Culturile muzicale ale Evului Mediu

Cultura muzicală în răsăritul Europei (Muzica bizantină)

- Urmând, pe firul istoriei, perioadei Antichității, Evul Mediu a reprezentat o

etapă de mari prefaceri sociale, economice și culturale ce s-a întins între secolele
al V-a și al XVII-lea
- Având o dezvoltarea complexă, Evul Mediu a fost împărțit în 3 etape:
-Evul mediu timpuriu (sec. V-XI)
-Evul mediu propriu-zis (sec. XII-XIV)
-Evul mediu dezvoltat (sec.XV-XVII), cunoscut și sub denumirea de
Renaștere
- După căderea Imperiului Roman, creștinismul capătă o tot mai largă răspândire
și o influență tot mai mare, astfel încât cultura și artele primei etape a perioadei
medievale vor cunoaște o nouă orientare impusă de ideologia creștină, elemente
precum sobrietatea devenind obligatorii
- În spațiul geografic al Imperiului Roman de Răsărit (ultima reminiscență a
marelui Imperiu roman), cu capitala la Constantinopol, a luat naștere ceea ce
astăzi numim cultura bizantină; aceasta a presus, printre altele, o sinteză între
elementele culturale asiatice și cele europene, devenind rapid o formă superioară
de manifestare a spiritualității umane și baza întregii culturi europene.
- În plan muzical, cântul bizantin are mai multe izvoare generatoare, printre care
cântarea ebraică, cântecul popular al grupurilor etnice în rândul cărora s-a
răspândit creștinismul, teoria muzicii grecești pe ale cărei fundamente vor fi
sistematizate noile cântări etc.
- Pornind de aici, se pot reține o serie de trăsături ale cântului bizantin precum
vocalitatea, preponderența scărilor diatonice de tip omofon, alcătuirea melodiilor
dintr-un număr de formule legate între ele prin cadențe (formula melodică este o
unitate independentă cu profil determinat, și poate fi de început, mediană și de
încheiere), la împărțirea cărora are un rol și versul. De asemenea, muzicii
bizantine îi este caracteristică și legătura dintre melodie și text.
- La baza întregii muzici bizantine stau 8 moduri numite ehuri sau glasuri,
diferențiate prin formule intonaționale, cadențe interioare și finale; cel care a
sistematizat cele 8 moduri, împărțindu-le după modelul grecesc, în patru moduri
autentice și patru plagale, a fost Ioan Damaschinul, care a și realizat o carte cu
aceste moduri, numită Octoih
- Notația muzicii bizantine este una complexă și a cunoscut două variante: cea
ekfonetică ce provine din notarea accentelor tonice ale prozodiei grecești și cea
neumatică ce indică la început înălțimea sunetelor, iar mai târziu ritmul și
dinamica cântărilor.