Teatru de balet din România

1. Reprezentanţii date de trupe străine în România

Reprezentaţii cu dans pe o scenă de teatru au apărut ţârziu în Ţările Romane, din cauza
codiţiilor istorice de vasalitate şi exploatare apăsatoare prin care au trecut acestea de la începutul
secolului XVI şi până în mijlocul secolului al XIX-lea.
Primele spectacole de acest gen au fost susţinute de trupe străine care a avut un caracter
ambulant adresându-se unui mare şi variat număr de spectatori, acestea posedau un reprtoriu
alcătuit din tot felul de piese. Multe dintre ele au conţinut părţi dansante, fie integrate în acţiune,
fie sub formă de divertisment între acte.
Cea mai vache menţiune avem despre trupa lui Livio Cinti care a dat în cursul anului 1772
câteva reprezentaţii la Sibiu, şi despre a lui Francesco, venit în Bucureşti în 1787. Au venit şi alte
numeroase trupe. Aceste realizări teatrale n-aveau caracterul unui balet propriu-zis.
În jumătate secolului XIX apar autori români, care însă nu scriu balete propriu-zise: Ion Eliade
Rădulescu şi Gh. Asachi pastorale cu cântece şi dansuri.
O încercare de balet naţional este „Pescarul şi Maria”, reperezentat în anul 1853, dar o
realizare mai valoroasă s-a obţinut cu „Doamna de aur sau Demonul dansului învins”, după un
libret de Petre Grăduşteanu cu muzica de Augusta Mayood şi L. Wiest (Augusta Mayood a fost
prima dansatoare americană apărută pe scenele europene ca primă balerină).
Acţiunea baletului îmbină elementele reale cu cele fantastice şi aminteşte trăsături din
legendele cu vila şi silfide.
O amplă scenă de balet în care se executau dansurile a la russe , joc ţigănesc şi joc românesc,
găsim în actul al II-lea operei comice „Fata răzeşului” de Eduard Candella, pe un libret de Gh.
Irimescu (1882). O cronica contemporană nota că „succesul a fost pentru dansurile naţionale,
bine jucate”.
Creaţiile de balet se înmulţesc în anii ce urmează, fără însă a avea o valoare deosebită.
La începutul secolului XX în Romănia încă nu exista profesiunea de dansator clasic, nici
posibilitaea de a trăi din ea, deci se scrisese un număr de tablouri sau intermedii coregrafice
interpretate de amatori şi la un nivel artistic foarte scăzut.
În acest timp Constantin Grigoriu încercase remidieze această situaţie, înfiinţase în anul 1904
Compania lirică de operă şi operetă. C. Grigoriu a încercat să întemeieze o şcoală de balet şi să
alcătuiască un corp de dansatori şi dansatoare bine pregătite, în csre scop se asociase cu Oscar
Schmidt cu care se deschide o şcoală de de coregrafie în anul 1908. El angajaze în Italia unui
maestru de balet. În anul 1911, Grigoriu pune în scenă la Teatru liric baletul binecunoscut şi mult
jucat „Zână păpuşilor” de J. Bayer. „Zână păpuşilor” s-a jucat din decembrie 1911 până în
ianuarie 1912, fiind primul balet de valoare europeană care s-a reprezentat pe o scenă
românească.
În 1916 Leon Popescu înfiinţează o companie de operă cu Cosma Lucia, Drăgulescu-Stinghe,
Romulus Vrăbiescu, Athanasiu, E. Istrati, G. Niculescu-Basu, G.Folescu. Peste trei ani, la 3
septembrie 1919, „Opera – Artiştii asociaţi” se transformă în Societate Lirică Română – Opera,
care având ca dirijor pe Egizzio Massini, începe stagiunea la 17 martie cu opera „Aida”. La 1
aprile 1921 ia fiinţă, în sfârşit, instituţia românească Opera Română. În acelaşi an, la 25 mai, are
loc şi deschiderea festivă a Operei Române din Cluj, tot cu „Aida”.
Opera îşi începe astfel activitatea într-un local propriu, anunţând primele spectacole cu mare
succes. Din acest moment vom urmări îndeaproape naşterea şi activitatea trupei de balet.

1
 Pentru divertismentul din opera „Aida”, Societatea Lirică Română invitase de la Viena pe
maestrul Godlevschi, care soseşte în ţară împreună cu 16 balerine. Totuşi repertoriul largindu-se
o dată cu infiinţarea Operei Române, era nevoie din ce în ce mai mult de un ansamblu de balet
permanent. Neexistând încă şcoli de specialitate, viitoarele bareline erau recrutate dim personalul
teatrelor de reviste şi de operete bucureştene, pentru montări fiind invitaţi tot maeştri coregrafi
din străinătate. După Godlevschi soseşte chiar din primul an de activitate maestrul de balet
Roman Romanov care pune în scenă „Faunul şi nimfa” şi „Arlechiniada”. Se simţea nevoie unui
specialist care organizeze antranament dansatorilor. De acest lucru începe să se ocupe Florica
Bălănescu, care conduce întreaga activitate pedagogică a corpului de balet până în anul 1925. Ea
fusese dansatoare şi în ciuda faptului că nu avea calificare înaltă rămănând mult timp profesoară
de balet la clasele de copii de pe lângă Operă.

2. Primele balete româneşti şi evoluţia

artei coregrafice autohtone

Anul 1924 este de fapt un an de cotitură în istoria baletului românesc prin venirea în
ţară a lui Anton Romanovski1 (1) ca maestru de balet şi conducător al tînărului colectiv de
dansatori de la Opera Română. El se stabileşte în ţară şi formează o trupă de balet solidă,
pregătind atît spectacolele cît şi cadrele necesare de profesionişti. Anton Romanovski montează
la Opera Română „Chopiniana”, „Selfidele”, „Invitaţie la vals” de C. M. Von Weber şi
„Seherezada” de Rimscki Korsakov. Sarcina coregrafului devenise ceva mai uşoară întrucît
acum se aflau în corp de balet al Operei dansatoare soliste şi dansatori ca Mia Apostolescu,
Tamara Cap, Jozefina Crainic, Eleonora Dobeţka, Carol Apostolescu, Eugen Dobieţki, Eugen
Coziarski, Roman Moravski, Nicolae Iacobescu ş.a. Susţinut de acest grup de artişti
profesionişti, Anton Romanovski pune în scenă „Petruşca” de Igor Stravinsky, cu Roman
Moravski, Eleonora Dobieţka şi Eugen Coziarski în rolurile principale şi „Dafnis şi Chloe” de
Maurice Ravel, cu Vera Carally în rolul Chloe. Anton Romanovski avea o predilecţie deosebită
pentru baletele de Fokin, către care îl închina şi temperamentul său romantic. În anul 1929, el
pleacă la Varşovia şi în locul său, rămîne ca maestră de coregrafie Vera Carally (2).
În această perioadă, o tînără talentată dansatoare Floria Capsali, cu serioase studii
făcute la Paris la marele hegat, începuse încă din anul 1923 să dea recitaluri de dans cu muzică
de diferiţi compozitori. Activitatea ei nu se limita numai la Capitală, ci străbătea şi oraşele
principale din ţarăcu un program valoros şi cu grijă alcătuit.
Iată cîteva pilde din compoziţiile Floriei Capsali: „Fluturele” de Robert Schumann,
„Capricioasa” de R. Shumann şi „Serenada” de Gabriel Pierne. Succesele obţinute au încurajat-o
să deschidă în anul 1924 un studiou de balet la Bucureşti şi apoi susţine recitaluri de dans
împreună cu elevele sale.
După porimul război mondial s-a făcut un progres remarcabil şi în creaţia de balete
originale. Ion Nonna Otescu scrie în 1918: „Ileana Cosînzeana”, pentru Opera Mare de la Paris şi
„Rubinul miraculos”, iar Constantin C. Nottara baletul „Iris” (1931), o lucrare plină de poiezie,

1
1. A. Romanovski născut în 1882 la Varşovia. A avut ca profesori pe Serge Legat, Graci Rafael ş.a. În 1900 prim dansator la
Opera din Tiflis. A făcut turnee cu Nijinschi şi în 1914 cu A. Pavlova. George Georgescu îl invită la Bucureşti, unde este angajat ca maestru de
coregrafie şi prim dansator la Opera Română.
2. N. 1888 în Rusia. Elevă a şcolii de balet din Moscova, pe care o absolveşte în 1906. Devine în anul 1909 prima balerină la
Teatrul Bolşoi din Moscova. În acelaşi an pleacă cu Diaghilev la Paris.

2
a cărui coregrafie aparţinea lui Anton Romanovski întors între timp la Opera Eomână. Subiectul
evoca mitologia antică.
În urma acestor succese, Vera Carally montează în anul 1932, deci încă în primii ani de
existenţă a baletului Operei, spectacolul „Lacul lebedelor”. Se ştie că „Lacul lebedelor” ridică, în
special pentru balerine, problemele tehnice foarte dificile. Vera Caally a lăsat în cea mai mare
parte Coregrafia clasică neschimbată, intervenind numai acolo unde posibilităţile tehnice ale
trupei de balet erau prea slabe. Apariţia pe afiş a spectacolului „Lacul lebedelor” dovedeşte
existenţa unei promoţii de balerine care posedau şcoala clasică.
Aproape toţi interpreţii erau elevii lui Romanovski şi ai Verei Carally, aproape toţi
însuşise şcoala rusă într-un timp destul de scurt.
O altă realizare a acestei maestre de balet a fost baletul în trei acte „Taina”, pe muzica
lui Mihail Andricu care are ca bază povestea românească „Cele trei fete de împărat şi merele de
aur”.
În anul 1932 compozitorul Mihail Jora prezintă baletul într-un act „La piaţă”. Autorul a
urmărit să zugrăvească o piaţă românească într-o dimineaţă de vară, în care se petrec mici
evenimente. Coregrafia a fost realizată de A. Romanovski, iar rolul principal a fost interpretat de
Elena Penescuhiciu.
Dacă . Romanovski şi Vera Carally au pus bazele trupei de balet a Operei Române,
prima maestră de balet româncă a fost Floria Capsali, a cărei activitate în cadrul Operei începe în
anul 1938. Ea reorganizează trupa de balet o măreşte şi încurajează tineretul în roluri de
răspundere. În prima perioadă a activităţii sale pune în scenă „Carnavalul” de Chumann,
„Coppelia” de Delibes şi „Cutia cu jucării” de Debussy, aranjînd şi divertismentele în diferite
opere româneşti şi străine. Între timp apar şi lucrări noi scrise de compozitori români. Astfel în
1939 F. Capsali pune în scenă la Opera Română „Nunta în Carpaţi” de Paul Constantinescu, pe
un libret propriu. Baletul acesta este o suită coregrafică plină de pitoresc , în care se evocă
obiceiuri de nuntă din satele de munte ale Moldovei.
Autorul baletului „La piaţă”, Mihail Jora, prezintă în anul 1941, la Opera Română un
balet inspirat dintr-o perioadă a trecutului românesc, „Demoazela Mariuţa”. Autorul reflectă în
această lucrare aspecte din vremea revoluţiei de la 1948. Coregrafia de Floria Capsali.
În anul 1943, după o aşteptare de aproape 10 ani, fiindcă fusese terminată în 1934 a
avut loc în seara de 3 aprilie 1943 premiera baletului „Preculiciul” de Zeno Vancea, în coregrafia
lui Floria Capsali. În credinţele populare răspîndite prin Banat, priculicii sunt nişte fiinţe
supranaturale , care o dată cu lăsatul serii apar prin păduri şi sate, aţin calea trecătorilor şi
produc numeroase nenorociri şi pagube.
Creaţia românească de balet începe în acest timp să aibă un răsunet european şi „Nunta
în Carpaţi” este prezentată la Berlin şi Viena. Concomitent, Vera Proca susţine un recital de
dansuri româneşti la Viena, iar Marie-Jeanne Livezeanu interpretează la Opera municipală din
Viena rolul principal din baletul „Amazoana de duminică”.
Războiul a împiedicat dezvoltarea progresivă a teatrului românesc.

3. Teatru de balet pomânesc în perioada postbelică. România socialistă

3
 În această lungă perioadă de aproape o jumătate de secol, care se încheie cu 23 august
1944, baletele scrise de compozitori români au avut în majoritate un incontestabil caracter
românesc şi realist. Compozitorii şi libretiştii români respingînd variatele curente ca
suprarealismul, cubismul, abstracţionismul sau expresionismul, care se manifestau în muzica şi
coregrafia apusiană.
Dar în această evoluţie a baletului românesc, Bucureştiul n-a fost singur.
Clujul – centrul intelectual şi artistic, este şi sediul unei activităţi coregrafice
importante. În anul 1921, publicul clujean a primit cu un deosebit interes spectacolele de balet
montate pe această scenă. Primii organizatori şi conducători ai corpului de balet au fost Fulga
Dacia şi Iosif Ligneti, care au reuşit să obţină rezultate apreciabile. Ulterior au activat ca
maeştri de balet Elena Penescu Liciu şi Roman Moravski.
Dintre lucrările mai importante, care au fost montate în primul rînd pe scena clujeană,
menţionăm: „Zîna păpuşilor”, „Coppelia”, „Şeherezada” şi baletul în patru acte „Cele patru
anotimpuri ale dragostei” cu muzica de Franz Schubert.
După 23 august 1944, creaţia românească de balet continuă în condiţii sociale noi. S-au
înfiinţat teatre noi la Iaşi, Timişoara, Sibiu, Galaţi şi Constanţa, s-au întemeiat noi şcoli de stat
pentru studiul coregrafiei.
Dar mult mai greu a fost a realiza un repertoriu de înaltă ţinută artistică. Imediat după
eliberare se repune în scenă la Opera din Bucureşti „Nunta în Carpaţi” de Paul Constantinescu
după un libret şi coregrafia de Floria Capsali într-o nouă versiune mult refăcută. Premiera a vut
loc în seara de 28 ianuarie 1945. În scopul dezvoltării culturii prin înfiinţarea de noi instituţii, în
cursul anilor 1946-1947, maestra de balet Tamara Cap este detaşată la Sibiu să organizeze
ansamblul de balet ce se forma acolo. Ea a montat cu deosebit succes „Noaptea valpurgică” şi
scena de balet din „Traviata”.
În anul 1947, prima maestră de balet sovietică eda Vasilieva a pus în scenă „Fîntîna din
Baccisarai” de B. Asafiev.
I.V.Kirilov de la Teatrul Stanislavschi-Nemirovici Dancenco din Moscova a montat
„Floarea roşie” de Reinold Glier şi un număr mare de dansuri de recital.
Laurenţiu Profeta muzician dintr-o generaţie mai tînără, scrie pe un libret de Oleg
Danovschi, baletul „Soţia capitanului”. Premiera a avut loc pe scena Operei din Bucureşti la 9
decembrie 1947. Compozitorul folosea ca dansuri caracterizante Habaniera şi Tangoul spaniol.
Dar baletul nu are un specific românesc.
Un alt balet de tip cu totul nou în arta teatrală românească, bazat pe o acţiune dramatică
amplă, este „Harap alb” de Alfred Mendelson. Scris în patru acte după basmul lui Ion Creangă.
Stilul coregrafiei lui Oleg Danovschi a fost determinat de caracterul popular al muzicii. „Harap
Alb” a fost una dintre cele mai valoroase lucrări de balet ce s-au scris în primii ani după 23
august.
Sanda Orleanu, eleva Floriei Capsali şi apoi a lui Anton Romanovski, face parte din
prima generaţie de dansatori, ajungînd în fruntea corpului solistic al baletului Operei în primii
ani după eliberare. Pentru munca şi realizările sale a fost distinsă cu titlul de Artistă emerită.
Într-o zi, localul Operei a luat foc, în timp ce se repeta opera „Mireasa vîndută” de
Smetana. Activitatea operei nu a fost întreruptă însă, repetiţiile făcîndu-se în diferite săli
improprii ca, cinematografe, cluburi etc.
Cîţiva ani Opera şi-a continuat activitatea în aceste locale, pînă cînd în 1953 s-a
construito nouă clădire, la 31 ianuarie a avut loc deschiderea oficială a stagiunii.
În stagiunea 1952-1953 au fost invitaţi marele dansator M.M.Gabovici şi Igor Smirnov.
Acesta din urmă a montat „Călăreţul de aramă” de Reinhold Glier. Un grup de tineri dansatori au
fost trimişi, pentru a se perfecţiona la şcoala de coregrafie din Leningrad, iar un alt grup , format
din Tilde Urseanu, Vasile Marcu, Gabriela Taub, Gheorghe Ştefan şi Oprea Petrescu, la Institutul
Teatral „Lunacearschi” din Moscova, pentru a studia regia de balet. Ei şi-au susţinut examenul
de diplomă prin cîte o montare de mare intindere, cu care prilej au demonstrat calităţile şi

4
capacitatea lor de creaţie. Astfel, în repertoriul Teatrului de Operă din Bucureşti s-au înscris
două noi spectacole româneşti: „Haiducii” de Hilda Jerea (libret de Hilda Jerea şi Gelu Matei),
pus în scenă de Vasile Marcu şi baletul „Călin” de Alfred Mendelshon (libret de Filde Urseanu,
după Mihai Eminescu), regie şi coregrafie de Filde Urseanu.
Baletul „Haiducii” a fost pus în scenă în anul 1956 de către maestrul de balet Vasile
Marcu. Este o lucrare eroico-dramatică, care vorbeşte despre lupta poporului român contra
asupririi turceşti.
O altă lucrare de proporţii mari inspirată din celebrul poem eminescian a fost baletul
„Călin”, pe muzica de Alfred Mendelsohn, în regia şi coregrafia maestrei de balet Filde Urseanu.
Ideia ce stă la baza acestei lucrări este dragostea puternică care triumfă trecînd peste toate
stăvile.Folosind în general limbajul şi tehnica baletului clasic în spectacol există momente
inspirate din dansul popular.
Ambele spectacole s-au montat şi în provincie.
În afară de aceste lucrări, repertoriul T.O.B. s-a îmbogăţit şi cu alte spectacole din
repertoriul universal : „Lacul lebedelor” de Ciaicovski, a cărei premieră a avut loc la 7 noiembrie
1957 în regia lui Oleg Danovschi a însemnat o nouă izbîndă.
Irinel Licen în Odette-Odilia, Gh. Cotovelea în Siegbried, Cora Benador, Ira
Stencovskaia, Alecu Marin şi Eugen Mărcui au obţinut o reală izbîndă în examenul greu pe care
l-au trecut.
Un mare aport la acest spectacol l-a adus şcoala de coregrafie, care a pregătit cîteva
promoţii de dansatori. Apărînd în trupa de balet în special în grupul lebedelor, elevele au
impresionat prin stilul lor unitar, prin tehnică şi expresivitate.
Preocupîndu-se mereu de lărgirea repertoriului conducerea teatrului a continuat să
prezinte şi seri de balet formate din lucrări mici: „Concert în Fa” de Gerşhwin, regia şi coregrafia
Oleg Danovschi; „Tricornul” de Manuel de Falla, regia şi coregrafia Marcu Vasile; „Simfonia
fantastică”de Hector Berlioz, coregrafia O. Danovschi; „Vals” şi „Bolero” de Maurice Ravel,
coregrafia Tilde Urseanu; „Şeherezada” de Rimschi Korsakov, coregrafia Vasile Marcu.
Paralel cu acestea se montează şi două lucrări româneşti: „La piaţă” de Mihai Jora, într-
o nouă regie şi coregrafie de Filde Urseanu şi „Priculiciul” de Zeno Vancea, în montarea lui O.
Danovschi.
În anul 1959 T.O.B. a înscris în repertoriul său baletul „Romeo şi Julieta” de Serghei
Prokofiev. Montarea tragediei lui William Spakespeare în interpretarea muzicală şi coregrafică
trebuia să însemne o nouă cucerire pentru colectivul de balet românesc ca şi pentru maestrul de
balet Vasile Marcu. Premiera a avut loc la 5 noiembrie 1959 şi succesul obţinut a răsplătit
munca grea depusă de întregul ansamblu de artişti.
Irinel Licin a creat o Julietă perfectă din toate punctele de vedere.
Dintre baletele clasice care s-au bucurat de succes pe scena T.O.B., mai menţionăm
„Spărgătorul de nuci” de Piotr Ciaicovskii. A fost reprezentat prima dată la 27 decembrie 1960
în regia şi coregrafia de Tilde Urseanu.
Cea care a dat prima viaţă personajului Maşa mică a fost Alexa Dumitrache-
Mezincescu, balerină sensibilă şi romantică.
În următorii ani au fost puse scurte montări:”Amorul vrăjitor” de Manuel de Fаlla, în
regia şi coregrafia lui Vasile Marcu, avînd ca interpreţi pe Amatto Checiulescu, Valentina
Massini şi Rodica Istrati;
„Domnişoara Nastasia” (1966) coregrafia de O. Danovschi în rolurrile principale au
apărut Ileana Iliescu, Cristina Hamel, Dan Moise şi Victor Mărcui; „Întoarcerea din adîncuri”,
coregrafia de O. Danovschi a însemnat încă un succes al seriei baletelor româneşti; „Frumoasa
din pădurea adormită” de Ciaikovskii după coregrafia clasică rusă de M. Petipa; „Visele” de
Adam, ş.a.