RITMUL POPULAR ROMÂNESC

CURS ANUL II, 2020

Prof. univ. dr. Luminiţa Duţică

Cântecul popular românesc are particularităţi ritmice

distincte în raport cu muzica europeană de factură cultă sau chiar
faţă de alte culturi folclorice, înrudindu-se însă cu ritmica antică,
aşa cum o cunoaştem din teoria veche greacă şi medievală.
Particularităţile se datorează asocierii îndelungate de tip
sincretic dintre muzică, dans şi poezie.
Ritmul a reprezentat dintotdeauna elementul unificator, liantul
celor trei arte. Chiar după ce acestea se vor separa, dezvoltându-se
individual, el va păstra în continuare urmele sincretice de odini-
oară.

1. PARTICULARITĂŢI

 Organizarea pe rânduri melodice cuprinzând versuri de 6 şi 8

silabe;
 Structura binară a formulelor ritmice, cu excepţia refrenelor
şi a melodiilor de strat mai nou;
 Înrudirea sistemului rubato şi giusto prin caracterul bicron,
bazat pe două unităţi etalon diferite;
 Existenţa unui fond de motive melodice create dintr-o
îmbinare perfectă a intonaţiei cu ritmul;

Folclorul românesc a păstrat din muzica primitivă toate

sistemele ancestrale giusto şi rubato.

1
 II. TIPURI DE RITM ÎN CÂNTECUL POPULAR
ROMÂNESC

A. GIUSTO1:

1. giusto-silabic
2. de dans ( orchestic)
3. ceremonial
4. aksak
5. al copiilor
6. distributiv ( divizionar, apusean)

B. RUBATO:
1. parlando
2. melismatic (şi ornamental)
3. combinat (parlando şi melismatic)

OBS. Un ritm parlando – în forma măsurată – a fost denumit de specialişti

parlando- giusto ( la început) şi apoi giusto - silabic, iar un ritm parlando în
forma liberă a fost numit parlando- rubato sau parlando.

1. RITMUL GIUSTO- SILABIC

 Apartenent prin excelenţă muzicii vocale;

 Se întâlneşte mai ales în colinde, cântece rituale şi ceremoniale,
bocete, cântece de leagăn etc.;
 foloseşte invariabil două unităţi etalon indivizibile ( divizibile doar
melismatic), în raportul 1: 2 sau 2:1( optimea şi pătrimea);
 viteză mare = 96-258 unităţi simple pe minut (cf. B. Bartόk) sau 130-
144 ( C-tin Brăiloiu);

1
,, Forma măsurată a ritmului se recunoaşte după revenirea unui timp ritmic dominant la intervale egale, pe
când forma lui liberă se recunoaşte după lipsa periodicităţii, a simetriei sau, cu alte cuvinte, după revenirea
timpilor ritmici dominanţi la intervale inegale, neregulate ( cf. Nicola, Ioan; Szenik, Ileana; Mîrza, Traian -
Curs de folclor muzical, partea I, EDP, Bucureşti, 1963, pp.126-127)”.

2
  asemănare cu ritmul parlando-giusto sau ,,modal” din muzica veche
grecească, bizantină şi medievală;
 denumirea a fost atribuită lui C-tin Brăiloiu, care îl descrie amănun-
ţit;
 giusto = măsurat, precis;
 silabic = corespunzător silabelor din versuri, termenul exprimând
fuziunea dinte sunet şi silabă;
 serii ritmice formate pe versul de 6 sau 8 silabe ( tiparul românesc).

Formulele ritmice pot fi:

a. bisilabice
b. trisilabice
c. compuse

3
 Sistemul giusto- silabic se păstrează în forma străveche, conservând
principiile fundamentale, dar şi forme combinate cu alte sisteme: aksak,
parlando - rubato, de dans sau distributiv.

Ex. Interferenţă cu ritmul parlando:

4
1.1. PIRIC

a.

b.

5
c.

d.

1.2. IAMB

1.3. TROHEU

6
1.4. COMBINAŢII RITMICE

1.4.1. IAMB+ TROHEU

a.

b.

7
1.4.2. PIRIC+ TROHEU

a.

b.

8
c.

9
1.4.3. ANAPEST

a.

b.

10
1.4.4.

1.4.5. PIRIC+ IAMB; ANAPEST; IAMB

2. RITMUL DANSURILOR POPULARE ( orchestic)

 La început era tratat în mod eronat ca ritm divizionar;

 Ritmul este elementul care unifică muzica, coregrafia şi, uneori,
textele scandate sau cântate;
 Este caracteristic jocului, dar şi melodiilor desprinse: instrumentale,
vocal-instrumentale şi vocale;
 Apare fenomenul de poliritmie, prin suprapunerea paşilor de dans, a
strigăturilor şi a melodiei;

11
  Varietate de accente ritmice;
 Este un ritm bicron, bazat pe duratele etalon: pătrimea şi optimea, în
raporturi 1:2, 2:1;
 Predilecţie pentru ritmul binar simplu şi sincopat;

Ex. Folclor muzical românesc ( Gheorghe Oprea şi Larisa Agapie)

12
a.

13
b.

14
c.

15
d.

e. aksak

16
f.

17
g.

h.

18
i.

19
3. RITMUL CEREMONIAL

20
Traian Mârza demonstrează distincţia cu care trebuie să tratăm acest tip de
ritm.

CARACTERISTICI:

 Întâlnit în: cântecul cununii de la seceriş, de recrutare, unele cântece

de nuntă, înmormântare, colinde;
 Speciile mai sus menţionate se interpretează în grup, unindu-se
melodia, versul şi mersul ceremonios;
 Indicaţii de tempo: liniştit, lent, quasi- giusto, poco-rubato sau rubato;
 Rubatizările apar la sfârşitul rândurilor melodice;

Ex.

4. RITMUL AKSAK

aksak = şchiop ( lb. turcă), termen atribuit de Constantin Brăiloiu

CARACTERISTICI:
 Alungirea uneia sau mai multor durate creează impresia de ritm
şchiop;
 Ritm asimetric, bicron, având două unităţi etalon: optimea şi optimea
cu punct, în raport 2/3 sau 3/2;
 C-tin Brăiloiu menţionează că ritmul aksak se întâlneşte la: turci,
greci, bulgari, albanezi, români, iugoslavi, indieni etc.;

21
  Măsurile au unitatea de timp şaisprezecimea ( 5/16, 7/16, 8/16, 9/16)
Notă:

a.

b.

22
c.

23
d.

e.

24
25
f.

26
g.

h.

27
III. RITMUL PARLANDO - RUBATO

CARACTERISTICI:

 Asemănarea sa cu giusto-silabicul, datorită termenului de parlando

strâns legat de cuvânt şi a prezenţei celor două unităţi de timp -
optimea şi pătrimea;
 Duratele pot fi modificate prin adiţionări, diminuări, augmentări etc.;
 Valorile se organizează în celule ritmice binare, corespunzătoare
picioarelor metrice ale versurilor;
 Unităţile de timp nu se divid decât melismatic;
 Viteza de execuţie este rapidă: optimea = 120 - 300, caracterul piesei
impunând însă şi tempo-uri mai rare;
 Caracterul rubato atrage o serie de noi caracteristici: alungiri
(coroane) şi scurtări de durate, ornamente ( apogiaturi, mordente,
glissando), diviziuni ritmice excepţionale mai dese, accente cu rol
expresiv;
 Este întâlnit în: doine, balade, bocete, cântece propriu-zise.

Rubato-ul vocal-instrumental sau doar instrumental se întâlneşte în

cântecele păstoreşti, în unele bocete ( vocea fiind acompaniată de instru-
ment), balade sau doine. Prin suprapunerea celor două surse sonore pot
apărea efecte de heterofonie.

28
a.

b.

29
c.

d.

30
e.

BIBLIOGRAFIE

Bârleanu, Viorel, Viorel Munteanu Strop de ler, vol.I, Colinde, cântece de

stea, urări etc., Iaşi, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 2000
Cernea, Eugenia Melodii de joc din Dobrogea, Bucureşti, Ed. Muzicală,
1977
Cocişiu, Ilarion Cîntece populare româneşti, Bucureşti, Ed. Muzicală, 1963
Comişel, Emilia Antologie folclorică din Ţinutul Pădurenilor, Bucureşti,
Ed. Muzicală, 1964
Delion, Pavel Folclor muzical, Vaslui, Centrul judeţean de îndrumare a
creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă
Giuleanu, Victor Tratat de teoria muzicii, Bucureşti, Ed. Muzicală, 1986
Lighezan, Ovidiu Folclor muzical bănăţean, Bucureşti, Ed. Muzicală, 1959
Mîrza, Traian, Ioan Nicola, Ileana Szenik Curs de folclor muzical, partea I,
Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1963
Oprea, Gheorghe, Larisa Agapie Folclor muzical românesc, Bucureşti,

31
 Ed. Didactică şi Pedagogică, 1983
Rîpă, Constantin Teoria superioară a muzicii. Ritmul, vol.II, Cluj-Napoca,
Ed. MediaMusica, 2002
Ursu, Nicolae Folclor muzical din Banat şi Transilvania, Bucureşti, Editura
Muzicală, 1983

32