MUZICA BIZANTINĂ

Proiect realizat de Ibănescu Catinca,

Marcu Sonia și Munteanu Daria
 Muzica Bizantină- Caracteristici generale
Cântarea bizantină este muzica bisericească a Bisericilor Ortodoxe.
Muzica bizantină este singura tradiție muzicală, dezvoltată de-a lungul a două
milenii, care a unit în timpul îndelungatei sale istorii într-un mod intim tradiția scrisă
și cea orală. Astăzi, muzica bizantină este prezentă doar în serviciul liturgic din
bisericile ortodoxe, întâlnită sub numele de psaltică. Deși unele biserici ortodoxe
care se auto-administrează, cum ar fi Biserica Ortodoxă Rusă, nu mai folosesc
acest gen de muzică, fiind înlocuită cu muzica corală specifică lumii occidentale,
psaltica rămâne un simbol viu al strălucirii teoforice (termen care desemnează arta
bizantină ca fiind o artă a bisericii care încearcă să exprime o frumusețe
Dumnezeiască, originală și unică) a artei bizantine ortodoxe.
 În Biserica Ortodoxă din zilele noastre, multe biserici folosesc cântarea
bizantină ca primă tradiție liturgică. Dintre acestea se pot enumera bisericile din
Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, România, Serbia, Grecia și
Cipru.
Istoria muzicii bizantine
Muzica este folosită de creștini încă de timpuriu, chiar
din timpul Mântuitorului, evanghelistul Matei încredințând-
ne că la Cina cea de Taină s-au cântat Psalmii.
Acest stil muzical o fost dezvoltat de-a lungul a două
milenii. Mărturii importante despre cântarea bisericească
de la Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, episcopul
Antiohiei, căruia i s-a descoperit, printr-o viziune
dumnezeiască, când i-au fost arătate cete îngerești ce
cântau lăudând Sfânta Treime. Sf. Efrem Sirul,
supranumit și alăuta Duhului Sfânt ne-a lăsat aproape o
mie de laude și imne scrise pe glasuri ehurii și podobii.
 Sf. Ioan Gură de Aur aduce în Constantinopol
cântările din biserica Antiohiei, cu care poporul
credincios s-a putut apara împotriva ereziilor
ariene. Sf. Roman Melodul, un sirian care a trăit
la Constantinopol, ne-a lăsat o mulțime de laude,
adevarăte comori, și tot despre el se spune că ar
fi autorul binecunoscutului Acatist al Maicii
Domnului.
Astfel, în muzica bizantină, fiind un amestec
al vechilor moduri antice muzicale ale popoarelor
moștenitoare a culturii elenistice, apare o notație
proprie și un sistem de scriere original, fiind
primul de acest fel din lume. În Constantinopol,
centru cultural puternic și inima Bizanțului, arta
capătă o direcție ascendentă care încearcă să
ducă omul spre Dumnezeu.
Teoria muzicii bizantine
Comparativ cu muzica occidentală, cântarea bisericească folosește o
notație deosebită:
• Nu se folosesc portative, cheie, valori de note
• Se folosesc semne (neume), fiecare având semnificația proprie: NI (Νη),
Pa (Πα), Vu (Βου), Ga (Γα), Di (Δι), Ke (Κε), Zo (Ζω). Aceste note,
împreună cu Νη repetat, acoperă un interval de o octavă. În cadrul octavei,
înălțimea relativă a fiecărei note se modifică în funcție de modul sau tonul
scalei.
 Poziția notelor în cadrul
octavei se modifică în funcție
de modul (glasul) în care este
cântată melodia. Cântarea
bizantină este formată din opt
glasuri de bază, cu toate că
unele glasuri prezintă variații
ale scalei. Glasurile sunt
grupate în trei categorii:
naturale, enarmonice și
cromatice.
Teoria muzicii bizantine- Extindere
Cântarea bizantină actuală este construită pe opt
moduri (glasuri) cu trăsături specifice. Glasurile se
schimbă unul după altul, începând cu luni după Duminica
Tomii, când se începe cu glasul 1. În timpul Săptămânii
luminate, glasurile se schimbă zilnic, în felul următor:
• Duminică – modul 1,
• Luni – modul 2,
• Marți – modul 3,
• Miercuri – modul 4,
• Joi – modul plagal al întâiului (5),
• Vineri – modul plagal al celui de-al doilea (6),
• Sâmbătă – modul plagal al celui de-al patrulea (8).
Teoria muzicii bizantine- Extindere
Glasul (7) mai grav a fost lăsat deoparte datorită
tonalității sale mai joase, dintre cele opt acesta fiind
considerat prea puțin potrivit cu perioada pascală.
Deoarece Pogorârea Duhului Sfânt are loc duminica,
când glasul coborât ar fi fost folosit în ordinea normală,
este din nou sărit și se folosesc imnurile Cincizecimii.
Ordinea glasurilor se reia în săptămâna următoare cu
plagalul celui de-al patrulea.
În perioada dintre un Praznic Împărătesc și odovania
sa, de exemplu în săptămâna de după Cincizecime, în
locul imnurilor corespunzătoare glasului săptămânii se
cântă imnurile sărbătorii
Muzica bizantină- Reprezentanți
Din perioada dintre imnul de la Oxyrhynchos (sfârşitul sec. al III-lea) şi secolul
al IX-lea nu s-a păstrat nici un manuscris notat, încât este foarte greu de
reconstituit firul dezvoltării muzicii creştine răsăritene şi tranziţia de la imnologia
siriană la cea bizantină. Odată cu fixarea liturghiei de către episcopul Vasile cel
Mare (330-379), începe epoca de înflorire a muzicii bizantine. Repertoriul restrâns
al muzicii bisericeşti se datorează transmiterii pe cale orală, piesele fiind învăţate
pe de rost. Deşi conceptul de compozitor era inexistent, încă din primele secole se
îmbogăţeşte repertoriul religios cu imnuri. Printre cele mai vechi imnuri păstrate
este Phos hilaros (Lumină lină), atribuit lui Sofronie din Ierusalim (sec. al VII-
lea), deşi Sf. Vasile cel Mare îl citează ca fiind al unui autor necunoscut.
• Printre primii autori • Cei mai importanţi autori de
de tropare sunt menţionaţi canoane sunt Andrei din Creta,
Anthimos şi Timocles (sec. al a cărui creaţie de căpetenie
este Canonul cel Mare cu 250
V-lea), împăratul Justinian de tropare, precum şi doi
(sec. al VI-lea), căruia i se călugări de la mânăstirea Sf.
atribuie troparul Unul e Sava, Cosma din Ierusalim
născut. şi Ion Damaschin. Lui Ion
TROPARUL Damaschinul i se
atribuie Canonul Învierii şi
• Printre cei mai mari alcătuirea Octoihului în secolul
al VIII-lea, deşi acesta aparţine
compozitori ai genului
patriarhului Sever din Antiohia.
condac au fost Anastasie,
Kiriac, Roman Melodul
(sec. al VI-lea), acesta din CANONUL
urmă fiind influenţat de
imnodia lui Efrem. A rămas
până astăzi condacul Naşterii
Hi parthenos (Fecioară azi),
ca imn al sărbătorii Naşterii
Domnului.
CONDACUL
 Hi parthenos- Roman Melodul, Canonul Învierii- Ion Damaschin,
interpretat în formă originală de interpretat în română de Corul
Samuel Gerges Bisericesc din București

Canonul cel Mare- Andrei

Criteanul (din Creta), interpretat în
română de Corul Bisericesc din
Galați
 Mulțumim pentru atenția
acordată!
Bibliografie:
• https://
www.crestinortodox.ro/liturgica/cantarea/muzica-traditie-bizantina-romani-
sec-xix-70742.html
• https://cpciasi.wordpress.com/lectii-de-istoria-muzicii/lectia-3/muzica-biza
ntina
/
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzica_bizantin%C4%83