Mărioara Buzilă

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Folclor muzical de pe valea superioară a Șieului

și valorificarea lui în școala generală
 Mărioara Buzilă
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Folclor muzical de pe valea superioară a Șieului

și valorificarea lui în școala generală

Charmides
2020
© Mărioara BUZILĂ
Editura CHARMIDES / 2020
420041, Bistrița, str. Mihai Eminescu, nr. 13,
Tel: +40263236257; +40744474252.

Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Națională a României

ISBN: 978-606-752-223-5

Editor: Gavril ȚĂRMURE

Culegere text;
Retehnoredactarea partiturilor muzicale,
Tehnoredactare propriu-zisă,
Scanare poze și integrarea lor în text,
Suport tehnic de specialitate etno-muzicală
Copertă
Sergiu-Aurelian NEGREAN

Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I,

Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, îndrumător
științific: conf. univ. dr. Traian Mârza, lucrare susținută de prof. Mărioara
Buzilă în anul 1984.
I. Parte introductivă

Introducere

Indiferent de locul unde trăim și muncim, avem

fiecare dintre noi datoria și mândria să cercetăm și să facem
cunoscute meleagurile natale, să cunoaștem, mai ales,
oamenii și istoria lor, din străvechi și zbuciumate vremi și
până la civilizația modernă a zilelor noastre.

Harta Județului Bistrița-Năsăud

6

Acolo, unde datele istoriei nu ne vor putea oferi o

oglindă vie a devenirii noastre de până acum, cântecele și
obiceiurile populare, documentele pline de viață alături de
datele etnografice și istorice pot constitui prețioase surse de
informare.
Lucrarea de față își propune prezentarea genurilor și
formelor folclorice culese din localitățile așezate pe cursul
superior al Văii Șieului, precum și descrierea unor
modalități de valorificare a materialului cercetat în procesul
instructiv-educativ, scoțând, la început, în evidență unele
aspecte privind valențe documentare și artistice ale
folclorului; locul pe care-l ocupă folclorul în culturile
naționale moderne și trecând, apoi, la prezentarea formelor
și genurilor muzicale din zona cercetată.
Fiind o lucrare metodico-științifică coordonată de
Traian Mârza, aduc, în dezbatere, folclorul muzical ca
material didactic și prezența lui în programa de învățământ
și în manualele de muzică.
Genurile și repertoriile muzicale, obiceiurile populare
identificate în microzona cercetată vor fi însoțite de scurte
comentarii prezentându-se și posibilitatea de valorificare a
materialului cules în raport cu prevederile programei de
învățământ din perioada începuturilor profesiei mele
didactice, atât în lecțiile de muzică, cât și în activitățile
cultural-artistice desfășurate cu elevii, în cadrul diverselor
manifestări culturale ale țării noastre. Considerăm că
valabilitatea lor instructivă în procesele didactice actuale nu
este expirată.
 7

1. Valențe investite în folclorul poetic-muzical

a. Folclorul ca document istoric și etno-psihologic

Descoperirea valențelor documentare ale folclorului

s-a făcut sub auspiciile istoriei, faptele culturii populare fiind
utilizate, la început, de către cercetătorul istoric pentru a
descoperi ceea ce era rămășiță din trecut, din epocile
dispărute.
Folclorul, în acest caz, avea numai o valoare documen-
tară, fără alte implicații. Această arheologie spirituală între-
gește tabloul construit din celelalte izvoare istorice scrise.
Valențele informative ale folclorului românesc cresc
prin importanța lor cu atât mai mult cu cât în anumite
perioade istorice documentele sunt incomplete.
Ovidiu Bîrlea, în lucrarea sa „Metoda de cercetare a
folclorului” constata următoarele: „penuria documentelor din
perioada capitală a formării poporului român pune atâtea
semne de întrebare, folcloristica este chemată să-și aducă și
ea contribuția ce-i revine, chiar dacă aserțiunile ei nu vor avea
rigurozitatea documentară a celor istorice și lingvistice”.
Aspectul acesta face ca faptele de cultură populară să
fie folosite tot mai mult pentru a ilustra caracteristicile
poporului nostru ca documente ale trecutului mai îndepărtat
sau mai apropiat.
Ion Budai Deleanu, sesizând importanța folclorului ca
document istoric, subliniază într-un comentariu din
Țiganiada: „Pagubă... Că niște cântări ca acestea să nu
însemnează despre cei procopsiți ai norodului, căci întru
dânsele ar găsi multe făpturi istoricești care ar putea fi
ocrotite de vităciunea vremurilor”.
8

Se întărește, astfel, opinia că datele culturii populare

constituie documente istorice de prim rang care ajută pe
cercetători spre a lămuri originea unui neam.
Dovezi despre descendența noastră romană au căutat
printre elementele culturii populare și corifeii Școlii
Ardelene.
În încheierea lucrării sale, „Scurtă cunoștință a istoriei
românilor”, Samuil Micu spunea: „Acestea sunt puține
obiceiuri care le-am pus numai pentru arătarea cum că
românii ce sunt astăzi în Dachia, sunt din românii cei vechi
de la Roma, pe care Traian Împărat din Dachia i-au așezat,
a căror obiceiuri ca o moșie pământească, împreună cu legea
creștinească le țin românii cei proști din Dachia ca ceea ce
se țin mai scuturați și deasupra prostiei mult s-au dat după
obiceiurile neamurilor care stăpânesc acum Dachia”.
Dovezi etnografice și folclorice sunt căutate și de a
doua generație a Școlii Ardelene, ocupând la unii primul
plan al cercetării.
Folclorul ca document istoric poate fi găsit și în
substanța literaturii vechi, atât la noi, cât și în literatura altor
popoare, fiecare scriitor trăind, într-un fel, atmosfera
transmisă din vechime.
Elemente de cultură populară se strecoară în literatura
juridică, în genul istoriografic. Interferențe multiple și
destul de numeroase găsim între folclor și cărțile populare,
între folclor și literatura scrisă.
Spre sfârșitul secolului al XVII-lea și în secolul al
XVIII-lea, folclorul începe să fie sursă pentru creațiile
literare românești în proză și poezie, exemplu excelent fiind
lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”
(1716), realizată în parte cu informațiile furnizate de
emigranții moldoveni care-l însoțiseră în Rusia.
 9

Reprezentanții iluminismului românesc aveau un respect

deosebit față de cultura noastră populară, considerând-o un
amplu document. Alături de izvoarele istorice, folclorul a fost
folosit la argumentarea în problema originii noastre latine,
demonstrându-se originea din „neamul slăvit al râmlenilor”, ce
argumenta nu numai continuitatea poporului român în patria
lui, ca locuitorul cel mai vechi al ei, dar și dreptul lui la demnitate
umană, ca urmaș al unui mare popor al istoriei universale.
Cu toate că nu poate fi vorba încă de un interes teoretic
pentru folclor, cu toate că însăși ideologia iluministă cerea ca să
se ia atitudine împotriva formelor lui de viață, considerate ca
resturi ale unei mentalități generate de „neștiință”, în care a fost
ținut poporul, cu toate că deschiderea largă spre cultura
europeană modernă aducea gusturi noi în poezie, așa cum
spune Ion Budai Deleanu, o confruntare cu marile opere ale
literaturii universale a putut, totuși, constata prezența masivă a
culturii populare în epocă. Această existență subterană
reprezintă o continuitate a secolelor anterioare de cultură
românească feudală.
Romanticii manifestau un interes deosebit față de creația
folclorică, interes generat de necesitatea de a adânci formele
concrete și reale ale vieții, particularitățile locale și de a explica
și promova fondul specific național.
Ampla manifestare folclorică desfășurată pe plan
european în prima jumătate a secolului al XIX-lea va avea ecouri
puternice și în țările românești.
Referindu-se la schimburile dintre folclor și literatura
citadină, la gradul de interferență, Ovidiu Papadima preciza:
„spre deosebire de multe dintre popoarele occidentale la care,
încă de secole, literatura populară a primit mai mult decât i-a
dăruit ea acesteia – la noi folclorul are recepția incomparabilă
mai puțină decât a dat el creației culte. Este un adevăr deci că
literatura cultă românească datorează incomparabil mai multe
folclorului nostru decât sclipirile care au pătruns de la ea spre
el.”.
10

Prima încercare de teoretizare folcloristică din țara

noastră a constituit-o articolul lui Costache Negruzzi
„Cântecele populare a Moldovei” apărut în 1840. Autorul
reliefează valorile poeziei populare ca expresie a trăsăturilor
specifice poporului român, ale vieții și sufletului său, ale
naturii și realităților sociale în mijlocul cărora trăiește, ale
împrejurărilor istorice prin care a trecut, ale credințelor și
obiceiurilor sale, precizând că „istețimea, naivitatea și duhul
satiric al poporului românesc se văd în toate cântecele sale.”.
Un alt cunoscător al poporului nostru a fost Cezar
Boliac, care îl privea ca o manifestare psihologică a expresiei
unei mentalități colective, considerându-l expresia cea mai
caracteristică a unei națiuni, expresia ei cea mai autentică.
Un mare interes pentru folclor l-au manifestat și Alecu
Russo, Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae
Filimon.
Cărturarul bănățean Eftimie Murgu folosea muzica
populară în sprijinul argumentărilor sale „cum că românii
sunt neîndoielnic urmași ai romanilor” și publică în 1830 un
mănunchi de cinci melodii populare, înscriindu-se drept
primul român care a publicat folclor muzical în notația
apuseană.
Marii clasici ai literaturii noastre (Hașdeu, Odobescu,
Xenopol, Maiorescu, Eminescu, Creangă, Miron, Pompiliu)
folosesc creația populară: – ca argument istoric pentru
consolidarea și unificarea definitivă a limbii literare;
– pentru evidențierea originalității culturii noastre; – pentru
reliefarea elementelor mitologiei naționale; – ca inspirație
pentru propriile creații artistice.
Exemplul acestora va fi urmat de majoritatea
scriitorilor din generațiile următoare, unii ajungând a
realiza noi capodopere având, indiscutabil, punctul de
pornire în folclor.
 11

Dumitra, Turnul Slăninilor

După Primul Război Mondial, conceptul de folclor

cunoaște o vârstă nouă a interpretării și a funcțiilor sale.
Lecția lui Ovidiu Densusianu, la deschiderea unui curs
intitulat: „Folclorul. Cum trebuie înțeles” (1910, București),
fusese un adevărat manifest de adio de la școala romantică
a secolului trecut. „Trebuie să înțelegem prin folclor limba,
obiceiurile, datinile, într-un cuvânt – cum simte și cum
gândește țăranul român – despre trecut, despre prezent,
despre existență și despre moarte”.
12

Opera de răsunet a lui Densusianu a fost „Viață

păstorească în poezia noastră populară” (București 1922-
1923). Lucrarea prezintă originea păstorească a liricii noastre
populare din punct de vedere social și istoric. Tot Densusianu
cere o puternică mișcare folcloristică în care să fie antrenate
personalități distincte ale epocii, pentru a orienta și a atrage
interesul general al intelectualității asupra acestei surse.
Pregătită cu grijă, cercetarea sistematică a folclorului
românesc a început abia în secolul al XX-lea.
În anul 1899, Gheorghe Alexici încearcă să culeagă
folclor cu fonograful. În primul an al veacului nostru, filologul
german Gustav Weijand înregistrează muzică populară
românească, iar Pompiliu Pîrvulescu publică în 1908, în cel
dintâi volum al colecției „Din viața poporului român”, scoasă
de Academia Română, intitulat Hora din Cartal, 63 de jocuri
dobrogene, transcrise după cilindru de fonograf de C. M.
Cordoneanu.
În 1913, Béla Viktor János Bartók, marele muzician
maghiar, publică prima publicație de folclor românesc cu
titlul „Cântece populare românești din comitatul Bihor”.
Lucrarea cuprinde 371 de melodii culese cu fonograful
în anii 1909-1910. Timp de zece ani, Béla Bartók a cules 3.500
de melodii populare românești pe care le-a studiat și transcris
cu multă atenție. Prin publicațiile sale științifice și prin
lucrările sale componistice, Béla Bartók a făcut cunoscută și
prețuită în întreaga lume creația artistică a poporului român.
În această perioadă culege cu fonograful și Dumitru
Georgescu-Kiriac, care insistă asupra transcrierii exacte a
muzicii și a textelor cântecele populare, pledând pentru un
studiu sistematic și o analiză pătrunzătoare a pieselor,
ajungându-se pe această cale la stabilirea istoriei cântecului
popular românesc.
 13

Dumitru Georgescu-Kiriac afirmă următoarele:

„cântecul a izvorât direct din inima poporului, iar în cuprinsul
său găsim fazele istoriei poporului”.
Cu fonograful au cules și Tiberiu Brediceanu, Gheorghe
Cucu, Gheorghe Fira, Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, culegerile
lor constituind un prețios auxiliar pentru cercetătorii
cântecului popular.
Cercetarea științifică a folclorului muzical românesc a
luat avânt în 1927, odată cu înființarea Arhivei Fonografice
pentru culegerea și studierea folclorului muzical românesc,
sub conducerea lui George Breazul. Cântecele autohtone
constituie pentru George Breazul domeniul unde poate fi
descifrată însăși geneza poporului și trăsăturile sale
dominante. În cântecul popular, el întrevede cel mai autentic
document uman prin care se dezvăluie universalul, orizontul
spiritual care leagă între ele marile culturi ale umanității. În
articolele sale subliniază rolul jucat de muzică în închegarea
conștiinței naționale, în demonstrarea vechimii poporului
român. Vitalitatea și originalitatea folclorului românesc o
corelează cu iubirea de țară și de națiune. Contactul lui
George Breazul cu folclorul muzical a fost deosebit de
binefăcător. Întreaga sa activitate s-a desfășurat în
nemijlocită legătură cu cântecul popular, desăvârșind
introducerea acestuia în învățământul muzical.
Marele merit de a fi elaborat cunoscuta metodă de
cercetare a folclorului muzical revine lui Constantin Brăiloiu.
Această metodă este prețuită astăzi în lumea întreagă
și urmată de multe instituții de cercetare ale folclorului.
După Constantin Brăiloiu, folclorul este „un produs al
obștei, un fapt social prin excelență”.
Cu mijloace modeste, dar printr-o muncă plină de
pasiune dusă de câțiva cercetători în frunte cu Constantin
Brăiloiu, Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor
14

Români a ajuns în preajma izbucnirii celui De-al Doilea

Război Mondial, unul dintre cele mai însemnate fonduri de
muzică populară din lume.
Prin Dimitrie Gusti, satul românesc a fost surprins în
totalitatea formelor sale de viață, arhitectură, sculptură, artă
decorativă, literatură populară, viață muzicală, port,
obiceiuri. (Problema sociologică, II, în Dimitrie Gusti, Opera
I, ediție de Ovidiu Bădina, București, 1968).
Din cele prezentate până în prezent, fără pretenția de
a fi epuizat totul, ajungem la concluzia că folclorul este cel
dintâi moment al culturii noastre.
Găsind în folclor documente de preț spre cunoașterea
trecutului nostru istoric, a firii și simțirii neamului nostru,
se cuvine a fi cercetat cu migală și atenție.
 15

b. Folclorul – document social

Folclorul este un fenomen artistic-social creat,

interpretat și dezvoltat în cadrul mediului uman. Fiind un
fapt de viață, face parte integrantă din cultura unui popor.
Studierea lui presupune cunoașterea vieții însăși,
interesând în mod egal pe sociologi care au obiect de studiu
viața.
Constantin Brăiloiu, alături de specialiști din alte
domenii în frunte cu sociologii Dimitrie Gusti și Henri
Joseph Stahl, elaborează metoda de culegere și cercetare a
folclorului, dându-și seama de importanța cunoașterii vieții.
După Constantin Brăiloiu, folclorul este „un produs al
obștei”, fapt social prin excelență.
Cântecele viețuiesc nedespărțite de traiul, mediul din
care s-au ivit, rămânând neînțelese fără cunoașterea
realității sociale. Avem o școală sociologică românească, și
mai mult, ea se înscrie ca una dintre cele mai strălucite din
istoria sociologiei.
Sociologia clasică românească izvorăște direct din
viziunea sociologică folcloristică fiind integrată determinis-
mului istoric. Acest lucru se explică prin lipsa unui moment
renascentist în civilizația românească care să fi rupt la timp
creația cultă de cea folclorică. Viziunea sociologică
folcloristică este valabilă și pentru alte discipline sociale și
umaniste: arta, teoria artei, morala și teoria etică. Inclusiv
antropologia care se ocupă cu studiul originii, evoluției și
variabilității biologice a omului în relație cu condițiile
naturale și social-culturale, deci ca disciplină socială, a
trebuit să determine, în primul rând, credințele și
obiceiurile care au supraviețuit, ca fosile, printre popoarele
de cultură mai înaltă.
16

Se știe că nici o creație folclorică nu are caracter

teoretic, ea fiind elaborată de obște și păstrată prin tradiție,
având la bază documente de viață chiar și în cazul unor
prototipuri străvechi, de obârșie mitică.
Purtând pecetea istoriei sociale și culturale a națiunii
noastre, a maselor țărănești până la un anumit nivel de
dezvoltare istorică, a luptelor sociale, limitelor și
înfrângerilor, năzuințelor sale și uneori reflexiilor asupra
acestor fapte; luptelor multiseculare pentru libertatea socială
și națională – tema fundamentală sociologică a folclorului
nostru –, este firesc ca ea, aici, să fi trecut direct în sociologia
clasică românească, folclorul devenind astfel, document
social.
Din acest motiv nu ne putem mărgini la cercetarea
realităților pur muzicale. Trebuie de la început cercetate
fenomenele care au dat naștere idiomului muzical specific
național, cuprinzând toate aspectele care se impun într-o
cercetare folclorică, și care fac din folclor un prețios
document social, document al faptelor de viață.
Folcloriștii din țara noastră își desfășoară activitatea
prin observarea directă a faptelor, asistând la nunți și
înmormântări, șezători, hore și alte prilejuri unde se poate
studia folclorul pe viu, în plenitudinea desfășurării sale firești.
În anii din urmă, interesul folcloriștilor s-a îndreptat
spre obiceiurile etnice, datorită plurității valențelor pe care le
poartă și datorită faptului că exprimă viața socială a
comunităților umane și contribuie la realizarea diverselor
rânduieli.
În cultura noastră tradițională obiceiurile, în totalitatea
lor, formează un sistem de inter-relații, un sistem corelat cu
viața omului, cu viața neamului ca celulă fundamentală a
societății noastre tradiționale, fiind un mecanism activ al
vieții sociale, creator și păstrător de cultură.
 17

Pentru perioadele din istoria patriei mai sărace în

documente scrise, sociologia românească face apel la
creațiile folclorice, și mai ales la obiceiuri.

Fetele din echipa de dansuri

Prezentăm, mai jos, câteva tradiții de muncă și viață

în colectiv concretizate în anumite genuri și specii folclorice:
– plugăritul se execută de toți membrii societății ca o
îndeletnicire prin coproprietate.
– claca în șezătoare se ține la casa gazdei care nu își
poate termina torsul în timpul stabilit.
– claca de cosit, ridicatul caselor, desfăcatul porum-
bului – toate fiind forme de întrajutorare.
– claca la seceratul grâului care se încheie cu un
frumos obicei al cununii.
– participarea în masă a colectivității satului la nunți
și înmormântări este o dovadă de solidaritate a membrilor
comunității și la veselie dar și la durere.
18

Aceste câteva aspecte prezentate vin să demonstreze

că sociologia clasică românească izvorăște din viziunea
sociologică-folclorică și, privind în acest mod orientarea
sociologiei noastre, folclorul constituie un document social.
 19

2. Idei privind valorificarea folclorului în

procesul instructiv-educativ

Datorită conținutului său, folclorul are o deosebită

valoare educativă. Se folosește în învățământ ca mijloc de
educare a copiilor în spiritul dragostei față de patrie, în
spiritul iubirii și respectului pentru trecutul poporului
nostru, pentru eroii neamului.
Prin formele sale specifice de manifestare și genurile
multiple, precum și prin bogatul conținut de idei, folclorul
contribuie la dezvoltarea sentimentelor estetice în strânsă
legătură cu cele morale, frumosul și binele apărând într-o
permanentă interacțiune.
Marii noștri înaintași, Constantin Brăiloiu și George
Breazul, au stabilit, documentându-se pe baza unor
experiențe îndelungate, locul și rolul creației populare în
procesul instructiv educativ.
Studiind articolele și lucrările de specialitate apărute
în prima jumătate a secolului nostru ne putem da seama că
manualele școlare din acea vreme aveau la bază motive din
tezaurul folcloric național, fiind „cu adevărat românești”
după cum spune marele savant G. Breazul.
Cărțile de cântece elaborate de Breazul în colaborare
cu Sabin Drăgoi și N. Saku se întemeiază pe cântecul
popular românesc, pe exteriorizările muzicale ale copilului
și pe lumea sonoră din jurul lui.
În cărțile sale, un loc important ocupă diferite genuri
ale creației folclorice: cântecul de leagăn, colindele,
cântecele de stea, plugușorul etc., doina, cântecul de lume,
de nuntă, urmărind înaltul scop în diferitele momente ale
ciclului instructiv.
20

Omul de școală responsabil, scria el, „nu poate privi

nepăsător la germenii dizolvanți, care dau naștere la
tulburări lăuntrice, împiedică formația naturală și
armonioasă a unității sufletești, amenință să devanseze și să
nimicească puterile native, zădărnicesc echilibrarea și
structurarea destinului și particularitățile fiecăruia. Mai ales
asupra acestei lumi lăuntrice, asupra vieții interioare ce se
zbate în firea copilului, adolescentului și tânărului este
chemată muzica să înrâurească, să afirme în primul rând, să
o impună insului ca cea mai reală dintre realitățile în care
soarta vieții individuale și sociale îl poartă, să intre în
contact cu propria existență psihică.” Este de părere că în
școală preocupările de căpetenie trebuie să se îndrepte spre
introducerea elevilor în viața muzicală și spirituală a obștii
românești: aici „cântecele și jocurile vor fi alese dintre cele
mai caracteristice ale regiunii în care se află școala”. La
această vârstă se impune cultivarea sentimentului patriotic,
dragostea de natură și tradițiile regiunii. Nu concepe nici o
lecție fără cântec, fără muzică autentică. Recomandă pentru
lecțiile de vioară cuprinderea în repertoriu a unor piese
folclorice culese din zona unde se află școala.
Virtuțile educative și didactice ale cărților sale de
cântece au stârnit un viu interes în epocă impunându-se în
didactica noastră muzicală ca lucrări de temelie. Pentru
manualele întocmite în colaborare cu Sabin Drăgoi primesc
Premiul Academiei Române în anii 1932 și 1933.
Referindu-se la aceste manuale, academicianul
Dumitru Panaitescu Perpessicius spunea „uimesc și încântă,
insinuează și rețin atenția și sunt pentru matur, ca și pentru
copil, o desfătare... Vor deveni cărți de căpătâi... Muzica
populară în multiplele ei farmece își înalță armoniile
argintii, din file albe printre imagini de Demian.”
 21

Peste hotare, manualele elaborate de Breazul și

colaboratorii săi s-au bucurat de aprecieri deosebite: „Cât
am fi de încântați dacă fiecare țară ar căuta să realizeze o
astfel de carte de cântece care prezintă într-o manieră atât
de bună sinteza între popor și educația muzicală.” (Fritz
Jöde)... „remarcabile volume care reunesc atât de exemplar
colecții de cântec popular și cartea de învățătură” (Hans
Joachim Koser)... „Invidiez școala românească pentru o
operă națională atât de excelentă, în care arta, poezia și
folclorul au căpătat o frumoasă înmănunchere” (Eduard
Spranger) – acestea sunt doar câteva din elogiile aduse
lucrărilor lui Breazul.
Melosul popular în viziunea lui Breazul este
considerat unica sursă de inspirație artistică, de studiu și
orientare științifică și pedagogică, iar cântecul popular,
minunat izvor de prospețime și înviorare.
Păreri similare referitoare la rolul folclorului în
procesul instructiv-educativ le-au avut și alți mari folcloriști
și pedagogi cum au fost: Bela Bartók, Zoltan Kodály
– reprezentanți de frunte ai școlii naționale maghiare sau
Dumitru Georgescu-Kiriac, Constantin Brăiloiu, Ilarion
Cocișiu și alții.
Școlii românești din zilele noastre îi revin sarcini
deosebite pe linia formării unor noi trăsături morale
tinerelor vlăstare, în concordanță cu cerințele vieții actuale.
Lucrările de specialitate consemnează mijloace și
metode multiple de formare și modelare a trăsăturilor
morale. Prin valorificarea lor, lecțiile de muzică, cât și prin
alte activități cultural-educative, profesorul de muzică are
posibilitatea să realizeze o educație deosebită.
22

Referindu-se la rolul folclorului în educație, Ovidiu

Papadima arăta: „Folclorul nu cuprinde numai principii
pedagogice și păreri asupra educației. El este în întregime
un complex vast cultural, cu caracter enciclopedic, singurul
care a stat la îndemână timp de milenii poporului.”

Ansamblul „Datina”,
elevi ai Școlii Dumitra, coordonator Mărioara Buzilă

Exprimându-se direct și concentrat prin proverbe și

zicători, cântece, strigături, poporul nostru și-a exprimat
concepția lui despre lume și viață. Această exprimare
concentrată și directă îndeamnă la meditație, atât pe copil,
cât și pe matur, fiind puși în situația de a lua anumite
hotărâri, atitudini, formându-și noi concepții.
O serie de proverbe și zicători românești au adânci
implicații etice referindu-se la comportarea părinților,
eficiența bătăii în educație etc.
În noile condiții de viață, funcția pedagogică a
proverbelor și zicătorilor din trecutul nostru încetează.
 23

Rămâne însă, permanent vie, funcția educativă prin

formele de artă ale folclorului: basme, balade, folclorul
copiilor, cântecul liric, obiceiurile folclorice.
Folclorul copiilor, folosit cu îndemânare și pricepere
de către profesor, constituie un prețios auxiliar al
școlii, cu funcții multiple; psihică, educativ-informativă și
distractivă.
El dezvoltă spiritul de cooperare, de acțiune, formare
a limbajului, a sensibilității, a percepției verbale și muzicale,
învață să numere, să-și cunoască părțile corpului etc.
Intuind valoarea artistică și socială ale acestor fapte
artistice, pedagogii, folcloriștii și psihologii au pus bazele
învățământului muzical național, accentuând valoarea
realizărilor artistice ale poporului, în care cele ale copiilor
ocupă un loc de frunte.
II. Folclorul muzical românesc
de pe Valea Superioară a Șieului

1. Date generale privind zona cercetată

Istoricul zonei și așezarea geografică

Zona cercetată cuprinde satele așezate pe valea

superioară a râului Șieu (Sebiș, Lunca, Ruștior, Șieuț), sate
componente ale comunei Șieuț.
Situate la poalele Munților Călimani, brăzdate de
cursul superior al râului Șieu, ele se află așezate în sud-estul
județul Bistrița-Năsăud, în imediată vecinătate cu localitățile
limitrofe ale județului Mureș.
Localitățile amintite sunt sate montane un teren
accidentat, cu multe pășuni, fânațe și păduri. Ocupația
principală a locuitorilor este agricultura, oieritul și creșterea
vitelor.
Populația este românească și vorbește un grai cu
particularități tipic ardelenești.
Teritoriul zonei a fost locuit din vremuri străvechi.
Topoare de piatră, precum și alte unelte descoperite
aici și păstrate azi la Muzeul Județean Bistrița sunt dovezi
elocvente din perioada neoliticului. De asemenea, vestigii
materiale din Paleoliticul superior (40 000-10 000 î. Hr.) au
fost descoperite pe actualul teritoriu al județului Bistrița-
Năsăud, la Mintiu și Cepari (unelte din piatră și silex).
Zona amintită este dens locuită în epoca dacică, având
dovadă materială descoperirea râșnițelor de piatră. Pe Dealul
Horodiștii, deal elipsoidal din acest perimetru, cu vârf netezit
ce formează un adevărat platou, se văd urmele unor întărituri
în jurul cărora se găsesc resturi ceramice specifice perioadei
menționate mai sus.
26

Sebiş în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73

 27

Dovezile de locuire permanentă a zonei sunt

consemnate și într-un bogat material documentar.
Primele documente care vorbesc despre acest teritoriu
apar în secolul al XIII-lea, respectiv în anii 1228 și 1230. În ele
găsim amintit râul Șieu în forma de Soyon (1228) și Syov
(1230).
În anul 1228, Andrei al II-lea, regele Ungariei,
dăruiește lui Dionisie, mare vistier, moșia Săploc, confiscată
de la banul Simion, pe teritoriul ei aflându-se și satele
cercetate.
Prima atestare documentară a acestor sate datează din
anul 1319, când, printr-o diplomă din 13 mai 1319, Carol
Robert, regele Ungariei, a hotărât să se restituie
magistratului Simion, fiul lui Mihail, comite de Semlacu
Mare și de Caraș, drept răsplată pentru slujbele sale
credincioase, niște sate sau moșii ale sale, despre care
spunea că țin de el prin drept de moștenire și anume: Șieul-
Mare (Nagsoyon), Posmuș (Pazpos), Bîrla (Barla), Măgurele
(Serling-Serleng), Simionești (Symonteluke), Ardan
(Iordanfolua), Sebiș (Sebes), Lunca (Frișu-Greseph), Șoimuș
(Solomus) etc.”.
Desele schimbări de situații fac ca aceste moșii să fie
dăruite de Carol Robert altor feudali: „Același rege la 29 iulie
1319, dăruiește magistratului Toma, comite de Arad, de Bac
și de Sirmiu, mai multe moșii în Transilvania pentru slujbele
sale în timpul tulburărilor din Ungaria, foste ale
necredinciosului, Andrei fiul lui Ipoch, aflătoarele în satele:
Șieul-Mare (Nagsayon), Posmuș (Pazpos), Ragla, Lunca,
Sebiș (Sebus) etc.”.
În secolul al XIII-lea și al XV-lea acest teritoriu, din
punct de vedere al organizării bisericești, aparținea de
decanatul din Reghin în cadrul arhidiaconatului din Ozd.
28

Din punct de vedere administrativ și patrimonial, el a

aparținut familiei Tomaj de Losoncz, din care familie,
Ladislau de Losoncz devine voievodul Transilvaniei.
În „socotelile lui Iacob a lui Berengarin și Raimund de
Bonfanto, strângătorii dejmelor pe șase ani din Regatul
Ungariei”, în anul 1332 este pomenit preotul catolic
Gothfridus din Zebus (Sebiș), apoi în anul 1333 Johannes
Sacerdos de Zebus (Sebiș).
Numele satului Sebiș provine de la denumirea
cursului superior al râului Șieu, Valea Sebișului sau simplu,
Vale, format din apelativul maghiar sebes – ungurește sebus
„repede, iute”.
Astfel, cursul superior al Șieului mai sus, în munți,
poartă denumirea Bistra (bd'istra) adică corespondentul
slav sau slavo-român al hidronimului Sebiș, respectiv Sebes,
ceea ce mărturisește că în munți a trăit o populație veche.
Denumirea germană Ober-Schebesch, săsește Ovar-
Sebes derivă din ungurescul Felso-Sebes.
Din secolul al XV-lea satele Sebiș și Ruștior sunt
amintite împreună sub denumirile oficiale maghiare Felso-
Sebes, adică Sebișul de Sus pentru Sebiș și Also-Sebes, adică
Sebișul de Jos pentru Ruștior.
După formarea regimentelor grănicerești române în
anul 1783, Budacul și Șieuțul formează Batalionul 2 al
Regimentului al II-lea Grăniceresc, fiind ridicate din iobăgie
și militarizate. În schimb, satele Sebiș, Ruștior și Lunca
rămân sate iobăgești, aparținând în cursul istoriei de diferite
familii de nobili.
 29

Aspecte ale vieții folcloristice

contemporane scrierii acestei lucrări

Viața culturală din această zonă cunoaște o înflorire și

o dezvoltare fără precedent, având ca suport o puternică și
diversificată baza materială și o amplă rețea de instituții
cultural-artistice. Noul cadru creat a dat posibilitatea
împletirii organice a muncii de difuzare a științei și culturii
cu stimularea și dezvoltarea creației artistice și tehnice. S-a
ajuns în prezent, prin grija statului și prin contribuția
maselor de cetățeni, ca în multe sate să existe cămine
culturale moderne și localuri de școli dotate corespunzător.
În aceste lăcașuri de cultură, artiștii amatori, tineri și
vârstnici își manifestă sub îndrumarea atentă, cu grijă
pentru păstrarea autenticității și frumuseții artei noastre
populare, talentul, dragostea nețărmurită pentru ceea ce ne
transmit în cântec, port și joc, generațiile de dinaintea
noastră.
În cadrul căminelor culturale activează formații
artistice de amatori recunoscute pe plan național. Exemplu
este echipa de dansuri din Șieuț care a fost laureată a
festivalului muncii și creației „Cântarea României”, datorită
bogăției și virtuozității interpretative recunoscute, precum
și frumuseții și autenticității costumelor populare.
Grupul folcloric din satul Sebiș, sub îndrumarea
competentă a învățătorului Alexandru Melean, a obținut
rezultate foarte bune la toate concursurile zonale și
naționale.
Pe lângă formațiile amintite mai activează și formații
corale, dansatori din Sebiș și Șieuț, brigăzi artistice, taraf și
soliști de muzică populară. Firește, activitatea cultural
artistică din această zonă este mult mai complexă,
cuprinzând o paletă largă de manifestări cu puternice
30

valențe educative, acțiuni care au crescut și s-au dezvoltat

pe un plan superior în cadrul festivalul național „Cântarea
României”.

Biserica din Sebiș

 31

2. Cercetări efectuate anterior în zonă

Zona folclorică care face obiectul lucrării a fost foarte

puțin cercetată.

1968, La cules de folclor în satul Sebiș, Mirele

și starostele Simionca Mărioara și Bota Maria
32

Legat de acest aspect, pot aminti preocuparea

profesorului Octavian Stroe din Cluj-Napoca asupra
dansurilor locale din anii 1957-1958 și a catedrei de folclor
din cadrul Institutului Pedagogic din Târgu Mureș, care în
anul 1968 a făcut câteva înregistrări, fără a le publica.
Preocupări pentru folclorul muzical din această zonă
a avut și mai are profesorul Liviu Cira din Reghin, care este,
de altfel, din partea locului.
 33

3. Cercetări personale

Preocupările de culegere și valorificare folclorică

există de mult timp, încă din perioada când eram elevă la
liceu. În repertoriul formațiilor din școală căutam să
introduc cântece și melodii de dans din zona mea și pe care
le simțeam mai valoroase și autentice. Ca studentă la
Institutul Pedagogic din Târgu Mureș am participat la mai
multe culegeri de folclor, fiind membră a cercului de folclor
din facultate.

La culegere de folclor – 1968

Cea mai amplă acțiune de culegere și cercetare a

folclorului din zona natală am întreprins-o în anii 1977-1978
când am întocmit monografia folclorică a satului Sebiș, care
a constituit subiectul lucrării mele de diplomă, la absolvirea
Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
34

La îndemnul profesorului coordonator de lucrare,

Traian Mârza, mi-am extins aria de culegere și cercetare a
folclorului muzical cuprinzând satele de pe cursul superior
al Șieului, realizând astfel, lucrarea de față.

Principalii informatori, Simionca Olimpia și Handrea Ioan

 35

4. Descrierea și caracterizarea categoriilor

existente în zonă (repertorii, genuri, specii)

a. Folclorul copiilor

Folclorul copiilor constituie un gen de sine stătător

care-i însoțește în toate manifestările, dezvoltându-se în
strânsă legătură cu jocurile lor și educația primită.
Producțiile artistice ale acestei categorii de folclor
sunt alcătuiri complexe plurifuncționale, cu un puternic
accent afectiv, cu modalități specifice de adaptare ale celor
mici la mediu, reflectând viața lor intimă și comportamentul
față de lumea înconjurătoare.
Trăsătura distinctivă a genului rezultă din particu-
laritățile de vârstă ale copiilor care au determinat anumite
trăsături de conținut.
Sub aspectul creației, acest gen al folclorului se
caracterizează prin simplitate, muzicalitate și plasticitate.
Imagini rezumate din lumea animală și florală, din
viața socială și de familie sau dintr-o lume închipuită.
Versurile cântate sau scandate de copii se remarcă prin
naivitate, optimism, vioiciune și exuberanță.
Prin conținutul și funcția sa, folclorul copiilor are un
rol deosebit în educație. Referitor la rolul educativ al
folclorului copiilor, Tudor Pamfile spunea: „firea și țesătura
trupului de român cere o educație ale cărei elemente se
potrivesc cu golurile – cu cerințele ce se nasc în ele. Această
hrană ne este la îndemână, împrumutând-o din alte părți
vom greși, vom pune o formă nepotrivită într-un tipar
necunoscut.” Strâns legată de jocurile copiilor din sat sunt
„cântecele numărători” care precedă jocul „De-a ascunsa”
(1-6).
36

Caracteristica esențială a acestei categorii o constituie

frecvența numărului și a silabelor, fără sens noțional care
intră în alcătuirea versurilor. Structura versurilor este
variată și se disting prin bogăția de conținut și prin
ingeniozitate. Aici, esențială este activitatea metrică prin
care se alege cel care are de împlinit un rol.
După conținut, aceste formule se grupează în: a.
Numărători aritmetice – care conțin ideea de numărare
(1, 6); b. Numărător narative – mici povestiri despre animale,
flori, obiecte (2, 4, 5); c. Versuri cu o tematică nouă – care
conțin elemente însușite în școală (6).
Am întâlnit în zona cercetată un număr foarte mare
de numărători de diferite tipuri și mai ales cu tematică mai
nouă. Nu le-am prezentat în lucrarea de față datorită
faptului că au o arie foarte largă de răspândire și au fost
cuprinse multe dintre ele în lucrările unor folcloriști
renumiți din țara noastră, cum este Emilia Comișel, care
dedică un volum întreg celor mici.
Frecvent întâlnite în zona cercetată sunt și așa
numitele „cântece formule”, care au devenit auxiliare ale
jocului. Procedeul artistic frecvent este invocarea: a lunii, a
soarelui, a ploii etc.
În aceste cântece-formule sunt invocate frecvent
personaje necunoscute sau dispărute din vocabular,
îmbinarea elementelor fantastice cu cele reale.
În decursul timpului, asupra lor au survenit mari
transformări, pierzându-și sensul și funcția inițială,
devenind un mijloc de exteriorizare față de mediul încon-
jurător, față de fenomenele naturii, față de vietățile ce-i
înconjoară, devenind prilej de joc.
 37

Echipa de dansuri din Sebiș, 1958, din care fac parte și eu

– perechea din primul rând, mijloc

Cântecele formule sunt scurtate de două sau mai multe

versuri scandate sau cântate pe câteva sunete, într-un ritm
precis. Copiii invocă luna nouă pentru a le da sănătate și bani,
folosind elemente realiste. (ex. nr. 7)
Uneori, ei cer soarelui să strălucească ori să se ascundă
în nori, ademenindu-l (nr. 8). În unele cântece invocă sau
alungă ploaia. (nr. 9, 10)
Sosirea vacanțelor constituie un alt subiect pentru
cântecele copiilor. (nr. 11)
Prietenia dintre copii și micile viețuitoare este oglindită
într-un mare număr de cântece din folclorul copiilor:
Mămăruța, Melcul, Curcanul etc. (nr. 12-14)
Jocurile muzicale sunt frecvent practicate în această
zonă de către fetele de vârstă prepubertină. Jocurile se
desfășoară sub formă de o horă sau două, când textul este
executat alternativ, în formă de dialog (16, 18). Unele jocuri
38

necesită așezarea în linie dreaptă sau în două linii; în fața

liniei stă o fetiță sau două care cere sau cer un copil din grupul
mare. (ex. 15; sau Dorul Mărioarelor: Ma, dam, ti, ro, ri, ro, ra
– ex. 17)
Tot aici trebuie să amintesc și unele versuri sau formule
care însoțesc jocul sau intervin în desfășurarea acestuia. De
exemplu: „Unde ești Chimiță?; Aici, aici!”, „Pară, pară ieși
afară!” sau „Foc, foc stai pe loc!” acestea au funcția
strigăturilor de comandă întâlnite în folclorul copiilor.

Colindele copiilor
Copiii colindă în Ajunul Crăciunului, Anului Nou și la
Bobotează. Colindele lor sunt scurte, vestesc sărbătoarea,
urează belșug gazdei și cer în versuri pline de haz plata
cuvenită. Urarea este întotdeauna directă și concretă în
enumerarea celor dorite și chiar a darurilor pretinse, în
schimb are un caracter general și se cântă la fel la toate casele.
Cetele de băieți umblă în Ajunul Crăciunului cu Steaua, iar în
Ajunul Anului Nou cu Plugușorul (19, 20).

b. Cântecul de leagăn
Cântecul de leagăn a luat naștere din necesitatea
practică de a crea o atmosferă de calm, de monotonie,
necesară adormirii copilului mic.
Conținutul cântecului de leagăn, limitat ca tematică,
exprimat în forme simple, dar de o deosebită forță emotivă,
ne dezvăluie așteptările și năzuințele poporului legate de
viitorul copilului. Speranțele mamei și dragostea sa
nețărmurită iau uneori forme naive, idilice, iar alteori realiste,
înfățișând aspecte din viața socială și de familie, concepțiile
poporului despre lume și viață, precum și atitudinea față de
muncă considerată ca unul din scopurile esențiale ale vieții
omenești.
 39

Îngânat de mamă lângă leagăn, cântecul se desfășoară

într-o atmosferă caldă de seninătate și duioșie, având un
caracter intens liric.
O caracteristică a cântecului de leagăn este marea lui
mobilitate textuală și improvizarea spontană în funcție de
specificul familiei (ex. nr. 23, 24).

c. Repertoriul nunții
Unul dintre momentele de căpetenie din viața omului
este căsătoria. Nunta țărănească a fost și rămâne o adevărată
sărbătoare, nu numai pentru un grup familial restrâns, ci
pentru întreaga colectivitate sătească.
Prin proporțiile și prin conținutul său bogat, nunta
poate fi considerată, pe drept cuvânt, cea mai amplă
manifestare artistică populară. Ea împletește într-o armonie
deplină muzica, dansul, poezia, jocul scenic, precum și o
bogată și variată gamă de culori, exprimate prin
îmbrăcămintea tradițională, pitorească, a nuntașilor.
În timpul nunții se îmbină o serie de momente
solemne cu unele de o oarecare tristețe și nostalgie,
provocate de părăsirea casei părintești, cu altele de bucurie
pentru întemeierea noului cămin, a unei gospodării viitoare.
Desfășurarea nunții are loc conform unor obiceiuri
tradiționale care, în zona cercetată, își păstrează și astăzi
rigurozitatea. Nunta este dirijată de către un om care
cunoaște bine regulile desfășurării, numit staroste.
Vineri, înaintea nunții, se trimit din partea mirelui și
a miresei, chemători și chemătoare, de obicei în număr de
cinci până la zece perechi, rude apropiate, pentru a-i invita
pe săteni la nuntă. Fetele îmbrăcate în straie de sărbătoare
au fiecare câte un buchet de flori și o botă frumos
împodobită cu panglici multicolore sau hârtie creponată.
40

Feciorii sunt gătiți și ei sărbătorește cu zurgălăi la

picioare, purtând în mână o ploscă cu țuică și un baltag.

Pereche de chemători
 41

Chemători și chemătoare

Chemători cu steagul
42

Chemători cu steagul

Stegarii și mireasa
 43

Alai de nuntă

Mirii, nașii, domnișoarele de onoare și preotul

44

Perechile de chemători merg din casă în casă pentru a

chema sătenii la nuntă. Feciorul și fata, reprezentanți ai
mirelui și miresei, rostesc pe rând orațiile de chemare (ex. 25,
26). Gazdele mulțumesc pentru invitația făcută și spun că vor
veni, dacă vor putea.
Un aspect deosebit față de alte zone este faptul că, deși
chemătorii reprezintă solii mirelui și ai miresei, paralel cu
aceștia umblă la chemat și mirele cu mireasa, invitând toți
sătenii – aceasta fiind adevărata chemare.
Chemătorii și chemătoarele se adună seara la casa
miresei unde are loc tradiționalul joc al chemătoarelor.
Sâmbăta, chemătorii fură o furcă de tors de la mireasă,
de obicei cea primită de la mire, o împodobesc cu verdeață,
flori, panglici și zurgălăi, care constituie steagul mirelui. În
acest timp, mireasa și chemătoarele termină cămașa mirelui
începută imediat după logodnă. Seara, la casa mirelui sau mai
nou, la căminul cultural, se organizează jocul steagului la care
sunt invitați toți tinerii din sat. Mireasa și chemătoarele vin la
steag însoțite de mire, chemători și ceterașii care cântă
melodii „De-a ciuita”, iar feciorii „ciuie” (nr. 27).
Una din chemătoare, de obicei cea mai apropiată rudă
sau prietenă a miresei poartă pe mâini cămașa mirelui și pana
de la pălărie. Ajunși la locul desfășurării steagului,
chemătoarele oferă mirelui cămașa și pana prin recitarea unui
text specific la „Datul cămeșii” (ex. nr. 28). Mirele plătește
pentru darul făcut. După încheierea acestui ceremonial se
desfășoară jocul steagului.
Ziua principală a desfășurării nunții, cu momentele
cheie de practici rituale în structura tradițională a acesteia,
este duminica.
Duminică, înainte de masă, mirii și nașii participă la
slujba religioasă, după care are loc cununia. În timpul
cununiei, în fața bisericii, muzicanții cântă melodii de joc:
„De-a lungul” și „Învârtita”.
 45

După cununie, invitații mirelui se adună la casa lui, ai

miresei la mireasă, iar ai nașului la casa lui și în jurul orei 14
se așază cu toții la masă.
La mireasă se petrece un ceremonial deosebit, și
anume: chemătoarele se așază la masă cu colacul miresei
frumos împodobit și învârtindu-l de trei ori, rostesc
cuvintele din exemplul cu numărul 29.
În această perioadă, la casa mirelui, după servirea
mesei, starostele nunții cu chemătorii însoțiți de muzicanți
se duc după nași. După aducerea nașilor, pleacă cu tot alaiul
după mireasă. Chemătorii sunt cei care pleacă în fruntea
alaiului, și ajungând mai repede la casa miresei, vestesc
sosirea mirelui. În curte, la casa miresei, chemătorii sunt
așteptați de către o socăciță care are pe o bancă așezate un
colac de grâu și o găleată cu apă. Chemătorii au misiunea să
fure acest colac și să se întoarcă cu el la alaiul mirelui,
dovadă că au vestit mireasa de sosirea lor. Acest colac se
împarte în bucăți și se aruncă nuntașilor.
Cum procedează chemătorii pentru a fura colacul fără
să fie udați?
Se așază toți în șir, în frunte cu cel ce poartă steagul,
se învârt de trei ori pe lângă bancă, rostind următoarele:
„Noroc, noroc să vă deie Dumnezeu!”, timp în care cel mai
iute de mână și picior ia colacul și aleargă pentru a nu fi
udat. După plecarea chemătorilor și până la sosirea
întregului alai, la mireasă au loc pregătirile pentru primirea
mirelui, a nașilor și a invitaților acestora. Socrul mic,
împreună cu chemătoarele, întâmpină la poartă alaiul
mirelui. Se face invitația cuvenită de către o chemătoare.
Una dintre socăcițe întâmpină alaiul cu o farfurie cu
grâu, aruncându-l peste mulțime, timp în care se strigă în
dialog între cele două grupe de invitați, ai miresei și ai
mirelui. (ex. nr. 30)
46

Menționez că mireasa nu apare în fața mirelui și a

invitaților lui până după așezarea la masă, când nașul își
exprimă dorința de a veni la ospăț. Urmează un moment
distractiv, când se aduc mai multe mirese; fie o bătrână, fie o
fetiță, iar la urmă este adusă mireasa adevărată, însoțită de
chemătoarele ei.
Una dintre acestea are misiunea de a da mireasa după
masă și recită următorul text din exemplul cu numărul 31.
După servirea mesei, nuntașii ies afară la joc, rămânând
în casă mirii, părinții, nașii și rudele mai apropiate care vor
asista la „hobotirea miresei”.
În ce constă hobotirea?
Un verișor al miresei poartă în mână un băț pe care este
așezată o năframă din mătase cu ciucuri. Feciorul învârte
deasupra capului miresei năframa rostind textul din exemplul
cu numărul 33.
Acest moment, al despărțirii, este dureros, și toate
strigăturile, prin conținutul lor, storc lacrimi miresei.
Pe parcursul drumului dintre casa miresei și a mirelui,
muzicanți cântă melodii „De-a ciuita”, iar alaiul strigă versuri
adecvate momentului. (ex. nr. 34, 35, 36, 37, 38) Ajuns la casa
mirelui, alaiul se oprește invitând pe soacra mare să iasă afară
să-și primească nora prin strigăturile din exemplul cu
numărul 29.
Soacra mare întâmpină în prag nora, purtând în mână
o sticlă cu țuică și o farfurie cu colac. Muzicanții cântă o
melodie „De-a ciuita”, iar soacra mare ciuie. (ex. nr. 40) După
aceasta, mirele cu mireasa și nașii intră-n casă, unde
înconjoară masa de trei ori, iar soacra mare ține deasupra
capului miresei doi colaci de grâu și darurile pentru mireasă.
Asistența din jur execută o strigătură. (ex. 41) După acest
moment, nunta se întrerupe timp de două ore, perioadă în
care nuntașii se duc la casele lor pentru a-și rezolva treburile
gospodăriei și a-și schimba îmbrăcămintea.
 47

În jurul orei 20:00, invitații se adună din nou, ai

mirelui la mire, ai miresei la mireasă și ai nașului la naș.
Starostele mirelui, însoțit de o persoană vârstnică, pleacă
după călimăreni (invitații miresei). Pe drum se strigă. (ex.
nr. 41) La sosire, părinții miresei sunt întâmpinați, dansează
și mireasa care și-a lăsat voalul, iar părul ei este făcut conci
și acoperit cu „năframa de hobot”.
Nașa îi strigă versurile exemplului cu numărul 43.
După aceasta urmează jocul miresei însoțit de
strigături. (ex. 44-45) Momentul următor al nunții îl
constituie masa mare, iar nașilor și socrilor mici li se strigă
găina. (ex. 46) De obicei se fac glume la găină. Nașul plătește
socăcița care îi strigă găina și-i mulțumește prin intermediul
unei invitate de-a lui, printr-o strigătură numită „gâtlan”.
(ex. nr. 47)
După servirea mesei, invitații cinstesc tânăra pereche
cu cadouri și bani. Nunta se încheie lunea când mireasa își
duce zestrea la casa nouă. Acest moment se desfășoară cu
mare alai. La sosirea carului, la poarta socrilor mici, rudele
apropiate ale mirelui care însoțesc carul strigă în felul
următor, la fel ca în exemplul cu numărul 48. La această
provocare, soacra mică, care de fapt este pregătită cu toate,
începe să predea tinerei perechi zestrea. Pentru fiecare piesă
din zestre se strigă ceva adecvat și uneori satiric. (ex. nr. 49,
50, 51)
În urma observațiilor făcute direct în teren, am
constatat că unele din momentele nunții descrise mai sus
s-au scos, reducând din timpul de desfășurare a cere-
monialului. Datorită faptului că au loc multe nunți de
intelectuali proveniți din sat, acesta influențează și nunta de
tip țărănesc, uneori alterând-o, mai ales în ceea ce privește
fastul.
48

d. Repertoriul de înmormântare
În această zonă, obiceiurile legate de înmormântare
s-au păstrat cu mult mai bine decât celelalte obiceiuri legate
de momente importante din viața omului. Poporul credea și
mai crede și acum că prin gesturi, cuvinte și melodii se poate
acționa asupra forțelor binevoitoare sau potrivnice și se
poate pregăti marea trecere. În obiceiurile de înmormântare
întâlnim cele trei etape principale: despărțirea de categoria
celor vii; pregătirea trecerii în lumea cealaltă și integrarea în
lumea morților; restabilirea echilibrului social, rupt prin
plecarea celui mort.
Obiceiurile în legătură cu moartea încep încă din
timpul agoniei. Testamentul este un act social juridic,
uneori scris, dar de cele mai multe ori, verbal. El se lasă „cu
limbă de moarte”. Ultimele dorințe ale celui care moare sunt
îndeplinite întocmai, atât din respect pentru cel mort, cât și
de teama urmărilor nefaste pe care le-ar putea avea
neîndeplinirea lor. Îndată după moarte urmează o serie de
acte cu caracter social. Moartea este anunțată nu numai
neamurilor și vecinilor, ci și întregii comunități prin
tragerea clopotelor și prin modul în care membrii familiei și
rudele celui dispărut umblă în doliu. Femeile se îmbracă în
vestimentație neagră, iar bărbații umblă cu capul descoperit
și nu se bărbieresc. Îndată după moarte, mortul este scăldat
și gătit. În legătură cu îmbrăcămintea este de reținut faptul
că ea se confecționează în chip tradițional, încă din timpul
vieții, alături de celelalte piese: giulgiul pe obraz, perna,
țolul, cuvertura pentru laiță etc. Deosebirea de vârstă
trebuie respectată și în îmbrăcăminte. În cazul când cei
dispăruți sunt tineri necăsătoriți, ei sunt îmbrăcați în
costum de mire sau mireasă, iar înmormântarea se face în
formă de nuntă.
 49

Odaia în care este așezat mortul este gătită în chip

special: se acoperă oglinzile, se oprește ceasul. Mortul este
pus pe laiță, apoi în sicriu deschis, cu picioarele spre ușă, ca
lumea să poată veni să-și ia rămas bun de la el.
Despărțirea constituie partea esențială și durează trei
zile. De familie și de casă – de gospodărie, mortul se desparte
însă numai la sfârșitul celor trei zile. După așezarea mortului
pe laiță i se încrucișează mâinile, pe piept i se așază o iconiță
și o lumânare de ceară în formă de spirală care se aprinde de
trei ori pe zi, în momentul în care se trag clopotele. Tot atunci
„se cântă femeile după mort”.
În prima și a doua seară se organizează priveghiul, care
are o solemnitate deosebită, nepracticându-se jocurile
specifice altor zone. La priveghi se adună oameni din sat de
diferite vârste, care discută aspectele cele mai semnificative
din viața celui dispărut. Femeile intonează cântece de
priveghi, ale căror texte se deosebesc de la caz la caz. (ex. nr.
52, 53)
Dintre cele două seri de priveghi, cea de-a doua are o
semnificație deosebită. Este seara când se cinează pentru
ultima dată cu mortul, numindu-se „cina cea de apoi”.
În această seară se invită toate rudele și oamenii săraci
din sat și, după oficierea unei slujbe religioase, se intonează
cântece de priveghi, se cântă după mort, se servește cina și se
fac pomenile care constau dintr-un colăcel și o lumânare
pentru fiecare participant. În ziua a treia are loc ceremonialul
funerar la care participă, de obicei, un număr mare de
oameni, uneori întreaga colectivitate a satului care, prin
prezența sa, este alături de familie și ia parte la durerea
acesteia. Totul se îndeplinește în baza unor datini străvechi și
este considerată îndatorire socială și morală.
În jurul prânzului se oficiază o scurtă slujbă religioasă
numită „dezlegarea mortului”. Apoi, mortul se scoate din casă
50

și se așază în curte. Acest moment este foarte dureros, fiind

exprimat prin glasul femeilor care „se cântă” (bocesc).
Ultima care părăsește camera în care a fost așezat
mortul este gazda (ruda cea mai apropiată), care închide ușa
fără a-și întoarce fața, gest care semnifică oprirea morții de a
reveni în alt caz. În curte are loc prohodul a cărui desfășurare
este foarte solemnă. Cel mai dureros este momentul luării
iertăciunilor de la rude și săteni. În acest moment rudele
îngenunchiate lângă sicriu, cu glasuri scăzute, bocesc.
Bocetele au melodii și texte fixe, ele diferă în funcție de
calitățile muzicale ale femeii care se cântă și durerea
provocată de cel dispărut. (ex. nr. 54) Am întâlnit cazuri în
care multe femei care se cântă nu sunt rude cu mortul, dar
prin bocete transmit mesaje persoanelor dispărute de curând
din familia lor. Pe melodia improvizată, ca în exemplul
anterior, se cântă și se face pomana mortului pentru toată
asistența. Rudelor mai apropiate, clopotarilor și săracilor li se
dau colaci mari, vase, haine, lumânări și colăcei.
După acest moment, cortegiul funerar conduce mortul
pe ultimul său drum, la groapă. Sicriul este așezat într-un car
tras de boii care poartă în coarne cănaci negri. În car se urcă
și rudele apropiate care, pe tot parcursul drumului, se cântă.
La groapă se ia rămas bun de la mort, iertându-l, se
aruncă monede peste sicriu și câte un pumn de țărână,
rostindu-se cuvintele „Să-i fie țărâna ușoară!”. Celui care a
început groapa i se dă peste ea o găină, o farfurie cu sarmale
și o lingură de lemn. Din momentul în care sicriul începe să
fie acoperit cu pământ se încetează „cântatul după mort”, iar
alaiul se întoarce la casa unde au avut loc funeraliile. Aici, de
obicei în grădină, se dă o masă pentru toți participanții la
ceremonialul funerar. La această masă participanții se așază
după sex și vârstă, încheind astfel ceremonialul de a treia zi.
 51

Cortegiu funerar

La șase săptămâni se dau iarăși, pomene, marcând

finalul celei de-a treia etape.
Pe parcursul anilor în care am observat acest obicei
am întâlnit un caz când un tânăr s-a înecat și a fost găsit
foarte târziu, motiv pentru care a avut loc înmormântare
fără mort.
În sicriu i s-au așezat hainele cele mai frumoase, i s-a
făcut steagul de mire și au fost prezenți la înmormântare și
ceterașii. Asemenea înmormântări fără mort au mai avut loc
și în timpul războiului, după cum mi-au declarat câțiva
bătrâni din zonă.
52

e. Repertoriul de recrutare
Recrutarea și plecatul în armată constituie un
moment important și emoționant pentru tineri și pentru
familiile lor. Deși le vine greu să se despartă de flăcăul iubit,
totuși sunt mândri că feciorul lor este apt pentru serviciul
militar. Este un prilej de verificare a sănătății și marcare a
momentului de maturizare suficientă pentru închegarea
unei familii. De fapt, feciorii în această zonă nu se însoară
până nu-și fac armata. Doar după absolvirea acestui stagiu
sunt considerați suficient de pregătiți pentru viața de
familie.
Pe această temă circulă și un proverb: „Cine nu merge
cătană, / Nici acasă nu-i de samă”.
Nu am întâlnit în zonă cântec specific pentru
recrutare, în schimb, momentul plecării în armată este
însoțit de un ceremonial anume. În ziua premergătoare
plecării în cătănie se organizează o petrecere la casa
tânărului respectiv, unde participă toți tinerii din sat.
Aceștia vin din propria inițiativă, fără să fie invitați,
considerând drept o obligație morală petrecerea tânărului în
armată. Fiecare participant aduce o sticlă cu vin sau țuică
pentru a petrece seara respectivă împreună, iar rudele mai
apropiate îi dăruiesc o oarecare sumă de bani ca să aibă pe
toată perioada cât stă în armată. Muzica este nelipsită de la
petrecere. Se cântă din trișcă, iar în unele sate, unde există
lăutari, participă și aceștia. Se cântă melodii „De-a ciuita” și
feciorii ciuie. (ex. 56) Fetele intonează cântece cu teme de
cătănie de largă circulație, auzite la radio sau la televizor.
Am întâlnit o melodie „De-a ciuita” și o strigătură
specifică din timpul războiului. (ex. nr. 57)
 53

f. Repertoriul muncilor și sărbătorilor de peste an

1. Paparuda
Paparuda este un obicei de peste an nelegat de o dată
fixă. Vara, când seceta amenință culturile, se practică acest
obicei.
Cum se desfășoară?
În caz de secetă prelungită, joia, ziua dedicată țarinei,
se îmbracă mai multe fete de vârstă prepubertină, cam între
10-14 ani, în haine vechi și colindă satul, de la un capăt la
altul, cântând versurile din exemplul cu numărul 58.
Fiecare gospodar trebuie să aștepte la poartă cu găleți
cu apă, pentru a uda paparudele, invocând astfel ploaia
necesară recoltelor.
Acest obicei se pare că este pe cale de dispariție.
Ultima manifestare de acest gen a avut loc în satul Sebiș în
urmă cu 20-23 de ani, când a fost o vară foarte secetoasă.
Poate că și faptul că, în ultimii ani, această zonă nu a fost
bântuită de secetă a dus la nepracticarea obiceiului.

2. Obiceiul cununii
Dintre obiceiurile tradiționale nelegate de date fixe,
dependente însă de desfășurarea muncilor agricole, este
sărbătoarea încheierii secerișului.
În satele Sebiș, Lunca și Ruștior, unde forma de viață
este cea patriarhală, încheierea secerișului nu este lipsită de
oarecare solemnitate. Și acum se consultă sătenii în vederea
stabilirii datei începutului secerișului. De asemenea, se
stabilește și din care parte a hotarului se începe, terenul
eliberat urmând să fie pășunat de oi și vite. Nu se cunoaște
un obicei legat de începutul secerișului cum este „primul
snop” la germani.
54

Obiceiuri legate de încheiatul secerișului a avut o mare

amploare în această zonă și se mai practică și astăzi, dar în
mod sporadic. Obiectul ceremonial se face din spicele cele
mai frumoase din lan și se numește cunună.
Obicei agrar, cununa are la bază, pe plan social, ca
atâtea obiceiuri din satul patriarhal, întrajutorarea în muncă.
În forma cea mai frecventă apare astăzi asociat cu claca
de secerat. Claca are loc, de obicei, într-o sărbătoare mai
mică.
Participanții la clacă se îmbracă în haine frumoase și se
prezintă la gazdă cât mai devreme. După ce servesc o mică
gustare, toți participanții la clacă se deplasează la lanul ce
urmează a fi secerat. Până la terminarea seceratului, când se
face cununa, munca decurge după rânduiala îndătinată.
Fetele seceră, iar flăcăii, în urma lor, leagă snopii și-i
așază în clăi, în sensul rotației soarelui. În tot timpul
seceratului, fetele cântă și chiar chiuie.
Cununa confecționată din cele mai frumoase spice din
lan este purtată de o fată frumoasă care merge în fruntea
alaiului. Pe tot parcursul drumului fetele cântă „Cântecul
cununii”. (ex. nr. 59) În sat, cununa este așteptată și udată la
toate porțile. În felul acesta, satul întreg participă la
desfășurarea ceremonialului.
La casa gazdei, cununa este așteptată cu căni de apă. Se
udă, iar fetele cântă ultima parte a cântecului de la „Cununița
noastră-i dreaptă”, înconjurând masa de trei ori. După acest
moment, una din fete rostește cântecul cununii. (ex. nr. 60)
Gazda numește un fecior chipeș să ia cununa de la fată și să o
predea găzdoaiei care o așteaptă la grindă, timp în care fetele
chiuie. (ex. nr. 61) După predarea cununii are loc ospățul,
urmat de joc. La despărțire, participanții mulțumesc pentru
ospăț și-i adresează gospodarului următoarele cuvinte: „Să
trăiești, să ne mai chemi!”, iar gospodarul răspunde: „Să trăiți
și să mai veniți și la anul!”.
 55

3. Repertoriul de șezătoare
Șezătoarea constituie unul din obiceiurile cu funcții
complexe care au jucat și joacă un rol important în evoluția
culturii noastre populare, în viața socială a satului.
Șezătoarea prilejuiește un admirabil cadru de
manifestare, cuprinzând mai multe aspecte din viața folclo-
rică: cântece, povestiri, basme, jocuri dramatice, jocuri
sociale etc.
Șezătoarea a avut și are încă, prin multiplele sale
funcții, o însemnătate deosebită în viață socială a
colectivității satelor din zona cercetată, jucând un rol de
seamă în închegarea și menținerea sentimentului de
conectivitate ai membrilor obștii.
Semnificația socială a șezătorilor constă tocmai în
faptul că ele contribuie la închegarea mentalității colective,
constituind prilejuri sociale de transmitere și prelucrare a
tradiției în care se învață comorile creației populare orale.
În această zonă, șezătorile se organizează în perioada
de iarnă: lunea, miercurea și joia. Mă voi opri cu detalii
asupra modului de desfășurare a șezătorii de fete.
În fiecare duminică se face un program săptămânal în
care se prevede locul de desfășurare a șezătorii, pe rândul
satului. La fiecare fată îi vine rândul de câteva ori pe an să
găzduiască șezătoarea. În șezătoare se execută diferite lucrări
ca: tors, cusut, croșetat, predominând torsul cânepii. Odată
adunate, fetele încep să cânte, să facă larmă pentru a atrage
feciorii. Dacă aceștia întârzie, recurg la diferite practici, care
ar avea menirea să le aducă feciorii. Una dintre acestea este
„datul cu ciurul”. Înaintea sosirii feciorilor intonează cântecul
„Șezătoarea ni-e deplin” și dacă se aud câini lătrând, semn că
se apropie feciorii, schimbă textul. În șezătoare se cântă piese
cu o tematică foarte variată. (ex. nr. 63)
56

Clacă la strânsul fânului

Cel mai plăcut și distractiv moment din șezătoare îl

constituie „jocul fântânii”, care se desfășoară astfel: Jocul este
condus de un flăcău cu mai multă experiență care numește
perechile ce se așază pe rând, pe „scăunelul fântânii” și se
sărută având drept paravan un suman. Pentru a fi cât mai
distractiv, conducătorul numește pe cei mai timizi și mai
tineri participanți la șezătoare. În caz că refuză să participe la
„fântână”, sunt pedepsiți. Potrivit tradiției, fata trebuie să
suporte cinci lovituri de curea, iar băiatul zece.
După „fântână”, în încheierea șezătorii urmează joc,
după melodii tradiționale „De-a învârtita”, însoțite de
strigături. (ex. nr. 64) Exemplele nr. 65-66 fac parte din
repertoriul comic de șezătoare.
Șezătoarea nevestelor este mai mică, organizându-se
pe străzi, pentru a evita o deplasare mai lungă. Voia bună și
cântecul sunt nelipsite și din aceste șezători.
 57

Spre deosebire de șezătoarea fetelor, aici nu se joacă

în fiecare seară. În ultima seară de șezătoare se organizează
o petrecere numită „Sâri”, la care se invită și soții
participantelor. De data aceasta, jocul ocupă un loc
important. De asemenea strigăturile și glumele. (nr. 67)

4. Măsura oilor
În categoria obiceiurilor legate de muncă practicate
primăvara, măsurarea oilor este însoțită și astăzi de o
petrecere colectivă, de un farmec cu totul deosebit. Oieritul
constituie una din ocupațiile de bază ale locuitorilor din
această zonă. Se organizează înainte de urcarea oilor la
munte, la stânele asociate prin împreunarea turmelor mai
multor familii. Fiecare gospodar își mulge oile. După
cantitatea de lapte, pe care o are la momentul respectiv, i se
stabilește câtă brânză va primi peste vară. După măsura
propriu-zisă urmează petrecerea. Stâna este înstruțată cu
mălin (liliac) adus de fete pentru păcurari. La această
petrecere se servesc preparate specifice stânei: balmoș, caș
dulce, jintiță, jântuit, dar și bucate gătite de fiecare
gospodină. Participanții la măsură se îmbracă în haine de
sărbătoare. Încheierea se face cu joc pe melodii tradiționale.
Jocul începe cu „A păcurarilor”, dansuri feciorești –
Sârba, Brâul, Bărbuncul; și se continuă cu dansuri de
perechi: De-a lungul, Învârtita, Roata, Ceaonul etc.
Strigăturile însoțesc în permanență jocul. (nr. 68, 70) Fetele
participante la măsură se adună în grup și cântă pentru
păcurari. (nr.69)
58

Măsura oilor

Măsura oilor
 59

Măsura oilor

Măsura oilor
60

g. Repertoriul sărbătorilor de iarnă

1. Colindatul

Printre obiceiurile legate de date fixe, cele prilejuite de

sărbătorile de iarnă ocupă un loc cu totul deosebit. Încep la
24 decembrie, cu Ajunul Crăciunului, se continuă cu Anul
Nou și se încheie după Bobotează, la 7 ianuarie.
Crăciunul și Anul Nou prilejuiesc manifestări de o
deosebită bogăție folclorică, adesea cu realizări artistice
remarcabile: mersul la colindat, mersul la urat cu plugușorul,
jocurile cu măști (turca). Colindatul prilejuiește o participare
numeroasă a sătenilor din zona cercetată. La colindat, în
Ajunul de Crăciun, de Anul Nou și Bobotează, când se
colindă, nu se duc numai copiii, ci și feciorii, fetele și oamenii
însurați. Copiii încep colindatul în ajunul acestor sărbători,
devreme și durează cel mai târziu până la ora 22.
Feciorii, fetele și oamenii căsătoriți colindă, tot în Ajun,
începând cu ora 22:00 până dimineața. Nu se poate spune că
există o rânduială anume, cine la cine să meargă să colinde.
Totul poartă pecetea spontaneității. Copiii colindă din
casă în casă pentru a primi cât mai multe daruri.
Flăcăii care merg la colindat și participă la jocul turcii
sunt bine organizați, după datini străbune. Ceata se
constituie după o rânduială îndătinată, bine stabilită, având o
ierarhie proprie, un conducător numit „vătaf” și un loc de
întâlnire fix. Ceata stăpânește, în timpul sărbătorilor de iarnă,
întreaga viață cultural-artistică a satului.
Pe lângă colindat, plugușor, turcă, se organizează
petreceri și jocuri care, în perspectiva câșlegilor, nu sunt
indiferente tinerilor și părinților. Intrând în ceată, tânărul
trece în rândul feciorilor. La jocurile acestor sărbători numite
„bere” fetele intră în horă, iar în timpul colindatului și a
 61

petrecerilor se definitivează sau se inițiază nunțile cîșlegilor

următoare. Ceata se constituie cu mult înaintea sărbătorilor,
începându-și activitatea prin pregătirea minuțioasă a
repertoriului, având astfel, un rol important în păstrarea și
transmiterea tradiției. Însușirea repertoriului se face prin
repetiții colective. Se colindă la membrii cetei și la casele cu
fete. Nu se întreabă gazda dacă primește sau nu colinda, fiind
o cinste pentru cei ce sunt colindați. Se cântă o colindă la ușă
sau la fereastră, apoi una sau două în casă.
Colindătorii sunt cinstiți cu mâncare și băutură, iar la
casele cu fete se și joacă. După terminarea colindatului se
mulțumește gazdei cu formule tradiționale. Prin desfășurare
și conținut colindele se grupează în: „Colinde de copii” și
„Colinde de ceată sau propriu-zise”.
Colindele propriu-zise sugerează urarea în versuri care
vorbesc despre înțelepciunea gospodarului, despre hărnicia și
bogăția gospodinei, despre viața patriarhală tihnită, despre
vitejia flăcăilor, despre logodne și nunți.
Am întâlnit colinde cu text literar despre lupta cu
cerbul sau leul și colinde străvechi care vorbesc, într-o
atmosferă legendară, despre lume și stihii, de exemplu „Mă
luai, luai”, „Ini, ini, inioară”, „Trei păstori”.
Tematica colindelor culese este foarte bogată și variată.
De factură mai nouă sunt colindele cu text religios. (ex. nr. 71-
89)

2. Turca
Dintre jocurile mimice prilejuite de sărbătorile de
iarnă, în care predomină măștile de animale, face parte și
turca. Recuzita centrală al acestui joc este capul de animal cu
cioc clămpănitor, făcut din lemn și jucat de un flăcău.
Capul de cerb cu botul clămpănitor este acționat de cel
care joacă turca, printr-o sfoară, stând ascuns sub un covor
împodobit cu panglici multicolore, cu piept de iepure și
căprioară și cu bârnețe. Cu turca se umblă în prima zi de
62

Crăciun, de obicei, pe la casele cu feciori și fete. Înainte, se

umbla în Ajunul Crăciunului, paralel cu copii care mergeau la
colăcei strigând:

„Colăcei! Baba cu purcei!

Moșneagul cu cioareci răi!”.

Plata la turcă constă în doi colaci care se introduc pe un

baltag purtat de doi dintre organizatori. În trecut, cu acești
colaci și cu câte opt blide de mâncare (brânză, carne), duse
de fiecare fecior, se ospătau cu lăturenii din satele vecine. Și
acum se folosesc în același scop, numai că, diferă modul de
organizare. Melodia la turcă este cântată din fluier.
(exemplele 90, 91) Pregătirea turcii se întinde pe o perioadă
îndelungată.
În serile de șezătoare, la o casă dinainte stabilită, la un
semnal din horn, se adună toți participanții, și după un
program bine stabilit, încep confecționarea turcii. Paralel cu
pregătirea turcii pregătesc și repertoriul de colinzi.

Turca – Obicei de Crăciun

 63

3. Berea
Jocul și petrecerile organizate de Crăciun, Anul Nou și
Bobotează poartă denumirea de „Bere”. Denumirea vine de
la faptul că, până nu demult, băutura specifică la aceste
petreceri era berea de casă făcută din orz și ovăz. Fiecare
flăcău și bărbat participant la petreceri trebuia să aducă
cincizeci de beri, iar fetele, mâncarea.
Până nu existau căminele culturale, „Berea” se
desfășura într-o casă mai spațioasă. În prezent, „Berea” se
organizează la căminele culturale, iar organizatorii se
numesc „arândași” (cei care tocmesc muzica).
În serile de Crăciun și Bobotează „Blidul” (mâncarea și
băutura) este adus de băieți, iar la Anul Nou este rândul
fetelor, care se întrec între ele, în ceea ce privește bogăția și
aspectul „blidului”.
În serile de joc, fetele participă numai dacă sunt duse
de un flăcău care cere permisiunea părinților fetei. Este
rușinos pentru o fată și familia ei să rămână nedusă la joc.
La „Bere” se dansează pe melodii tradiționale din această
zonă.

4. Vergelul
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă are loc și o altă
categorie de manifestări legate de credințe și practici
precreștine. Cu prilejul Anului Nou se îndeplinesc rituri cu
caracter colectiv, menite să prevadă viitorul sau să poată
prezice timpul meteorologic de peste an. Între acestea se
numără și Vergelul. Iată în ce constă acest obicei: la o casă
se adună fetele și feciorii satului. Pe masă se așază
doisprezece farfurii cu gura în jos. Sub fiecare farfurie se
pune un obiect cu o semnificație anume (pâine, cărbune,
piper, inel, pieptăn, oglindă etc.). Fetele ies afară pe rând,
timp în care se schimbă obiectele de sub fiecare farfurie.
64

Fata află dacă se va mărita sau nu, în anul care

urmează, ce caracter va avea viitorul ei bărbat, dacă va fi
bun, aprig, frumos etc. Cele mai norocoase se consideră
fetele care au ridicat farfuriile ce acoperă pâinea și inelul,
acestea însemnând soț bun, blând, cu grâu mult.
Participarea la Vergel este condiționată, având dreptul
numai fetele care au ajunat (n-au mâncat în ziua respectivă),
iar pentru cină și-au pregătit o turtă specială, coaptă pe vatră
numită „pup”. După ce se întorc de la vergel, în jurul orei
00:00, se duc în grajd, pun nume la boi și apoi cu pupul în
gură se urcă pe gunoi și fac mătănii în cele patru puncte
cardinale. Din care parte a satului latră câinii sau cântă
cocoșii va fi și viitorul soț. Se întorc în grajd să vadă ce nume
poartă boul care nu este culcat, și astfel, află și ce nume va
avea viitorul soț. În caz că toate vitele sunt culcate, le lovesc
cu biciul, și dacă se ridică la prima lovitură, înseamnă că se
mărită în anul acela, iar dacă nu, peste atâția ani câte lovituri
au primit animalele până s-au ridicat. Tot în acest scop se
numără și parii din gardul ce împrejmuiește curtea, numărul
cu soț însemnând măritiș.
Prognoza meteo pentru agricultură se face prin con-
fecționarea calendarului din coji de ceapă și grâu.
În Ajunul Anului Nou, după datina străbună, femeile
nu fac vizite, deoarece, ele înseamnă sărăcie dacă sunt prima
persoană care vizitează casa. Tot în această zi, fiecare om
caută să se poarte cât mai bine crezând că, așa le va merge
tot anul următor. În această zonă nu am întâlnit cântece
care să însoțească aceste obiceiuri.
Voia bună, râsul, veselia, constituie elemente
dominante pentru aceste obiceiuri, practicile magice având
un rol secundar.
 65

5. Plugușorul
Plugușorul este un străvechi obicei care se practică și
în prezent, mai ales de către copii.
În ajunul Anului Nou, organizați în cete, copiii urează
din casă în casă. Urarea nu se rezumă la expunerea în
cântece sau în versuri a celor dorite, ci se înfăptuiește printr-
o prezentare dramatică, având de-a face cu o manifestare
folclorică complexă. În acest scop se folosesc de obiecte
ajutătoare ca: buhaiul, biciul, clopoțeii, plug în miniatură
etc.
Urarea este un lung poem în versuri care descrie cu
mult umor toate muncile agricole până la coptul colacului.

6. Mutatul porților
Ultima sărbătoare de iarnă este Boboteaza. În Ajunul
Bobotezei se umblă cu crucea și, după câte m-am informat,
în trecut preotul era însoțit de săracii din sat care strigau:
„Chira-Chiralesa!” și primeau pomană de la fiecare
gospodar. Astăzi nu se mai practică acest obicei. Legat de
sărbătoare, se practică un alt obicei numit „mutatul porților”
sau „urcatul carului în podul cu fân”, satirizând pe cei leneși,
sau în alte cazuri, părinții care se împotrivesc la anumite
căsătorii. În noaptea de ajun, flăcăii mută porțile, de obicei
la cei care n-au avut poartă niciodată i-o pun pe cea mai
frumoasă sau mută poarta de la casa fetei o mută la casa
băiatului iubit.
Sărbătorile de iarnă joacă un rol important în viața
socială a satelor din această zonă, prilejuind o perioadă de
odihnă și destindere după munca intensă din timpul anului,
creând o atmosferă de optimism, de încredere în viitor.
66

h. Cântecul epic
Baladele sunt producții populare epice, care se cântă
în spirit improvizatoric, dezvoltând subiecte din basm sau
legende, dar totodată tălmăcesc sugestiv și întâmplări din
agitata viață a țăranului și a eroilor săi.
Vechimea acestor cântece se pierde în timp.
Înfățișând în imaginea artistică concepția despre lume
a maselor, lupta pentru o viață mai bună, ele cuprind
stratificări din toate veacurile pe care le-au străbătut.
Îmbogățindu-se cu noi teme, cizelându-se și
desăvârșindu-se în timp, cântecele bătrânești continuă să
viețuiască și în zilele noastre.
În această zonă, textele epice se cântă fie pe melodie
de doină, fie pe melodii de cântec propriu-zis și nu este
neapărat nevoie de un instrument. Astăzi se cântă mai rar
acest gen de cântece, în diferit ocazii, la cererea publicului.
Se utilizează recitativul melodic și unele întorsături
melodice de ornament. Scările muzicale sunt cromatice și
ambitusul destul de mare. Cântecele epice întâlnite în
această zonă au diferite teme ca:
1. Fantastice: Balada Șarpelui (nr. 93)
2. Familiale: Pi din jos de Șieuț (nr. 9), A îndrăgostiților
(nr. 95), La cel brad, la cea tulpină (nr. 96), Nevasta fugită
(nr. 97)
3. Vitejești: Strigă fata cea frumoasă (nr. 98)
4. Păstorești: Colindele: Mă luai, luai (nr. 77), Ce s-
aude-n sat la noi (nr. 82), Viță verde de lemn verde (nr. 88)
 67

i. Cântece lirice neocazionale (doina)

Între melodiile noastre populare nelegate organic de
un obicei oarecare, doina ocupă un loc de frunte.
Tematica literară a doinelor este deosebit de
cuprinzătoare. În zona cercetată, doina este cunoscută și
sub denumirea de „hore”.
Melodia doinelor are un ritm liber și este bogat
ornamentată. Ex. Când îți eram bade dragă (nr. 99), Somn
li-i maică ochilor (nr. 100), Fetele-s la secerat (nr. 101), Foaie
verde ruptă-n cinci (nr. 102), Foaie verde maghiran (nr. 103),
Foaie verde de mohor (nr. 104), Crești pădure și te-ndeasă (nr.
105), Bade de la secerat (nr. 106).

j. Cântecul propriu-zis
Cântecul propriu-zis formează repertoriul melodic cel
mai bogat al folclorului nostru și cel mai viabil. Aceste
cântece au o formă regulată și un ritm precis. Tematica
acestor cântece este foarte variată. Cântecele propriu-zise
din această zonă sunt, totuși, bogat ornamentate,
improvizația jucând un rol important. Se remarcă rotiri
repetate ale melodiei în jurul unor sunete, acest tip de
cântare cerând un mare meșteșug. (ex. nr. 108-112)

k. Repertoriul de dans
Dansul este o componentă a fiecărui obicei, practicat
de locuitorii acestei zone. El se organizează și separat în
zilele de sărbătoare și de duminică sub denumirea de „joc”.
Dansurile tradiționale din această zonă se grupează în
două categorii:
1. Dansuri de perechi: De-a lungu, Învârtita, Roata,
A mărului (ex. nr. 113-118)
2. Feciorești: Sârba, Brâul, Bărbuncul, Ofițereasca,
Ceaonul, Târnoveanca. (ex. nr. 119-124)
68

Jocul satului, „De-a lungul”

Jocul satului, „Învârtita”

III. Partea aplicativă

1. Prevederi ale programei școlare pentru muzică la

clasele III-VIII
2. Valorificarea valențelor instructive (ritm, măsură,
moduri, genuri)
3. Valențe educative desprinse din teme și obiceiuri
folclorice
4. Valorificarea cultural-artistică a folclorului local în
afara lecțiilor de muzică

În tratarea acestui capitol aș pleca de la un principiu

de bază din activitatea marelui nostru pedagog și folclorist
Gheorghe Breazul, care a surprins magistral un mare adevăr
și anume că „soarta muzicii românești în școală se
hotărăște”.
Programa de muzică pentru școlile generale la care
facem referire a apărut în anul 1918 și cuprinde elementele
de bază ale limbajului muzical, ilustrate în cântece și teme
din creația românească și universală.
Această structură a programei școlare prezintă eșalo-
narea materiei astfel încât fiecare profesor dispune de tabloul
complet al priceperilor, deprinderilor și cunoștințelor
muzicale ce trebuie însușite de elevii ciclului gimnazial prin
intermediul materialului practic, aplicativ din manuale și al
audițiilor care sunt cuprinse pe discuri și benzi magnetice.
Exemplele prezentate, precum și piesele recomandate pentru
audiții sunt orientative, astfel având posibilitatea de a
selecționa și alte materiale pe care le credem mai eficiente și
care conțin elementele teoretice cerute, în funcție de nivelul
clasei sau de materialul didactic de care dispune școala. În
70

completarea sau înlocuirea unor exemple din manuale mă

orientez cu ușurință spre folclorul local care este însușit fără
greutăți de elevi și uneori subliniază mai bine subiectul lecției
noastre.
Cântecul popular local autentic trebuie să îl abordăm
cu orice prilej la ore, la ansamblul coral, în spectacole,
realizând astfel principiul accesibilității în predarea muzicii
pe de o parte, iar pe de altă parte îndeplinind nobila misiune
patriotică de culegere, păstrare și transmitere a comorilor
noastre folclorice generațiilor viitoare.
Un loc important, în actualele lecții de muzică îl ocupă
diferite genuri de creații folclorice: folclorul copiilor cu
precădere pentru clasele III-IV, cântecele de leagăn,
obiceiurile de peste an și cele legate de viața omului.
În clasele primare predomină exemplul din folclorul
copiilor cu o largă arie de răspândire. În manualul clasei a III-
a, pentru predarea elementelor de durată se folosesc
numărătorile foarte cunoscute elevilor. Pe lângă aceste
exemple, la munca independentă am folosit și numărători
utilizate de elevi în mod curent.
Exemplu pentru fixarea duratelor de optime și pătrime:
„O găină pe butoi
Numără din doi în doi
Doi, patru, șase, opt, zece,
Ieși afară, măi, berbece!”
sau cântecele „Căldărușă plină” și „Ariciul” din folclorul
copiilor.
Înălțimea sunetelor muzicale este predată tot pe bază
de piese din folclorul copiilor. Exemplu: „Melc, melc,
codobelc”, „Gâză, gâză mică”, „Fluturaș, fluturaș” etc. La
aceste exemple adaug cântece întâlnite în repertoriul copiilor
din această zona ca: „Lună, lună nouă” (ex. 7), „Luci, soare,
luci” (ex. 8), „Fugi ploaie” (ex. 9).
 71

Dezvoltarea simțului metric la copiii din primele clase

constă în deprinderea de a pricepe, după auz, modul cum
accentele se succed din doi în doi timpi, din trei în trei timpi,
respectiv din patru în patru timpi, în melodica cântecului.
Exemplele de la aceste teme sunt din folclorul celor mici
cunoscute elevilor: „Țesătoarele”, „Mămăruța” (ex. 12),
„Cântecul cucului”, „La moară”, la care putem adăuga jocurile
muzicale „Prinț călare” (ex. 16), „Se coc cireșele” (ex. 18), „Dorul
Mărioarelor” (ex. 15) etc.
M-am referit, mai sus, la programa și manualele din
perioada notației muzicale la clasele III-IV. Studiind programa
și îndrumările metodice pentru clasele I-II, am constatat că
majoritatea exemplelor recomandate pentru activitățile
muzicale din această etapă sunt luate din folclorul copiilor. Se
poate constata că în clasele I-IV folclorul copiilor ocupă un loc
important constituind principalul mijloc de însușire a
noțiunilor prevăzute de programă.
În procesul de formare a adultului, nouă, profesorilor de
muzică, ne revine menirea de a transmite elevilor dragostea și
prețuirea pentru valorile patrimoniului muzical național,
oglindit în creațiile care vorbesc despre istoria noastră din
trecut și de azi.
Creațiile folclorice oferă cele mai potrivite mijloace de a
ne atinge scopul urmărit.
Funcția instructiv-educativă are o arie largă de
cuprindere, începând de la valoarea documentară a creației,
prin reflectarea ideilor cu mesaj social și atitudinii artistice și
evoluând în timp, până la creația actuală.
Priceperile și deprinderile specifice, cunoștințele
muzicale ce urmează a fi însușite de elevii învățământului
gimnazial sunt eșalonate astfel: Programa claselor a V-a și a VI-
a cuprinde elemente de bază ale limbajului muzical, ilustrate
în cântece și teme din creația românească și universală.
72

Manualele pentru aceste două clase sunt bogat ilustrate

cu exemple din diverse genuri muzicale. Folclorul își are, și în
aceste manuale, un loc bine definit. Aproape la fiecare temă
avem un exemplu din folclor sau o prelucrare folclorică, mai
ales la temele legate de ritm, alterații, game.
Exemplu: pentru predarea măsurii de două pătrimi, la
clasa a V-a, două din exemple sunt prelucrări folclorice
„Hațegana” după Achim Stoia și un fragment din „Miniaturi
pentru pian” de Sabin Drăgoi. Am adăugat la aceste exemple
cântecul „Mămăruță, ruță”, bine cunoscut copiilor de aici,
folosindu-l pentru fixarea noțiunii noi-predate.
La tema „Pătrimea cu punct”, pe lângă exemplele
prevăzute în manual am ascultat melodii „De învârtit” din
zona noastră, care au la bază acest ritm și cântecul „Ceteraș
cu strune bune”, în care elevii au putut recunoaște cu mare
ușurință ritmul punctat. La fiecare temă, exemplele din
manual le completez cu producții folclorice locale, care sunt
însușite cu mare ușurință de elevi și pot surprinde elementul
teoretic studiat la lecție. Tot la clasa a V-a, la predarea
„Optimii urmată de pătrimea cu punct” am folosit ca exemplu
cântecul de nuntă „Hai, mamă, de mă petreci” (ex. 125), care
are la bază această formulă ritmică. La formula ritmică „Două
șaisprezecimi urmate de o optime și inversa ei”, prin audierea
piese corale „Nuntă țărănească” de Tudor Jarda am completat
tabloul exemplelor din manual, reușind să fixez noțiunile
predate și să fac elevii să recunoască formulele ritmice de mai
sus.
Manualul pentru clasa a VII-a este elaborat conform
programei și are multe exemple din folclor sau prelucrări
folclorice cum sunt: „Mi-a zis mama că mi-a da” (p. 76), „Brâul
amestecat” (p. 76), „Pe cerul cu flori frumoase” (p. 81), „Pe
cărare sub un brad” (p. 96), „Floricică de pe apă”, după T. Brad
(p. 97), „Barbu Lăutaru”, „Sârba lui Pompieru” (p. 105),
 73

„Frumos vine pe apă” de Gh. Cucu (p. 110) și „Colind” (p. 112).
La aceste exemple am adăugat, fie în cadrul audițiilor sau prin
solfegiere, exemplele: „Munte, munte, brad frumos” (nr. 112),
„Roata” (nr. 117), „La moara cu trei grinzi groase” (nr. 107), „Mă
luai, luai” (nr. 77), „Colo sus pe munte verde” (nr. 74),
numărători melodice „Ieși papucule de sub pat” și „Unica
donica” (nr. 2), folosite la predarea trioletului.
În clasele a VII-a și a VIII-a, elevii se familiarizează cu
genurile muzicii românești și cu principalele momente ale
evoluției artei muzicale românești și universale, prin
intermediul celor mai valoroase creații.
În predarea genurilor muzicii populare românești
(clasa a VII-a), selecționez exemplele muzicale după criteriul
reanalizării artistice literar-muzicale și după accesibilitatea
interpretativă a lor. Programa clasei a VII-a prevede 50% teme
din folclor. Structura caracteristică modală a folclorului
nostru impune studierea modurilor populare, care trebuie
privite în primul rând prin ceea ce au strict esențial, adică
tonica care determină sonoritatea specifică a fiecărei
organizări tonale din această categorie, în parte. Exemplele
prezentate în manual sunt semnificative, subliniind
trăsăturile specifice pentru fiecare scară. Audițiile muzicale
de la aceste lecții sunt deosebit de plăcute și atrăgătoare,
urmărind recunoașterea intonațiilor specifice modale.
Exemple:
- „Divertisment rustic” de Sabin Drăgoi (partea a II-a,
Doină), „Trei jocuri din Ardeal” de Achim Stoia (partea a III-
a, Danțu) – pentru modul liric;
- „Mărăcinul” de Ion Dumitrescu – pentru modul
mixolidian;
- „Dragă și iar dragă” de Ion Vidul – pentru modul
dorian;
- „Morarul” – pentru modul frigian ș.a.
74

Ritmurile specifice muzicii populare românești în

actualul manual nu sunt prevăzute, rămânând la inspirația
fiecărui profesor de muzică alegerea exemplelor. La acest
capitol se folosesc exemple din producțiile locale, atât
pentru solfegiere, cât și pentru audiție. Exemple: – Parlando-
rubato – audiții „Nevasta fugită” (nr. 97), „Colo sus pe munte
verde” interpretată de Marioara Precup. – Giusto-silabic:
„Bade unde-ai fost aseară” (nr. 108), melodii vocale de dans
din zona Năsăudului. - aksak – „Rustemul”.
Cunoștințele despre instrumentele populare și
formațiile instrumentale se predau elevilor pe bază de
audiții, pentru a-i familiariza cu sonoritatea fiecărui
instrument, dându-le posibilitatea să recunoască aceste
instrumente după sonoritate. Exemplele muzicale pentru
audiții sunt ușor de găsit, acestea fiind melodii și jocuri
instrumentale.
Capitolul referitor la genurile folclorului muzical
românesc este amplu prezentat în manual și bogat ilustrat
cu exemple concludente. Pentru fiecare gen introduc și
piese din creația locală. Exemplul „Cântecul cununii” din
zona în care profesez se deosebește din punct de vedere
melodic de cel din zona cercetată. L-am învățat cu copiii,
prezentându-l pe scenă într-un spectacol. (nr. 126) Colecția
de folclor anexată acestei lucrări îmi este de foarte mare
ajutor în predarea genurilor muzicii populare.
Se constată un interes deosebit din partea elevilor
pentru studierea acestor lucrări. Colindele „Ce s-aude-n sat
la noi” (ex. nr. 82), „Mă luai, luai” (nr. 77), „Măruț
mărgăritar” (nr. 72) fac parte din repertoriul permanent al
elevilor.
Programa pentru clasa a VIII-a nu prevede nici o temă
din folclor și nici la repertoriul obligatoriu nu sunt
prevăzute astfel de lucrări populare.
 75

Exemplele de conținut ale cântecelor populare trebuie

valorificate la maxim, atingându-ne astfel scopul educativ
urmărit în fiecare lecție. Pentru aceasta trebuie arătat că
muzica populară se bazează pe texte caracteristice care
conțin gânduri, sentimente generale omenești, izbânzi sau
insuccese, bucurii sau regrete, ca o adevărată oglindă a
sufletului. Sunt însă unele cântece cu elemente valoroase de
scris-citit muzical, dar al căror text literar este depășit de
punctele normatoare educaționale propuse de guvernarea
acestei perioade.
În acest caz solfegiez melodia, renunțând la prezen-
tarea textului. Mă orientez spre acele cântece pline de
încărcătură emoțională care vorbesc despre trecutul istoric
al poporului. Din repertoriul formației corale nu lipsesc
cântecele populare, încercând să aranjez la două sau trei
voci piese din producțiile locale.
Formațiile muzicale școlare, prin intermediul reperto-
riului lor, dau posibilitatea valorificării, sub aspecte diferite,
creațiilor folclorice locale. Spectacolele susținute cu diferite
prilejuri sau în cadrul Festivalului Național „Cântarea
României” nu pot fi lipsite de muzică populară, mai ales că
membrii formațiilor cu care lucrez sunt țărani sau fiii
acestora, iubitorii și creatori de folclor. Din colecția de
folclor anexată acestei lucrări am introdus multe piese în
repertoriul curent al formațiilor. De exemplu, cântecele „Ce
s-aude-n sat la noi” (nr. 82), „Mă luai, luai” (ex. 77),
„Șezătoarea ni-i deplin” (nr. 62) fac parte din repertoriul
formației corale.
Folosind varianta locală a „Cântecului cununii” am
pus în scenă „Obiceiul cununii”. Echipa de dansuri a școlii
folosește o suită de melodii din colecție: „De-a lungu”,
„Învârtita” și „Bărbuncul”.
76

În repertoriul formației de grup vocal de la clasele

liceale am introdus cântecele: „Mânios badea de-aseară”,
„Bade, pălărie nouă” și „Șezătoarea ni-i deplin”. Pe soliștii
vocali i-am îndrumat să-și aleagă cântece specifice zonei,
acordând o mare atenție interpretării, știut fiind faptul că la
această vârstă sunt tentați să imite soliști consacrați.
Posibilitățile de valorificare a folclorului în școală sunt
multiple. De asemenea, rolul educativ al acestor creații este
deosebit, realizarea acestora depinzând în cea mai mare
măsură de competența profesorului de muzică, de dragostea
lui față de aceste creații.

Aspect din activitatea cultural-artistică din Dumitra,

coordonator familia Buzilă
Bibliografie

1. Alexandru Petre – Pedagogie și folclor, Ed. Didactică

și Pedagogică, București, 1978;
2. Alexandru Tiberiu – Muzica populară românească,
Ed. Muzicală, 1972;
3. Bîrlea Ovidiu – Metoda de cercetare a folclorului, Ed.
pentru Literatură, București, 1969;
4. Boca Pompei –Vechimea documentară a localităților
din Județul Bistrița-Năsăud, sec. XII-XIV în File de Istorie,
volumul I, Bistrița, 1971;
5. Breazul George, Patrium Carmen, cap. Instrucție și
educație, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1940;
6. Brâncuși Petre, George Breazul și istoria nescrisă a
muzicii românești, Ed. Muzicală, București, 1976;
7. Comișel Emilia, Folclor Muzical, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1967;
8. ***, Folclorul copiilor, Ed. Muzicală, 1982;
9. Cosma Viorel, România muzicală, Ed. Muzicală,
1980;
10. Ionescu C. Gulian, Sensul vieții în folclorul
românesc, București, 1957;
11. Datcu Iordan, Dicționarul folcloriștilor, vol. II;
12. Nicola Ioan, Traian Mârza, Curs de folclor muzical,
partea I;
13. Nicola Ioan, Traian Mârza, Senic Ileana, Curs de
folclor muzical, partea II, Ed. Didactică, 1963;
14. Mârza Traian, Folclor muzical din Bihor;
15. ***, Obiceiuri folcloristice, în vol. Studii de
muzicologie, valori și tendințe ale muzicii românești, vol. II,
Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1969;
78

16. Motora Ionescu Ana, Îndrumător pentru predarea

muzicii la clasele I-IV, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1978;
17. ***, Dogaru Ovidiu, Îndrumător pentru predarea
muzicii la clasele V-VIII, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1983;
18. Papadima Ovidiu, Idei educative în folclorul
românesc, în vol. Din istoria pedagogiei românești, vol. VII,
Ed. Didactică, 1969, București;
19. Pop Mihai, Obiceiuri tradiționale românești,
București, 1976;
20. Pop Mihai, Ruxăndoiu Pavel, Folclor românesc;
21. Suciu Coriolan, Dicționarul istoric al localităților
din Transilvania, Vol. I și II, București, 1967-68;
22. Vârtic Dumitru, „La fântâna dorului” – Cântece
populare românești din județul Bistrița-Năsăud;
23. Zamfir Constantin, 132 de cântece și jocuri din
Năsăud, Ed. Muzicală, București, 1968;
24. Ministrul educației și învățământului, Programele
școlare pentru clasele I-VIII, 1983-1984;
25. ***, Manuale școlare pentru clasele III-VIII, 1983-
1984;
26. ***, Cartea de aur a bisericii din Sebiș, 1907.
COLECȚIA DE FOLCLOR
I. Folclorul copiilor

a. Numărători

1. O găină pe gunoi

O găină pe gunoi
Numără din doi în doi
Doi, patru, șase, opt, zece
Ieși afară, măi, berbece.
82

2. Unica, donica

Unica, donica, trei pitici,

Arde casa gogonci,
Las’ să ardă că nu-mi pasă
Că Gheorghiță nu-i acasă
Că-i plecat la vânătoare
Să vâneze căprioare
 83

Căprioare n-a vânat

Și Gheorghiță s-a-mpușcat
Tata plânge, mama plânge
Iar mireasa varsă sânge.
84

3. Unu, doi trei

Unu, doi, trei, patru, cinci,

Tata cumpără opinci,
Mama cumpără obială
Tu, copile, ieși afară!
 85

4. Ieși, papucule, de sub pat

Ieși, papucule, de sub pat

Ieși, papucule, ieși
Să mănânci și tu cireși,
Ieși, papucule, ieși!
86

5. Într-un coș cu viorele

Într-un coș cu viorele

Stat-au două păsărele,
Coșulețul s-a stricat
Păsărica a zburat.
 87

6. Din Oceanul Pacific

Din Oceanul Pacific

A ieșit un pește mic,
Și pe coada lui scria
Ieși afară dumneata.
88

b. Cântece formule

7. Lună, lună nouă

Lună, lună nouă

Taie pâinea-n două
Și ne dă și nouă
Ție jumătate,
Mie sănătate.
 89

8.a. Luci, soare, luci

Luci, soare, luci

Că ți-oi da papuci,
Și-o traistă de nuci.
90

8.b. Ieși, soare, di-nchisoare

Ieși, soare, di-nchisoare

Că vin două căprioare.
 91

9. Fugi ploaie călătoare

Fugi, ploaie, călătoare,

Că te-ajunge soarele
Și-ți taie picioarele
Cu un mai,
Cu un pai,
Cu securea lui Mihai!
92

10.a. Plouă, plouă cu bulbuci

Plouă, plouă cu bulbuci,

Să mănânci și să te culci.
 93

10.b. Plouă! Plouă!

Plouă! Plouă!
Mâțele se ouă,
Într-o casă nouă.
94

11. Vine, vacanța

Vine, vacanța,
Cu trenul din Franța!
Hai, copii, la joc,
Cărțile pe foc!
 95

12. Mămăruță, ruță

Mămăruță, ruță,
Suie-mă-n căruță
Unde îi zbura
Acol’ m-oi mărita.
96

13. Melc, melc, codobelc

Melc, melc, codobelc

Scoate coarne bourești
Și te du la baltă
Și bea apă caldă
Și te suie pe butuci
Și mănâncă mere dulci
Și te du la Dunăre
Și bea apă tulbure
Și te suie pe buștean
Și mănâncă leuștean.
 97

14. Măi, curcane, n-ai mărgele

Măi, curcane, n-ai mărgele

Roșii c-ale mele,
Măi, curcane, n-ai cercei,
Frumoși ca ai mei.
98

c. Jocuri muzicale

15. Dorul Mărioarelor

Poftiți de v-alegeți
Pe cine vă place!
Dorul Mărioarelor, surioarelor

Nouă ne place,
Pe Ioana-ncoace.
 99

16. Prinț călare

Un prin călare, călare

Un prinț călare i-ha-ha.

Ce caută prinț aicea?

Vrea să se-nsoare.
Pe cine își alege?
Pe Mărioara o alege.
Cu ce o dăruiește?
Cu o pereche de cercei.
Cu atâta noi o dăm.
100

17. Noi suntem fete frumoase

Noi suntem fete frumoase

Ma, dam, ti, ro, ri, ro, ra.

Noi avem să vă luăm

Și pe care ni-ți lua?
Pe domnișoara Ioana.
Ce cadou aveți să-i dați?
O rochiță de mătase
Să o aibă de mireasă.
 101

18. Se coc cireșele

Se coc cireșele
Sute de sute
Culeg fete multe

Asta-mi place,
Asta e a mea
Și cu ea,
Eu voi dansa
II. Colindele copiilor

19.a. Cântec de stea

Steaua sus răsare,

Ca o taină mare,
Steaua strălucește
Și lumii vestește.

Că astăzi curata
Prea nevinovata
Fecioara Maria,
Naște pe Mesia.
104

19.b. Cântec de stea

Steaua sus răsare,

Ca o taină mare,
Steaua strălucește
Și lumii vestește.

Că astăzi curata
Prea nevinovata
Fecioara Maria,
Naște pe Mesia.
 105

20. Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit

Cu steaua-au călătorit

Și-au mers după cum citim

Până sus la Viflaim
Și-acolo când au ajuns
Steaua lor li s-a ascuns.
106

21. Asta-i seara lui Crăciun

Asta-i seara lui Crăciun,

Lui Crăciun celui bătrân.

Noi umblăm să colindăm

Pe la case să urăm.
Întru mulți ani să trăiți,
Colinda să ne-o plătiți.
De ni-ți da vreo două mere.
Bine ne-a părea de ele.
De ni-ți da vreo doi grițari
I-om pune în buzunari.
 107

22. Florile dalbe, flori

Sculați, sculați boieri mari,

Florile dalbe, flori,
Că vă vin colindători.

Noaptea pe la cântători
Și v-aduc pe Dumnezeu
Să vă mântuie de rău
Ori ne dați, ori nu ne dați
Ori acasă ne mânați.
III. Cântecul de leagăn

23. Nani, nani, puișor

Nani, nani, puișor.

Că tu-i crește mărișor

Și-i fi tot de ajutor
Și-i ti-i face-un voinicel
Mândru ca un stejărel
Și-i păzi mioarele
Pe toate ponoarele.

sau

Culcă, culcă pui de curcă,

Și te scoală mărișoară
Să o ajuți pe mama
În casă cu mătura,
Afară cu securea.
110

24. Abu, abu, abu, a

Abu, abu, abu, a.

Culcă tu cu mămuca
Să crești mare ca o floare
Să fii mamei ajutoare.
Să crești mare și frumoasă
Să ajuți pe mama-n casă.
IV. Repertoriul de nuntă

25. Orația de chemare – rostită de chemător

Noi în casă am intrat

Pe scaune ne-am așezat
Dar solia nu ne-am dat
De pe scaune ne-om scula,
Și solia ne vom da.
Poruncă de la înălțatul împărat
Vărul meu, Ion a Pașcanilor
Care duminecă se-nsoară
Vă poftește pe dumneavoastră la nuntă,
De puteți și aveți voie!
112

26. Orația de chemare – rostită de chemătoare

Frunză verde viorea

M-o trimis văruța mea,
Să vorbesc eu pentru ea
Cu-n mănunchi de flori în mână
Să chem cu voie bună
La a ei cununie
Ce duminecă o să fie
Faceți bine și veniți
Că și dumneavoastră sunteți poftiți!
 113

27. De-a ciuita

Pe ulița asta-i fum

Mirele-i ca un păun
Pe ulița asta-i tină
Mireasa-i ca o lumină.
Miri frumoși ca ăștia doi
Nu găsești în sat la noi
De-i umbla toată țara
Ca mireasa nu-i afla
Că-i frumoasă și gătată
Parcă-i floare în fereastră.
114

28. Datul cămășii

Bună seara ceteraș

Faceți bine și tăceți
Prea mare vorbă nu faceți
C-am o vorbă de rostit
Cu „Înălțatul împărat” de vorbit.
Și-am o vorbă de-ntrebat
Pe-nălțatul împărat:
Bună seara, înălțate împărat!
Nici tu nu ești cu dreptate
Nouă nu ne-ai trimis carte
Că noi cartea n-o citim
Să știm un’ să ne găsim.
Ni-o-ndreptat frunza de fag
Până la tine la prag
Ni-o-ndreptat frunza de viță
Pân’ la tine la portiță
A noastră „nălțată împărăteasă”
De dimineață s-a sculat
Și pe față s-a spălat
Peste sat s-a uitat
Pe noi patru ne-o ales
Cu cămeșa ne-o trimis
Cămeșa-i de giolgi subțire
N-am știut c-o fost de mire
C-o făceam și noi subțire
Pe unde-a cusut mireasa cu acu
Poate băga mâța capul
Și motanul săracul.
Pe unde-au cusut chemătoarele
Se vede soarele
 115

Și poate băga mâța picioarele

Să te faci mire cu voie bună
Cu o cămeșă frumușea
Și o pană lângă ea!
116

29. Orație de chemare după masă

Nu putem bea, nu putem mânca

Până și înălțata împărăteasă
Între noi va intra!
Nu putem bea, nu putem lebovi
Până înălțata împărăteasă
Între noi nu va veni!
Dragii mei cinstiți părinți
Pe noi nu fiți necăjiți
Că noi bine vedem
Că lucrătoarea v-o luăm.
Și din casă și de-afară
Și din lucru cel de vară.
Din casă cu mătura
De-afară cu soacra
Din casă țesătoare
Din câmp bună adunătoare.
Rămâi maică sănătoasă
Dacă nu ai fost voioasă
Să mă vezi umblând prin casă
Ca o floare pe fereastră.
Rămâi, tată, sănătos
Dacă nu mi-ai fost voios
Să mă vezi venind de jos
Ca un trandafir frumos.
 117

30. Strigătură

Țâpați grâu, nu țâpați orz

Că mirele ni-i frumos.
Țâpați grâu, nu țâpați pleavă
Că mirele ni-i de treabă
De vi-i mirele frumos
Nici mireasa nu-i cotoz.
118

31. Datul miresii

Frunză verde viorea

Vin cu verișoara mea
Să vorbesc eu pentru ea
Părinți o îmbrăcat-o
Și basna nu i-au luat-o.
Cinstite nănaș mare
Asta-i fina dumitale?
Dacă vrei să-ți fie fină
Mie mi-o plătește bine
Că dacă nu mi-o plătești
Nu o duc în București.
Și o scot în piața mare
Și-am s-o fac de vânzare.
Că mireasa ni-i frumoasă
Și la târg e prețioasă.
Mireasa e frumușea
Și-oi căpăta bani pe ea.
 119

32. Hobotitul miresii

Să te faci vere cu voie bună

Cu o nevastă frumușică
Și o mieluță oaceșică
De nu ți-oi da-o
Lupii or mânca-o.
120

33. Strigătură

Ia-ți, mireasă, ziua bună

De la tată, de la mumă
De la frați, de la surori
De la grădina cu flori
De la fir de busuioc
De la fete, de la joc
De la fir de romaniță
De la fete din uliță.
 121

34. De-a ciuita

122

35. Strigătură

Plângi, mireasă, și suspină

Că mergi în casă străină.
Să asculți de soacră-ta
Să nu te râdă lumea!
Să-ți îngrijești bărbatul
Să nu te râdă satul!
 123

36. Strigătură

Miresuică cu cunună
Hainele pe tine sună
Se cunoaște că ești bună.
Nici maică-ta n-a fost rea
Numai tu să fii ca ea!
Miri frumoși ca ăștia doi
Nu găsești în sat la noi.
124

37. Strigătură

Sărace mire frumos

Cum ți-a cădea pana jos.
Pentr-o floare din grădină
Pentr-o tânără copilă
Pentr-o floare din fereastră
Pentr-o tânără nevastă.
 125

38. Strigătură

Plângi mireasă și nici prea

Bucură-te că te ia
Las’ să plângă celelalte
C-au rămas nemăritate.
126

39. Strigătură

Ieși afară soacră mare

C-ai o fată ca o floare.
Ieși afară până-n prag
Să-ți primești nora cu drag.
 127

40. De-a ciuita

Frunză verde troscoțăl

Dragu mamii Ionel
Io-nainte ți-am ieșit
Cu vinars roșu-ndulcit
Să te văd ce-ai târguit.
De-ai târguit om frumos
Îi trăi-n lume voios.
De-ai târguit om pe plac
Îi trăi-n lume cu drag.
Frunză verde viorea
Norișoară draga mea
Eu ți-oi spune trei cuvinte,
Tu să le ții bine minte:
Haida noră să bem vin,
Și noi bine să trăim
128

Să bem vin din cană nouă

Să trăim bine-amândouă!
Să bem vin din cană verde
Să trăim ca două fete!
 129

41. Strigături

De trei ori pe lângă masă

Să intre norocu-n casă
La mire și la mireasă
N-apăsa colaci-n cap
Că să face nora, drac
Și te-a apuca de cap.
130

42. Strigături

Mă duceam pe o vâlcea
C-am pierdut o viorea.
Cine-n lume s-ar afla
Să-mi arate ulița
Unde-i dusă mireasa
Multă plat-a căpăta.
Azi capătă vin și bere
Deseară buzele mele
Ar căpăta vin și nuci
Și deseară buze dulci.
 131

43. Strigături

Frunză verde-a mărului

Din grădina finului
Rupt-am creanga mărului.
Am rupt creangă oltoaie
Și-aduc finului găzdoaie.
Și-am rupt floare de fereastră
Și-aduc finului nevastă.
Dintr-o coad-am făcut două
Și i-am pus năframă nouă
Și-am făcut-o ca pe mine
Uite cât îi stă de bine!
132

44. Strigătură

Vai, săraca, mireasa

Deseară un’ s-a culca?
Pe rudă cu găina.
Și de-acol’ te-a doborî!
 133

45. Strigătură

Miresucă draga mea

Pân-amu’ ți-o fost drăguț
Și-o venit sara blânduț.
Dar de-amu’ ți-o fi bărbat
Și-o veni sara ciudat
Și te-a-ntreba ce-ai lucrat?
Făcut-i-ai de mâncat?!
134

46. A găinii

Ia țigane arcu-n mână

Și zi una la găină!
Zi țigane mânânțăl
Că și eu vin cetinel!
Zi țigane mai cu drag
Să mă pot sui pe prag!
Zi țigane mai frumos
Să mă pot coborî jos!
Că eu vin pe drum de piatră
Cu găina-n bujorată
La nănașa iast gătată.
Și eu vin de la Ploiești
Cu banda din București.
Nănașule să trăiești,
Să faci bine s-o primești!
Și de n-a fi friptă bine
Nu mă mai spune la nime’.
C-am fript-o cum am putut
Că eu lemne n-am avut.
Că pădurile-s luate
Și la pădurar îs date.
 135

De m-ar prinde c-o nuia

Ar fi vai de pielea mea.
Că pentr-un lemn cioturos
Gata să mă puie jos.
136

47.a. Gâltanul

Frunză verde scânteiuță

Nu m-am băgat slujnicuță
La a noastră nănășuță.
Nu m-am băgat la sâmbrie
Făr să ciui la veselie.
Nici nu m-am băgat pe-un an
Numai să ciui la gâltan.
Socăciță, socăciță
Socăciță unde ești?
Ori ești dusă după pești?
Lasă peștii să mai crească
Hai la nașu să-ți plătească.
 137

47.b. Mulțămita

Mulțumesc nănașului
De frumoasa cinstea lui,
Că pentru o găină slabă
Mi-a dat banii pe o vacă.
Pentr-o găină cu gușă
Mi-a dat banii pe-o vițică.
138

48. Strigătură

Ieși afară soacră mică

Și te-nvârte pângă cheie
Și ne scoate lepedeie!
Lepedeie cu cănaci
C-ai avut vreme să faci.
 139

49. Strigătură

Perina cu pene moi

S-or culca mirii-amândoi.
140

50. Strigătură

Verincuță de bumbac
S-or culca mirii cu drag.
 141

51. Strigătură

Lepedeile-s cu ruj
Tomn-adusă de la Cluj.
Lepedeiele-s gușate
De mireasă sunt lucrate.
V. Repertoriul de înmormântare

52. Cântec de priveghi

Dus îi stâlpu’ căsii noastre

Binele s-o dus deoparte.

Dus îi fiul cu puterea

Binele și mângâierea.
Nu mă lăsa mamă dragă
Că mi-i rece groapa-ntreagă
Nu mă lăsa tatăl meu
Că pământul mi-o fi greu.
Strigă moartea-ntâia oară:
– Ieși, Vasile, pân-afară!
– Afară nu pot ieși
Că nu mă pot despărți
144

De dragi frățiorii mei

C-am trăit bine cu ei.
De părinții mei cei dragi
Care rămân supărați.
 145

53. Cântec de priveghi

Mai aseară săptămână,

Umbla moartea prin grădină.

Cu-n mănunchi de flori în mână.

Strigă moartea-ntâia oară
Ieși, Ioană, pân-afară!
Afară nu pot ieși
Că nu mă pot despărți
De bărbat și de copii.
Nici de părinți, nici de frați
Nici de oamenii din sat.
146

54. Bocet

Vai! Vai de mine cum ți-oi zice?

Că inima-n mine plânge

Draga mea mamă de treabă.

Vai! Mamă unde te-ai pornit
Că soarele-i la sfințit.
Vai de mine nu te duce
Că-i seară și nu-i ajunge!
De cină cine ți-a da
Și în ce pat ti-i culca?
 147

55. Bocet

Vai! Lele Marie, lele Marie

Eu te rog pe dumneata
De-i întâlni pe mama
Să-i spui că ni-i tare dor
S-o mai vedem prin ocol
Și prin casă și pe-afară
Și la lucru cel de vară.
VI. Repertoriul de recrutare

56. De-a ciuita

De unde cătana pleacă

Rămâne casa săracă
Rămân boii înjugați
Și părinții supărați.
Rămân boii în restele
Și părinții-n dor și jele.
Las’ mamă că ți-o fi dor
Să-mi vezi urma prin ocol.
Las’ mamă că ți-o fi jele
Să dai de urmele mele.
150

57. A răgutelor

N-au putut trece de multe

Când au venit înapoi
Au venit numai vreo doi.
Dintr-o mie și cinci sute
Au venit vreo trei răgute.
Cobori, Doamne, și te uită,
De vezi iarba cum se-ncruntă.
Femeile cum se cântă
Surorile după frați
Neveste după bărbați
Mamele după fiuți
Fetele după drăguți.
VII. Repertoriul muncilor și sărbătorilor de peste an

a. Sărbători și obiceiuri de vară și toamnă

58. Paparuda

Paparudă, rudă
Haida de mă udă.

Cu găleata, loata
Peste toată gloata
Să se facă roada.
Cu ulciorul, ciorul
Să despicăm norul
Să rodeasc-ogorul.
152

59. Cântecul cununii

Hai! Hai!
De unde cununa vine,
Hai! Hai!
Multe care-or veni pline.

De unde cununa pleacă

Rămâne țarina-ntreagă.
De unde cununa vine
Multe cară-or veni pline
Și unde s-or descărca
Fi-va vârfu’ cât casa,
Cine duce cununa
Curată-i ca lacrima
Dreaptă-i ca lumânarea.
Ca lumina cea de ceară
Care-o pun domnii-n pahară.
Ca lumina cea de său
Care-o pun domnii-n canceu.
Cununa-n sat a intrat
Și nimeni nu ne-o udat!
Ori feciorii-au adormit
Sau fântânile-au stărpit.
 153

Ori feciorii s-au culcat

Ori fântânile-au secat.
Cununița noastră-i dreaptă
Ar trebui adăpată.
Cu apă din fântâniță
Cu vin de la crâșmăriță.
Cu apă de la părău
Cu vin de la făgădău.
154

60. Descântec la cunună

Dimineața ne-am sculat

Opincuțe-am încălțat
Și la holdă am plecat.
Holdă mare-am secerat.
Fetele-au secerat,
Feciorii snopi au legat.
Au strâns claie după claie,
Ca cătanele-n bătaie.
Am strâns clăile în rânduri,
Ca cătanele în țuguri.
Gazda nost’ s-o lăudat
C-aduce-un fecior frumos
De ne-a lua cununa jos.
Să nu fie de la vatră
Să aibă gura căscată!
El să vie de la masă
Și să aibă barba rasă
Că fetele ni-s frumoasă.
Să ieie cununa iute,
Și pe noi să ne sărute.
 155

61. Strigătură

Gazda nost’ îi rozmarin

El îndată ne-a da vin
Ne-a da vin, ne-a da colac
Că ne-a primit cu mult drag.
156

b. Repertoriul de șezătoare

62. Șezătoarea ni-i deplin

Șezătoarea ni-i deplin,

Numa’ feciorii nu vin
Vom face vreo doi din lemn
Și i-om trimitea-n Joseni
Să creadă că-s lătureni.

Bate-un câne, badea vine,

Bate doi, badea-i la noi,
Bate tri, badea veni,
Bate patru, sare gardul,
Bate cinci, badea-i aici,
Bate șasă, badea iasă.
Ni s-o dus feciorii, dus,
La șezătoarea din sus.
 157

Acolo-i casa de bârne

Și fetele-s mai bătrâne.
Acolo-i casa de nuiele
Și-s copile tinerele.
158

63. Când vii bade-n șezătoare

Când vi bade-n șezătoare

Nu sta la ușă-n picioare
Tra, la, la, la, la, la, la.
Uită-te-n casă de-a rândul
Tra, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la,
Și te-ndeasă un’ ți-i gândul.
Tra, la, la, la, la, la, la, la.

Șezi bade daca-i venit

Ori te du un’ te-ai pornit.
 159

Șezi bade pe lemne-n curte

Dacă ai drăguțe multe.
Toarce furcă și tu fus
C-o fost badea și s-o dus,
Dar eu știu că mâine seară
Vine să mă vadă iară.
160

64. Strigături

***
Talpa căsii nu-i bătută
Voia gazdei nu-i făcută.
Talpa căsii n-o bătem
Voia gazdei s-o aflăm.
***
Bade ce pământ te ține
De nu vii seara la mine
Pămânțel mândră cu iarbă
Nu pot veni fără treabă.
***
Pămânțel mândru cernit
Nu pot veni nepoftit
Pămânțel mândru rotat
Nu pot veni nechemat.
***
Aseară pe vremea cinii
M-amuța mândra cu cânii
M-amuța și nice prea
Că știa că merg la ea.
***
Nu te uita lele, hăi,
Că mi-s ceaorecii cam răi
Nu te uita la cojoc
Ci te uită cum mai joc
Nu te uita la ițar
Ci te uită cum mai sar.
Cătinel cu fata Petri
Să n-o dai de cornul vetri
 161

Cornul vetri-i ascuțit

Fundul fetei trâmboșit.
***
Dragu mi-i cu cine joc
Că miroase-a busuioc
Dragu mi-i cu cine sar
Că miroase-a măghiran.
***
Asta fată joacă bine
Și mă-nvață și pe mine
Dragu mi-i bade de tine
Că ești tânăr și-ți stă bine.
162

65. M-o trimis mama la capre

M-o trimis mama la capre

De mâncare nu mi-o pusu
Numa’ cu bota m-am dusu.
Măr, lin, dăr, lin,
Io fac forfe flori de măr, măi,
Ti, ti, ri, că, doina hop și țup, țup, țup.
 163

66. Nu-i bai

Mânios badea de-aseară,

Nu-i bai,
Mânios badea de-aseară,
Nu-i bai bade, zău, nu-i bai.

Pân’ ce n-am ieșit afară.

N-am ieșit că n-am putut
Mi-o dat mama de cernut.
Și mi-o dat o sită deasă
Să nu pot ieși din casă.
Io am luat alta mai rară
Și-am ieșit la bade-afară:
Când a fost la sărutat
M-a chemat la frământat.
Când a fost să-mi stâmpăr dorul
M-a chemat s-aprind cuptorul.
164

67.a De-anvârtita
 165

67.b Strigături în timpul jocului

***
Las’ să joc și las’ să ciui,
Știu că pânză n-am să pui
C-am avut două fuioare
Și le-am dat la torcătoare.
***
Joacă-mă bădiță bine
Dacă vrei să dorm cu tine
Că dacă mi-i juca rău
Șura și șopru-i a tău.
***
Joacă-mă sărace mut
Că și-aseară te-am umplut
Cu cureci cu ce-am avut.
Și deseară te-oi umplea
Cu cureci cu ce-oi avea.
***
Harnică-i nevastă-mea
Nu e alta-n sat ca ea,
Toarce lâna cu slănina
Și fuiorul cu ulciorul.
166

c. Repertoriul păstoresc

68. Strigături

***
Bădișor, cămașă unsă
Gura ta, gândești că-i mură.
Bădișor, cămașă neagră
Gura ta, gândești că-i fragă.
***
Bădița-i păcurăraș
Vine seara și-mi dă caș
Îmi dă caș și urdă dulce
Mă sărută și se duce.
***
Place-mi urda, place-mi cașul
Place-mi bine, ciobănașul,
Place-mi urda și jântița,
Place-mi bine și bădița.
***
Păcurari frumoși sunteți
Dar la mine nu ședeți.
Când dă spicul la ovăs
Oile-s ajunse-n șes.
***
Când dă spicul la mălaie
Oile-s „între păraie”.
Oile-s la iarbă verde
Și ciobanii vin la fete.
 167

***
Sus la munte ninge, plouă
Jos în țară cade rouă.
Sus la munte viscolește
Jos în țară, iarba crește.
168

69. Cucule, pană pcistruie

Cucule pană pcistruie

Bădița la munte suie.
Las’ să suie și să vie
Să-mi aducă furcă mie.

Furcă-mpcistrită cu flori
De ciudă la doi feciori.
Furcă-mpcistrită cu pene
De ciudă la două fete.
 169

70. Strigături

Când sunt vara flori mai multe

Suie oile la munte
După oi, suie și boi
Și-ai mei drăguți amândoi.
După oi suie și vaci
Și drăguții mei cei dragi.
Mult mă uit și-mi fac de lege
Peste care munte-oi trece.
Eu, am să trec Poiana
Acolo-i la oi badea.
Când pe badea l-oi ciui
Toți munții s-or clocoti.
170

d. Repertoriul sărbătorilor de iarnă – colinde

71. Ini, ini, inioară

Vine-și mare cât de mare

Ini, ini, inioară
Vine-și marea cât de mare.

Dar de mare margini n-are.

Marginile bat munții
Și stropesc, stropesc norii.
Dar ajesturi ce ne-aduce?
Duce brazi încetinați
Cu molizi amestecați.
Printre brazi, printre molizi
Noată-ș, noată-ș boul sur.
El înoată-n coarne poartă
Poart-un leagăn de mătase
Da-n leagăn cine-i culcat?
Ba Ion îi bun bărbat.
Da la capu-i cine șăde?
Șade Mare fată dalbă.
 171

Ea nu șăde cum să șadă,

Că ea șăde d’armenește
Și ea coase cinceșește.
Cinceș late la surate
Tată-său din grai grăia:
Coase-mi mie un guleraș,
Ți-oi da oi și ți-oi da boi.
Nu-mi da cară cu povară
Făr’ voinicul cel de-aseară.
Șăde-n poartă răzimat
Cu cușmă de bercă-n cap
Cu sumanu-nbăierat.
172

72. Măiruț, mărgăritar

Noi umblă-m să colindăm

Măruț, mărgăritar.
Noi umblăm să colindăm.

Pe la uși de mari boieri.

Dar boierii nu-s acasă
Că-s în codrii la vânat.
Ei vânară ce vânară,
Zi de vară până-n seară
Și nimica nu aflară.
Numa-un pui de căprioară
`tinse pușca să-l împuște
Și săgeata să-l săgete.
Ho, ha, ho, nu mă-npușcați,
Că io nu-s cine gândiți!
Că io-s Ionu’ Sântionu
Nănașu lui Dumnezeu
Și cumătru lui Sânpetru.
Să fii gazdă sănătoasă,
Să plătești colinda noastră!
 173

Noi vă zicem să trăiți

Colinda să ne-o plătiți.
C-on cârnaț și c-on călbaș
Și c-o cupă de jinars.
174

73. La poalele muntelui

La poalele muntelui
Se mustră bradul cu fagul:

– Tu ești brad putregăios,

În lume făr’ de folos.
– Ba, eu sunt un lemn de treabă
Că toți meșterii mă-ntreabă.
Care unde mă-ntâlnește
De icoane mă croiește
Pe margini mă zugrăvește
Cu zugravă de aramă
Și-n biserică mă bagă
Multă lume mi se roagă.
Că de n-ar fi dranițare
Vai pe noi cum ne-ar ploare.
 175

74. Colo, sus, pe munte verde

Colo, sus, pe munte verde

Ce turmă de oi se vede?

Oile cin’ le păștea?

Aliman cu sorî-sa.
Aliman că le mulgea
Sorî-sa-n strungă le da.
– Uite, frate, Alimane,
Colo jos pe valea largă
Ce nor de ploaie s-arată!
– Mare ești, bolândă ești
C-acela nu-i nor de ploaie,
Că-i un zmeu și c-o zmeoaie,
Vin la tine să te ieie.
Bine vorba nu sfârși
Că zmeii iac-o sosit.
176

Le-o dat loc să hodinească

Și scaun să poposească.
– N-am venit să hodinim
C-am venit să ne pețim.
Să-mi dai tu pe soru-ta
Să-ți dau, eu, zmeoaica mea.
– Eu, pe sora nu oi da,
Până capul sus mi-a sta!
– Frate, frate, Alimane,
Adă forfecuțele
De-mi taie cosițele
Și fă ață la găleți.
Când ațele-or putrezi
Șă știi frate că-oi muri.
 177

75. Stat-am să întreb

Stat-am să te-ntreb,
Hai, lerui, lerui, Domne.
Stat-am să te-ntreb,
De unde ’s-a-nceput.
Din zi de Crăciun
Doi boieri bătrâni
Pe cum s-au rugat
Dumnezeu le-o dat:
Casă lângă drum,
Lângă casă, masă
Și-un pom răsădit
Cu mere de-argint.
Vântul trăgănare
Merele picară
Înger le strângeră
Și le trimeteră
Pe ușă de rai
La fete de crai.
178

76. În ia sară de Ajun

În ia sară de Ajun,
Hai, lerui Doamne.
În ia sară de Ajun.

În ia sară de Ajun
De Ajunul lui Crăciun
Iară Crăciun cel bătrân
Mână sluga cea-ncrezută
De mâncat la boi să deie
Nu se poate apropiere
De cântatul sfinților
De para flăcărilor
De zbârnătul albinelor.
Atunci, Crăciun cel bătrân
Mână solul botezat
Cel cu părul rătezat,
De mâncat la boi să deie
 179

Prin para flăcărilor

Prin zbornătu-albinelor
Prin cântatul sfinților.
Să fii gazdă sănătoasă
Să plătești colinda noastră!
Cine ne-a da cârnăciorul
Crească-i mare porcușorul,
Să nu-ncapă-n coteciorul.
Cine ne-a da brânzișoara
Crească-i turma mărișoară
Să nu-ncapă-n trei izvoară.
180

77. Mă luai, luai

Mă luai, luai,
Joi de dimineață

Cu rochia creață.
Tot pe lângă râu
Cu secera-n brâu.
Și-mi tăiei, tăiei
Mănuncheș făcei.
Și mi-l trimetei
Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai.
 181

78. Trei păstori se întâlniră

Trei păstori se întâlniră

Raza soarelui, floarea soarelui.
Trei păstori se întâlniră.

Și așa se sfătuiră:
Haideți, fraților, să mergem
Floricele să culegem.
Și să facem o cunună
S-o-mpletim cu voie bună.
Și s-o-mpletim frumos
Să ne fie de folos
Nouă și la neamul nost’.
182

79. La poarta-ntrăorită

La portița-ntrăorită

Stă Arhanghel Mihăilă

Și judecă sufletele.
Cele bune-n rai le pune,
Cele rele-n iad cu ele.
Și-o venit și tată-său:
– Dragu’, tatii, Mihăilă
Fă-mi și mie loc în Raiu!
– Tată, loc în Rai tu naiu.
Cât ai fost pe ceia lume
Că primaru` fostu-ț-aiu,
Cu străini lucratu-ț-aiu,
Ș-apoi plata trasu-le-aiu,
Și raiu pierdutu-l-aiu.
Și-o venit și mumă-sare.
– Dragu’, mamii, Mihăilă
Fă-mi și mie loc în Raiu!
– Mamă, loc în Rai tu naiu.
Cât ți-ai fost pe ceia lume
Crâșmăriță fostu-ț-aiu,
Felili nu le-ai umplutu
Și Raiul ți l-ai pierdu-tu.
 183

Și-o venit și soru-sare.

– Dragu’, lelii, Mihăilă,
Fă-mi și mie loc în Raiu.
– Soră, loc în Rai tu aiu.
Cât ai fost pe ceia lume
Slujnicuță fostu-ț-aiu,
Și te-o mânat fără milă
Și te-o bătut fără vină
Ș-apo-n Rai i-avea hodină.
184

80. Florile dalbe

Coborât-a, coborâtu
Florile dalbe,
Coborât-a, coborât.

Domnul Sfânt pe-acest pământ.

Da, El unde-a coborât?
În mijlocul satului
La casa bogatului.
Sub fereastră s-a lăsat
Și din gur-a cuvântat:
– Gata-i cina de cinat?
– Gata-i, gata pentru noi
Nu pentru săraci ca voi!
Dumnezeu s-a supărat
Și de-acolo s-a luat
În capătul satului
La casa săracului.
Sub fereastră s-a lăsat
Și din gur-a cuvântat:
– Gata-i cina, om sărac?
– Gata-i, gata, puținea
Haideți cu toții la ea.
 185

81. Ziorel de ziuă

Sus la poarta ceruluiu,

Ziurel de ziuă
Șade Maica Domnuluiu
Ziurel de ziuă.

C-un pahar de vin în mână.

Tot închină și suspină.
Trec îngerii și o-ntreabă:
– Ce suspini, Măicuță dragă?
– Da eu cum n-oi suspina
Este om, din pat se scoală
Nici pe obraz nu se spală
Întră-n crâșmă și se-mbată
Și biserica-i uitată.
186

82. Ce s-aude-n sat la noi?

Ce s-aude-n sat la noi?

Fluieraș mândru de oi.

Dar la ele cine șede?

Stau vreo trei păcurărei
Și al treilea îi străinel.
Pe străin că mi-l mânară
La oi să le-ntoarcă iară.
Până oile-nturna
Cei opt legea i-o făcea.
Pe la iest apus de soare
Pe străin să mi-l omoare,
Cu săcuri și cu topoare
Și cu piatra de la moară.
Miaua lui a auzit
Și lâna i s-a roșit.
 187

– Miauă, miorița mea,

Dar tu ce-ai mai auzit,
De lâna ți s-a-nroșit?
Tu erai fruntea turmii
Și pășteai colțul ierbii!
Tu băteai pripoanele
Și storceai izvoarele!
Ce ești oaie supărată
Cum n-ai fost tu niciodată?
– Cum să nu fiu supărată
C-aieștea s-o hotărât
Pe tine să te omoare
La acest apus de soare.
– Și de-a fi să mă omoare
Tu le spune lor așa:
Ca să-mi sape groapa
În staurul oilor
În țărcușul mieilor.
Fluierașul meu cel dulce
Să-l pună în loc de cruce.
Și când vântul a sufla
Fluierul a fluiera
Oile s-or aduna
Oile cele cornute
Mândru m-or cânta pe munte.
Oile cele bălăi
Mândru m-or cânta pe văi.
Iară cele oceșăle
Mândru m-or cânta de jăle.
188

83. Dumnezeu de la-nceput

Dumnezeu de la-nceput
Hristos de nu să năștea,
Lumea iadului era.

Toată lumea a făcut.

A făcut și pe Hristos
Pe Adam în Rai frumos,
Și cu Eva l-a-nsoțit,
Raiul i l-a dăruit.
Numai din pomu-nflorit
Să nu mânce că-i oprit.
Șarpele cel veninos
A luat un măr frumos
Și la Eva i l-a dat.
Eva din măr a mușcat,
Și la Adam i l-a dat.
Adam din măr a mușcat.
 189

Dumnezeu s-a supărat

Și din gur-a cuvântat.
Vezi, Adame ce-ai lucrat,
Și tu nu m-ai ascultat.
Tu, Adame-i merge-n jos,
Și-i trăi ca păcătos.
Și tu, Evă, încă-i mere
Și-i naște prunci cu durere.
190

84. Aseară pe-nserate

Aseară pe-nserate
Fecioara Maria,
În Viflaim Cetate
Călătorind venea.

Și fiind obosită
Locaș, ea căuta,
Și-n Viflaimul mare
Nimenea n-o primea.
Atunci, Fecioara Sfântă
Din oraș ieșea
Și-n câmp, într-o poiată
Între vite intra.
Și între dobitoace
Pe Iisus năștea.
 191

Micuțul Iisus plânge

Fecioara-L mângâia:
O! Nu plânge Iisuse
Că tu cunoști lumea.
192

85. Scoală, scoală, gazd-aleasă

Scoală, scoală, gazd-aleasă

Florile dalbe
Ș-aprinde lumina-n casă
Florile dalbe.

Și scoate glaja din ladă

Și ne dă să bem o dată.
De numele lui Hristos,
Gazdă să fii vesălos
Pe iesta an care vine
Să fim mai cu bucurie.
To’la plug cu patru boi
Și staorul plin de oi
În grajd patru vaci cu lapte,
Poduri pline de bucate.
Ocolul plin de mărhăi
Lăzile pline de lei.
 193

Să trăiești domn’, să trăiești!

Prin ferești cu flori domnești
După cuie rozmarin
Pe mese cupe cu vin.
Fie-ți casa-ndestulată
Tot ca toamna cea bogată.
194

86. La masa rotundă

La masa rotundă
Beu și libovescu
Tri domni de cei mari.

Da ei nu se știu
Care sân’ mai mari.
Vinu-și cuvântară:
– Că eu sunt mai mare!
Că pe min’ mă beu,
Din pahare scumpe
Chiar la zile mari.
Grâul cuvântară:
– Că eu sunt mai mare!
Că pe min’ mă fac
Colac și prinsoare
Pe la zile mari.
 195

Miru cuvântară:
– Ba, eu sunt mai mare!
Că cu min’ mă fac
Din păgâni creștini.
196

87. Toată ceata creștinească

Toată ceata creștinească

Astăzi să se-nveselească
C-o stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit.

Și strălucea cu tărie
Vestind marea bucurie
Că veșnicul Dumnezeu
A trimis pe Fiul Său.
 197

88. Viță verde de lemn verde

Aude-să Domne-aude
Viță verde de lemn verde
Aude-să Domne-aude.

De tri păcurari de munte

Și pe unu l-o mânat
La fântâna cea lină
Cu două găleți în mână.
Până el o înturnat
Legea ei i-o și gătat.
Ori să-l puște, ori să-l taie.
Iară voi de mă-npușcați
Pe mine să mă-ngropați
În strunguța oilor
În jocuțul mieilor.
Pe mine pământ nu puneți!
Numai dalba gluga mea.
Fluierul după curea
Trișcuța mi-o puneți cruce.
198

Când a sufla vânt a zice,

Oile mândre m-or plânge.
Oile cele bălăi
Mândru m-or cânta pe văi.
 199

89. Bună seara, Moș Ajun!

Noi umblăm să colindăm

Bună seara, Moș Ajun!
Pe la case să urăm

Să fii gazdă sănătoasă

Să primești colinda noastră.
Scoală, scoală gazd-aleasă
Și slobozâ-ne în casă.
Scoală gazdă și-ți ia gubu
Pune la butoi șurubu’.
Adă vin de cel mai bunu,
Să mergem obli pe drumu,
Să nu aduci de cel rău
Să nu cădem în părău.
200

90. Melodie de turcă

 201

91. Melodie de turcă

202

92. Plugușorul

Aho! Aho! copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați,
Și cuvântul mi-ascultați!
Mâine anul se-noiește
Plugușorul se pornește
Și începe a ura
Pe la case-a colinda.
Iarna-i grea,
Omătu-i mare,
Semne bune anul are.
Semne bune de belșug
Pentru brazda de sub plug.
Mânați, măi! Hăi! Hăi!
S-a sculat mai an
Bădița Traian
Și-a-ncălecat
Pe-un cal învățat
Cu numele de Graur
Cu șeaua de aur
Cu frâul de mătase,
Cât vița de groase.
El în scări s-a ridicat
Peste câmpuri s-a uitat
Să-și aleagă loc curat
De arat și semănat.
El în brazdă ce-a băgat?
Grâu mărunt și grâu de vară
Deie Domnul să răsară.
Mânați, măi! Hăi! Hăi!
 203

La lună, la săptămână
Și-a umplut cu aur mâna
Și s-a dus să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă,
De e grâul aurit,
De e spicul înflorit,
Când acolo ce se vedea?
Păsările îl mânca
Și-a băgat secerătoare
Cu seceri de oțele
Cu mănunchi de viorele.
Cu dreapta tăia,
Cu stânga lega,
Mare spor de tot făcea
Mânați, măi! Hăi! Hăi!
Și-a-ncărcat douăsprezece care cu povară
Și s-a dus la hoața de moară
Iar morărița, tâlhărița,
Când a văzut atâtea cară cu povară
A pus coada pe spinare
Și-apucă din luncă-n vale.
Iar morarul meșter mare
Țucu-i dunga cui îl are
Sătea-n fundu` morii
Cu cioarecii cârpiți
Și cu dinții rânjiți
Tot strigând: Ho! Ho! Ho!
Morișca mea,
Stai pe loc nu te mișca.
Mânați, măi! Hăi! Hăi!
Am mai zice, am mai ura
Dar ne e c-om îngheța
204

Și am tremurat de frig
Pentru o nucă și-un covrig
Că nu suntem de aici din sat
Am venit doar la urat
Că nu suntem de la huca-buca
Unde-i mămăliga cât nuca
Și-o păzesc doisprezece cu măciuca!
La anu’ și la mulți ani!
VIII. Cântecul propriu-zis cu teme epice

93. Balada șarpelui

La mijloc de codru verde

Ce zare de foc se vede?
Da nu-i zarea focului
Că-s doi ochi ai șarpelui.
Șăde-n drum încolăcit
Și mănâncă dintr-un voinic.
Câți drumari pe drum treceau
Toți de mila lui plângeau.
Feciorul din grai grăia
Și către drumari zicea:
206

– Drumari, drumarii mei,

Fiți cu mine buni, nu răi
Scoateți-mă de la șarpe
Vom fi frați până la moarte!
Șarpele când auzea
Îndată le răspundea
Și către drumari zicea:
– Voi păziți-vă calea,
Mie asta mi-e brazda.
Voi păziți-vă drumu’
Mie ăsta mi-e plugu’.
Că maică-sa mi l-o dat
Maică-sa l-o blăstămat
Într-o zi de sărbătoare
Drept în ziua de Rusale
Când slujeau preoții mai tare.
Sugă-ți șerpii sângele
Cum mi-ai mâncat zilele!
Mânce-ți șerpii carnea ta
Cum mi-ai mâncat viața!
 207

94. Pi din jos de Șieuț

Pi din jos de Șieuț

Trece Vasile cu struț.

Cu pană de scânteuță
Mere la a lui drăguță,
Când o fost pe ulicioară
Ieși hoții și-l omoară.
Șapte hoți cu șase pari
Al șaptelea cu topor
Dă-i în cap să mi-l omori.
Scoate creieri-n șănțișor
Dară el cât o strigat
Nimeni nu l-o ascultat,
Făr’ numai ibovnica
Ce pe el îl aștepta.
208

Ea din pat că s-o sculat

Și la el o alergat
Șurțu` și l-o sfârtecat
Și la cap că l-o legat
Și din gur-o cuvântat:
Spusuț-am, Vasile, bine
Vai! Hoții capu’ ți-or pune!
Spusu-ți-am, Vasile, spus
Și hoții capu’ ți-o pus!
 209

95. Fost-au doi dragi

Foaie verde, foaie lată

Fost-au doi dragi laolaltă,
Un fecior și cu o fată.
Și când o fost să se ieie
Părinții n-o vrut s-o deie,
Mai cu seama mama lui,
Ard-o para focului!
Mama lui, femeie rea
S-o luat pe rât în sus
Flori de urât le-a adus.
Ei atâta s-o urât
De nu s-o mai trebuit.
Și el de urâtu’ ei
S-o luat a hăitui
Pe valea cu alunii
Unde cântă păunii.
210

El pe vale fluierând
Fata pe coastă plângând,
Și din gură așa zicând:
– Cel din vale-ncoace vie,
Mie-mi place cu soție.
Cel din vale vie-ncoace
Mie cu soție-mi place.
Feciorul cum auzea
Către fat-așa zicea:
– Decât tu, soție mie,
Mai bine moartea să vie.
Că tu mi-ai fost dragă mie
Și-mu’ vrei să-mi fi soție.
Decât tu soție dată
Mai bine moarte-mpușcată,
Nimeni să nu mă mai vadă
Că tu mi-ai fost mie dragă.
Fata rău s-o supărat
Și-n grădină s-o băgat
Și din gur-o cuvântat:
– Creșteți flori cât gardurile
Și răzămați palanturile
Că pentru cine v-am pus
El m-o lăsat și s-o dus.
 211

96. La cel brad, la cea tulpină

La cel brad, la cea tulpină

Cânt-o pasăre bătrână.
Și cântă, și ciripește
Și cu puii ei grăiește.
La, la, la, la, la, la, la, la,
La, la, la, la, la, la, la.
212

Dragii mamei, puișori,

Până erați mititei
Eu zburam peste-arături
Vă strângeam semănături
Și la toți vă dam în guri.
Dac-ați făcut pene bune
Ați zburat, v-ați dus în lume
Și pe mine m-ați lăsat
Într-un vârf de ciung uscat.
De jale și de banat
Și clonțu’ mi s-o uscat,
De banat și de urât
Penele s-o jumulit.
Așa creșteți câini și hoți
Ține-te dacă te poți.
Nu vă uitați că-s micuță
Că seamăn cu a mea măicuță.
Nu m-o făcut mama mare,
Da` m-o făcut scumpă tare
Nu m-o făcut mama lungă,
Da` mi-o făcut gura scumpă.
 213

97. Nevasta fugită

Pe sub poale de pădure

Se duce-o nevastă-n lume
Cu pruncuțul ei de mână,
Cu pruncuțul desfășat
Fugită de la bărbat.
Pruncul plânge de se stinge
214

Maica suspină și-i zice:

Taci, pruncule nu mai plânge
Că hoții ne-or auzi
Și-nainte ne-or ieși.
C-aicea-i pădurea deasă
Și ne-aud hoții din casă,
C-aicea-i pădurea rară
Și ne-aud hoții de-afară.
Bine vorba nu sfârși
Hoții iată că sosi:
– Măi, nevastă, nevăstuță
Lasă pruncul la pământ
Hai cu noi în deal la vânt.
– Eu pruncu` nu l-oi lăsa
Că-i făcut din trupul meu
Și m-a bate Dumnezeu.
Da i-oi face-un legănuț
L-oi sui într-un brăduț.
Vântul când a alina
Pe copil l-a legăna.
Și roua când o cădea
La copil țâță i-a da.
Păsările-or ciripi
Pe copil l-or adormi
Și-apoi cu voi oi veni.
 215

98. Strigă fata cea frumoasă

Strigă fata cea frumoasă

da, Din crâșmă de după masă,
Că nu-i fecior să se găsească,
da, Pe ea să o celuiască.

Ba e zău că s-a aflat

Voinic tânăr ne-nsurat,
Și din gur-o cuvântat:
– Eu am haine la sabău
Să n-ajung să le port eu.
Foaie verde de odos
El la maică-sa s-o-ntors:
– Maică, maică, suflet drept
Învață-mă ce să fac
Că m-am prins cu rămășag
Cu o fată de-mpărat.
216

Și de nu mi-ți învăța
Hazna mea nu mi-ți lua.
Și iar verde de odos,
El la soră-sa s-o-ntors:
– Soră, soră, suflet drag
Învață-mă ce să fac
Că m-am prins cu rămășag
Cu o fată de-mpărat.
Că de nu mi-ți învăța
Hazna mea nu mi-ți lua.
– Frate, frățiorul meu
Țâpă portul bărbătesc
Și ia altul muieresc.
Și te du pân’ la fereastră
– Slobozâ-mă soră-n casă?
– Ba, eu nu te-oi slobozî
Că ți-i portul muieresc
Și ți-i graiul bărbătesc,
Și mă tem de cerușag.
– Nu te teme de cerșag
Că-i sora ta din Banat
Fugită de la bărbat.
C-o bătut-o bărbatu’
Și i s-o schimbat glasu’.
Ea, atunci l-o slobozât,
Pe vatră i-o așternut.
– Ba, pe vatră nu-mi așterne
Că bărbat îs dohănaș
Și-or veni să-și ieie foc
Și m-or omorî pe loc.
Așterne-mi în pat cu tine
Doară m-oi hodini mai bine.
 217

Dimineață s-o sculat

Și pe față s-o spălat
Și din gur-o cuvântat:
– Câte fete-s pe pământ
Nu mai puie jurământ.
Câte fete-s pe sub soare
Puie gând să nu se joare.
Că eu una m-am jurat,
Și n-o fost adevărat.
IX. Cântece propriu-zise cu teme lirice

99. Când îți eram, bade, dragă

220

Când îți eram, bade, dragă,

Veneai la noi seara-ntreagă.
De când, bade, m-ai urât
Nici aseară n-ai venit
Făr’ pe altu-ai poruncit
După ce ți-o trebuit.
Vino, bade, nu veni
Mie tăt atâta mi-i.
Vino, bade, ori te lasă
Mie tăt atâta-mi pasă.
Struțu’ din cosița me’
Pentru tine n-a căde.
Dar pana din clopul tău
S-a uscat de dorul meu.
S-a uscat, s-a veșteji
Tu ca mine nu-i găsi.
Nici la lucru, nici la stat
Nici la dulce sărutat.
 221

100. Somn li-i maică ochilor

– Somn li-i maică ochilor, măi,

Și-i mai greu sprâncenelor mă.

– Du-te fiică, du-te scumpă

Du-te, dragă, și te culcă
În patul tătâne-tău.
– Io acol’ nu m-oi culca
Patul tati-i pat cu fân
Și miroase-a om bătrân.
– Du-te fiică, du-te scumpă
Du-te, dragă, și te culcă
În patul surorâ-ta.
– Io, acolo, nu m-oi culca
Că patu-i făcut din flori
Și nu dorm două surori.
222

– Du-te fiică, du-te scumpă

Du-te, dragă, și te culcă
În fundul șopruțului
În patul drăguțului.
– Fiu-ai, maică, sănătoasă
C-ai zis o vorbă frumoasă.
Fiu-ai, maică, și-ai trăi
Io acol’ m-oi hodini.
 223

101. Fetele-s la secerat

Fetele-s la secerat,
La holdă din sus de sat
Seceră holda de grâu
Cu dorul lor prins în brâu.
224

102. Plin îi codrul de voinici

Foaie verde ruptă-n cinci

Plin îi codrul de voinici
La tot fagul patru, cinci,
Ochii badii nu-s aici.

Plin îi codru de feciori

La tot fagul unu, doi
Nu-s a badii ochișori.
 225

Numa’ la fagul din vale,

Zace-un voinic de lungoare
Și strigă mereu că moare.
Lângă el cine era?
A lui mândră ce-l iubea
Și frumos mi-l întreba:
– Zaci, puiule, ori te scoală
Ori îmi dă și mie boală
Să nu zici mâine, poimâine
C-ai zăcut și pentru mine.
Și-i sărută gurița
Și-i mai mută perina,
Crede că doar a scăpa.
– Ori și cât m-ai săruta
Și mi-i muta perina
Până mie mi-i aduce
Mărul roșu din fetițe
Sloi de gheață la Rosale
Murea coaptă-n postu` mare.
– Bade, bădișorul meu
Mult în lume am umblat
Io de-aiestea n-am aflat.
– Mândruță, frumoasă ești
Numa’ nu te nădăiești,
Mărul roșu ți-i fața,
Sloi de gheață ți-s dinții,
Murea coaptă ți-s ochii.
226

103. A Vlaicului

Foaie verde maghiran

Vlaicule, pui de țăran
Ce ți-a dat Dumnezeu plan
Tinerelul mamii,
Ca să-ți faci ieroplan.
Tinerelul mamii.

Dumnezeu ți-o ajutat

Ieroplanul l-ai gătat.
Când a fost să treci Carpații
Să dai mâna cu toți frații
 227

Benzina ți s-o gătat

Tu la pământ ai picat.
Și pe Vlaicu cine-l plânge?
Plânge-l sora lui cea mare
Cu lacrimi pe-obraz, de jale.
Plânge-l sora din mijloc
Cu lacrimi pe-obraz de foc.
Plânge-l sora lui cea mică
Cu lacrimi pe-obraz de frică.
Plânge-l mama lui cea dragă
Plânge-l România-ntreagă.
228

104. Cuprinsu-i ceru’ de nori

Foaie verde de mohor

Cuprinsu-i ceru’ de nor
da, Inimuța me’ de dor.

Și iar verde micșunele

Cuprinsu-i ceriu de stele
Inimuța me’ de jele.
Nu da, Doamne, nimănui
Ca mie și codrului.
Codrului i-ai dat cărare
Mie dor și supărare,
 229

Codrului i-ai dat cărări

Mie dor și supărări,
Codrului i-ai dat verdeață
Mie năcaz pe viață.
Nu-mi da, Doamne, gânduri multe
Să-mi albească păru-n frunte.
Dă-mi, Doamne, mai puținele
Ca să pot trăi cu ele.
230

105. Crești pădure și te-ndeasă

Crești pădure și te-ndeasă

Numai loc de-o casă-mi lasă.

Loc de casă și cărare

Să cobor la mândra-n vale.
Pe cărarea codrului
Șade casa dorului.
Mă băgai la dor în casă
Dorul mă pune la masă.
Io mănânc și mai rămâne
Doru mă cunoaște bine
Că mai am pe oarecine.
 231

106. Bade de la secerat

– Bade de la secerat
Tot cu vorba m-ai purtat.

Nu știu toamn-a fost prea scurtă

Ori n-ai avut bani de nuntă.
– Bani de nunt-am avut eu
Dar m-am vrut ca să te ieu.
Nu te ieu, că ești săracă
Te-am iubit că mi-ai fost dragă.
– Ie-mă bade cu plăcere
Nu lăcomii la avere
Ie-mă bădiță cu drag
Nu lăcomii la iosag
Că iosagu-i trecători
Cu urât ești până mori.
232

107. La moara cu trei grinzi groase

La moara cu trei grinzi groase

Unde vin fete frumoase
 233

A venit și Lean-aseară
Ca să-și macine secară.
Leana-i hoață dintre toate
Pe Ion din minți îl scoate
L-a făcut să-o-ndrăgească,
Satu-ntreg să povestească, zău,
Numai de Ion și Leana.
De Ileana Cosânzeana
Subțirica și vicleana, zău.

La moara cu pietricele
Vin fetele frumușele.
A avenit și Ion cu caru,
Ca să-și macine amarul.
Fetele-l așteaptă-n prag
Și-l petrec și-i ațin drumul
Ce păcat că-i numai unul,
În tot satul astăzi ca Ion.
234

108. Bade unde-ai fost aseară

– Bade unde-ai fost aseară

De-acolo să iasă pară.

– Lasă mândră, să nu iasă

C-am fost la voi la fereastră,
Tu erai cu doi la masă.
Cel ce ședea lângă tine
Era supărat pe mine.
Cel ce ședea după masă
Era cu inima arsă
Ca ș-a mea de la fereastră.
 235

109. Badea meu cu mândre multe

Foaie verde, foaie verde, foi mărunte

Badea meu cu mândre multe
Până mere pe la toate
Îl apucă miez de noapte.

Până vine și la mine

Îl apucă ziua bine.
Și iar, verde, flori mărunte
Mândra mea, sprâncene multe,
Ce le urci și le cobori
Pe mine să mă omori?
236

110. Trandafir de pe răzoare

Trandafir de pe răzoare
Nu ești bade rupt din soare
Să-ți fiu ție, să-ți fiu ție rugătoare.

Pân’ ce bade m-ai lăsat

Altu’ bade-am căpătat
Mai frumos și mai înalt
Nu ca tine-un blăstămat.
Mai înalt și mai frumos
Nu ca tine-un negricios.
 237

111. Răsărit-o găinușa

Răsărit-o găinușa
Hai, mândră, deschide-mi ușa.
Că-i destul mândră de-aseară.
De când stau pe prisp-afară.

Șezi, bade, pe lemne-n curte

Dacă ai drăguțe multe.
Șezi, bade, pe lemne-afară
Dacă n-ai venit aseară.
238

112. Munte, munte, brad frumos

Munte, munte, brad frumos, mă,

Apleacă-ți crengile-n jos, mă.

Să mă sui în vârful tău

Să mă uit în satul meu.
Să mă sui în vârf la tine
Să mă uit în sat la mine.
Să-mi văd casa și șura
Pe mama și pe tata.
X. Melodii de dans

113. De-a lungu’

Rar, mai rar, c-așa stă bine

La copii și la copile.
240

114. De-a lungu’

 241

115. De-a lungu’

242

116. Învârtita

Cine joacă și nu strigă

Face-i-s-ar gura strâmbă
Cine strigă și nu joacă
Face-i-s-ar gura toacă.
Gura mea din ce-i făcută?
Din vin roșu și din turtă.
Cine-i frumos s-o sărute
Cine-i hâd la ea să uite.
A mea mândră-i jucăușă
Da’ gunoiu-i după ușă.
Toată ziua-i în oglindă.
Io oi prinde patru boi
Și-oi mai scoate din gunoi.
 243

117. Roata

Roată, roată, roată-n deal

Trandafir și măghiran.
Roată, roată, roticuță
Trandafir și scânteuță.
Asta-i hâdă, ducă-să
Vie alta, puie-să.
Asta-i hâdă și ciupoasă
Vie alta mai frumoasă.
244

118. A mărului

Ș-a iesta picior mă doare

Și cu-aiesta sar mai tare.
Ș-a iesta picior mi-i rupt
Și cu-aiesta sar mai mult.
Frunză verde, mărule,
Ia-mă-n-brațe dorule
Și mă treci dealurile.
 245

119. Sârba

Hai, la sârbă, măi, băieți

Care știți, care puteți
Care nu, mai rămâneți.
De la unu pân’ la unu
Nu te pune cu nebunu`
Că nebunu’ fuge-n lume
Joacă până face spume.
De la unu pân’ la doi
Mă duc mândră de la voi.
De la doi și pân’ la trei
Sări-i-ar ochii mândrei
Să nu mai poată ochi.
De la tri și pân’ la patru
Mi-o mâncat lupii mânzatu’.
Las’ să-l mânce dă-l la dracu’
Că la toamnă-om face altu’.
De la patru pân’ la cinci
O pereche de opinci.
246

De la cinci și pân’ la șăsă

Sărutau-aș preutese.
Sărutau-aș, da mă tem
Că mă face popa gem.
Sărută-mă băiețele
Că popa nu face geme,
Că popa face copii
Tătă noapte câte tri.
Preoteasa face fete
Tătă noaptea câte șătpe.
De la șasă pân’ la șăpte
Mă suiam pe două trepte
Mă-ntâlni cu două fete
Amândouă-n haine nouă
Săruta-le-aș pe-amândouă.
Iată una, tătă una
Bat-o soarele și luna.
Iată una câte-o dată
Bat-o soarele s-o bată.
De la șapte pân’ la opt
Pătrupop îi pătrupop
Și tot ține câte opt.
D-apoi ea o preuteasă
Să nu țin slugă la casă.
De la opt și pân’ la nouă
Ciocârlia-i sus pe ouă.
Sus, copile, sus!
Foaie verde de măr mare
Zi țigane și mai tare
Dați-i drumul fiecare.
Foaie verde de bujor
Luați sârba pe-un picior
C-așa place la feciori.
 247

Frunză verde lemn uscat

Să-nvârtim pe celălalt.
Sârba-i mare de flăcăi
Fetele-s duse la băi.
Sârba-i mare de voinici
Fete nu mai sunt pe-aici.
Tot pe loc, odată, măi!
La cioareci odată, măi!
La cosit, odată, măi!
La strigate odată, măi!
Hăi! Și cu iastalaltă, măi!
Una, două, trei,
Și cu stângu tri bătăi,
Unu, doi, trei,
După mine, măi, mișei!
248

120. Brâul

Hai la brâu, la brâu, la brâu

Și la secerat de grâu.
Și de brâu și de curea,
Și de cingătoarea mea.
Și de brâu și de curele
De cingătorile mele.
Ține-te de brâul meu
Că și eu mă țin de-a tău
Ține-te de brâu la mine
Că și eu mă țin de tine.
Sub potcoava cizmii mele
Șade dracul și-o muiere
Și mă-nvaț-a face rele.
Sub potcoava cizmi-i
Șade dracu’ cu puii
Și mă-nvaț-a gemui.
Una mă!
Două, două!
La lelea cu rochie nouă
Nice ninge, nice plouă.
Tri mă, tri!
Sus, mai sus, că sus te-oi pune
Numa’ să cumpărăm fune.
Și fune ți-am cumpărat
Numa’ trebe acățat.
 249

121. Târnoveanca

Pe sub poale de pădure

Merg fetele după mure
Eu mă duc să tai nuiele.
Și să mă-ntâlnesc cu ele.
Și să le iau murile
Și să le țuc gurile
Și să le iau murița
Și să le țuc gurița.
Mândra mea de mândră mare
Nici obiele-n cizme n-are
Și se-ncalță cu hârtie
Ca să-mi fie dragă mie.
250

122. Ceonul

Hu’ ceaon, ceaon, ceaon

Când te pui pe foc adormi
Și când pun făina-n tine
Sare tot ciru’ pe mine.
 251

123. Ofițereasca
252

124. Bărbuncul
 253

125. Cântec de nuntă

Hai, mamă, de mă petreci

Baremi ulița mă treci.

Petreacă-te străinii
C-ai dat mâna cu dânșii.
254

126. Cântecul cununii (varianta din Dumitra)

De unde cununa vine,

Multe care-or veni pline.

De unde cununa pleacă

Rămâne țarina-ntreagă.
De unde cununa vine
Multe cară-or veni pline.
Și unde s-or descărca
Fi-va vrafu’ cât casa.
Indice de informatori

Nr. Numele și Vârsta Loca- Număr de ordine al

Crt. prenumele ani litatea pieselor
1 Grup de copii 5-7 Sebiș 1, 2, 5, 9, 10, 14;
2 Grup de copii 5-7 Șieuț 3, 4, 6, 11;
3 Grup de copii 5-10 Ruștior 7, 8;
4 Grup de copii 5-10 Lunca 12, 13;
5 Grup de fete 12-13 Sebiș 15, 17;
6 Grup de fete 12-13 Șieuț 16, 18;
7 Grup de băieți 9-12 Sebiș 19; 20;
8 Grup de fete 9-13 Lunca 21, 22;
9 Simionca 65 Sebiș 23, 24, 39;
Măriuca
10 Simionca 50 Sebiș 30, 35, 36, 37, 38,
Olimpia 52, 53, 62, 65, 79,
98, 92, 100, 103;
11 Simionca 35 Sebiș 40, 43, 78, 81, 99;
Ioana
12 Simionca 33 Sebiș 48, 67, 77, 95, 96,
Ioana 97;
13 Simionca 22 Sebiș 25, 28, 31, 106;
Ioana
14 Handrea Ioan 43 Sebiș 73, 74, 75, 76, 86;
15 Melean 58 Sebiș 63, 70, 82, 101, 107,
Alexandru 118;
16 Simionca 35 Sebiș 57, 90, 91, 117, 122,
Gavril 123;
17 Simionca 35 Sebiș 68, 80, 111;
Ion
18 Melian Vasile 35 Sebiș 71, 72;
19 Grup de fete 13-17 Ruștior 29, 41, 58, 84;
20 Cilean Paulina 55 Sebiș 42, 102, 21;
21 Aluaș Valeria 65 Sebiș 85, 86, 14;
256

Nr. Numele și Vârsta Loca- Număr de ordine al

Crt. prenumele ani litatea pieselor
22 Simionca 70 Sebiș 67, 83, 104, 105;
Ionică
23 Lăutari - Șieuț 34, 46, 56, 113, 114,
115, 116, 119, 120, 121,
124;
24 Creța Maria 45 Ruștior 33, 54, 108;
25 Bucilă 30 Șieuț 55, 89, 109;
Fironica
26 Someșan Ionel 60 Șieuț 49, 50, 51, 110;
27 Simionca 22 Sebiș 26, 27, 32;
Iacob
28 Simionca 58 Sebiș 56, 64, 92;
Iacob
29 Oltean Ioana 45 Sebiș 30, 44, 45, 67;
30 Pașcu Stratona 55 Sebiș 46, 47, 112;
31 Grup de fete 14-17 Sebiș 59, 60, 61, 66, 69,
32;
32 Budelecan 55 Dumitra 126;
Margareta
33 Zăgrean 50 Dumitra 152.
Măriuța
Glosar

A
a acăța = a agăța
ajesturi = resturi aduse de revărsarea apelor
a amuța = a îndemna câinii să muște
arandaș = fecior care angajează muzica

B
baltag = toporaș cu coada lungă
bercă = țigaie
„berea” = joc organizat la sărbătorile de
iarnă
blidul = mâncare adusă la fete în noaptea
de Anul Nou
bolândă = proastă, nebună
buhai = obiect folosit la urat

C
canceu = vas de lut
cănaci = ciucuri
calvaș = caltaboș
cătană = militar
a celui = a înșela
ceterași = muzicanți
cioareci = pantaloni de lână
a ciui = a chiui
Cina cea de Apoi = Cina cea de taină
ciotoros = noduros
cinceșește = cusătură
ciung = copac uscat cu vârful rupt
ciupoasă = nepieptănată
cir = suc de mămăligă
258

chemători, = solii mirelui și ai miresei

chemătoare
clacă = obicei de întrajutorare
clăi = grămezi de snopi
clop = pălărie
clopotari = persoane care trag clopotele
conci = coc
cotoz = amestec
cureci = varză
cușmă = căciulă

D
dohănaș = fumător
dobitoc = animal
draniță = plăci de lemn folosite la acoperișul
caselor
drumari = călători

F
făgădău = bufet
„fântâna” = obicei practicat în șezătoare
fune = frânghie

G
găzdoaie = gospodină
gâtlan = gâtul găinii
grițari = bani vechi
gropari = săpătorii gropii mortului
gușăte = înflorate

H
haznă = folos
holcă = gălăgie
hobotire = îmbrobodire
 259

a hăitui = a pribegi
hâd = urât

I
ibovnică = amantă
ieroplan = avion
inioară = Inimă, inimioară
iosag = avuție
ițari = pantaloni de vară

Î
îmbăierat = legat cu baiere

J
jântiță = produs spefic stânii

L
lătureni = tineri veniți din alte sate
a lebovi = a petrece
lungoare = boală incurabilă

M
mărhăi = bovine
mursă = produs dulce

N
a nădăi = a-și da seama
'ntrăorită = aurită

O
oblu = drept
obială = bucată de pânză folosită la încălțat
ocol = curte
oltoaie = (creangă oltoaie) mlădiță; pom tânăr.
260

P
palanturi = garduri din scândură
păcurari = ciobani
popci = preoți
„pup” = plăcintă

R
răgute = recruți

S
sabău = croitor
„sâri” = petrecere organizată la încheierea
șezătorii
sâmbrie = plata pentru munca prestată
a slobozi = a da drumul în casă
staroste = conducătorul nunții
strungă = portița prin care ies oile la muls
struț = pană pentru pălărie
socăciță = bucătăreasă
sumane = îmbrăcăminte din pănură de casă
șopru = podul cu fân

T
târlă = stână
trâmboșit = durduliu
troscoțel = iarbă măruntă
trișcă = fluier
tărcuș = staurul mieilor

V
vătaf = conducător de ceată
Cuprins

I. Parte introductivă...................................................................... 5
Introducere ..................................................................... 5
1. Valențe investite în folclorul poetic-muzical............. 7
a. Folclorul ca document istoric și etno-psihologic ....... 7
b. Folclorul – document social ..................................... 15
2. Idei privind valorificarea folclorului în procesul
instructiv-educativ.......................................................... 19

II. Folclorul muzical românesc de pe Valea Superioară a

Șieului .......................................................................................... 25
1. Date generale privind zona cercetată ...................... 25
Istoricul zonei și așezarea geografică .......................... 25
Aspecte ale vieții folcloristice contemporane scrierii
acestei lucrări............................................................... 29
2. Cercetări efectuate anterior în zonă .........................31
3. Cercetări personale................................................... 33
4. Descrierea și caracterizarea categoriilor existente în
zonă (repertorii, genuri, specii) ..................................... 35

a. Folclorul copiilor ...................................................... 35

Colindele copiilor...................................................... 38
b. Cântecul de leagăn ................................................... 38
c. Repertoriul nunții ..................................................... 39
d. Repertoriul de înmormântare ................................. 48
262

e. Repertoriul de recrutare .......................................... 52

f. Repertoriul muncilor și sărbătorilor de peste an ..... 53
1. Paparuda .............................................................. 53
2. Obiceiul cununii ................................................... 53
3. Repertoriul de șezătoare ..................................... 55
4. Măsura oilor......................................................... 57
g. Repertoriul sărbătorilor de iarnă ............................. 60
1. Colindatul ............................................................. 60
2. Turca .................................................................... 61
3. Berea .................................................................... 63
4. Vergelul ................................................................ 63
5. Plugușorul ............................................................ 65
6. Mutatul porților ................................................... 65
h. Cântecul epic ........................................................... 66
i. Cântece lirice neocazionale (doina) .......................... 67
j. Cântecul propriu-zis .................................................. 67
k. Repertoriul de dans.................................................. 67

III. Partea aplicativă.................................................................... 69

Bibliografie .................................................................................. 77
 263

COLECȚIA DE FOLCLOR ................................................. 79

I. Folclorul copiilor ......................................................................81

a. Numărători ............................................................... 81
1. O găină pe gunoi ...................................................... 81
2. Unica, donica ........................................................... 82
3. Unu, doi trei ............................................................. 84
4. Ieși, papucule, de sub pat ........................................ 85
5. Într-un coș cu viorele ............................................... 86
6. Din Oceanul Pacific .................................................. 87

b. Cântece formule ...................................................... 88

7. Lună, lună nouă ....................................................... 88
8.a. Luci, soare, luci...................................................... 89
8.b. Ieși, soare, di-nchisoare ........................................ 90
9. Fugi ploaie călătoare................................................ 91
10.a. Plouă, plouă cu bulbuci ....................................... 92
10.b. Plouă! Plouă! ...................................................... 93
11. Vine, vacanța ......................................................... 94
12. Mămăruță, ruță ..................................................... 95
13. Melc, melc, codobelc ............................................. 96
14. Măi, curcane, n-ai mărgele .................................... 97

c. Jocuri muzicale ........................................................ 98

15. Dorul Mărioarelor .................................................. 98
264

16. Prinț călare ............................................................. 99

17. Noi suntem fete frumoase ................................... 100
18. Se coc cireșele ...................................................... 101

II. Colindele copiilor .................................................................. 103

19.a. Cântec de stea .................................................. 103
19.b. Cântec de stea .................................................. 104
20. Trei crai de la răsărit ............................................ 105
21. Asta-i seara lui Crăciun ........................................ 106
22. Florile dalbe, flori ................................................. 107

III. Cântecul de leagăn .............................................................. 109

23. Nani, nani, puișor ................................................. 109
24. Abu, abu, abu, a ................................................... 110

IV. Repertoriul de nuntă ............................................................ 111

25. Orația de chemare – rostită de chemător ........... 111
26. Orația de chemare – rostită de chemătoare ....... 112
27. De-a ciuita ............................................................ 113
28. Datul cămășii........................................................ 114
29. Orație de chemare după masă ............................ 116
30. Strigătură ............................................................. 117
31. Datul miresii ......................................................... 118
 265

32. Hobotitul miresii .................................................. 119

33. Strigătură ............................................................. 120
34. De-a ciuita ............................................................ 121
35. Strigătură ............................................................. 122
36. Strigătură ............................................................. 123
37. Strigătură ............................................................. 124
38. Strigătură ............................................................. 125
39. Strigătură ............................................................. 126
40. De-a ciuita ............................................................ 127
41. Strigături .............................................................. 129
42. Strigături .............................................................. 130
43. Strigături .............................................................. 131
44. Strigătură ............................................................. 132
45. Strigătură ............................................................. 133
46. A găinii ................................................................. 134
47.a. Gâltanul............................................................. 136
47.b. Mulțămita ......................................................... 137
48. Strigătură ............................................................. 138
49. Strigătură ............................................................. 139
50. Strigătură ............................................................. 140
51. Strigătură ............................................................. 141
266

V. Repertoriul de înmormântare .............................................. 143

52. Cântec de priveghi ............................................... 143
53. Cântec de priveghi ............................................... 145
54. Bocet .................................................................... 146
55. Bocet .................................................................... 147

VI. Repertoriul de recrutare......................................................149

56. De-a ciuita ............................................................ 149
57. A răgutelor ........................................................... 150

VII. Repertoriul muncilor și sărbătorilor de peste an ...............151

a. Sărbători și obiceiuri de vară și toamnă ................. 151
58. Paparuda .............................................................. 151
59. Cântecul cununii .................................................. 152
60. Descântec la cunună ............................................ 154
61. Strigătură ............................................................. 155

b. Repertoriul de șezătoare ........................................ 156

62. Șezătoarea ni-i deplin .......................................... 156
63. Când vii bade-n șezătoare ................................... 158
64. Strigături .............................................................. 160
65. M-o trimis mama la capre ................................... 162
66. Nu-i bai................................................................. 163
67.a De-anvârtita ....................................................... 164
67.b Strigături în timpul jocului ................................. 165
 267

c. Repertoriul păstoresc ............................................. 166

68. Strigături .............................................................. 166
69. Cucule, pană pcistruie.......................................... 168
70. Strigături .............................................................. 169

d. Repertoriul sărbătorilor de iarnă – colinde........... 170

71. Ini, ini, inioară ...................................................... 170
72. Măiruț, mărgăritar ............................................... 172
73. La poalele muntelui ............................................. 174
74. Colo, sus, pe munte verde ................................... 175
75. Stat-am să întreb ................................................. 177
76. În ia sară de Ajun ................................................. 178
77. Mă luai, luai ......................................................... 180
78. Trei păstori se întâlniră ........................................ 181
79. La poarta-ntrăorită .............................................. 182
80. Florile dalbe ......................................................... 184
81. Ziorel de ziuă........................................................ 185
82. Ce s-aude-n sat la noi? ......................................... 186
83. Dumnezeu de la-nceput....................................... 188
84. Aseară pe-nserate ................................................ 190
85. Scoală, scoală, gazd-aleasă .................................. 192
86. La masa rotundă .................................................. 194
87. Toată ceata creștinească ..................................... 196
88. Viță verde de lemn verde .................................... 197
89. Bună seara, Moș Ajun!......................................... 199
268

90. Melodie de turcă ................................................. 200

91. Melodie de turcă ................................................. 201
92. Plugușorul ............................................................ 202

VIII. Cântecul propriu-zis cu teme epice ................................ 205

93. Balada șarpelui..................................................... 205
94. Pi din jos de Șieuț................................................. 207
95. Fost-au doi dragi .................................................. 209
96. La cel brad, la cea tulpină .................................... 211
97. Nevasta fugită ...................................................... 213
98. Strigă fata cea frumoasă ...................................... 215

IX. Cântece propriu-zise cu teme lirice .................................... 219

99. Când îți eram, bade, dragă .................................. 219
100. Somn li-i maică ochilor ...................................... 221
101. Fetele-s la secerat .............................................. 223
102. Plin îi codrul de voinici ....................................... 224
103. A Vlaicului .......................................................... 226
104. Cuprinsu-i ceru’ de nori ..................................... 228
105. Crești pădure și te-ndeasă ................................. 230
106. Bade de la secerat.............................................. 231
107. La moara cu trei grinzi groase............................ 232
108. Bade unde-ai fost aseară ................................... 234
109. Badea meu cu mândre multe ............................ 235
 269

110. Trandafir de pe răzoare ..................................... 236

111. Răsărit-o găinușa ............................................... 237
112. Munte, munte, brad frumos .............................. 238

X. Melodii de dans .................................................................... 239

113. De-a lungu’......................................................... 239
114. De-a lungu’......................................................... 240
115. De-a lungu’......................................................... 241
116. Învârtita ............................................................. 242
117. Roata .................................................................. 243
118. A mărului ........................................................... 244
119. Sârba .................................................................. 245
120. Brâul ................................................................... 248
121. Târnoveanca ...................................................... 249
122. Ceonul ................................................................ 250
123. Ofițereasca......................................................... 251
124. Bărbuncul ........................................................... 252
125. Cântec de nuntă................................................. 253
126. Cântecul cununii (varianta din Dumitra) ........... 254

Indice de informatori ................................................................ 255

Glosar ..........................................................................................257

Cuprins........................................................................................ 261