Sunteți pe pagina 1din 7

INTRODUCERE IN OPERA ROMANTICA ITALIANA

Odata cu aparitia creatiilor lui Monteverdi incominci de la novella storia nu poate fi omis
faptul ca idea de orepa isi are originile din mediul intellectual al unei adunari de eruditi
fiorentini , ale caror analize asupra a ceea ce era vechi si nou in arta se se realizau sub
influenta idealului culturii antice asa cu aceasta pusese stapanire pe perceptia vechilor tragedii
eline.
De la aceste lucrari ale lui Monteverdi pana la aparitia operei romantic vor trece
aproximativ doua secole .Stilu ,,reppresentativo care apartinea primilor compozitori va
acapara atentia prin tehnica ,,conciatato care ii apartinea tot lu Monteverdi , dar dupa o scurta
perioada acest stil al idealului antic va cunoaste un declin in favoarea preferintelor
publicului(opera venetiana si opera napoletana) , ceea ce avea sa fie drama per musica ca
ajunge sa fie numita ,,opera in anul 1639 odata cu titlul dat de Francesco Cavalli scriituri
sale ,,Nunta lui Thetis si Peleus
Indepartandu -se treptat de catre estetica fiorentina, precum si amploarea acesteia in
creatiile lui Monteverdi , acentul pus din ce in ce mai mult pe virtuozitatea vocala cat sip e
factorul visual vor continua sa dezvolte opera italiana . In paralel in Franta apare stilul
decantatie cantata unde Lully (1632-1687) ,bazanduse pe o autentica traditie franceza creeaza
aceasta evolutie a genului , dand totodata atentie sonoritatii orchestrale si efectelor
scenografice . Spre sfarsitul secolului al XVII-lea compozitorul englez Henry Prucell (16591685) a reusit sa puna in evidenta expresivitatea dramatica fara a mai recurge la
divertismentesi la grandoare scenica caracteristici specific operei italiene si a celei pariziene
din vremea aceea.
Odata cu inceputul veacului al XVIII-lea germanul Reinhard Keiser (1674-1739) da
un nou imbold genului prin sinteza realizata de el nu numai in limbajul genului, ale carei surse
de de inpiratie : aria italiana, muzica de dans franceza si liedul german abia mai pot fi sesizate
, dar si in cratiile care incep a se inspira din mediul national asa cum erau multe din titlurile
date operelor ca ,,Tirgul de la Leipzig (1701), Iartmarocul din Hamburg (1725), ceea ce a
dus la evolutia operei germane catre genul ,,Singspiel.
Avandu-si originile in Florenta , camerata fiorentina , onorata de Monteverdi si de
Prucell, fiind foarte cunoscuta pe scenele teatrelor din vestul europei , opera veacului al XVIII
va avea de suferit o serie de modificari importante , dezvoltare la care vor contribuii
Pergolesi, Gluck, Mozard dar si interventiile unor cunoscute rivalitati estice. Aparitia lucrari
,,Serva padrona de Pergolesi a declansat la Paris in anul 1752 cunoscuta rivalitate dintre
,,bufonisti sustinatori ai operei bufa si ,,anti-bufonisti sustinatori ai genului seria , ceea ce

reprezinta de fapt o disputa de afirmare intre sustinatorii operei traditionaliste franceze si cei a
operei italiene care se afla in plina ascensiune . In viziunea lui Mozart rivalitatea dintre vechi
si nou, ideal si real , dintre dramitism si comic ajunge in conceptia ilustrului classic , dar si la
aparitia unei opere cu dimensiuni nemaiatinse inca.
La inceputul secolului al XIX-lea Beethoven va face o demonstratie fabuloasa la
vremeea aceeia creand singura sa opera ,,Fidellio , din care este o reiese a atitudinea
umanista a marelui scriitor german , dar si intensitatea participarii sale la idealurile
revolutionarilor francezi ce nu incetau sa spere in libertate si fraternitate . Opera salvari s-a
numit simbolic acest tip de opera , avandusi originile in Franta si pus in valoare de catre
geniul lu Beethoven..
In prima jumatate a secolului al XIX-lea opera cunoaste o dezvoltare impulsivea datorita
surselor de inspitaratie care proveneau din literature universal si mai ales din evolutia muzicii
instrumentale , orchestra avand un rol essential in dramaturgia muszicala. In veacul anterior
opera seria era doar un gen de amuzament si o ocazie de relaxare pentru nobilime, ea a
decazut in favoarea operei bufe , comice,ballad-operei, singspiel-ului, care abordau subiecte
realiste dar avea si o simplitate muzicala populara.
Italia patria operei va pastra inca caracteristicile ale genului clasic, odata cu secolul al
XIX lea se contureaza doua tendinte contradictorii in genul sonata-simfonic : un spigonism
clasicizat si un avand romantic nou, iar in privinta liedului aceasta epoca duce la dezvoltarea
acestui gen , in special liedul german , iar in muzica de opera se intrepatrund numeroase
tendinte. Scriitorii italieni sunt cei care duc mai departe ideiile scoli clasice de opera . Acestia
au adus multa poezie in momentele lirice in opera bufa .
n adevratul su neles, epoca romantic italian incepe pe deplin cu Gioacchino
Rossini (1792 1868), compozitor a crui redescoperire valoric nu s-a epuizat n cele dou
secole care au urmat.Tenacitatea i este dezvluit de compunerea Sonatelor a quatro, pentru
coarde, la numai 12 ani,consecin a studiului partiturilorlui Mozart iHaydn,care i vor
marca ntreaga pregtire artristic.De-a lungul adolescenei,Rossini scrie diferite lucrri
instrumentale cu aceeai tenacitate, preocupat de armonie i orchestratie. La Cambiale di
matrimonio (1810, Veneia) i-a deschis accesul n teatrele italiene, determinndu-l n anii
urmtori s realizeze lucrri care l-au impus repede :La Pietra del paragone,Ciro in
Babilonia, Il Signor Bruschino, La scala di seta, opera seria Tancredi,drama giocoso Italiana
in Algero, Elisabetta, si Otello . In anul 1816 obtine gloria cu Brbierului din Sevilla, urmat
de comediile sentimentale Cenureasa, Coofana hoa. Rossini se axeaza spre melodrama
liric romantic, punnd bazele unor noi tipuri vocale, dezvoltnd rolul orchestrei i corului n
Mose, La Dona del lago i opera seria Semiramida. n 1822 a rmas legendar ntlnirea cu
Beethoven, ocazie cu care acesta l-a sftuit s se limiteze doar la compunerea de opere bufe.
Dorindu-i notorietatea european se ndreapt spre Paris, unde devine director al Teatrului
Italian. Aici, Rossini a adaptat stilului francez lucrri mai vechi, adugnd i titluri noi
(Maometto II i Mose, Contele Ory, Guillaume Tell Wilhelm Tell).

Rossini nu va mai compune , dup 1830 asistnd la triumful tinerilor si


contemporani, Bellini i Donizetti. n urmtoarele decenii a mai scris Soires musicales,
Stabat Mater, piesele pentru pian, Pcate de btrnee, o Mic mis solemn.
Dupa retragerea lui Rossini un alt compatriot obitine suprematia si anume Vincenzo
Bellini care se remarc in teatrul italian nc de la prima sa oper Adelson e Salvini. Dup
Bianca e Fernando, Bellini debuteaz la Scala din Milano cu Piratul, pe libret de Felice
Romani, poetul italian cu cel mai mare succes n epoc. Vor urma la Straniera, Zara,
Somnambula, Norma i Beatrice di Tenda, moment de ruptur cu Romani, libretistul
inspirator. Urmndui pe copatriotii, Bellini se stabilete la Paris, unde scrie ultima sa oper
pentru Thtre des Italiens, Puritanii . Trasaturile creatiei sale se remarc n acordul perfect
ntre frumuseea clasic i exaltarea poetic a personajelor. Sensibil la curentele noi, aflat n
comuniune artistic i spiritual cu Chopin, Bellini dezvolta o scriitur melodic expresiv, cu
respiraie ampl, uneori incantatorie, neocolind acel rubato care reamintete libertatea ritmic
monteverdian (la sprezzatura), pstrnd mult din virtuozitatea belcantist, inclus ns
tririlor poetice . A rmas in istorie pentru preocuparea sa de a dezvoltare a melosului, dup
ndelungi reveniri asupra textului n favoarea expresiei vocii, a coninutului emotiv al dramei,
relaionat cu armonia i orchestraia, precum i atenia acordat corului i monumentalului
vocal-simfonic.
In lumea epocii italiene, Gaetano Donizetti (1797 1848) a fost un artist de valoare
n repertoriul romantic i-a dovedit cu iscusinta priceperea . Primele sucesuri ca si compozitor
au fost Enrico di Borgogna si Zoraide di Granata care lau fcut faimos mai ales la Napoli.
Donizetti s-a facut cunoscut n ambele genuricel buf, semiseria i seria. Cucereste cu adevarat
celebritatea odat cu Anna Bolena care, avandui in distributie pe Giuditta Pasta i Rubini, i-a
adus laudele milanezilor, succes confirmat apoi cu Elixirul dragostei. Ultimele sale creaii
pariziene, Don Sbastien i Don Pasquale, se situeaz cu puin inaintea tragicii sale
mortii.Avand un talent aparte, Donizetti las cteva cunoscute capodopere tragice Lucia di
Lammermoor si La Favorita, cu personaje puternice i generoase ca emoionalitate i sclipire
a vocalitii belcantiste.
Sectorul vocal al operei este unul foarte complex, nu doar in cadrul istoric al operei
romantice ci in toata existent genului . dupa cum ne-am dat seama o caracteristetica a operei
romantic este si gasirea de noi tipuri expressive dar si de noi posibilitati in arta cintului. Ceea
ce apartinuse cu strictete muziici polifonice prin cele patru voci care is imparteau registratia
rezultand dintr-o practica artistica de secole a avut nevoie doar de doua secole pentru a
devenii in romantism material viu , supus unor noi experimente care abordau caracteristicile
vocilor operei romantite , si implicit categoriile ce isi au reprezentatile si in tipologia
melodicii prin care se manifesta .
Desi tocmai in sfera practicii vocale circulatia stilurilor este mai animata , influentele
exteorizandu-se cu sepeciala pregnanta , se poate lua in calcul totusi ca aici originalitatea
culturilor nationale si-a sustinut puternic si diferentiat profilul in cateva importante scoli:
italiana, germana, franceza si mai tarziu rusa .

BEL CANTO: Arta interpretarii vocale

Arta belcantoului nu este doar o maniera artificiala ci si o metoda de manifertate


formalistica , supusa exceselor de virtuozitate in urma descoperirilor atit de intinse ale vocii
umane in secolul al XVIII-lea. Bel canto, scris adesea i "belcanto", "Bel-Canto" sau "Bel
Canto", (din italian, "interpretare frumoas"), este un stil de interpretare n muzica vocal,
caracterizat prin puritatea liniei melodice, originar din Italia secolului al aptesprezecelea,
lund amploare n decursul secolului al nousprezecelea, epoc muzical denumit Epoca Bel
Canto.
Operele italienilor Gioacchino Rossini (1792 - 1868), Vincenzo Bellini (1801 - 1835)
i Gaetano Donizetti (1797 - 1848) pot exemplifica la superlativ acest stil interpretativ, care a
cunoscut un maximum maximorum ntre 1805 i 1830. Dei exist unii specialiti care l
crediteaz pe compozitorul secolului al XVII-lea Pietro Cavalli cu introducerea stilului bel
canto, o analiz stilistic atent indic faptul c liniile melodice ale acestuia, line i fluente,
aparin unei alte epoci i, evident, unui alt stil muzical i interpretativ.
Interpretarea bel canto se caracterizeaz prin perfeciunea echilibrului vocal, printr-un
legato bine ponderat, un registru vocal uor nalt, agilitate i flexibilitate de bun factur i un
anumit timbru specific, ce ar putea fi caracterizat drept "dulce". Operele cu pasaje solistice
lungi i ornamentaie muzical bogat, consistente n termeni de frazare muzical alternativ,
respectiv folosind cadenta, se preteaz cel mai bine stilului bel canto. n esen, bel canto
pune accentul pe tehnica interpretrii i nu pe volumul livrrii muzicale. Astfel, unul din
exerciiile menite a demonstra calitatea interpretrii n tehnica bel canto const n meninerea
unei lumnri aprinse n apropierea gurii cntreului n timp ce acesta cnt. Ideal, curentul
de aer ieind din gura cntreului nu trebuie s fac flacra lumnrii s se mite.
n afara stilului i al epocii bel canto, metoda interpretativ poate fi folosit pentru a
cnta chiar n alte stiluri, aa cum ar fi n verismo, wagnerian, verdian sau n diferite stiluri
moderne, unele dintre ele nefiind exact conectate cu muzica clasic, aa cum este stilul
interpretativ al solitilor cunoscuii sub numele generic de crooners. Studii geografice
sugereaz c tehnica vocal italian bel canto, precum metode similare dezvoltate n Spania,
decurg, foarte probabil, din metoda antic vocal, tehnic de interpretare care a evoluat odat
cu evoluiile culturilor din Orientul Mijlociu i din zona Mediteranei. Exist dovezi etnomuzicale care suport aceast linie evolutiv.
Spectacolul de demontratie devenise adesea, o caracteristica predominanta , apreciata
ca atare de public, desi aproape antimuzicala din punct de vedere al unitatii actului
componistic , dar fascinatia culorilor, aprofundarea unor noi efecte avusesera darul de a forta
limitele unei practici de a determina abordarea de inovatii in arta cintului. Dupa o reala
perioada de dominatie a cintaretului, in spectaculul public dar si in unele acceptari din partea

compozitorului comparativ cu media factorilor muzicali ce asigurau logica teatrului liric o alta
etapa isi impune superioritatea, aceea de disciplinare a descoperirilor care eliminand
echilibrul antiartistic , pastreaza bogatia aspectelor expresive .
In Italia observam ca Giacchino Rossini ce paseste spre romantism desi apartinea
epocii precedente , obtiunea rigorii in tratarea belcantoului , funcionalitatea dramatica a vocii
sunt caracteristici care apartin stilului rossinian. Alegand dintr-o vasta mare de efecte,
Gioacchino Rossini se opreste asupra celor mai expresive si fara sa abandoneze cuceririle
tehnice deosebit de importante in ansamblul artei secolului XVIII-lea fixeaza cu strictete pe
note tabloul melodic. Impropriu spus strictete pentru ceea ce intelegem astazi pentru rigoare
,cintul rossinian dovedindu-se inca liber fata de experientele ulterioare, dar pentru momentul
respectiv sensul lui pare cel mai potrivit , pentru a arata acea disciplina in manifestarea
melodica a artei vocale.
Parcurgand orice partitura rossiniana se evidentiaza cu claritate o sctriitura alerta ,
informatiile istoricilor idicand o viteza destul de mare in creearea partiturilor imposibila fara
stapanirea elementelor codificate de uz curent, aratand constanta utilizarii manierei stilisticii
melodice si transcrierii vocale , infloriturile , vocalizele si cadentele primesc , datorita acestei
disciplinari bine conturata a resurselor vocii. Rossini, nu contrazice traditia ci aduce
modificari inuntrul textului, actionand cu mijloace artististe incarcate de masura in relatiile cu
spectatorul . De aici reiese de ce el respecta interesul epocii pentru existenta unor pasaje
destinate virtuozitatii vocale. Dar chiar in asemenea momente, partitura sa arata ca nu cedeaza
disciplinei impuse caintaretului , bazandu-se ca compozitorii care il vor preceda in marea
epoca intonationala vocala italiana. Cadentele din aria Rossinei (actul II al operei Barbierul
din Sevilla) sunt alcatuite pe o schema melodica foarte clara , simpla la prima vedere , la care
se adauga ornamentele unor sunete cu rol de figuratie , cu incarcari de valori ce dau
cursivitate ritmica atai de apreciatelor apregii sau franturilor de gama .
Pe de alta parte , Rossini isi infrumuteseaza singur desfasurarile melodice ale ariilor
bazanduse, in functie de rostul situatiei expresive pe schema care era de mare insemnatate.
Cavatina lui lu Arsacce (Semiramida) pastreaza un fond esential usor de remarcat, vital pentru
logica muzicala , in timp ce in vocaliveze Cavantinei lui Almaviva (Barbierul din Sevilla)
alunecatile sonore ale pasajelor urmeaza o linie cvasi-intrumentala, imitantad figuratia
acompaniamentului. Amploarea textului, prin amplasarea acestor pasaje pe vocalele
cuvintelor, justificata de interesul minor al celor spuse de Almavita ,nu altereaza elementul
principal al ariei, si anume, cursivitatea melodica .
Tendinta nationala a muzicii lui Rossini este legata de caracteristicile stilistice ale
canzonetei care este un exemplu consacrat in cantul melodic vocal italian . Asemenea profiluri
se intanesc deseori in partiturile sale . Traseul melodic poate fi treptat, cu unele arpegieri si cu
mici largiri de vocaliza pe incheierea frazei, sau poate reproduce vivacitatea chitarei.
In alte situatii, Rosssini se bazeaza pe resursele vocii pentru a obtine apogeul treptat al
melodicitatii , in acumulari de formule ce suprapun interesul dezvoltarii sonore a glasului
peste o alcatuire incordata a textului muzical. Contrastele registratiei se adauga efectelor
ecpresive de care se ajuta compozitorul pentru alcatuirea tabloului muzical.

Consemnam aici aparitia unei aliante superioare , aceea treapta modificatoare a


belcantoului prin asimilarea lui in conceptul superior al unei melodici noi vocale . Rossini nu
va trece de acest nivel , imoprtant se altfel in drumul spre aprofundarea muzical psihologica a
melodicii ca element de dramaturgie.
Trebuie sa aducem la cunostinta ca aceste progrese spre nou, care inseamna
desprinderea de practicite traditionale , atunci cand prim spre nivelul urmator , cel al artei lui
Donizetti , lucrari care solicita o anumita virtuazitate implicand deci o anumita orientare a
tratarii vocale . In multe cazuri si momentele muzicale cu o evidenta semnificatie
dramaturgica , slujind teatrul si nu ambitia evidentierii calitatilor vocale ale cantaretului.
La Donizetti se subliniaza si mai pregnant romantic modul in care regostrul inalt
devine zona culminatiilor melodice vocale. Aceasta situatie foarte expresiva , secundar
interesanta ca utilizare a trasaturilor belcantoului se reliefeaza in marile cantilene lente ce urca
treptat culmile expansiuni ornamentate ( Lucia di Lammermoor), sau in acele fragmente
muzicale mai decorative , in care vocea descrie volte a caror stralucire se oglindeste in
armonia personajului prin inlaturarea formulelor melodice . Donizetti raspandeste belcantoul
ca un factor prin excelenta melodic, devenit o trasatura stilistica a muzicii sale, si totodata a
climatului romantic din opera italiana.
Tot de la aceeasi sursa a cantului popular italian Donizetti preia una din trasaturile
cantabilitatii tenorale. Este cultivarea acelui stil melodic insusit de asemenea operei italiene pe
linia registrului mediu , in care aparenta modestie a utilizarii glasului cedeaza intiietate
parcugeri armonioase de tipul romantei sau serenadei . Aici analiza intervalici melodiei arata ,
fapt vizibil de altfel si in secventele vocale la care ne-am referit anterior . O cunoastere si
stapanire din ce in ce mai profunda a acelor salturi care sunt specific vocale, echilibrata lor
alternare cu mersuri treptare ascendente sau descendente , necesare implinirii muzicale .
Continuitatea traditiiei belcantoului pe traiectoria expresivitatii, pana la limitele largiri
maxime a ecpansiunii lirice vocale , caracterizeaza aproape in intregime stilistica melodicii lu
Bellini. Dar aici apar deosebiri fata de cadrul inca schematic al desfasurarilor rossiniene sal
cel limitativ expresiv a lui Donizetti , unde dificutatea alternarii rapide a registratiei se insotea
cu un tempo care nu-si parasea rigoarea . Melodica lui Vincenzo Bellini este de o natura mult
mai larga , solicitand o ampla respiratie vocala , o deschidere neobisnuit de mare a spectrului
registrelor . Indepartanduse treptat de simetria sesizabila a alternarii accentelor pe masuri, ea
se alcatueste din arcuiri si melisme , pare uneori mai apropiate de melopee, alteori se
confunda cu acele acumulari sonore ce conduc spre un punct maxim de la care se declanseaza
un nou elan , inlantuiind fraele. Dar aceasta larga melodie intensiv expresiva pe care insusi
Wagner o va admira , mai presus de oricare alt alt aspect al operei italiene contemporane
inceputurilor sale artistice evolueaza in deplina unitate cu posibilitatile vocale.
Creatia vocala a lui Belini straluceste in translatiile timbrale cat si instrumentale , in
care continutul poetic expresiv se diminueaza ,explicand si limitarea constanta in arta
orchestrala a compozitorului la nivelui acompaniamentului si al distributiei scenice . Chiar
mai mult, momentele de grandoare sonora sunt, atunci cand necesitatile constructiei o cer ,

destinate tot complexului vocal in amploare a culminatiilor corale . Cea mai cunoscuta creatie
melodica vocala belliniana este aria Aminei din opera Somnambula .
Dincolo de era belcanto si de stilului bel canto in opera, cantaretii pot folosi metoda
bel canto de a canta chiar si in epoca curentului verist , in repertoriul verdian sau chiar
wagnerian. Lista de cantareti cu voci puternice care s-au folosit de tehnica belcanto include
nume precum Eva Turner (1892-1990), Elena Nicolai (1905-1993) , Todor Mazarov (19071975) Ghena Dimitrova (1941-2005) sau Maria Caniglia (1904-1979).
In timp ce istoricii dateaza perioada de glorie a bel canto la inceputul secolului al XIXlea, termenul propriuzis a intrat in uzuanta abia la mijlocul veacului. In aceasta perioada
exitau deja compozitori existau deja compozitori precum Wagner care faceau aple la voci mai
ample si mai dramatice ceeace a declansat reactia lui Rossini : Vai de noi, ne-am pierdut al
nostru belcanto .
Stilul belcanto se conentreaza asupra unei uniformitati perfecte pe toata intinderea
vocii, a unui legato desavarsit a unei usurinte in abordarea regitrului inalt, a unei extraordinare
agilitati si flexibilitati si nu in ultimul rand al unei dulceti a timbrului. Operele reclamau o
gama tot mai extinsa de inflorituri si ornamente vocale tot mai numeroase cadente. Belcanto
exceleaza in materie de tehnica si mai putin in materie de volum : un celebru exercitiu care
rezuma aceste cerinte consta in a pune un cantaret sa cante tinand o lumanare in dreptul gurii
fara ca flacara lumanari sa palpaie.

S-ar putea să vă placă și