Sunteți pe pagina 1din 2

Sisteme ritmice

Ritmul „este un atribut al vieţii”, iniţial fiind identificat cu mişcarea. Platon este cel care
arată că „ritmul este ordinea mişcării”. Pentru muzicieni, ritmul înseamnă „ordine şi proporţie în
spaţiu şi timp” (Vincent d’Indy), „acţiune în timp” (Paul Hindemith) sau „structurare (dispunere) a
duratelor sonore” (conf. Enciclopedie de la Musique, Paris).
Conform Dicționarului de termeni muzicali: ,,Ritmul muzical este un fenomen complex,
rezultând din desfăşurarea în timp (organizată şi conjugată după cerinţe artistice) a tuturor
elementelor care, în sinteza lor, alcătuiesc muzica”. Există o diferenţiere clară între ritm
(succesiunea tuturor duratelor) şi metru (cadrul pe care se brodează ritmul = măsura). Dacă măsura
este subordonată ritmului, în schimb o muzică ritmată poate exista şi fără măsuri.
În folclor, ritmul este rezultatul caracterului sincretic al manifestărilor, prin urmare prin
urmare el trebuie studiat în contextul relaţiei cu ritmul versului şi cu cel coregrafic. Ritmul este
elementul comun şi unificator.
Structurile ritmice sunt determinate funcţional, purtând amprenta locului şi timpului unde
se desfăşoară şi constituind astfel un criteriu de diferenţiere al categoriilor folclorice. Există însă şi
structuri ritmice asemănătoare sau chiar identice mai multor genuri. De ex.: unele dansuri au
formule ritmice asemănătoare colindelor, ceea ce se explică prin originea lor comună, în vremuri
străvechi, atunci când „dansul, poezia şi muzica erau nedespărţite în manifestările omului”. Ex.: în
folclorul copiilor (care repetă stadii de dezvoltare din perioada copilăriei omenirii), ritmul copiilor
este determinat de nevoia de mişcare a acestora. Un alt exemplu: originea ritmului aksak este în
dans, iar ritmul unor cântece rituale este determinat de mersul ceremonios.
Cercetătorii au remarcat că valoarea de 8 (optimi) a seriei ritmice este cea mai constantă în
întregul nostru folclor (muzical, coregrafic, poetic), acest lucru explicându-se prin versificaţia de
origine latină, dar şi ca o moştenire a sincretismului primar. De altfel, valoarea de 8 este cea mai
firească entitate ritmică în întreaga creaţie populară universală.
Criterii de clasificare ale ritmului:
1) după forma sa de bază, ritmul este măsurat (giusto) sau liber (rubato).
2) după criteriul funcţional-structural:
 ritmul copiilor;
 ritmul de dans (orchestic);
 ritmul aksak;
 ritmul giusto-silabic;
 ritmul parlando-rubato, rubato-ul vocal-instrumental şi instrumental;
 ritmul vocal acomodat paşilor din mersul ceremonios;
 ritmul apusean.
Aceste ritmuri se întâlnesc şi în folclorul altor popoare, iar unele au o răspândire universală
sau cvasi-universală, ele diferind însă de la un popor la altul.
Funcţionalitatea folclorului determină, la rândul ei, şi unele criterii secundare:
a) Sursa de execuţie – vocală, vocal-instrumentală – poate condiţiona constituirea
unor particularităţi ritmice.
b) Modul de interpretare – colectiv sau individual – are consecinţe asupra aspectului
general al desenului ritmic şi chiar asupra formei de bază a ritmului (măsurat sau
liber). Când se cântă în grup, de obicei se cântă silabic şi se evită melismele, în
schimb, o interpretare individuală favorizează improvizaţia şi o bogată
ornamentaţie.
Din perspectivă diacronică (evolutivă) se poate explica şi înrudirea dintre unele sisteme
ritmice. Astfel, originea ritmului giusto-silabic al colindelor este în dans, din acesta desprinzându-se
apoi ritmul parlando-rubato-ului. În anumite etape de dezvoltare social-culturale se constată
preferinţa pentru anumite categorii foclorice. Astfel, în evoluţia folclorului românesc se poate vorbi
de spre trei categorii care au dominat cultura populară: colindele (pentru epoca obştei patriarhale),
cântecul epic pentru evul mediu şi cântecul liric pentru epoca modernă.

1
Există anumite trăsături generale comune pentru mai multe categorii folclorice, referitoare la
ritm: formule ritmice asemănătoare, în general bicrone (rar având la bază 3 unităţi de timp),
structură binară, fără anacruze propriu-zise, predominanţa valorii totale de 8.

S-ar putea să vă placă și