Beliciu Duțu Andra

Botnaru Maria
Bitoleanu Ileana
Secolul XIX este o perioadă din istoria omenirii
caracterizată prin importante fenomene politice,
ideologice și culturale. În timp ce portughezii, spaniolii
și Sfântul Imperiu Roman se prăbușeau, Imperiul
Britanic, cel German și America au cunoscut o
dezvoltare rapidă. Conflictele militare au răvășit Europa,
dar au și încurajat cercetarea științifică și explorarea.

După războaiele napoleniene, Marea Britanie a devenit

cea mai importantă putere mondială, controlând un
sfert din populația globului și o treime din suprafața
teritoriilor de pe uscat. “Pax Britanica” a condus la un
comerț mai eficient și a diminuat pirateria. Secolul al
XIX-lea a fost o perioadă a inovației și a descoperirilor,
cu rezultate notabile în matematică, fizică, chimie,
biologie, electricitate și metalurgie, ce au constituit baza
evoluției tehnologice din secolul XX. De asemenea, a
început Revoluția Tehnologică în Europa și Era
Victoriană, ce a fost cunoscută pentru angajarea copiilor
în fabrici și mine.
Romantismul (numit și Perioada
Romantică) a fost o mișcare artistică,
literară și intelectuală apărută în Europa pe
la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând
apogeul pe la începutul anilor 1800. În
mare parte, romantismul a fost o reacție
împotriva Revoluției Industriale, cât și
împotriva normelor politice și sociale ale
Iluminismului. Romantismul a influențat
artele vizuale, literatura și muzica, dar de
asemenea a avut un impact și asupra
istoriografiei, educației și istoriei naturale
(științele naturii).

Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja

un sentiment așa-zis romantic înainte de
răspândirea sa efectivă, fiind numiți de
aceea pre-romantici. Printre aceștia se află
Francisco Goya și Manuel Maria Barbosa du
Bocage.
Deși termenul de „romantism”, se
aplică atunci când vorbim de muzică
în perioada aproximativ de la 1820
până în jurul anului 1900, aplicarea
contemporană a termenului de
„romantic” pentru muzică, nu
coincide cu această interpretare
modernă. În 1810 E.T.A. Hoffmann
i-a numit pe Mozart, Haydn și
Beethoven cei trei „compozitori
romantici” și Ludwig Spohr a folosit
termenul de „bun stil romantic”
pentru părți din Simfonia a V-a a lui
Beethoven. Din punct de vedere
tehnic, Mozart și Haydn sunt
considerați compozitori clasici, și
după cele mai multe standarde,
Beethoven reprezintă începutul
perioadei romantismului muzical.