MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE MUZICA, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE

Facultatea Arta Vocală, Dirijat, Pedagogie Muzicală

Catedra Pedagogie Muzicală
Specialitatea: Pedagogie Muzicală
Burdujan Stefan
Referat
Genurile muzicii corale si reprezentanti de scen a barocului

Conducator stiintific:Emilia Moraru

Dr. Conf. Univ.

Chisinau 2015
 Arta corala in epoca barocului
Barocul muzical a fost un curent din muzica clasică europeană ce s-a manifestat
aproximativ între 1600 și 1750. Barocul a format o punte de legătură
între renaștere șiclasicism. Termenul de "baroc" derivă din cuvântul portughez barroco ce
înseamnă "perlă deformată", o descriere negativă a muzicii puternic ornamentate din această
perioadă. Muzica barocă reprezintă o porțiune importantă din istoria muzicii clasice iar astăzi
este frecvent studiată, interpretată și ascultată. Printre cei mai importanți compozitori din
această perioadă se numără Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Antonio
Vivaldi, Alessandro Scarlatti, Domenico Scarlatti, Georg Philipp Telemann, Arcangelo
Corelli, Tomaso Albinoni, Claudio Monteverdi, Jean-Philippe Rameau, Johann
Pachelbel și Henry Purcell.În această perioadă compozitorii și interpreții au folosit
ornamentare muzicală mult mai elaborată, au realizat modificări în notația muzicală și au
dezvoltat noi tehnici de interpretare instrumentală. Muzica barocă a dezvoltat dimensiunea,
diversitatea și complexitatea ansamblurilor instrumentale. În perioada barocă a fost
creată tonalitatea. Tot în această perioadă s-au dezvoltat genuri muzicale
precum opera, cantata, oratoriul, concertul și sonata. Arta corala in epoca barocului o
reprezinta si scoala castratilor. Aceşti cântăreţi au reprezentat o categorie de artişti care a
dominat panorama muzicală occidentală începândcu ultimul deceniu al secolului al XVI-lea
până în perioada clasicismului,favorizând apariţia unor capodopere muzicale inegalabile
avându-i caautori pe Händel, Bach, Purcell, Scarlett etc. Fără a intra într-o analiză medicală
de specialitate, spunem doar că fenomenul castrării în Epoca barocă se baza pe intervenţia
chirugicală asupraunui copil de circa 7-9 ani, cu perspective vocale bune, prin care i se
extirpau testiculele. Lipsa producerii testeteronului avea ca efect, printer altele, blocarea
producerii hormonilor şi inclusiv a dezvoltării (îngroşării) coardelor vocale de copil.
Avantajul muzical de mai târziu era volumul fonator mare al cântăreţului înzestrat cu
plămâni de adult, dar cu voce cristalină de copil. De aici rezultau şi posibilitatea susţinerii
unor sunete extrem de lungi şi agilitatea vocală ieşită din comun. Cântăreţii castraţi au
reprezentat o categorie de artişti care a dominat panorama muzicală occidentală începând cu
ultimul deceniu al sec.al XVI-lea până în classicism.Încă din primele timpuri ale Bisericii,
apostolul Pavel dă normative severe cu privire la funcţia femeii în cadrul unei adunări
publice din biserică. Sunt două referinţe în acest sens, regăsite în Scrisoarea către Corinteni:
1) Femeile trebuie să tacă în biserică; 2) Femeia să înveţe în tăcere supunerea. Să nu fie
niciuna care să înveţe, nici să-şi exercite autoritatea asupra celorlalţi, căci era ruşinos ca o
femeie să vorbească în biserică. Iar dacă vroiau să înveţe ceva, să întrebe pe bărbaţii lor
acasă. Însă interpretarea acestui precept a fost aplicată în mod eronat cântului şi a luat o
turnură aparte pentru muzica sacră şi nu numai. Biserica a interzis prezenţa vocilor feminine
atât în muzica sacră, cât şi în cea corală laică. De aceea locul femeilor in cor il ocupa barbatii
castrati. Faima lor devine atât de mare, încât conducătorii şi personalităţile publice îi asociau
funcţiei lor de conducere, având influenţe majore în luarea deciziilor politice. In ceea ce
priveste fabricarea instrumentelor, epoca barocului nu va veni cu ceva nou in sine, ci va
prelucra cunoştiinţele si descoperirile Renasterii si va aduce inovaţii si descoperiri de noi
timbre muzicale si folosirea lor, pe cat se poate mai bine, in contextul cultural al epocii, fara
a nega intru totul regulile si contribuţiile Renasterii in muzică, avaînd in vedere faptul ca
muzica instrumentală va fi o sursă principala de inspiraţie si favorita epocii Barocului.
Genurile instrumentale independente, aparute în Renaştere se dezvolta cu repeziciune,
devenind apte de a reda stări sufleteşti si procese mai ample si complexe.

Muzica vocal-orchestrala

Alaturi de genurile vocale (missa, madrigalul), de cele vocal dramatice (opera) si de cele
instrumentale si orchestrale (fuga, sonata, concertul, suita) se contureaza în muzica preclasica
si un gen distinct vocal-orchestral. Acest gen cuprinde lucrari interpretate pe diferite voci
solistice si de cor, acompaniate de orchestra: cantata si oratoriul.

Oratoriul este o lucrare vocal orchestrala de proportii ample, fara a fi destinata miscarii
scenice, ci unei executii în concert. Este asemenator cu opera, dar îi lipsesc jocul actorilor
cântareti, coregrafia, decorul, costumele specifice. Oratoriul si-a facut aparitia înca din
Renastere (motetul imitativ tindea catre sfarsitul secolului al XVI-lea sa primeasca structuri
omofone si o amploare sporita prin intercalarea momentelor vocal-solistice, acestea alternau
cu partile corale si în scurta vreme totul va primi influenta basului cifrat).

Cantata - este o lucrare ampla, alcatuita din parti solistice si corale cu text si din parti
instrumentale si mai apoi orchestrale. Cantata este strâns înrudită cu oratoriul și asemenea
acestuia, se integrează treptat în repertoriul de cult catolic. În secolul al XVII-lea a devenit
principalul gen practicat în bisericile protestante. Ea păstrează în linii mari construcția missei
catolice (Kirie, Gloria, Credo, Sanctus-Benedictus, Agnus-Dei). Spre deosebire de oratoriu,
cantata are un caracter mai liric și uneori intim. De aceea va predomina aria vocală plină de
căldură și cantabilitate. Așadar, melodicitatea reprezintă legea generală care guvernează
cantatele.

Opera - este o lucrare muzicală scenică. Forma în care o cunoaștem astăzi s-a stabilit în
această perioadă: uvertura - executată instrumental, care deschide opera; ariile, recitativele -
care pun în lumină personajele; corurile - care întruchipează personaje colective; baletul -
care aduce un plus de spectaculos.

Passione – sau pasiune este un oratorio pe texte din mitul patimilor lui Hristos. Create de H.
Schutz, pasiunea a devenit tradițională în muzica religioasă germana. Caracteristic pentru
pasiune este prezența unui recitator, reprezentînd evanghelistul care narează faptele, de aici,
si denumirea pasiunilor. Cea mai reprezentativa pasiune este Mathaus-Passion- de J. S. Bach.
Fazele evolutiei muzicii baroc

Barocul este divizat în trei perioade importante: timpuriu, mijlociu și târziu.

Barocul timpuriu (1580-1630)
Camerata Florentină era un grup de umaniști, muzicieni, poeți și intelectuali de la sfârșitul
renascentismului florentin care s-au strâns sub patronajul Contelui Giovanni de' Bardi pentru
a discuta și ghida tendințele din artă, în special în muzică și în arta dramatică. În ceea ce
privește muzica, și-au bazat idealurile pe o percepție a dramei muzicale clasice (în special
din Grecia Antică) care punea accent pe discurs și oratori

u. Prin urmare, au respins utilizarea polifoniei și muzicii instrumentale a contemporanilor și

au discutat tehnici muzicale din Grecia Antică precum monodia, ce însemna un cântăreț solo
acompaniat de o chitara. Primele puneri în practică a acestor idei, inclusiv
lucrărileDafne și L'Euridice ale lui Jacopo Peri, au marcat începuturile operei care, la rândul
ei, a devenit un fel de catalizator pentru muzica barocă. În ceea ce privește teoria muzicală,
utilizarea tot mai frecventă a basului cifrat repzezintă importanța dezvoltării armoniei ca
bază liniară a polifoniei. Armonia este rezultatul final al contrapunctului iar basul cifrat este
o reprezentare vizuală a acestor armonii implicate adesea într-o interpretare
muzicală. Compozitorii au început să fie tot mai preocupați de progresiile armonice și au
folosit și tritonul, perceput ca un interval instabil, pentru a crea disonanțe. Atenția acordată
armoniei a existat și la anumiți compozitori din perioada renascentistă, în special Carlo
Gesualdo. Totuși, utilizarea armoniei îndreptată spre tonalitate și nu spre modalitate
marchează trecerea de la renascentism la baroc.Acest lucru a condus la ideea că acordurile și
nu notele pot conferi o stare de închidere - una din ideile fundamentale care au condus la
ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de tonalitate.

Prin incorporarea acestor noi aspecte compoziționale, Claudio Monteverdi a promovat și

mai mult trecerea de la renascentism la baroc.Prin operele L'Orfeo șiL'incoronazione di
Poppea el a dezvoltat două stiluri individuale de compoziție - polifonia renascentistă și
noua tehnică barocă de basso continuo, fapt care a adus în centrul atenției noul gen al
operei.
Barocul mijlociu (1630-1680)
Barocul mijlociu este marcat de ascensiunea genurilor cantată, oratoriu și operă în stilul bel-
canto din 1630. Acest stil este unul dintre cei mai importanți contribuitori al dezvoltării
muzicii din baroc, dar mai târziu și din perioada clasică, a fost generat de un nou concept de
melodie și armonie care au pus statutul muzicii pe un picior de egalitate cu cel al cuvintelor,
care inițial erau considerate prioritare. Monodia din perioada barocului timpuriu a fost
înlocuită de un stil melodic mult mai simplu și mai elaborat, de regulă în ritm ternar. Aceste
melodii erau construite din idei simple și cadențat delimitate adesea bazate pe forme de dans
stilizate precum sarabanda sau courante. De asemenea, și armoniile erau mai simple decât în
barocul timpuriu iar liniile bas de acompaniament erau mai integrate în melodie, producând o
echivalență contrapunctuală care mai târziu au condus la dezvoltarea tehnicii compoziționale
ca un bas inițial să anticipeze melodia ariei dintr-o lucrare vocală. Cei mai importanți
inovatori ai acestui stil au fost Luigi Rossi șiGiacomo Carissimi, care erau în primul rând
compozitori de cantate și oratorii și venețianul Francesco Cavalli, care era în primul rând un
compozitor de opere. Mai târziu, alți practicanți ai acestui stil au fost Antonio
Cesti, Giovanni Legrenzi și Alessandro Stradella.Un exemplu elocvent de compozitor de
curte este Jean-Baptiste Lully. Cariera sa a evoluat dramatic când a colaborat
cu Molière pentru o serie de comedii-balete, adică piese cu dansuri. A folosit acest succes
pentru a deveni cel mai important compozitor de opere pentru rege, utilizând nu doar idei
muzicale inovatoare cum ar fi tragedia lirică dar și brevete ale regelui care îi împiedica pe
alții să își monteze operele. Instinctul lui Lully de a furniza exact muzica pe care o cerea
monarhul său a fost indicată de aproape fiecare biograf, inclusiv schimbarea sa rapidă la
muzica de biserică când starea de spirit de la curte era mai pioasă. Cele 13 tragedii lirice
finalizate ale sale sunt bazate pe librete ce se axează pe conflictele dintre public și viața
personală a monarhului. În vreme ce Lully era interpretat doar la curte, Corelli a devenit
primul compozitor care să aibă muzica publicată și interpretată în întreaga Europă. Concerto
grosso este construit pe contraste puternice - secțiuni alternante între pasajele interpretate de
întreaga orchestră și cele interpretate de un grup mai restrâns. Printre elevii săi s-au numărat
Antonio Vivaldi, care mai târziu a compus sute de lucrări bazate pe principiile de sonată
trio și concert ale lui Corelli.
În perioada barocului mijlociu Anglia l-a dat pe Henry Purcell care, în ciuda faptului că a
murit la doar 36 de ani, a devenit foarte cunoscut în timpul vieții sale. El cunoștea inovațiile
lui Corelli și al altor compozitori italieni. Totuși, patronii săi erau diferiți iar lucrările sale
erau prodigioase. În loc să fie un creator sârguincios, Purcell a fost un compozitor fluid care
era capabil să compună de la imnuri simple și muzică utilă precum marșuri până la lucrări
grandioase precum lucrări vocale și pentru scenă. Catalogul său numără peste 800 de lucrări.
De asemenea, a fost unul dintre primii compozitori importanți pentru claviatură, lucrările
sale fiind și astăzi studiate.

Barocul târziu (1680-1750)

Delimitarea barocului mijlociu de cel târziu se află în dezbatere. Datele de începere a
barocului târziu variază între 1680 și 1720. Acest lucru se datorează faptului că nu a fost o
tranziție sincronizată deoarece stilurile naționale au trecut prin schimbări în ritmuri diferite și
la momente diferite. În general Italia este considerată ca fiind prima țară care a făcut trecerea
la stilul baroc târziu. Principalul criteriu de tranziție este abordarea totală tonalității ca
principiu structural. Acest aspect a fost evident în lucrările lui Jean-Philippe Rameau, care
l-a înlocuit pe Lully drept cel mai important compozitor de operă francez. În același timp,
prin lucrările lui Johann Fux, stilul renascentist al polifoniei a devenit bază pentru studiul
compoziției.Combinația dintre contrapunctul modal și logica tonală a cadențelor creau
impresia că există două stiluri de compoziție - compoziția omofonă dominată de considerații
verticale și polifonia dominată de imitație și considerații contrapunctuale.

Formele care s-au dezvoltat în barocul mijlociu au înflorit și au devenit tot mai diverse.
Concertele, suitele, sonatele, concerto grosso, oratoriile, opera și baletele s-au bucurat de
succes în toate țările. Formele lucrărilor erau în general simple, cu forme binare repetate
(AABB) sau forme tripartite simple (ABC), formele de rondo fiind foarte frecvente. Aceste
scheme au influențat și compozitorii ulteriori. Antonio Vivaldi a fost unul dintre cei mai
importanți reprezentați ai barocului târziu. Născut la Veneția în 1678, și-a început cariera ca
și preot catolic dar problemele de sănătate l-au împiedicat să susțină Liturghia începând cu
1703. În aceeași perioadă a fost numit maestro di violino la un institut pentru fete orfane cu
care a menținut o relație profesională până aproape de sfârșitul vieții sale. Reputația lui
Vivaldi nu venea din faptul că avea o orchestră proprie sau că era un angajat la curte, ci prin
lucrările sale publicate, inclusiv sonate trio, sonate pentru vioară și concerte. Acestea au fost
publicate la Amsterdam și au fost distribuite prin toată Europa. Muzica sa a fost în mare
parte ignorată până la începutul secolului al XX-lea când a trecut printr-o revitalizare
treptată, astăzi Vivaldi fiind printre cei mai frecvent interpretați și înregistrați compozitori
din perioada barocă.

În aceste două genuri, sonată și concert, care erau încă în dezvoltare, Vivaldi a adus cele mai
importante contribuții. S-a stabilit pe anumite șabloane, cum ar fi planificarea lucrărilor în
forma repede-lent-repede și utilizarea de ritornello pentru părțile rapide. A explorat aceste
posibilități prin sute de lucrări - 550 dintre lucrările sale sunt reprezentate de concerte. A
utilizat și titluri programatice pentru diferite lucrări, cum ar fi celebrele sale concerte pentru
vioară Cele patru anotimpuri. Poate cel mai important compozitor asociat cu patronajul regal
a fost Georg Friedrich Händel, care s-a născut în Germania, a studiat timp de trei ani în
Italia și s-a mutat la Londra în 1711, oraș care a fost baza sa de operațiuni pentru o carieră
lungă și profitabilă care a inclus opere produse independent și comenzi pentru nobilime.
Händel era într-o permanentă căutare a formulelor comerciale de succes în operă, apoi în
oratoriile în limba engleză. Un compozitor prolific, Händel împrumuta de la alții și își recicla
adesea propriul material. Era cunoscut și pentru adaptarea unor piese precum celebrul
oratoriu Mesia, ce a avut premiera în 1742, pentru cântăreții și muzicienii disponibili.La
momentul morții sale era unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din Europa iar muzica sa
a fost studiată de către muzicienii perioadei clasice. Händel, datorită puternicelor sale ambiții
publice, și-a bazat mare parte din lucrările sale pe resurse melodice combinate cu tradiție
bogată de interpretare cu improvizație și contrapunct.

Johann Sebastian Bach a ajuns, în timp, să fie considerat o figură importantă a barocului
muzical. În timpul vieții sale a devenit cunoscut mai degrabă ca și pedagog, administrator și
interpret decât ca și compozitor, fiind mai puțin celebru decât Händel sau Telemann. Născut
în Eisenach în 1685 într-o familie de muzicieni, a primit o educație importantă de la o vârstă
mică și s-a considerat că avea o voce sopran excelentă. A deținut o varietate de posturi de
organist, devenind celebru pentru virtuozitatea și abilitatea sa. În 1723 a primit postul cu care
a fost asociat pentru restul vieții sale, acela de cantor și director muzical în Leipzig.
Experiența sa variată i-a permis să devină cea mai importantă personalitate muzicală a
orașului atât pentru muzica sacră și seculară cât și ca pedagog pentru elevii săi. Și-a început
mandatul la Leipzig compunând o cantată de biserică pentru fiecare zi de duminică și pentru
sărbătorile din anul liturgic, ce au avut ca rezultat cicluri anuale de cantate, aproximativ 200
dintre acestea existând și astăzi. Bach a compus și lucrări la scară mare precum Patimile
după Ioan, Patimile după Matei, Oratoriul de Crăciunși Misa în Si minor. Inovațiile
muzicale ale lui Bach au experimentat cu toate formele omofonice și polifonice din perioada
barocului. Era un catalog virtual al tuturor modalităților contrapunctuale existente și era
capabil să țese adevărate pânze de armonie. Prin urmare, lucrările sale sub forma fugilor
cuplate cu preludii și toccate pentru orgă, precum și formele de concert din baroc, au devenit
fundamentale atât pentru tehnica de interpretare cât și pentru cea teoretică. Învățăturile lui
Bach au devenit evidente în epocile clasice și romantice când compozitorii au redescoperit
subtilitățile armonice și melodice din lucrările sale.

BAROCUL MUZICAL SI COMPOZITORII SAI

Claudio Monteverdi( 1567, Cremona – 1643, Venetia ), compozitor italian, cantaret
si violonist, este considerat primul reprezentat important al operei moderne. El a ajuns la un
grad de popularitate neobisnuit de mare fata de contemporanii sai: operele apar pe toate
scenele importante din lume, madrigalurile sunt de mult clasice si unele piese sacre sunt
deasemenea foarte cunoscute. Lucrarile sale, adesea privite ca revolutionare, marcheaza
tranzitia de la muzica renascentista la cea baroca. Opera sa, Orfeu, considerata una dintre
cele mai timpurii opere, care este frecvent executata si in zilele noastre. A compus
numeroase motete si madrigale( inca de la frageda varsta – avand doar 15 ani cand a publicat
primul sau volum de cateva motete si madrigale), opere( Intoarcerea lui Ulise, Incoronarea
Popeii), marcand prin aceste compozitii o noua directie muzicala.

Giovanni Legrenzi(1626- 1690), compozitor italian de opera, muzica vocala si

instrumentala, organist al epocii baroce. A fost unul dintre cei mai proeminenti compozitori
in Venetia de la sfarsitul secolului al XVII-lea, o influenta extrema a dezvoltarii expresiei
baroce tarzii in nordul Italiei. Activitatea lui componistica a gravitat in jurul multor genuri
prezente in nordul Italiei in acea perioada, incluzand muzica vocala sacra, opera, oratorii si
varietati muzicale instrumentale. Desi cunoscut pentru sonatele sale instrumentale, el a fost si
un compozitor de muzica liturgica, cu un distins caracter dramatic. Marea majoritate a
compozitiilor sale instrumentale pot fi de asemenea incluse in aceasta categorie, a muzicii
bisericesti, fiind folosite ca substituente ale unor parti din liturghia de la Misa Vecerniei.
Creatia lui este destul de vasta, cuprinzand numeroase oratorii, opere si muzica
instrumentala.

Archangelo Corelli(1653-1713), un influent compozitor si violonist al epocii baroce,

caracterizat prin stilul sau propriu de executie, care a fost de o importanta vitala pentru
dezvoltarea interpretarii violonistice. Se spune ca toate ,,drumurile” ale faimosilor
compozitori-violonisti italieni ai secolului al XVIII-lea au condus la Archangelo Corelli, care
a fost un ,,punct de referinta”[2]. Totusi, Corelli a utilizat un segment restrans al posibilitatii
instrumentului; este ,,cuminte” in abordarea notelor acute sau grave pe vioara, ceea ce il face
diferit de ceilalti compozitori. Compozitiile sale se disting printr-o melodie fluenta si un
tratament manierat al partii de acompaniament, el insusi spunand ca il elibereaza de regulile
stricte ale contrapunctului. A scris 48 de sonate-trio, 12 sonate pentru vioara si 12 concerto-
grosso. Cu toate ca si-a petrecut intreaga viata la Roma catolica, Corelli si-a pastrat neatinsa
arta lui optimista, profund umana, care se opunea rutinei clericalismului. Amploarea creatiei
lui Corelli si noutatea limbajului sau muzical au uimit pe contemporani, oricat ar fi fost de
pregatita aparitia acestui limbaj de dezvoltare a muzicii pana atunci. Cateva generatii de
violonisti italieni, predecesori ai lui Corelli, au depus anterios o activitate remarcabila. Insa
numai Corelli a stiut sa traga o concluzie din cautarile lor creatoare. Ceea ce fusese la ei o
dibuire indrazneata, o noutate tehnica, dobandea la Corelli un sens definitiv, un continut
adanc, o forma armonioasa. Prin creatia sa, el este unul dintre cei mai importanti compozitori
italieni din epoca Barocului tarziu.

Antonio Lucio Vivaldi, cel mai de seama reprezentant al barocului muzical italian-
venetian, compozitor, violonist, s-a nascut la Venetia la 4 martie 1678, in urma mariajului
dintre Giovanni Battista Vivaldi si Camilla Calicchio. A studiat vioara incepand cu tatal sau
si mai apoi cu Giovanni Legrenzi si Bonaventura Spada. A murit la Viena la 28 iulie 1741,
ca urmare a unei imbolnaviri subite (inflamatie interna) si a fost inmormantat in cimitirul
spitalului.Imbratisand de timpuriu calea preotiei, Antonio Vivaldi a fost supranumit si Il
Prete Rosso (Preotul Rosu), datorita culorii parului sau (mostenire probabil genetica). Primul
nucleu al familiei Vivaldi, despre care exista referinte documentare certe, a ajuns la Venetia
in prima jumatate a anului 1665 .Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor si murise la
Brescia, probabil in 1665 sau 1666. BunicaMargherita, parasise acest oras fie cu putin
inainte, fie dupa moartea sotului sau si era insotita de cei doi fii ai lor, Agostino (in varsta de
21 de ani) si Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urma avea sa devina in , tatal
compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura monahala la 15 ani
si a fost hirotonisit preot la 25.Atins de o maladie cronica despre care se presupune ca era
astm, Il Prete Rosso s-a indepartat cu incetul de indatoririle sale ecleziastice incepand din
1703, iar din acel moment a putut sa se consacre compozitiei si invatamantului. Numit
profesor (insegnante, instructor) de vioara la Ospedale della Pietà (asezamant rezervat
orfanelor si copilelor ilegitime ale orasului), in pofida unor intreruperi, uneori foarte lungi
(mai mult de doi ani la Mantova, intre 1718 si 1720), Vivaldi avea sa ramana fidel acestei
functii pana in 1740.

Georg Philipp Telemann (1681 - 1767), compozitor german baroc, s-a nascut in
Magdenburg. Muzician autodidact, a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig. Cel mai
prolific compozitor din istorie( referindu-ne la anii vietii, pentru ca a trait foarte mult), a fost
contemporan cu Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi si prietenul sau de-o viata, Georg
Friedrich Händel. Daca in zilele noastre Bach este in general cunoscut ca cel mai mare
compozitor, Telemann a avut o larga recunoastere pentru abilitatile sale muzicale in timpul
vietii sale. Telemann a calatorit mult, absorbind variate stiluri muzicale si incorporandu-le in
compozitiile sale. Este cunoscut prin scrierea de concerte printr-o combinare neobisnuita a
instrumentelor, ca de exemplu – mai multe viori, trompete, oboaie sau clavecine. El a detinut
o importanta serie de functii muzicale, culminand in aceea de director muzical al celor mai
mari 5 biserici din Hamburg, din 1720 pana la moartea sa in 1767. Creatia sa cuprinde opere,
cantate, oratorii, suite orchestrale, muzica de camera, concerte pentru diferite instrumente si
un numar impresionant de pasiuni, dintre care s-au mai si pierdut.

Georg Friedrich Händel(1685-1759), compozitor german, impreuna cu

contemporanul sau Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanti reprezentanti
in muzica stilului baroc din perioada tarzie, faimos pentru operele sale, oratoriile si
concertele grosso. Nascut in Germania, la Halle, el si-a petrecut aproape tot restul vietii sale
de adult in Anglia, devenind si candidat la Coroana Britanica in 1727. Oratoriul Mesia, scris
pe texte din versiunea King James a Bibliei, Muzica Apelor siMuzica focurilor de
artificii sunt cele mai faimoase lucrari ale sale. Puternic influentat de tehnicile marilor
compozitori ai Barocului italian si de compozitorul englez Henry Purcell, muzica sa a fost
cunoscuta de catre mai multi compozitori ce i-au urmat, incluzandu-i pe Haydn, Mozart si
Beethoven.Opera lui Georg Friedrich Händel reprezinta, impreuna cu creatiile lui Johann
Sebastian Bach, punctele culminante ale muzicii baroce. Stilul muzicii de opera al lui Händel
a evoluat de la folosirea modelelor conventionale la tratarea dramatica a recitativelor, ariilor
si partilor corale. Marile sale opere se caracterizeaza printr-o magistrala imbinare a patosului,
scenelor dramatice si interludiilor orchestrale, prin folosirea modulatiilor armonice,
instrumentalizarii colorate, ritmului pregnant si interventiei solistilor instrumentali sau
vocali. El a influentat generatiile urmatoare de compozitori, ca Joseph Haydn, Ludwig van
Beethoven sau Felix Mendelssohn Bartholdy. In 1824, Beethoven a spus: ,, Händel este cel
mai mare compozitor care a trait vreodata. Mi-as cobori capul si genunchiul la mormantul
sau”.

Johann Sebastian Bach

Cel mai proeminent dintre toti compozitorii, muzicienii si artistii Barocului, dar si ai
lumii, supranumit si ,,tatal” muzicii, este Bach fara indoiala, (21 martie 1685, Eisenach – 28
iulie 1750, Leipzig), compozitor si organist, considerat in mod unanim ca unul din cei mai
mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuala,
stapanirea mijloacelor tehnice si expresive, pentru frumusetea artistica. Daca pana la Bach
orchestra avea doar un rol de acompaniament in concertele grossi, in cele sase Concerte
brandenburgice orchestra realizeaza un dialog cu grupul concertino.Tot lui Bach i se
datoreaza impartirea gamei in 12 semitonuri egale si constituirea gamei temperate,
consfințită de Bach in Clavecinul bine temperat. Astfel el ramine a fi cea mai importanta
personalitate a epocii baroc

Concluzii

Epoca barocului reprezintă o perioadă care cultivă grandoarea formelor, bogăția

ornamentației și solemnul. Aceasta perioadă a avut un rol important în dezvoltarea artei
corale. Barocul a adus mari transformari in domeniul culturii muzicale: ducerea la apogeu a
polifoniei, dezvoltării monodiei acompaniate și a sistemului armonic, dezvoltarea și
înflorirea muzicii instrumentale, crearea de noi genuri: suita și fuga, opera și oratoriul, tema
cu variațiuni și concertul. Muzica barocului a inceput prin a fi omofonică, dar a devenit
polifonică odata cu apariţia unor compozitori de talia lui Bach si Händel. De fapt, cei doi au
ridicat polifonia muzicii baroce la un nivel de complexitate, armonie si muzicalitate
nemaiîntîlnite pana atunci. Muzica barocului permitea improvizaţii, intrucît adeseori erau
puţine instrucţiuni muzicale date de către compozitori si, ca atare, interpreţii adăugau
întotdeauna pasaje muzicale de la ei. De exemplu in timpul epocii borocului cîntareţii
alegeau ce sa cînte în dependenţă de dispoziţiei lor, iar muzicienii se supuneau lor.Muzica
avea un tempou relativ constant, iar tonalitatea sa era majoră (fiind considerată veselă) sau
minora (fiind consideratătristă).Limbajul muzical instrumental din perioada barocă
înfăţişează o bogată ornamentaţie, puternice contraste dinamice de o coloratură armonioasa.
Inlănţuirile acordice se realizează pe baza legilor tonale,dînd astfel melodiei acompaniate o
expresivitate sporită. In epoca barocului sunt exploatate intervalele mărite şi micşorate ceea
ce permite de a îmbogaţi armonica muzicii.
 Cronologie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Barocul_%C3%AEn_muzic%
C4%83