Structuri modale în muzica bizantină şi gregoriană

Gabriela Ocneanu

Încercarea noastră de a urmări în paralel muzica creştină bizantină şi gregoriană s–a oprit pînă acum
asupra unor aspecte comune privind originea, ethosul şi unele elemente ale discursului muzical melodic şi
ritmic1. Dacă latura concretă a acestui studiu comparativ a constituit–o recitativul liturgic2, de astă dată ne
vom opri asupra cîntărilor propriu–zise.
Scopul principal al întregului nostru demers fiind observarea similitudinilor existente între aceste
două ramuri ale muzicii creştine, ne–am oprit asupra perioadei medievale, care ne oferă tabloul cel mai
concludent în vederea demonstrării a ceea ce ne–am propus. După această perioadă, muzica creştină
apuseană gregoriană şi cea răsăriteană bizantină şi „de tradiţie bizantină“3 se diferenţiază mai accentuat4
(diferenţe existînd deja în perioada medievală) una faţă de cealaltă, fără a–şi pierde însă trăsăturile esenţiale
comune, aşa cum am mai arătat5.
Studiul nostru s–a bazat pe teoria muzicii gregoriene, cuprinsă în lucrările unor muzicologi apuseni6,
la care face referiri şi savantul român I. D. Petrescu7. În ceea ce priveşte exemplele muzicale, am luat în
considerare cîntări gregoriene medievale (din secolele XI–XIV)8.
Pentru muzica bizantină am observat lucrări teoretice româneşti şi apusene, ca şi cîntări medievale şi
postmedievale, transcrise de Grigore Panţiru, Sebastian Barbu–Bucur9 şi I. D. Petrescu, ţinînd cont de faptul
că există elemente de continuitate în muzica bizantină medievală şi postmedievală din secolele XVII şi
XVIII10.
Cîntările medievale bizantine şi gregoriene relevă similitudini în primul rînd în planul structurilor modale
de care ne vom ocupa acum. Vom folosi termenul de „mod“ pentru a îngloba laolaltă, atunci cînd este necesar, atît
ehurile bizantine, cît şi tonurile gregoriene, luînd ca model pe bizantinologii români I. D. Petrescu11 şi Grigore
Panţiru12. De altfel am mai folosit termenul de „mod“ în acest sens şi într–o lucrare anterioară13.

1
Gabriela Ocneanu, Cînt bizantin şi gregorian, două ramuri ale muzicii creştine, în „Acta Musicae Byzantinae“, vol. II, Editura
Novum, Iaşi, 2000, p. 48–50.
2
Idem, Recitativul liturgic bizantin şi gregorian, în „Acta Musicae Byzantinae“, vol. III, Editura Centrului de Studii Bizantine Iaşi,
Iaşi, 2001, p. 67–73.
3
„Muzica de tradiţie bizantină“ este o sintagmă conscrată în lucrările lui Titus Moisescu şi Sebastian Barbu–Bucur.
4
Diferenţierile provin — credem — fie din absorbţia spontană şi pronunţarea în timp tot mai accentuată a unor trăsături specifice
locale (legate şi de traducerea cîntărilor în limbile fiecărui popor), fie din înfăptuirea unor „reforme“ deliberate, care acţionează în
mod diferit asupra cîntărilor de cult.
5
Vezi notele 1 şi 2.
6
J. Chailley, L'imbroglio des modes, Éditions Musicales, Paris, 1960; A. Gastoué, Arta gregoriană, Editura Muzicală, Bucureşti,
1967.
7
I. D. Petrescu, Les idiomèles et le Canon de l'Office de Noël, Librairie orientaliste Paul Genthner, Paris, 1932; idem, Études de
paléographie musicale byzantine, Editura Muzicală, Bucureşti, 1967.
8
Paroissien Romain, Salonique, 1900; Liber usualis, Desclée & Co., Tournai (Belgium), 1953.
9
Lucrări teoretice ce au stat la baza studiului muzicii bizantine: I. D. Petrescu, Les idiomèles et le Canon de l'Office de Noël, ed.
cit.; idem, Études des paléographie musicale byzantine, ed. cit.; Grigore Panţiru, Notaţia şi ehurile muzicii bizantine, Editura
Muzicală, Bucureşti, 1971; Gheorghe Ciobanu, Muzica bizantină, în „Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie“, vol. I, Editura
Muzicală, Bucureşti, 1974; Sebastian Barbu–Bucur, Filothei sin Agăi Jipei. Psaltirea rumănească, vol. I, Catavasier, Editura
Muzicală, Bucureşti, 1981.
Lucrări teoretice asupra muzicii bizantine ale unor muzicologi apuseni: E. Wellesz, Music of the Eastern Church, în „New Oxford
History of Music“, vol. II, Oxford University Press, 1961; Anne E. Pennington, Music in Medieval Moldova, Editura Muzicală,
Bucureşti, 1985; Dimitrie E. Conomos, The Monastery of Putna and the Musical Tradition of Moldavia in the Sixteenth Century,
în Anne Pennington, Music in Medieval Moldavia, Editura Muzicală, Bucureşti, 1985.
10
I. D. Petrescu, Études de paléographie musicale byzantine, ed. cit., cap. „Le premier mode authente“, p. 19–36, „Le premier mode
plagal“, p. 37–47.
11
Ibidem.
12
Grigore Panţiru, op.cit., p. 77–136.
13
Gabriela Ocneanu, Originea modurilor medievale. Relaţia lor cu muzica antică greacă, partea I, în „Studii de muzicologie“, vol.
IX, Editura Muzicală, Bucureşti, 1973; ibidem, partea a II–a, în „Studii de muzicologie“, vol. XIV, Editura Muzicală, Bucureşti,
1979.
Gabriela Ocneanu – Structuri modale în muzica bizantină şi gregoriană 53

Asemănările structurale se manifestă inegal în cuprinsul celor 8 tipuri melodice stabilite în teoria
despre moduri atît în răsărit cît şi în apus. Ca să le putem urmări în lucrarea de faţă trebuie mai întîi să
menţionăm numerotarea14 celor 8 ehuri (sau glasuri)15 bizantine, care diferă de aceea a tonurilor gregoriene.
În ceea ce priveşte modurile bizantine se iau în considerare mai întîi cele 4 moduri autentice (numerotate de
la I la IV) şi apoi cele 4 moduri plagale (numerotate tot de la I la IV, dar cu menţiunea „plagal“16, sau de la V
la VIII17).
În cazul modurilor gregoriene, numerotarea trece de la tonul autentic la cel plagal, formînd astfel un
zig–zag.

Tabelul I — tabel comparativ al modurilor gregoriene („latine“) şi bizantine

Moduri latine (sec. XI) Moduri bizantine (sec. XIII)

Autentic Plagal Autentic Plagal
1 ∆ 2 Υ∆ I 1 ∆ 5 Υ∆
3 Φ 4 ΥΦ II 2 Λ 6 ΥΛ
5 Λ 6 ΥΛ III 3 Φ 7 ΥΦ
7 Μ 8 ΥΜ IV 4 Μ 8 ΥΜ

Reluînd tabelul nr. 1 vom specifica notele finale ale ehurilor bizantine (conform teoriei lui Grigore
Panţiru18) şi ale celor gregoriene (conform teoriei lui A. Gastoué19), considerînd că aceste finale sunt
elementul cel mai uşor recognoscibil pentru observarea în paralel a structurilor modale.

Tabelul II

Modurile bizantine Modurile gregoriene

autentic plagal autentic plagal
protos protus
I I (V) I I (II)
re, la re, sol, la re la
deuteros deuterus
II II (VI) II (III) II (IV)
do, sol mi, la mi mi, si
tritos tritus
III III (VII) III (V) III (VI)
fa, si grav, do fa fa do
tetrardos tetrardus
IV IV (VIII) IV (VII) IV (VIII)
re, sol do, mi, sol, fa sol sol

Pornind de la finalele modurilor observăm că, dintre toate cele 8 ehuri bizantine şi 8 tonuri
gregoriene, prezintă mai multe asemănări ehurile I autentic şi plagal bizantin, pe de o parte, şi tonul I autentic
şi plagal gregorian20 pe de altă parte.

14
În manuscrisele bizantine (ca de altfel şi în cele gregoriene) semnele care marchează ehurile sînt tocmai numerele lor de ordine
(cifrele greceşti modificate în decursul timpului). Vezi I. D. Petrescu, Études de paléographie musicale byzantine, ed. cit., p. 17–
80 (cap. „Les Martyries“). Pentru tonurile gregoriene vezi J. Chailley, op.cit., tabelul de la p. 69.
15
eh (gr.) = glas (sl.)
16
Gr. Panţiru, op. cit., p. 83, 84.
17
J. Chailley, op.cit., p. 69.
18
Grigore Panţiru, op.cit., p. 83–84.
19
A. Gastoué, op.cit., p. 87.
20
În lucrare nu vom folosi numerotarea din tabelul II, ci vom vorbi despre ehul I autentic şi ehul I plagal, şi, respectiv, despre tonul I
autentic şi tonul I plagal, sau, generalizînd termenul de mod, vom numi modul I autentic şi plagal bizantin şi modul I autentic şi
plagal gregorian.
54 Acta Musicae Bizantinae IV

Elementele caracteristice unui mod nu se rezumă însă la finala fiecăruia dintre ele, ci ele cuprind şi
sunetul (respectiv nota) iniţial, cadenţele, ambitusul, tenorul (menţionat de teoreticieni în cazul tonurilor
gregoriene) şi construcţia21 sa.
Iată schemele ehurilor bizantine I autentic şi plagal, ca şi ale tonurilor gregoriene I autentic şi plagal,
conţinînd elementele caracteristice menţionate de teoria aferentă.

Tabelul III

Eh I autentic Eh I plagal
notă iniţială la, re notă iniţială re, sol
notă finală re, la notă finală re, sol (sec. 17, 18: la)
cadenţe re, fa, sol, la cadenţe re, fa, sol
ambitus re–fa ambitus la grav–si bemol '

Tabelul IV

Ton I autentic Ton I plagal

notă iniţială re, la notă iniţială la
notă finală re notă finală la
tenor la tenor do
ambitus re–re ambitus mi–mi

Observăm că dintre cele patru moduri în discuţie (I autentic şi plagal bizantin, I autentic şi plagal
gregorian), cel care se individualizează în mod deosebit faţă de celelalte prin structura sa este modul I plagal
gregorian, primul element distinct fiind chiar finala sa pe la.
Ne vom servi în acest studiu de teoria modurilor gregoriene aşa cum apare în lucrările muzicologilor
apuseni contemporani J. Chailley şi A. Gastoué, reproducînd şi schemele modurilor alcătuite de aceştia.

Tabelul V22

w w
w w w w w
Iniţiale

Autentice ................................... I II III IV

1 3 5 7
D F L M
Plagale I II III IV ................................
2 4 6 8
UD UF UL UM

Tabelul VI23

autentic: ton I, finală re, tenor la; ambitus re–re1

Protus { plagal: ” II, ” la, ” do; ” mi–mi1
autentic: ” III, ” mi, ” si; ” mi–mi1
Deuterus { plagal: ” IV, categ. 1 mi, ” la; ” mi–do1
categ. 2 si, ” re; ” sol–re1
fa–fa1
Tritus { autentic:
plagal:
” V,
” VI,
finala
”
fa,
do,
”
”
do;
mi;
”
” sol–sol1
Tetrardus { autentic: ” VII, ” sol, ” re; ” sol–sol1
plagal: ” VIII, ” sol, ” do; ” re–re1
21
Vezi Gheorghe Ciobanu, op.cit., p. 419; Grigore Panţiru, op.cit., p. 83–84; A. Gastoué, op.cit., p. 87.
22
J. Chailley, op.cit., p. 67, tabelul 26.
23
A. Gastoué, op.cit., p. 87.
Gabriela Ocneanu – Structuri modale în muzica bizantină şi gregoriană 55
24
În practica muzicii medievale , modul I plagal gregorian se individualizează prin următoarele
elemente: finala, iniţiala25, cadenţele, tenorul pe la, prezenţa lui si natural în construcţia scării, ambitusul mi–
mi' (fa'), intervalele de terţă şi septimă mică în raport cu finala, ca şi subtonul sol–la. Dacă aceste intervale
sunt caracteristice tuturor celor 4 moduri de tip minor, I plagal gregorian se distinge însă prin sexta mică.
Prin aceste caracteristici acest mod se defineşte ca un mod de la26, care în teoria medievală poartă numele de
hipodorian27, iar în teoria Renaşterii a lui Glareanus28 el apare ca un mod de sine stătător, sub numele propriu
de eolian29, însoţit de derivatul său (hipoeolian).

Exemplul nr. 1a ton I plagal (în re) 30

j j Ïj Ï Ïj j
& Ï Ï Ï Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï j Ï Ïj Ï Ïj Ï
j
1
Ï ÏÏ
Ï Ï
Glo - ri - a in ex - cel - sis De - o Et in ter - ra pax ho - mi - ni-bus

j j j Ï j Ï Ïj Ï
& Ï Ï Ï Ïj Ï Ïj Ï j Ï Ïj
2 3

Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
bo - nae vo - lun - ta - tis Lau - da - mus te Be - ne - di - ci - mus te

j Ï Ïj Ï Ïj Ï j j
& Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ïj Ï Ï
4 5

Ï
A - do - ra - mus te Glo - ri - fi - ca - mus te Gra - ti - as a - gi - mus ti - bi

j j j j j
& Ï Ï Ï Ï Ï b ÏJ Ï Ï Ï Ï Ïj Ï Ï Ï
6
Ï Ï Ï Ï Ï
pro - pter mag- nam glo - ri - am tu - am Do - mi - ne De - us, Rex cae - les - tis,

j j j
& Ï Ïj Ï Ïj Ï Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï j Ï Ïj Ï Ï Ï bÏ Ï
7 8

Ï
De - us Pa - ter om-ni - po-tens Do - mi - ne, Fi - li u - ni - ge - ni - te, Je - su Chris - te

j Ï Ï Ïj Ïj Ï Ïj Ï
& Ï Ïj Ïj j Ï Ïj Ï Ïj Ï Ïj Ï Ï Ï Ï
9

Ï Ï Ï
Do - mi- ne De - us A -gnus De - i, Fi - li - us Pa - tris Qui tol - lis pec - ca - ta mun - di,
j j Ïj Ï j j
Ï Ï b ÏJ Ï
10
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
Ï
mi - se - re - re no - bis Qui tol - lis pec - ca - ta mun - di, sus - ci - pe

j j j Ïj
& Ïj Ï Ï Ïj Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ïj Ïj Ï Ï
11 12

Ï Ï Ï Ï ÏÏ Ï Ï
de-pre-ca - ti - o - nem nos- trem Qui Se - des addex - te-ram Pa- tris mi - se- re - re no - bis

24
Cîntări gregoriene în modul I plagal (II): Gloria, în Paroissien romain, ed. cit., p. 8, Gloria, în Liber usualis, ed. cit., p. 46,
Sanctus, în Liber usualis, ed. cit., p. 50, Agnus, în Liber usualis, ed. cit., p. 50.
25
Excepţii găsim în exemplele Sanctus (iniţiala pe do) şi Agnus Dei (iniţiala pe fa) în Liber usualis, ed. cit., p. 50.
26
Considerăm un mod de la cel care începe cu acest sunet, scara lui octaviantă fiind: la–si–do–re–mi–fa–sol–la.
27
J. Chailley, op.cit., p. 66–67, tabelele 25 şi 26.
28
J. Chailley, op.cit., p. 70, tabelul 28.
29
Ne vom folosi de denumirile modurilor vechi greceşti (dorian, frigian, lidian, mixolidian şi derivatele lor) aplicate de teoreticienii
Evului Mediu mai întîi în Occident (în tratatul Alia musica — secolul IX) şi apoi în Răsărit (secolul XIII), denumiri preluate de
teoreticienii secolului XX ai muzicii bizantine sau gregoriene: J. Chailley, op.cit., A. Gastoué, op.cit., E. Wellesz, op. cit., I. D.
Petrescu, op.cit., Grigore Panţiru, op.cit. Aceste denumiri greceşti rămîn doar în teoria despre moduri; cărţile de cîntări bizantine
sau gregoriene indică ehurile şi tonurile doar prin numerotarea lor (vezi nota 2). În timp însă aceste denumiri greceşti s–au
împămîntenit, păstrîndu–şi pînă în zilele noastre semnificaţia, desemnînd şi delimitînd structurile modale.
30
Gloria, în „Paroissien romain“, ed. cit., p. 8. Ton 2 (mod I, plagal gregorian). Este o scară pe re, cu si b constant, avînd structură
eoliană.
56 Acta Musicae Bizantinae IV

j
& Ï Ïj Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï bÏ Ï Ï Ïj Ï Ï Ïj Ï
13 14
Ï Ï Ï
Ï
Quo - ni - am Tu so - lus Sanc - tus Tu so - lus Do - mi - nus Tu so - lus Al - tis - si-mus

j j j j j j
& Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï Ï Ï
15 16
j
Ï Ï Ïj Ï Ï Ï
Je - su Chris - te Cum Sanc - to Spi - ri - tu in glo - ri - a De - i Pa - tris

Ï Ï Ï Ï Ï Ïj
17
& Ï Ï Ï
Ï
A - - men.

Exemplul nr. 1b ton I plagal (în la) 31

j ÏÏ Ï j1 j
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï ÏJ ÏJ J J ÏJ Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï ÏJ Ï ÏJ Ï
Glo - ri - a in ex - cel - sis De - o Et in ter - ra pax ho - mi - ni - bus

Ï j jÏ j
& Ï ÏJ J Ï Ï ÏJ Ï Ï Ï Ï ÏJ Ï Ï Ï ÏJ Ï
2 3

Ï Ï Ï J
bo - nae vo - lun - ta - tis Lau - da - mus te Be - ne - di - ci - mus te

Ï j j Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
Ï Ï Ï Ï Ï Ï ÏJ Ï ÏJ Ï
4 5
& J J J J
A - do - ra - mus te Glo - ri - fi - ca - mus te Gra - ti - as a - gi - mus ti - bi

& Ï
Ï Ï Ï Ï ÏJ Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï ÏJ Ï
6
J J J J
pro - pter mag - nam glo - ri - am tu - am Do - mi - ne De - us, Rex cae - les - tis,
jÏ j Ï Ï Ï Ï Ï Ï jÏ Ï Ï Ï Ï Ï Ï
& Ï ÏJ Ï Ï J Ï Ï Ï
7 8
J Ï J J
J
De - us Pa - ter om - ni - po - tens Do - mi - ne, Fi - li u - ni - ge - ni - te, Je - su Chris - te

j j Ï 9 Ï
Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï
& Ï Ï Ï Ï Ïj Ï ÏJ Ï ÏJ Ï ÏJ ÏJ Ï Ï J J
Do - mi - ne De - us A - gnus De - i, Fi - li - us Pa - tris Qui tol - lis pec - ca - ta mun - di,

Ï Ï Ï Ï Ï j
& Ï Ï Ï Ï ÏJ Ï Ï Ï Ï Ï Ï
10
J J J Ï J
mi - se - re - re no - bis Qui tol - lis pec - ca - ta mun - di, sus - ci - pe

Ï Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï ÏJ Ï ÏJ ÏJ Ï Ï Ï Ï Ï ÏJ Ï Ï
& ÏJ J
11 12

J J
de - pre - ca - ti - o - nem nos - tram Qui Se - des addex - te - ram Pa - tris mi - se - re - re no - bis

31
Acelaşi exemplu de mai sus, transpus în la (scară eoliană „naturală“, fără si b). Vom discuta modul eolian în această ipostază, pe
la.
Gabriela Ocneanu – Structuri modale în muzica bizantină şi gregoriană 57

Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
& Ï ÏJ Ï ÏJ Ï Ï ÏJ Ï ÏJ Ï
13 14

J
Quo - ni - am Tu so - lus Sanc - tus Tu so - lus Do - mi - nus Tu so - lus Al - tis - si - mus

j Ï Ï j Ï Ï ÏJ ÏJ Ï Ïj Ï Ï Ï
& Ï Ï Ï J Ï Ïj Ï ÏJ Ï
15 16
Ï J J
Je - su Chris - te Cum Sanc - to Spi - ri - tu in glo - ri - a De - i Pa - tris

j17
& Ï ÏÏÏÏ ÏÏÏÏ Ï
A - - men.
În legătură cu modul I plagal gregorian, J. Chailley consideră „arbitrară“ atribuirea numelui de
eolian (ca şi pe aceea de ionian, aplicată modului format pe do), ca şi ideea lui Glareanus — om al Renaşterii
din secolul al XVI–lea — că ar reconstitui astfel modurile antice32. Dacă acest ultim punct de vedere al lui J.
Chailley merită a fi reţinut, nu putem însă împărtăşi aserţiunea lui cu privire la faptul că modul în discuţie —
cel pe la (ca şi cel pe do) — ar fi „rămas fără utilizare în cele 8 tonuri medievale“33.
Numeroase exemple datînd din secolele X–XIII demonstrează prezenţa şi frecvenţa unui mod de la
în practica cîntării gregoriene medievale. Şi tocmai acest fapt credem că a fost cauza includerii acestui mod
în rîndul celor autentice de către Glareanus în al său Dodechacordon34.
Acest modus protus plaghius gregorian, foarte consecvent în construcţia sa, atît în teorie cît şi în
practică, îşi poate afla corespondent în muzica bizantină35 doar în unele ipostaze ale ehului I plagal, atunci
cînd acesta din urmă, avînd finala pe re, conţine în construcţia sa pe si bemol. Se crează în acest caz un
interval de sextă mică în raport cu baza ehului I plagal, realizîndu–se astfel o scară eolică pe re36.
Modul I plagal gregorian conţine elemente care prefigurează structura viitorului mod minor natural
clasic; aceste elemente sînt finala pe la, cadenţele în majoritate pe la, alături de care apar şi cele pe treapta a
III–a (do) sau a V–a (mi)37, tenorul pe treapta a III–a (do), salturi descendente de la treapta a V–a (mi) la
treapta I (la), şi uneori chiar schiţarea „arpegiului“ (mi–do–la)38. Dar în timp ce modul minor natural clasic
va avea totdeauna aceeaşi scară cu relativul său major (pe do), plagalul gregorian coincide doar în unele
cazuri cu corespondentul său autentic din punct de vedere al scării. Această coincidenţă se petrece doar
atunci cînd melodiile tonului I gregorian autentic cu finala pe re conţin pe si bemol în construcţia lor; se
crează astfel o sextă mică faţă de finală, care imprimă melodiei (sau unor fraze din cuprinsul său) un caracter
eolian39.
Un alt mod care se individualizează în ansamblul celor patru moduri în discuţie este ehul I bizantin
autentic. Conform teoriei muzicale cu privire la modurile medievale40 acest mod are finala pe re sau pe la,
atît în manuscrisele medievale cît şi în cele din secolele XVII şi XVIII41. Sunetul iniţial de asemeni poate fi
re sau la, iar cadenţele sînt pe re, fa, la şi uneori pe sol (atunci cînd construcţia modului este tetracordală: re–
sol–do, sau pentacordală: re–sol–re)42.
Ceea ce particularizează acest mod este faptul că în majoritatea melodiilor ce–i aparţin (medievale
sau postmedievale) structura sa este una doriană, aşa cum o numesc şi teoreticienii43. El este astfel un mod

32
J. Chailley, op.cit., p. 70.
33
Ibidem.
34
Practica muzicii medievale, şi nu raportarea la modurile antice, îndreptăţeşte considerarea de către Glareanus a modurilor
hipodorian pe la (şi respectiv hipolidian pe do) ca moduri de sine stătătoare, devenite ele însele autentice. Vezi J. Chailley, op.cit.,
p. 70, tabelul 28.
35
I. D. Petrescu consideră că modul I plagal gregorian se înrudeşte cu modul I plagal bizantin prin „sprijinul melodiei frecvent pe
subtonică“. I. D. Petrescu, Études de paléographie musicale byzantine, ed. cit., p. 47.
36
Exemple: Grigore Panţiru, op.cit., p. 112–113.
37
Exemple: Gloria, în Paroissien romain, ed. cit., p. 8, Gloria, în Liber usualis, ed. cit., p. 51.
38
Gloria, în Paroissien romain, ed. cit., p. 8.
39
Gloria, în Paroissien romain, ed. cit., p. 8–9.
40
Vezi Grigore Panţiru, op.cit., p. 79 şi tabelul de la p. 83; I. D. Petrescu, op.cit., p.19–36; idem, Les idiomèles et le Canon de
l'Office de Noël, ed. cit., p. 27–33 (exemple).
41
Idem, Études de paléographie musicale byzantine, ed. cit., p. 20.
42
Ibidem, p. 20; Grigore Panţiru, op.cit., p. 79, 83. În acest caz, cînd cadenţa este pe sol, si este bemol.
43
Vezi I. D. Petrescu, op.cit., p. 19, Crigore Panţiru, op.cit., p. 79.
58 Acta Musicae Bizantinae IV
44
dorian pe re , în care acest re este o prezenţă precumpănitoare între finalele şi iniţialele modului, ca şi între
cadenţele acestuia.
Ambitusul fiind re–re' (mi', fa' )45, constatăm că melodia se desfăşoară în general deasupra lui re
central, pornind cel mai adesea de la acest sunet (rareori de la o cvartă inferioară).
De subliniat este conservarea structurii de bază a acestui eh I autentic bizantin de–a lungul epocii
medievale şi postmedievale. Melodiile medievale cuprinse în sfera acestui mod sînt diatonice, păstrînd
puritatea structurii doriene46.

Exemplul nr. 247

ð
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï ú Ï Ï Ï Ï >Ï Ï Ï Ï Ï >Ï
Do - xa en u - ci - stoi7 %e - q. En Bj - 5le - em a - kou - q

ð ð
& Ï Ï ú Ï Ï Ï Ï Ï
- Ï Ï > Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
>
u - po a - sq - ma - tqn sj - me - ron. Tq e - pi - gi7
² ð
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
> > > >
ei - rj -njn eu - do - kj - san ti ge - ne - s5ai njn

² , Ù ,
Ï Ï Ï b Ï Ï Ï
5
&Ø Ï- Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï ú Ï Ï
>
j Par - 5e - no7 ou - ra - nqn pla - tu - te - ra

ð > ð
& Ï Ï Ï Ï bÏ Ï Ï ú Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
ex a - ne - tei - le7 gar fo7 toi7 e - skq -tis - me - noi7. Kai ta -
Ù ð² ²
& Ï Ï ú Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
Ï Ï Ï Ï >
- pei - nou7 u - cq - se tou7 ag - ge - li - kq7 me - lq - doun -

ð
& Ï Ï Ï >Ï Ï Ï ú Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
>
ta7. Do - xa en u - ci - stoi7 %e - q.

În muzica bizantină postmedievală constatăm prezenţa unui element cromatic şi anume al unui
interval de secundă mărită între treptele VI şi VII si bemol–do diez48.

44
În sensul în care eolianul este un mod pe la.
45
Ambitus re–fa' (teorie), la grav–la (Imn în cinstea Sf. Ioan de la Suceava, în Gr. Panţiru, op. cit., p. 85), re–mi' (Spune Simeoane,
în Gr. Panţiru, op. cit., p. 86), la grav–do' (Irmos I, diatonic, în Gr. Panţiru, op. cit., p. 88, Sebastian Barbu–Bucur, Psaltichia
rumănească, I Catavasier, ed. cit., p. 166), re–si(do) (I. D. Petrescu, Les idiomèles et le Canon de l'Office de Noël, ed. cit., p. 80,
86).
46
I. D. Petrescu, Les idiomèles et le Canon de l'Office de Noël, ed. cit., p. 27, 33, 42.
47
I. D. Petrescu, Les idiomèles..., eh I autentic bizantin medieval, ed. cit., p. 38.
48
Exemple de cîntări postmedievale în ehul I bizantin autentic cu elemente cromatice: Grigore Panţiru, op.cit., p. 86, 89.
Gabriela Ocneanu – Structuri modale în muzica bizantină şi gregoriană 59
49
Exemplul nr. 3

Peasna 1 : Hristos să naşte, slăviţi-l

U
Êxoß

j j j j j
1) sf rf
Þj
& ÏÞ
j
Ï Ï' Ï Ï Ï >Ï Ï Ï Ï
Ï
ÏÞ
j
Ï Ï Ï Ï >Ï Ï Ï
Ï Ï Ï ÏÞ
j
H-ri - stos să na - şte slă - vi - ţi-l.

j
sf rf
j j j n sf
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï ÏÏÏ Ï Ï Ï Ï ÏÞ Ïj Ï Ï Ïj Ïj
jÞ j
Ï
'
H-ri - sto - os di - in ce - riur, în - tîm - pi - na - ţi-l

sf® mn
j j ÏÞj j j
Ï ÏÏ Ï Ï Ï Ï
2)
& ÏÞj Ïj ÏÞjÏ Þ Ï
J
Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
> ' '
H-ri - s-to - os pre pă - mînt, î - năl - ţa - ţi - vă

j j j rf U j j j
& Ï < Ïj > Ïj Ï' ÏÞ Ï ÏÞ
j Ï j
<Ï > Ï Ï Ï' Ï Ï Ïj Ï Ï Ï
' '
Cîn - taţ Do - m-nu lui to - - ot pă -
Ù U
j Ïj Ïj Ï Ï Ï n
3) rf
ÏÞ Ï Ï Ï Ï Ï Ï ÏÏ
j
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï >
>
- mî - în - tu - ul, şi cu ve - se - li - e

j jj n
& Ïj Ï Ï ÏÞ Ïj Ï Ï Ï j r Ïr Ï ÏÞj Ï Ï
rf sf
j
' >
j
<Ï > Ï Ï ' ÏÞ
j Ï Ï Ïj Ïj
lă - u - da - ţi-l no - roa - de - lor că s-a - au pro - slă - vit,

În acelaşi timp observăm că melodiile postmedievale sînt mai ornamentate, ceea ce se reflectă şi în
notaţia acestei epoci, ce abundă în semne hironomice.
Observăm acum tonul I autentic gregorian50.

Exemplul nr. 451

j j j j j1 j
& Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï ÏJ ÏJ bÏ Ï Ï Ï Ï Ïj Ï Ïj bÏ ÏJ Ï
Glo - ri - a in ex - cel - sis De - o Et in ter - ra pax ho - mi - ni - bus

j j j j j
Ï Ï Ï Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï bÏ Ï
2 3 4
& Ï j
Ï Ï Ï Ï Ï
bon - nae vo - lun - ta - tis Lau - da - mus te Be - ne - di - ci - mus te

49
Eh I autentic bizantin postmedieval în S. Barbu–Bucur, Psaltichia rumănească, I Catavasier, ed. cit., p. 166. Elemente cromatice
sînt în pesnele 5, 7, 8.
50
Exemple de cîntări în tonul I autentic gregorian: Gloria, în Liber usualis, ed. cit., p. 51 (sec. XII), Sanctus, în Liber usualis, ed.
cit., p. 21 (sec. XII–XIII), Agnus Dei, în Liber usualis, ed. cit., p. 21 (sec. X), Gloria, în Liber usualis, ed. cit., p. 19 (sec. XIII).
51
Gloria, în Paroissien romain, ed. cit., p. 1, ton I autentic gregorian.
60 Acta Musicae Bizantinae IV

j j j
5 6
& Ï j Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï
Ï
A - do - ra - mus te Glo - ri - fi - ca - mus te

Ï Ï Ïj bÏ j
Ï Ïj Ï j j
Ï Ï Ï
7
& Ï j Ï Ï Ï
J Ï Ï Ï
Gra - ti - as a - gi - mus ti - bi prop - ter mag - nam glo - ri - a tu - am
j j j j j j
Ï Ï Ï Ï Ï bÏJ Ï Ï Ïj Ï j
8
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
Do - mi - ne De - us, Rex cae - les - tis, De - us Pa - ter om - ni - po - tens

j jÏ Ï j j
b Ï j b Ï j j Ï Ïj Ï Ïj j Ï
9
& Ï Ï Ï Ï
J J Ï ÏÏ Ï Ï Ï
Ï Ï Ï Ï
Do - mi - ne Fi - li u - ni - ge - ni - te Je - su Chris - te Do - mi - ne De - us, Ag - nus De - i
j j
& Ï Ïj Ï Ï Ï j Ï Ï Ïj Ï Ï Ï Ï Ï ÏJ Ï ÏJ bÏ Ï
10 11

Ï
Fi - li - us Pa - tris Qui tol - lis pec - ca - ta mun - di mi - se - re - re no - bis

j j j Ï Ï j j j
& Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï Ïj Ï Ï Ï
12
Ï Ï Ï
Ï
Qui tol - lis pec - ca - ta mun - di Sus - ci - pe de - pre - caa - ti - o - nem nos - trem

j j j j j
Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï
13
& Ï j Ï Ï Ï Ï Ï
Ï Ï J
Qui se - des ad dex - te - ram Pa - tris mi - se - re - re no - bis

j j 15 j jÏ Ï
& Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï ÏJ Ï Ï Ï bÏ Ï Ï Ï Ïj Ï Ï Ï Ï J ÏJ
14

Quo - ni - am tu so - lus Sanc - tus Tu so - lus Do - mi - nus Tu so - lus al - ti - si - mus

j j
& Ï Ïj bÏ j j j Ï Ï Ï Ï j Ïj Ïj Ï
16 17
Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj Ï Ï Ï
Je - su Chris - te Cum San - cta Spi - ri - tu in glo - ri - a De - i Pa - tris

Ï Ï Ïj bÏ Ï j j j j j j
j Ïj Ï Ï Ï j 18
& J J Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
Ï
A - - - - - - - - - - men
Constatăm că melodiile aparţinînd acestui mod au următoarele caracteristici: finala pe re, iniţiala pe
re sau la, cadenţele pe re sau la, ambitus (do) re–re' (mi', fa' ), iar treapta a şasea alternează între si bemol şi
si natural, formînd cu finala un interval de sextă mare sau mică (re–si sau re–si bemol).
El se conturează astfel ca un mod de re (melodia desfăşurîndu–se deasupra finalei re), avînd treapta a
VI–a mobilă, ceea ce îi conferă, alternativ, caracter dorian sau eolian. În unele cîntări si bemol este prezent
mereu şi deci şi caracterul eolian al modului52; alteori se impune caracterul dorian prin prezenţa continuă a
lui si natural53; în sfîrşit, în unele cazuri, alternanţa lui si bemol şi si natural crează şi alternanţa eolian–
dorian în cuprinsul aceleiaşi melodii54.
În ceea ce priveşte înrudirea acestui ton I autentic gregorian cu modurile bizantine constatăm două
situaţii, şi anume:
a) cînd factura sa este precumpănitor doriană, el se apropie de omologul său bizantin, ehul I autentic;

52
Gloria, în Liber usualis, ed. cit., p. 19.
53
Sanctus, în Liber usualis, ed. cit., p. 21, Agnus Dei, în Liber usualis, ed. cit., p. 21.
54
Gloria, în Paroissien romain, ed. cit., p. 1, Gloria, în Liber usualis, ed. cit., p. 51.
Gabriela Ocneanu – Structuri modale în muzica bizantină şi gregoriană 61

b) cînd melodiile tonului I autentic gregorian alternează în cuprinsul lor între factura eoliană şi
doriană, prin prezenţa treptei a VI–a mobile (si bemol, si natural), el se apropie mai mult de ehul I plagal55.
Ehul I plagal bizantin (numit în teorie hipodorian56) are următoarele caracteristici în epoca
medievală: finala pe re, iniţiala pe fa (secolele XI–XII) sau pe re (secolele XIII–XIV), iar cadenţele pe re, fa,
sol şi, în cazuri rare, pe do sau mi57. În ceea ce priveşte treapta a şasea, acest mod se caracterizează prin
prezenţa unui si mobil (si bemol sau si natural), înrudindu–se astfel cu tonul I autentic gregorian58.

Exemplul nr. 559

m ð
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï >Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï >Ï
> > ba - si
Ma -goi per - sqn - lei7 e - pi - gnon

² ð
& Ï Ï
Ï- Ï Ï Ï >Ï Ï Ï > Ï Ï Ï Ï Ï- bÏ Ï
Ï
te7 sa - fq7 ton e - pi gj7 te - h5en - ta. Ba - si - le - a ou -

ð ð ²
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï bÏ Ï Ï Ï Ï Ï
> > Ï Ï
- ra - ni - on. U - po lam - prou a - ste - ro7. El - ko - me - noi

ð ²
& Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï bÏ Ï
Ï ÏÏ Ï >Ï
Ï Ï Ï
ef - 5a - san. En Bj - 5le - em dq - ra pros - fe - ron - te7
ð
& Ï Ï Ï
Ï Ï Ï >Ï ú Ï Ï Ï Ï >Ï ú
en - kri - - ta. Hru - son kai li - ba - non

ð ²
& Ï Ï bÏ Ï-
Ï Ï >Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
>Ï Ï >Ï
kai smur - nan. Kai pe - son - te7 pro - se - ku -
² ð ²
& Ï Ï Ï Ï Ï ú Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï >Ï
>Ï
-nj - san. Ei - don gar en tq spj - lai - q

& Ï Ï Ï ú Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
>
bre - fo7 kei - me - non ton a - hro - non.

În epoca postmedievală constatăm că în aproape toate cazurile finala este pe re60, iniţiala pe re, iar
cadenţele pe re, la61 (Ziua Învierii, în Grigore Panţiru, op. cit., p. 107), re62 (Slava la Stihoavna din 1

55
Nu mai este necesar să subliniem asemănarea acestui mod I autentic gregorian cu plagalul său gregorian, atunci cînd primul, prin
prezenţa lui si bemol, capătă alura eoliană a celui de–al doilea.
56
I. D. Petrescu, Études de paléographie musicale byzantine, ed. cit., p. 38–47, Grigore Panţiru, op.cit., p. 81.
57
I. D. Petrescu, Les idiomèles et le Canon de l'Office de Noël, ed. cit., p. 46.
58
Ziua Învierii, în Grigore Panţiru, op.cit., p. 107; Slava la litie la Duminica tuturor Sfinţilor, ibidem, p. 109; Slava la Stihoavna 1
septembrie, ibidem, p. 112; Stihira „În rîul Iordan“, ibidem, p. 113.
59
Eh I plagal bizantin medieval, în I. D. Petrescu, Les idiomeles et le Canon de l'Office de Noël, ed. cit., p. 46.
60
Excepţie face Ziua Învierii (exemplul citat la nota 51), unde finala este pe la.
61
Ziua Învierii, în Grigore Panţiru, op.cit., p. 107.
62
Slava la Stihoavna din 1 septembrie, ibidem, p. 112.
62 Acta Musicae Bizantinae IV

septembrie), re, fa, la (Stihira „În rîul Iordan“ şi Slava la litie, ibidem, p. 113), re, fa, sol64, iar ambitusul
63

este re–si65 (excepţie Slava la Stihoavnă, ambitus re–la).

Prezenţa lui si este diferită (si bemol sau si natural), în unele melodii aflîndu–se doar si bemol66, în
altele doar si natural67, iar unele lăsînd loc alternativ lui si bemol sau si natural68 (Slava la litie). În
consecinţă şi caracterul acestor melodii variază între eolian şi dorian sau prezintă o alternanţă de eolian–
dorian69.

Exemplul nr. 670

n
m
j
sf
j j j
sf
j
3)
Doxologie a lui Kir
j ñ
& eÞÏj Ï Ï Ïj Ïj Ïj Ïj Ï Ï Ï Ï <Ïj>Ïj Ï Ï Ï Ï Ï Ï
Þj j j j j j
Melhisedec Episcopul
Redesteanul Êxoß > ' ' ' ÏÏÏÏ
n
Sla - vă ţi - e ce - lui ce-ai a - ră - tat lu - mi - na.

j j j j jj j
4) sf m
& eÞÏ ÏÞÏ ÏÞjÏ Ï ÏÞÏ Ï <Ïj>Ïj Ï Ï Ï Ï ÏÞjÏ Ï Ï Ïj Ïj j j
Ï Ï
' ' ' > '
mn
Sla - vă întru cei de sus lui Du - mne - zeu

j Þj j Ù j ñ j Þj j j Ï j r Ïr Ï Ï Ï j j j j
sf
j j
& Ï ÏÞjÏ Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
> Ï Ï Ï Ï Ï ' Ï <Ï> Ï > ' Ï Ï Ï Ï
şi pre pă - mănt pa - ce, între oa - meni bu - nă - vo - i - re
sf
j sf sf rf
& Ïj Ïj Ïj Ïj ñÏj j Ïj Ïj Ïj Ïj Ïjñ Ïj Ïj ÏÞj Ïj Ï Ï <ÏÞj> Ïj j.
5)

> >Ï > > Ï

Ù>
Cîn - tă - mu - te, bi - ne - te - cu - văn - tăm, ne închi - năm ţi - e,

j j Þj U 6) j j ® ÏÞj r j
Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ïj ñÏj Ï
sf
r
& Ï Ï Ï <Ï > Ï Ï Ï Ï Ï jÞ Ï
> J R '
mul - ţă - mim ţi - e, te slă - vim pre Ti - ne, pen -
m n
r sf j m
rf
& Ï j j j j
ÏÞ Ï Ï Ï> Ï Ï' Ï Ï Ï Ï
j
< ÏÞ>
j
' Ï Ï Ï Ï
- tru sla - va ta cea ma - - re.
U j j j n
e & Ïj j j j j j j j j mj j
7) sf

ÏÞ
j
Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
jÏ
Þ Ï Ï Ï Ï
'
Doa - mne, împă - - ra - tul ce - riu - lui, Du - mne - ze - u - le,
n
j ñ r Ïr j m
sf 8) sf 4
j j j j j j j j
& Ï Ï Ï Ï ÏÞ
j
Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï ÏÞ Ï
' ' '
pă - rin - te a - tot - ţi - i - to - ru - le, Doa - mne

63
Slava la litie la Duminica tuturor Sfinţilor, ibidem, p. 109, Stihira „În rîul Iordan“, ibidem, p. 113.
64
Vezi ex. 6, Doxologie de episcopul Melchisedec, în Sebastian Barbu–Bucur, Psaltichia rumănească I Catavasier, ed. cit, p. 437.
65
Excepţie face exemplul Slava la Stihira 1 septembrie, în Grigore Panţiru, op.cit., p. 112, ambitus re–la.
66
Ziua Învierii, în Grigore Panţiru, op.cit., p. 107.
67
Vezi ex. 6, Doxologie de episcopul Melchisedec, în Sebastian Barbu–Bucur, Psaltichia rumănească I Catavasier, ed. cit, p. 437.
68
Slava la litie la Duminica tuturor Sfinţilor, în Grigore Panţiru, op.cit., p. 109.
69
Există şi cazuri cînd si nu se impune, el fiind atins doar ca broderie (ex. Slava la Stihoavna din 1 septembrie, Stihira „În rîul
Iordan").
70
Doxologia de episcopul Melchisedec, în Sebastian Barbu–Bucur, Psaltichia rumănească I Catavasier, ed. cit, p. 437.
Gabriela Ocneanu – Structuri modale în muzica bizantină şi gregoriană 63

U j Ù
j mj j j
Ï Ïj ÏÞj Ï ÏÞj Ïj
sf
& Ïj Ïj Ïj Ïj j Ïj j Ï
Ï Ï Ï Ï Ïc Ï Ï
' '
Fi - iu - le, u - nul nă - scut, I - i - su - se Hri - stoa -

r sf
j U
& Ïj Ï j ñ r Ï Ï Ï Ï Ï Ï Ï
j
Ï
Ï Ï '
se şi Du - hu - le sfi - - in - te

O particularitate a acestui eh I bizantin plagal postmedieval este prezenţa, e drept rară, a unui
element cromatic în construcţia sa, şi anume a secundei mărite si bemol–do diez71 sau mi bemol–fa diez72.
Ehul I bizantin plagal se aseamănă cu tonul I autentic gregorian, prin scări modale cu baza pe re în
cuprinsul cărora alternanţa si bemol–si natural determină alternanţa caracterului dorian–eolian.

În concluzie:

Recapitulînd structura celor 4 moduri prezentate în lucrarea de faţă constatăm, pe de o parte,

trăsăturile lor individuale, care imprimă un caracter predominant eolian tonului I plagal gregorian, dorian
ehului I autentic bizantin şi alternativ, dorian–eolian, ehului I plagal bizantin şi tonului I autentic gregorian.
Totodată însă aceste 4 moduri ne relevă elemente structurale comune ca: prezenţa constantă a
intervalelor de terţă mică (re—fa sau la–do), septimă mică (re–do' şi la–sol') şi subton (acolo unde acesta
este atins: do–re şi sol–la), raportate la finala modului.
Aceste intervale fac din toate cele 4 moduri structuri de tip minor73.
Asemănările se referă însă doar la scheletul de bază al modului (scară, cadenţe), fără a lua în
considerare formulele melodice şi ritmice74, care constituie corpul viu al bogatelor şi variatelor cîntări
bizantine şi gregoriene.

71
Ziua Învierii, în Grigore Panţiru, op.cit., p. 107; Slava la litie la Duminica tuturor Sfinţilor, ibidem, p. 109; Stihira „În rîul
Iordan“, ibidem, p. 113.
72
Ziua Învierii, în Grigore Panţiru, op.cit., p. 107.
73
Aplicăm noţiunea de „minor“ în sensul clasic al termenului, care împarte toate modurile clasice (cu referire precisă şi restrînsă la
„scară“) în două tipuri, major şi minor.
74
Gheorghe Ciobanu, op.cit., p. 419.