Liceul de Arte “Bălașa Doamna”

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA

CALIFICĂRII

Îndrumător, Candidat,
Bărbuță Camelia Udilă Bianca-Maria

Târgoviște, 2023
GEORG FRIEDRICH HÄNDEL

CUPRINS

2
 1. Baroque Music in Focus. Second Edition, 2 Revised edition - Hugh Benham...........................26

ARGUMENT

Consider ca muzica de un profund dramatism are o puternică rezonanţă în public.

Astfel, stilul operistic al lui Händel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor conventionale la

3
tratarea dramatica a recitativelor, ariilor si partilor corale, marile sale opere caracterizându se
printr-o magistrala imbinare a patosului, scenelor dramatice si interludiilor orchestrale, prin
folosirea modulatiilor armonice, instrumentalizarii colorate, ritmului pregnant si interventiei
solistilor instrumentali sau vocali.
In opinia mea, el este un muzician de primă mărime a Barocului european, opunând
arta sa sinceră şi monumentală celei încorsetate în formele rigide ale timpului. Prin forţa
expresivă şi echilibrată a mijloacelor de exprimare, oratoriile şi lucrările sale instrumentale au
dat “asaltul romantic” asupra artei conservatoare, promovată de nobilimea şi burghezia
engleză, care se uniseră după restauraţia Stuarţilor, deschizând drumul clasicismului, aşa cum,
la începutul veacului următor, Beethoven va deschide căile romantismului. Făurită cu
vigoarea geniului său, muzica sa a sedus ascultătorul, dar şi pe marii compozitori care au
apelat la tehnica sa pentru a produce anumite efecte grandioase cu mijloace simple şi mânuite
cu aplomb de acest muzician, care a dominat, ca un pisc, istoria muzicii engleze şi universale.
Referitor la asta, Ceaikovski discută despre o interpretare a corului „Aleluia” și îl laudă pe
Handel pentru capacitatea sa de a folosi vocile cântăreților și de a obține „efecte de masă fără
precedent”. Numai acest lucru, susține Ceaikovski, a asigurat că muzica sacră a lui Handel,
care era altfel „secă și incoloră”, rămâne în continuare populară.
Temele oratoriilor sale sunt dramele epice, care îi oferă posibilitatea creării unei
muzici de adâncime expresivă. Întrucât Vechiul Testament se axează pe frământata istorie a
poporului evreu, Händel îşi valorifica capacitatea sa în scriitura corală, desemnând în unele
oratorii poporul evreu ca personaj principal. Haydn, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin,
Berlioz, Liszt, S. Saëns au recunoscut măiestria sa în acest gen şi l-au luat drept model,
Händel rămânând în privinţa oratoriului inegalabil până în prezent.
Așadar, consider ca fiind necesar studiul operelor sale consacră relaţiile armonice şi
tonale nu numai ca mijloace de exprimare, ci şi ca elemente constructive ale arhitecturii
muzicale.

4
 CAPITOLUL I
CULTURA MUZICALA IN SECOLUL AL XVII-LEA
Caracteristicile barocului muzical

Cultura muzicala cuprinsă într anii 1600-1750 sau altfel spus, ceea ce urmează după
Palestrina și cuprinde concepții componistice, teorii acusticomuzicale și estetice și incluzând
pe Bach și Händel este denumita cultura baroc. În același timp este o perioada de pregătire a
clasicismului (secolul XVIII) și pentru acest motiv secolul al XVII-lea mai poarta denumirea
de preclasicism.1
Cuvântul baroc este suficient de controversat, însemnând bizar, ciudat în limba
franceza, fie numind o scoica (sau perla) de dimensiuni mari cu o ornamentație bogata dar
nesimetrica, altfel decât tiparul clasic de scoica, perla.
Barocul are o predilecție pentru muzica instrumentala că modalitate de exprimare.
Ornamentele melodico-ritmice sunt prezente atât pentru a marca timpul accentuat cât și pentru
podoaba și că virtuozitate tehnica atât la voci cât și la instrumente.
Alături de opera o parte din lucrări: oratoriul, cantata, misa, recviemul au aparat
vocal-coral-orchestral mare pentru a da, și prin aceasta, expresie grandiosului, măreției,
etalând arii, recitative și coruri de mare virtuozitate tehnica. Armonia de tip clasic se bazează
pe un bas cifrat. Acest tip de stenograma permite o anumită libertate armonica.
Genurile instrumentale specifice sunt: sonata, suita, piese de construcție polifonica sau
omofona: ricercar, passacaglia, toccată, fuga, concerto grosso.
Perioada de la 1600 la 1750 se mai numește și preclasica pentru următoarele motive:
1. Muzica la moda este cea instrumentala
2. Clavecinul bine temperat piano-forte devine un instrument care slujește conceptul nou
armonico-polifonic
3. Materialul sonor se organizează octaviant și pe sistem egal temperat, având doua
modele: gama majora și gama minora .
4. Ritmul se statornicește a fi măsurat luând că unitate pătrimea și diviziunile ei în general
normale
5. Armonia este generate de cuplajul, trinitatea funcțională I-IV-V fară că aceasta să fie
exclusica și simplista

1 Schonberg, Harold: Viețile marilor compozitori – Transfigurarea barocului, editura

LIDER, 2008
5
6. Polifonia este de esență armonica: imitația se face la octava, cvinta, cvarta sau la alte
intervale
7. Apar noi forme mai clare în ceea ce privește organizarea arhitecturala și anume: suita,
uvertura
Barocul are trei subperioade:
· Faza I-a care începe în Renaștere și se distinge prin reliefarea unei singure linii
melodice ce face posibila apariția operei și a unor genuri vocal-simfonice: oratoriul,
cantata.Muzica este formata că și la opera din numere închise:arie, duet, cor, recitativ,
parti orchestrate.
· Faza a II-a este cea în care se dezvolta opera, opera-bailet, baletul de curte dar și
muzica instrumentala: suita, sonata,concerto grosso, concertul instrumental, uvertura
de tip francez și Italian, fuga, ricercarul, preludiul. Linia melodica este legata prin
elemente monotematice și prin unitate tonala, iar melodia este foarte ornamentala.
· Faza a III-a se desfășoară intre anii 1710-1730 că perioada de sinteza prin Handel și
Bach.Aceasta este opinia muzicologului englez într-o lucrare scrisa în 1918. Tratatele
lui Rameau - Tratat de armonie 1722 și J.J. Fux, cât și lucrările de demonstrație
practica fixează conceptul de tonalitate prin cele doua modele de game, prin polifonia
bazata pe funcționalitatea armonica, prin orchestrația tratata că instrument colectiv de
sine stătător, prin apariția unor genuri și forme, mai clare că organizare și denumire,
dar respectând atent estetica baroc: măreție și gratie.

Genuri specifice muzicii baroce

▪ Genuri vocal-simfonice:
Opera “Orfeu” de Claudio Monteverdi scrisa în 1607 reprezintă opera renascentista
atât prin libret cât și prin arii, recitative, balet, melodie, prin rolul orchestrei. Veneția devine
centrul operei europene, opera în care montările fastuoase, libretele lipsite de dramatism și
ulterior ariile de bravura, rupte de contextual psihologic al acțiunii caracterizează alaturi de
uvertura genul scenic al oerei italiene.

▪ Genurile instrumentale
Suita de dansuri de curte pornește de la grupul pavana gagliarda, dansuri cunoscute
încă din Renaștere.

6
 Se numește “suite” sau “ordre” în Franța și “partita” în Germania, Italia. Ordinea și
numărul de piese ce alcătuiau o suita nu era stabilit: o suita Numără 4-8 până la 27 de dansuri.
Suita se construiește pe principiul unității tonale cu contrast de tempo, cu frecvente
forme, un lied AB sau rondo în care jocul treptelor armonice I-V-I este frecvent. În creația lui
Handel se remarca suitele pentru clavecin.
Înlănțuirea contrastanta a suitei constituie un model pentru sonata și concertul clasic
Sonata Preclasica
În secolul XVI “sonata” se numea orice piesa instrumentala. Era formata dintr-un grup
de piese cotrastante, de obicei transcrieri de motete și madrigale Sonata da chiesa în 4 mișcări:
Grave, Allegro, Andante, Allegro utiliza în aceeași tonalitate
Sonata da camera
Era destinate de a se executa în case particular, special amenajate pentru a se face
muzica. Este o “trio sonata” pentru trei instrumente: o vioara sau un instrument de suflat, o
orga sau clavecin, o viola da gamba.
Concerto grosso este un gen interpreetat de un grup de instrumente solistice ce poarta
un dialog musical cu un grup mare de instrumente.
Concertino cuprinde doua viori și un bas continuu un flaut sau un alt instrument de
suflat. Tutti cuprinde orchestra de corzi.
Ricercarul este o transpunere a motetului în muzica instrumentala pentru orga.
Fuga este o lucrare contrapunctica, de obicei instrumentala având că punct de plecare
motelul și ricercarul.
Passacaglia este o lucrare polifonica cu tema în măsură de 3 bazata pe un bas ostinat și
tehnica variațională
Ciaccona este un ritm ternar, iar tema din registrul grav este preluata cu modificări și
în alte registre.

7
 CAPITOLUL II
Viata și activitatea compozitorului Georg Friedrich Händel

Într-o impunătoare casa de pe Grosse Nikolaistrasse din orașul Halle, s-a născut
Georg Händel la 23 februarie a anlui 1685. O casa ce a devenit din anul 1952 un impresionant
muzeu, în care pașii trecătorului se întorc cu trei veacuri în urma, pentru a urmări frânturi din
depanarea unui mare artist. Händel a fost primul și singurul muzician care figurează printe
membrii familiei sale, fapt ce-i particularizează de la bun început biografia, într-o vreme în
care „cântarea” corala și cea la diferite instrumente că și arta compoziției se transmitea din
generație în generație, creandu-se uneori dinastii de muzicieni atât în Italia sau Franța, cât și
în ținuturile Germaniei, care contau pe atunci că „a doua vioara” în muzica culta a Europei.
Tatăl sau, Georg Händel, a fost un felcer ambițios, care prin munca și talent și-a însușit
calitatea de chirurg, datorita căreia a fost angajat al curții ducelui de Saxa. Un om cu o putere
de munca și voință de fier, pe care nu l-a învins nici pierderea a șase copii și a primei soții,
nici crunta epidemie de ciuma ce i-a răpit și ultimul fiu, devenit intre timp și el chirurg al
orașului. Händel, ilustrul și unicul fiu din a doua căsătorie, vă moșteni de la el energia de a
persevera în aspirațiile sale, trăsătură ce-i vă anima permanent geniul și-i vă conduce destinele
carierei artistice. De la mama să, cea de a doua sotie a lui Georg Händel, fiica a pastorului
Georg Taust a moștenit sensibilitatea și calități morale de înalta noblețe, care se vor reflecta în
numeroase subiecte ale operelor și oratoriilor sale. 2
Talentul lui Händel nu ar fi fost încurajat de tata care plănuia pentru fiul sau o
demnitate intelecuala, corespunzătoare prestigiului pe care îl cucerise în orașul saxon. Anna
Taust a fost cea care a stimulat pe ascuns de harul sau muzical. Totuși, tatăl lui Händel, l-a
încredințat pentru desăvârșirea studiilor muzicale celui mai renumit muzician din Halle,
organistul și compozitorul Friedrich Wilhelm Zachow. Arta să pedagogica, mult lăudată de
Mattheson, a revărsat asupra ilustrului sau discipol și muzica și afecțiune, reușind să-i
înarmeze cunoștințele cu tot ce era clasic și modern în compoziție și să-i îndrume cariera
interpretativa spre profunzime și responsabilitate artstica. Din vârstă și valoroasa să biblioteca

2 Ioana Stefanescu : O istorie a muzicii universale – VOL I. De la Orfeu la Bach, editura

muzicala GRAFOART
8
muzicala, copilul Händel a avut prilejul să-și transcrie numeroase pagini, așa cum a r amas
arturie unul din caietele sale de studii de care se spune că nu s-ar fi despărțit vreodată. Nu vor
trece decât doi ani de munca sub supravegherea lui Zachlow și Händel, în vârstă de
unsprezece ani, se vă produce la Berlin în fata familiei și a curții marelui elector, care nu peste
multa vreme vă deveni primul rege al Prusiei. Acesta a solicitat în scris chirurgului din Halle
angajarea fiului sau la curtea din Berlin, adăugând și propunerea unei călătorii pentru
perfecționarea în Italia. Georg Händel, ferm în hotărârea să de a-și retine fiul acasă și de a-l
pregăti pentru cariera de jurist, nu a dat curs propunerii princiare. El a murit imediat după
acest eveniment și fiul sau a urmat în continuare cursurile gimnaziale și studiile cu Zachowm,
iar cinci ani mai tărziu s-a înscris, conform dorinței lui, la Universitate din Halle. Aceste
studii juridice au făcut doar să-i lărgească orizontul intelectual, fară a fi fost decisive în
cariera, Pentru că în timpul studiilor universitare, Händel, în vârstă de 17 ani, a fost numit
organist la catedrala orașului, unde, la orga la care cu ani în urma cântase Samuel Scheidt, el
și-a putut face o ucenicie temeinica atât în arta improvizației, cât și în cea a compoziției,
cunoscut fiind faptul că unui organist-angajat îi reveneau și obligațiile de a compune muzica
noua pentru slujbele, ceremoniile și concertele religioase. Urme din compozițiile acestei
perioade nu au rămas, deoarece Händel le-a transformat și folosit ulterior sub diferite forme,
estompandu-se astfel concepția lor inițială. Ceea ce este demn de relevat din aceasta perioada
a adolescentei și tinereței sale este responsabilitatea cu care a înțeles să înlocuiască prezenta
paterna în familia să, compusa din patru femei – mama, mătușă și doua surorii mai mici, că și
seriozitatea cu care a urmat cursurile universitare, paralel cu slujba de organist și cu munca de
creație pentru biserica și pentru ansambluri de instrumentiști amatori.
Cu anul 1703 se încheie prima perioada din viață lui Händel. El părăsește postul de
organist și studiile universitare din orașul natal și se îndreaptă către centrul cel mai înfloritor
al Germaniei acelor vremuri, către Hamburg. În popasul pe care l-a făcut la Hanovra a
cunoscut pe Agostino Steffani, renumit organist și compozitor italian, pe atunci capelmaistru
la curtea hanovreaza. El i-a admirat talentul și i-a dat prilejul să se producă în fata familiei
principelui elector, viitorul rege al Angliei. Este evenimentul ce i-a deschis.
Perioada pe care Händel a trăit-o la Hamburg este cunoscuta datorita numeroaselor
informații ce s-au desprins din scrierile lui Johann Matthesson. Cu o deosebire în lucrarea
Grundlage einer Ehrenpforte poate fi urmărită activitatea să că violonist angajat în orchestra
operei, că organist talentat în arta improvizației, că profesor de lecții particulare, că muzician
erudit, că tovarăș de drum, în pelerinaj la Lubeck, pentru a-l asculta pe Buxtehude cântând la
orga de la Marienkirche.

9
 Prima lucrare care i s-a cântat la Hamburg a fost în genul oratoriului. Cu următoarea
creație (opera Almira), Händel a pășit pe terenul genului cel mai iubit și solicitat de locuitorii
marelui oraș de la gurile Elbei, înzestrat cu câteva decenii înainte cu somptuosul teatru din
Gansemarkt. Succeesul acestei creații, cu care tânărul compozitor a deschis șirul celor
patruzeci și patru de opere pe care le-a compus cu perseverenta până în anul 1741, a fost
răsunător. În timp ce reprezentațiile Almirei erau aplaudate seara de seara de-a lungul lunii
ianuarie a anului 1705, Händel compunea cea de a doua opera a să - Nero – care s-a
reprezentat în luna februarie a aceluiași ani. Se pare că avântul lui Händel, „violonistul
secund” din orchestra operei al carei director și principal compozitor era atunci Reinhardt
Keiser – a creat o atmosfera de rivalitate, de care el vă fugi fară a mai asista la reprezentarea
spectacolului cu următoarele sale opere
Urmează annii petrecuți de Händel în marile orașe ale Italiei. Mai întăi la Florența,
unde cu un secol și mai bine în urma savanții și artiștii orașului toscan, grupați în Camerata
fiorentina, conbateau spiritul medieval al polifoniei, pledând pentru puritatea stilului monodic
acompaniat și dechizand cai către afirmarea cantatei, oratoriului, operei. Nu a rămas nici o
consemnare în legătură cu impresii lui Händel din călătoria de la Hamburg la Florența, de la
natura cețoasă a nordului la cea însorită a sudului și nici din fata marilor urme a Renașterii,
ale giganților ei sculptori și pictori. Singura mărturire contacukui sau cu ambianta Florentei,
în care dăinuia tradiția scolii cu cant a lui Caccini și Rossi, poate fi desprinsa din subiectul și
muzica unei lucrări create în acea epoca – cantata La Lucrezia. Inspirata din istoria Romei
antice – anume din perioada de nelegiuiri ale lui Tarqunus Sextus din jurul anului 500 i.e.n –
muzica noii sale lucrări se desfășoară pe o cantabilitate pasionata tipic italiana.
La 16 iunie 1710 a început activitatea să la palatal hanovrez și cu aceasta primul sau
post official din cariera. După libertatea de care se bucurase în Italia, nu este de mirare faptul
că după o luna de aclimatizare cu noua ambianta care-l remunera regeste el a cerut concediu
pentru a face o călătorie spre Londra.
În Anglia pătrunsese renumele cucerit de Handel la Veneția și primul lucru ce l-a
întâmpinat în metropola britanica a fost comanda unei opera. În doua săptămâni de efort
creator, el reușește să puna în partiture opera Rinaldo. Libretul în limba italiana pe textul unui
scenario aparținând englezului Aaron Hill, reînvie legenda dragostei dintre Rinaldo și
frumoasa vrăjitoare Armida, desprinsa din epopeea Ierusalimul eliberat de Torquato Tasso.
Succesul acestei prime opera create de Handel în Anglia, viitoarea să tara. Premierea de la
Queen’s theatre din luna februarie a anului 1711 și următoarele spectacole ce au ținut afișul
până la sfârșitul stagiuniim au fost decisive pentru cariera compozitorului german, La
frumusețea muzicii, desfășurate de-a lungul a trei acte, s-a adăugat și măiestria să de

10
improvizator din momentele prevăzute doar cu indicația “cembalo” în partitura, momente în
care interpretul avea libetatea să dea frâu liber fanteziei sale improvizatorice.
Cu opera Rinaldo cu care s-a impus nu numai numele lui Hnadel, dar s iprestigiul
operei italiene în marele oraș al Angliei, începe o noua perioada a biografie muzicianului din
Halle, cea în care acesta reprezintă o forță în lumea muzicala a timpului. Din săracă
documentație biografica a anului ce a urmat, se desprinde faptul că una dintre principalele sale
preocupări a fost cea de a studia limba engleza, amănunt ce s-ar putea interpreta că o hotărâre
luata cu luciditate în privință unor proiecte pentru viitor. În toamna anului 1712, când printul
elector hanovrez îi acorda un nou concediu, Handel reia drumul spre Londra, nebanuind poate
că acesta vă fi orașul în care vă viețui și vă crea timp de jumătate de secol. Pe aceeași scena de
la Queen’s theatre i se prezinta în luna noiembrie opera Îl pastor fido pe libretul, al aceluiași
Giovanni Rossi, iar la începutul anului următor, opera Teseo, a carei remarcabila uvertura
imprima în a doua ei parte concepția unui concerto grosso, grupul concertino fiind format din
doua oboaie și un fagot. O imediata recompense a meritelor sale survine prin invitația contelui
Burlington de a locui în palatal sau de la Piccadilly, palat în care acest mecena al Angliei
acelor timpuri reunea poeți, filosofi, muzicieni, pictori și critici vestiți. Handel își vă petrece
trei ani din viață în aceasta ambianta a elitei artistice londoneze, trei ani de deplina libertate
creatoare. O mărturie a prețuirii mari de care el se bucura în aceasta perioada a fost
însărcinarea ce I s-a dat de a compune muzica festiva pentru aniversarea zilei de naștere a
reginei Ana. La șase februarie a anului 1713 I se canta la palat o impunătoare compoziție
vocal orchestrala, prima lucrare create de Hnadel pe text de limba engleza. Măreția lui și
legătură muzicii cu frumoasele tradiții muzicale engleze, i-au adus comanda de a compune
muzica pentru sărbătorirea păcii de la Utrecht, pace care a încheiat în anul 1713 războiul
pentru succesiunea tronului Spaniei. În catedrala “Sfântul Paul” răsună un impresionant Te
Deum, consacrând arta vocal-simfonica a viitorului compositor de oratorii.
În 1714 regina Ana vă muri și pe tronul Angliei se vă urca printul elector al
Hanovrei, descendent al dinastiei Stuart, sub numele de George I. Nu era altul decât stăpânul
curții pe care Handel o părăsise fară solicitare și fară aprobare. Inconorat cu mare fast la
catedrala din Westminister, George I nu vă da curs unor resentimente îndreptățite și se vă
alătură treptat admirației și create în jurul fostului sau angajat. Un argument în favoarea
acestei atitudini a fost și marele success pe care Handel l-a avut cu opera Amadigi,
reprezentata în mai 1715 pe scena teatrului care-I afirmase talentul. Era o opera feerica, pe un
libret valoros al unui autor rămas până azi necunoscut, urmărind povestea de dragoste nutrita
de erou și de Dardanus pentru frumoasa Oriana, subiect care a inspirat compozitorului pagini
de fermecător lyrism și de diafane descrieri orchestrale. Se pare că Handel a intrat din nou în

11
gratiile fostului stăpân și actualului rege, deoarece în vara anului ce a urmat el făcea parte din
suita care l-a întovărășit în călătoria spre Hanovra, obținând încuviințarea să de a vizita orașul
natal pentru a-și revedea familia. Din popasul de la Halle datează crearea Pasiunii după
Brokes. Cu aceasta compoziție și cu o vizita la cimitirul orașului, la mormântul tatălui sau și
al lui Zachow, Handel își ia din nou rămas bun de la meleagurile copilăriei. Pasiunea după
Brockes vă răsună curând în catedrala din Hamburg, în unul din concertele religioase conduse
de Mattheson în săptămână patimilor, dar în absemta compozitorului, reîntors intre timp în
Anglia.
Între anii 1718- 1720 Handel a fost invitat să conducă viață muzicală de la castelul
ducelui Chandos, situate la Cannons, în imediata apropierea a Londrei. Sunt anii cei mai
liniștiți din viață compozitorului, ani care i-au oferit un climat de răgaz pentru a putea încercă
unele experiențe stilistice cu categorica implicație în creația să viitoare. Din aceasta perioada
dateze cele 11 Chandos-Anthems pentru soliști, cor, orga și orchestra, pe texte de psalmi în
limba engleza, destinate slujbelor și concertelor religioase din capela ducelui. Literatura
muzicii inspirate de poetica psalmica cucerește prin aceste noi creații handeliene un suflu nou,
izvorât din tradiția cântării engleze, dar realizat pe calea unei tehnici de elevata sinteza a cee
ace se stratificase de-a lunful anilor peste fondul de cultura muzicala a compozitorului
protestant.
Încep anii de continua lupta, de alternanta intre succese și insuccese, de căderi și
reveniri ale stării sănătății sale. În primul rand, entuziasmat de noul proiect, părăsește Anglia,
pornind pe continent în căutarea unor voci de cântăreți celebri. Reîntors la Londra cu
contracte strălucitoare, el lichidează situația de la palatul ducelui cu contracte strălucitoare, el
lichidează situația de la palatul ducelui Chandos și începe activitatea de organizator al
inaugurării spectacolelor de King’s theatre.Paralel cu asemenea responsabilități, compune
opera Radamisto, la a carei premiera din 27 aprilie 1820, biletele se suprasolicitau la intrarea
teatrului. Libretul, inspirat dintr-un fragment al Analelor lui Tacitus, urmarea tema fidelității
conjugale, tema ce a stat deseori la baza operelor lui Handel și pe care Beethoven o vă
înnobilă peste un veac în unica să opera. A urmat al doilea val de lupte, de data aceasta cu
rivalitatea compozitorului italian Nicolo Antonio Porpora. Din nou alternanta de insuccese cu
triumfuri, pentru că intervenția unor evenimente neprevăzute să oprească un timp disputa
taberelor adverse. În primul rand, moartea regelui George I. Pentru încoronarea urmașului
sau, George ÎI, care a avut loc în luna iulie a anului 1727, Handel a creat patru impunătoare
imnuri pentru cor, orga și orchestra care au răsunat la Westminster Abbey, prilejuind o
unanima recunoaștere a geniului sau.

12
 Anul 1738, care i-a adus noi dezamăgiri, s-a dovedit însă iportant prin prezentarea
spre publicarea a primei sale culegeri de Concerte pentru orga și orchetra și a celor șapte Trio-
uri op. 5, pentru doua viori și bas continuu.
Din aceeași perioada datează și îndreptarea să cu definitva pasiune către genul
oratoriului. La opera vă mai reveni doar în trei rânduri, încercând pentru ultima oara să
impună concepția operei italiene în care crezuse și căreia îi dedicase cea mai mare parte a
viețîi și gândirii sale. Cu aceste ultime trei lucrări totaliza un mare număr de creații, ilustrând
o uluitoare sinteza a tuturor stilurilor afirmate în trecutul și prezentul genului de opera și
prezentând o întreaga gama de mesaje etice înălțătoare. Hotărârea să de a părăși lupta de pe
acest teren nu a însemnat resemnarea sau abdicare. Neobositul creator, ajuns la 55 ani, a
continuat să-și afirme idealurile artistice într-un gen înrudit cu cel părăsit. Handel începe să se
alăture marilor aspirații ale timpului și să opteze pentru o tematica ce aduce pe scena
suferințele celor mulți, dreapta lor lupta de eliberare din sclavie, în fruntea căreia se afla un
erou în care sunt întruchipate cele mai nobile virtuți omenești.
Anul 1739 apare că o cumpănă în drumul viețîi și creației lui Handel. Un nou imn
închinat poatroanei muzicienilor pentru ziua aniversarii ei de la 22 noiembrie pare a tălmaci
invocarea unui sprijin, iar realizarea celor 12 Concerti grossi pentru orchestra de coarde și
continuo, atât de celebre astăzi, apar că un refugiu al compozitorului descumpănit, în puritatea
muzicii instrumentale. Curând, însă, a survenit primirea unui libret alcătuit tot de Charles
Jennes după cunoscutul poem Veselul și Îngânduratul al lui John Milton, care i-a stimulat din
nou vechile elanuri. Ceea ce se impune în aceasta noua lucrare vocal-simfonica, căreia
libretistul îi adăugase și o concluzie intitulata Moderatul este plasticitatea portretizării
muzicale făcută de Handel primelor doua temperamente opuse și fantezia cu care le alternează
continuu, anticipând cu un secol întruchiparea muzicala pe care Schumann o vă ideii de
contrast dintre cele doua prototipuri de romantici ale imaginației sale. Nici aceasta ultima și
ingenioasa creație vocal-simfonica, ale carei părți debutau cu un adecvat concerto grosso și în
care părăsise factura dramatica a oratoriilor precedente, nu a avut ecou în rândurile publicului
londonez, după cum nici încercările sale de a-i menține treaz interesul pentru opera nu i-au
răsplătit arta, nerezistand pe afiș mai mult de doua-trei reprezentații. Dezamăgit, suferind și
ruinat, Handel nu a mai fost văzut pe străzile Londrei timp de aproape un an. Părea că
rezistenta să fizica și morala cedase definitiv. Dar în toamna anului 1741 numele sau
strălucește din nou, dar nu în metropola Angliei căreia îi dedicase trei decenii din viața, ci la
Dublin, în capitala Irlandei, unde a fost invitatul și oaspetele ducelui Devonshire. Dintr-o
scrisoare adresata de compozitor lui Charles Jennes se pot deduce satisfacțiile trăite de el în
noua ambianta, succesul primului sau concert dat la Neal’s Music ball cu L’Allegro, îl

13
Pensioroso ed îl Moderato și cu deosebire a improvizațiilor la orga, pe care el obișnuia să le
facă intre actele unei creații scenice.
Concertele și succesele obținute de Handel cu oratoriile sale, că ssi cu demonstrațiile
de arta improvizatorica la orga au continuat la Dublin în iarna și primavvara anului 1742,
când s-a ivit marea surpriza: premiera oratoriului Messiah, a cărui înfăptuire nu o comunicase
până atunci nimănui, Aceasta creație, care îi vă aduce faima mondiala și pe caare comentatorii
o vor considera că sinteza a concepției de creație handeliana, a avut de la prima ei
reprezentație un răsunet coarsitor în rândurile marelui public din Dublin, Fară a fi o lucrare
liturgica, oratoriul Messiah face parte din creațiile învecinate cultului religios. Anul de triumf
trăit la Dublin a fost decisiv în evoluția târzie a creației lui Handel. Oratoriul vă fi genul care
vă concentra toate experiențele sale stilistice, mijlocul prin care își vă transmite mesaj după
mesaj, răspunzând năzuințelor timpului. Londra îl primește din nou entuziast, numele sau
“Gigantul Handel” apare glorificat în cea de a patra carte a Dunciadei de poetul englez
Alexandrer Pope, atmosfera care-i stimulează din nou elanruile și până. Un prim ro al
revirimentului sau sufletesc este oratoriul Samson, pe un libret inspirat dintr-unul din poemele
lui John Milton. Istoria bbiblica despre dreptul judecător al evreilor, celebru prin puterea să
fizica și prin dragostea pnetru soția să Dalila, sfârșind tragic dar mântuit, i-a oferit lui Handel
posibilitatea de a-și demonstra din nou forță de dramaturg, bazata pe țesătură de recitative, arii
și coruri, pe suport orchestral evocator sau comentator. Succesul cucerit la Londra cu noul sau
oratoriu a fost categoric, iar compoziția să inchiata victoriei engleze asupra Frântei la
Dettingen, i-au reabilitat pentru o vreme prestigiul. Pentru o vreme, deoarece intrigile
adversarilor sai au continuat să-i tulbure liniștea recucerita. Următoarele oratorii, nu s-au mai
impus și nici Balthazar, avandu-l că eroul pe ultimul rege al Babilonienilor, detronat de Cyrus,
nu a mai avut răsunetul așteptat, în ciuda concepției lui grandioase, sprijinta pe contrastul
puternic avântul războinic persan, mândria de neînduplecat a poporului babiilonian și
resemnarea prigonitului popor evreu.
Dar Handel nu era ușor de învins. El se alătură patriotismului care exaltase populația
Angliei, amenințată de răscoală unui grup de scoțieni în primăvara anului 1746 și la victoria
casei de Hanovra asupra celor ce susțineau revnirea Stuartilor, compune un nou “Occasional
Oratorium” în centurul căruia intercalează intonații ale imnului national englez. În vara
aceluiași an creează oratoriul “Judas Maccabbaeus”, a cărui temaica eroica, era destinata să
glorifice vitejia armatei engleze, sub conducerea ducelui de Cumberland. Bucuria victoriei și
a păcii sunt etapele de desfășurare a subiectului istoric pe care Handel a creat muzica să
inchiata ideii de libertate și pace. Rolul principal îl are poporul lui Israel ceea ce explica
importanta pe care compozitorul o da și de data aceasta creației corale. De la intonațiile

14
îndoliate din debutul lucrării, la marșurile sau jubilațiile finale, corul conduce acțiunea, corul
este purtătorul marilor idei ce o însuflețesc. O asemenea viziune patriotic-umanista a avut un
răsunet covârșitor în sufletul întregii națiuni, Nobilimea, presa, dar mai ales cercurile largi ale
burgheziei engleze ovaționează arta lui Handel, care se dovedește crainica înflăcărată a
aspirațiilor lor. Cu noul oratoriu, compozitorul de origine saxona dobândește recunoașterea
unanima a cetățeniei sale engleze.
Participarea lui Handel la manifestările patriotice ale Londrei se afirma și cu prilejiul
păcii de la Aachen, prin care se termina războiul pentru succesiune la tronul Austriei. La
grandioasa sărbătorire organizata în Green Park în primăvara anului 1749, I se canta vestita
lucrare Mussic for the royal fireworks, de către o orchestra imensa de suflători, după ce 101
salve de tun deschideau ceremonia comemorativa. Forma de suita a noii lucrări ocazionale
depășea dimensiunile obișnuite ale genului și aducea în desfășurarea ei tradițională prezenta
unor melodii de larga circulație și a unor momente quasi-programatice, evocând, sub diferite
forme, bucuria pe care o aducea pacea.
Dar genul care a continat să domine în creația lui Handel a fost oratoriul. Alexander
Balus (1748), Susanne (1749), Salomon (1749), Theodora (1750), Jephta (1751), aproape
toate pe librete de pastorul Thomas Morell.
Subiectul ultimului oratoriu compus de Handel prezinta o evidenta asemănare cu una
dintre cele mai dramatice legende romanești, cea a Meșterului Manole. Jephjta, conducătorul
poporului evreu în lupta purtata cu Amoniții, promite lui Dumnezeu că vă sacrifica prima
ființă ce-i vă ieși în cale, daca-i vă dărui victoria. Victima vă fi propria să fiica care înfruntă
moartea,consolandu-și mama și iubitul cu seninătate. Libretistul conduce acțiunea finala
detasandu-se de textul biblic, imaginad intervenția unui profet care-i aduce salvarea. Pe
cuvintele “Pacea își deschide larg poarta ei..Halleluyah!” se încheie muzica oratoriului și
totodată vasta creație vocal-simfonica handeliana. Manuscrisul acestei lucrări înregistrează
una dintre putinele mărturisiri făcute în scris celei de a doua parti, prin însemnarea: “Până aici
13 februarie 1751, împiedicat din pricina vederii..” apoi, ewluarea creației părăsite, dedusa din
însemnarea făcută de mana să pe contrapagina: “La 23.. ceva mai bine, am reînceput”. Din
faptul că i-au trebuit multe luni până să termine lucrarea, se deduc dificultățile prin care a
trecut, pentru a-i pune sfârșitul în pagina. Fata de realizările anterioare, terminate uneori în
trei-patru săptămâni , îndelungă elaborare a ultimului sau oratoriu este mărturia celei mai
grele lovituri primite în viață să de continua lupta cu rivalii, cu snobismul publicului
artistocratic, cu crizele de paralizie, cu amenințările creditorilor. Totul fusese învins de uriașa
să rezistenta fizica și morala, dar pierderea vederii era definitiva, așa cum se poate desprinde
din Register: “Domnul Handel este orb”. ȘI în aceasta tragica condiție, Handel a continuat să

15
improvizeze la orga intre actele spectacolelor cu oratoriile sale la care sălile eerau pline la
refuz. În ultimul an al vieții, zece concerte cu oratorii au fost dirijate de el, ultimul aducandu-i
sfârșitul în fata orgii la care făcuse cea din urma demonstrație de neîntrecut improvizator. La
14 aprilie 1759 a murit în casa din Brook-Street, după un scurt răstimp de totala derpimare,
singurul, poate, din inteaga să viață agitata. La ceremonia înmormântării sale de la
Westminister Abbey, în panteonul celor mai ilustrate nume din istoria și cultura Angliei,
pelerinajul a mii de oameni a consfințit gloria cucerita cu greu de marele artist, o glorie ce s-a
transformat curând într-un adevărat “cult handelian”, al cărui centru este fixat astăzi la Halle,
orașul sau natal.

16
17
 CAPITOLUL III
Oratoriile compozitorului Georg Friedrich Händel

Renasterii îi lipsea modulatia, clasicismul se va dispensa în buna parte de polifonie,

astfel încat unele pagini din monumentalele creatii ale lui Georg Friedrich Händel devin
culminatii si totodata modele greu de imitat în privinta fortei expresive a ceea ce teoreticienii
Barocului numesc “Afektenlehre”. Compozitor de origine germana, Friedrich Händel este
renumit pentru operele, concertele si mai ales pentru oratoriile sale. Ajuns la 55 de ani,
neobositul compozitor se va îndreapta cu definitiva pasiune catre genul înrudit cu opera –
oratoriul – care va reprezenta masura cea mai mare a geniului sau.
Cu oratoriile Saul si Israel în Egipt ale anului 1739, Friedrich Händel începe sa se
alature marilor aspiratii ale timpului si sa paraseasca tematica culeasa din miturile antichitatii
clasice în favoarea temelor inspirate din suferintele celor multi, lupta lor pentru eliberare din
sclavie . Textele din Vechiul Testament au stat si în trecut la baza creatiei sale componistice
(în oratoriile Esther, Athalie, Deborah) dar cu aceste doua lucrari ale anului 1739
compozitorul inaugureaza seria marilor oratorii dramatice, lucrari care îi vor conferi rolul si
locul suprem pe care el îl ocupa în istoria muzicii universale. Subiectul biblic despre istoria
lui Saul i-a fost oferit de libretul poetului englez Charles Jennes, lucrarea muzicala debutand
cu o uvertura in care rasuna un adevarat concert pentru orga si orchestra. Structurarea pe trei
parti (numite de compozitor “acte”) specifica oratoriilor lui Händel, permite gradatia
dramaturgiei muzicale care porneste pe luminozitatea coral – orchestrala în contrast cu
manifestarile patimilor omenesti si culminand cu o impresionanta atmosfera funebra (moartea
lui Saul) din care s-a desprins “Dead March” care se canta în zilele noastre la ceremoniile
funerare engleze.
Pentru urmatorul oratoriu, Israel în Egipt, Händel si-a scris singur libretul, concepand
o monumentala epopee corala care insa nu a avut succes numarandu-se printre cele mai putin
cantate în timpul vietii compozitorului.
La sfarsitul lunii aprilie a anului 1742 a avut loc premiera oratoriului Messiah creatie
care îi va aduce faima mondiala si pe care comentatorii o vor considera sinteza creatiei
händeliene. Fără a fi o lucrare liturgică, oratoriul Messiah face parte din creatiile învecinate
cultului religios, prin tematica ce reflectă evenimentele din viaţa eroului crestinătătii, Isus
Cristos. Speranta, cel mai prezent sentiment al tuturor timpurilor este ideea centrala a acestei
creatii, numita de compozitor “Sacred oratorio”. Ca forta emotionala si maiestrie

18
componistica Messiah poate fi asemanata stilului religios vocal – simfonic al marelui Bach,
fiind şi unul din marile exemple de spontaneitate creatoare(compus în 24 de zile).
Anul de trimf trait la Dublin a fost decisiv în evolutia tarzie a compozitorului.
Londonezii îl primesc cu entuziasm, numindu-l “gigantul Händel ”, iar dupa succesul din
capitala Angliei cu oratoriul Samson, reuseste înca o data sa-si demonstreze forta si talentul de
dramaturg. În perioada urmatoare (1746) el se alatura manifestarilor patriotice ale Londrei si
compune oratoriul Juda Macabeul a carui viziune patriotic-umanista are un rasunet
covarsitor în sufletul intregii natiuni, iar presa si burghezia engleza ovationeaza arta lui
Händel care se dovedeste inflacarata sustinatoare a idealurilor si aspiratiilor lor.
Alexander Ballus (1748), Susanne (1749), Salomon (1749), Theodora (1750), Jephta
(1751), aproape toate au fost compuse pe librete ale pastorului Thomas Morell. În Theodora
apare pentru a doua oară o temă inspirată de Noul Testament (primul exemplu fiind în
Messiah) dramaturgia muzicală subliniind contrastul dintre lumea păgână şi cea creştină din
care facea parte martira Theodora. Subiectul ultimului oratoriu compus de Friedrich Händel
este asemănător legendei româneşti Meşterul Manole.3
Măretia si modernitatea lucrarilor sale se datoreaza continutului vibrant, calitaţii de a
transmite ideile umaniste despre viata si lume ale unui geniu. Renuntarea constienta a
tematicii inspirate din mitologie în favoarea celei bazate pe subiectele biblice pe care s-a
sprijinit întreaga creatie a oratoriilor sale este edificatoare. Compozitorul matur se adreseaza
astfel unei parti mai putin rafinate a publicului – burghezia –oferindu-i o muzica accesibila
inspirata din cea mai populara carte a timpului – Biblia. De la sclavie la libertate, de la
procesiuni funebre la serbari triumfale, de la sacrificiul vietii la seninatatea sufleteasca sunt
subiectele oratoriilor lui Friedrich Händel, în care oamenii din vremea sa îşi recunosc virtuţile
şi slăbiciunile deopotrivă. Fără a fi preocupat de originalitate, compozitorul a îmbinat forta si
fantezia talentului sau cu mijloacele tehnice componistice existente, dând creatiilor sale un aer
fermecator si proaspat, suflul stilului său fiind de neconfundat.
Oratoriul Messiah, devenita una dintre cele mai frecvent interpretate lucrări corale din
muzica occidentala, în mod special în perioada Adventului, sănătatea îi era șubredă și situația
financiara de asemenea când a primit comanda pentru acest oratoriu.

Oratoriul si cantata
· Inițial cantata a provenit din madrigalul Italian însemnând un libret laic-liric ce se
exprima muzica prin voce-solo, arie și recitativ, cor, acompaniament de laută.

3 Baroque Music in Focus. Second Edition, 2 Revised edition - Hugh Benham

19
 · Oratoriul provine din misterele medieval. Lucrarea are mai multe parti, iar acțiunea
este povestita de un recitator, soliștii evaluează în arii și recitative, corul și orchestra având
rol de comentator și acompaniator.

Un gen intrudit cu oratoriul este și Pasiunea, Are un libret care este întotdeauna un text
din Evanghelie. Muzica este organizata pe numere incluse, formate din arii, duete recitative,
parti orchestrale. Misa este slujba liturgica la catolici grupând mai multe texte în limba Latina.
Din punct de vedere musical ea a parcurs câteva faze.
I. Faza a capella
· Faza de început în care se utilizau cântecele greogriene
· Faza contrapunctica în care se utiliza un cant Gregorian drept cantus
firmus
· Faza utilizării drept cantus firmus a unei melodii populare, unde cantus
firmus trebuia să iasă în evidenta prin durate lungi
· Faza în care misa este un ciclu de motete
· Faza Palestrina că model de echilibru intre voci
II. Faza vocal-simfonica (Misa Inalta)
In general, misa are 5 parti:
· Kyrie eleison
· Gloria
· Credo
· Sanctus Benedictus
· Agnus Dei
Recviemul este o lucrare pentru soliști, cor și orchestra. Mai poarta denumirea și
de misa funerara pentru că selecționează și adaugă texte corespunzătoare slujbei de
înmormântare. Că lucrare vocal-simfonica a secolului XVII diferă de stilul a capella din
primele secole ale mileniului ÎI. Are un caracter tragic, conform unei concepții potrivit căreia
moartea este una din tragediile prin care trece omul pe pământ.

20
 CAPITOLUL IV
Opera „Serse”

Serse este o operă în trei acte de George Frideric Handel. A fost interpretat pentru
prima dată la Londra pe 15 aprilie 1738. Libretul italian a fost adaptat de o mână necunoscută
de Silvio Stampiglia (1664-1725) pentru o operă anterioară cu același nume de Giovanni
Bononcini în 1694. Libretul lui Stampiglia a fost la rândul său bazat pe unul de Nicolò Minato
(ca.1627-1698), care a fost stabilit de Francesco Cavalli în 1654. Acțiunea este plasată în
Persia (Iranul de astăzi) în jurul anului 470 î.Hr. Și se bazează foarte vag pe Xerxes I al
Persiei. Serse, cântat inițial de o mezzo-soprană castrato, este acum interpretat de o mezzo-
soprană sau contratenor.
La sfârșitul anului 1737, Teatrul Regelui din Londra l-a însărcinat pe Handel să scrie
două noi opere. Primul, Faramondo, a avut premiera pe 3 ianuarie 1738. Până atunci, Handel
începuse deja să lucreze la Serse. Primul act a fost compus între 26 decembrie 1737 și 9
ianuarie 1738, al doilea a fost gata până la 25 ianuarie, al treilea până la 6 februarie, iar
Handel a încheiat partitura pe 14 februarie. Serse a fost interpretat pentru prima dată la King's
Theatre, Haymarket, pe 15 aprilie 1738.
George Frideric Handel, interpretat de Balthasar Denner în anii 1720s
Prima producție a fost un eșec total. Publicul poate fi confundat de natura inovatoare a
lucrării. Spre deosebire de alte opere ale sale pentru Londra, Handel a inclus elemente comice
(buffo) în Serse. Deși acest lucru a fost tipic pentru lucrările venețiene din secolul 17th, cum
ar fi decorul original al libretului lui Cavalli, până în anii 1730s o serie de operă era de
așteptat să fie în întregime serioasă, fără amestecarea genurilor de tragedie și comedie sau
personaje de clasă înaltă și joasă. Muzicologul Charles Burney l-a luat mai târziu pe Serse la
sarcină pentru încălcarea decorului în acest fel, scriind: „Nu am reușit să descopăr autorul
cuvintelor acestei drame: Dar este unul dintre cele mai proaste Handel setate vreodată pe
muzică: Căci în afară de scriitura slabă, există un amestec de comedie tragică și bufonerie, pe
care Apostolo Zeno și Metastasio le-au alungat din opera serioasă. Un alt aspect neobișnuit al
Serse este numărul de arii scurte, cu o parte, atunci când o serie tipică de operă din timpul lui
Handel a fost aproape în întregime alcătuită din arii lungi, cu trei părți da capo. Această
caracteristică l-a impresionat în special pe contele de Shaftesbury, care a participat la
premieră și a admirat opera. El a remarcat că „și aerele, de dragul scurtității, deoarece opera ar
fi altfel prea lungă [,] cad fără nici o intervenție recitativ de la unul la altul, care este dificil de
înțeles până când ajunge să fie bine cunoscut prin auzirea frecventă. Părerea mea este că este
o operă capitală în ciuda faptului că este numită o baladă.” este probabil ca Handel să fi fost

21
influențat, atât în ceea ce privește comedia, cât și absența da capo arias, Prin succesul din
Londra al operelor de baladă, cum ar fi Opera cerșetorului și Dragonul din Wantley de John
Frederick Lampe, ultima dintre ele fiind vizitată de Handel.

Actul I

Regele Persiei, Serse, mulțumește efervescentă și iubitoare copacului de plan pentru că

i-a oferit umbră (Arioso: "Ombra mai fu"). Fratele său Arsamene, împreună cu servitorul său
bufoonish Elviro, intră, căutând-o pe iubita lui Arsamene, Romilda. Se opresc în timp ce o
aud cântând din casa de vară. Romilda își bate joc de Serse cu cântecul ei. El este îndrăgostit
de un copac, dar copacul nu-și întoarce afecțiunea. Serse nu știe că fratele său este îndrăgostit
de cântăreață și fermecat de muzica ei, Serse anunță că vrea ca ea să fie a lui. Arsamene este
îngrozit când Serse îi ordonă să-i spună lui Romilda despre dragostea lui. Arsamene o
avertizează pe Romilda despre ceea ce vrea Serse – asta o încurajează pe Atalanta, sora lui
Romilda, care este îndrăgostită în secret de Arsamene și speră că Romilda va fi a lui Serse și
apoi va putea avea Arsamene.
Serse îi spune lui Romilda că o vrea pentru regina lui și când Arsamene îl mustră pe
Serse îl alungă. Romilda este hotărâtă să rămână fidelă bărbatului pe care îl iubește,
Arsamene.
În afara palatului,
Prințesa Amastre sosește deghizată în bărbat. Ea a fost logodită cu Serse, dar el a jiltat-
o și ea este hotărâtă să fie răzbunată.
Ariodate, general al lui Serse și tatăl lui Romilda și Atalanta, intră cu vestea unei mari
victorii militare pe care a câștigat-o. Serse îi este recunoscător și promite că, ca recompensă,
fiica sa Romilda se va căsători cu un bărbat egal în rang cu regele însuși.
Arsamene îi dă lui Elviro o scrisoare pentru Romilda, spunându-i cât de tulburat este
la separarea lor forțată și promițând să încerce să o viziteze în secret. Sora lui Romilda,
Atalanta, în speranța de a-și asigura Arsamene pentru ea însăși, îi spune Romildei că
Arsamene este îndrăgostită de o altă fată, dar Romilda nu crede.4

Actul II

Elviro s-a deghizat ca vânzător de flori pentru a-i trimite lui Romilda scrisoarea
stăpânului său Arsamene și pune, de asemenea, un accent rural. El nu este de acord cu dorința

4 Serse - Wikipedia
22
regelui de a se căsători cu un simplu subiect, cum ar fi Romilda, și face acest lucru clar.
Prințesa Amastre, deghizată ca bărbat, o aude pe Elviro exprimând acest lucru și este uluit de
planul regelui de a se căsători cu altul atunci când acesta a promis că va fi al ei (aria: "Sau che
siete speranze tradite").
Amastre pleacă disperat și furios, iar Atalanta intră. Elviro îi spune că are o scrisoare
pentru sora ei, iar Atalanta o ia, promițând să i-o dea lui Romilda. În schimb, îi arată rău
regelui scrisoarea, spunându-i că Arsamene i-a trimis-o și că nu o mai iubește pe Romilda.
Serse ia scrisoarea și o arată Romildei, spunându-i că Arsamene este acum îndrăgostită de
Atalanta, nu de ea. Romilda este scuturată (aria: "È gelosia").
Prințesa Amastre a decis să se sinucidă, dar Elviro sosește la timp pentru a o opri. Ea
se hotărăște să se confrunte cu regele cu maltratarea lui față de ea. Elviro îi spune lui Amastre
că Romilda îl iubește acum pe Serse: Amastre este devastat (aria: "Anima infida").
Prin podul nou construit care acoperă Hellespont și unește astfel Asia și Europa
Marinarii salută finalizarea podului, construit la ordinele lui Serse, iar Serse îi ordonă
generalului său Ariodate să treacă podul cu armata sa și să invadeze Europa.
Serse îl întâlnește pe fratele său, Arsamene, și îi spune să se înveselească, el se poate
căsători cu femeia pe care o iubește acum, Atalanta, nici o problemă. Arsamene este confuz și
insistă că o iubește pe Romilda, nu pe Atalanta. Auzind acest lucru, regele o sfătuiește pe
Atalanta să uite de Arsamene, dar ea spune că acest lucru este imposibil.
Elviro urmărește cum o furtună violentă amenință să distrugă noul pod. Își calmează
nervii cu băutură.
În afara orașului, într-o grădină
Serse și Arsamene suferă amândoi de gelozie și de necazurile Lornului Iubirii. Serse o
imploră din nou pe Romilda să se căsătorească cu el, dar ea rămâne fermă în refuzul ei.
Furios, Amastre apare și trage o sabie asupra regelui, dar Romilda intervine. Amastre spune
că Romilda nu ar trebui forțată să se căsătorească cu un bărbat pe care nu-l iubește, iar
Romilda îi laudă pe cei care sunt fideli inimii lor (aria: "Chi cede al furor").

Actul III

Romilda și Arsamene au o părere despre acea scrisoare, dar se liniștesc când apare
Atalanta și își recunoaște înșelăciunea. Ea a decis că va trebui să-și găsească un alt iubit în
altă parte.

23
 Serse o imploră din nou pe Romilda să se căsătorească cu el și ea îi spune să ceară
permisiunea tatălui ei, dacă el consimte, ea o va face. Arsamene îi reproșează cu amărăciune
acest lucru (aria: „Amor, tiranno Amor”).
Serse îl întreabă din nou pe Ariodate dacă este fericit pentru fiica sa Romilda să se
căsătorească cu cineva egal în rang cu regele. Ariobate crede că Serse înseamnă Arsamene și
își dă consimțământul fericit. Serse îi spune lui Romilda că tatăl ei a fost de acord cu căsătoria
lor, dar Romilda, încercând să-l oprească, îi spune că Arsamene o iubește și, de fapt, a sărutat-
o. Serse, furios, ordonă ca fratele său să fie ucis.
Amastre îi cere Romildei să-i ducă o scrisoare regelui, spunându-i că asta o va ajuta.
Amastre își deplânge situația, fiind abandonată de Serse, care a promis că va fi a ei (aria:
"Cagion son io").
Arsamene îl învinuiește pe Romilda pentru faptul că a fost condamnat la moarte, iar
îndrăgostiții se ceartă din nou (Duet: "Troppo oltraggi la mia ffe").
Templul Soarelui,
Arsamene și Romilda au fost chemați la templu și au intrat, încă certându-se, dar sunt
uimiți și copleșiți de bucurie când Ariodate le spune că Serse a fost de acord cu nunta lor și el
se căsătorește cu ei atunci și acolo.
Serse intră, gata să se căsătorească cu Romilda, și este furios când descoperă că este
prea târziu, Ariodate și-a căsătorit fiica cu Arsamene. Serse îl denunță cu amărăciune pe
Ariodate pentru asta și este și mai furios când sosește o scrisoare, aparent de la Romilda,
acuzându-l de necredință. Când descoperă că scrisoarea este de fapt de la logodnicul său
anterior, Amastre, pe care l-a jilted, furia lui doar crește (aria: "Brut furie dehl' orridi abissi").
Serse își ia sabia și îi ordonă lui Arsamene să o omoare pe Romilda cu ea; dar Amastre
o întrerupe și îl întreabă pe Serse dacă vrea cu adevărat ca trădarea și infidelitatea să fie
pedepsite. Serse spune că o face, după care Amastre îi dezvăluie adevărata identitate ca
logodnicul lui Serse. Serse, înjurat, își recunoaște vina – se va căsători cu Amastre așa cum a
promis, îi dorește fratelui său Arsamene și Romilda fericire în căsnicia lor și toți sărbătoresc
rezultatul norocos al evenimentelor (Chorus: „Viitorul a noi la calma”).

CONCLUZIE

24
 Opera lui Georg Friedrich Handel reprezintă, punctele culminante ale muzicii baroce.
Stilul operistic al lui handel s-a dezvoltat de la folosiea modelelor convenționale la tratarea
dramatica a recitativelor, oratoriilor, ariilor si parților corale. Marile sale opere se
caracterizează printr-o magistrală îmbinare scenelor dramatice și interludiilor orchestrale, prin
folosirea modulațiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant și intervenției
soliștilor instrumentali sau vocali. El a influențat generațiile următoare de compozitori.

BIBLIOGRAFIE

25
1. Schonberg, Harold: Viețile marilor compozitori – Transfigurarea barocului, editura
LIDER, 2008

2. Ioana Stefanescu : O istorie a muzicii universale – VOL I. De la Orfeu la Bach, editura

muzicala GRAFOART
3. Ioana Stefanescu : O istorie a muzicii universale – VOL II. De la Bach ;a Beethoven,
editura muzicala GRAFOART

4. Baroque Music in Focus. Second Edition, 2 Revised edition - Hugh Benham

5. Oratoriile Lui Händel | PDF (scribd.com)
6. George Frideric Handel - Wikipedia
7. Serse - Wikipedia

26