Introducere în Formele muzicale

Definirea conceptului de formă muzicală

În teoria și practica muzicală, termenul de formă presupune utilizarea a două

accepțiuni (sensuri) ale acestuia:
a) În prima accepție forma muzicală desemnează structura unei lucrări
muzicale
b) În cea de-a doua accepție forma muzicală = totalitatea mijloacelor de
expresie (melodie, ritm, formă în prima accepțiune, armonie, polifonie),
utilizate de compozitor pentru a reda un anumit conținut ideatic și expresiv
- În prima accepțiune, formele muzicale s-au dezvoltat de-a lungul timpului
prin intermediul diverselor demersuri teoretice prin care au fost cristalizate
anumite tipare ale diverselor structuri preluate ca atare de compozitori.
Acestea pot fi insă adaptate și propriei gândiri de către creatori,
ajungându-se astfel la cel de-al doilea înțeles al termenului de formă
muzicală
- Ca structuri, formele muzicale pot stabili relații de subordonare sau de
întrepătrundere cu anumite tipologii de lucrări, numite genuri muzicale,
care au semnificații diferite în funcție de conținutul, structura ori modul de
interpretare ale unei piese. Astfel, aplicând drept criteriu de clasificare
fiecare dintre caracteristicile amintite, putem întâlni următoarele genuri
muzicale:
 după conținut: muzica cultă (savantă), muzica ușoară, muzica
populară
 după structură: simfonia, concertul, sonata, etc.
 după modul de interpretare: genuri vocale, genuri instrumentale,
genuri camerale, genuri orchestrale
- Formele muzicale, prin complexitate lor, reprezintă unul dintre elementele
fundamentale prin care este definit un stil muzical, ce reprezintă de altfel
totalitatea elementelor specifice prin care pot fi caracterizate creația unui
compozitor, o cultură muzicală, un curent componistic sau o epocă,
Istoricul conceptului de forme muzicale

- De-a lungul timpului, studiul formelor muzicale a cunoscut un progres

treptat, mai întâi fiind abordat colateral până la finele secolului al XVIII-
lea, fără a i se acorda o importanță deosebită
- Odată cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, când se cristalizează o
primă definiție a acestei discipline, formele muzicale vor fi fundamentate
teoretic de Hugo Riemann, cel considerat a fi părintele analizei formale.
- Plecând de la exemplul oferit de Riemann, marii teoreticieni ai formelor
muzicale din secolul XX, au realizat diferite tipuri de analize prin care au
încercat să se apropie cât mai fidel de structura lucrărilor muzicale așa
cum a fost gândită de compozitori. Pentru atingere acestui obiectiv,
respectivii teoreticieni au avut în vedere atât corelațiile ce pot fi stabilite
între formă, gen și stil cât și pe cele dintre formă și anumite tipuri de
limbaj specifice uneia sau alteia dintre epocile cunoscute în istoria muzicii.
Astfel, pot fi identificate două mari categorii:
 formele polifonice – întâlnite cu precădere în epoca Renașterii și în
prima parte a Barocului, cele mai cunoscute fiind variațiunea, suita
și formele variaționale precum passacaglia sau ciaccona
 formele omofone – specifice Clasicismului muzicale, cele mai
importante fiind forma de lied, de menuet, de rondo, de temă cu
variațiuni și forma de sonată