Melosul muzicii bizantine Muzica bizantină - muzica vocală care s-a format şi dezvoltat în perioada şi pe teritoriul Imperiului Bizantin, având

caracteristici proprii. M. b. conţine două stiluri de cântări: liturgice, care s-au dezvoltat în cadrul cultului creştin şi numărul lor este foarte mare. Prima cântare bizantină este menţionată începând cu secolul VI, odată ce Imperiul Roman de Răsărit a devenit Bizantin, iar imnografia şi muzica se dezvoltă din ce în ce mai mult; laice (aclamaţiile), existente într-un număr destul de mic. Perioade privind evoluţia cântărilor liturgice: perioada comună întregii creştinătăţi (sec. I -V) şi perioada bizantină, diferită de cea romană. În prima perioadă, muzica s -a dezvoltat având strânsă legătură cu formele cântării ebraice, de aici sunt preluaţi Psalmii la care au fost adăugate imnele şi cântările duhovniceşti. Perioada bizantină conţine trei faze: 1. a melozilor(sec. V-XI), caracterizată prin apariţia formelor de bază ale imnografiei bizantine (troparul, condacul şi canonul). Reprezentanţi ai perioadei: Roman Melodul, cel căruia i se atribuie primul condac, al Naşterii Maicii Domnului, ,,Fecioara astăzi'' (sec. V-VI) şi condacul Bunei-Vestiri ,,Apărătoarei Doamne'', Sfântul Andrei Criteanul (sec. VII), Sfântul Ioan Damaschinul, cel care a reorganizat octoihul şi căruia i se atribuie notaţia neumatică bizantină, Cosma de Maiuma (sec. VII-VIII), Teofan Graptul (sec. IX), Casia Monahia (sec. IX), Teodor Studitul (759-826) ş. a. 2. a melurgilor (sec. XI-XV): melozi; ei sunt înlocuiţi de către imnografi şi melurgi. În această perioadă creşte treptat numărul semnelor heironomice, este precizată funcţia mărturiilor, apar formulele de intonaţie aparţinând fiecărui eh în parte, apechematele şi începe teoretizarea sistemelor sonore. Reprezentanţi:
1

crearea altora noi. înfrumuseţarea anastasimatarelor. În consonanţă cu acest principiu. în consens cu spiritualitatea românească. XV). Mulţi compozitori au fost preocupaţi de zona folclorică. alţi creatori şi-au îndreptat atenţia spre zona bizantină. a. Mihail Ananiotul (sec. s-au sondat toate profunzimile sonore ale culturii şi spiritualităţii româneşti şi fiecare creator le-a reevaluat în manieră proprie. fie prelucrate şi sublimate prin procesul componistic (Mihai Jora. El şi-a elaborat propria strategie de creaţie. 3. fie tehnicile de compoziţie specifice creaţiei bizantine şi care ţin de armonie. de formă şi de tempo. fostul profesor al lui Ioannis Papadopulos (Ioan Cucuzel). şi alţi creatori de muzică contemporană îşi îndreaptă atenţia spre modalismul cântării de strană. De la George Enescu şi până la generaţiile de tineri compozitori. în special de aspectul modulatoriu. Ioan Kladas (sec. stihirarelor şi irmologhioanelor vechi. hrisantică sau modernă (începând cu anul 1814). Ioan Glykes (sec. XV) ş. Sabin Drăgoi.Sfântul Ioan Cucuzel (cca 1275-1360). caracterizată de melismarea unor cântări vechi şi crearea altora noi. XIII-XIV). preluând şi esenţializând fie elemente de melodică sau ritmică. Paul Constantinescu a fost unul dintre primii compozitori preocupaţi de sonorităţile bizantine. Theodor Rogalski. În acelaşi timp. Ion Dumitrescu şi Liviu Comes) – teoreticienii numind aceste elemente sublimate – „folclor imaginar”. perioadă care urmează căderii Constantinopolului sub turci (1453). 2 . fiind convins că aceasta este singura cale spre universalitate. Xenos Corones (sec. fie texte din repertoriul liturgic. George Enescu în a doua perioadă de creaţie. căruia îi este atribuită inventarea arborelui ehurilor şi a sistemului roatei (trohos). XIII XIV). Există o multitudine de preocupări şi de atitudini estetice în muzica contemporană românească. incluzând în creaţiile lor fie elemente preluate ca atare (George Enescu în prima sa etapă de creaţie).

fiind de sorginte folclorică. ritmul parlando-rubato şi eterofonia. Ei îmbină elemente bizantine cu cele clasico-romantice. iar Liviu Comes vine să 3 . sintactice (texturi) sau timbrale. morfogenetică. ei recurg şi la folclorul orăşenesc. care asigură un colorit oriental lucrărilor muzicale. 1. a reuşit să „prindă” întotdeauna duhul ascuns al lucrurilor şi să aspire la sublim. Alteori compozitorii români se orientează spre valorificarea intonaţiilor şi structurilor modale vechi bizantine. Tentaţi de a conferi muzicii o tentă balcanică. Tradiţia bizantină şi-a spus cuvântul. în muzica minimalistă. a fost Paul Constantinescu. vechiul limbaj bizantin cu tehnicele secolului al XX-lea sau apelează la arhetipuri de tip bizantin. aspirând către o dimensiune a esenţialităţii şi universalităţii mijloacelor şi mesajului său. Creaţia sa numără multe opusuri dedicate aestei orientări. realizate după legi numerice. serializează intervalele din anumite cântece populare sau folosesc arhetipuri melodice (ison). Elemente folclorice se găsesc şi în organizările riguroase. Similar ca intenţie este Marţian Negrea. XX. Cântul liturgic îi furnizează lui Enescu două dintre aspectele fundamentale ale creaţiei sale: starea nonpulsatorie şi monodia.Unii autori stilizează sintagme folclorice. Muzica de inspiraţie bizantină Părintele a ceea ce ar putea fi numit bizantinism în muzica românească a sec. arhetipală sau electronică. ca şi „paternitatea” compozitorului Ştefan Niculescu asupra direcţiei muzicale eterofonice. George Enescu este primul care sparge barierele provincialismului autohton. privirea de dincolo de realitatea „epidermică”. Spiritualitatea acesteia a ştiut să-şi conserve „ochiul lăuntric” şi „urechea lăuntrică”. încorporându-le în tehnicile componistice ale avangardei vest-europene prin agregate sonore complexe de tipul texturii. palpabilă. Subliniera întâietăţii lui Enescu asupra utilizării eterofoniei nu este întâmplătoare.

iată o mulţime de posibilităţi de integrare a sa în arta contemporană. Brânduş. XX. iar Miriam Marbe caută unirea limbajului vechi bizantin cu cel al sec. Grigoriu amestecă elemente bizantine cu nostalgii culturale clasico-romantice. Toduţă. Apoi Bizanţ după Bizanţ unde T. ca interferenţă. conturând drama ritualului bizantin prin materialul sonor creat de compozitor în câmpul stilistic al tradiţiilor noastre. ca aluzie. iar Gheorghe Firca sondează corespondenţe instrumentale cu spiritul vocal al formelor imnice. Muzica bizantină ca funcţie. ca ethos. Alte influenţe ale cântului psaltic sunt: apariţia cântului bizantin în limba greacă şi interludiul orchestral din finalul operei -oratoriu Meşterul Manole a lui S. pentru ca F. Doru Popovici este în acest sens un reprezentant al muzicii neobizantine căreia îi foloseşte intonaţiile şi structurile modale străvechi. Donceanu să combine nuanţele folclorice şi cele bizantine întru obţinerea unui melos cu parfum arhaic.completeze creaţia de sorginte religioasă. Spiritul Muzicii de strană este prezent şi la N. Ştefen Nichifor îşi dedică şi el lucrările apropierii de muzica bizantină. 4 . Compozitorul Octavian Nemescu proiectează în muzica sa o lume sonoră metabizantină cu multiple implicaţii şi conotaţii. Înaintând pe firul cronologice se poate conststa o revenire a preocupării pentru muzica de inspiraţie bizantină.