Sunteți pe pagina 1din 9

MUZICA SI TEATRUL IN EVUL MEDIU

Civilizatia si cultura bizantina s-a comstituit ca o sinteza a tuturor elementelor politice,religioase,intelectuale ale lumii antice in declin : traditie latina , elenism, crestinism, cultura orientala.1 De-a lungul unei perioade de peste 11 secole, in timp ce Occidentul traia o epoca de dezagregare, constituindu-si apoi din greu o noua cultura si civilizatie , Imperiul bizantin si-a creat o monarhie absoluta si o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice cultura greaca si dreptul roman carora le-a integrat elemente orientale, si si-a extins actiunea civilizatoare si culturala in tarile Europei sud-estice si rasaritene , devenind in felul acesta o componenta importanta a culturii medievale europene in totalitatea ei, si singurul stat civilizat din Europa Evului Mediu timpuriu. In prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civilizatiei si culturii bizantine este prevalent latin . Este o perioada tipic de tranzitie ; in primele sale secole , istoria Bizantului este de fapt istoria jumatatii rasaritene a Imperiului Roman .In 330 , Constantin cel Mare inaugurase noua capitala a Imperiului , mutata pe malul Bosforului , al carui nume oficial era Noua Roma. In domeniul culturii si al vietii religioase s-au inregistrat de asemenea fapte si opere care , inca din aceasta perioada istorica de tranzitie , vor conferi un profil original noii culturi a Bizantului . A doua perioada a istoriei bizantine (610-1081) este epoca clasica a acestei civilizatii , care isi castiga acum pe deplin un caracter grecesc, un caracter original propriu-zis bizantin . Acum se pun si se consolideaza bazele statului bizantin medieval
1 Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei , vol II, p.142

cu accentuate tendinte de dezvoltare in sens feudal. Creatia culturala marcheaza momente importante cu marele poet profan Georgios Pisides si cu patriarhul Photios ( cel mai mare invatat al veacului sau, autorul unei deosebit de pretioase opere enciclopedice ) . Este epoca unei adevarate renasteri artistice, in arhitectura, mozaic si in pictura monumentala. Poezia lirica bizantina , poezia ritmica , era religioasa si cantata fara acompaniament instrumental. Poetii ei ,melozii , compuneau mai intai melodia , apoi textul. Muzica medievala era parte integranta a vietii de zi cu zi pentru oamenii di acea perioada . Muzica era o forma majora de divertisment . Muzica si instrumentele muzicale puteau fi cantate de muzicieni , menestreli sau trbaduri , sau melodii simple si banale care puteau fi cantate in sate sau pe camp pentru a usura sarcinile monotone ale iobagilor. Muzica bizantina culta era in general strans legata de Biserica, aceasta muzica religioasa, constituind alaturi de artele plastice importanta contributie adusa de Bizant culturii occidentale. Primele canturi liturgice crestine, n-aveau o forma muzicala , ci erau doar recitate ; episoadele biblice erau narate ritmat, scandat. In sec. IV diaconul-eretic Arie din Alexandria a introdus antifoanele, in care textul era cantat alternativ de doua coruri , antifoanele raspandindu-se repede si in afara granitelor Bizantului. Muzica bizantina n-are nimic in comun cu muzica grecilor antici, raporturi mai stranse avand cu cea ebraica. O alta nota fundamentala , specifica muzicii ecleziastice bizantine, este caracterul ei monodic . Cantata de o singura voce, sau de mai multe , dar la unison, nu cunoaste armonia decat foarte tarziu ; in cantul liturgic vor apare si instrumente , care nu vor face altceva decat sa sustina cantul , nu sa-l acompanieze armonic. Cantul bizantin care ca text prefera imnurile , in timp ce in Occident se cantau de obicei psalmii biblici , - exploateaza la maximum vocalitatea si cantabilitatea pentru a exprima cu o minunata simplitate si naturalete rugaciunea liturgica . 2 n anul 529, Justinian nchide vechea Academie din
2 Ovidiu Drimba , Istoria culturii si civilizatiei , vol II , p.214

Atena i alte coli neoplatoniciene, distrugnd temple, statui, papirusuri i tot ceea ce inea de cultura antic pgn. El creeaz un numeros corp de cntrei i d o splendoare imperial serviciilor religioase. n anul 537, inaugureaz catedrala Sfnta Sofia i cldete mnstiri, unde numeroi monahi vor contribui la nflorirea muzicii bizantine. In sec. VIII , Ioan Damaschinul a stabilit un sistem organizat de intervaluri , sistemul celor 8 moduri , ca structura tonala melodiile vor fi construite dupa 8 tipuri de scara, dupa 8 moduri , de provenienta siriaca. Imnurile se cantau la slujba de dimineata , de seara si la liturghii care se oficiau numai duminicile si la sarbatori. Cele 3 forme ale imnografiei sunt : troparul un imn scurt, de o singura strofa , avand o structura metrica variata ; condacul a carui paternitate este atribuita lui Romanos Melodul , constand din 15 pana la 30 de tropare , avand aceeasi structura metrica si cantate pe aceeasi melodie ; canonul creat de Andrei Cretanul , o compozitie literar-muzicala foarte lunga , in 9 parti ( numite ode ) , fiecare fiind formata din mai multe tropare si referindu-se la cele 9 ode traditionale biblice. Ca structura , compozitiile puteau fi imbogatite cu note ornamentale , dar de-a lungul atator secole , ele nu vor prezenta schimbari substantiale. Intotdeauna genurile cromatice ( care prin diezi sau bemoli , alterneaza cu un semiton ascendent sau descendent una sau mai multe note ) si cele enarmonice (care folosesc intervaluri de inaltime inferioare semitonului ) au fost prohibite in cantul bizantin. Muzica bizantina , arta , literatura populara ( si poezia culta aproape in intregime ) gravitau in jurul religiei , erau concentrate in biserica sau erau in dependenta de serviciul liturgic.3 Pana in epoca lui Iustinian , repertoriul era destul de restrans , incat melodiile puteau fi memorizate. Dar dupa adevarata explozie de productii muzicale , si din ce in ce mai bogate in ornamentatii , care a urmat perioadei iconoclaste, s-a simtit nevoia unui sistem de notatie a melodiilor , de accente destinate sa ajute memoria executantului. In sec. IX apar neumele , semne conventionale notate fara portativ , deasupra cuvintelor imnului. Notele propriu-zise
3 Ovidiu Drimba , Istoria culturii si civilizatiei , vol II , p.215

sunetele muzicale , erau exprimate prin litere ; apoi , cand a aparut portativul din 4 linii prin patrate pline sau romburi scrise pe linii sau in spatiile dintre linii. La origine de o mare simplitate , dupa sec. X insa, cantul bizantin a adaugat melodiilor din ce in ce mai multe inflorituri si modulatii care prelungeau durata silabelor textului. In sec. XII XIII s-au folosit semne grafice pentru a indica intervalele si interpretarea ritmica. Tipurile de neume utilizate , particularitatile lor grafice , variau dupa marile manastiri unde se copiau textele. n secolul al XIII-lea, nflorirea culturii muzicale bizantine cunoate o scurt ntrerupere, datorit cuceririi Constantinopolului de ctre cruciai (n 1204). n anul 1261, mpratul Mihail Paleologu recucerete Constantinopolul i d un nou impuls culturii. n a doua jumtate a secolului al XIV-lea, monodia bizantin sufer de un manierism oriental, datorit acelor maistores care nmulesc elementele ornamentale. Situaia se agraveaz prin cucerirea Constantinopolului de ctre turci n anul 1453, fapt care duce la prbuirea Imperiului. Muzica bizantin continu ns a fi cultivat att pe teritoriul fostului imperiu, ct i n afara granielor sale. Si muzica laica a cunoscut o mare dezvoltare , dar lipsita fiind de privilegiul de a fi notata , informatiile referitoare la aceasta sunt foarte sumare.Astfel erau aclamtiile ceremoniale cu care erau primiti imparatii cand apareau la Hipodrom , sau generalii cand se intorceau victoriosi dintr-o campanie . Dar muzica era prezenta nu numai la procesiuni solemne sau la ceremoniile curtii , ci si la seribarile populare. La inceput , instrumentele muzicale erau excluse din liturghie . Din sec. X imparatii vor introduce la curte orga ; organistii erau clerici. Bizantinii , care au perfectionat acest instrument , cunosteau si un tip de orga mica , portativa. In texte , sau figurate pe monumente bizantine gasim si multe alte feluri de instrumente : instrumente cu coarda : harpa , rebec , lauta , timpanon , flasneta instrumente de suflat : flaut , trompeta , fluier , cimpoi instrumente de percutie : tobe , chimval , trianglu, tamburina .

Tempo-ul cntrilor i raportul dintre text i muzic difereniau stilurile muzicale. Muzica bizantin a cunoscut trei stiluri de cntare: irmologic cntri simple silabice, cntate ntr-un tempo repejor , stihiraric cntri scurte cu puine melisme, cntate n tempo lent , papadic (calofonic, astmatic sau psaltic) i cntri n tempo rar i bogat ornamentate, n care se cntau nainte condacele, apoi heruvicele, chinonicele,polieleele. Sub influena muzicii bizantine s-a constituit i muzica religioas rus, dup cretinarea ruilor de ctre cneazul Kievului Vladimir, n secolul al X-lea. Misionari greci i bulgari au introdus cntrile bizantine cu text slavon, aa cum se cnta n Bulgaria, unde cretinismul fusese adoptat n jurul anului 864. Muzica bizantin a fost studiat de muzicologi de reputaie mondial, ca J. B. Thibaut, Andre Pitra, Oskar Fleischer, Carsten Hoeg, J. W. Tillyard, Hugo Riemann, Egon Wellesz. Principala manifestare a teatrului medieval s-a petrecut in orase ; si anume, in orasele ce incepeau sa-si revina la viata in alte conditii istorice , dupa eclipsa suferita prin prabusirea lumii antice. Teatrul religios. Biserica a inteles de timpuriu folosul pe care il putea trage pentru prestigiul ei din elementele de spectacol pe care le continea cultul : decor impunator , vesminte stralucitoare , dialog intre preot si cor , muzica. Asa cum s-a intamplat si la greci , teatrul medieval cult isi are originea in manifestarile religioase. Biserica a incurajat acest teatru inca din sec. al X-lea , el s-a dezvoltat necontenit , capatand o mare stralucire prin sec. al XIII-lea si culminand in grandioasele reprezentatii de mistere din sec. al XV-lea. Teatrul religios a luat cea mai mare dezvoltare in Franta si a servit ca model si altor tari. Teatrul religios cuprinde : drama liturgica , miracolele si misterele. Teatrul profan. In fata literaturii epice ca si a romanului si poeziei cavaleresti , care erau expresia clasei feudale , odata cu aparitia factorilor care vor duce la crearea unei noi clase , burghezia , constatam o serie de productii litarare , exprimand tocmai tendintele acestei clase anti-feudale , o literatura burgheza din ce in ce mai bogata , sustinuta si de un impuls puternic venit din masele populare.Sunt numeroasele fabliax-uri si celebrul Roman al Vulpii . In cadrul acestei literaturi , taetrul are un loc destulde important. Fara sa aiba stralucirea tetrului religios , teatrul profan a dat o opera destul de bogata in Evul Mediu , care a avut o influenta mai directa si mai fecunda asupra teatrului modern . Ca si in Antichitate , teatrul comic s-a creat cu oarecare intarziere fata de cel tragic. In forma mai artistica , acest teatru se naste cam prin sec. al XIII-lea si ajunge la cea mai mare stralucire in sec. al XV-lea si al XVI-lea , adica in momentul in care cultura laica se

afirma mai cu putere si ideile burgheze incep a se raspandi. Din cadrul teatrului profan fac parte sotiile si farsele . In Bizant erau 179 de sarbatori intr-un an , din care 101 comportau reprezentatii teatrale ale caror cheltuieli erau suportate de stat. In Constantinopol , erau multe teatre ( arheologic sunt atestate pana acum 4 ) , unde insa nu se reprezentau piese din repertoriul clasic ; locul lor fusese luat de mim , gen de farsa realista , bufona , adeseori vulgara , nu lipsita de obscenitati . Comediantii jucau fara masti , rolurile feminine erau jucate de femei rau famate , subiectele erau luate din viata de fiecare zi , tema favorita era adulterul , actiunea era foarte simpla , cupletele erau indecente , iar gesturile si miscarile lascive . Adeseori se introduceau intermedii coregrafice , dansuri bachice , tablouri vivante care faceau impresie asupra publicului simplu. Actorii erau de o moralitate dubioasa ( actritele exercitau concomitent si profesia de curtezane ) , dar deveneau celebri si castigau mult . Cheltuielile de montare si salariile actorilor erau platite de prefectul orasului . Epoca de aur a acestui teatru vulgar a fost perioada iconoclasta , dar existenta si succesul lui s-au prelungit pana in sec. XV supravietuind si dupa aceasta data in teatrul turcesc de marionete. Bineinteles ca Biserica a fost de la inceput ostila acestui teatru , care nu se jena sa ridiculizeze clerul si sa parodieze ceremoniile religioase. Cu toate acestea , si clerul frecventa teatrul ( incat Iustinian a trebuit sa emita o lege care interzicea accesul episcopilor si al preotilor la spectacolele teatrale ) . 4 Biserica insa a inteles ca un divertisment atat de popular ar putea deveni un atractiv instrument de propaganda religioasa in randurile maselor . Astfel , chiar Arie impusese preotilor sai sa adopte anumite gesturi rituale in timpul oficierii slujbei , iar imnurile cantate sa introduca si melodii profane , cantate pe strazi . Succesul s-a dovedit numaidecat. Apoi , in predici s-au introdus scurte digresiuni si parafraze ale unor citate de Evanghelii ,astfel predica capatand forma unei naratiuni dramatice . In sec . V , lectura acestor interpolari din predici a fost sustinuta de persoane diferite si astfel au aparut dialogul (si canturile dialogate ), monologul si replicile dramatice ale corurilor alternate ; dupa care acestea au devenit independente de predica . Catre sfarsitul sec. Al IX lea , cu ocazia anumitor sarbatori , in bisericile bizantine incep sa se reprezinte episoade dramatice cu subiecte biblice , aceasta traditie continuand neintrerupt . Acest teatru religios care in Occident s-a reprezentat apoi afara din biserica , cu
4 Ovidiu Drimba , Istoria culturii si civilizatiei , vol II , p . 216

autori si actori laici , in Bizant n-a cunoscut o asemenea evolutie , ramanand pana la urma sa fie scris de clerici , jucat de diaconi, si numai in interiorul bisericii.

BIBLIOGRAFIE Ovidiu Drimba , Istoria culturii si civilizatiei , vol. II, Ed. Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti , 1987 Rosario Assunto , Peisajul si estetica , Ed. Meridiane 1987 Ion Zamfirescu , Istoria universala a teatrului , vol II , Ed. Pentru Literatura Universala, Bucuresti 1966 Octavian Gheorghiu , Istoria teatrului universal , Ed. Didactica si Pedagogica , Bucuresti 1963 Elsen Albert , Temele artei

referat Studii culturale europene Both Iulia-Alexandra I ETNOLOGIE