Biografie

Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg. Tatăl său, Leopold, era un
violonist în orchestra de la curtea principelui-arhiepiscop de Salzburg și era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice.
Încă de mic, Mozart dă dovada geniului său muzical. La 5 ani, înainte de a ști să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise
imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obține de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru
“a arăta lumii acest miracol”. În realitate, acest turneu va dura 9 ani.
Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlinește 16 ani și pleacă pentru câteva luni la Bologna,
unde studiază arta compoziției. La întoarcere este angajat ca maestru de concert de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele
Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcție rămâne timp de șase ani,
deși relațiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta interzicându-i să părăsească Salzburgul. Nemaiputând suporta
această constrângere, Wolfgang și-a dat demisia în 1777 și a plecat, alături de mama sa, la München, unde a solicitat un angajament la
curtea prințului elector Maximilian III însă e refuzat. După o altă tentativă nereușită la Mannheim, se hotărăște să-și încerce soarta la
Paris, unde – în timpul turneului din 1763 – avusese mult succes. Publicul parizian nu-și mai amintea însă de copilul minune de atunci
și Mozart se lovește de multe greutăți. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoțise peste tot.
Moralul și-l reface cu greu, compozițiile încep să-i fie apreciate la curțile domnești. Lipsurile materiale îl constrâng totuși să
părăsească Parisul și se întoarce pe 15 ianuarie 1779 la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomeneo, cu care
înregistrează un mare succes. Se decide totuși în 1781 să plece la Viena, unde avea cele mai bune perspective. Viena era în acea epocă
capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârșit independent și își creează un cerc de prieteni care îl ajută să se facă
remarcat e elita austriacă. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuși împăratul Iosif a II-lea:
”o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre”. Mozart dă numeroase concerte publice și private, executând din propriile
compoziții, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele lui Bach și
Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.
 La 4 august 1782 se căsătorește cu Constanze Weber. În 1785 este vizitat de tatăl său, care până atunci fusese destul de zgârcit
cu laudele la adresa fiului său. Este încântat să audă de la Joseph Haydn: “Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-
am cunoscut”. La sfârșitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif – prezent în
sală – se ridică în picioare agitându-și pălăria și strigând “Bravo Mozart!”. În această perioadă Mozart compune într-un ritm
neobișnuit, lucrează cu obstinație la splendidele cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui
Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric, reușind să depășească dificultățile din partea nobilimii.
În timp ce Mozart termină compoziția operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăvește și moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat
un rol important în educația muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie și contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al
lui Mozart. Între 1784 și 1786, Mozart realizează în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate
capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga și este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte,
reprezentată cu mai puțin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise și protectorul său, împăratul Iosif al II-lea,
cel care îl numise “compozitor al curții imperiale”.
În martie 1791 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian no. 27. Faptul că nu mai avea succesul din
urmă cu câțiva ani nu îl oprește din compus și realizează ”Flautul fermecat”. Premiera acestei opere are loc pe 30 septembrie, cu
Mozart în rolul de dirijor succesul fiind unul nemaivăzut. Începând cu noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă
progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficiență renală. La 4 decembrie starea lui se ameliorează, mai
lucrează la compoziția Requiemului, pe care însă nu va reuși să-l termine. Pe 5 decembrie 1791, la Viena, Wolfgang Amadeus Mozart
trece la cele veșnice la doar 35 de ani. După un scurt serviciu divin trupul neînsuflețit este dus fără fast (din cauza vremii nefavorabile,
puține persoane au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx.
 Nunta lui Figaro
Nunta lui Figaro (conform titlului original Le nozze di Figaro), înregistrată K 492 în catalogul operelor lui Mozart, este o operă
bufă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost
inspirat și bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro.
Nunta Lui Figaro este împărțită în două părți și patru acte. Partea nr. 1: Actul I, Actul II; Partea nr. 2: Actul III, Actul IV.
Premiera absolută a operei a avut loc la 1 mai 1786, la "Burgtheater" din Viena.
Nunta lui Figaro spune povestea Contelui de Almaviva, care, căsătorit cu Rosina, dar plictisit de ea, încearcă să o cucerească pe
menajera Susanna, logodnica lui Figaro. Contele încearcă să împiedice nunta celor doi, ajutat de Marcellina, menajera doctorului
Bartolo. Marcellina încearcă să-l forțeze pe Figaro să o ia de nevastă, în contul unei datorii pe care acesta nu a putut să i-o restituie.
Figaro, la rândul său, încearcă să împiedice acest plan și să o ia de soție pe Susanna. Planul Marcellinei se destramă când Figaro află
întâmplător că Marcellina este de fapt mama sa, de mult pierdută. După multe trucuri și aventuri, Figaro și Susanna redobândesc
încrederea și dragostea, iar Contele Almaviva este nevoit să o roage pe Rosina să-l ierte.

Personajele
Personaj Voce
Contele Almaviva Bas-bariton
Contesa Rosina Almaviva Soprană
Susanna, servitoarea contesei Soprană
Figaro, valetul personal al contelui Bas
Cherubino, pajul contelui Mezzo în travesti
Marcellina, servitoarea doctorului Bartolo Soprană
Bartolo, medicul Seviliei Bas
Basilio, profesorul de muzică al Susannei Tenor
Don Curzio, judecătorul Tenor
Barbarina, fiica lui Antonio Soprană
Antonio, grădinarul contelui, unchiul Susannei Bas

Figaro este personajul eponim al piesei. Un tânăr căsătorit cu o femeie, Susana, pe care o iubesște foarte mult. Este majordom
și valet pentru contele de Almaviva. Trecutul său este învăluit în ceață deoarece nu își cunoaște familia sau părinții. Tot ceea ce știe
este că a fost răpit în copilărie și de aceea nu are un nume de familie. Un individ decent și bun la suflet.
Contele Almaviva este guvernatorul Andaluziei, o regiune din Spania. Este căsătorit cu contesa Rosina, o căsătorie înfăptuită
prin tacticile și aranjamentele viclene ale lui Figaro. Acesta însă este plictisit de soția sa și o dorește pe Susana, logodnica lui Figaro.
Susana este menajera contesei Rosina. Ea este logodită cu Figaro și îl iubește foarte mult. Ea reprezintă pentru contele de
Almaviva o pradă în plus, o nouă cucerire. Cu cât aceasta îl refuză mai mult cu atât mai mult el este atras de ea. Ea este o fată
inteligentă cu un comportament plăcut, liniștit.
Contesa Rosina are o căsnicie nefericită cu contele de Almaviva din cauza infidelităților lui repetate. Ea este frumoasă, retrasă
și determinată să își învețe soțul o lecție la finalul căruia fie va divorța fie îl va face să se rușineze și să își schimbe moravurile. Ea este
o femeie bună la suflet, dându-i Susanei banii de care Figaro ar avea nevoie să își achite o datorie mai veche față de Marceline. Dacă
el nu ar fi avut cum să-i plătescă datoria acestei Marceline, ar fi trebuit să se căsătorească cu ea în schimb. În fapt căsătoria cuplului
Contelui și a Contesei este cea pusă în lumină în toată piesa și analizată, nu neapărat eventuala căsătorie a lui Figaro cu Susana.
Cherubino este pajul contelui iar numele său i-a fost dat astfel pentru a da impresia unui tânăr angelic, inocent, cu calități de
heruvim. Cherubino este cel mai de vază paj al curții deoarece este întotdeauna în preajma contelui iar contesa îi este nașă. Acesta este
jucat de obicei de o mezzo-soprană în travesti.
 Marceline este menajera doctorului Bartholo. Ea este îndrăgostită de Figaro și vrea să se căsătorească cu el în ciuda
diferențelor de vârstă dintre aceștia. Acum, când Figaro este pe cale să se căsătorească cu Susana, Marceline vrea să își ducă la
îndeplinire această dorință apelând la clauzele unui vechi împrumut pe care i-l acordase lui Figaro, clauze ce spuneau că dacă Figaro
nu-i va putea achita înapoi datoria, el va trebui să o ia de soție.
Doctor Bartholo a fost cândva gardianul Rosinei și voia să se căsătorească cu ea. De aceea căsătoria nefericită actuală a
contesei îi face plăcere și îi dă speranțe. De asemenea se bucură că Figaro, cel care a pus în mișcare roțile căsniciei lui Rosina cu
contele de Almaviva, are acum probleme.

Amplasament scenic
În viziunea mea regizorală această scenă a ariei Susannei se va desfășura într-o cameră de garderobă a Contesei Rosina, o
încăpere mare cu caracter de laborator de croitorie unde Susanna și-a făcut un obicei de a coase la mașină diferite articole
vestimentare. Voi avea astfel o masă de măsurat, două manechine, o mașină de cusut, un suport pentru stofe, dantele și alte materiale,
două fotolii cu o măsuță între ele și un paravan alb pliabil.

Vestimentație
Costumul contesei va fi întins pe corp drept,aproape liniar, fără nici o formă, o rochie lungă până la genunchi de culoarea
vișiniului lui Julius Cezar, cu cercei simpli de perlă albă și o brățară fină la încheietura mâinii. O costumație simplă dar elegantă, de zi
în moda anilor 1920. Susana va purta un costum de croitoreasă format dintr-o rochie simplă albastră cu buline albe și un metru de
croitorie îi atârnă în jurul gâtului. Cherubino va purta pantaloni scurți de catifea, cămașă dungată și bretele de piele.
 Venite, inginocchiatevi

PARTITURA TEXT ORIGINAL TRADUCERE STĂRI/SENTIMENTE MIȘCARE

Allegretto în două
pătrimi. Tonalitatea este
sol major, descrisă ca o
tonalitate a expresiei
idilice și lirice.
Tonalitatea emoțiilor
delicate și pure,
specifice Susanei.
Relativa minoră a gamei,
mi minor, relativă în
care partitura va ajunge
în mici momente
reprezintă însă
nesiguranța și suspinul
Contesei.
După o scurtă Venite, Vino, îngenunchează Susana dorește să îl Susana îl prinde pe
introducere a orchestrei inginocchiatevi, grăbească cât mai tare pe Cherubino de braț și îl
restate fermo lì! și stai aici nemișcat!
Susana intră de la Cherubino. trage în genunchi. Îi
măsura a treia. pune un guler la gât și îl
 privește câteva
momente.
Intră de la măsura 17 Pian, piano, or via Încet, acum întoarce-te Este entuziasmată la Îl ridică și îi măsoară
anacruzic pe funcția de giratevi, bravo, va din nou. Bravo, așa e vederea corpului subțire, umerii, șoldurile,
ben così,
dominantă cu septimă a bine! ca tras prin inel al lui pieptul.
gamei pentru a rezolva Cherubino Între timp contesa își
pe terța fundamentalei piaptănă părul și se
machiază.
Intră pe contradominantă la faccia ora HA! Îndreaptă-ți ochii Este pentru câteva clipe Pune pe lângă fața și
(acord de la major) volgetemi, olà! spre mine. neîncrezătoare că planul ochii lui Cherubino
Quegli occhi a me,
pentru a creea puțină Drept privește-mă! va funcționa diferite mostre de culori
guardatemi,
tensiune. diferite.
Pasaj la dominantă Madama qui non è. Doamna nu e aici. Susana încearcă să îi Zâmbește și arată spre
spună lui Cherubino să contesă ca și cum ar fi
nu se rușineze de doar o parte din decor.
contesă. „E ca și cum nu Îl trimite totuși după
paravan să se schimbe.
ar fi ”
Profilul melodic este Più alto quel Potrivește-ți mai sus Mustrătoare Îi dă aceste indicații
alcătuit din tetracorduri colierul, foarte serioasă și îi
colletto, quel ciglio
descendente semnificând exemplifică pe corpul ei
Privirea mai jos,
mici râsete pe care le un po' più basso, tot ceea ce trebuie să
Mâinile sub piept.
înnăbușă în sine Susanna le mani sotto il facă. Pe ultimele ei
în timp ce îl privește pe petto, replici el iese costumat
Cherubino cum încearcă într-o rochie
să-i facă pe plac
întocmai de după
paravan.

Linia melodica face vedremo poscia il Să vedem cum îți e Ca o expertă Îi dă o pereche de
diverse salturi ce passo, quando sarete mersul Când te ridici pantofi cu toc în
semnifică înălțarea lui picioare.
in piè. în picioare.
Cherubino pe tocuri.
După terminarea frazei
mersul neîndemânatic al
lui Cherubino va fi
ilustrat de intervalele
armonice de secundă
rezolvate apoi pe terță
mică. Disonanțele
ilustrează ezitările sau
împiedicările lui
Cherubino pe tocuri iar
rezolvările sunt cei
câțiva pași pe care
reușește să îi facă
normal, aproape firesc
de feminin.
Spre final linia melodică Mirate il bricconcello, Ia priviți această E mândră de realizarea O întoarce pe Contesă de
va căpăta o mare mirate quanto è bello! canalie! ei și nerăbdătoare să își la oglindă și i-l arată pe
fluiditate și avânt. pună în aplicare planul Cherubino care arată
Che furba guardatura, Priviți cât e de frumos!
Ce expresie vicleană, cât mai repede. total preschimbat într-o
che vezzo, che figura!
Ce șarm, ce figură! femeie.
Se l'amano le figlie, Dacă fetele îl iubesc
han certo il lor perché Cu siguranță au
motivele lor pentru
asta.