Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
George Enescu era al optulea copil al parintilor sai, Costache si Maria Enescu,
dar ramasese singurul, fiindca dintre ceilalti, doi murisera la o varsta foarte
frageda, iar cinci fusesera secerati de o molima in 1878. In ascendenta sa,
intalnim talentul si preocuparilor muzicale: strabunicul, Enea Galin, era
cantaret de strana vestit pentru vocea sa, bunicul, Gheorghe Enescu, a fost
si el preot; tatal sau, Costache Enescu, desi era si el inzestrat cu darul
cantului, a rupt insa cu traditia familiei si n-a mai imbratisat cariera preotiei,
ci a devenit intai invatator, apoi, luand in arenda o mosie, agricultor.
Prima sa amintire muzicala despre care pomeneste, este aceea a unui taraf
de lautari, compus din cateva viori, un nai, un tambal si un contrabas, si pe
care l-a auzit intr-o statiune balneara, la Baltatesti, prin partile Neamtului.
Impresia a fost atat de puternica, incat copilul, care n-avea decat trei ani,
si-a faurit singur o vioara dintr-o bucata de lemn pe care a intins o ata, din
doua betigase a inchipuit tambalul si astfel a incercat sa imite pe lautarii
care-i aprinsesera imaginatia. O vioara adevarata a capatat micul muzician
mai tarziu, dupa ce mai obtinuse si o alta, pe care, nesatisfacut fiindca avea
numai trei coarde, o aruncase in foc. Enescu reproducea cu exactitate
melodiile cantate de lautarii chemati la petreceri sau la horele duminicale.
Dupa cateva lectii cu Niculae Chioru, acesta nu mai avu ce sa arate
minunatului copil. Costache Enescu isi daduse copilul la profesorul si
compozitorul Eduard Caudella, la Iasi: acesta recunoscu talentul si dadu
sfatul, ca inainte de orice, copilul sa invete notele. Dupa putine lectii luate cu
un inginer, vecin din sat, copilul citea usor pe portativ si scria micile piese ce-
I erau date spre a fi invatate. De la o vreme, in casa de la Cracalia aparu si
un pian. Avand la indemana un instrument cu posibilitati sonore mai mari
decat vioara, micul Enescu o lasa deoparte si isi puse in gand sa devina
compozitor.
In 1888, micul Enescu este dus din nou la Iasi, unde canta in fata lui Caudella.
Cu o viziune sigura a posibilitatilor imense ale baiatului, dar si cu o justa
apreciere a stadiului de atunci al invatamantului nostru muzical , Caudella il
sfatuieste pe Costache Enescu sa-ti trimita copilul sa imvete muzica la Viena.
La acea data, Viena era marele centru muzical care mai pastra urmele gloriei
de odinioara. Pretutindeni intalneai amintirea marii epoci a clasicismului, a
vremurilor lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, traind nu numai in
pitorescul strazilor si gradinilor vieneze, dar prezente in memoria oamenilor,
unde trecutul si traditia erau inca vii si graitoare. Directorul Conservatorului
din Viena, Joseph Hellmesberger-senior, al carui tata fusese contemporan cu
Beethoven, povestea adesea micului elev din Romania despre obiceiurile,
desprebfelul de a dirija al marelui compozitor. In orchestra Conservatorului
vienez, unde Enescu, copil, detinea vioara prima, el a cantat adesea unele
simfonii de Beethoven, dupa stime scrise de mana, copiate desigur de
muzicieni contemporani cu autorul.
Opera lui George Enescu isi implineste marele si adevaratul ei destin in zilele
noastre, cand mesajul muzicii sale ajunge la milioanele de ascultatori, care
iubesc si lupta pentru viata si cultura umanitatii.