghai, Nankin şi U-Şi.

Cluj
Opera Română din Cluj şi-a reluat, după 1944, activitatea la sediul său cu o
preocupare atentă şi permanentă pentru spectacolele de balet, ajutată îndeosebi de
faptul că Şcoala de coregrafie din Cluj pregăteşte în fiecare an cadre tinere şi
valoroase. În afară de lucrările clasice obişnuite, colectivul de dansatori şi coregrafi
a pus în scenă baletul în două acte Esmeralda de Pugni. Deşi reprezentat prima
dată în anul 1844, cu Garlotta Grisi în rolul principal, baletul acesta se menţine
şi astăzi în repertoriul multor ansambluri de balet. Rolul Esmeralda a fost
interpretat cu strălucire de Larisa Şorban. Au urmat două dificile lucrări de
Serghei Prokofiev — Cenuşăreasa şi Romeo şi Julieta, în montarea maestrei de
balet Gabriela Taub-Darvaş.
În cursul anului 1960 s-a hotărît ca baletul Romeo şi Julieta să fie
interpretat de ansamblurile de balet ale celor două opere clujene, avînd în
rolurile principale pe primii balerini de la operele respective. O realizare
deosebită a obţinut ansamblul de balet al Operei din Cluj, în cursul anului 1965,
cu Întoarcerea din adîncuri de Mihail Jora, pus în scenă de Gabriela Taub-
Darvaş, care semnează regia şi coregrafia, în versiunea clujeana, s-a pus
accentul îndeosebi pe conţinutul dramatic al baletului. Interesantă şi plină de
făgăduinţi este şi activitatea Operei Maghiare din Cluj. De la înfiinţarea acestei
instituţii s-a manifestat un viu interes pentru balet, reprezentîndu-se chiar în
cursul primei stagiuni scurte spectacole în acest gen ca Rapsodia Română de G.
Enescu şi Dansuri de pe Mureş de Z. Kodaly. Dar abia după o temeinică
pregătire s-a trecut la montarea unui balet mai dificil şi s-a pus în scenă Fîntîna
din Baccisarai de Boris Asafiev, Floarea roŞie de R. Glier cu coregrafia compusă
de Oleg Danovski şi baletul Năframa de Kenessy, în coregrafia maestrului de
balet din Budapesta, Harangozo Gyula. Încurajaţi de succesele obţinute s-a trecut:
apoi la montarea baletului sovietic Şurale de L. Iarulin, în care s-a reuşit să se
realizeze o interpretare unitară a dansurilor de ansamblu şi o perfectă armonie
între muzică şi coregrafie.
Un succes deosebit a obţinut baletul Călin de Alfred Mendelsohn, în regia
maestrei de balet Tilde Urseanu. Dintre lucrările originale, Opera Maghiară din
Cluj a mai montat Priculiciul de Zeno Vancea şi Cînd strugurii se coc de Mihail
Jora, cu o deplină înţelegere a specificului autohton pe care îl implică interpretarea
lor. Se mai înscriu ca realizări de seamă ale acestui colectiv Bolero de Ravel,
Tricornul de Manuel de Falia, Romeo Şi Julieta, Spărgătorul de nuci de P.
Ceaikovski, Prinţul cioplit în lemn de B. Bartok şi Mandarinul miraculos de
acelaşi compozitor.

Iaşi
Opera de Stat din Iaşi, deşi înfiinţată abia în anul 1956, numai în doi ani a
putut avea un corp de balet organizat - menţionăm că o promoţie întreagă a Şcolii
de coregrafie din Bucureşti a plecat cu acest prilej la Iaşi - şi, sub conducerea
maestrului de balet N. Iacobescu, a pus în scenă Invitaţie la vals de Weber,
Noaptea Valpurgiei din Faust de Gounod, fragmente din Macul roşu, Laurenţia
de compozitorul Alexandr Krein, Flăcările Parisului şi altele, în anul 1960,
Opera ieşeană a montat în premieră baletul Păcală de Viorel Doboş, o evocare a
celebrului erou popular, care lovea cu aspră satiră şi umor în exploatatorii
poporului.
Coregrafia a urmărit să exprime nu numai portretul psihologic al
personajelor şi deosebitele stări sufleteşti prin care trec ele, dar şi numeroasele
detalii cuprinse în desfăşurarea acţiunii, în acest scop, s-a utilizat dansul de
caracter, îmbinat cu tehnica clasică. Principalii interpreţi au fost Natalia Vronschi-
Gaşter (Florica) şi Ion Boitanciuc (Bujor).
 Braşov
Tot un capitol din trecutele lupte ale sărăcimii pentru o viaţă mai bună şi
pentru dreptate socială, a inspirat compozitorului Norbert Petri baletul Ion cel
Tare, coregrafia de Mercedes Pavelici-Goritz, reprezentat în premieră în anul
1959, la Teatrul Muzical din Braşov. Acţiunea se petrece în lumea închisă şi apă-
sătoare a breslelor, în care ucenicii şi calfele erau exploataţi de către meşteri şi
anume chiar în breslele din vechiul Braşov. Montarea unei lucrări originale fusese
încurajată de succesul obţinut de acest colectiv artistic în anul precedent, cu
Fîntîna din Baccisarai de B. Asafiev, coregrafie de Oleg Danovski, Coppelia -
coregrafia Adriana Dumitrescu. În fiecare stagiune, publicul braşovean este solicitat
de noi balete ca Zîna păpuşilor de Bayer, Mărul de aur de H. Klee (1960),
Şeherazada, Mica serenadă (1962), Mirandolina de Vasilenko (1961), Carnavalul,
Preludiile şi Fîntîna din Baccisarai (1964), în realizarea coregrafică a maestrei de
balet Mercedes Pavelici-Goritz, Rapsodia Română (1964), cu coregrafie de Floria
Gapsali-I. Brumer şi Chopiniana (1965), în montarea lui Gelu Matei. Activitatea
ansamblului de balet de la Teatrul Muzical Braşov, deşi destinată unui public
puţin numeros, este demnă de toată lauda.

Constanţa
Colectivul de balet al Teatrului de Stat din Constanţa, înfiinţat în septembrie
1957, a prezentat primul spectacol la 15 noiembrie 1959 cu Coppelia de Leo
Delibes. Apoi au urmat succesiv : La piaţă de Mihail Jora, Nunta in gospodărie de
Viorel Doboş, Cînd strugurii se coc de Mihail Jora, Fîntîna din Baccisarai de B.
Asafiev şi Esmeralda de C. Pugni şi altele. Maestra de balet este Mireille Savopol-
Gprescu, avînd ca primi solişti pe Isabela Aguletti, Adriana Caraian, lacob Tiberiu,
Ştefan Soctor şi Dumitru Popescu Cioată.
Galaţi
Teatrul Muzical din Galaţi şi-a alcătuit în anul 1956 un corp de balet, care a
realizat spectacole coregrafice din an în an mai bune. În 1957 s-au montat Zîna
păpuŞilor de J. Bayer, în 1959 Fîntîna din Baccisarai de Boris Asafiev, ambele
lucrări cu coregrafie de Stefania Ignat şi avînd ca primă balerină pe Gristina
Atanasiu. Ulterior a fost angajat ca maestru de balet Trixy Checais care pune în
scenă, într-o viziune proprie, Fîntîna din Baccisarai în 1963, iar în stagiunea 1965
—1966 un triptic coregrafic alcătuit din Noaptea Valpurgiei din Faust de Gounod,
Bolero de Ravel şi Dansurile polovţiene din Kneazul Igor de Alexandr Borodin.
Primii solişti ai acestui teatru sînt Venera Gherman şi Mitre Stan.
 Învăţământ coregrafic românesc
Contactul cu masele largi de spectatori a impus coregrafiei româneşti o
nouă viziune a baletului care să satisfacă exigenţele şi sensibilitatea acestui
public nou şi să adopte tehnica tradiţională la necesităţile de expresie ale unei
realităţi în rapidă şi fundamentală transformare. Menţinînd ca o bază neclintită
canoanele dansului clasic, coregrafii români tind la obţinerea unui limbaj pro-
priu, original, care să redea nu aspecte de suprafaţă, ci întreaga profunzime a
vieţii contemporane. La răspîndirea şi educarea gustului public pentru arta
baletului şi crearea unui artist coregraf de tip nou a contribuit într-o largă măsură
şi Şcoala de coregrafie.
În România au existat în trecut două tipuri de şcoli: şcoala de pe lîngă Operă
şi tot felul de studiouri particulare; prima avea ca ţel pregătirea cadrelor de balet
pentru ca ele să servească teatrului. Elevii acesteia, scutiţi de taxa de învăţămînt,
erau obligaţi să stea la dispoziţia teatrului de dimineaţă pînă seara, luînd parte la
toate montările, intrînd în figuraţie şi formînd astfel un colectiv ajutător al tuturor
spectacolelor de operă sau balet. Viaţa lor se petrecea în teatru, iar şcoala
propriu-zisă - adică lecţiile de balet - se rezumau la o oră de studii după amiaza,
în care se preda disciplina baletului clasic. Alte materii de specialitate nu
existau, iar de cultură generală nici nu putea fi vorba.
Mulţi ani a funcţionat ca pedagog al şcolii Florica Bălănescu, care nu avea
însă o metodă ştiinţifică de predare.
Iată deci că era firesc pentru cei ce doreau o perfecţionare calificată, să se
adreseze studiourilor particulare. Astfel, o dată ajunşi în teatru, dansatorii tineri
veneau fiecare cu un stil diferit de dans, din care cauză trupa de balet a Operei
nu avea omogenitate şi stil.
După 23 August 1944 s-a hotărît înfiinţarea unui învăţămînt de stat -
organizat şi condus de oameni calificaţi - şi s-au pus bazele Şcolii de coregrafie,
care şi-a început activitatea în 1947 sub decanatul lui Anton Romanowski.
În anul 1950, şcoala aceasta s-a transformat în Şcoala medie de coregrafie.
Spre deosebire de trecut, în prezent se dă o mare importanţa dezvoltării
multilaterale a unui viitor dansator, prin studii de cultură generală completă, iar în
materie de dans prin cursuri de specialitate ca : balet clasic, dans istoric, dans de
caracter, dans popular, istoria muzicii, pian auxiliar, meşteşug actoricesc, ritmică,
istoria baletului şi grimă.
O instituţie similară a luat fiinţă la Cluj, tot în anul 1950. Dintre primii
profesori amintim pe Floria Capsali, Anton Romanowski şi Oleg Danovski. Astăzi,
clasele de studiu sînt conduse de cadre noi, corpul profesoral de specialitate fiind
completat de foşti dansatori sau de dansatori solişti din corpul de balet al Teatrului de
Operă şi Balet. Conducerea şcolii, a fost asigurată de Ester Maghyar-Gonda,
îndrumă întreaga activitate cu multă competenţă şi simţ pedagogic.
Nu numai publicul românesc ci şi cel străin a apreciat şi confirmat valoarea
tinerelor cadre de dansatori români.
Succesele obţinute pînă în prezent ne îndreptăţesc să afirmăm că baletul
românesc posedă un potenţial artistic în plină şi strălucitoare dezvoltare.
Se cuvine să amintim aici activitatea neobosita, de un real ajutor pentru
baletul românesc, al regretatului dirijor Egizio Massini, artist al poporului,
conducător muzical de înaltă autoritate artistică. Apropiindu-se cu dragoste de
munca maeştrilor de balet, participa la întregul proces al creaţiei unui spectacol, din
momentul naşterii partiturii muzicale, urmărind apoi transpunerea coregrafică din
sala de balet, pînă în momentul ridicării cortinei. Activitatea sa prodigioasă,
experienţa şi probitatea sa profesională constituie cel mai luminos exemplu pentru
tinerii dirijori care doresc să îmbrăţişeze genul baletului.
Astăzi, colectivul de balet al Teatrului de Operă şi Balet se remarcă prin
calităţi artistice care îl situează printre unii cele mai bune din lume.
Calităţile fizice excepţionale, şcoala serioasă şi trăsătura unitară, de deplină
omogenitate, au făcut posibilă abordarea unui repertoriu atît de dificil şi variat.
Pe marile scene ale lumii, întregul colectiv a fost apreciat aşa cum se cuvine şi
sîntem siguri că îl aşteaptă succese din ce în ce mai mari.