Complexitatea și valoarea unui adevărat artist reprezintă suma calităților de care acesta

dă dovadă atât din punct de vedere profesional, artistic cât și uman. În lipsa calității umane,
calitatea artistică și vocația sunt insuficiente pentru a da naștere unui artist desăvârșit. Fără
îndoială, îndreptându-ne atenția asupra activității și carierei reputatei soprane Lucia Stănescu,
nu vom ezitam nici un moment să o poziționăm alături de personalitățile de referință ale
istoriei noastre culturale și nu numai. Meritul și recunoștința de care această mare stea a
scenei lirice se bucură reprezintă buchetul mult apreciatei sale munci.

Prima femeie director a Operei Naționale din Cluj va rămâne cu siguranță unul dintre
cele mai importante personalități ale instituției lirice clujene, care într-o perioadă nefastă din
multiple puncte de vedere a avut curajul și ambiția să-și materializeze mult râvnita dorință. Si
iată, în pofida barbarului regim comunist, Lucia Stănescu a reușit să pășească alături de
colectivul Operei Clujene dincolo de Cortina de Fier, tocmai pe patria operei și a marilor
compozitori universali reușind să poziționeze Opera din Cluj alături de alte instituții de aleasă
clasă la nivel internațional.

Un mare gânditor al secolului trecut afirma faptul că, arta hrănește rădăcinile culturii
unei națiuni fapt care responsabilizează societatea respectivă să îl lase pe artist să-și urmeze
viziunea indiferent unde îl duce. Făcând aluzie la reputata noastră soprană, acest principiu a
fost imposibil de aplicat în propria sa patrie. Cu toate acestea, șansa a făcut în așa fel, încât,
Italia, țara sa adoptivă să o aprecieze la adevărat sa valoare.

Talentata soprană, cu o voce splendidă și unică a încântat de-a lungul carierei sale
sufletele oamenilor transpunând în scenă o gamă largă opere de o calitate aleasă. Unicitatea
vocii sale a reprezentat un atu indispensabil pe drumul pe care a ales să îl urmeze. În mod
aparte, de-a lungul carierei sale de peste trei decenii, artista clujeană a manifestat o atracție
aparte pentru operele a doi compozitori italieni de referință: Giuseppe Verdi și Giacomo
Puccini, pe care i-a apreciat în mod special. Motiv pentru care având în vedere înclinația ei
evidentă spre creațiile lui Puccini , în urma turneelor si spectacolelor realizate în Italia, critica
de specialitate a numit-o pe bună dreptate „soprana pucciniană”.
 În acest sens, alături de transpunerea pe scenă a operelor acestui mare compozitor, un
alt moment de referință l-a reprezentat organizarea unei „ săptămâni pucciniene ” la Cluj cu
ocazia comemorării împlinirii a 50 de ani de la trecerea în neființă a Maestrului Puccini.1

Acest eveniment a reprezentat totodată și o ocazie de a mulțumi Italiei pentru

oportunitatea oferită de a-și face cunoscut talentul artiștilor lirici clujeni tocmai în țara operei.

În anul 1974, această inițiativă a luat naștere datorită în principal sopranei și

directoarei, Lucia Stănescu, desăvârșită admiratoare a reputatului compozitor italian. Operele
acestui compozitor nu au lipsit niciodată din repertoriul Operei Române din Cluj. În cadrul
acestei săptămâni comemorative au fost cuprinse două dintre operele compozitorului Italian,
„Madama Butterfly” respectiv „La Fanciulla del West” în premieră. 2 Cea din urmă operă nu
se regăsea până la acel moment în programul nici uneia din teatrele de operă din țară,
principalul motiv fiind subiectul de sorginte americană socotit neadecvat la momentul
respectiv.3

Cu această ocazie autoritățile au fost de acord cu invitarea la Cluj a unei delegații

italiene semnificative care avea o corelație deosebită cu numele compozitorului . Din cadrul
acestei delegații, de departe s-a remarcat prezența Doamnei Simionetta Puccini, nepoata
compozitorului , unica fiică a fiului acestuia. Din această delegație au mai făcut parte cei doi
reprezentanți ai orașului Viareggio și reprezentantul cultural central.4

Nepoata compozitorului a fost, în fond oaspetele de onoare din cadrul acestui însemnat
eveniment, aceasta se afla la Cluj în calitate de unică descendentă a marelui maestru și în
calitate de organizator al Muzeului Giacomo Puccini în Vila Puccini de la Tore del Lego,
muzeu înființat în semn de prețuire și iubire față de bunicul său. 5

Atât premiera „La Fanciulla del West” cât și „Madama Butterfly”, într-un teatru
arhiplin s-au dovedit de un real succes, oferind atât iubitorilor de operă clujeni cât și

1
Lucia Stănescu, A fost o viață sau un vis?, Cluj-Napoca, Edit. Eikon, 2012, p.333
2
„La Fanciulla del West”- este o operă în trei acte de Giacomo Puccini pe un libret italian de Guelfo
Civinini  [ it ] și Carlo Zangarini  [ it ] , bazată pe piesa de teatru din 1905  The Girl of the Golden West de
Autorul american David Belasco . Fanciulla a urmat  -o pe Madama Butterfly, care s-a bazat tot pe o piesă
de teatru Belasco. Opera are mai puține momente de spectacol care caracterizează celelalte lucrări ale lui
Puccini. Vezi și. https://en.wikipedia.org/wiki/La_fanciulla_del_West
3
Ibidem, p.333.
4
Ibidem, p.324.
5
Ibidem, p.324.
oaspeților o atmosferă sărbătorească de neuitat, spectacole prin care le-au întărit convingerea
italienilor cu privire la măiestria și talentul colectivului operei din Cluj.

Pentru a înțelege importanța supranumelui acordat de către italieni reputatei noastre

soprane este necesar să realizăm o scurtă trecere în revistă a vieții și operei marelui
compozitor italian.

Giacomo Puccini s-a născut la 22 decembrie 1858 la Toscan fiind al cincilea din cei
șapte fii ai familiei. Provenea dintr-o familie care timp de două decenii a asigurat directorii
muzicali ai Catedralei San Martin din Lucca reprezentând în același timp cea de-a cincea și
ultima generație de muzicieni care și-au transmis din generație în generație această înclinație
și deschidere pentru muzică.6

Giacomo Puccini a fost supra numit „ cel mare” pentru a se diferenția de strămoșul
său, pionierul dinastiei de muzicieni purtase același nume. Practic, sesizăm faptul că această
dinastie începe și se sfârșește cu același nume, aspect interesant și care ascunde o simbolistică
aparte.

Revenind asupra vieții lui Puccini, la vârsta de doar 5 ani a rămas orfan de tată, însă în
ciuda acestei mari pierderi, atât din punct de vedere familial cât și profesional, deoarece tatăl
său urma să fie mentorul lui, a ales să continue tradiția familiei și să studieze muzica asemeni
strămoșilor săi.

La vârsta de 14 ani, tânărul Puccini a devenit organist în cadrul bisericilor San Martin
și San Michaele precum și în alte câteva din orașul său natal. Primele sale creații muzicale au
fost gândite pentru orgă, însă de timpuriu aceasta a avut o atracție aparte pentru teatru și
operă, motiv pentru care a ales să meargă pe un drum distinct față de strămoșii săi.7

Prima compoziție muzicală însemnată și totodată primul succes pe acest drum l-a
obținut cu „Missă” pentru soliști, cor și orchestră, compusă în anul 1880, compoziție cu care a
absolvit Institutul Muzical din Lucca. Un an mai târziu, în toamna lui 1881 a fost admis la
Conservatorul din Milano unde i-a avut maeștrii pe Buzzini și Ponchelli. A absolvit în 1883
cu opera „Capriciu simfonic” remarcat pentru originalitate și colorata invenție melodică,
creație care a atras asupra lui atenția marilor critici muzicali. 8 Înaintea momentului absolvirii,
Puccini a participat, de asemenea la cea dintâi ediție a Concursului Sangozono dedicată
6
Elena Andrieș- Moldova, Puccini. Adevărul unei vocații, Cluj-Napoca, Edit. Mediamusica, 2007, p.20.
7
Ibidem, p.22.
8
Ibidem, p.22.
operelor într-un singur act, în cadrul acestei ediții prezentându-se cu o operă pe un libret de
Ferdinando Fontana , „Le Villi”, care la momentul respectiv nu a fost apreciată de către
criticii muzicali italieni. La scurt timp, aceeași operă în urma reprezentării de la„ Teatro dal
Verme” a beneficiat de un succes senzațional, succes care i-a facilitat lui Puccini colaborarea
cu „Casa Ricordi” , colaborarea care urma să dureze pe tot parcursul vieții. 9

Parcursul său a fost unul treptat și încununat cu reușite succesive în plan profesional,
exigența sa în ceea ce privește calitatea muzicii, calitatea valorii dramatice și poetice a
textului i-au adus reușita pe plan profesional fiind considerat al doilea cel mai de seamă
compozitor pe linie italiană după marele Maestru Gissepe Verdi.10

Cea de-a doua sa operă necesitat un timp de lucru de 5 ani de zile, „Edgar”, care a
văzut lumina scenei în aprilie 1889 fiind prezentată în diverse teatre italiene, la Madrid
(1892 ) și în Buenos Aires (1905). 11
Au urmat ulterior alte opere care au beneficiat de un
succes mondial extraordinar printre care demn de amintit sunt: „Mamon fescaut” , având
premiera în anul 1893 la Torino, și care la rândul său s-a bucurat de un succes răsunător
spontan, operă, care de altfel a reprezentat punctul de temelie a faimei sale internaționale. 12
Majoritatea colaborărilor în vederea realizării operelor le-a avut cu Illica și Giacosa, munca
împărțindu-se prcatic în trei, astfel au luat naștere: „Boema” cea de-a treia sa operă inspirată
după romanul lui Henry Mugur (1896), „Edgar” operă compusă după drama lui Victor
Sardou (1889), urmată de „Madama Butterfly” una dintre cele mai bune și moderne opere ale
sale (1904). După care a urmat o perioadă de șase ani până la următoarea sa creație, „Fata din
Vest”, urmată de premiera operei „La Rondine” din anul 1907 și „ Triplic”, după care odată
cu premiera celei din urmă opere compozitorul italian a început să abordeze o paletă mult mai
vastă de subiecte.13 . Au urmat apoi numeroase creații artistice remarcabile care i-au
consolidat reputația națională și mondială în sfera muzicii culte, clasice, poate unde dintre
cele mai apreciate genuri muzicale datorită complexității, vechimii și manierei în care s-a
dezvoltat și transformat de-a lungul timpului, meritându-și din plin titlul de „cea mai
frumoasă muzică creată vreodată”, gen muzical care se pretează unei anumite categorii de
public.

9
Ibidem, pp.20-21.
10
Ibidem, pp.18-19
11
Ibidem, p.22.
12
Ibidem, p.24.
13
Ibidem ,p.30.
 Din multitudinea creațiilor lui Puccini, considerăm faptul că sublima noastră soprană
Lucia Stănescu a rezonat într-o manieră aparte cu „Tosca”, operă în a cărei fir s-a regăsit în
totalitate prin prisma personajului feminin principal, Flora Tosca. Întâmplările și trăirile
interioare ale sopranei au favorizat într-o manieră inedită prestația scenică a acesteia. O astfel
de operă se preta a fii interpretată de o artistă completă și complexă din toate punctele de
vedere.

Giacomo Puccini a descoperit „Tosca” în perioada în care o altă operă de-a sa,
„Boema” beneficia de un succes neașteptat. Inițial, compozitorul italian a manifestat o
atitudine de îndelungată ezitate visa-vi de operă deoarece reprezenta o temă destul de
îndepărtată comparativ cu temele pe care le abordase până la momentul respectiv.

Ulterior după o perioadă considerabilă în care a cântărit și analizat situația devine

preocupat și neliniștit în fața acestei drame hotărând să compună muzica operei pe un libret de
Illica și Giacosa. ( colaboratorii săi) .Astfel, a luat naștere o operă în trei acte cu multiple
sensuri și interpretări de o sensibilitate aparte. Tosca este o operă în trei acte compusă
de Giacomo Puccini, al cărei libret a fost scris de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după piesa
de teatru La Tosca din anul 1887 a dramaturgului Victorien Sardou. Premiera operei a avut
loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma.14

În vederea descoperirii semnificațiilor operei și a personajului principal Floria Tosca

cu care s-a identificat Lucia Stănescu este necesară realizarea unei scurte radiografii a operei
și actelor în sine.

În primul act, o reputată artistă și cântăreață pe numele ei Floria Tosca se îndrăgostește

cumplit de un tânăr pictor cu idei revoluționare pe numele său, Mario Cavaradossi. Acțiunea
operei debutează în interiorul unei biserici romane , în care Mario a pictat imaginea
Magdalenei în lacrimi. 15

Din punct de vedere politic, în această perioadă (1800) , Roma avea parte de o
conducere dictatorială, se afla sub protectoratul Reginei și a șeful poliției romane, mult
temutul Scarpia, în timp ce fostul consul al Republicii Romane, Cesare Angelotti fusese
recent evadat din închisoarea „Sant’Angello și dorea să se ascundă în biserica „Sant'Andrea
della Valle”. Biserică, în care Mario Cavaradossi lucrase la fresca Mariei Magdalena. La

14
Elena Andrieș- Moldova, Prototipurile feminine în creația Pucciniană, Cluj-Napoca, Edit. Mediamusica,
2007, pp. 89-90.
15
Ibidem, p.90.
insistențele consulului, Mario Cavaradossi este de acord să fie complicele acestuia
ascunzându-l într-o capelă a bisericii și oferindu-i hrană. Între timp, Floria Tosca remarcă
portretul Mariei Magdalena care se asemăna izbitor cu una dintre femeile care frecventa cu
regularitate biserica respectivă, aspect care ii trezește serioase suspiciuni și ii amplifică
sentimentul de gelozie. În fapt, portretul sfintei era inspirat după înfățișarea surorii lui Cesare
Angelotti, singura care știa de ascunzătoarea fratelui său și care ii furnizase veșminte de
femeie pentru a se travesti și a -și face pierdute urmele. 16

După un timp, Floria Tosca, orbită de gelozie se reîntoarce în biserică unde spre
surprinderea ei îl găsește pe temutul Scarpia care încearcă să-i inducă ideea conform căreia
Mario Cavaradossi ar fi înșelat-o, astfel că aceasta pleacă iar Scarpia o urmărește îndeaproape
pentru a descoperi locul unde se ascunde Cesare Angelotti.17

Cel de-al doilea act este încărcat de acțiune și dramă. Acțiunea se pșteaptăetrece în
palatul lui Scarpia, Farnese. Acesta așteaptă să-l întâlnească pe pictor care fusese arestat și
este supus unui amănunțit interogatoriu. Între timp, Tosca este chemată de către Scarpia are
un dublu interes visa-vi de ea: în primul rând dorește să ii fie destăinuită ascunzătoarea secretă
a lui Angelotti și în al doilea rând un interes de natură sexuală.18

Tosca aude chinurile la care Mario Cavaradossi este supus în timpul interogatoriului și
într-un moment de vulnerabilitate ii destăinuie lui Scarpia locul unde se află Angelotti. Între
timp, este anunțată victoria lui Napoleon la Marengo ( 14 iunie 1800). Cavaradosii este
încarcerat urmând să fie executat in dimineața zilei următoare. Tosca încearcă să facă tot ceea
ce ii stă în putință pentru a-i salva viața iubitului ei, însă Scarpia acceptă o singură variantă
nedemnă din punctul ei de vedere. Tosca este de acord cu propunerea acestuia, în schimbul
unei execuții simulate pentru iubitul ei și permisiunea de a fi lăsați să plece în voie din Roma.
Scena se încheie odată cu gestul surprinzător făcut de Tosca. Tosca îl înjunghie pe Scarpia .19

În cel de-al treilea act are loc deznodământul mult așteptat al situației. În zorii celei de-
a doua zi, Maria Cavaradossi își așteaptă neputincios execuția, timp în care prin intermediul
unei scrisori își ia rămas bun de la Tosca. În momentul execuției Tosca este prezentă la fața
locului, și în ciuda promisiunilor lui Scarpia, , Mario Cavaradossi este cu adevărat ucis. De
asemenea, acesta este și momentul în care se află faptul că Scarpia a fost ucis, și prin urmare
16
Ibidem, p.91
17
Ibidem, p.91.
18
Ibidem, p.92.
19
Ibidem, p.92.
Tosca primesc ordin să o aresteze pe Tosca. În ciuda așteptărilor, Tosca hotărăște să se
arunce în abis de pe zidurile castelului alegând, astfel să se alăture lui Mario Cavaradossi .20

În această operă, Puccini a intenționat să prezinte un personaj de operă feminin ajuns

la maturitate din toate punctele de vedere. Interpreta feminină ideală pentru acest rol trebuie
să fie reprezentată de o femeie cu mult temperament, senzualitate și nu în ultimul rând eroism.
Comparativ cu operele sale anterioare, este de la sine înțeles faptul că pentru acest rol,
compozitorul a gândit un nou tipar vocal, cântărețe care cu temperament înflăcărat, tenacitate
, forță și întindere. Rolul acestui personaj feminin necesită aptitudini precum: temperament,
forță, sensibilitate, înflăcărare și lirism și totodată interpreta Toscăi trebuie să posede un
timbru senzual, întunecat în registru grav 21.

Din punct de vedere vocal , interpretarea rolului Floriei Tosca presupune o partitură
vocală extrem de complexă care ridică mari dificultăți oricărei interprete. Având în vedere
faptul că Flora Tosca reprezintă o femeie tânără, sănătoasă și puternică din toate punctele de
vedere , interpreta acestui rol este obligată să nu manifeste semne de oboseală vocală pe
parcursul interpretării. Mai mult de atât, în actul final dorința de libertate ii oferă un suflu
nou, stare care este imperios necesar să fie subliniată prin tonalitatea vocii.22

În fapt, această Floria Tosca a fost o artistă desăvârșită , o persoană publică la

momentul respectiv și în același timp o femeie rafinată și educată. De asemenea, este în
același timp și o femeie cu mult spirit de sacrificiu care a avut drept sarcină soluționarea unei
vaste palete de situații dramatice presărate cu sacrificiu și multiple stări sufletești de la
momentul întâlnirii portretului Madonei și până la executarea lui Mario Cavaradossi.23

În concepția criticilor de specialitate etalonul suprem al Floriei Tosca l-a reprezentat

Maria Callas. Aceasta soprană a fost considerată cea mai mare interpretă din cea de-a doua
jumătate a secolului XX-lea , motiv pentru care a fost supranumita „ La Diva”, „Regina della
lirica” sau mai mult de atât, „Biblia Operei” 24 .Soprană absolută, care a interpretat acest rol

20
Ibidem , pp.92-93.
21
Ibidem, pp.94-95.
22
Ibidem, p. 125-126.
23
Ibidem, p. 126.
24
Răzvan Moceanu, Portret: Maria Callas „La Divina”, o voce de excepție marcată de un destin tragic, în
Radio România Cultural. https://www.radioromaniacultural.ro/portret-maria-callas-la-divina-o-voce-de-exceptie-
marcata-de-un-destin-tragic/ Data ultimei accesări este: 18.06.2022
într-o manieră cum nimeni nu reușise să o facă, fără menajamente, cu toată forța sa vocală
fiind dedicată în totalitate situației dramatice expuse pe scenă.

În simbolistica actului artistic putem sesiza anumite aspecte ce se pliază situației

asemănătoare cu care a avut de-a face prima directoare a Operei Române din Cluj. Din
punctul nostru de vedere, considerăm că personajul feminin central din „Tosca, Floria Tosca
se aseamănă din multiple puncte de vedere cu reputata noastră soprană, Lucia Stănescu. În
primul rând, ambele figuri feminine pe lângă compatibilitatea din punct de vedere intelectual
exprimă siguranță, încredere, determinare putere de muncă și mai ales de sacrificiu. În celebra
operă lirică, personajul feminin, Floria Tosca a fost îndrăgostită obsesiv de pictorul
revoluționar Mario Cavaradossi, pe care a încercat din răsputeri să-l protejeze trecând printr-
un amalgam de stări afective și încercări deopotrivă. Spiritul său de sacrificiu a lăsat să iasă la
iveală personalitatea și caracterul puternic de care a dat dovadă în condițiile în care Mario
Cavaradossi intrase într-un joc extrem de periculos pin asumarea ascunderii lui Angelotti.
Asemeni Toscăi, Lucia Stănescu a fost nebunește îndrăgostită de muzica de operă. Această
dragoste pe care o avea visa-vi de muzica clasică nu putea să se împlinească. Asemeni Toscăi,
Lucia Stănescu a dat dovadă la rândul său de un neașteptat spirit de sacrificiu. Pe lângă munca
titanică derulată în a schimba managementul și fața instituției prin implementarea unei
strategii moderne și eficiente, cel mai mare obstacol pe care l-a avut de înfruntat a fost de fapt,
tocmai rezistența autorităților comuniste deoarece barbarul regim comunist existent în țară la
acel moment reprezenta principalul impediment în desăvârșirea „ iubirii” sale cu muzica
clasică. În urma eforturilor și a spiritului de sacrificiu de care au dat dovadă, ambele figuri
feminine au trăit cu impresia la un moment dat că scopul lor a fost îndeplinit, pe de-o parte
Floria Tosca în momentul în care l-a înjunghiat pe Scarpia și a început să vizeze la libertate și
pe de altă parte Lucia Stănescu când a reușit să obțină mult râvnitele spectacole în străinătate,
moment care i-generat o stare profundă de satisfacere și mândrie. Însă, în ambele cazuri
aceste „reușite” au reprezentat în fond simple iluzii deoarece entuziasmul nu durase mult.
Tosca trece prin momente cumplite, fiind martoră la așa zis execuție falsă a lui Mario
Cavaradossi care în fapt ,s-a dovedit cât se poate de reală, pe când Lucia Stănescu se
confrunta constrângerile tot mai apăsătoare ale regimului și cu acute sentimente de
nesiguranță. Dacă în cazul Floriei Tosca, eliberarea și calea spre fericire a fost materializată
prin recurgere la un gest necugetat, prin sinucidere asumându-și de fapt fericirea, în cazul
Luciei Stănescu adevărata eliberare și fericire au început odată cu mutarea acesteia în Italia,
țara operei, departe de opresivul regim comunist care i-a pus atât de multe piedici în
îndeplinirea nevinovatului său vis.

Cariera acesteia a continuat și dincolo de Cortina de Fier reușind să iubească Italia,

țara sa adoptivă la fel de mult precum iubea România.

Se poate, concluziona, așadar faptul că cele două figuri feminine posesoare ale unor
calități greu de egalat , au dat dovadă în modul caracteristic și conjunctural fiecare la rândul
său de un puternic spirit de sacrificiu în vederea înfruntării unei game vaste de obstacole,
refuzând să se lase îngenunchiate. Prin urmare suntem în măsură să afirmăm faptul că Lucia
Stănescu s-a încadrat excelent în coordonatele personajului, aspect care de la sine a favorizat
manifestarea scenică și interpretarea rolului feminin proiectat de Puccini.