www.referat.

ro

Autor: Panduru Andrei Patrick

“ Mi-am slujit tara cu armele mele: pana, vioara si

bagheta.”
( George Enescu)
 Cuprins:

I. VIATA MARELUI COMPOZITOR ROMAN GEORGE ENESCU

1. DESCOPERIREA GENIULUI MUZICAL
2. PERIOADA STUDIILOR

II. CAPACITATILE IN DOMENIUL MUZICAL

1. INTERPRET (VIOLONIST)
2. COMPOZITOR
3. DIRIJOR
4. PEDAGOG

III. IMPLICAREA IN DIVERSE ACTIVITATI MUZICALE

I. VIATA MARELUI COMPOZITOR GEORGE ENESCU

1. Descoperirea geniului musical

S-a nascut la 19 august 1881 in nordul Moldovei, satul Liveni-Varnav, langa

Dorohoi, imaginile si traditiile acestor locuri il vor influenta pe Enescu in toata creatia sa
servindui drept un fundament, un punct de plecare in muzica. Provine dintr-o familie
unde muzica avea loc de cinste: strabunicul Enea Galin era cantaret la strana inzestrat cu
o voce deosebita. Bunicul, Gheorghe Enescu, preot, deci si el inzestrat cu o voce
uimitoare. Tatal, Costache Enescu mostenise talentul vocal al stramosilor sai dar nu a
dorit sa practice fiind invatator apoi agricultor.
George Enescu era singurul copil al lui Costache si Maria deoarece doi frati mai
mari murisera de mici iar alti cinci in urma molimii din 1878. Primele îndrumări
muzicale le-a primit de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Nicolae Chioru. Copil fiind
indragea muzica lautarilor din sat executand si el acasa aproape cu exactitate, pe un
instrument creeat de el melodiile ascultate, astfel incat parintii sunt indrumati sa il duca la
Iasi pentru a fi ascultat de profesorul si compozitorul Eduard Caudella, dascal ce il va
invata notele si ii va aprecia inclinatiile deosebite catre muzica.

2. Perioada studiilor
 La numai cinci ani, Enescu va compune prima sa lucrare “Tara Romaneasca”,
opera de doisprezece masuri pentru pian si vioara. Indemnat de Caudell va pleca la Viena
in 1888 unde va avea parte de educatie muzicala vasta studiind alaturi de marii
comopozitri ai vremii. La Viena va locui la Joseph Hellmesberger-Jr., fiul directorului
Conservatorului, de asemenea un interpret al acelor timpuri.
La 24 iulie 1889 apare pentru prima oara in public la Slanic, ca interpret
demonstrand veleitati de virtuos violinist.
In doi ani termina studiul obligatoriu de trei ani al viorii si va incepe studiul
superior avandul ca profesor pe Joseph Hellmesberger-Jr iar armonia, contrapunctul si
compozitia fiindu-i predate de profesorul Robert Fuchs. In capitala franceza a gasit un
mediu artistic si intelectual care avea sa ii stimulze facultatile muzicale native. Printesa
Bibescu l-a introdus in cercurile muzicale, l-a prezentat lui Saint-Saens, ca si lui Edouard
Colonne, care a dirijat in 1898 prima auditie a “Poemei romane”.
Isi va finaliza studiile obtinand calificativul “excelent”, calificativ obtinut foarte
greu.
II. CAPACITATILE IN DOMENIUL MUZICAL
2. Interpret (violinist)

Ca violonist, arta sa interpretativă s-a caracterizat prin naturaleţe, sensibilitate,

bogăţia coloritului, varietatea nuanţelor şi îmbinarea atenţiei acordate substanţei muzicale
cu virtuozitatea. Repertoriul său a cuprins întreaga literatură a instrumentului. În
formaţiile de cameră, Enescu a colaborat cu P. Casals, J. Thibaud, A. Cortot, A. Casella,
D. Oistrah şi alţi artişti de seamă. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogată şi
rafinată paletă şi prin sonoritatea orchestrală a execuţiei.
Din momentul aparitiei “fenomenului Enescu”, s-a produs inevitabil o reactie
pozitiva in evolotia activitatii violonistice si muzicale romanesti. Primul sau recital la
Ateneul Roman din 20 martie 1894, acompaniat la pian de insusi profesorul sau din
Viena, Hellmesberger, recital urmat de acea abundenta de cronici elogioase la adresa
“copilului minune”, nu putea sa nu produca o rezonanta deosebita in lumea muzicala din
tara noasra si sa nu stimuleze interesul general pentru vioara si muzica in tara noastra.
Apoi a urmat consacrarea lui George Enescu ca violinist de valoare internationala, prin
obtinerea pentru prima oara de catre un violinist roman a Premiului I al Conservatorului
din Paris, cu interpretarea Concertului nr.3 de Saint-Saens in cadrul Concertelor Edouard
Colonne.
Insasi regina Carmen Sylva a fost o mare admiratoare a lui Enescu, i-a acordat
sprijin si protectie, daruindu-i intreaga colectie originala a operelor lui Johann Sebastian
Bach, la care Enescu tinea atat de mult si pe care, cu memoria lui fenomenala si pasiunea
pentru aceasta muzica divina, avea sa si le insuseasca si sa le reproduca in concert
totdeauna din memorie.
La 11 februarie 1890, dupa un an de al absolvirea Conservatorului unde obtinuse
Premiul Grand Prix, Enescu are primul sau concert de viaora cu Orchestra Colonne, solist
in concertul de vioara de Beethoven. Acesta a fost inceputul carierei de solist, cuprinzand
in mod deosebit turnee in Statele Unite ale Americii, incepand din 1923, cariera care nu i-
a intrerupt insa activitatea de compozitor, pentru care una din datele esentiale este anul
1931.
 In timpul Primului Razboi Mondial cat si in al Doilea Enescu va ramane in tara,
dorind ca perioada grea din intreaga lume sa o treaca alaturi de poporul sau. In acest timp
colaboreaza cu interpreti romani, avandu-l colaborator la pian pe Alfred Alessandrescu,
si pune pe picioare spectacole de opera intre anii 1914 – 1919, cu contribuita orchestrei
simfonice “George Enescu” din Iasi, toate aceste activitati aducandu-si aportul la
formarea gustului muzical al romanilor. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial va
sustine concerte si turnee si in Rusia colaborand cu interpreti de origine rusa.
Dupa al Doilea Razboi Mondial a participat la Bucuresti la interpretarea integralei
cvartetelor de Beethoven si a lucrat la ultimele sale creatii: Cvarteul de coarde numarul 2
(1950-1953), Simfonia de camera pentru 12 instrumente soliste (1954) si poemul
simfonic Vox si Maris (1950).
George Enescu admira foarte mult creatia lui Paganini, de aceea in concertele lui
creatiile acestuia vor avea un loc de cinste. In cursul stagiunii de concerte a anilor 1915-
1916, el sustine celebrul ciclu istoric de 16 concerte de vioara. In programul sau au
figurat si lucrari din creatia lui Paganini. La 19 decembrie 1915 Enescu a interpretat Le
Streghe; la 12 ianuarie 1916 a cantat 3 Capricii : no. 6 in sol minor, no. 16 in sol minor,
si no. 24 in la minor; la 2 februarie 1916, programul a curpins Introducere si Variatiuni pe
tema Nel cor piu non mi sento si Moto pepetuo, iar la 6 februarie 1916 a cantat Concertul
nr. 2 in si minor.
El recomanda violonistilor sa nu se desparta toata viata de cele 24 de Capricii ale
lui Paganini. Personal le studia nu numai pentru tehnica lor solida si novatoare, ci si din
punct de vedere al continutului lor muzical, ceea ce trece dincolo de placerea sonora a
urechii si se adreseaza sufletului si mintii. O dovada concreta asupra modului cum a tratat
Enescu lucrarile lui Paganini este faptul ca inainte de a interpreta Le Streghe si
Capriciile no.6, 16 si 24, el a scris pentru aceste piese, pe cand se afla la Paris,
acompaniamentul la pian cu multa minutiozitate, ceea ce i-a cerut doi ani. Intrucat acest
efort nu avea in vedere un editor- Enescu nu le-a publicat niciodata-, rezulta ca motivatia
acestei intreprinderi a fost numai vointa de a cunoaste ratiunea tehnica si muzicala a
acestei creatii paganiniene, precum si de a-si interioriza continutul profund uman al
acestor lucrari.

2. Compozitor

Creaţia sa componistică abordează aproape toate formele şi genurile muzicale.

Reflectând dragostea pentru poporul din mijlocul căruia s-a ridicat şi cu a cărui
sensibilitate s-a identificat, Enescu a creat o muzică cu un vădit caracter popular, naţional
şi realist. Opera lui Enescu reprezintă o pildă de însuşire şi dezvoltare creatoare a
cuceririlor artei muzicale europene, de îmbinare a acestora cu tradiţiile muzicii folclorice
româneşti.
Printre lucrările lui mai de seamă se numără: “Poema română”(1897), care
întruchipează o serie de tablouri sugestive ale vieţii rustice; două “Rapsodii
române”(1901; 1902), caracterizate printr-o linie melodică bogată, de autentică obârşie
folclorică şi înveşmântare orchestrală colorată; trei suite pentru orchestră (printre care
Suita a III-a “Sătească”, 1938), în care folclorul cunoaşte o transfigurare subtilă; trei
simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urmă refăcută în 1921), care, prin maturitatea
concepţiei, excepţionala măiestrie armonică, polifonică şi orchestrală, prin dimensiunile
lor, reprezintă monumentale fresce sonore; o Simfonie de cameră pentru 12 instrumente
solistice (1945), în care folclorul atinge un grad înalt de rafinament; o Simfonie
concertantă pentru violoncel şi orchestră (1901). Enescu a scris şi lucrări pentru formaţii
de cameră (două cvartete de coarde, 1912, 1952; două cvartete cu pian 1909-1911, 1944;
un octet pentru instrumente cu coarde, 1900; un dixtuor pentru instrumente de suflat,
1906 ş.a.) caracterizate printr-o melodică expresivă, prin construcţii unitare, închegate şi
prin transparenţa sonorităţii de ansamblu; lucrări pentru pian, pentru violoncel şi pian,
precum şi pentru vioară şi pian (printre care Sonata a III-a “în caracter popular
românesc”, 1926; suita “Impresii din copilărie”, 1940), care se remarcă prin echilibru
dintre libertatea inspiraţiei şi disciplinei formei; lieduri (printre care ciclul de lieduri pe
versuri de Clément Marot); prelucrări şi transcripţii. Pornind de la subiectul binecunoscut
al tragediei clasice greceşti, Enescu a scris, după libretul lui Ed. Fleg, opera
“Oedip”(dedicata Mariei Tescanu Rosetti fosta Cantacuzino).
Creaţie capitală a lui Enescu, ea este străbătută de un conţinut emoţional generos
şi intens şi se distinge printr-un limbaj poetic evocator şi dramatic. Ea cuprinde şi
transpuneri ale unor elemente folclorice, pe planul unei înalte generalizări, cu mijloace de
expresie caracteristice artei contemporane occidentale. Sub înrâurirea de mai târziu a
unor curente ale muzicii franceze şi germane şi ca urmare a preocupărilor pentru găsirea
unor noi modalităţi de expresie, unele lucrări ale lui Enescu, de pildă Simfonia de
cameră, vădesc pe alocuri o mai accentuată interiorizare şi redare mai abstractă a
conţinutului emoţional.

3.Dirijor

Enescu a fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani. Măiestria sa
dirijorală se caracteriza prin profunzimea redării sensului operei artistice şi prin
sobrietatea, supleţea şi expresivitatea gestului. A fost un remarcabil tălmăcitor al creaţiei
lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski, Wagner. Enescu a
propagat peste hotare, alături de lucrările sale care căpătaseră un incontestabil prestigiu
internaţional, creaţiile unor compatrioţi ai săi, atrăgând astfel atenţia asupra tinerei şcoli
muzicale româneşti.
In cariera sa de dirijor a uimit prin memoria exceptionala cu care era inzestrat
fiind observat atat de interpreti cat si de public cum isi tinea partiturile pe pupitru dar nu
arunca privirea asupra lor in timpul concertelor.

4.Pedagog

George Enescu era foarte atent la functionrea si sprijinirea Conservatoarelor

romanesti chemate sa aiba un rol activ in educarea si formarea gustului muzical al
poporului si in pregatirea unor muzicieni si instrumentisti valorosi.
In privinta influentei directe a lui in formarea unor violonisti romani, datorita
absorbirii sale foarte concentrate in activitatea concentristica si muzicala in strainatate,
doar un numar mic de violonisti romani au beneficiat direct, ca elevi, de indrumarile lui
Enescu. Printre acestia se numara Vasile Filip, pe care Enescu l-a trimis la Paris, unde o
perioada a locuit chiar in casa acestuia, bucurandu-se in timpul celor patru ani de studii la
Conservatorul din Paris si de indrumarile directe ale marelui maestru al viorii. Un alt
violinist roman care a lucrat cu Enescu este Maximilian Costin, fostul director al
Conservatorului din Targu Mures. Profesorul George Manoliu a participat in 1937 la
cursurile de maiestrie tinute de George Enescu la Institutul de interpretare initiat de
Yvonne Astruc la Paris, captand idei si invataminte asupra modelului enescian de
interpretare, pe care le-a sintetizat mai tarziu in lucrarea sa bilingva, “Enescu, poet si
ganditor al viorii”, de mare utilitate in intelegerea si promovarea artei violonistice
enesciene. Violonistul Ion Voicu a fost remarcat in 1945, de Enescu care i-a dat
indrumari pretioase ce au contribuit la modelarea continua a interpretarii sale violonistice.
Sandu Albu a fost unul din violonistii romani care s-au dezvoltat in sfera unei colaborari
directe cu Enescu, iar Mihail Constantinescu s-a aflat de foarte tanat sub influenta
benefica a marelui maestru.
Modelul enescian in domeniul tehnicii si interpretarii la vioara a fost implantat in
invatamantul viorii in tara noastra de catre cei mai buni pedagogi care au fost indrumati
ori s-au aflat sub influenta lui Enescu, determinand o opinie generala in favoarea
principiilor enesciene asupra modalitatilor practice de ordin tehnic si interpretativ,
formand astfel in acest spirit numerosi violonisti romani, apreciati in tara si peste hotare
nu numai ca talente native, ci si ca formatie teoretica si practica violonistica.

III. IMPLICAREA IN DIVERSE ACTIVITATI MUZICALE

George Enescu a fost- prin intreaga sa activitate creatoare si munca titanica

desfasurata pe taramul artei, daruindu-si intreaga viata viorii, muzicii, slujirii fara odihna
a inaltului titlu de violinist si muzucian roman- un stralucit exemplu, radiant si
insufletitor pentru intregul tineret roman care aspira la bucuria actului creator violonistic,
un model uman devenit o legenda care da aripi si imbarbateaza pe toti acei tineri
pasionati de arta viorii, pentru acest domeniu extreme de rafinat al spiritului uman,
muzica.
Dorind sa stimuleze tinerele talente George Enescu infiinteaza un concurs de
compozitite unde din banii proprii va oferi premii participantilor. Acest concurs are
menirea de a icuraja si de a pune fundamental unei gandirii muzicale romanesti, avand ca
sursa de insipartie folclorul autohton si pitorescul specific tarii noastre.
In memoria marelui maestru George Enescu satul natal ii va purta numele, de
asemenea si Filarmonica de Stat din Bucuresti, Muzeul “George Enescu” din capitala, iar
casa in care s-a nascut va fi declarata casa memoriala.
Desi ajuns pe cele mai inalte culmi ale succesului, George Enescu un a uitat nicio
secunda unde ii sunt radacinile si a reusit sa faca fiecare roman mandru in momentul in
care observa ca langa mari copodopere cunoscute la nivel mundial se afla si melodii
preluate din folclorul autentic roman si prelucrate.
Nu stim cum se simt austriecii cu al lor Mozart, nemtii cu al lor Bach, ungurii cu
al lor Liszt, italienii cu al lor Paganini, polonezii cu al lor Chopin, rusii cu al lor
Ceaicovski, dar noi cu al nostru Enescu ne simtim demni si mandrii; acordurile lui ne fac
iubitori de tara si de neam.