Ministerul educaţiei şi ştiinţei al Republicii Moldova

Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi”

TEMA : Viaţa şi activitatea lui

Giuseppe Verdi

Chişinău 2005
„Nici o artă nu a deschis atît de amplu şi de
profund porţile poporului român ca Muzica”

Giuseppe Fortunio Francesco

Verdi, cel mai mare compozitor italian
de operă. S-a nacut la 10 octombrie
1813 in satul Le Rencole, un sat din
componenţa provinciei Parma,care în
acea vreme intra în Imperiul lui
Napoleon, şi a murit la 27 ianuarie
1901. Tatăl său era proprietarul unei
mici “oşterii” dar nu putea asigura
familiei sale dacît un trai modest.
La vârsta de şapte ani, el a devenit
organist în oraşul San Michele
Arcangelo. Acolo tânărul Verdi a cântat pentru biserică şi după legendă, în
1814 mama sa l-a salvat de către cotropitorii francezi.
Bătrînul organist al bisericii din sat, Baistrocchi, i-a dat lui Verdi
primele noţiuni muzicale şi l-a învăţat să cînte şi la orgă. La varsta de 10 ani,
Verdi a plecat in oraşelul din apropiere, Bussetto, unde a urmat şcoala şi a
invăţat mai departe muzica cu Ferdinando Provesi, un bun muzician,
absolvent a celebrei Academii de Muzică din Parma.
La vârsta de 13 ani, Verdi era ajutorul conducătorului orchestrei din
Bussetto. Toate lucrările muzicale scrise în acea perioadă au fost
interpretate absolut toate, dar editate n-au fost nici una.
 După ce a terminat şcoala, Verdi s-a
prezentat pentru admitere la conservatorul din
Milano. Dar a fost respins, iar unul din
examinatori i-a spus să lase conservatorul şi să-şi
ia un post de maestru în oraş. Verdi a studiat
compunerea în Milano cu Vicenzo Lavigna,
compozitor şi maestru la teatrul ”La Scala”.
Filarmonica îi comandă opera „Oberto, conte de
san Bonfacio”, care la moment, din păcate nu a
fost pusă. El a oscilat între Milano şi Bussetto până în Martie 1836, când se
întoarce în Bussetto, dorind să ocupe postul de organist al bisericii, dar din
păcate, din cauza intrigelor, îi este respinsă cererea. Uniunea muzicanţilor îi
propune o bursă pentru 3 ani primind 300 de lire. În acea perioadă compune
mai multe marşuri şi o uvertură pentru orchestra oraşului. Mai scrie muzică
bisericească.
În mai 1836, el s-a însurat cu tânăra, Margarita Barezii, fiica
binefăcătorului.
La 17 noiembrie 1839 se întoarce la Milan, unde opera „Oberto”
este pusă pe scena teatrului „La Scala”, care trece foarte bine. Mai primeşte o
comandă pentru opera „Rege pentru o zi”(„Un giorno di regno”), care nu a
fost primită de public.
Firma „Ricordi” a publicat „Oberto” şi pentru că aceasta a fost un mare
succes, firma s-a angajat să publice alte trei piese ale lui Verdi. El a început să
lucreze la următoarea sa operă „Un Giorno di Regno”, dar a fost întrerupt
când, unul după unul, toţi membrii familiei Verdi s-au îmbolnăvit. În curs de
două săptămâni Verdi şi-a pierdut fiul, fiica şi soţia. Din nefericire ”Un
Giorno di Regno”, a fost un fiasco total. Atunci Verdi a jurat că nu va mai
compune niciodată comedii şi şi-a orientat gândirea spre destinul inevitabil.
Chiar şi aşa directorul teatrului „La Scala” şi-a păstrat încrederea în Verdi ,
care, mai târziu cu opera „Nabuco” a declarat : „cariera mea muzicală a
 început cu adevărat”. La repetiţiile pentru „Nabuco”, la
teatrul „La Scala” tâmplarii care reparau clădirea s-au oprit
din muncit şi s-au aşezat pe schele şi scări pentru a asculta
opera. La terminarea operei toţi muncitorii au izbucnit în
strigăte de Bravo, bravo, viva il maestro!. Prezentarea piesei
în 1842 la „La Scala” a fost un succes. Verdi a devenit faimos cerând un
onorariu mai mare decât oricare alt compozitor al timpurilor sale.
După Nabuco, a urmat opera ”Il Lombardi”, care a câştigat o
victorie neaşteptată asupra cenzorilor austrieci. Triumful lui Verdi în
reţinerea libretului şi a temelor melodice i-a adus compozitorului o reputaţie
de erou ideologic al italienilor. Aceasta a fost una din multele bătăliile pe care
Verdi le-a avut cu cenzorii pentru libertate artistică.
Peste următorii şapte ani, compozitorul a scris zece opere de succes
variat, făcând legătura între două ere distincte ale compoziţiei lui. Scrie
operele : Ernani 1844, după drama lui Iugo. Datorită ei compozirotul devine
vestit şi peste hotarele Italiei. Apoi au urmat mai multe opere la care, chiar
Verdi spunea că a lucrat ca un prizonier: Idue Foscari,1844, Giovanna
d’Arco, 1845, Alzira 1845, Attila,1846, Iamasnadieri, 1847, Il cosaro, 1848, La
battaglia di Legnanol, 1849, Stiffelio, 1850. Fiind încîntat de creaţia lui
Shakespeare scrie operele „Lady Macbeth”, 1847 şi opera ”Luisa Miller”,
1849, avînd un caracter mai de cameră. Fiind în căutare de noi teme se
adresează lui Iugo, Shakespeare, Shiller, Bairon.
Din 1847-1849 compozitorul trăieşte la Paris, unde scrie varianta
franceză a operei „I Lombardi”, numită „Ieruslem”. Aici face cunoştinţă cu
Giuseppina Stripponi, cu care peste 10 ani se căsătoreşte.
Cu opera „Rigoletto” în 1851 Verdi inaugureză seria marii triologii,
completată peste 2 ani de „Travatore”, şi „Traviata”.
„ Il Trovatore” a fost o străfulgerare de îndrăzneală despre care Verdi a
spus că este nucleul muncii sale:” Cred, dacă nu mă înşel că ceea ce am făcut,
am făcut bine; dar am făcut mereu după cum îmi dictează sufletul”. Cu toate
că era un geniu Verdi a compus numai din inimă. Ca un muzician şcolit el a
plasat sensibilitatea emoţională deasupra intelectului în tot ceea ce scria.

Creaţia unui tur operativ de forţă bazat pe ingeniozitatea

formulării artistice i-a asigurat lui Verdi nemurirea,
începând în 1851 cu „Rigoletto”, urmată de „Il Trovatore”,
„La Traviata”, şi în 1871 de „Aida”. Chiar şi fără
capodoperele care au urmat – Simon Boccanegra, Un Ballo
în Maschera, La Forza del Destino şi Don Carlos s-au Requiem Mass –
maestrul s-ar fi putut retrage fără teama că-l va putea depăşi vreodată alt
compozitor. Dar de fapt cu „Aida”, Verdi părea că a abandonat să mai
compună pentru cincisprezece ani.
La începutul anilor 60 el era preocupat de evenimentele politice şi după
războiul cu Austria mulţi copii din ţară rămăsese orfani. Verdi a încercat să-i
ajute. În 1860 a fost format Parlamentul Italian, iar Verdi a fost ales în
parlament din partea alegătorilor din Busetto. În acea perioadă Romei i se
atribuie statutul de capitală. Lucrul politic îi încurcă compozitorului să mai
scrie.
Dar din fericire pentru posteritate, „Otello”, un libret electrizant, creat de
poetul Arrigo Boito a adus compozitozitorului o retragere forţată.
Deschiderea operei „Otello” în februarie 1887 a atras o audientă
internaţională la Milano.
Ultima operă devine „Falstaff”. Ea se impune ca o întruchipare a
experienţei sale de o viaţă, ca o zugrăvire a societăţii în care a trăit, şi a
dragostei de viaţă. Pe plan subiectiv e o operă ce pare a transmite salutul
luminos al unui compozitor ce atrecut prin viaţă dăruind semenilor săi doar
mărturisiri despre suferinţele lor. În 1893, cu premiera ei, Verdi şi audienţa
sa au repetat întregul succes pe care l-a avut cu „Otello”, în onoarea unei
comedii pe care jurase să nu o mai scrie.
 În final maestrul s-a retras în satul natal Sant’Agata cu a doua sa soţie,
cântăreaţa Giuseppina Strepponi. Care era descendentă dintr-o familie de
muzicieni. Era fiica lui Feliciano Strepponi, compozitor de opere. Soprana
Gioseppina Stripponi 1815-1897 a avut o
strălucitoare carieră solistică la şcoala din Milano, fiind
cea care a încurajat talentul lui Verdi şi a contribuit la
marele succese ale operei „Nabucco”.
Aici, în Sant’Agata, Verdi continua să fie activ doar
în privinţa preocupărilor sale de binefacere. Voluptatea
de a fi generos cu cei lipsiţi, bolnavi s-au bătrîni se afirmase din perioada din
care onorariile sale începuseră să depăşească cheltuielile necesare pentru
traiul său şi al familiei, pentru ca treptat să se transforme într-o rar întîlnită
generozitate. El a inaugurat în oraşul Bussetto 1869 un fond de premii pentru
a onora periodic elevii dotaţi şi harnici. El mai construieşte la Villanova un
spital, de a cărui înzestrare cu utilaj şi medicamente va avea permanent grijă
şi pe care îl va lăsa testamentar autorităţilor din Busetto pentru a-i continua
intenţia de ajutoare. Cea mai mare grijă a sa s-a dovedit a fi construirea unui
cămin pentru 100 de muzicieni bătrîni din Milano „Casa di riposo”. Aşa a
numit-o Verdi pentru a nu umili pe invitaţii săi, vîrstnici colegi de breaslă,
rămaşi fără posibilitatea de a mai avea un cămin.
Verdi împreună cu soţia sa au petrecut câţiva ani fericiţi, până la
moartea ei în 1897. Moartea soţiei sale l-a lăsat pe Verdi foarte îndurerat. El
s-a mutat de la Sant’Agata la hotelul Grand din Milano, iar după patru ani
nefericiţi, Verdi a murit în 1901. Moartea lui Verdi a lăsat Italia în doliu.
Înmormîntarea s-a oficiat în zi tristă de iarnă (30 ianuarie). Un lung cortegiu
de oameni au urmat cortul funerar în sunetul
corului din Nabucco. El a fost depus provizoriu în
capela „Cimiterio Monumentale” din Milano, mai
apoi la 27 februarie corpul neînsufleţit al marelui
compozitor este transferat la casa sa „di riposo”şi înmormîntat lîngă cripta
Giuseppinei.
Dependent multă vreme de solicitările directorilor de teatre, creaţia sa
timpurie rămîne reprezintativă doar pentru cîteva laturi ale manifestării
harului său, dintre care cele stimulate de intensa vibraţie patriotică şi cea a
unei inepuizabile inspiraţii melodice au hotărît categorica sa
afirmare în viaţa muzicală italiană, cu răsunet şi în unele
metropole europene.
El este considerat în toată lumea muzicii un mare
compozitor şi mai particular, În Italia este considerat un erou
patriotic şi un campion al drepturilor omului.
În afară de opere Verdi a mai scris „Recviemul” în cinstea lui A.
Mandzoni,1874, „Sabat Mater” ,1898, „Te deum”,1898, de asemenea a scris şi
lucrări corale, romanţe, un cvartet pentru instrumentele cu corzi în mi minor,
1873.
Se poate spune cu uşurinţă faptul că numele lui Verdi a fost cel care a
dominat timp de jumătate de secol sunetele teatrelor din Italia, pentru ca mai
apoi a cuceri aplauzele de la Landra la Petersburg.

Bibliografie: www.people.ru

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate