Melosul muzicii bizantine Muzica bizantină - muzica vocală care s-a format şi dezvoltat în perioada şi pe teritoriul Imperiului Bizantin, având

caracteristici proprii. M. b. conţine două stiluri de cântări: liturgice, care s-au dezvoltat în cadrul cultului creştin şi numărul lor este foarte mare. Prima cântare bizantină este menţionată începând cu secolul VI, odată ce Imperiul Roman de Răsărit a devenit Bizantin, iar imnografia şi muzica se dezvoltă din ce în ce mai mult; laice (aclamaţiile), existente într-un număr destul de mic. Perioade privind evoluţia cântărilor liturgice: perioada comună întregii creştinătăţi (sec. I -V) şi perioada bizantină, diferită de cea romană. În prima perioadă, muzica s -a dezvoltat având strânsă legătură cu formele cântării ebraice, de aici sunt preluaţi Psalmii la care au fost adăugate imnele şi cântările duhovniceşti. Perioada bizantină conţine trei faze: 1. a melozilor(sec. V-XI), caracterizată prin apariţia formelor de bază ale imnografiei bizantine (troparul, condacul şi canonul). Reprezentanţi ai perioadei: Roman Melodul, cel căruia i se atribuie primul condac, al Naşterii Maicii Domnului, ,,Fecioara astăzi'' (sec. V-VI) şi condacul Bunei-Vestiri ,,Apărătoarei Doamne'', Sfântul Andrei Criteanul (sec. VII), Sfântul Ioan Damaschinul, cel care a reorganizat octoihul şi căruia i se atribuie notaţia neumatică bizantină, Cosma de Maiuma (sec. VII-VIII), Teofan Graptul (sec. IX), Casia Monahia (sec. IX), Teodor Studitul (759-826) ş. a. 2. a melurgilor (sec. XI-XV): melozi; ei sunt înlocuiţi de către imnografi şi melurgi. În această perioadă creşte treptat numărul semnelor heironomice, este precizată funcţia mărturiilor, apar formulele de intonaţie aparţinând fiecărui eh în parte, apechematele şi începe teoretizarea sistemelor sonore. Reprezentanţi:
1

2 . XIII-XIV). în special de aspectul modulatoriu. caracterizată de melismarea unor cântări vechi şi crearea altora noi. XV) ş.Sfântul Ioan Cucuzel (cca 1275-1360). căruia îi este atribuită inventarea arborelui ehurilor şi a sistemului roatei (trohos). În acelaşi timp. înfrumuseţarea anastasimatarelor. hrisantică sau modernă (începând cu anul 1814). fie texte din repertoriul liturgic. şi alţi creatori de muzică contemporană îşi îndreaptă atenţia spre modalismul cântării de strană. incluzând în creaţiile lor fie elemente preluate ca atare (George Enescu în prima sa etapă de creaţie). a. XIII XIV). alţi creatori şi-au îndreptat atenţia spre zona bizantină. perioadă care urmează căderii Constantinopolului sub turci (1453). Ion Dumitrescu şi Liviu Comes) – teoreticienii numind aceste elemente sublimate – „folclor imaginar”. fie tehnicile de compoziţie specifice creaţiei bizantine şi care ţin de armonie. fie prelucrate şi sublimate prin procesul componistic (Mihai Jora. El şi-a elaborat propria strategie de creaţie. În consonanţă cu acest principiu. George Enescu în a doua perioadă de creaţie. Paul Constantinescu a fost unul dintre primii compozitori preocupaţi de sonorităţile bizantine. XV). Xenos Corones (sec. Ioan Glykes (sec. 3. crearea altora noi. preluând şi esenţializând fie elemente de melodică sau ritmică. de formă şi de tempo. s-au sondat toate profunzimile sonore ale culturii şi spiritualităţii româneşti şi fiecare creator le-a reevaluat în manieră proprie. Există o multitudine de preocupări şi de atitudini estetice în muzica contemporană românească. fostul profesor al lui Ioannis Papadopulos (Ioan Cucuzel). Mulţi compozitori au fost preocupaţi de zona folclorică. fiind convins că aceasta este singura cale spre universalitate. Sabin Drăgoi. Theodor Rogalski. Mihail Ananiotul (sec. Ioan Kladas (sec. stihirarelor şi irmologhioanelor vechi. De la George Enescu şi până la generaţiile de tineri compozitori. în consens cu spiritualitatea românească.

ei recurg şi la folclorul orăşenesc. Creaţia sa numără multe opusuri dedicate aestei orientări. XX. Alteori compozitorii români se orientează spre valorificarea intonaţiilor şi structurilor modale vechi bizantine. Ei îmbină elemente bizantine cu cele clasico-romantice. care asigură un colorit oriental lucrărilor muzicale. serializează intervalele din anumite cântece populare sau folosesc arhetipuri melodice (ison). George Enescu este primul care sparge barierele provincialismului autohton. a fost Paul Constantinescu. sintactice (texturi) sau timbrale. Similar ca intenţie este Marţian Negrea. Tentaţi de a conferi muzicii o tentă balcanică. iar Liviu Comes vine să 3 . palpabilă. Spiritualitatea acesteia a ştiut să-şi conserve „ochiul lăuntric” şi „urechea lăuntrică”. Cântul liturgic îi furnizează lui Enescu două dintre aspectele fundamentale ale creaţiei sale: starea nonpulsatorie şi monodia. fiind de sorginte folclorică. 1. Subliniera întâietăţii lui Enescu asupra utilizării eterofoniei nu este întâmplătoare. morfogenetică. încorporându-le în tehnicile componistice ale avangardei vest-europene prin agregate sonore complexe de tipul texturii. arhetipală sau electronică. vechiul limbaj bizantin cu tehnicele secolului al XX-lea sau apelează la arhetipuri de tip bizantin. Muzica de inspiraţie bizantină Părintele a ceea ce ar putea fi numit bizantinism în muzica românească a sec. aspirând către o dimensiune a esenţialităţii şi universalităţii mijloacelor şi mesajului său. în muzica minimalistă. privirea de dincolo de realitatea „epidermică”. ca şi „paternitatea” compozitorului Ştefan Niculescu asupra direcţiei muzicale eterofonice. realizate după legi numerice. Tradiţia bizantină şi-a spus cuvântul. a reuşit să „prindă” întotdeauna duhul ascuns al lucrurilor şi să aspire la sublim.Unii autori stilizează sintagme folclorice. Elemente folclorice se găsesc şi în organizările riguroase. ritmul parlando-rubato şi eterofonia.

Doru Popovici este în acest sens un reprezentant al muzicii neobizantine căreia îi foloseşte intonaţiile şi structurile modale străvechi.completeze creaţia de sorginte religioasă. XX. conturând drama ritualului bizantin prin materialul sonor creat de compozitor în câmpul stilistic al tradiţiilor noastre. Spiritul Muzicii de strană este prezent şi la N. ca ethos. Toduţă. Apoi Bizanţ după Bizanţ unde T. iar Gheorghe Firca sondează corespondenţe instrumentale cu spiritul vocal al formelor imnice. Grigoriu amestecă elemente bizantine cu nostalgii culturale clasico-romantice. pentru ca F. ca interferenţă. Compozitorul Octavian Nemescu proiectează în muzica sa o lume sonoră metabizantină cu multiple implicaţii şi conotaţii. Donceanu să combine nuanţele folclorice şi cele bizantine întru obţinerea unui melos cu parfum arhaic. Muzica bizantină ca funcţie. ca aluzie. Brânduş. iar Miriam Marbe caută unirea limbajului vechi bizantin cu cel al sec. Ştefen Nichifor îşi dedică şi el lucrările apropierii de muzica bizantină. Înaintând pe firul cronologice se poate conststa o revenire a preocupării pentru muzica de inspiraţie bizantină. iată o mulţime de posibilităţi de integrare a sa în arta contemporană. Alte influenţe ale cântului psaltic sunt: apariţia cântului bizantin în limba greacă şi interludiul orchestral din finalul operei -oratoriu Meşterul Manole a lui S. 4 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful