Contribuţia dirijorului George Georgescu la promovarea creaţiei lui Paul Constantinescu

Sanda Hîrlav Maistorovici

Deceniul 1930–1940, în care numele lui Paul Constantinescu începea să se facă auzit în viaţa
muzicală românească şi europeană, coincide cu perioada în care dirijorul George Georgescu deţinea
funcţia de director al celor două prestigioase instituţii muzicale bucureştene: Filarmonioca şi Opera.
Ambele parcurseseră un drum anevoios în privinţa cristalizării lor ca instituţii.

De la debutul său la Filarmonica bucureşteană, în 2 ianuarie 1921 şi pînă la 1 septembrie 1964, cînd
înima sa a încetet să mai bată, dirijorul George Georgescu şi-a închinat întreaga energie şi pricepere
pentru propăşirea orchestrei pe care a iubit-o şi a a condus-o pe cele mai înalte culmi ale perfecţiunii.
Ca dirijor şi director al Filarmonicii dar şi al Operei, în trei etape distincte (1922–1926, 1930–1933 şi
1939–1940), el a cheltuit energie şi talent pentru progresul acestor instituţii. În cazul carierei lui,
vorbim despre două etape distincte: prima, între 1920 şi 1944 legată de restructurarea şi afirmarea celor
două instituţii mai sus amintite, şi a doua, între 1954 şi 1964, de impunere definitivă a Filarmonicii
bucureştene în lumea muzicală internaţională. În prima etapă, dar şi mai tîrziu, atingerea scopului final
s-a realizat treptat, sistematic, managerul şi artistul concepînd o întreagă strategie pe termen lung 1,
bazată pe dezvoltarea a patru direcţii conexe: a. programarea continuă şi reluarea periodică a
partiturilor magistrale ale titanilor muzicii: Mozart, Beethoven, Brahms, Ceaikovski; b. programarea
unor prime audiţii ale lucrărilor valoroase de ale compozitorilior contemporanui lui (Stravinski, Ravel,
Bartók, Strauss, Prokofiev, Mahler, Honegger, Roussel, Florent Schmitt, Szymanowski, Schoenberg,
Respighi, Holst); c. promovarea celor mai valoroase lucrări ale compozitorilor români şi programarea
în concerte ale valorilor interpretative româneşti (George Enescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Marțian
Negrea, Paul Constantinescu, Filip Lazăr, Theodor Rogalski, în domeniul creaţiei şi Dinu Lipatti,
Valentin Gheorghiu, Ștefan Ruha, Radu Aldulescu, Vladimir Orlov, Ion Voicu, în domeniul
interpretativ); d. Ridicarea nivelului cultural al publicului prin invitarea celor mai proeminente
personalităţi muzicale care veneau la Bucureşti, datorită prestigiului şi legăturilor personale cu
muzicieni şi întelectuali de prim rang. (Ernest Ansermet, Clemens Kraus, Bruno Walter, Felix
Weingartner, Richard Strauss, Igor Stravinski, Alfred Cortot, Walter Gieseking, Wilhelm Kempff,
JacquesThibaut, Pablo Casals, Gaspar Cassado, Enrico Mainardi, Sviatoslav Richter,
David Oistrach,Yehudi Menuhin, Emil Gilels).

Ca dirijor şi director al Operei, George Georgescu a abordat cu curaj premiere de mare dificultate:
Vasul fantomă, Walkiria, Aida, Salomeea, Boris Godunov, Manon, Faust (între 1922-26), Parsifal,
Fidelio În etapa a doua şi Flautul fermecat, Dama de pică şi cele două lucrări ale lui Paul
Constantinescu, Nunta în Carpaţi şi O noapte furtunoasă.
Despre stilul său dirijoral s-au scris sute de pagini. Poate ar fi corect să se spună că George Georgescu
mai degrabă oficia, decât dirija. Exista o solemnitate deosebită în gestul său, în întreaga atitudine la
pupitru, în însăşi silueta impunătoare, cvasi sacerdotală. Exista un fel de fluid între dirijor şi
orchestranţi, parcă alcătuit dintr-o credinţă uriaşă care suscita valurile de sunete, dar le şi stăpânea,
le modela după voinţă. Dirijorul se simţea cel mai în largul său în faţa marilor mase vocal simfonice. 2

Printre compozitorii români a căror creaţie a trezit interesul lui George Georgescu s-a numărat şi
Paul Constantinescu. Lucrările acestuia promovate de George Georgescu au fost următoarele: Nunta în
Carpaţi, Rapsodia a II-a, Dansuri româneşti, Concertul pentru pian şi orchestră în interpretarea lui
Valentin Gheorghiu şi opera bufă O noapte furtunoasă.

Deşi Paul Constantinescu a scris foarte multe lucrări simfonice destinate spectacolului coregrafic,
dintre ele, doar una este mai cunoscută: Nunta în Carpaţi. Titlul iniţial al lucrării a fost Nunta în
Fundul Moldovei. Terminată la Bucureşti la 24 iunie 1938, lucrarea foloseşte material folcloric cules
de echipa de sociologi condusă de Dimitrie Gusti, în anul 1928, în comuna Fundul Moldovei. La cîteva
luni după terminarea ei, în acelaşi an, 1938, la 27 noiembrie, lucrarea este distinsă cu Premiul I
„George Enescu”. Prima reprezentare a baletului, în scenografia lui Mac Constantinescu, a avut loc la
5 mai 1938, la Opera Română din Bucureşti. În rolurile principale, Floria Capsali (autoarea libretului
coregrafic), Oleg Danovski și Mitiţă Dumitrescu. Paul Constantinescu a scris lucrarea cu gîndul de a fi
prezentată la Expoziţia Internaţională de la New York, dar în urma vizionării spectacolului la
1
Bentoiu, Pascal, Marele Repertoriu, în volumul George Georgescu. Mărturii în contemporaneitate, Ed. Muzicală, Bucureşti
1987, p.17-19.
2
Ibidem, p.19.

1
21 ianuarie 1939 de către Comisia Română pentru Expoziţia Internaţională de la New York condusă de
Dimitrie Gusti, lucrarea nu a fost selecţionată, se pare, datorită unor fricţiuni între Dimitrie Gusti şi
Floria Capsali. Presa însă a remarcat valoarea lucrării: Paul Constantinescu, deşi abia trecut de treizeci
de ani, este, precum cred că se ştie, singurul muzician român tânăr care a înscris două compoziţii în
repertoriul Operei Române: O noapte furtunoasă, după Caragiale şi Nunta în Carpaţi, balet a cărui
muzică a găsit un rar ecou şi în Germania, deşi ar putea părea, la prima vedere, în afara hotarelor,
prea impregnat de „exotismus”. Dar, muzica adevărată e una singură, şi de aceea a putut să placă şi
va putea să placă în orice parte „muzicală” a lumii, iar Germania, şi din acest punct de vedere,
reprezintă imens de mult.Executată în întreg turneul din Germania al Filarmonicii conduse de
maestrul George Georgescu, muzica Nunţii va fi cântată, zilele acestea chiar de Filarmonica din
Berlin, sub bagheta lui Ionel Perlea.3

O declaraţie personală a compozitorului privind lucrarea, poate fi găsită în articolul O vizită la

compozitorul Paul Constantinescu, apărut în ziarul „Evenimentul”, an V, nr. 1535, luni 11 oct. 1943, p.
3, semnat O.C.4:
- Dar Nunta în Carpaţi?
- A fost tot o experienţă. Am scris-o întemeindu-mă pe materialul monografiei lui D. Gusti. La început
se numea Nuntă în Fundul Moldovei. Cum costumele acestei regiuni nu erau destul de „scenice” s-a
făcut o combinaţie de costume apoi i s-a dat un nume generic: Nunta în Carpaţi.

La vremea aceea, Mihail Jora îşi exprima sincer regretul că baletul nu a trecut Pacificul, la Expoziţia
Internaţională: ....Baletul acesta ar fi meritat să fie auzit şi văzut la Expoziţia de la NewYork, aşa cum
se hotărâse la început. Se pare că împrejurări vitrege împiedică această dorinţă. E păcat! 5
În anii 1942 – 43, spectacolul s-a reluat în condiţii de război, în localul Teatrului ,,Regina Maria”, fără
strălucire, cu distribuţie improvizată, dar sub bagheta lui Constantin Silvestri.

În schimb, Opera din Viena va prezenta baletul în montare proprie, sub bagheta lui Anton Paulic
(9 octombrie 1943), menţinându-l cîţiva ani în repertoriu. Tot atunci, în anul 1943, lucrarea a fost
publicată în facsimil la Universal Edition Wien.

Pentru prezentarea muzicii în condiţii de concert simfonic, Paul Constantinescu a extras o suită din
spectacolul de balet. Suita a fost cîntată la Ateneu, sub bagheta lui George Georgescu, la
29 decembrie 1940, într-un concert de muzică românească, alături de alte lucrări de George Enescu,
Nicolae Brânzeu, Marțian Negrea şi Dinu Lipatti.

Prezentăm în cele ce urmează lista concertelor în care George Georgescu a interpretat, ulterior, această
lucrare6: 29 decembrie 1940 la Bucureşti, 4 ianuarie 1941 la Viena, 5 ianuarie 1941 la Praga, 6 ianuarie
la Dresda, 7 ianuarie la Leipzig, 8 ianuarie la Berlin, 10 ianuarie la Hanovra, 13 ianuarie 1941, la
Augsburg, 14 ianuarie la München. Din nou, la București, la 16 februarie, într-un concert în care, solist
este Enrico Mainardi. La 19 octombrie 1941, Nunta în Carpați figurează într-un concert în care solist a
fost Walter Gieseking. Pe 26 octombrie, la Bratislava, alături de Simfonia a V-a de Beethoven,
Concertino clasic de Lipatti, suita a doua de Enescu, este prezentată şi Suita din Nunta în Carpați.
Apoi, în 22 noiembrie 1941, la Viena. La 4 aprilie 1942, Georgescu dirijează lucrarea la Roma, iar în
18 octombrie, într-un concert în care evoluează Wilhelm Kempff, la Milano, cu orchestra Scala. Pe 24
ianuarie 1943 lucrarea este programată la Viena, în interpretarea orchestrei Filarmonicii de acolo. Pe
15/27 august, aceeaşi orchestră vieneză o interpretează la Salzburg. O regăsim pe afişe abia în 20
februarie 1949, la Bucureşti, apoi pe 5 martie 1950. La 1 februarie 1951 într-un concert al Orchestrei
Radio, Georgescu reia lucrarea, după care urmează o pauză de 2 ani. O programează din nou pe 3/4
ianuarie 1953 la Bucureşti, ca mai apoi s-o dirijeze pe 25 ianuarie 1953, la Praga şi pe 28 ianuarie, la
Brno. O mai regăsim pe afiş în 2 oct 1955, la Košice, unde solistă era Silvia Şerbescu în Concertul

3
Alexandrescu Romeo, Plimbare în lumea muzicii, Câteva ceasuri cu Paul Constantinescu articol apărut în „Universul literar” an
I, nr.32, sâmbătă, 2 august 1941 şi republicat integral în volumul Paul Constantinescul, Despre „poezia” muzicii, Argument,
notă asupra ediţiei, transcrierea textelor, note şi comentarii: Sanda Hîrlav- Maistorovici, Editura „Premier”, Ploieşti, 2004, p. 37-
45.
4
Republicat integral în volumul Paul Constantinescu, Despre „poezia” muzicii, Argument, notă asupra ediţiei, transcrierea
textelor, note şi comentarii: Sanda Hîrlav- Maistorovici, Editura „Premier”, Ploieşti, 2004, p. 46 – 49.
5
Ziarul „Timpul”, 4 iunie, 1939
6
Arzoiu, Ruxandra, Cronologia concertelor dirijate de George Georgescu, în vol. George Georgescu. Mărturii în
ontemporaneitate, Ed. Muzicală, Bucureşti 1987, p.240- 272

2
nr. 1 de Rahmaninov. Din nou pe afiş, la 21 februarie 1957 la Bucureşti şi la 24 aprilie în acelaşi an,
interpretată de de Orchestra Gewandhaus, la Leipzig. La Bucureşti s-a reluat pe 12/13 martie 1960,
20/21 mai 1962, 7 iunie 1962, la Sofia, 6 octombrie 1962, la Debrețin, 10 octombrie 1963 la
Budapesta, 21 septembrie 1963, la București. George Georgescu a dirijat această lucrare pentru ultima
oară la Leipzig în data de 11/12 martie 1964, cu cîteva luni înainte de a se despărţi de lumea
pămînteană. Era a 32–a oară. Nunta în Carpaţi a cunoscut cel mai răsunător succes internaţional,
datorită dirijorului George Georgescu.

Manuscrisul acestei lucrări de află în Fondul Special al Bibliotecii UCMR (Uniunea Compozitorilor și
Muzicologilor din România), cu numărul 521. Este un manuscris în creion, de 172 de pagini avînd
titlul: Nunta în Fundul Moldovei. Divertisment coregrafic de Floria Capsali. Muzica pe motive din
Fundul Moldovei (Jud. Câmpulung–Bucovina) culese în monografia d-lui profesor D. Gusti. La
început şi la sfîrşit există semnătura lui Paul Constantinescu şi data terminării, 24.VI.1938. Întreg
manuscrisul este marcat cu observaţii literare scrise cu creion roşu, despre acţiunea baletului. Am
sperat să găsesc un alt manuscris care să conţină Suita extrasă din această muzică, dar, din păcate,
căutările mele la UCMR, Biblioteca Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, Biblioteca Muzicală
a Radiodifuziunii Române au fost lipsite de rezultat. În fondul UCMR, la secţiunea Difuzare se află
materialul de orchestră al baletului, însă fără a exista partitura generală. După o lungă corespondenţă cu
dl Johannes Dorfmeister de la Departamentul de vînzări şi împrumuturi de la Universal Edition, am
reuşit să procur, contra cost, sub formă de ,,împrumut pentru studiu” partitura generală a lucrării, aşa
cum a fost ea publicată la această editură. Este vorba, aşa cum am mai precizat, de facsimilul după
manuscris. Comparând manuscrisul 521 F. Sp. UCMR, Nunta în Fundul Moldovei. Divertisment
coregrafic de Floria Capsali. Muzica pe motive din Fundul Moldovei (Jud. Câmpulung–Bucovina)
culese în monografia d-lui profesor D. Gusti, cu partitura tipărită, am constatat că sunt identice, doar că
diferă titlul, cel de la UE fiind Karpatenhochzeit. Rumänishes Hochzeits Balett, UE. 11 477. copyright
1943 by Universal Edition A.G., Wien.

Prin urmare, deocamdată, nu am identificat partitura generală a „suitei extrasă din din această lucrare” 7,
dirijată de George Georgescu la 29 decembrie 1940. Şi, totuşi, în programele Orchestrei Radio
(concertul din 21 februarie 1957, dirijat de George Georgescu, sau concertele orchestrei sub bagheta lui
Emanoil Elenescu din turneul din 1968 în Cehoslovacia din 18 aprilie – Brno, 21 aprilie – Praga, 23
aprilie – Novy Bor) şi ale Filarmonicii (începînd cu anul 1941, concertele din 19 octombrie 1941,
20 februarie 1949, 5 martie 1950, 3/4 ianuarie 1953 – Hannovra, 12/13 martie 1960, 20/21 mai 1962,
21 septembrie 1963) dirijate de George Georgescu, concertul din 22 februarie 1948, dirijat de
Antonin Ciolan, cele din 12, 13, 14 noiembrie 1955, dirijate de Mircea Basarab, sau cel din 24/25
decembrie 1966 şi cel din 17/18 septembrie 1987, dirijate de Mihai Brediceanu), lucrarea apare sub
titlul Suita din Baletul Nunta în Carpaţi.

În concluzie, în privinţa lucrării Nunta în Carpaţi am elucidat faptul că la Universal Edition nu s-a
tipărit Suita extrasă din Baletul Nunta în Carpaţi, aşa cum susţine muzicologul Vasile Tomescu8, ci
baletul, integral, aşa cum a fost el prezentat în 1943 la Viena. Totuşi, rămîne de găsit răspunsul la
întrebarea: Unde se află manuscrisul suitei extrase din balet, şi care erau fragmentele din balet, care
formau această suită?

Opera O noapte furtunoasă, Comedie în 1 act după I.L. Caragiale9 a fost terminată la Ploiești, pe data
de 9 noiembrie 1934. Se pare că ideea de a compune această operă încolțise în mintea compozitorului
încă din 1933, cînd se perfecționa muzical la Viena. Iată ce îi scria la 6 octombrie, maestrului său,
Mihail Jora: […] Ceva deosebit n-am a vă spune, doar cel mult că mi-am pus în gând să scriu o operă
comică după Caragiale însă de la gând pân’la ispravă este cale lungă. În tot cazul, dacă reușesc, vă
dau de veste.10
Trebuie să menționăm faptul că Paul Constantinescu a realizat cu excepțional talent literar libretul în
versuri al operei, păstrând savoarea, spiritul și litera stilului caragialian.

7
Tomescu, Vasile, Paul Constantinescu, Editura Muzicală a UCMR, Bucureşti, 1967, p. 224.
8
Idem, pagina 225: Tipărită la Universal Edition-Viena, Suita Nunta în Carpaţi a intrat astăzi în repertoriul permanent al unor
formaţii de peste hotare.
9
Acesta este titlul de pe pagina de gardă a manuscrisului lui Paul Constantinescu.
10
Paul Constantinescu, Corescpondență. Scrisori și portrete, cuvânt înainte, notă asupra ediției, transcrierea textelor, note și
comentarii: Sanda Hîrlav Maistorovici, Ed. Muzicală, București, 2009, p. 125

3
Iată cum esențializează compozitorul textul caragialian din Scena a II-a – dialogul între Rică și Veta,
pentru a-l adapta intențiilor sale muzicale:

Rică: Madam! Scuzați, pardon!

Veta: Bine. Pardonul ca pardonul,
dar dacă ții la pielea dumitale
Să ieși curând și s-o tot ții la vale
Înspre Antim. Acuș trebui să pice
Bărbatu-meu acasă și nu-ți zice
Nici două și te-a și umflat
Rică: Madam, sunt june educat!
Nu vreau să paț pe-aicea vreun conflict...

Pentru comparație, prezentăm mai jos, dialogul, așa cum l-a scris Caragiale:
Rică: Madam! Să am pardon !Scuzați cocoană, considerând că...adică vreau să zic,
respectul...,pardon...sub pretext că și pe mortivul...scuzați...pardon.
Veta (râzând). Bine, pardonul ca pardonul, dar te rog, dacă ții la pielea dumitale, să te duci mai
degrabă, ieși curând din casa asta că Doamne ferește! Dacă te-o călca aici bărbatu-meu (accentuând)
mitocanul..de!
Rică: Scuzați...Pardon!
Veta: Apoi zău, nu știu ce s-o mai alege de dumneata. Bărbatu-meu sufere grozav de gelozie și e în
stare a fi capabil să te omoare.
Rică: Să mă omoare !
Veta: Deja alaltăieri seara ai avut noroc de ți-a tăiat drumul câinii și nu te-a lăsat să intri în ulița
noastră. Aminteri dumnealui s-a suit repede sus, a deșteptat pe Chiriac...
Rică: Chiriac!
Veta: Da, tejghetarul nostru, și au ieșit amândoi, unul pe maidan și altul pe la poartă, ca să te prinză
în uliță. Încă Ghiriac luase și levorveru, dar până să iasă ei, dumneatfugiseși...
Rică: (îngrijat) levorverul!... Madam, văarog binevoiți a-mi da drumul d-aicide urgență..
Veta: Ei! Știi că-mi place! Ce1 Te țiu eu? Du-te, ușa-i deschisă: du-te repede, și bagă de seamă la
poartăși nu dai piept în piept cu dumnealui, că de-acum încolo trebuie să se întoarcă acasă. Apucă pe
maidan și ieși devale spre Antim. […]

În această primă versiune, opera s-a cîntat la 25 octombrie 1935, la Teatrul Lyric, cum se numea pe
atunci, Opera din București, împreună cu opera oratoriu Constantin Brâncoveanu de Sabin Drăgoi.
Dirijor era Ionel Perlea, regizor, Vasile Enescu. În distribuție figurau: G. Niculescu-Basu, G. Oprișan,
Dem Gâlman, Lucian Nanu, Victoria Costescu-Duca, Emilia Guțianu. Spectacolul era transmis în
direct la Radio.

În anul 1949, Paul Constantinescu hotărăște să revizuiască această primă variantă a lucrării, mărturie
fiind manuscrisul de la Fondul Special al UCMR nr. 545, conținând reducția pentru voci și pian, care a
fost definitivat de autor la 19 noiembrie 1949. La 26 mai 1950, compozitorul dădea la iveală
manuscrisul de 200 de pagini, partitură generală. Reducția pentru voci și pian a fost tipărită la editura
Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R, la București, în anul 1958. //corectat azi 16.02.2023//

La 19 mai 1951 a avut loc reprezentația cu această nouă variantă a operei. Dirijor, era George
Georgescu, regia era semnată de Jean Rânzescu iar scenografia aparținea lui Theodor Kiriakoff-
Suruceanu. Rolul lui Jupân Dumitrache era jucat de Barbu Dumitrescu, Nae Ipingescu era Silviu
Gurău, Chiriac era George Mircea, rolul lui Rică Venturiano era interpretat de Valentin Teodorian,
Spiridon era Nela Dimitriu, Veta era Theea Rădulescu iar Zița era Evantia Costescu.

Spectacolul s-a menținut în repertoriu, fiind reluat și sub bagheta lui Constantin Silvestri.

Rapsodia a II-a a fost finalizată de Paul Constantinescu la 31 decembrie 1949, lucrare comandată de
Uniunea Compozitorilor. Lucrarea prelucrează o serie de melodii folclorice pe care, compozitorul
însuși le-a notat cu onestitate în manuscrisul din Fondul Special al UCMR nr. 525, în ordinea apariției
în partitură, izvoarele folclorice folosite, toate extrase din Arhiva de folclor din București: Maria
Tănase – Când am plecat la armată; Cântec de miliție-Foaie verde trei scaieți din Jud. Buzău; D.
Vulpian- Jocuri de brâu ( nr. 17, Brâu de peste Olt și Nr. 4);Hora din Cartal; Brâul; auzită de la I.U.
Soricu; Di, di, di, murgulr di. De la Pantalică din Câmpulung; D. Vulpian – Jocuri de brâu; Fira.

4
Nuntă în Vâlce (Iertăciunile); Hora din Cartal – Slănicul nr. 42; Vulpian – Jocuri de brâu nr. 118 și
55; auzită la Radio; Vulpian nr. 159 Opaca.

Prima audiție a Rapsodiei a II-a a avut loc în Sala ,,Patria” din București, la 15 octombrie 1950, în
interpretarea Orchestrei Filarmonicii din București, sub bagheta lui George Georgescu. Orchestra va
mai interpreta lucrarea, sub diverse baghete (Dinu Niculescu, Theodor Rogalski, Edgar Cosma,
Emanoil Elenescu, Mircea Basarab, Petre Sbârcea), la intervale distincte de timp, până în anul 1988.
Există și o înregistrare pe disc de vinil, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii Moldova, condusă de
Ion Baciu (ECE 0818-1973).

În zilele noastre, această lucrare a fost total uitată.

George Georgescu s-a aplecat cu mult interes și asupra dansurilor simfonice compuse de Paul
Constantinescu. De exemplu, Olteneasca, prelucrare a unei melodii intitulată Jocul fetelor, din
Colecția Fira, compusă în 1949, a fost dirijată de maestru la 23 XII 1951, și apoi înregistrată pe discuri
de vinil, la Electrecord (ECD 70-1958 cu Orchestra Simfonică Radio; ECC 507-1964 cu Orchestra
Simfonică a Cinematografiei; ECD 31 cu Orchestra Radio). Ciobănașul, compus în luna februarie a
anului 1949, se regăsește pe aceleași discuri de vinil.

Dedicat pianistului Valentin Gheorghiu, Concertul pentru pian și orchestră a prins contur la 27 martie
1952 (când Paul Constantinescu termina partea I) și a fost definitivat la Sinaia, în 26 iulie 1952, fiind
prezentat în primă audiție, la București, la 16 mai 1953, cu Orchestra Filarmonicii, condusă de
Constantin Silvestri. În anul 1954 apare pe afișul Filarmonicii în zilele de 10, 11, și 12 aprilie, sub
conducerea lui George Georgescu iar între 9 și 19 octombrie 1959, maestrul întreprinde împreună cu
orchestra, alternând conducerea muzicală cu dirijorul Mircea Basarab, un turneu la Timișoara, Arad,
Oradea și Cluj făcând astfel cunoscută în țară, prin intermediul solistului Valentin Gheorghiu, această
nestemată a repertoriului românesc concertistic.

Din păcate, astăzi, multe dintre lucrările de succes internațional ale lui Paul Constantinescu sunt date
uitării.