Barocul în muzicã

“Clasicul cu tendinţa lui spre definiţia fixă,este de

tip architectural; barocul, care provoacă percepţii
emotive şi schimbătoare,este de tip muzical.”

(R.Huyghe)

Caracteristici generale:

Preclasicismul este perioada din istoria muzicii situate între

Renastere şi Clasicism.In celelalte domenii artistice,
preclasicismul poartă denumirea de BAROC, nume ce vine
de la caracterul bizar, ciudat, exagerat ornamentat, al unor
lucrări de arhitectură, sculptură şi pictură din aceeaşi epocă.
In această perioadă(secolul al XVII-lea şi prima
jumătate a secolului al XVIII-lea) îşi desfăşoară
activitatea cele două genii ale muzicii germane şi universale:
J.S.BACH si G.F.HÄNDEL în creaţia cărora nu se găseşte
nimic exagerat sau grandilocvent.
La fel se întâmplă şi cu alţi străluciţi reprezentanţi ai
acestei perioade: A.VIVALDI si D.SCARLATTI în Italia,
J.P.RAMEAU în Franţa, a căror creaţie se caracterizează prin
concizie, claritate, simplitate.
Este epoca marii diversificări a muzicii, a cristalizării
noilor genuri instrumentale şi orchestrale şi a desăvârşirii
muzicii vocal-instrumentale:cantata şi oratoriul.

Muzica medievală şi creştină, bizantină sau gregoriană,

era eminamente vocală.Cea instrumentală şi-a făcut intrarea

1
în biserică mult mai târziu şi numai în cea catolică şi
protestantă, sub formă de acompaniament al celei vocale.
Este timpul marilor constructori de viori: GUARNIERI
AMATI
STRADIVARIUS
Cel mai complex instrument al acestei perioade este orga.
De la instrumental rudimentar dăruit de împăratul bizantin
Constantin Copronimul, regelui francez Pepin cel Scurt, se
ajunge la marile orgi instalate mai întâi în bisericile catolice
şi apoi în cele protestante.
Apare şi organistul compozitor, care va avea un rol
deosebit în evoluţia muzicii.
Sfârşitul preclasicismului aduce prin J.S.BACH o gândire
muzicală dominată de principiul tonalităţii, iar Tratatul de
armonie (celebru în epocă) al compozitorului francez
j.p.rameau determină “echilibrarea polifoniei cu armonia, ca
element al limbajului muzical”.
Intre 1600 şi 1750, Italia este cea care dă tonul: aici
apar toate noile genuri vocale şi instrumentale, aici se
instituie practica basului continu pentru instrumentele cu
claviatură, aici sunt folosite de timpuriu viorile, scriitura trio,
un limbaj muzical împânzit de cromatisme şi disonanţe, aici
se naşte “belcantoul”.
Franţa nu priveşte cu ochi buni rămânerea ei în plan
secundar şi se vede silită să-şi definească o estetică
muzicală solidă şi durabilă.Ii vor fi specifice-uvertura şi
suita”franceză”(scriitură în 5 parţi, notele inegale şi o
ornamentaţie semiografică).

Trãsãturi generale:

2
♪ dezvoltarea formelor polifonice (fuga)

♪ dezvoltarea stilului omofon

♪ amplificarea principiilor armoniei

♪ fixarea tonalităţii-modurile medievale (12) sunt înlocuite

de modurile major-minor

♪ alternanţa de nuanţe (f;p)

♪ ornamentaţia bogată

♪ bas cifrat-indicaţii de armonie prin cifraj(acord realizat pe

baza cifrajului indicat sub vocea gravă)

♪ teoria afectelor- redarea muzicală a diferitelor afecte

♪ delimitarea genurilor vocale şi instrumentale.La început

muzica instrumentală era însoţitoarea muzicii vocale.

Genuri muzicale

3
● opera- creaţie barocă prin excelenţă , este cel mai
complex gen artistic, cuprinzând elemente lite-
rare(libret), dramatice(jocul cântăreţilor), core-
grafice şi muzicale(arii, duete, cantate, coruri,
uverturi).

In jurul anului 1600 s-a constituit la Florenţa în Italia ,

Camerata florentină, o grupare intelectuală, alcatuită în spe-
cial din poeţi şi muzicieni,care şi-au propus reînvierea trage-
diei antice .Conducătorul ei a fost VINCENZO GALILEI, tatăl
fizicianului GALILEO GALILEI.
Primele librete de operă, erau scrise în versuri, muzica era
subordonată textului, pasajele se cântau solistic, fiind acom-
paniate de clavecin sau de o mică orchestră.
Atât membrii Cameratei Florentine, cât şi alţi compozitori
ai vremii s-au inspirat în lucrările lor din piesele de teatru re-
ligiose numite “mistere” ,însoţite încă din secolul al
XVII.lea de cântece şi dansuri care erau prezentate în
marile pieţe.
In secolul al XVIII.lea apare o nouă formă de spectacol
muzical numită comedie de chanson sau jeux,cel mai cunos-
cut fiind “Les jeux de Robin et Marian” sau “Le jeux de
berger et de la bergire” compus de celebrul truver ADAM DE
LA HALLE (1285).
Primele spectacole vocal-dramatice s-au numit DRAMA
PER MUSICA,(opera în muzică).
●MADRIGALUL ca formă dominantă a polifoniei vocale, va
alimenta şi el opera prin forma madrigalului dramatic.
Principiile stabilite de Camerata florentină îşi vor găsi for-
ma supremă în operele lui CLAUDIO MONTEVERDI.
In 1607 el dă la iveală un alt Orfeu, în care îmbină melo-
dismul ariilor şi corurilor cu dramatismul recitativelor, toate
acompaniate de orchestră.
Claudio Monteverdi

4
 (1567-1643)

“…expresia naturalã a pasiunii umane face melodia”

(Claudio
Monteverdi)

Cu Claudio Monteverdi depăşim pragul Renaşterii, deşi

graniţele ei nu pot fi stabilite cu precizie.
Cu el începem să conturăm evoluţia operei în secolul al
XVII.lea, care continuă să urmărească idealurile Cameratei
florentine, contribuind la perfecţionarea genului.
Geniul lui Monteverdi, înfocat apărător al unei “seconda
prattica musicale”, capabilă să traducă pasiunile sufleteşti,
rezidă în capacitatea sa de sinteză:”a inova fără a renunţa la
zestrea bogată a trecutului”.
Se prea poate ca ajutat de discipolii săi, Monteverdi să fi
compus pentru Veneţia:”Incoronarea Popeei”(1642),lucrare
cu subiect istoric, cu scene alternând dramaticul şi comicul,
prima capodoperă a teatrului liric cu adevărat “barocã”.
După cele două opere amintite:” Orfeu şi Nero” sau
“Inco-
ronarea Popeei” mai trebuie amintite “Intoarcerea lui Ulise şi
Adriana”.
Din acestea din urmă se păstrează doar celebrul
“Lamento d’Adriana”,”Lasciate mi morire”(lăsati-mă să
mor).
De fapt aşa cum arăta ş¡ motto-ul de mai sus, Monteverdi
a trăit el însuşi drama lui Orfeu –momentul tragic al pierderii
soţiei sale.
In calitate de dirijor al Catedralei San Marco din Veneţia,
el a compus şi lucrări religioase, dar numele său va marca
evoluţia madrigalului şi a operei.

5
 Marele merit al lui Claudio Monteverdi în domeniul operei
constă în perfecţ¡onarea recitativelor, ariilor, duetelor
Bogata inspiraţie melodică a operelor sale se va îmbina cu
renunţarea la libretul versificat.El a introdus de asemenea,la
începutul spectacolelor o parte orchestrală numită simfonia
care pregăteşte drumul uverturii.
Din prima sa operă preluăm aria eroului principal.

Aria lui orfeu

Muzica:Claudio
Monteverdi

6
 Jean baptiste lully
(1632-1687)

Compozitorul italian, dar stabilit în Franţa, dansator şi

violinist, Lully începe prin a unifica “baletul curţii”.
Urmează etapa celor 11 comedii-balet, realizate împreună
cu Molière (“Burghezul gentilom,1670).Ajutat de libretistul
Quinault, Lully pune la punct un gen ce va deveni emblema-
tic pentru regimul Regelui Soarelui:”tragedia laică”,fiind con-
siderat întemeietorul operei franceze.
Douăsprezece tragedii mitologice sau cavalereşti (Alceste,
Atys, Armide), au devenit modele pentru operele sale.
Deţinător al unui enorm privilegiu care îi asigura monopo-
lul operei în Franta, Lully conduce despotic şi Academia
Regală de muzică (1669).
La moartea lui, Charpentier propune timid o sumbră
“Medea” iar Marais, Destouches, Campra, compune fie câte
o tragedie lirică, fie câte o opera-balet, gen tipic franţuzesc.

7
 Henry purcell
(1659-1695)

Henry Purcell intră în competiţia pentru desăvârşirea genu-

lui operei, fiind cel mai important compozitor englez al seco-
lului.
Semnează o singură operă, de mică întindere “Dido şi
Enea”, inspirată de mai vechiul “mask”,”Venus şi Adonis”,al
maestrului său Blow.
Opere de o mai mare anvergură:-“King of Arthur”
-“The Fairy Queen”
-“The Indian Queen” –
ţin de genul semi-operei.
“Dido şi Enea”, este considerat un adevărat model al crea-
ţiei engleze de operă.
H.Purcell, este, în multe privinţe, un discipol al francezilor
şi italienilor, dar atmosfera feerică din creaţiile lui, ambigui-
tatea unui limbaj muzical în clar-obscur, la graniţa dintre
modal şi tonal, toate acestea nu ţin decât de fascinanta sa
imaginaţie.

8
 Jean philippe Rameau
(1683-1764)

Prin J.Ph.Rameau (cel mai important compozitor al seco-

lului al XVIII.lea), opera se apropie de sistemul tonal şi

experimentează efectele armonice.

Noutăţile lui, privesc sporirea dramatismului operei ca ele-

ment coral şi orchestral.

Cele mai cunoscute pagini ale creaţiei lui Rameau(autor al

celebrului “Tratat de armonie), sunt cele din:

Operele: -“Indiile galante”

-“Castor şi Pollux”

-“Dardanus”

9
 Arie din castor si pollux
Tragedie lirică în 5 acte

muzica:J.Ph.Rameau

Reprezentanti ai operei în secolele XVII-XVIII

♪ C.Monteverdi

♪ J.B.Lully

♪ H.Purcell

♪ J.Ph.Rameau

♪ Alessandro Scarlatti(italian)-introduce(harpa,trombonul)

♪ Georg.Ph.Teleman(german):”Fantezie”

♪ C.W.Gluck(german):”Ifigenia în Aulida”,”Orfeu şi Euridice”

Oratoriul: gen vocal-simfonic cu un subiect biblic alcătuit

10
 din 5 părţi obligatoriu:

●Kyrie

●Glorie

●Credo

●Sanctus

●Agnus-Dei

Lucrarea este concepută pentru solişti-vocali, cor şi orches-

tră:”Oratoriul de Craciun”,”Oratoriul de Paşte”…etc.

Cantata: gen vocal-simfonic, dar poate să conţină şi subi-

ecte laice:”Cantata primăverii”,”Cantata
cafelei”(ale lui Bach).

Muzica instrumentalã si
diversificarea genurilor

11
 Muzica instrumentală şi orchestrală ia o amploare fără pre-
cedent în urma perfecţionării şi apariţiei unor noi instru-
mente.
Apar de asemenea, formaţii muzicale şi culte ş¡ se diversi-
fică genurile.
Noile forme sunt şi genuri care apar acum şi au la bază o
structură ciclică(alcătuite din mai multe parţi diferite):

-repede
-lent
-repede

Ex:fuga, sonata, suita, concertul, uvertura.

Aceste genuri vor contribui la cristalizarea unor trăsături

specifice ale muzicii instrumentale şi orchestrale:

♪fuga: -gen instrumental, fiind precedată de Preludiu

♪sonata: -ca gen, este la început destinată unui grup de

instrumente şi apoi a instrumentului solist.

♪concertul: -gen muzical complex, este destinat instru-

mentului acompaniat de orchestră.

♪uvertura: -este interpretată de orchestră.

In Europa, Italia domină începuturile “barocului” cu ale sale

sonate, concerti şi toccata, Franţa lui Ludovic al XIV-lea îşi
va face, însă, o intrare spectaculoasă în arena muzicală cu
uverturile şi cu suitele ei.
Tot acum,se înregistrează “Primele forme ale muzicii
simfo-nice” şi se fundamentează principiile muzicii moderne.

12
 Această diversificare este rodul activităţii desfăşurate pe
parcursul a mai bine de un secol de marii compozitori
reprezentanţi ai preclasicismului.

●Henry Purcell (1659-1695)

●Arcangello Corelli (1653-1713)
●Alessandro Scarlatti (1660-1734)
●Francois Couperin (1668-1734)
●Antonio Vivaldi (1675-1741)
●Jean Ph.Rameau (1683-1764)
●J.SB.Bach (1685-1750)
●G.Fr.Handel (1685-1759)

Prin frumuseţea muzicii lor, prin contribuţia adusă la dez-

voltarea istorică a genurilor şi formelor muzicale, prin stilul
componistic limpede şi echilibrat, au determinat apariţia în
muzica vremii noastre a unei întoarceri la valorile preclasice,
integrându-le în variate procedee de redare artistică.

suita

13
 Suita,a cărei complexitate este dată de caracterul specific
al fiecărei părţi-pe de o parte-şi de provenienţa lor-pe de
altă parte.
Ea este rezultată din reuniunea mai multor dansuri diferite
ca tempo, masură şi caracter.
Cu timpul, locul lor, va fi determinat de ritmul caracteristic
al fiecăruia, iar înlănţuirea lor în suită se va face conform
principiului contrastant.Se ajunge astfel la un tipar respectat
de tot mai mulţi compozitori din diferite ţări.

Suita instrumentală-denumire provenită de la verbul din

limba franceză “suivre”(a urma)-era
iniţial o muzică ce însoţea dansul.Cu
timpul a devenit o lucrare de sine
stătătoare.
Dansurile obligatorii care intră în alcătuirea suitei sunt:

Allemanda-dans de origine germană,în mişcare moderată,de

4 timpi
Couranta -dans de origine franceză,cu un ritm vioi.

Sarabanda-dans spaniol,lent,în măsură ternară.

Giga-dans de origine engleză,vioi,în măsură de 6 timpi,cu un

ritm punctat.

CARACTERISTICI SPECIFICE SUITEI

PRECLASICE

14
1.Unitatea tonală

2.Contrastul se realizează prin:caracterul muzicii

:tempo
:masură
3.In creaţia lui Bach,suita capătă fundamentarea ei clasică.
Bach, păstrează ordinea deja stabilită de dansuri, la care a
adăugat dansuri noi.
Orice dans în plus se introduce după SARABANDÃ:

●menuet
●gavotta
●bouree
●siciliana
●rigaudon
●rondo

In plus Bach, aduce ca o introducere pentru suita instru-

mentală-preludiu (6 suite pentru violoncel)
-suite pentru clavecin (6 suite franceze)
(6 suite engleze)
(6 suite germane)
(5 suite pentru orchestră)

Jean philippe Rameau

(1683-1764)

15
 J.PH.Rameau este considerat unul dintre marii reprezen-
tanţi ai culturii franceze.El este autorul celebrului “Tratat de
armonie (1722), în care formulează regulile de bază ale în-
lănţuirii acordurilor.
Creaţia:
Pe lângă numeroasele lucrări aparţinând muzicii religioase
sau genului operei, precum şi piese pentru clavecin şi vioară
el a mai compus şi suite, dansuri şi uverturi de operă în care
valorifică noanţele şi resursele orchestrale, contribuind la
naşterea simfoniei, ca cel mai complex gen muzical.
Opere: “Tambourin”
“Chemarea păsărelelor”

tambourin
J.PH.Rameau

franÇois couperin “le grand”

(1668-1733)

16
 Pentru a se deosebi de ceilalţi muzicieni ai familiei şi mai
ales de unchiul său (tot François), cu care învăţa muzica, dar
şi pentru renumele pe care l-a căpătat,i s-a spus “Cel Mare”.
La vârsta de 11 ani, după moartea tatălui său, îi ia locul ca
organist la Biserica Saint Gervais din Paris, unde va sluji
timp de 45 de ani.
La vârsta de 25 ani, este numit organist al Curtii regale.
A fost unul dintre marii organişti şi clavecinişti ai timpului
său.Pentru instrumentele sale preferate scrie lucrări care s-
au impus în practica interpretativă:

●două misse pentru orgă

●piese pentru clavecin

Lasă de asemenea, posterităţii un volum care tratează des-

pre arta interpretării la clavecin, intitulat “L’art de toucher le
clavecin”.
In creaţia lui găsim şi suite care păstrează cadrul tradiţion-
nal al celor 4 dansuri şi piese pentru clavecin.
Astfel,suita, va deveni,alături de uvertura de operă, genul
care va contribui la dezvoltarea şi diversificarea muzicii
pentru orchestră, pregătind evoluţia viitoarei muzici simfo-
nice.
Din celebra suită “MUZICA APELOR”.

Sonata

Sonata, ca gen, este la început destinată unui grup de in-

strumente, de exemplu 2 viori şi clavecin (sonata a tré) sau
(trio sonata).
Era alcătuită ca şi suita din mai multe mişcări.

17
 Genul de trio-sonată s-a afirmat prin 2 tipuri de sonate:
a) Sonata da chiesa (bisericească)
b) Sonata da camera (laică)

In sonata da chiesa, contrastul era realizat prin alternarea

mişcărilor lente cu cele repezi, indicate prin termeni ago-
gici:
●adagio
●allegro fugato
●adagio
●finale dansant

In sonata da camera, titlurile părţilor poartă nume de dan-

suri:
●allemanda
●couranta
●gavotta

Un rol important în cristalizarea genului îl are A.Corelli.In

creaţia lui Corelli se disting 3 grupuri de sonată:
●sonata da chiesa
●sonata da camera
●sonata pentru vioara solo

Arcangelo corelli
(1653-1713)

18
 Maestru necontestat al Romei pontificale, violonist legendar
Corelli va aduce la desăvârşire dublul gen al sonatei.
Publicate şi imitate în întreaga Europă, cele 5 opusuri ale
sale (1681-1700), se împart în:

a)sonate da chiesa (bisericească)-contrastul era realizat

prin alternarea mişcărilor lente cu cele
repezi indicate prin termeni agogici:
(adagio,allegro fugato,adagio,finale
dansant).
b)sonate da camera (laică)-comparabile cu o suită.

Profesor al lui Gemianini, Locatelli, inspirator al lui Vivaldi

şi Couperin, Corelli va influenţa integral secolul al.XVIII-
lea.

“La Follia”-dans de origine portugheză, lucrare scrisă în

forma temei cu variaţiuni, fiind o lucrare foarte
cunoscută în creaţia lui Corelli.

La follia
A.Corelli

19
 A.Corelli este compozitorul care a contribuit şi la desăvâr-
şirea genului concertant, cunoscut în prima sa formă sub
denumirea de Concerto-grosso.

La dezvoltarea sonatei au contribuit:

● Torelli
● Vitalli (“Ciaccona”-pentru vioară)
● A.Vivaldi
● G.Handel (6 sonate pentru vioară şi pian)
● J.S.Bach (6 sonate exemplare pentru vioară şi clavecin)
(3 sonate şi 3 partite pentru vioară solo)
● G.Tartini şi Domenico Scarlatti vor continua drumul sona-
tei.
Domenico Scarlatti compunând 555 sonate pentru
cembalo.
G.Tartini (“Didonna Abandonata”,”Trilul Diavolului”)

Concerto-grosso si concertul
instrumental

Ideea alternanţei părţilor interpretate de întreaga orchestră

cu cele solistice, întâlnită şi la genurile anterioare, se va con-
cretiza în genul muzical denumit CONCERT, prin care, astăzi

20
înţelegem o compoziţie muzicală pentru unul sau mai mulţi
solişti instrumentişti acompaniaţi de orchestră.

Concerto-grosso-este o formă extinsă a sonatei,fiind rezul-

tat al transpunerii sonatei într-o piesă
pentru formaţie orchestrală.
Această împărţire permite dialogul între cele 2 grupe:

●grupa solistică-concertino
●orchestra-tutii

Concerto-grosso este cel mai complex gen al muzicii instru-

mentale.Perfecţionarea genului Concerto-grosso aparţine
compozitorilor:
●A.Corelli
●A.Vivaldi
●G.Handel
La Corelli numărul părţilor concertului ajunge la cinci.
Din grupul concertino va rămâne un singur instrument
solist care va dialoga cu toată orchestra.

A.Vivaldi a avut o contribuţie esenţială la conceperea con-

certului pentru un singur instrument solist alcătuit din 3
părţi:-allegro
-adagio
-allegro
Stil polifonic, îmbinat cu multe elemente armonice, o mare
strălucire, expresivitate, dinamism-părţilor rapide.In părţile
lente, andante-largo-teme melodice de o largă respiraţie.

Antonio vivaldi
21
 (1678-1741)

Reprezentant de seamă al preclasicismului muzical,

A.Vivaldi a fost un interpret desăvârşit, un mare pedagog şi
un compozitor a cărui creaţie traversează secolele.Este un
prim compozitor care se preocupă de culoare, de timbru.
Işi începe pregătirea muzicală de la o vârstă fragedă, în
paralel cu studiile pentru cariera de preot.Ascensiunea artis-
tică va fi pe masura talentului său ieşit din comun.
Maestru de cor şi profesor de muzică al unui seminar de
fete, violonist al Catedralei San Marco, va compune lucrări
de operă care l-au făcut cunoscut la Roma,Neapole,Veneţia
etc.
Parisul îi va tipări primele sonate şi numeroasele turnee îi
vor spori faima.Supremul act de preţuire al creaţiei sale îl
vom găsi la bach, cel care în copilărie ş¡ în prima tinereţe îi
va copia mare parte din lucrări pentru a-i studia arta
componistică.
Inventarul întregii creaţii a lui A.Vivaldi, poreclit în epocă
“preotul roşu” din cauza profesiei sale şi a bărbii de culoare
roşcată, va fi realizată după o lungă perioadă de uitare.El
cuprinde:
● peste 400 de concerte
● 75 de sonate
● 50 de concerti-grossi
● 45 de opere
● 28 de simfonii etc…

A.Vivaldi a introdus programatismul în muzică,a contribuit

la cristalizarea simfoniei,prin introducerea contrastului dintre
părţile repede-lent-repede, a programatismului în muzică şi
a bogăţiei melodice.
Cele mai multe dintre concertele sale sunt destinate viorii,
dar compune şi pentru violoncel.El este autorul celebrului
ciclu de concerte intitulat anotimpurile: Primăvara

22
 Vara
Toamna
Iarna
Sunt în realitate 4 concerte (pentru fiecare anotimp câte
unul), care lasă interpretului libertatea de a începe prezen-
tarea lor în funcţie de anotimpul în care cântă.
Primăvara este descrisă astfel:”Iată a sosit primăvara:prin
ramuri o întâmpină păsări cu cântec voios,adie zefirul şi
aleargă la vale izvoarele limpezi cu murmur duios”.

PrimÃvara-anotimpurile
Muzica:A.Vivaldi

Georg friedrich hÄndel

(1685-1759)

Contemporan cu J.S.Bach, G.Fr.Händel este considerat

unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii uni-
versale.Geniul precoce, se distinge încă de la 9 ani printr-un
talent muzical ieşit din comun.Caietele sale de studii din co-
pilărie şi din tinereţe dezvăluie tenacitatea viitorului compo-
zitor.La vârsta de 11 ani susţine un concert în faţa celui care
va deveni primul rege al Prusiei.

23
 La 13 ani îşi începe activitatea componistică, pe care o va
continua până aproape de moarte.In 1751 orbeşte, în timp
ce-şi scria una din opere.Fără a mai putea să scrie, va conti-
nua să-şi susţ¡nă la orgă acompaniamentul propriilor sale
lucrări.
Incepe activitatea interpretativă în timpul studiilor la
Universitatea din Halle(oraşul natal), devenind organist al
capelei oraşului. A fost considerat toată viaţa un organist.
După un stagiu la Hamburg pleacă în Italia,Neapole,Florenţa,
Roma, unde cunoaşte bine creaţia compozitorilor vremii
sale.

CREAŢIA:”Acis şi Galateea”(în Italia)

“Rinaldo”(în Anglia)
“The Watter music”(creaţie executată în aer liber)
“Iulius Caesar”(opera)
CREAŢII RELIGIOASE:”Te Deum”
ORATORII:”Esther” “Saul”
“Debora” “Israel în Egipt”
“Samson” “Messia”

Tabloul creaţiei sale mai cuprinde:

●50 opere, 200 cantate, peste 20 oratorii

●concerte pentru diferite instrumente şi orchestră:
-20 de concerte pentru orgă
-12 concerte-grossi
-suite, uverturi, sonate, motete, psalmi

Glorie a culturii engleze, venerat de clasici şi romantici,

dintre care amintim pe Haydn,Mozart,Beethoven şi Brahms,
G.Fr.Händel rămâne unul dintre marii compozitori ai tuturor
timpurilor, creaţiile lui intrând în fondul cultural al umanităţii.

24
 Johann Sebastian bach
(1685-1750)

“…de o jumãtate de secol bach este pâinea mea

Cea de toate zilele…”
(George Enescu)

“bach- …un vrãjitor din basmul veacurilor care avea

Obiceiul sã-si transforme semenii nu în animale
Ci în
catedrale”
(Lucian Blaga)

25
 Strălucit reprezentat al unei vechi familii de muzicieni,
J.SB.Bach este unul dintre cei mai mari muzicieni ai tuturor
timpurilor.
De mic copil a fost un elev conştiincios, chiar şi după ce a
rămas orfan de ambii părinţi (nu împlinise încă 10 ani).Tim-
pul îi era împărţit între obligaţiile şcolare şi atracţia irezisti-
bilă a sonorităţilor orgii de la biserica din vecinătatea şcolii.
La 15 ani înregistrează primul mare succes:este primit în
corul gimnaziului, devenind apoi organist şi violonist, ceea ce-
i ofera posibilitatea cunoaşterii lucrărilor valoroase ale com-
pozitorilor contemporani.Ştia să cânte la majoritatea instru-
mentelor orchestrei simfonice şi toată viaţa şi-a dedicat-o
muzicii.
De biserica Sf.Toma (Thomaskirche) din Leipzig şi-a legat
activitatea celei mai mari părţi a vieţii,fiind organist,cântător,
dirijor şi profesor al capelei.
Bach a compus un număr impresionant de lucrări în toate
genurile muzicale cu excepţia operei.

Creatia lui bach

In creaţia lui Bach, fuga este una din formele polifonice

cele mai utilizate.Adeseori la Bach, fuga este precedată de o
piesă mai liberă, cu caracter de improvizaţie.
Fantezia şi fuga, preludiu şi fuga sunt compuse pe un nu-
măr variabil de voci-fuga pe 2,3 sau 4 voci:
●”Toccata şi fuga în re minor”
●”Fantezia cromatică şi fuga d-moll”
Foarte importante sunt cele 2 volume din “clavecinul bine
temperat”, ce cuprind 48 de preludii şi fugi, în toate tonali-
tăţile treptelor gamei cromatice.
“arta fugii”, o colecţie de 4 fugi şi 4 canoane pe aceeaşi
temă.Bach porneşte de la o singură temă-subiect, în re

26
Minor, pe care o tratează pe diverse variante/variaţiunea su-
biectului unic, care capătă diferite înfăţ¡şări.
“Goldberg variationen” –o arie cu 30 de variaţiuni-un
moment important din istoria temei cu variaţiuni.Compuse
pe tema unei arii, variaţiunile sunt realizate prin diferite
mijloace: canon, fugato, piese de dans, ariete lirice.

Genul vocal simfonic este amplu reprezentat în creaţia lui

Bach, cele peste 200 de cantate laice şi religioase.
Bach a dezvoltat mult dimensiunile cantatelor:
a)Cantatele sole religioase,scrise pentru duminici şi
sărbători, cuprind:
-arii
-coruri/corale
Cantatele sunt acompaniate de orgă sau orchestră.Bach a
scris şi solo cantate pentru o voce cu acompaniament de
orgă sau orchestră.
b)Cantatele laice (cca.20):”Cantata primăverii”
“Cantata cafelei”
“Cantata ţărănească”
au o deosebită însemnătate pentru limbajul vocal.
c)cele 3 oratorii sunt cantate mai dezvoltate, în care auto-
rul înlănţuie piese din cantatele anterioare:
“Oratoriul de Crăciun”-alcătuit din 6 cantate.

“Magnificat”- un oratoriu cu arii, coruri şi pagini orches-

trale executat la slujba de la vecerniile de
Crăciun,Paşti.
-Magnificat conţine 12 numere:”Pasiunile după Ioan şi
Matei au o construcţie asemănătoare, cuprinzând:recitative
arii
coruri
Ultima mare lucrare este “missa în si minor”.

Suita în creaţia lui Bach, capată fundamentarea ei

clasică.Bach păstrează ordinea deja stabilită a dansurilor:
●allemanda
●couranta

27
 ●sarabanda
●giga

In creaţia lui Bach există:6 suite ptr.clavecin(franceze)

6 suite engleze
6 suite germane
6 suite ptr.violoncel
3 partite şi 3 sonate ptr.vioară
5 suite ptr.orchestră

Bach a transcris şi a prelucrat lucrări instrumentale ale

maeştrilor italieni,din care au rezultat concertele pentru
1,2,3,4 piane şi orchestră, concertele pentru orgă şi orches-
tră, concertele pentru vioară şi orchestră.
Concertele lui Bach sunt alcătuite pe principiul ciclului
tripartit, după modelul concertelor lui A.Vivaldi.
Bach a folosit vioara ca instrument solistic în 2 concerte şi
în “Concertul ptr.2 viori şi orchestră în re minor”.
Bach este primul compozitor care utilizează clavecinul ca
instrument solistic.
Dacă până la Bach, orchestra avea doar un rol de acom-
paniament în concertele grossi, în cele 6 concerte
brandemburgice, orchestra realizează un dialog cu grupul
concertino.
Sonata lui Bach este o compoziţie liberă, de obicei în 4
părţi, la baza căreia este păstrat principiul al contrastului
dramatic: 6 sonate ptr.vioară şi clavecin

Bach în un care poate

cucerit
Este realitate masiv nu fi

Decât reveniri si trasee

Prin repetate pe diferite.

28
Concertul în la minor
-partea I-

Muzica:J.SB.Bach

29
30
31
32
33
34
35
36
37