Sunteți pe pagina 1din 11

 Renasterea este denumirea curentului de înnoire socială si

culturală, care a apărut în Europa, la sfârsitul Evului Mediu, în


secolele al XV-lea şi al XVI-lea, caracterizată prin redescoperirea
interesului pentru cultura si arta antichitătii clasice.
 A început în Italia si s-a răspândit în Europa occidentală. În această
perioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice,
economice, culturale si religioase, care au marcat tranziţia de la
societatea medievală către societatea modernă si multe descoperiri
geografice si stiintifice.
Descoperiri geografice
 Descoperirile geografice au schimbat radical reprezentarea
asupra lumii. La 12 octombrie 1492, Cristofor Columb
debarcă pe insula Guanahani şi descoperă, astfel, America.
 În 1497, Vasco de Gama descoperă drumul spre India,
trecând în Oceanul Indian, pe la Capul Bunei Speranţe din
sudul Africii.
 Prin expediţia întreprinsă de Magellan, între 1519-1522,
dispar şi ultimele îndoieli asupra formei sferice a
pământului.
Descoperiri stiintifice
 În cursul secolului al XVI-lea au
fost traduse unele din cele mai
importante lucrări greceşti în
domeniul matematicii şi s-a găsit
soluţia ecuaţiilor de gradul trei.
 Către sfârşitul secolului al XVI-
lea, Galileo Galilei (1564-1642)
aplică modelele matematice în
studiul fenomenelor fizice. Un
eveniment determinant îl
constituie punerea la punct a
imprimeriei cu caractere mobile,
tipografiei, de către Johannes
Gutenberg (1440), ceea ce
contribuie la răspândirea largă a
cunoştinţelor.
Galileo Galilei
Muzica renasterii
 Muzica din timpul Renaşterii corespunde "vârstei de aur" a polifoniei
(cantatul pe mai multe voci). Genurile cele mai frecvente sunt
"messele", "motettele", madrigalul şi cântecele cu acompaniament
instrumental. Din punct de vedere teoretic, importante sunt scrierile
compozitorului flamand Johannes Tinctoris (1435-1511), în care
prezintă şi susţine tendinţele înnoitoare în muzică.
 Se stabilesc contacte între muzicienii de diverse naţionalităţi, centrul
de atracţie fiind, şi în acest domeniu, Italia. Astfel compozitorul
spaniol Tomás Luis De Victoria este cel mai important reprezentant al
şcolli de muzică din Roma, în timp ce italianul Andrea Gabrieli
conduce o scoala de muzica din Germania. Cu Giovanni Gabrieli şi
Claudio Monteverdi se face trecerea către genul muzicii de operă.
Tomás Luis De Victoria Claudio Monteverdi
Muzica Gregoriana
 Muzica gregoriană, numită şi cânt gregorian, este un gen muzical liturgic
utilizat în cultul creştin catolic. Inspirată de muzica primelor generaţii de
creştini de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus, muzica gregoriană s-a
dezvoltat în secolele VI–XI. Numele său pleacă de la cel al papei Grigore I
cel Mare, care a condus o reformă pentru unificarea muzicilor bisericeşti pe
tot cuprinsul Europei de vest.
 Istoria dezvoltării muzicii gregoriene se leagă de numele a cel puţin trei
personalităţi. Într-o etapă preliminară, episcopul Ambroziu de Milano
realizează o unitate a textelor folosite în cântul liturgic. Demersul lui este
însă limitat în spaţiul diocezei de Milano. Faza propriu-zis gregoriană,
iniţiată de pontiful Grigore I cel Mare cu două secole mai târziu, practică
muzici mai puţin variate de la o regiune la alta, căutându-se descurajarea
improvizaţiei. Este folosit ca model cântul bizantin.
Instrumente populare
 Secolul al XVI-lea a cunoscut in mod particular
dezvoltarea multor instrumente noi si cele mai populare
au fost acelea care au putut fi folosite de muzicieni
amatori fara o mare indemanare.
 Instrumentele cu corzi au fost preferate , in special cele
din familia violei . Viola a fost premergatoarea viorii si a
fost cunoscuta din cauza ornamentelor ( dungi de lemn
care traversau suportul viorii ) care ajutau indrumarea
degetelor in gasirea notelor . Cand canta , viola producea
un ton incet si rezonant , satisfacator pentru adunarile
familiale . Lauta , un alt instrument favorit , avea de
asemenea ornamente si era populara pentru
acompaniamentul de voci – in aceeasi masura in care o
face chitara astazi.
Spectacolul
 Spectacolul a fost una din cele mai importante
caracteristici ale Renasterii. Oamenii acelor zile
sarbatoreau orice , de la zilele sfintilor pana la
venirea verii. Trasuri decorate trase de cai purtau
cantaretii si actorii care jucau drame , spuneau
balade si cantau madrigaluri complexe. Teatrul era
de obicei un spectacol special jucat cu
acompaniament pompos si exceptionale inventii
scenice cum ar fi masina de facut ceata .
Produced by:
 Marginean Vlad & Ghemes Alexandru

Music: Carmina Burana “O Fortuna”

S-ar putea să vă placă și