Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TEMA:MUZICA GREGORIANĂ
Muzica gregoriana s-a impus peste tot si a rezistat in timp, secole de-a randul, intr-o forma
neschimbata in cadrul liturghiei catolice. Ea a influentat toata muzica apuseana in succesiunea
epocilor ei de inflorire asa cum le consemneaza istoriografia universala: ars antiqua, ars nova,
preclasicism, clasicism, romantism, etc.
'N-a existat nicand o arta mai putin preocupata de placerea senzoriala. Arta n-a realizat
niciodata o mai mare desprindere de viata reala. Avea insa un efect foarte puternic asupra
sentimentelor si spiritului, exprima si producea starile spirituale cele mai sublime. Cu
elevatia si simplitatea melodiilor ei, ea mentinea sufletul intr-o stare de puritate si
austeritate aproape supraomeneasca. Starea de spirit evocata de muzica gregoriana era
marcata indeosebi de liniste si impacare. N-a existat probabil niciodata o muzica mai
religioasa decat cantul gregorian. Cu toate ca era exlusiv vocala, cuvintele nu erau
elementul ei cel mai important. Cu adanca lui intuitie psihologica, atat de caracteristica,
Augustin scria (in comentariul sau la psalmul (69), chiar inainte de aparitia cantului
gregorian: 'Cine se bucura nu rosteste cuvinte; cantecul lui bucuros e fara cuvinte, este
glasul inimi care se topeste in propria-i bucurie si se straduieste a-si exprima simtamintele
chiar cand nu le prinde intelesul.'
Muzica gregoriana a stat la baza crearii intregii muzici religioase europene occidentale, ca
mijloc de plecare pentru orice constructie sonora destinata cantarii vocale polifonice. Asa
se realizau primele forme de polifonie (organumul, conductusul, motetul) apoi fuga,
missa, al caror apogeu a fost atins in creatia compozitorilor Palestrina si Bach.
Se pornea intotdeauna de la acel 'cantus planus' care nu era altceva decat o melodie
gregoriana cunoscuta, peste care se suprapuneau melodii in cvarte sau cvinte paralele
(Organum lui Leoninus si Perotinus) sau se alaturau melodii imitative (conductus, motet),
iar mai tarziu aceste melodii gregoriene furnizau material pentru ricercare, fugi si alte
forme vocale sau instrumentale.
Muzica gregoriana este muzica liturgica a Bisericii catolice medievale - monodica, cu text
in limba latina. Termenul are o origine legendara, lipsita de acoperire istorica. Poate fi
inlocuit cu cantus planus? Se pune problema raportarii terminologice „muzica
gregoriana'/„cantus planus'. Ca „sinonim al muzicii gregoriene' si „oponent al
polifoniei', cantus planus este utilizat din secolul al 13-lea (NG, 3, art. Cantus planus,
741). Pe de alta parte, muzica gregoriana reprezinta „unul din dialectele majore de cantus
planus' (NG, 7, Gregorian Chant, 697) - alaturi de alte repertorii liturgice monodice
(inclusiv, cel bizantin). Restrangerea la cantus planus apusean nu rezolva problema, caci
expresia include repertoriile pre-„gregoriene' - roman vechi, milanez, beneventan, galican,
mozarab.
Termenul „muzica gregoriana' - consacrat - dateaza din epoca lui Carol cel Mare. Pentru
a-l folosi critic, fara a-i conferi valoare reala, sa reluam, rezumativ, demersul lui HILEY,
care reda etapele istorice ale consacrarii termenului (clarificarea nu este foarte recenta, ea
apare deja la GEVAERT, dar se impune abia in ultimii nostri ani).
Asa-numitul „Sacramentar gregorian', trimis lui Carol cel Mare, la solicitarea acestuia, se
refera, de fapt, probabil, la Grigore al II-lea. Cea mai veche carte de cantece care s-a
pastrat, provenita din nordul Frantei, din ultimii ani ai secolului al 8-lea, Codex
Blandiniensis (Bruxelles, Bibl. Royale, 10127-10144) isi atribuie continutul (poate, prin
analogie cu Sacramentarul), lui Grigore cel Mare: In Dei nomen incipit antephonarius
ordinatus a Sancto Gregorio per circulum anni (HILEY, 510). Prologuri de codice, prin
care continutul se atribuie Papei Grigore I, exista in mai multe documente din secolul al
9-lea; aceste prologuri versificate (in hexametri) sunt variante al caror prototip l-ar avea,
probabil, ca autor, pe Papa Adrian (772-5; conform unei mentiuni de la Saint-Martial, din
secolul al 11-lea; HILEY, 510). Grigore I nu a fost insa, unanim acceptat in secolul al 9-
lea, ca autor de sacramentar antifonar, misal - si chiar Amalarius de Metz (fost discipol al
lui Alcuin de York) exprima dubii, in al sau Liber Officialis (circa 823). Ca mijloc de
stabilire a autoritatii repertoriului liturgic-muzical, numele lui Grigore I a fost categoric
invocat de catre Papa Leo al IV-lea (847-855), caruia ii revine, probabil, si prima
intrebuintare a expresiei Gregoriana carmina - in dispozitia data, de a canta in liturghie,
acest repertoriu (amenintand, in caz contrar, cu excomunicarea). Legatura dintre alegoria
(initial literara a) porumbelului inspirator si muzica se va fi facut abia la sfarsitul secolului
al 10-lea, in Antifonarul lui Hartker, din St. Gall (facsimil in Paléographie Musicale, vol.
II/1), cu pictura miniaturala care il reprezinta pe Grigore, scriind neume dictate de Spiritul
Sfant. (Anterior, pe la mijlocul secolului al 9-lea, Grigore mai figureaza in iconografia de
carte muzicala, dar infatisat fara neume si alaturi de regele David - Codex Monza,
Bazilica S. Giovanni, CIX, provenit din nord-estul Frantei.)
Tot legendara pare si atribuirea lui Grigore, a crearii celor patru moduri plagale,
complementare celor patru autentice, ambroziene - conform unei relatari a lui Aribo, din
secolul al 11-lea (HILEY, 511).
Indicii melodic-stilistice, pentru plasarea unor piese ale repertoriului liturgic, in timpul lui
Grigore, exista prezumptiv abia pentru cateva melodii de communio din postul mare -
datorita faptului ca misele de joi, din post, au fost organizate de Grigore al II-lea - cele 5
piese avute in vedere pentru antedatare, avand trasaturi mai simple, fiind, eventual, mai
vechi, provenind din misa de electie a catecumenilor, reorganizata de Grigore I;
argumentatia celor ce sustin aceasta ipoteza nu este unanim acceptata (HILEY, 511-2).