Listă de audiții

1.Claude Debussy - Golliwog’s Cakewalk (Dansul lui Gollliwog) – este ultima parte din suita Colțul
copiilor, scrisă în 1908, reprezentând și cea mai dinamică sec țiunea a acesteia, prin aspectul dansat ce
preia anumite caracteristici ale genului cakewalk (gen derivate din ragtime) pentru a ilustra mi șcările
păpușii afro-americane Golliwog, populare la începutul sec. XX
2.Debussy - La cathédrale engloutie (Catedrala scufundată) – este un preludiu pentru pian, al zecelea
prin primul volum de preludii al lui Debussy, ce reprezintă una dintre ilustrările cele mai autentice ale
Impresionismului musical și particularităților sale, fiind inspirat de o legend bretonă
3.C. Debussy - Prélude à l’après-midi d’un faun (Preludiu la după-amiaza unui faun) – scrisă între
1893-1894, cea mai important lucrare simfonică a lui Debussy, ce valorifică poemul omonim alui
Stephane Mallarme bazat pe legenda zeului fertilități din mitologia romană, este și cea care marchează
debutul perioadei modern din istoria muzicii
4. C. Debussy - La mer – 3. Dialogue du vent et de la mer (Marea – Dialogul dintre vânt și mare) -
ultima dintre cele trei schițe simfonice intitulate „Marea” și scrise în 1905, Dialogul dintre vânt și
mare ilustrează sonor atmosfera tumultuoasă și tensionată a furtunii pe mare care atinge aici maximum
forței sale
5. Maurice Ravel – Bolero – scrisă în 1928, cea mai cunoscută lucrare a lui Ravel, construită ini țial ca
un balet pentru orchestră, reprezintă o demonstrație a talentului de orchestrator al acestuia, întreg
discursul muzical, bazat pe o singură melodie repetitivă și pe un ritm ostinat până la paroxism,
impresionând prin abilitatea îmbinării timbrurilor instrumentale și a culorilor sonore ale acestora.
6. Arnold Schonberg – Pierrot lunaire – ciclu de 21 de cântece pentru voce feminină și cinci
instrumente (flaut, clarinet, vioară, violoncel și pian), melodrama scrisă în 1912 pe versurile poetului
Albert Giraud, aduce noutatea sistemului serial și a folosirii tehnicii sprechstimme și plasarea în lumea
modernă a unuia dintre personajele tipice comediei dell´arte din perioada renascentistă.
7. S. Rahmaninov – Rapsodia pe o temă de Paganini –Varia țiunea XVIII – scrisă în 1934, și
reprezentând una dintre cele mai cunoscute lucrări concertante pentru pian și orchestră din secolul XX,
Rapsodia pe o temă de Paganini pornește de la faimoasa temă de Capriciului nr. 24 de Paganini și
propune o mostră de măiestrie în valorificarea tehnicilor variaționale, una dinte culmi fiind Varia țiunea
XVIII, în care deși este prezentată tema paganiniană inversată, noua temă rezultată devine ea însă și
un simbol pentru lucrare, alura sa post-romantică și sentimentală atrăgând utilizarea sa inclusiv în
coloane sonore ale unor pelicule cinematografice importante.

8. S.Rahmaninov – Concertul pentru pian și orchestră nr. 2 – partea a III-a – scris în 1901 și celebru
mai ales prin mișcarea lentă, Concertul pentru pian și orchestră nr. 2 de Serghei Rahmaninov se
încheie cu o partea a III-a concepută în formă de sonată propune o alternan ță între două teme: una de
tip virtuozic, ce evocă stilizat un dans popular rus și una lirică, sentimentală, ce se înrude ște într-o
oarecare măsură cu cea a părții a II-a
9. S.Prokofiev – Romeo și Julieta – Capuletti & Montecchi – scris în 1935, după piesa omonimă a lui
W. Shakespeare, baletul Romeo și Julieta a avut la scurt timp, în 1936 și 1937, o versiune adaptată
pentru orchestră sub forma a două suite: Suita nr. 2 debutează chiar cu tabloul Capuletti &Montecchi în
care se regăsește poate cel mai cunoscut fragment al muzicii de balet a lui Prokofiev, Dansul
cavalerilor.
10. Dmitri Șostakovici – Cvartetul de coarde nr.8 – partea a II-a – scris în anul 1960 (în doar trei zile)
cvartetul se remarcă prin caracterul său ciclic, ce are la bază motivul DSCH, expus în prima parte; a
doua parte, contrastantă cu precedenta, impresionează prin dinamismul său și prin caracterul muzicii
ce merge spre zona estetică a angoasei, grotescului.

11. Igor Stravinski – Le sacre du printemps – Danse sacrale – scris în 1913 și controversat încă de la
premiera sa absolută datorită noutății limbajului muzical, balentul Le sacra du printemps (Sfin țirea
primăverii) împărțit în două mari secvențe – Adorația pâmântului și Sacrificiul – se încheie cu Dansul
sacrificiului (Danse sacrale), ce reprezintă chiar punctual culminant al lucrării ce reliefează brutalitatea
obiceiurilor din Rusia precreștină, iar din punct de de vedere muzical preocuparea compozitorului
pentru valorificarea parametrului ritmic

12. George Enescu – Poema română op.1 – scrisă în 1897 și reprezentând prima lucrare simfonică
românească amplă ce s-a impus pe plan internațional, Poema română, de și are caracterul unui poem,
este o suită de tablouri ce ilustrează amintirile din copilările ale adolescentului Enescu, reprezentând și
o veritabilă laudă adusă patriei, după modelul creatorilor din culturile na ționale din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea; dedicată Reginei Elisabeta a României, lucrarea se încheie cu citarea Imnului
Regal
13. George Enescu – Rapsodiile române nr. 1 și 2 – compuse între 1901-1902, cele două Rapsodii
române sunt poate cele mai cunoscute și mai cantata creații enesciene, și deși aparțin aceluia și gen
sunt destul de diferite; Rapsodia română nr. 1 în La major este o rapsodie pură, în care se remarcă
succesiunea de idei tematice dansante preluate din folclorul românesc și înve șmântate într-o
orchestrație deosebit de inspirată, în timp ce Rapsodia română nr. 2 în Re major, are caracterul unui
poem simfonic miniatural, în care se îmbină melodii preluate din folclorul urban cu cel originale create
în spiritual doinei și baladei.
14. George Enescu – Suita I pentru orchestră – Preludiu la unison – scrisă în 1902, Suita I pentru
orchestră debutează cu Preludiu la unison, un mișcare unică, în care viorile !, viorile 2 și violoncele
alături de timpani, enunță la unison aceeași temă timp de aprox. 8 minute; Preludiul nu impresionează
doar prin durata sa și prin modul care solicit atenția interpre ților, ci și prin con ținutul său expresiv, unde
se remarcă o apropiere mai degrabă de etosul românessc.
15. George Enescu – Vox Maris – scris în 1954 și dedicat memoriei pianistei Elena Bibescu, poemul
simfonic Vox Maris (Vocea Mării), pentru tenor, cor și orchestră, creat de Enescu pe un libret propriu,
evocă o serie de peisaje marine sau legate de mare, în care principal particularitate este reprezentată
de dispunerea luxuriantă și original a orchestrei și de personalizarea sonorităților de tip impresionist
16. George Enescu – Sonata a III-a „în caaracter popular românesc” pentru pian și vioară – partea I și
partea a III-a – scrisă în 1926, Sonata a III-a impresionantă prin tehnica interpretativă solicit ca și prin
cea componistică în care se evidențiază genialitatea creării unor linii melodice „în character popular
românesc” ce nu abordează principiul citatului sau al prelucrării și al construirii unor idei tematice
menite a evoca anumite particularități locale, debutează cu partea I, scrisă în formă de sonată unde
tema I este o una ce are caracterului unei hore bătrânești, și se incheie cu partea a III-a , în formă de
rondo, în care se remarcă melodiile în caracter de dans popular românesc

17. George Enescu – Oedip – scrisă în 1936, opera Oedip redă drama personajului antic,
ilustrată de libretul lui Edmond Flegg; aria Sfinxului scrisă pentru voce de contralto, Je t
´attendais, din actul al II-lea introduce momentul tensionat al confruntării dintre Sfinx și
Oedip, văzut de locuitorii Tebei ca una dintre ultimele speranțe de a scăpa de înfricoșătoarea
creatură ce îi decima, pentru o posibilă înfrângere a Sfinxului fiind răsplătit cu coroana
regatului și cu onoarea de a lua de soție pe Iocasta, văduva fostului rege; aria „Ouvrez la
porte” („Voyez, Thebains, voyez!”) scrisă pentru baritone și intonată de Oedip în actul al III-lea,
reprezintă momentul dramatic în care personajul principal își face publică autopedeapsa aplicată
pentru cele două mari păcate comise – uciderea tatălui și căsătoria cu propria mamă- însă fără
voia sa, care nu știa adevărul atunci când au avut loc acele întâmplări