Parcursul lui Gheorghe- Gheorghiu -Dej, primul șef de stat comunist.

Alexandra Toader-Teză de doctorat

Biografia lui Gheorghe Gheorghiu Dej apare în anul 1947, la editura

PCR, la acea vreme bibliografiile reprezentau un mod de legitimare al puterii.
Ele erau redactate după model sovietic, toate debutau cu locul nașterii, cu
greutățile copilăriei, ca mai apoi să pună accent pe activitatea revoluționară
conturând ideea „ omului nou”. De altfel, bibliografiile se supun maniilor
comunismului socialist având scopul de a legitima puterea. Lipsurile copilăriei,
devin o modalitate de a explica renunțarea la școală și alegerea indivizilor de a
deveni autodidacți. Biografiile sovietice își extrag seva din ficțiunile de secol
XIX sau din hagiografiile sfinților, în cazul românesc s-a observat că
majoritatea biografiilor au urmat o tradiție legată de ilegalitate. De asemenea,
bibliografiile liderilor comuniști „pot fi, plasate la interferența dintre istorie, mit
și politică.”.

Liderii comuniști au avut parte de mitologii personale prin intermediul

cărora se legitimau și ofereau maselor o imagine cosmetizată. Mitul politic a
avut puterea de a da semnificații anumitor grupuri sociale. Imaginile despre
lideri au fost influențate de context, dar mereu îl va face din el ca fiind cel dintâi
din ierarhia partidului. De altfel, reprezentările liderilor politici erau permanent
actualizate, în cazul unora se renunța, cum a fost cazul celei de electrician , dar
majoritatea au fost perpetuate și îmbogățite cu cât mai multe epitete. De- a
lungul vieții liderului comunist, aceste reprezentări îl legitimau și ii consolidau
puterea, însă după anul 1989 ele nu vor ajuta la reabilitarea lui.

Presa a fost cea care a contribuit substanțial la conturarea cultului în trei

etape distincte: 1944-1953, 1953-1958, 1958-1956 ,fiind acceptată cu rapiditate
de către partid. Ziarul Scânteia și a creat o adevărată tradiție în a populariza
membrii partidului. Presa reprezenta unul dintre cele mai importante canale de
răspândire a ideologiei marxist-leniniste în rândul maselor, totodată a fost și un
promotor al cultului personalității. Alte mijloace importante prin care se
populariza prezența liderului pe scena politică se află într-o strânsă legătură cu
ceea ce definește spațiul agitației vizuale precum: imaginile atractive, tipărituri
de portrete, filme, etc. Agitația vizuală avea la bază două ipoteze: una activă, în
care erau afișate portretele, și una pasivă, în care portretele erau afișate în
permanență în instituții. Nici literatura nu a scăpat din mrejele regimului
comunist, astfel literatura a fost supusă în totalitate regimului comunist,
numeroase teme nu au mai putut fi abordate, poezia a fost „chemata„ să-i
elogieze pe lideri. Pe parcursul tezei, autoarea observă faptul că, creația
poetică cunoaște mai multe etape după cum urmează: 1944-1950, redarea
liderilor partidului, 1950-1953, în această perioadă apar mai multe poeme
închinate liderului de partid, un accent aparte se pune pe aspectul fizic, perioada
1953-1960, în această perioadă, accentul a fost pus pe liderii de partid, lui Dej
nu i-au mai fost închinate poeme noi, în cea de-a patra etapă , 1960-1965,
oamenii simplii au devenit subiecții poemelor. Majoritatea scriitorilor s-au
apropiat de putere în această perioadă datorită privilegiilor. Tudor Arghezi ii
scrie lui Dej o serie de scrisori presărate cu laude și mulțumiri, Mihai Beniuc, a
fost un personaj care a contribuit la înfăptuirea cultului personalității, acesta a
scris poemul „Cântec pentru tovarășul Gheorghe Gheorghiu- Dej, ( 1951), care
a reprezentat de fapt o biografie în versuri a liderului comunist.

După 23 august, s-a renunță la denumirile asociate ci vechiul regim,

numeroase nume de străzi au fost schimbate, primind numele unor lideri
comuniști, numele lui Dej a fost dat unor fabrici, unități armate, etc, cu scopul
de a-l populariza și de a amplifica cultul personalității. De asemenea, lozincile,
citatele au avut rolul de a un impact la nivelul populației. Ziua de naștere a
liderului începând cu anul 1951 a devenit o sărbătoare a întregului popor. Dej a
fost decorat pentru meritele sale, iar 8 noiembrie a devenit un fel de zi
națională. Fastul din 1951, a fost reluat și intensificat în 1960, când Dej a
împlinit 60 de ani. La sărbătoarea din 1961 s-a observat că populația a fost mult
mai activă, dovada faptului că Dej reușise să devină cunoscut în rândul maselor.
„Cel mai brav, cel mai treaz din cei pururea treji”, „stegar de popor, mult temut
de dușman”. Acest eveniment a arătat formele extreme ce pot fi atinse în
privința veneratului lider politic în perioada comunistă. De altfel , importanța
lui Gheorghe Gheorghiu Dej în cadrul partidului reiese și din maniera în care a
fost sărbătorită Ana Pauker în același an, pe data de 13 decembrie a fost
alcătuită o listă cu doar 14 persoane, lideri de partid care urmau să meargă la ea
în delegație pentru a o felicita.