COLEGIUL NAȚIONAL „CONSTANTIN CARABELLA” TÂRGOVIȘTE

MUZICA
ÎN PERIOADA
EVULUI MEDIU
CLASA a IX-a A
An școlar 2023-2024

PROFESOR: ELEV:
Gropescu Justin Badea Ștefan
 CUPRINS

1. Generalități
2. Muzica evului mediu: monodia, polifonia
3. Bibliografie
 „Muzica este o lege morală. Ea dă
sufletul universului, aripi gândirii, avânt
închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie
tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii,
înălțând către tot ce este bun, drept și
frumos.”
Platon
 GENERALITĂȚI
Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost
în istoria europeană perioada
dintre Antichitate și Epoca modernă.
Perioada medievală este subdivizată în trei
faze: Evul Mediu Timpuriu, Evul Mediu
clasic și Evul Mediu Târziu.

Depinzând de continent, această epocă a început

în anii 200-600 și s-a încheiat în 1500-1700. Civilizații
clasice majore ca Regatul Han, Imperiul Roman de Apus,
Imperiul Gupta și Imperiul Sassanid au căzut în secolele
III-VII.
 Epoca s-a caracterizat prin invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a
trei mari religii: Creștinismul, Islamul și Budismul, precum și amploarea
contactelor comerciale și militare dintre civilizații.
În istoria Europei, epoca medievală sau Evul Mediu a debutat
cu declinul și căderea Imperiului Roman de Apus, în anul 476 și s-a
încheiat cu Căderea Constantinopolului, în 1453, marcând tranziția spre
Renaștere, epoca marilor descoperiri și modernitate.
 MUZICA EVULUI MEDIU
MONODIE

Muzica pe care o ascundeau neumele (notele) medievale

reprezintă partea cântată a ceremoniilor religioase ortodoxe și
catolice. În perioada timpurie a evului mediu, ea constă dintr-o unică și
firavă linie melodică, adică o monodie (cântare pe o singură voce, un cânt
religios), destinată intonării de către un cântăreț sau un grup.
Desfășurându-se pe un spațiu melodic (ambitus) restrâns, această
cântare putea totuși îmbrăca forme diferite, de la psalmodia ce repeta un
singur sunet, intercalând pe alocuri scurte formule melodice, până la
cântul propriu-zis, bogat în melisme.
 Cântările liturgice ortodoxe au fost organizate în secolul al VIII-lea
de Ioan Damaschinul într-o carte numită Octoih (opt glasuri). Cele mai
vechi cânturi care s-au păstrat datează din secolul al IX-lea.
Cântările liturgice catolice au căpătat denumirea de gregoriene
după papa Grigore I, despre care se crede că le-a unificat și codificat în
jurul anului 600. Cele mai vechi cânturi gregoriene care s-au păstrat
datează din secolul al X-lea.
Se încheagă portativul nostru modern pe
care iau loc, la început sub forma unor mici pătrate
negre, iar cu vremea rotunjindu-
se, notele semnificând înălțimi și durate diferite, așa
cum le vedem astăzi însemnate în partituri. Un
călugăr benedictin, Guido d’Arezzo (991/992-după
1033), a jucat un rol de seamă în cristalizarea
acestui sistem de notație.
 POLIFONIE
Muzica medievală polifonică s-a dezvoltat exclusiv în vestul
Europei.
Dat fiind faptul că exista o intensă viață religioasă, muzica
medievală polifonică, deși s-a dezvoltat din muzica populară, a îmbrăcat
formele superioare ale muzicii sacre în cadrul bisericii romano-catolice.
Ea a avut două forme de manifestare.
Dintre numeroasele influențe exercitate de muzica populară
asupra coralului gregorian, deosebit de rodnică s-a dovedit cea a cântării
pe mai multe voci. Atrași de bogăția expresivă a cântului pe mai multe
voci, călugării și-au propus să transplanteze și în domeniul liturgic
procedeele observate în practica populară.
 BIBLIOGRAFIE
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_muzicii#Polifonie
2. https://emusical.ro/index.php?route=istoria_muzicii&node=3
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Evul_Mediu#
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_muzicii#Muzica_%C3%AEn_Evu
l_mediu_(500_-_1400)
5. https://www.google.com/search?q=muzica+evului+mediu+monodie+not
e+muzicale&sca