Nevoia oamenilor de a se aseza îm comunități în care să locuiască împreună a existat încă din

cele mai vechi timpuri, aceasta fiind o caracteristică de bază a societății. O dată cu dezvoltarea
triburilor preistorice, acestea au dus la unele comunități puțini mai mari, iar mai apoi, începând
cu secolul al XIII-lea la adevărate comunități urbane.

Mahalalele reprezinta un termen care a suferit modificari de-a-lungul timpului. Din punct de
vedere etimologic, termenul provine din limba turca si s-ar traduce ca „ asezare de oameni care
locuiesc in corturi „. In timp, termenul de mahala, precum si toti ceilalti termeni derivati din
acesta au capatat un sens peiorativ si actual sunt intelesi mai ales cu privire la vulgaritate,
grosolanie.1

Termenul de mahala ( sau mai ales folositul termen englezesc ghetou ) , face referire la un cartier
marginas si saracios dintr-un oras. Caracteristicile acestui cartier sunt legate de sfera negativa a
insusirilor, locuitorii sai fiind de cele mai multe ori problematici pentru bunul mers al acelei
societati, deoarece accesul la apa potabila, electricitate, salubrizare, educatie sau in general alte
servicii de baza, de multe ori lipseste. Arhitectura unui astfel de cartier este formata din strazi
inguste, unde se poate patrunda cu greu cu orice mijloc de transport, iar aceste zone sunt
adevarate „ focare „ pentru probleme tipice ca : infractiuni, traficul si consumul de droguri ,
alcoolismul , sinuciderile si asa mai departe.

O sa discutam din punct de vedere al unui caz particular de mahalaua Coltei, dar prima data
trebuie sa definim acest concept de mahala in cadrul centrului urbanistic, practic al orasului
Bucuresti si sa vedem cateva caracteristici ale unei mahalale, prin ce se defineste aceasta.

Istoria Bucurestiului este strans legata de extinderea sa continua, marginile sale fiind definite
abia la 1830.Termenul de mahala este turcesc, iar acesta a desemnat intre 1500 si 1830 un
cartier, indiferent daca acesta era marginal sau central.2 Inteles pe care-l avem si noi astazi, de
district periferic a survenit abia dupa 1830, atunci cand Bucurestiul a inceput sa se
occidentalizeze, iar in largul sau a inglobat mai multe cartiere marginase in care se traia aproape
ca la sat, devenind un centru urban cosmopolit.Acest termen de mahala a persistat pana in 1920,

1
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/mahalaua-bucuresteana-si-aspecte-ale-vietii-sale

2
Majuru, Adrian, Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta, editura Compania, 2003, Bucuresti, pp
15-18
atunci cand forma de unitate administrativa dispare, ea fiind inlocuita cu denumirea de comune
suburbane.

Interiorul mahalalelor era structurat pe doua categorii de locuitori: cei de pe ulita principala si cei
care locuiau pe drumurile adiacente .Pe ulita principala locuiau boierii, functionarii domnesti,
meseriasii, preotii si dascalii bisericilor, negustorii cei mai instariti . Pe bulevardele mari de
astazi care tranziteaza capitala locuia restul populatiei , aceasta stratificare tinand mai mult de
statutul pe care il ocupa acea persoana in comunitatea respectiva, multi dintre locuitorii
mahalalei voind sa parvina.

Mahalalele reprezentau un spatiu inchis in sine, acest model fiind preluat de la modelul cetatilor
asiatice, unde comunitatile erau mici, astfel ca nici macar nu era nevoie de nume pentru strazi si
numar pentru case. Pur si simplu oamenii se cunosteau toti intre ei, stiau care este cizmarul,
pantofarul, tamplarul acelei mahalale si apelau la el de fiecare data cand aveau nevoie.

„Modelul acestor cetati orientale era unul limfatic si autoeficient, aceasta fiind o marca tipica
orientala : locuitorii duc o viata cat se poate de putin activa, au putine relatii unii cu altii. Pentru
aceasta nici macar nu simt nevoia de a se boteza stradele, de a numerota casele.Acolo si croitorul
si pantofarul ti-l alegi din mahala d-tale: si unul si altul te stiu prin urmare unde stai.”

Un termen foarte bun de comparatie cu zilele noastra este comportamentul locuitorilor

bucuresteni din diferitele cartiere, care aleg mai ales in weekend sa stea pe soseaua principala
care tranziteaza cartierul si sa isi expuna la modul ostentativ chiar noile telefoane, masini,
animale de companie sau orice fel de mijloc prin care pot sa arate bogatia materiala si in general
luxul modern.

Ei bine, acest tip de obicei dateaza de pe vremea mahalalei Scaunuele. Aici locuitorii stateau seri
intregi, cam de la 6 pana la 8-9 seara si fumau narghilea si beau cafeaua, discutand ultimele barfe
din celelalte mahalale, spunandu-si glumele sau ofurile.Era un obicei, o rotativa prin care seara
de seara discutia se muta la una dintre casele de pe strada, cand in acel moment slugile casei
scoteau toate scaunele in fata portii, intindeau chiar si covoare speciale in cazuri exceptionale
pentru locuitorii mahalalei, iar astfel incepea discutia. Ei nu considerau acest lucru ca fiind rau,
deoarece in conceptia acestora „ ziua era pentru munca, iar seara pentru distractie „ . 3
3
Iorga, Nicolae, Istoria Bucurestilor, editura Vremea,Bucuresti, 2008, pp.20-23
 Un caz concret de mahala pe care o sa-l analizam o sa fie mahalaua Coltei.

Mahalaua Coltei a fost atestata pentru prima data dupa domnia lui Duca Voda ( 1674-1679), in
1699. Ea a aparut printre maidanele din Nordul Tirgului Bucurestilor, intre asezarile sapunarilor,
macelarilor si pescarilor. Aceasta mica mahala , initial, devine dupa 1700 un adevarat spatiu
cosmopolit, care ingloba in interiorul ei mai multe constructii : biserica, care era inconjurata de
chilii, un spital, un turn impunator si Palatul Sutu.

Numele de Coltea provine de la un boier de la curtea domneasca, slugerul Coltea Doicescu de la

inceputul secolului al XVII-lea.

Din punct de vedere al pozitionarii geografice, mahalaua Coltei ingloba spatiul aflata intre
strazile I C Bratianu la Vest, Batistei la Nord, strazile Teilor, Scaune si Sfintilor la Est si Biserica
Sfantul Gheorghe cel nou la Sud.

Dupa 1650, populatia mahalalei se diversifica, iar in locul vechilor lucratori din tot felul de
branse precum olari, fierari, acestia sunt impinsi spre periferia orasului . Acest lucru a fost
accentuat si grabit si datorita importantei artere comerciale a „Ulitii Mari”, care se afla la
marginea de Nord a Curtii Domnesti, deci si a mahalalei Coltei, ulitele mestesugarilor si
negustorilor dincolo de care isi faceau locul gospodariile slujitorilor, tirgovetilor, in timp ce spre
periferie se stabilisera agricultorii, pescarii, oamenii de rand in general. Dupa 1700, etapa
tranzitorie va fi totala, locul lor fiind luat treptat de noii locuitori si de profesiunile legate de
comert, apoi de cele liberale ( medici, porofesori, clerici ), precum si de numeroasele familii
boieresti.

Ceea ce in timp ii ofera o importanta deosebita acestei mahalale si o transforma uimitor dintr-o
zona marginasa in una cu adevarat cosmopolita, este reprezentat de varietatea monumentelor
arhitectonice : biserica, scoala, turnul Coltei, spitalul, hanul si Palatul Sutu.4

In cadrul edificiilor specifice acestei mahalale, avem mai multe constructii care sa ne retina
privirea, urmand sa ofer cateva informatii esentiale despre cele enumerate mai sus.

4
https://adevarul.ro/news/bucuresti/bucuresti-mahalale-boieri-1_518f8e05053c7dd83f9038b7/index.html
Biserica Coltei este ridicata de Udrea Doicescu, fratele clucerului Coltea Doicescu, care dateaza
de la inceputul secolului al XVII-lea.Aceasta devine un adevarat reper urbanistic general dupa
1720. Ea a fost refacuta prima data tot din materialul din care a fost construita, anume din lemn
de catre clucerul Coltea Doicescu in 1667. mai apoi biserica a fost reconstruita din caramida de
fiul acestuia, Radu Coltea, si de fratele sau, Udrea inainte de 1715. Dupa acestea, biserica a
beneficiat de restaurare din partea spatarului Mihail Cantacuzino.

In cazul spitalului, acesta se ridica in 1706 la ordinul spatarului Mihail Cantacuzino.Functionarea

sa va fi finantata din diferitele danii survenite de la pravaliile de pe strada Lipscani, fiind format
din doua corpuri, unul pentru barbati, celalat pentru femei.A fost deschis pe 14 decembrie 1706
si a functionat pe post de clinica pentru boli interne si infectioase, dar si pe baza de maternitate.
In 1834 este inchis ca sa fie refacut dupa planurile arhitectului Gaiser, in 1887 este daramat
Turnul Coltei si impreuna cu acesta si cladirea spitalulu, iar noua cladire va fi data in folosinta in
1896.

Istoricul Palatului Sutu incepe o data cu 1792, atunci cand vaduva stratostelui Margarit ii vinde
beizadelei Grigore Sutu locul din mahalaua Coltei ce-l are cumparat de la Constantin Boltasu pe
3000 de taleri.In 1819, Grigore Sutu impreuna cu sotia sa, Safta Dudeasca, daruiesc fiului lor,
Mihai Sutu Voievod, hanul de langa Coltea, din Sararie , cu locul respectiv si imprejurimile
hanului ars.

Postelnicul Costache Sutu, alaturi de sotia sa, Ruxandra Racovita, devin proprietarii vechii case
din fata Manastirii Coltea. Din 1831, la ordinul lui Costache Sutu, se executa reparatii cu sprijnul
arhitectilor Vitul si Conrad Schwink.In 1839, printul Grigore Sutu vinde locul cu hanul din
Sararia Veche de langa Coltea fratelui sau Constantin, care i l-a dat fiului sau, Grigore. In final,
in 1872, Grigore Sutu, acum batran , daruieste aceasta constructie spitalului, cu obligatia ca in
veci acest loc sa poarte numele familiei Sutu.

Acum ca am vorbit despre partea administrativa a unei mahalale, despre organizare si edificiile
publice, este bine sa spunem si cateva caracteristici ale locuitorilor unui astfel de spatiu. Ei bine,
unele dintre cele mai frecvente obiceiuri ale locuitorilor dintr-o mahala erau : mersul la munca in
breasla din care faceau parte, mersul la biserica, statul pe bancile si covoarele de pe strada si
barfitul impreuna cu vecinii, mersul la biserica ( pentru femei mai ales), mersul la carciuma
( pentru barbati mai ales) .5

Urbanizarea mahalalei Coltea s-a produs destul de rapid, indeosebi dupa 1750.Locul de alta data
al potcovarilor, olarilor, cojocarilor sau sapunarilor, a fost luat de tirgoveti instariti sau in general
de liber profesionisti.

Isi fac aparitia dupa 1600 in peisaj si familii de boieri : Doicestii, Cantacuzinii, Corbenii,
Grecenii, Vernestii, Dudestii, Vacarestii.

In jurul edificiilor publice impunatoare, se ivesc acum si numeroasele case si pravalii. Potrivit lui
Florian Georgescu, pina catre 1750 casele boierilor si tirgovetilor bucuresteni incep sa semene cu
cele din Istanbul. Astfel ca acesta remarca cateva caracteristici ale acestor case : casele boierilor
si tirgovetilor erau zidite, casele incep sa fie impodobite in stil taringradean cu arcade si ferestre
in forma de trefla si cu balcoane inchise in forma de cruce, iar dispunerea casei era facuta in asa
fel incat toate camerele sa dea in cea principala, cea mai mare, iar in cadrul acestora cea mai
luxoasa dintre camere era cea unde se odihnea stapinul casei.

In concluzie, spatiul mahalalei este unul complex din toate punctele de vedere, de la terminologie
pana la adunatura pestrita a locuitorilor, obiceiurile si conditiile de viata ale acestora. Putem sa
privim o mahala dintr-o perspectiva de anti-teza, in sensul in care aceasta putea sa dezvaluie
bogatia oamnilor instariti, a boierilor proprietari de pamanturi, dar in acelasi timp si saracia lucie
a celorlalti locuitori.O mahala este in acelasi timp un spatiu al frumosului, dar si un spatiu al
uratului, diversitatea si misterul fiind cele mai bune caracteristici pe care personal le pot atribui
unui astfel de loc.

5
Buda, Octavian, O antropologie a marginalului, editura Caligraf, 2008, Bucuresti, pp 35-40
Bibliografie :
Iorga, Nicolae, Istoria Bucurestilor, editura Vremea, 2008, Bucuresti,pp. 20-55

Majuru, Adrian, Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta, editura Compania,
2003, Bucuresti, pp.5-35 , pp.50-62

Buda, Octavian, O antropologie a marginalului, editura Caligraf, 2008, Bucuresti, pp. 18-35

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/mahalaua-bucuresteana-si-aspecte-ale-vietii-sale

https://adevarul.ro/news/bucuresti/bucuresti-mahalale-boieri-
1_518f8e05053c7dd83f9038b7/index.html

https://bucurestiivechisinoi.ro/2010/03/mahalalele-bucurestiului/