Polifonia vocala

Dupa secole de monodie - cantarea pe o voce - in secolele al IX-lea,

al X-lea si al XI-lea isi face aparitia polifonia - cantarea pe mai multe
voci. O prima forma este organum - cantarea pe doua voci - diafonie - in
care vocea de baza este numita cantus firmus, iar cea suprapusa este
numita discant.
Incepand cu secolul al XII-lea se adauga o a doua si o a treia voce de
discant si se contureaza doua procedee de creatie polifonica: imitatia si
contrapunctul. Aceste doua tehnici de compozitie coexista si se imbina
in creatii polifonice din ce in ce mai elaborate, astfel incat perioada
cuprinsa intre secolele al XIV-lea si al XVII-lea - Renasterea - se numeste
in istoria muzicii "epoca de aur " a polifoniei vocale.
Polifonia vocala se manifesta in doua directii: muzica religioasa, in
genuri ca motetul si missa si muzica laica pornind de la forme cum
sunt caccia, pesca, balada, frotolla, vilanella si culminand
cu madrigalul. Apogeul artei polifonice vocale il atinge
compozitorul Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594). Creatia sa
cuprinde numeroase motete, madrigale si 93 de misse dintre care cea
mai cunoscuta este Missa Papae Marcelli.