Călător englez în România anului 1937

Codruț Constantinescu

Noi, cei de azi, nu vom ști niciodată cît de mult bine au făcut acestei țării nobilii pe care i-am avut și care au fost fie
uciși de comuniști în închisorile gulagului RPR, fie forțați să se exileze pentru totdeauna. Cerșetorii au păstrat și
continuă să propage acest imaginar al generozității lor – Boierule, dă și mie un ban! Sau cînd ești generos se spune
Ești un boier! Aceasta a fost elita politică ce a realizat și condus România tradițională. Un exemplu de inteligență a
vechii boierimi românești (o îmbinare reușită între vechea boierime moldo-vlahă cu spițe de origine greacă) era
promovarea culturală pe care o încurajau, și la care erau foarte competenți pentru că vorbeau cursiv cîteva limbi
europene și pentru că în timpul călătoriilor din Occident se împrieteneau cu diverse personalități culturale. Un
exemplu este invitarea scriitorului englez Sir Sacheverell Sitwell (1897–1988)1 de către prințesa Anne-Marie (Ana-
Maria, fostă Văcărescu, dar moda cerea franțuzirea prenumelor) Callimachi în România anului 1937. Pentru a scrie
o carte de călătorii, evident, care poate fi comparată cu mesajul dintr-o sticlă aruncată în ocean și care a supraviețuit
timpurilor, oferindu-ne alte unghiuri ale Romaniei Mari, această Atlantidă scufundată, pe care nu ne mai săturăm să
o redescoperim.2 Longevivul scriitor britanic, care a luat parte și la luptele de pe frontul de vest din timpul Primului
Război Mondial, a petrecut patru săptămîni în România Mare. Intrat în țară cu trenul pe la Oradea, a ajuns în gara
de la Sighișoara, de unde a fost preluat de două mașini, probabil ale familie Callimachi. A vizitat rapid Sibiul, care
nu l-a impresionat în mod deosebit, poate și pentru că aspectul săsesc era evident iar nobilul britanic căuta insolitul
Orientului, culoarea locală. A fost atras, în schimb, de mănăstirile ortodoxe (precum cele de la Cozia sau Horezu) de
pe Valea Oltului. Prin Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel a ajuns la Rucăr, unde a luat parte la un tîrg tradițional
pe care-l descrie cu entuziasm. La Bran a fost primit de Regina Maria, cu care s-a întreținut (bănuim) în limba
engleză, limba maternă a Reginei Maria. Au băut ceaiul în grădină, iar apoi regina i-a facut turul castelului medieval
pe care îl primiese în dar de la brașoveni, în 1920. La Sinaia a avut o întrevedere cu Regele Carol al II-lea, care i-a
lăsat o impresie exagerat de bună, idilică aproape, am spune, dar Sacheverell Sitwell nu avea toate informațiile și
nici nu le-a căutat în mod special (rămâne impresionat mai degrabă de gestul în sine). Indiferent de aceasta,
remarcăm faptul că membrii de vază ai Casei Regale găseau timp pentru astfel de întîlniri cu diverse personalități
culturale, care se aflau prin trecere prin Romania. Ne întrebăm cu cîți scriitori sau reporteri străini s-a întîlnit
actualul președinte al țării din 2014 încoace, în încercarea de a-i fermeca și cuceri în favoarea cauzei/țării noastre?

Sir Sacheverell Sitwell nu a stat mult la Sinaia și s-a îndreptat către conacul familie Callimachi din satul Mănești,
Prahova. Parcurgînd acest drum în Prahova nu avea cum să nu observe industria extractivă prahoveană. De-a lungul
drumului se înșiră sondele de petrol, iar acestea reprezintă bogăția și viitorul țării. În primele câteva mile din cele
optzeci ce despart Sinaia de capitală, drumul coboară destul de abrupt în câmpie, prin văi împădurite, trecând pe
lângă o vilă și un parc încântător ce aparțin prințesei Martha Bibescu. Curând ajungem la o câmpie fără viață,
presărată cu niște piramide ciudate din lemn, pierzându-se cu sutele în zare: erau sondele de la zăcămintele de
petrol. Arătau ca niște pioni într-un joc monstruos, ceea ce ar putea fi chiar adevărat. La Mănești a fost fericit să ia
parte la harababura unui bîlci valah, unde i-a studiat pe țiganii lăieți. La Mănești a fost oaspetele minunatului conac
al familiei Callimachi, acum o altă ruină în Prahova (lîngă care se află alte ruine, cele ale «Micului Trianon» din
Florești).
Ana-Maria Văcărescu (n.1892) s-a căsătorit în 1911 cu Jean Callimachi, iar nunta celor doi a avut loc chiar în
incinta conacului vizitat de scriitorul britanic în 1937. Conacul Mănești, locuința ospitalierei noastre prietene,
prințesa Callimachi, a fost reconstruit de bunicul ei3, pe proprietatea familiei, cu aproximativ șaizeci de ani în
urmă. În felul său e un monument al vremii și mai cu seamă unul ce nu poate fi modificat. Verande maure și un
turnuleț din șipci zăbrelite constituie un preludiu spre interior, care e mobilat în mare parte de furnizorul sau
ebenistul lui Napoleon al II-lea și are ștampila patronajului imperial aplicat sub multe fotolii și sofale.

1
Un scriitor englez foarte prolific, căci de-a lungul lungii sale vieți a scris 50 de volume de poezie și alte 50 despre istoria artei, călătorii,
arhitecură, muzică. Născut într-o familie nobliară engleză, a primit o educație pe măsură la Eton și Oxford - Colegiul Balliol. În 1938, cînd i-a
apărut Roumanian Journey, a mai publicat alte trei cărți. Descrierea României din 1937 a fost prima sa carte de călătorii. I-au mai urmat altele
despre Olanda (1948), Spania (1950), Portugalia și Madeira (1954), Danemarca (1956) Japonia (1959) și Peru (1961). Pesemne și mijloacele sale
materiale îndestulătoare (căsătorit cu o canadiancă dintr-o familie foarte prosperă) i-au permis să-și dedice viața acivităților spirituale.
2
Călătorie în România, traducere, cuvînt înainte și note de Maria Berza, editura Humanitas, 2011, 2022.
3
Theodor Văcărescu, care a fost și prefect al județului Prahova la începutul domniei lui Carol I. Remarcat de domnitor, a fost numit mareșal al
Palatului. Carol I l-a apreciat pe Theodor C. Văcărescu (1842 – 1914), care a devenit, în 1873, mareşal al Curţii lui Carol I, ocupîndu-se, alături
de fiul său, Radu Văcărescu, de supravegherea lucrărilor de construcţie ale Castelului Peleş

1
Ajuns în București, el oferă cititorului britanic o imagine destul de exactă a locurilor, care în esență i s-au părut un
mixaj interesant între elemente orientale și diverse grefe occidentale. Totuși, fondul părea venind din Orient și nu e
de mirare, avînd în vedere timpul petrecut sub dominația modelor otomane, mult mai lung față de cele cîteva decenii
în care a fost supus influenței civilizatoare a Europei. Vara e la fel de cald ca în India. De la miezul zilei și până la
cinci după-masa nu poți avea nici o activitate. Remarcă puzderia de restaurante și cafenele unde se cîntă muzică
populară. O mulțime de terase și localuri observase de-a lungul celor cîțiva kilometri dintre Predeal și Sinaia.
Remarca, la fel ca mulți alți călători înaintea lui, faptul că Bucureștiul încă era un oraș aerisit. Era locuit, totuși, doar
de 700.000 de suflete. Aproape fiecare casă are mai mult loc în jurul ei decât în orice alt oraș. Aceasta îngăduie
utilizarea generoasă a spațiului pentru curți interioare, acareturi, grajduri și altele, sporind, desigur, pitorescul
tihnit al locului. Există din păcate și semne de cumplită sărăcie. În schimb, se mînca foarte ieftin la grădinile de
vară. De altfel, el remarcă faptul că viața era foarte ieftină, printre cele mai ieftine din Europa, de vină fiind și
bogăția incredibilă a locului.
Călătorul britanic manifestă o mare atracție față de istoria sectelor rusești aciuate în România (mai ales aceea a
scopiților), prilej de a le prezenta pe larg, în conexiune cu istoria Rusiei, poate cam exagerat, avînd în vedere că era
vorba despre o călătorie în România și nu în Rusia. Lipovenii erau pe vremuri birjarii neîntrecuți ai Bucureștiului.
Înainte de a pleca în Polonia, a vizitat și Bucovina, nu înainte de a prezenta, pe scurt, și mănăstirile din zona
Nemțului. Oferă o imagine a exoticului Cernăuți, vizitat în perioada interbelică și de celebrul reporter francez Albert
Londres (pasaje interesante regăsim în Le juif errant est arrive4): Ce oraș neverosimil, cu inevitabila sa sută de mii
de locuitori! Nu e nici o prăvălie care să nu aibă nume evreiesc pe firma de deasupra intrării. Comerțul e aproape
în întregime evreiesc. Aici se vorbește mai mult idiș decât nemțeste, iar româna e aproape o limbă străină. (...) piața
orașului e înțesată de țărani înveșmântați în costume pitorești. O lâncezeală subită se așterne sâmbăta, când e
sabatul evreisc, duminica, hărmălaia iscată de comerț e mai mare ca oricând, în timp ce țăranii, în hainele lor de
duminică, privesc pasiv la spectacolul unei dimineți de luni evreiești. Beneficiul acestei hegemonii evreiești e o
remarcabilă iuțeală a spiritului.” Curiozitatea l-a împins să meargă și la Hotin, scrutînd în zare stepa rusă („o
câmpie care se întinde la nesfârșit”). Remarcă faptul că granița dintre cele două state (lumi chiar) era complet
închisă. Nu exista mic comerț de graniță, pentru că pur și simplu sistemul totalitar stalinist nu putea permite o
asemenea anomalie burgheză și imperialistă – cetățeni sovietici ar fi profitat pentru a fugi în lumea liberă, să nu
uităm ca Sacheverell Sitwell vizita România în timpul Marii Terori staliniste care a făcut sute de mii de victime în
Uniunea Sovietică. Nici Hotinul nu arăta prea grozav: poate nu există alt oraș în toată Europa mai mohorât și mai
deprimant decât Hotinul. El constă din două șiruri de ceea ce par a fi vechi căbănuțe de baie, așa cum vezi pe malul
mării, peticite cu tablă de conserve și luminate cu lumânări vârâte în sticle. Cu umor scrie că: Turiștii care
supraviețuiesc unei nopți la Hotin s-ar simți confortabil în Noua Guinee. Remarcă prezența evreilor ultra-ortodocși,
cu caftanele lor medievale, cu perciuni bogați și pălării negre. Fiind britanic iar Palestina aflîndu-se sub control
britanic, nu consieră ca portrivită emigrarea unui număr și mai mare de evrei în Palastina, reiterînd utopicile soluții
de colonizare a Madagascarului (pasînd rezolvarea problemei evreiești francezilor, căci cea mai mare insulă din
Africa făcea parte din Imperiul colonial francez), la fel cum Albert Londres vedea soluția sionistă doar prin
emigrarea în Palestina. De altfel, impresiile lui de aici nu erau deloc măgulitoare la adresa administrației britanice.
Sacheverell Sitwell a fost dus să vadă și celebrele mănăstiri bucovinene (Dragomirna, Sucevița, Voroneț), de care a
rămas impresionat și pe care încearcă să le plaseze în contextul arhitecturii religioase ortodoxe, recurgînd la
comparații erudite cu alte biserici sau mănăstiri observate de el în Grecia sau la Istanbul. Nu are cum să nu remarce
amestecul etnic din Bucovina (întîlnește pe lîngă evrei și români, polonezi, maghiari, ruteni). Din Cernăuți a luat
trenul spre Cracovia, părăsind, nu fără regrete, Regatul României. Nu credem că s-a mai întors vreodată aici de-a
lungul vieții sale. În final, oferă cititorului britanic părerea sa asupra viitorului țării, care avea norocul să aibă o lume
rurală necontaminată de bolile industriale ale marilor orașe. Nu ar putea exista o tulpină mai bună pe care să se
poată grefa avantajele și primejdiile civilizației moderne. Adică exact acea civilizație rurală, care avea să fie
distrusă și în același timp transformată de regimul comunist aflat atunci doar peste granița de la Nistru.
Oricine este pasionat de România interbelică, am convingerea că, fără să vrea, își pune mereu și mereu aceeași
întrebare: cum ar fi arătat România în anul 2022 dacă nu ar fi fost distrusă de comunism?

4
Vezi https://revista22.ro/cultura/prin-europa-interbelica-in-cautarea-evreilor-ratacitori