Romantismul – sec.

XIX
- formarea școlilor muzicale naționale (Ungaria, Polonia, Austria, Germania)-
anume ideea eliberării naționale
- apariția genurilor noi: miniaturile (lucrări de proporții mici, monopartite –
mazurci, poloneze, valsuri, cîntece fără cuvinte), balada instrumentală,
poemul simfonic – lucrare monopartită.
- Eroul romantic este revoluționar, liber pentru a-și exprima ideile proprii,
aceasta aduce la faptul că el intră în conflict cu societatea și nu este înțeles
de cei din jur.
- Tema singurătății devine una din cele mai abordate
- Conținutul dictează forma
- În lucrările compozitorilor apare idealul femeii (ideea femeii amante)

Robert Schumann 1810 – 1856 - Aportul pentru muzica

germane
Compozitor german, pianist, critic muzical, personalitate controversă, acest
lucru găsim în creația sa. Reușește să găsească forme și mijloace noi de
exprimare. Observăm talentul în domeniul literaturii, el își expune viziunile sale
și gânduri proprii în diferite articole, în care în cele mai dese cazuri critică sever
clișeele vechi, canoanele deja depășite pe care le numește teorii filistine. El își
semnează articolele sale critice prin 2 personaje: Florestan – impulsiv, energic,
Eusebiu – melancolic.
Avea pasiunea pentru a picta portretele prietenilor săi. Anume acest fapt îl
ajută să creeze mai apoi în muzică deja portrete muzicale, fiind în acest sens
primul compozitor (,,Carnaval” – Chopin, Paganini, Clara).
S-a născut în orașul Zwickau. La 12 ani citește în cîteva limbi. Îndrăgostit de
Clara, Au fost cununați tainic. Clara l-a scos în evidență pe Schumann. Ea
interpreta creația bărbatului său.
1852 – prima tentativă de sinucidere – a fost salvat de Brahms, la a 2 tentativă a
fost salvat de pescari. A stat în spitalul de psihici bolnavi din care nu a mai ieșit.

Creația pentru pian

1830 – 1840 – cea mai bogată perioadă în domeniul creației pentru pian. Apar
lucrările de la opus 1 pînă la 24, dintre care variațiunile Abegg, Papillons(op.2),
- inspirat din romanul ,,Anii adolescenței” (principalul personaj Walt, Wult),
Carnavalul op.9 (ASCH), Comedia art ( Pierrot, Arlechin,), Marșul davidienilor
împotriva filistinienilor.
 Studii simfonice – 1834
Inovații:
 Imitarea la pian a orchestrei simfonice
 Forma nouă numită variațiuni romantice (liber)
 Bazat pe același dialog între Florestan și Eusebie
 12 studii axate pe tema de bază care reprezintă mars funebru
Studiul 1 – tema expusă monodic, permanent persistă tema
Studiul 2 - expunerea în mod vocal
Studiul 3 – tema ascunsă în cadrul diferitor facturi
Studiul 4 - comun cu primul număr
Studiul 8 – factura barocului

Kreisleriana op.16 – 1838

Prietenii lui Schumann o numesc Schumanniana, deoarece îl regăsesc pe
Schumann cu cele mai vădite caractere ale sale.
- Inspirată din romanul Hoffman
- Personajul principal este Kreisler – un capelmaistru neobișnuit – tip
romantic tipic, se îndrăgostește de fete frumoase.
- Sunt prezente cele 2 personaje: Florestan și Eusebii
- Structura: 8 piese, o reprezentare nouă a formei de variațiuni, păstrînd și
chipul
- Element de legătură – imaginea, nu avem o temă conturată, doar intonații și
ritmuri de triolete.
Nr.1 – forma tripartită – Florestan – Eusebie – Florestan
Nr.2 – urmărim prezența intervalelor din nr.1, aceeași imagine poetică a lui
Eusebie
Intermezzo 2 – prezența barocului
Nr.3 – Florestan, structuri. ritmice din nr.1
Nr.4 – specific, coral în stilul lui Bach
Nr.5 – Variație liberă, culminația lucrării din punct de vedere a imaginii, ritm
rupt, pauze
Nr.6 – Eusebii
Nr.7 – Florestan
Nr.8 – impulsivitatea lui Schumann predomină conturul final al lui Kreisler.

Sonata nr.1 – consacrată Clarei de la Florestan și Eusebii – 1835

Introducere
 P.I
– t.p – predomină spiritul lui Florestan
- T.s (pag.8)
 P.II –arie cu multă pasiune și expresivitate ( pag.20)
 P.III - Scherzo (pag.22)
 P. IV – Allegro con poco maestoso – victorios

Fantezia C-dur – consacrată lui Franz Liszt – 1836

 T.p cu 3 elemente: - 1 element – a 2 măsură
- 2 element – pag. 4 măsura 2, rîndul 2
- 3 element – ultimul rind pag.4 a 2 măsură
 Epizod pag.10 – partea medie
 P.II – pag.19 – contrastantă
 P.III – pag.31 – Lang sam – Elegie a fanteziei

Creația simfonică
Unul din compartimentele cele mai importante constituie cele 4 simfonii în care
nu mai vorbim despre Florestan și Eusebie, dar despre Raro – maestru, înțelept.
În simfonii Schumann tinde spre tradițiile clasicismului. În mare parte
simfoniile lui Schumann sunt lirice. Este tendința de a reda contradicțiile din
viață.
Simfonii:
 Simfonia nr.1 – 1841 – B-dur, de primăvară
 Simfonia nr.2 – 1846 - caracter monumental, C-dur
 Simfonia nr.3 – 1850 – Es-dur, Rinului, are 5 părți
 Simfonia nr.4 – 1851 – D-dur
Uvertura Manfred – 1849 – reflectă ideea poemului filosofic al lui
Bayron. Lucrare monopartită pentru orchestră simfonică, dramatică. Aici chipul
lui Manfred este zugrăvit ca un om ce permanent este plin de întrebări,
contradictorie, complicată, cu un conflict spiritual profund și un sfîrșit tragic.
 Manfred – erou tipic romantic, erou care se opune societății, omul frămîntat
de îndoieli, sceptic, decepționat în oameni. Nu găsește răspunsuri la întrebări. În
Manfred Schumann se regăsește. Faust – face parte din cadrul eroilor tipici
romantici.
 Introducere – chipul lui Manfred
 T.p.: (ultimul rînd jos) – Manfred plin de pasiune
 T.s.:
- 1 element – Manfred imploră să I se dea răspuns la întrebările pe
care le are;
- 2 element – agitația, pasiunea, avîntul, căutările
- 3 element - frămîntări
 Dezvoltarea – se axează pe T.P, predomină elementul frămîntărilor.
 Repriza – suferințele
 Coda – lentă, moare fără a obține a răspuns

Pe lîngă aceste lucrări, mai are concerte pentru pian, 3 cvartete pentru corzi, un
cvintet. O singură operă – Genoveva.

Creația vocală
Domeniul unde Schumann își exprimă cele mai frumoase sentimente ale sale
de dragoste. Ele sunt profund psihologice. În liedurile sale sunt prezente și peisaje
lirice, tablouri fantastice, scenete cotidiene. În miniaturile vocale putem urmări
legătura materialului muzical cu folclorul german.
Are 3 culegeri de romanțe și peste 200 de cîntece. Cele mai cunoscute sunt:
Ciclul de cîntece în baza textelor lui Mirte, Goethe. Dragostea și viața femeii pe
textul lui Schamisa, Dragostea poetului – intermezzo liric.

Dragostea poetului – scris în baza poemului lui Heinne ,,Intermezzo liric”.

Selectează doar 16 din cele 65 și structurează după o linie în care se reflectă
apariția dragostei, dragostea reciprocă, pierderea îndrăgitei, suferința, deznădejdea,
tenta răutăcioasă.
Nr. 1-3 – 1. În razele soarelui de mai
2. Coroana florilor mirositoare
3. Și roze și lilii
Toate aceste 3 numere relevă dragostea, plină de lumină, speranță
Nr. 4-9 – relevă diverse nuanțe ce țin de îndoieli, suferință
Nr.7 - ,,Eu nu mă supăr” – pornește linia dramatică. Înțelege că fata care o iubește
l-a uitat
Nr.9 - ,,Vioara cu melodie miraculoasă, mă vrăjește” – centrul în care se
declanșează conflictul. El suferă pentru că o vede pe îndrăgita sa fiind mireasă
alături de altcineva.
Nr.11 - ,,Eu dimineața întîlnesc în livadă” – întîlnește soarele, florile, cărora le
spune despre dragostea sa
Nr.13 - ,,În somn eu amarnic am plîns”
Nr. 15 - ,,Povestea veche uitată”
Nr. 16 - ,,Voi sunteți cîntecele rele, rele” – a aruncat cîntecele la fundul Rinului
 Cultura muzicală poloneză
Sec. XVIII Polonia a fost departajată între 3 țări: Rusia, Austria, Prusia și nu
mai există ca stat.
Sec. XIX – începe mișcarea de eliberare națională susținută de răscoalele
țărănești. Sînt evidențiate 3 răscoale mari:
1. 1831
2. 1846
3. 1863
În Polonia a fost organizată Societatea Prietenilor Științei – ca scop avea
educarea patriotismului. Treptat apare interesul față de arta populară. Așa apare
lucrarea lui Paul Berg - ,,Poporul și obiceiurile lui”. Odată cu mișcarea de
eliberare națională înflorește literatura poloneză. Reprezentanți: Mițchevici, în
muzică F. Chopin, Stanislav Moniușko. Pe lîngă acești 2 reprezentanți există o
generație întreagă de compozitori care au pregătit apariția muzicii profesioniste:
 M.Oghinski ( 1765 – 1833) – care compune muzică de salon dintre care
cele mai cunoscute sunt 20 de poloneze ale sale. Anume el transformă
poloneza din dans cotidian în gen artistic.
 Iosif Elsner – directorul Conservatorului din Varșovia, compozitor,
preocupat de genul operei ( ,,Лишак белый”).
 Carl Curpinski – pregătește în special creația lui Moniușko, compune
opere - ,,Iadvigo” – elemente italianolisme.
Instrumentiști:
Maria Șimonovski – pianistă
Lipinski, Konski – vioriști
 Moniușko – scrie prima operă națională poloneză – fondatorul
acestui gen în Polonia. Reușește să selecteze cele mai specifice
elemente ale muzicii populare poloneze și să le îmbine cu tradițiile
operei occidentale, în același timp redînd conținutul patriotic. A trăit
30 de ani la țară fiind profesor. Se mută în Viena și se ocupă cu ore
particulare. Culege foarte mult folclor polonez. Editează romanțe în
12 culegeri, peste 250 cîntece poloneze ( umoristice, tragice,
patriotice). Compune opera ,,Galika” – 1848 – subiect extrem de
contemporan ce corespunde aspirațiilor patriotice. Intonații populare
poloneze cotidiene stau la baza operei.
 Frederic Chopin 1810 – 1849
Primul compozitor care aduce muzica poloneză la un nivel înalt profesionist
și o descoperă pentru publicul din Europa. Muzica lui devine cunoscută și în
Franța, Italia. Este un compozitor patriot, novator, care aduce inovații în domeniul
muzicii pentru pian și în special a miniaturii. Muzica sa este extrem de rafinată.
Constituie baza nu numai frumuseții muzicii de salon, dar și a formei. Fiind
contemporanul lui Schumann, Liszt, el este pasionat de muzica nouă și în același
timp tema principală care o abordează imaginea POloniei, tablouri din istoria ei,
eroii naționali și totodată cîntecele și dansurile populare. Se consideră regele
muzicii pentru pian. Nu are simfonii, doar cîteva romanțe și concerte.
Biografie:
1 martie 1810 – familie poloneză, tatăl de origine franceză. La 10 ani e considerat
al II-lea Mozart. Începe primul turneu în calitate de pianist
1830 – luptă ca Polonia să devină țară
1831 – se stabilește în Franța

Creația pentru pian

Un poet al muzicii și un artist de o rară sensibilitate. Descris deseori ca poet
al pianului. A creat un gen cu totul nou de interpretare, extinzînd caracteristicile de
expresie și tehnice ale instrumentului. A fost un pianist de o virtuozitate înaltă, a
creat o tehnică, în ceea ce privește armonia a extins tehnice convenționale ale
disonantei cromatice în zone neexplorate. Asupra stilului pianistic au influențat
Beethoven, Mozart, Chopin.
 A descoperit noi surse de inspirație în muzica populară poloneză.
 A creat genul nocturnei
 A reînviat studiul transformîndu-l nu doar într-un exercițiu tehnic, dar
într-o piesă cu un conținut artistic înalt.
 A inventat balada instrumentală
 A inovat sonata pentru pian, tranformînd-o într-o lucrare echivalată cu
simfonia și prin structura sa de 4 părți
Se adresează la astfel de genuri ca vals ( Marele vals în Es-dur op.18 –
cunoscut sub titlul de Briliant și din cele 16 devine cel mai cunoscut). Valsurile lui
Chopin au fost descrise ca dansuri pentru suflet, nu pentru timp.
Studii – Studiul revoluționar, scris cu ocazia răscoalei din Varșovia, în
memoria prietenilor săi.
 Mazurca și Polonezul.
Polonez – gen vechi, sec. XVII, se redă atmosfera solemnă de la curtea
aristocrației poloneze. Treptat pătrunde în Europa și devine un gen care face parte
din muzica academică. ( Poloneza Eroica în As-dur – 1845)
Mazurca – genul pe care Chopin îl abordează, pe parcursul întregii sale vieți
și în care putem urmări evoluția stilului compozitorului. Începînd de la un dans
simplu popular în care se evidențiază esența spiritului național, Chopin îl
transformă într-o lucrare serioasă, profundă, elucidînd și idei filosofice zugravînd
tablouri pitorești ale naturii sau imprimînd sentimentele legate de patrie.
Trăsături specifice ale mazurcii:
- Dans în care se păstrează figuri ritmice ostinato sau la nivelul celulelor
intonative
- Ritmul punctat și efectul schimbării accentului pe timpul doi
- Utilizarea modurilor populare – lidic,frigic – factura figurațiilor care imită
instrumentele populare: imitarea cimpoiului, fluierului, viorii.

Proveniența mazurcii: de la dansul popular mazur din Mazovia – caracter

vesel, se unește cu ,,curaveac” – dans din Curavia
Chopin are peste 60 de mazurci. MAzurcile din perioada timpurie reprezintă niște
piese miniaturiale care reflectă viața. Din anii 30 accentuează latura psihologică și
chiar simfonizarea acestui gen. Astfel transformîndu-se uneori într-un poem liric
sau tragic. Astfel din dans cotidian , naiv, el transformă într-o lucrare în care se
descoperă lumea lăuntrică a omului.
Nocturna - ,,Barcarola” – depășește cadrul nocturnei. În nocturne se
bazează pe teme cantilene apropiate de melodiile din operele italiene, însă
acompaniamentul pianului se intercalează și accentuează melodia desfășurînd
cîteodată o imagine ascunsă proprie cu o dramaturgie proprie.
,,Barcarola” op.60 – 1845-1846, se apropie de baladele compozitorului, depășind
cadrul pieselor lirice. Anume aici sunt reflectate cele mai importante inovații ce țin
de limbajul muzical a compozitorului – armonii cromatizate, sensibilitate,
expresivitatea facturii și abordarea formei noi ca poem. Avem forma tripartită cu
elemente de sonată.
4 impromturi – scrise în perioada pariziană, reprezintă un gen sintetic în
care se îmbină studiile și nocturnele. Sunt mai puțin virtuoase decît studiile, însă
puțin mai complicate ca nocturnele, predomină efecte polimelodice.
 Preludii op.28 – 1836 – 1839, 24 de preludii. Se consideră cele mai
originale în domeniul muzicii pentru pian în care se concentrează specificul
muzicii ale lui lui Chopin. Ele reprezintă un laborator de creație.
- Transformă preludiul într-o miniatură ddesinestătătoare, dar totodată
reprezintă niște aforisme și pot fi numite enciclopedia imaginilor muzicale
ale lui Chopin.
- Ele reprezintă și o sinteză a genurilor predominante ( mazurca, poloneza,
valsul, nocturna)
Balade, sonate, scherzo-uri – lucrări ample.
În balade Chopin descoperă istoria Poloniei. Sunt legate de legendele patriei sale.
În special se axează pe subiecte din baladele lui Nimțevici și Mițchevici.
 Balada g-moll op.23, 1831-1835 – legată de subiectul lui Konrad
Vanlenrod.
 Balada F-dur op.38, 1836 – 1839 – legată de legenda Svitezianka, spiritul
național polonez ( t.s – influența mazurcii, imitarea cimpoiului.
 Balada As-dur op.47, 1840-1841 - balada Loreleia a lui Heini. Predomină
efectul de povestire, intonații de vorbire.
Sonata nr. 2, b-moll, 1837-1839 – consacrată prietenilor și tuturor eroilor care au
căzut în lupta pentru eliberarea Poloniei. Sonata începe cu o introducere – gravă,
care deja spune despre dramatismul acestei lucrări.
P.I – reprezintă această dramă pe care Chopin o primește ca pe o tragedie
personală. Este un tablou plin de tristețe și totodată suferința de la faptul că nu
poate fi alături de cei care se luptă.
 T.p – agitată, ca un avînt, ca o chemare.
 T.s ( pag.47) – Sostenuto – asemenea unui coral care amintesc cîntările
vechi bisericești catolice
 Dezvoltarea – prelucrarea t.p și t.s
 Repriza – începe cu t.s
P.II – Scherzo – zugrăvește tabloul unei înaintări a armatei și luptei.
P.III – Marșul funebru – strigăt de suferință pentru toți eroii care au căzut pentru
eliberarea Poloniei.
P.IV – Final – culminația tragică a întregii sonate.
Sonata nr.3 h-moll – 1844
Reprezintă un contrast puternic cu sonata b-moll. Redă tabloul luminos, pastoral.
Este o sonată unde deja compozitorul dovedește o înțelepciune și primește toate
loviturile vieții liniștit, contemplând frumusețea naturii. Allegro maestoso
apropiată mai mult de baladă.
P.I
 t.p – o povestire din istoria Poloniei
 t.s ( pag.74) – Sostenuto – vorbește despre frumusețea naturii Poloniei.
P.II – Scherzo – pe de o parte ca o pastorală
P.III – Largo - purtătoarea imaginilor luminoase, totodată și suferința.
P.IV – Finalul

Fantezia f-moll, 1840 – 1841 - ,,o baladă grandioasă romantică” - una din cele
mai frumoase lucrări monopartite. Predomină stilul improvizatoriu, purtătoarea
spiritului libertății. Aproape de fanteziile lui Schubert, de baladele lui Chopin.
Balada are 2 elemente în introducere.
 Cultura muzicală franceză în prima jumătate a sec. XIX
Se formează școala națională romantică în muzica franceză, iar în perioada
anilor 1799-1814 când la putere se află Napoleon, în teatrul muzical se dezvoltă
stilul ampir – care se mai numește stil aurit – greoi. Predomină subiectele istorico-
eroice. Un rol deosebit îl joacă decorațiile, cu scene de bătălii mari. Cele mai
cunoscute opere au fost ,,Iosif în Egipt” – de Meghiuli, scrisă în genul operei
comice, opera lui Lesier ,,Barzii”.
Un reprezentant foarte cunoscut este Bualdie, cu opera sa ,,Dama albă”. În
această perioadă în Paris se evidențiază 2 mari compozitori: Hector Berlioz, G.
Meyerber .
G. Meyerber se consideră fondatorul operei franceze naționale. Intră în
istoria muzicii ca unul din cei mai de vază reprezentanți, deși este de origine
germană. S-a născut la Berlin, de mic se ocupă cu pianul și pentru a studia opera
pleacă în Italia, studiind maniera de scriere a lui Rossini. Din cauza că nu se afirmă
în țara sa, pleacă la Paris în 1827, unde studiază minuțios toate operele lui Lully.
În 1831 scrie prima operă ,,Robii diavolului” care se bucură de succes, în
1836 pune opera ,,Hughenoții”, care se consideră cea mai reușită operă a sa, aici
reușește să evidențieze cele mai importante particularități a muzicii franceze
naționale. În scurt timp devine directorul teatrului din Paris. Se consideră
creatorul stilului grand opera. Reușește să facă o reformă în teatrul francez.
Subiectul operei ,,Hughenoții” reprezintă un eveniment istoric legat de
luptele dintre protestanți și catolici.
Hughenoții – protestanții
Personaje: Margarita Valoar ( catolică) – mireasa lui Henrich IV
( hughenot).
Trebuie să aibă loc nunta lor care trebuie să pună capăt luptei dintre
hughenoți și catolici.
 Contele Desambri – catolic
 Valentina, fiica lui
 Contele Never – catolic
 Raul
 Marseille – servitorul lui, pastorul protestanților
 Urban – pajul reginei
Contele de Never organizează o sărbătoare în casa, unde este invitat și Raul.
 Hector Berlioz
Primul compozitor simfonist francez, face inovații în domeniul muzicii
simfonice. Muzica sa este legată de tradițiile romantismului, în special de muzica
programatică. La fel ca și Schumann el pledează pentru afirmarea muzicii noi. Una
dintre trăsăturile specifice creației sale este prezența elementului teatral în
simfoniile sale. El se apropie de structura genului grand opera, introducînd și
laitmotivul în simfonie.
S-a născut la 11 decembrie 1803 în Kotsentambre, cînta la chitară, flaut. Unicul
compozitor care nu a cîntat la pian. Primele sale lucrări sunt scrise pentru
ansambluri camerale. La 18 ani pleacă la Paris la medicină, îi vine greu, este
pasionat de muzică , ajută la aranjarea scenei pentru a intra liber la spectacol. În
1869, 8 martie, Hector moare.
Dintre opere:
- Benvenuto Cellini ( 1838) – scrisă în Italia
- Călugărița însîngerată ( 1841 – 1847)
- Troienii – 5 cte – în baza poemului epic Eneida – 1863
- Beatricie și Benedict – opera buffa în 2 acte în baza comediei lui
Shakespeare ,,Mult zgomot pentru nimic” – 1862
Creația simfonică
- 1830 - ,,Simfonia fantastica” cu subtitlul ,,Episod din viața unui artist” – cu
program – 5 părți.
- 1834 -,,Harold în Italia” – 4 părți – pentru violă și orchestră
- 1839 - ,,Romeo și Julieta” – dramatică – 3 părți – 6 scene și final pentru
altistă, tenor, bas, cor și orchestră pe textul lui Emille Deschamps, după
tragedia lui W. Shakespeare, dedicată lui N. Paganini.
- 1840 - ,,Marea simfonie funebră și triumfală” – 3 părți – pentru fanfară
lărgită, la care au fost adăugate în 1842 – 1848 un ansamblu de corzi și cor.
Textul Apoteoze de Antoine Deschamps.
Lucrări vocal – simfonice:
- 1824 – ,,Misa solemnă” pentru cor și 100 de instrumentiști
- 1837 - ,,Requiem” ( Marea misă pentru raposați) – pentru tenor, cor și
orchestră
- 1849 - ,,Tedeum” – misă de mulțumire pentru tenori, un grup de copii, scrisă
pentru ceremonia de încoronare a lui Napoleon al III-lea.
- 1850 – 1854 – Trilogia sacră Copilăria lui Hristos – sopran, tenor, bariton, 3
bași, cor și orchestră, pe textul lui Hector Berlioz.
 Lucrări corale:
- Veni creator – motet pentru 2 soprane – 1862 -1863
- 1819 – 1849 – scrie lieduri.
Lucrări critice și literare:
- ,,Tratat de instrumentiști”, Paris
- ,,Memoriile” – 1850 – 1864

Simfonia Fantastica – 1830

Cea mai importantă simfonie, deoarece el introduce un nou tip de program, expus
într-un scenariu amănunțit. El preia această particularitate din cadrul teatrului
muzical. El este primul compozitor romantic, care creează simfonia programatică
cu subiect. Simfonia se bazează pe dezvoltarea unui singur laitmotiv care devine
purtătorul imaginii, chipul central al simfoniei. În creația dată Berlioz este primul
care creează prin mijloace simfonice portretul veridic al unui tînăr al timpului său,
redînd avîntul său spre fericire și totodată dezechilibrul romantic. Aduce un aport
considerabil în orchestrație, lărgind cu mult posibilitățile instrumentelor de suflat.
Grupul instrumentelor de alamă: 4 cornuri, 2 trompete, 2 cornete, 3 tromboane,
2 tube, 4 timpane, tobă mică, tobă mare, 2 clopote, 2 harpe, pian, viorile 1,2 ( nu
mai puțin de 15 fiecare), viole ( nu mai puțin de 10). El oferă expunerea
laitmotivului principal flautului. Artistul este Berlioz. Simfonia este
autobiografică, reprezintă dragostea sa pentru Henrietta.
Programul simfoniei:
Un tînăr muzician cu o sensibilitate bolnăvicioasă și o imaginație aprinsă este fără
speranță îndrăgostit, căzînd în deznădejde se otrăvește cu opium ( narcotic), dar
doza este prea mică pentru a ajunge la moarte, deaceea cade într-un somn greoi. În
creierul său bolnav apar diferite vedenii stranii, senzațiile, sentimentele, amintirile
se întruchipează în niște imagini. Femeia îndrăgită pentru el devine o melodie. Ca
o obsesie el o întîlnește și o vede peste tot.
Partea I – Visuri, pasiuni
El își amintește de cea pe care o iubește, de pasiunea lui și tristețea, de
bucuria pe care o avea pînă a o întîlni pe cea pe care o iubește, apoi dragostea care
îl cuprinde pe neașteptate, gelozia care îi trezește, gingășia care revine și liniștea
ccare îi oferă religia.
Partea II – Balul
 O întîlnește pe cea pe care o iubește, la bal, în lumina sclipitoare a sărbătorii.
Ea devine și mai dorită ( un vals)
Partea III – Scena în cîmpie
Într-o seară de vară el aude cîntecul a 2 ciobănași, aceste sunete, natura
înconjurătoare, șoapta frunzelor, speranța care apare, toate îi aduc în inimă liniște.
Gîndurile sale devin mai luminoase, dar iată apare ea și apar sentimente sumbre,
oare este ea fidela?, unul din ciobănei îi răspunde, soarele apune, tună, singurătate,
tăcere.
Partea IV – Mersul la eșafot
El visează că a omorît-o pe cea pe care o iubește și este condamnat la moarte
Îl duc la locul de execuție sub sunetele unui marș, ba sumbru, sever, ba triumfător,
solemn. Mersul greoi se preschimbă cu loviturile puternice. Pentru ultima dată
apare obsesia, ultimul gînd despre dragoste, care este întrerupt de lovitura mortală.
Partea V – Visul în noapte de Sabat
El se vede la un Sabat ( monștri, vrăjitori), în mijlocul unei gloate groaznice
de monștri, vrăjitori, umbre negre, care s-au adunat la înmormîntarea sa. Se aud
zgomote, plîns, rîs în hohote, strigăte, cărora le răspund alte strigăte. Apare
melodia îndrăgitei. Însă ea și-a pierdut caracterul său nobil și s-a transformat într-
un dans pervers. Ea merge la sabat și este întîlnită cu bucurie. Ea se contopește cu
urgia dibolească. Se aude bătaia clopotului funebru. Apare parodia melodiei Dies
irae – tema zilei judecății și totodată se desfășoară hora Sabatului, sunarea temei
Dies irae concomitent cu hora Sabatului.

Partea I – Visuri, pasiuni (Allegro de sonată)

Începe cu o introducere largo la instrumente de alamă și corzi, reprezentînd o
temă expresivă. Lait tema simfoniei este
 tema îndrăgitei care va suna în toate 5 părți ( Pag.22 – flautul expune tema
îndrăgitei).
 T. Secundară ( pag. 28) – are foarte multe comune cu introducerea.
 Dezvoltarea - aici compozitorul deja pregătește finalul.
 Tema sabatului ( pag 33) – instrumentele cu corzi
 Coda religioso (pag.6) – un coral care amintește de liniște, stingere a tuturor
pasiunilor.

Partea II - forma tripartită

  Vals – destul de energic, A-dur, relevă frumusețea și sclipirea balului
( pag.67)
 Tema valsului ( pag.71) – nu este altceva decît tema îndrăgitei, dar puțin
schimbată.

Partea III
 Tema îndrăgitei care se aude mai evident ( p. 80)
 Introducerea – pag.112
 Tema principală - pag.114
 Tema îndrăgitei – pag.125

Partea IV – pag.143
 1 marș – pag.145
 2 marș – 149
 Tema îndrăgitei (pag. 170) – sună ca o ultimă idee despre dragoste

Partea V
 Pag.182 – tema îndrăgitei expusă la clarinet – tema este schimbată
 Finalul – pag.226

Simfonia ,,Harold în Italia”

Scrisă la comanda lui Paganini. Inițial ca o lucrare pentru violă și orchestră,
însă Paganini nu dorea să interpreteze această lucrare pentru că o considera prea
simplă. Reprezintă abordarea poemului lui Bayron, Călătoria lui Child Harold,
astfel Berlioz creează o temă muzicală pe motivele lui Bayron, tratată foarte liber.
Eroul principal este Harold, reprezentat prin violă, astfel inovația în această lucrare
ține de utilizarea nu doar a laitmotivului eroului principal, dar și de un nou termen
lait-timbru. Harold călătorește prin Italia văzînd diferite tablouri din natură sau
scene genuistice, însă el ramîne rece și indiferent.
Partea I Harold în munți
Scene de melancolie, fericire și bucurie
 Introducere – reprezintă natura Italiei
 Tema lui Harold – tema principală – expusă la violă ( pag. 16, cifra 2) –
această temă devine lait-tema
 Scena de bucurie – reprezintă tema secundară ( pag. 41, cifra 7)
Partea II- Marșul pelerinilor
  Cîntă rugăciunea de seară
 Marșul
 Pag.99, cifra 28 – canto religioso
Partea III -Serenada munteanului din Abruz către îndrăgita sa
 Introducere – pag. 108
 Serenada – pag.111, cifra 33 – expusă la corn englez
Partea IV – Urgia bandiților – pag.132
 Pag.132 – Allegro frenetico – tema de bază a părții a patra.
 Cultura muzicală maghiară
1826 – în lupta de lîngă orășelul Mohace, Ungaria își pierde pentru 300 de
ani independența. Cea mai mare parte în sec. XVI se va afla sub jugul turcilor.
Partea de vest se va afla sub Imperia Habsburgilor, doar Cnezatul Transilvanian își
păstrează o independență relativă.
Pe parcursul sec.XVII austriecii alungă turcii din Ungaria însă țara rămîne
subjugată. Cea mai puternică răscoală pentru independența ungarilor a fost cea
condusă de cneazul transilvanian care a durat 8 ani. Cu părere de rău răscoala
suferă eșec. În tot imperiul Austriac, limba de stat devine germana. În toate școlile
copiii învață doar germana. Astfel, pentru apărarea limbii maghiare se pornește
mișcarea patriotică. Astfel apar organizații care au ca scop mișcare revoluționară
de eliberare a țării. Majoritatea participanților fiind întemnițați.
Această mișcare de elberare națională aduce la apariția unui șir de
organizații culturale naționale:
1779 – se organizează tovărășia ungară în Pestra
1790 – premiera primei comedii în Buda, de o trupă maghiară teatrală.
1793 – premiera primei comedii maghiare cu muzică în Buda cu
denumirea ,,Prințul Pica și Iutka Perji” a lui Iojef Hughi
1796 – apar cîteva trupe teatrale ambulante maghiare, actorii cărora erau
numiți în popor apostolii limbii maghiare.
1819 – se deschide Conservatorul în Kolojvar ( Clujul)
1822 – prima operă maghiară, dar care nu se consideră națională, scrisă pe
subiect istoric ,,Fuga belii” a lui Iozef Rujițki.
1825 – fondarea Academiei de științe maghiare.
În prima mișcare de eliberare se formează societatea de Renaștere a Limbii
și literaturii maghiare. Reprezentanți: Mihai Fazelcaș ( 1766- 1828) – autorul
poemului ,,Matehidaș”, Mihai Viteazu Ciaconai ( 1773 – 1805) – dramaturg și
poet, considerat de cîteva generații profesorul în domeniul literaturii, Ferenz
Chelcei – autorul poeziilor patriotice, tot în această perioadă activează Iojef
Catona ( 1742 – 1830) –cea mai cunoscută lucrare ,,Banc – Ban” ( ,,Banc” –
forma prescurtată a Benedictului, ,,ban” – voievod) – aici se vorbește despre
răscoala țăranilor împotriva imperiului Habsburgic.
A II-a etapă a mișcării de eliberare națională e numită ,,Epoca Reformelor”
(1825 – 1848). Pentru prima dată se insistă asupra faptului ca limba ungară să
devină limba de stat. Oficial capătă statut în 1844. În fruntea liberalilor Iștivan
Secenii și democrații conduși de Laioș Koșut ( 1802 – 1894) – viitorul conducător
al revoluției.
Se remarcă înflorirea romantismului în artă. Reprezentanți: Iojef Ietvioș
( 1813 – 1871) – autorul romanului ,,Despre răscoala țăranilor”, Ianoș Garaie
( 1812 – 1853) – autorul poemelor în care eroul principal este eroul mincinos,
Mihai Ioreșmarte – scrie poezii tragice, Șandor Petiofi (1823 – 1849)
Odată cu mișcarea de eliberare națională înflorește cultura și teatrul.
1833 – la Arad are loc deschiderea Conservatorului, la Peșta se deschid
grație eforturilor lui Liszt.
1837 – Teatrul Național în care se susțin spectacole în limba maghiară.
Irmi Madacia – scrie drama filosofică ,,Tragedia omului” cunoscută nu
doar în Ungaria, dar practic în toată Europa. 1918 – monarhia austro-ungară își
pierde statutul său. Mar Ielcai, Mihai Muncari – pictor, redă viața țăranilor.
Folclorul maghiar – cîntecele istorice maghiare reflectă cele mai
importante evenimente istorice. Melodiile sunt scrise parlando rubato, cu unele
sincope în care accentul e pe prima silabă.
Un loc important au dansurile militare, numite ,,honda tanz” – se
interpretează cu topoarele, ,,chior tanz” – horele.
Ansambluri instrumentale vechi – componență tradițională, un solist și
vioriști, din instrumente de suflat – cimpoiul, fluierul, taragotul.
Putem evidenția un stil specific maghiar verbun coș – specific pentru
muzica instrumentală, ceardaș – dans în crîșmă, bipartită, după principiul
contrastului.
Predomină și stilul liber, improvizatoriu – haldato nota – cîntece pentru
ascultat, componența ansamblului tradițională ( Vioară, clarinet, etc).
Un rol important în dezvoltarea muzicii populare îl joacă orchestrele
lăutarilor, în special a țiganilor. Conducătorii tarafelor erau de diferite naționalități,
Ianuș Povata – cel mai recunoscut. Alt reprezentant – Anton Cermak, Ianoș Mihai
(1764 – 1827).
Ferenz Erchel 1810 – 1893
- Considerat fondatorul operei naționale maghiare
- S-a născut în familia de muzicieni, de mic cîntă la pian, tatăl insistă ca el să
devină funcționar.
- 183 – 1837 – studiază la Cluj și lucrează ca pedagog.
- 1840 – prima operă, ,,Maria...”, ,,Laslo Humadi” -1844
- 1853 – deschide Filarmonia
- 1875 – în Budapesta e deschisă Academia de Muzică, grație lui Liszt, care
este președintele academiei, iar Erchel – director.
- Feciorii lui, 5 la număr – toți au devenit muzicieni.
- ,,Banc – Ban” – în baza unui subiect istoric, pe baza dramei lui Katon,
personaje Banc și Melinda. Cea mai reușită operă, primită ca o renaștere a
mișcării patriotice, susținută de demacerdații în stradă.
 Franz Liszt
Compozitor, novator, pianist, virtuoz, dirijor, primul compozitor maaghiar
care aduce faima muzicii naționale maghiare în Europa, însă el aduce un aport
considerabil în dezvoltarea cullturii muzicale europene. Liszt se mîndrește cu
poporul său și de fiecare dată accentua că este ungur. A contribuit la deschiderea
Conservatorului și Academiei de Muzică în Ungaria. A susținut cu burse copiii
talentați, a venit cu ajutor financiar celor ce au suferit în inundație. A compus un
șir de lucrări cu tematica maghiară: Rapsodii ungare, 3 poeme: ,,Plînsul după eroi”,
,,Lupta cunilor”, ,,Ungaria”. Lucrări scrise pentru Ungaria: Grand Misa, Legenda
despre Sfînta Elizaveta, piese pentru pian.
Liszt se saluta spunînd: ,,Sunt Liszt, sunt maghiar”. Se consideră fondatorul
unui nou gen în cultura muzicală Occidentală – poemul simfonic. Contribuie la
dezvoltarea muzicii programatice. Cele mai importante inovații au avut loc în
domeniul muzicii simfonice și pentru pian.
- 1820 ia lecții cu A. Salieri – armonia, teoria, contrapunct. Carl Czerny se
ocupă cu Liszt.
- 1823 – întîlnirea cu Beethoven la Viena
- Obține o bursă de la oamenii bogați, la vîrsta de 12 ani ca să învețe la
Conservatorul din Paris, dar nu este primit.
- Sebastian Ierar se ocupă particular cu el, datorită lui, Liszt devine foarte
cunoscut.
- Se ocupă cu Ferdinanrd Faier
- La 14,15 ani deja este cunoscut
- Prima încercare – propunerea de a scrie o operă, el refuză
- Este pasionat de poezie, filosofie
- 1827 – moare tatăl său, la 16 ani este nevoit să-și cîștige existența singur.
Este în depresie, nu oferă concerte, doar lecții particulare.
- Caroline Saint Tri – prima dragoste, însă tatăl ei nu le dă voie
- 1835 face cunoștință cu Berlioz, Pagganini, începe să se ocupe mult
- 1834 – scriitoarea Mary Dagu, cunoscută ca Daniel Stern – îndrăgostită de
Liszt, au 2 fiice și 1 fiu
- 1834 – perioada de pelerinaj, călătoresc în Elveția
- 1838 – la Viena, are 10 concerte
- 1839 – călătoria în Budapesta
- 1847 – vine pentru a III-a oară în Rusia, popas la Kiev, unde se întîlnește cu
fiica unui nobil polonez – Carolina Desant Vickenștein, începe relația între
ei. În 1848 pleacă împreună la Weimar.
- 1848 – 1861 – perioada de la Weimar, susține concerte
- 1861 – se mută cu traiul la Roma
- Devine călugăr în Mănăstirea Francescanilor
 Creația pentru pian
Constituie cea mai mare parte a creației sale. În 12 studii op.1 sunt reflectate unele
probleme tehnice și relevă aspirațiile copilului de 12,14 ani preocupat de
perfecționarea propriilor capacități, ceea ce îl ajută la îmbunătățirea tehnicii la note
repetate, note duble, octave, arpegii. Mai tîrziu, varianta finală ( 1851) a ciclului de
12 studii, fiind inspirat de tehnica interpretativă a lui Paganini el scrie 12 studii de
supremă virtuozitate – studii transcidentale, în care atinge cea mai înaltă
treaptă a conceptului de tehnică pianistică, ceea ce le conferă valoarea supremă
este contopirea a problematicii tehnice cu aspirați muzicală poetică rezultînd
sentimentul desăvîrșit.
Nr.1 – Preludiu, C-dur – reprezintă un scurt epizod pregătitor de deschidere a
claviaturii.
Nr.2 – a-moll, Molto vivace – studiu de bravură , caracter expresiv ce decurge
din disonanțele diabolice ale intervalelor de secundă.
Nr.3 – Peisaj, F-dur – relevă un peisaj pastoral, calm.
Nr.4 – Mazepa – studiu de excepție, un exemplu de tratare orchestrală a pianului.
Apare complexivitate simfonică a partiturii. Materialul de inspirație – poemul lui
Hugo. Introducerea din acorduri frînte sugerează cavarcada unui cal sălbatic
străbătînd stepele ucraineni. Această goană e redată prin accelerarea notelor mici.
O lucrare dramatică cu expresie eroică. Are caracter epic, corespunde căderea
eroului tratat ca rege.
Nr.5 – Focuri rătăcitoare, B-dur – contrast, dans al piticilor. Mișcarea sugerează
un perpetuum nobile.
Nr.6 – Vision – studiu de bravură în arpegii și tremolouri. Mișcarea lentă,
apăsătoare sugerează o atmosferă sumbră.
Nr.7 – Eroica – începe cu cîteva măsuri dintr-un impromt al lui Liszt, un marș
eroic, de epopee cu o concluzie virtuoasă.
Nr.8 – Vînătoarea sălbatică, c-moll – sugerează semnalele de corn, plesnite de
bici, ritmuri sincopate, se conturează o viziune sumbră care e luminată de Es-dur.
Nr.9 – Amintire, As-dur – o filă ce reprezintă nostalgia unei iubiri din tinerețe,
temă cu cîteva variațiuni.
Nr.10 – supranumită Appassionata, f-moll - inspirată din tema studiului
revoluționar al lui Chopin, stilul declamatoriu.
Nr. 11 – Armoniile serii, Des-dur – pătrunsă de spiritul poeziei, formă simetrică
ABCBA, caracter armonios, sonoritatea redă clinchete de clopoței
Nr.12 – Viscolul, B-dur – un tablou clasic, specific de iarnă, episoadele tremolo
sugerează lumina palidă.
Studiile mari după Paganini ( 1840)
Apar ca o replică pentru pian a capriciilor lui Paganini, violonistul infernal și
pianistul care nu renunța la rivalitate.
Nr.3 Campagnella – pe baza temei din finalul concertului lui Paganini, se
manifestă permanent expresivitate lirică, poezia, se desfășoară o muzică spontană
și plină de generozitate.
Anii de pelerinaj
Culegere din 26 de piese, grupate în 3 volume, compuse pe parcursul a 40 de
ani. Muzica reprezintă un fel de jurnal sonor de amintiri, în care sunt impresii din
natură sau subiecte ale operei literare sau inspirate din arta plastică. Cîteva din ele
exprimă sentimente religioase, personale ale autorului.
Volumul I – 1836-1855 – 9 piese componente, evocă șederea cuplului F. Liszt și
Mary Dagu în Elveția și excursiile lor.
Nr.1 – Guillaume Tell – portret muzical al celebrului erou elvețian, un imn
care atinge o impresionantă amploare sonoră, care în final se afirmă cu o codă
splemnă, glorioasă.
Nr.2 – Pe lacul Wallenstadt – inspirată din poemul lui Bayron, o atmosferă
lirică, melodie idilică ce răsunăă duis topindu-se în final într-o ceată sonoră ce
prevestește impresionismul.
Nr.3 – Pastorala, Es-dur – evocă o serbare cîmpenească în care se
desfășoară un dans vesel și luminos.
Nr.4 – La izvor – motto, versurile lui Schiller, o reverie delicată ce redă
murmurul izvorului, devenind sonor oglindirea luminii în mișcarea pe suprafața
apelor.
Nr.5 – evocă fenomenul natural al furtunii și totodată echivalentul
psihologic al aacesteia.
Nr.6 – Valea Oberman – cea mai amplă prefață de un citat din romanul
biografic al lui Senant Cour. Eroul este unul singuratic. Citatul începe cu : ,,Ce
sunt eu oare?, muzica este patetică.
Nr.7 – Eglog – o elegie
Nr. 8 – Dorul de patrie - scenă lirică – dramatică.
Nr. 9 – Clopotele Genevei – o nocturnă dedicată fiicei sale Blandina.
Volumul II – Italia – 1837 – 1849 – amintirile călătoriei, include 7 piese în care
se poate urmări evoluția gândirii muzicale. Se realizează corespondențe între
diferite arte și muzică, prefigurîndu-se într-un fel sinteza pe care în curînd urma să
o înfăptuiască Wagner. Volumul are un supliment, 3 mici piese.
 Nr.1 - Nunta - inspirată din tabloul ,,Căsătoria fecioarei” a lui Rafael în
1504, o piesă lirică, este redată bătaia clopotului și lumina redată în tablou;
Nr.2 – Gînditorul – inspirată din statuia lui Michelangelo, un motiv de
acorduri exprimă melancolia.
Nr.3 – Canzoneta de Salvator Rosa
Nr.4 – Sonetul de Petrarca nr.47
Nr.5 – Sonetul lui Petrarca nr.104
Nr.6 – Sonetul lui Petrarca nr.123
Nr.7 – Fantezia – sonata – inspirată din lectura lui Dante – monopartită,
începe cu o
 introducere în caracter cutremurător
 1 element al T.p – Presto agitato assai – alertă
 2 element al T.p – ff, în cis-moll ( pag.8) – sextolete cu șaisprezecimi.
 Pregătirea T.sec. – fff
 Tema secundară – p.13 Andante – liniște căutată de erou
 Tema concluzivă – p.15 Piu tosto
 Coda – p.31 Presto
Volumul III – 7 lucrări inspirate din arhitectură
1. Îngerul
2. Chiparișii
3. Chiparișii ( ca o completare)
4. Havuzurile vile d’este
5. Lacrimaie rerum
6. Marș funebru
7. Sursum cordo

Sonata h-moll, 1851 – 1853

În perioada cînd se află la Weimar, a fost dedicată lui Schumann, ca răspuns
Schumann a dedicat Fantezia C-dur, op.17. Nici Schumann, nici Clara, nici
Brahms nu au apreciat acestă lucrare la justa valoare. Singurul Wagner a
manifestat entuziasm pentru lucrare. Prima audiție a avut loc în 1857 la Berlin.
Sonata marchează punctul culminant al unei perioade de trecere din activitatea
creatoare a lui Liszt, de răscruce dintre stilul marii virtuozități instrumentale și cel
al profundei gîndiri filosofice. În același timp reprezintă o sinteză novatorie în ceea
ce privește conținutul, forma, limbajul. Este monopartită. Reprezintă un discurs
muzical care se desfășoară continuu timp de 30 de minute. Această monumentală
acțiune sonoră are la bază teme caracterizate ca adevărate personaje dramatice.
Putem găsi influența sonatelor Beethoveniene în special cele din ultima perioadă.
Materialul melodic din care izvorăște și se configurează sonata constă din 6
teme:
 Introducere, lento assai – 7 măsuri, cu specificul cloriturii pentru
Liszt, are un profil descendent, caracter sumbru, misterios, meditativ
și este construită pe 2 moduri: unul frigian, 2 – țigănesc. Lansează
întrebarea lui Faust, care este formula vieții veșnice.
 Tema principală, allegro energico – reprezentația lui Faust, din 2
elemente: - 1 element – măs. 8-13 – mișcarea ascendentă pe octave,
energic, intonativ înrudită cu introducerea, grație secundei mărite.
Mefistotel – diavol, Faust face un pact cu el, își vinde sufletul pentru a
cunoaște formula vieții veșnice și vinde dragostea pentru Gretthem.
– 2 element - prezența lui Mefistofel – măs.13 – caracter răutăcios,
misterios.
 Tema secundară 1 – pag.8 Grandioso – reprezintă un coral afirmativ,
expresiv, forța, puterea și revolta lui Faust.
 Tema secundară 2 – pag.9 – Cantando expresivo – cantabilă, lirică,
expresivă, imaginea lui Gretthem.
 Tema concluzivă – pag.17 – include dialogul între Faust și Mefistofel
( pactul)
 Dezvoltarea – cîteva episoade:
-1 episod – andante sostenuto – material nou, gîndurile lui Faust, noi
dubii
-2 episod – fugato – pag.33 – culminația imaginei lui Mefistofel
 Coda – pag.33 – răspunsul
 Creația simfonică a lui Liszt
Cele mai reprezentative din cele 13 poeme sunt:
Poemul simfonic ,,Preludiile” – 1833, scrisă în baza lucrării lui Lamartin ,,Noi
meditații poetice” din care Liszt a reținut sensul general concentrat într-o fază
plasat ca motto: ,,Ce altceva e viața noastră, decît o serie de preludii la acel cînt
necunoscut, a cărui prima notă solemnă o intonează moartea”.
 Introducerea – ca și în Sonata h-moll
 Tema principală – andante maestoso – maestoasă, puternică, plină de
afirmare.
 Tema secundară – pag.18 – expresivă, reprezintă imaginea feminină.
 Dezvoltarea: t.principală, tema secundară – se transformă în imn.
Poemul simfonic ,,Tasso” – inspirat dintr-un poem din sec.XVI
Tasso – reprezintă eroul care se luptă pentru libertatea exprimării propriilor
idealuri. La curtea contelui Ferari, Tasso mărturisește dragostea față de sora
Contelui. Pentru acest fapt este încătușat. Va fi liber dacă renunță la dragoste, însă
el refuză, rămînînd închis pentru toată viața devenind eroul gondolierilor. Tema
principală – tema gondolierilor, generează apariția tuturor celorlalte teme. A II-a
denumire este ,,Suspin și triumf”. Scris cu ocazia a 100 de ani de la nașterea lui
Goethe.
 Introducerea, 1 element – lentă, începe cu Tasso întemnițat și
suspine.
 2 element al introducerii – pag.4 – Allegro strepitoso – deși e
întemnițat, el luptă.
 Tema principală – tema gondolierilor – dramatic
 Tema secundară – pag.7 jos – înrudită cu tema principală – dorința
de a trăi și a spune că el trăiește și iubește.
 Episod – pag.13, punctul 9 – reprezintă balul de la curtea Ferara,
reprezintă un Menuet, înrudit cu tema gondolierilor.
 Coda – pag.30 – Moderato pomposo – Tasso devine erou național.
Simfonia ,,Faust”
Scrisă pentru tenor, cor bărbătesc și orchestră mare, 1854, prezentată la Weimar.
Subintitulată ,,O simfonie despre Faust în 3 portrete psihologice”.
P.I – Faust – cea mai amplă și complexă, ilustrează portretul eroului.
 Introducerea are 2 elemente
 Tema principală – pag.23 – Faust care tinde spre căutarea răspunsului.
 Tema secundară – pag.49, cifra 11 – dragostea lui Faust către Gretthem.
P.II Gretthem – Margareta
Andante, forma tripartită A-B-A, începe cu expunerea temei eroinei pag.136 –
dulce, suavă, tandră.
P.III Mefistofel – pag.173
 Introducerea – energică și o tentă ironică.
 Tema principală – pag.181 – tema principală a lui Faust, Mefistofel
reprezintă partea a doua a lui Faust.
 Încheiere – pag.293 – corul – imn filosofic, încheiere afirmativă,
monumentală.
 Gioachino Rossini
1792- 1864
Opera italiană în I jum. a sec. XIX – Rossini, Bellini, Donizetti
În Italia dezvoltarea genului de operă este legată în primul rînd de situația
social-politică a țării, în special de mișcarea resorgimento – mișcarea patriotică
care pledează pentru reîntregirea Italiei, care a fost împărțitp între spanioli și
austrieci. În literatură ia amploare mișcarea de eliberare națională reprezentată de
Obofo Scolo. O nouă mișcare secretă – Carbunare. Alexandro Manzoni –
îndeamnă poporul la luptă pentru eliberarea și independența Italiei. Patriotismul
operei italiene este reprezentat în creația lui Bellini, Donizetti, Rossini, mai tîrziu
la Verdi. Dintre compozitorii numiți, cel mai de vază – G. Rossini.
S-a născut în Pesaro. De mic face cunoștință cu creația lui Haydn. În vederea
îmbogățirii forței de expresie a muzicii, Rossini își îndreaptă atenția spre melodia
populară italiană, pe care o va utiliza ca un suport pentru operele sale. Devine
repede celebritate. Cea mai cunoscută operă a sa devine - ,,Bărbierul din Sevilla”,
în care compozitorul revine la tradițiile operei buffa. Prima operă o compune la
vîrsta de 18 ani - ,,Polița căsătoriei”. El reușește să facă legătura între opera lui
Pergolessi ( fondatorul operei comice) și tendințele romantice.
Cele mai reprezentative opere ale lui Rossini – cele din anul 1818 - ,,Seara
de mătase”, ,,Italianca în alger”.
Rossini pune capăt falselor întrebuințări a virtuozității demonstrative. Din
această cauză se declanșează o luptă dintre compozitor și interpreți. Rossini
pretinde din partea cîntăreților la o totală identificare cu psihologia personajelor, o
trăire veridică și nu superficială.
Noutatea: perfecționarea mijloacelor de expresie, echilibrului în exprimare
și efectelor de contrast și calitate a elementului buf și grotesc.
- 1820 – Rossini călătorește, diferite turnee în Viena, Londra.
- 1824 – se stabilește la Paris
- La Viena e apreciat mau mult ca Beethoven
- 1864 – opera ,,Willhelteim” – prototipul operei mari romantice în baza
dramei lui Schiller care urnește poporul pentru eliberarea Elveției. Melodia e
largă, fără ornamente. Prin Willhelteim s-a alăturat stilului ,,grand opera” a
lui Meyerber.

Opera ,,Bărbierul din Sevilla”

Libretul lui Cesar Sterbine.
Personaje: contele Almaviva, doctorul Bartolo, Rossina, Basilio, Figaro.
Acțiunea are loc în Sevilla, sec. XVIII
 - Introducerea
- Tema principală, tema secundară ( pag.9, dolce)
- Act. I – Cavatina lui Figaro
- Duetul Almaviva – Figaro
- Cavatina Rosinei

Opera italiană din a II-a jum. a sec.XIX – G. Verdi ( 1813- 1901)

Reprezentatnt al risogimento.
Creația lui reprezintă expresia luptei de eliberare națională și socială. Operele
sale oglindesc ideile și sentimentele care frămîntau poporul în epoca dominată de
ideea unității naționale. Astfel subiectele operelor redau atitudinea artistului față de
evenimentele importante ale epocii. Dovedind legătura omului cu idealurile sociale
politice ale poporului italian. Realismul operelor lui Verdi izvorăște din concepția
compozitorului despre lume și viață. Din atașamentul său față de poporul împilat și
de patria sa.
Spre deosebire de contemporanii săi, romantismul creației lui Verdi se
manifestă mai puternic. Atenția și spiritul său de observație nu rătăcesc într-o
lume imaginară, ci se îndreaptă spre lumea reală pe care o cercetează și o
analizează sub toate raporturile social-politice. Pe eroii operelor sale îi
analizează din punctul de vedere al evoluției spirituale în condiții determinate
și caută să le redea fizionomia morală prin mijloace de expresi cît mai
inteligibile și mai apropiate de spiritul epocii.
Lumea inspirației o constituie: fie trecutul eroic de luptă a cărui esență
progresistă o apropie de contemporaneitate, spre exemplu : ,Nabucodonosor”,
,,Lombazii”, ,,Trubadurul”; fie realitatea socială contemporană: ,,Bal mascat”.
Verdi consideră urmărirea vieții ca izvorul adevărului. Privind-o critic
compozitorul demască contradicțiile, scoțindu-i la iveală frumusețea spirituală
oglindită în atitudinea și lupta eroilor împotriva forțelor rele.
Date biografice:
S-a născut în familie de muncitori, mama – țesătoare, tata – hangiu. Primele
cunoștințe le primește de la organistul Baistroke, astfel încît ajunge să înlocuiască
profesorul său. La sfatul acestuia merge la Buseto, unde continuă școala, în același
timp muncea în satul natal, paralel lucrează ca vînzător la negustorul Antonio
Barezi, care organiza diferite sărbători, la care participau muzicieni și intelectuali.
Verdi se îndrăgostește de fiica acestuia. Nu peste mult timp pleacă la Milano, face
lecții cu maestrul Lavigno...
Periodizarea creației
Evoluția creației poate fi divizată în 3 părți:
I – 1839 – 1853 – începe cu opera ,,Berto”, cele mai mari succese sunt
înregistrate după opera ,,Ernani” ( sub. Victor Hugo). Tot atunci citește cartea lui
G. Mazzeni consacrată esteticii muzicale. Această lucrare constituie un sprijin
important lui Verdi care se afla în fața problemelor dificile ale dramaturgiei de
operă. Principiile idiologice ale risorcimentului au fost urmate în literatră, astfel
Verdi preia aceste repere și le realizează în muzică.
1- Primul punct al reformei de operă ( îmbunătățește, nu adaugă nimic
nou) începe de la libret, astfel el nu se mai lasă în voia libretiștilor,
2- dar alege subiecte și face librete. Temele pe care le va aborda în
următoarele opere le găsește în trecutul istoric, în special în operele lui
Shakespeare, V. Hugo, Schiller, subiecte în care răsună dorul de
libertate, eroismul în lupta contra asupririi,teme dramatice.
3- Trăirea sentimentelor personajului de către cîntăreț.
4- Melodia devine plastică și sinceră, redă cu o mare fărță caracterele
personajelor punînd în evidență evoluția lor sufletească.
5- Utilizează noi procedee pentru dinamismul dramei și accentuează
legăturile tematice.
6- Conturarea elementului național în muzică.
Reforma lui Verdi este strict necesară pentru a îmbunătăți calitatea genului
de operă în Italia, care devine unul din principalele genuri în perioada
romantismului și a mișcării de eliberare națională în Italia.
Culminația primei perioade o constituie trilogia romantică – Rigolletto,
Traviata, Trubadurul.
II – 1853- 1870 – cuprinde peste 10 opere în care continuă să dezvolte puterea de
înțelegere ale trăirilor lăuntrice ale eroilor săi. Cele mai importante sunt: ,,Regele
Lear”, ,,Simon Bocamidra” – ( construirea unui personaj din sec. XIV, se
accentuează efecte psihologice profunde care contribuie la perfecționarea calității
muzicale); ,,Bal mascat” – se resimte efectele stilului grand opera; ,,Puterea
destinului” – la comanda teatrului de operă din Petersburg; ,,Don Carlos” – Verdi
accentuează estetica risorgimentului la o treaptă înaștă demascînd abuzurile
bisericii , tocmai atunci cînd poporul italian ducea lupta pentru independența
statului. Fiind o replică dată papalității care împiedica dezvoltarea cultuii și a
unității Italiei.

III – 1870 – 1901 – apogeul stilului Verdian. Reprezentată prin operele

,,Aida”, ,,Otelo”, ,,Falstaff”. Anume prin aceste opere Verdi deschide noi
orizonturi pentru muzicienii italieni, fără a devia spre drama Wagneriană. Limbajul
se distinge prin cizelarea, profunzimea și perfecționarea liniei melodice.
Zugrăvirea caracterelor este mai adîncă și de o pătrunzătoare analiză psihologică.
Orchestra este mult mai strălucită și expresivă. Ansamblurile mari prin strălucirea
lor amintesc de stilul grand opera. Toate acestea nu au un rol decorativ, ci sînt
subordonate acțiunii dramatice, situațiilor în continuă desfășurare.

Opera ,,Rigoletto”
 Scrisă în 1851, pe libretul lui Maria Piave, după romanul lui Victor Hugo
,,Regele se-amuză”. Este o frescă socială a epocii nestatornicului rege a Franței,
Francois I. Moravurile, depravarea, desfrîul sunt redate întocmai la Hugo. Cenzura
interzice această înfățișare, astfel Verdi împreună cu Piave recurg la transpunerea
acțiuni la Mantua pentru a nu ofensa regalitatea. Concentrează atenția asupra
unității muzicale, fără a folosi procedeul laitmotivelor. Excepție constituie tema
blestemului, care va apărea în operă de fiecare dată în cele mai tragice momente.
Personajele: ducele de Mantua, Rigoletto – bufonul curții; Giovana –
guvernanta Gildei, Monterone – bătrînul conte, contele Ceprano, contesa Ceprano,
sparafucile, Madalena – sora lui.
Actul I
 Introducere orchestrală – în care e dată tema blestemului
 Balada ducelui ( pag.11) – se expune caracteristica ducelui ca o personaă
ușuratică, ce caută aventuri.
 Tema blestemului (pag. 43) – Monterone - ,,Pe ambii eu vă blestem”, acest
blestem declanșează conflictul între Rigoletto și duce.
 Duetul Gilda – ducele ( pag.100) – reprezintă caracteristica Gildei ca o fire
îndrăgostită, sensibilă, pură.
 Aria Gildei ( pag.114) – e caracterizată Gilda ce este îndrăgostită și
totalmente are încredere în duce.
 Corul – a II-a etapă a declanșării conflictului

Actul II
 Aria ducelui( pag.141) – caracteristica fățarnică a ducelui.
 Culminația actul II – caracteristica directă – Aria Rigoletto ( pag.180) –
mînia, deznădejdea lui Rigoletto.
 Duetul Gilda – Rigoletto (pag.192) – Gilda explică unde a făcut cunoștință
cu ducele.

Actul III
 Cîntecul ducelui ( pag.215) – aceeași caracteristică
 Moartea Gildei din Duetul Gilda – Rigoletto ( pag.288) - deznodămîntul
tragic al operei.
 Traviata – din it. femeie căzută, curtezană
 Premiera la 6 martie 1853 la Teatrul La Fenice din Veneția
 Pune baza realismului, și care va găsi continuitate la Puccini
 Operă în 3 acte
 Libretul – Francesco Maria Piave
 Scrisă în baza romanului „Dama cu camelii” A. Dumas fiul

În Traviata compozitorul ex
În operă avem teme simbol, una dintre ele este chiar cea expusă de la început, adagio, un
preludiu orchestral ce reprezintă soarta violetei. A doua , a tempo – tema violetei – dragostea
Violetiei și suferința ei. Verdi reușește foarte bine să redee viața socială contemporană a acțiunii,
și eppocii compunerii lucrării, unul din cele mai reprezantitve, fiind valsul Brindisi și duetul
Alfredo și Violeta din aria finală.
Personajele: Alfredo Germont; Giorgio Germont; Violetta Valery (curtezană); Baronul Douphol;
Anina (camerista Violetei).
Carcteristicile principale din operă :
Opera începe cu un preludiu orch. – 1. Adagio – care prezice sfîrșitul tragic, și a doua – a tempo
Act. I – Brindisi (cîntecul de masă) a lui Alfredo, fiind reprezentantul societății înalte. Alfredo i
se destăuine Violetei, îi spune desrpe dragostea sa – duetul premergător ariei (caracterizarea
sentimentelor), (p.84) Aria – unde Violeta e caracterizată ca un personaj sensibil, în sufletul
Violetei se trezește sentimentul dragostei
Act. II – Declanșarea conflictului. Aria lui Alfredo (p.101) În sufletul meu este liniște – unele
intonații care vin din Brindisi, el este fericit că e îndrăgostit, și cînd pleacă să caute bani, vine
Giorgio Jermont care îi spune să renunțe la relația cu Alfredo, Aria lui Jermont (p.120) –
caracterizează pe fiica sa, pură cu inima de înger, gingășia și puritatea Violeti este redată în aria
lui Jermont G.; datorită acestei arii, Violeta ea decizia să se refuze de Alfredo
Act. III – Deznodămîntul tragic. Culminația acestui act este în aria Violetei, Aria de Adio (p.263)
înainte de moarte a Violetei, în ea se caracterizeaz gingășia, sensibilitatea și puritatea acestui
personaj. Violeta și Alfredo – duetul, cînd ei hotărăsc să plece la Paris (p.268 –andante moso) în
tempou de vals, reprezentînd culminația ambelor personaje, Alfredo –care este pătruns de
sentimentul dragostei și speranței și Violeta.

Aida
 operă ce face parte din perioada tîrzie a lui Verdi
 A fost scrisă la comanda guvernului egiptean, în legătură cu deschiderea canalului de
Suez.
 Premiera a avut lo la Cairo, la 24 decembrie 1871, în Khedivial Opera House
 O operă ce face parte din perioada tîrzie

În această operă compozitorul face o aluzie puternică la contemporaneitate, deși este o călătorie
în timp, Verdi accentuiază puterea reacționară (negativă) a preoților care reprezintă în Italia
puterea papală, preoții acolo sînt de-un fel dar în Italia sunt papali, care împiedică unirea Italiei.
În această operă este la bază coflictul dramatic, scrisă în baza materialelor egiptologului Auguste
Mariette, în baza cărora a fost scris libretul de Antonio Ghislanzoni.
Orchestra este foarte diversă și coloristică, verdi simfonizează discursul vocal, ex. Sunetul sol
extins în 4 octave evocă apele nilului, deasemenea avem linii desfășurate în evantai. Culminația
operei este făcută în maniera grand opera cu tabloul triumfal în care verdi scrie marșul victoriei
egiptenilor.
Personajele: Aida (sclavă etiopiană); Amneris (fiica faraonului); Amonasro (tatăl Aidei, regele
Etiopiei); Radames (conducătorul oștilor egiptene); Ramfis (marele preot al Egiptului );
Faraonul.
Opera începe cu un preludiu orchestral, unde chiar de la început sună tema Aidei, jos la ppp –
tema preoțelior – necruțătoare, mecanică cu tentă necruțătoare. Romanța lui Radames (p/11) .
Lightmotivul lui Amneris, Aria Aidei – culminația actului I (p.55-56), ea se roagă pentru
Radames ca să obțină victoria. Rugăciunea zeului Ra (p.63)
Act. II – Duetul Aida-Amneris, Amneris vrea să afle taina Aidei și se preface plină de
compasiune (p.97), tema Aidei (amore, amore...) ea-i spune lui Amneris despre dragostea către
Radames, apoi o roagă sp nu divulge secretul. Marșul (p.122) care este precedat de un cor
triumfător – ulminația act. II
Act. III – Momentul cînd Aida își mărturisește dragostea pentru plaiul său- Recitativ, Aria Aidei
(p.207)
Act. IV – Momentul culminant cînd Radames și cu Aida sunt înmormîntați de vii (p.297
andante), Amneris citește rugăciunea morților