George Enescu

I. VIATA MARELUI COMPOZITOR GEORGE ENESCU

1. Descoperirea geniului muzical
S-a nascut la 19 august 1881, in nordul Moldovei, satul Liveni-Varnav, langa
Dorohoi.Imaginile si traditiile acestor locuri il vor influenta pe Enescu in toata creatia
sa,servindu-i drept fundament, un punct de plecare in muzica. Provine dintr-o familie
unde muzica avea loc de cinste: strabunicul Enea Galin era cantaret la strana, inzestrat
cu o voce deosebita. Bunicul, Gheorghe Enescu, preot, deci si el inzestrat cu o voce
uimitoare. Tatal, Costache Enescu, mostenise talentul vocal al stramosilor sai, dar nu a
dorit sa practice, fiind invatator, apoi agricultor.
George Enescu era singurul copil al lui Costache si Maria, deoarece doi frati mai mari
murisera de mici, iar alti cinci in urma molimii din 1878. Primele ndrumari muzicale
le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Nicolae Chioru. Copil fiind,indragea
muzica lautarilor din sat, executand si el acasa, aproape cu exactitate, pe un instrument
creat de el, melodiile ascultate, astfel incat parintii sunt indrumati sa il duca la
Iasi, pentru a fi ascultat de profesorul si compozitorul Eduard Caudella, dascal ce il va
invata notele si ii va aprecia inclinatiile deosebite catre muzica.
2. Perioada studiilor
La numai cinci ani, Enescu va compune prima sa lucrare Tara Romaneasca, opera de
doisprezece masuri pentru pian si vioara. Indemnat de Caudell va pleca la Viena in 1888
unde va avea parte de educatie muzicala vasta, studiind alaturi de marii compozitori ai
vremii. La Viena, va locui la Joseph Hellmesberger-Jr., fiul directorului Conservatorului,
de asemenea un interpret al acelor timpuri.
La 24 iulie 1889, apare pentru prima oara in public la Slanic, ca interpret, demonstrand
veleitati de virtuos violinist.
In doi ani, termina studiul obligatoriu de trei ani al viorii si va incepe studiul
superior,avandu-l ca profesor pe Joseph Hellmesberger-Jr, iar armonia, contrapunctul si
compozitia fiindu-i predate de profesorul Robert Fuchs. In capitala franceza a gasit un
mediu artistic si intelectual care avea sa ii stimulze facultatile muzicale native. Printesa
Bibescu l-a introdus in cercurile muzicale, l-a prezentat lui Saint-Saens, ca si lui
Edouard Colonne, care a dirijat in 1898 prima auditie a Poemei romane.
Isi va finaliza studiile obtinand calificativul excelent, calificativ obtinut foarte greu.
II. CAPACITATILE IN DOMENIUL MUZICAL
2. Interpret (violinist)
Ca violonist, arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia
coloritului, varietatea nuantelor si mbinarea atentiei acordate substantei muzicale cu
virtuozitatea. Repertoriul sau a cuprins ntreaga literatura a instrumentului. n
formatiile de camera, Enescu a colaborat cu P. Casals, J. Thibaud, A. Cortot, A. Casella,

D. Oistrah si alti artisti de seama. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogata si

rafinata paleta si prin sonoritatea orchestrala a executiei.
Din momentul aparitiei fenomenului Enescu, s-a produs inevitabil o reactie pozitiva in
evolutia activitatii violonistice si muzicale romanesti. Primul sau recital la Ateneul
Roman din 20 martie 1894, acompaniat la pian de insusi profesorul sau din Viena,
Hellmesberger, recital urmat de acea abundenta de cronici elogioase la adresa copilului
minune, nu putea sa nu produca o rezonanta deosebita in lumea muzicala din tara
noasra si sa nu stimuleze interesul general pentru vioara si muzica in tara noastra. Apoi
a urmat consacrarea lui George Enescu ca violinist de valoare internationala, prin
obtinerea, pentru prima oara de catre un violinist roman, a Premiului I al
Conservatorului din Paris, cu interpretarea Concertului nr.3 de Saint-Saens in cadrul
Concertelor Edouard Colonne.
Insasi regina Carmen Sylva a fost o mare admiratoare a lui Enescu, i-a acordat sprijin si
protectie, daruindu-i intreaga colectie originala a operelor lui Johann Sebastian Bach, la
care Enescu tinea atat de mult si pe care, cu memoria lui fenomenala si pasiunea pentru
aceasta muzica divina, avea sa si le insuseasca si sa le reproduca in concert totdeauna
din memorie.
La 11 februarie 1890, dupa un an de al absolvirea Conservatorului unde obtinuse
Premiul Grand Prix, Enescu are primul sau concert de viaora cu Orchestra Colonne,
solist in concertul de vioara de Beethoven. Acesta a fost inceputul carierei de solist,
cuprinzand in mod deosebit turnee in Statele Unite ale Americii, incepand din 1923,
cariera care nu i-a intrerupt insa activitatea de compozitor, pentru care una din datele
esentiale este anul 1931.
In timpul Primului Razboi Mondial cat si in al Doilea, Enescu va ramane in tara, dorind
ca perioada grea din intreaga lume sa o treaca alaturi de poporul sau. In acest timp
colaboreaza cu interpreti romani, avandu-l colaborator la pian pe Alfred Alessandrescu,
si pune pe picioare spectacole de opera intre anii 1914 1919, cu contribuita orchestrei
simfonice George Enescu din Iasi, toate aceste activitati aducandu-si aportul la
formarea gustului muzical al romanilor. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial va
sustine concerte si turnee si in Rusia colaborand cu interpreti de origine rusa.
Dupa al Doilea Razboi Mondial a participat la Bucuresti la interpretarea integralei
cvartetelor de Beethoven si a lucrat la ultimele sale creatii: Cvarteul de coarde numarul
2 (1950-1953), Simfonia de camera pentru 12 instrumente soliste (1954) si poemul
simfonic Vox si Maris (1950).
George Enescu admira foarte mult creatia lui Paganini, de aceea in concertele lui
creatiile acestuia vor avea un loc de cinste. In cursul stagiunii de concerte a anilor
1915-1916, el sustine celebrul ciclu istoric de 16 concerte de vioara. In programul sau
au figurat si lucrari din creatia lui Paganini. La 19 decembrie 1915 Enescu a interpretat
Le Streghe; la 12 ianuarie 1916 a cantat 3 Capricii : no. 6 in sol minor, no. 16 in sol
minor, si no. 24 in la minor; la 2 februarie 1916, programul a curpins Introducere si
Variatiuni pe tema Nel cor piu non mi sento si Moto pepetuo, iar la 6 februarie 1916 a
cantat Concertul nr. 2 in si minor.
El recomanda violonistilor sa nu se desparta toata viata de cele 24 de Capricii ale lui
Paganini. Personal le studia nu numai pentru tehnica lor solida si inovatoare, ci si din
punct de vedere al continutului lor muzical, ceea ce trece dincolo de placerea sonora a
urechii si se adreseaza sufletului si mintii. O dovada concreta asupra modului cum a
tratat Enescu lucrarile lui Paganini este faptul ca, inainte de a interpreta Le Streghe si
Capriciile no.6, 16 si 24, el a scris pentru aceste piese, pe cand se afla la Paris,

acompaniamentul la pian cu multa minutiozitate, ceea ce i-a cerut doi ani. Intrucat
acest efort nu avea in vedere un editor- Enescu nu le-a publicat niciodata-, rezulta ca
motivatia acestei intreprinderi a fost numai vointa de a cunoaste ratiunea tehnica si
muzicala a acestei creatii paganiniene, precum si de a-si interioriza continutul profund
uman al acestor lucrari.
2. Compozitor
Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale.
Reflectnd dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui
sensibilitate s-a identificat, Enescu a creat o muzica cu un vadit caracter popular,
national si realist. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de nsusire si dezvoltare
creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de mbinare a acestora cu traditiile
muzicii folclorice romnesti.
Printre lucrarile lui mai de seama se numara: "Poema romna" (1897), care
ntruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale vietii rustice; doua "Rapsodii
romne"(1901; 1902), caracterizate printr-o linie melodica bogata, de autentica
obrsie folclorica si nvesmntare orchestrala colorata; trei suite pentru orchestra
(printre care Suita a III-a "Sateasca", 1938), n care folclorul cunoaste o transfigurare
subtila; trei simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urma refacuta n 1921), care,
prin maturitatea conceptiei, exceptionala maiestrie armonica, polifonica si orchestrala,
prin dimensiunile lor, reprezinta monumentale fresce sonore; o Simfonie de camera
pentru 12 instrumente solistice (1945), n care folclorul atinge un grad nalt de
rafinament; o Simfonie concertanta pentru violoncel si orchestra (1901). Enescu a scris
si lucrari pentru formatii de camera (doua cvartete de coarde, 1912, 1952; doua
cvartete cu pian 1909-1911, 1944; un octet pentru instrumente cu coarde, 1900; un
dixtuor pentru instrumente de suflat, 1906 s.a.) caracterizate printr-o melodica
expresiva, prin constructii unitare, nchegate si prin transparenta sonoritatii de
ansamblu; lucrari pentru pian, pentru violoncel si pian, precum si pentru vioara si pian
(printre care Sonata a III-a "n caracter popular romnesc", 1926; suita "Impresii din
copilarie", 1940), care se remarca prin echilibru dintre libertatea inspiratiei si disciplinei
formei; lieduri (printre care ciclul de lieduri pe versuri de Clment Marot); prelucrari si
transcriptii. Pornind de la subiectul binecunoscut al tragediei clasice grecesti, Enescu a
scris, dupa libretul lui Ed. Fleg, opera "Oedip".
Creatie capitala a lui Enescu, ea este strabatuta de un continut emotional generos si
intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si dramatic. Ea cuprinde si
transpuneri ale unor elemente folclorice, pe planul unei nalte generalizari, cu mijloace
de expresie caracteristice artei contemporane occidentale. Sub nrurirea de mai
trziu a unor curente ale muzicii franceze si germane si ca urmare a preocuparilor
pentru gasirea unor noi modalitati de expresie, unele lucrari ale lui Enescu, de pilda
Simfonia de camera, vadesc pe alocuri o mai accentuata interiorizare si redare mai
abstracta a continutului emotional.
3.Dirijor
Enescu a fost unul dintre cei mai de seama dirijori contemporani. Maiestria sa dirijorala
se caracteriza prin profunzimea redarii sensului operei artistice si prin sobrietatea,
supletea si expresivitatea gestului. A fost un remarcabil talmacitor al creatiei lui Bach,
Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski, Wagner. Enescu a propagat peste
hotare, alaturi de lucrarile sale care capatasera un incontestabil prestigiu international,
creatiile unor compatrioti ai sai, atragnd astfel atentia asupra tinerei scoli muzicale
romnesti.

In cariera sa de dirijor a uimit prin memoria exceptionala cu care era inzestrat fiind
observat atat de interpreti cat si de public cum isi tinea partiturile pe pupitru dar nu
arunca privirea asupra lor in timpul concertelor.
4.Pedagog
George Enescu era foarte atent la functionrea si sprijinirea Conservatoarelor romanesti
chemate sa aiba un rol activ in educarea si formarea gustului muzical al poporului si in
pregatirea unor muzicieni si instrumentisti valorosi.
In privinta influentei directe a lui in formarea unor violonisti romani, datorita absorbirii
sale foarte concentrate in activitatea concentristica si muzicala in strainatate, doar un
numar mic de violonisti romani au beneficiat direct, ca elevi, de indrumarile lui Enescu.
Printre acestia se numara Vasile Filip, pe care Enescu l-a trimis la Paris, unde o perioada
a locuit chiar in casa acestuia, bucurandu-se in timpul celor patru ani de studii la
Conservatorul din Paris si de indrumarile directe ale marelui maestru al viorii. Un alt
violinist roman care a lucrat cu Enescu este Maximilian Costin, fostul director al
Conservatorului din Targu Mures. Profesorul George Manoliu a participat in 1937 la
cursurile de maiestrie tinute de George Enescu la Institutul de interpretare initiat de
Yvonne Astruc la Paris, captand idei si invataminte asupra modelului enescian de
interpretare, pe care le-a sintetizat mai tarziu in lucrarea sa bilingva, Enescu, poet si
ganditor al viorii, de mare utilitate in intelegerea si promovarea artei violonistice
enesciene. Violonistul Ion Voicu a fost remarcat in 1945, de Enescu care i-a dat
indrumari pretioase ce au contribuit la modelarea continua a interpretarii sale
violonistice. Sandu Albu a fost unul din violonistii romani care s-au dezvoltat in sfera
unei colaborari directe cu Enescu, iar Mihail Constantinescu s-a aflat de foarte tanat sub
influenta benefica a marelui maestru.
Modelul enescian in domeniul tehnicii si interpretarii la vioara a fost implantat in
invatamantul viorii in tara noastra de catre cei mai buni pedagogi care au fost indrumati
ori s-au aflat sub influenta lui Enescu, determinand o opinie generala in favoarea
principiilor enesciene asupra modalitatilor practice de ordin tehnic si interpretativ,
formand astfel in acest spirit numerosi violonisti romani, apreciati in tara si peste hotare
nu numai ca talente native, ci si ca formatie teoretica si practica violonistica. Printre
acesti pedagogi romani care au cunoscut si au promovat cu patos arta vilonistica
enesciana, se numara Cecilia Nitulescu- Lupu, Ionel Geanta, George Manoliu, Alexandru
Garabet, Sandu Albu, Garabet Avachian, Ion Voicu, Mihai Constantinescu, Stefan
Gheorghiu si altii.
III. IMPLICAREA IN DIVERSE ACTIVITATI MUZICALE
George Enescu a fost- prin intreaga sa activitate creatoare si munca titanica desfasurata
pe taramul artei, daruindu-si intreaga viata viorii, muzicii, slujirii fara odihna a inaltului
titlu de violinist si muzucian roman - un stralucit exemplu, radiant si insufletitor pentru
intregul tineret roman care aspira la bucuria actului creator violonistic, un model uman
devenit o legenda care da aripi si imbarbateaza pe toti acei tineri pasionati de arta
viorii, pentru acest domeniu extrem de rafinat al spiritului uman, muzica.
Dorind sa stimuleze tinerele talente George Enescu infiinteaza un concurs de
compozitite unde din banii proprii va oferi premii participantilor. Acest concurs are
menirea de a incuraja si de a pune fundamentul unei gandiri muzicale romanesti, avand
ca sursa de insipartie folclorul autohton si pitorescul specific tarii noastre.

In memoria marelui maestru, George Enescu, satul natal ii va purta numele, de

asemenea, si Filarmonica de Stat din Bucuresti, Muzeul George Enescu din capitala,
iar casa in care s-a nascut va fi declarata casa memoriala.