Sunteți pe pagina 1din 6

IMPRESIONISMUL

Este un curent artistic care a aparut la sfarsitul secolului XIX in arta plastica.
Numele vine de la tabloul lui Claude Monet “Impression – soleil levant” (Impresie
– rasarit de soare). Se impune apoi și în muzică, gasind un teren propice de afirmare
a unor noi idei stilistice: crearea imaginilor coloristice care afecteaza si modifica
conceptia clasica despre melodie, ritm si forma si o mare fluiditate a planurilor
sonore, a orchestratiei si a complexelor armonice mult mai bogate si diversificate in
comparatie cu cele de dinainte. Sentimentele si aspectele realitatii umane sunt redate
intr-o viziune interiorizata in care predomina elementele lirice. A avut ca
reprezentanti de seama, in primul rand, pe Claude Achille Debussy si Maurice Ravel,
Manuel de Falla in Spania, Richard Strauss in Austria.

CARACTERISTICI SI TRASATURI:
1. Conturul clar al melodiei, dinamismul armonic
2. transparenta, discretie, delicatete, claritate, eleganta a exprimarii
3. inlanuiri modale in loc de cele tonale
4. utilizarea timbrelor muzicale in stare pura
5. se cultiva coloritul fiecarui instrument prin juxtapunerea lor, imbogatind
paleta orchestrala
6. juxtapunerea acordurilor bazate pe extrema dezvoltare a cromatismului
7. forma muzicala devine extrem de flexibila
8. scriitura instrumentala obtine noi efecte coloristice, prin divizarea multipla a
coardelor si utilizarea speciala a registrelor instrumentelor de suflat

Cel mai de seama reprezentant al acestui curent muzical este Claude Debussy
care definitiveaza o muzica ce este considerata la acea epoca de avangarda. El se
manifesta ca un muzician al libertatii. Noul sau stil muzical este lipsit de patos,
patetism, eliberat de orice fel de speculatii filozofico-literare, practicand cantarea
libera si transfigurand sentimentalismul muzical romantic intr-o muzica a senzatiei,
a culorii sunetului, timbrului, a subtilitatii elementelor ritmice. Aduce in prim-plan
efecte sonore stralucitoare, luminos-transparent.

MUZICIENI IMPRESIONISTI SI OPERE IMPRESIONISTE:


 Maurice Ravel – “Oglinzi”
 Manuel de Falla – “Nopti in gradinile Spaniei”
 Claude Achille Debussy – “Martiriul Sfantului Sebastian”
CLAUDE DEBUSSY – ”PELLEAS ET MELISANDE”

Pelléas et Mélisande reprezintă replica franceză a dramei lui Tristan şi a Isoldei –


tematica fatalistă în dragoste găsindu-şi o nouă formă de exprimare artistică în
concepţia celor doi adepţi ai esteticii simboliste şi impreisoniste în artă. Cei doi
artişti nu urmăresc ideea împlinirii dragostei prin moarte ci îşi plăsmuiesc eroii ca
pe nişte oameni resemnaţi în faţa destinului, supuşi orbeşte fatalitşţii ce îi duce,
treptat, spre pieire.
Firul acţiunii este condus de jocul întâmplării, cu toate că nu lipsit cu totul de
tendinţe realiste. Dragostea naivă şi firească a celor doi tineri, Pelléas şi Mélisande,
gelozia şi obsesia lui Golaud conduc desfăşurarea dramei a carei simboluri par a fi
mai importante decât naraţiunea în sine.
Fară a urmări conturul melodic ci mai mult culoarea sonoră – realizată prin paleta
armonică şi orchestrală – muzica operei lui Debussy se desfăşoară cursiv, făra
contraste şi intenţii dramatizante, subliniind sfera profund interioară a expresiei.
Realizarea muzicală a acestei unice opere a lui Debussy a durat aproape un deceniu
(1893-1902). Îndelunga elaborare a ei însemană drumul căutărilor novatoare ale
compozitorului, a soluţiilor artistice care să concorde cu aspiraţiile compozitorului
în redarea cât mai fidelă a nuanţelor sentimentelor şi a atmosferei abia schiţate în
textul dramaturgului belgian.
Tendinţa de a pune în prim-plan fondul poetic şi trăirile sufleteşti ale eroilor
constituie o particularitate distinctă a acestei opere în care muzica încredinţată
orchestrei este concepută ca un fundal pictural discret al dramei şi nu ca un
comentator psihologic. Drama se constituie ca o simfonizare a 12 tablouri grupate
în 5 acte, legate prin interludiile orchestrale. Unitate muzicală a drameie susţinută
de prezenţa temelor conducătoare, cu un rol simbol al personajelor principale şi al
sentimentelor, a unor aspecte din natură în preajma căreia se desfăşoară acţiunea
(pădurea, fântâna...)
Cu toate că Debussy şi-a manifestat în repetate rânduri opoziţia faţă de concepţia
dramaturgiei wagneriene în privinţa folosirii leit-motivelor, el recurge totuşi la acest
procedeu pentru a putea contura intenţiile de caracterizare ale muzicii şi pentru a
obţine unitate de structură şi continuitatea discursului muzical. Compozitorul
creează leit-motivul pădurii, al lui Golaud, al lui Mélisande şi al lui Pelléas.
În ceea ce priveşte complexitatea armoniei, aceasta constituie factorul cel mai
revoluţionar, după cum am specificat, al limbajului muzical al lui Debussy.
IMPRESIONISMUL

Este un curent artistic care a aparut la sfarsitul secolului XIX in arta plastica.
Numele vine de la tabloul lui Claude Monet “Impression – soleil levant” (Impresie
– rasarit de soare). Se impune apoi si in muzica, gasind un teren propice de afirmare
a unor noi idei stilistice: crearea imaginilor coloristice care afecteaza si modifica
conceptia clasica despre melodie, ritm si forma si o mare fluiditate a planurilor
sonore, a orchestratiei si a complexelor armonice mult mai bogate si diversificate in
comparatie cu cele de dinainte. Sentimentele si aspectele realitatii umane sunt redate
intr-o viziune interiorizata in care predomina elementele lirice.A avut ca
reprezentanti de seama, in primul rand, pe Claude Achille Debussy si Maurice Ravel,
Manuel de Falla in Spania, Richard Strauss in Austria.

CARACTERISTICI SI TRASATURI:
9. Conturul clar al melodiei, dinamismul armonic
10. transparenta, discretie, delicatete, claritate, eleganta a exprimarii
11. inlanuiri modale in loc de cele tonale
12. utilizarea timbrelor muzicale in stare pura
13. se cultiva coloritul fiecarui instrument prin juxtapunerea lor, imbogatind
paleta orchestrala
14. juxtapunerea acordurilor bazate pe extrema dezvoltare a cromatismului
15. forma muzicala devine extrem de flexibila
16. scriitura instrumentala obtine noi efecte coloristice, prin divizarea multipla a
coardelor si utilizarea speciala a registrelor instrumentelor de suflat

Cel mai de seama reprezentant al acestui curent muzical este Claude Debussy
care definitiveaza o muzica ce este considerata la acea epoca de avangarda. El se
manifesta ca un muzician al libertatii. Noul sau stil muzical este lipsit de patos,
patetism, eliberat de orice fel de speculatii filozofico-literare, practicand cantarea
libera si transfigurand sentimentalismul muzical romantic intr-o muzica a senzatiei,
a culorii sunetului, timbrului, a subtilitatii elementelor ritmice. Aduce in prim-plan
efecte sonore stralucitoare, luminos-transparent.

MUZICIENI IMPRESIONISTI SI OPERE IMPRESIONISTE:


 Maurice Ravel – “Oglinzi”
 Manuel de Falla – “Nopti in gradinile Spaniei”
 Claude Achille Debussy – “Martiriul Sfantului Sebastian”
CLAUDE DEBUSSY – ”MARTIRIUL SFÂNTULUI SEBASTIAN”

În 1911, Debussy compune muzica de scenă la misterul religios „Martiriul


Sfântului Sebastian”, al lui Gabriel d’Annunzio, scriitor italian contemporan.
Cele patru preludii orchestrale şi întreaga structură a muzicii (pentru solişti, cor
şi orchestră) se deosebeşte de limbajul muzical din drama muzicală Pelléas...
Tematica opune lumea păgână celei creştine (la fel ca în Parsifal de Wagner),
determinând un nou stil muzical debussyst în care episoadele viguroase (dansuri,
coruri, fanfare) alternează cu momente lirico-descriptive, melodia fiind mai clar
conturată, la fel cum se va întâmpla în lucrările sale din ultima perioadă de creaţie.
Debussy impune în această lucrare vocal-simfonică o concepţie panteistă despre
lume, concepţie influenţată, de bună seamă, de afinităţile sale penreu arta şi filosofia
Extremului Orient.