-COLEGIUL NAȚIONAL

PEDAGOGIC„D.P.PERPESSICIUS”-

REFERAT LA DISCIPLINA EDUCAȚIE

MUZICALĂ

AL ELEVEI: HORNEA ELENA-GABRIELA

CLASA A X-A A
-PROFIL PEDAGOGIC-
 CURENTE ȘI ORIENTĂRI
MUZICALE DE LA ÎNCEPUTUL
SECOLUI XX
„Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi
gândirii, avânt închipuirii, farmec
tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența
ordinii, înălțând sufletul către tot ce
este bun, drept și frumos.“
Platon

Sfârşitul sec. al XIX-lea este dominat de trăsăturile muzicii

wagneriene: cromatizarea excesivă şi melodia infinită. Acestea îi
conduc pe compozitorii începutului de secolului XX la utilizarea, în
creația lor, a unor structuri sonore care se îndepărtează de centrul
tonal, inventând noi scări modale, regândind rolul melodiei. Şcoala
franceză adoptă impresionismul și cultivă modalismul, prin Claude
Debussy şi Maurice Ravel, iar şcolile germană și vieneză se orientează
către expresionism și atonalism.
 Impresionismul muzical :
Impresionismul este o mișcare artistică, manifestată la început în
pictură, mai târziu și în muzică, mai ales în Franța , și care marchează
desprinderea artei moderne de academismul tradițional. Pictura
impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 și 1886,
caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de
o scenă sau de un obiect, asupra mobilității fenomenelor, mai mult
decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor, preferând
pictura în aer liber și folosind o cromatică pură și tușeuri fine de penel
pentru a simula lumina reală.
În muzică impresionismul a fost impus de Claude Achille Debussy
din dorința de purificare a muzicii franceze și realizarea unei muzici
naționale. Este compozitorul care a creat impresionismul cu un etos
francez. Cunoscând muzica extern orientală, modalismul, musorgschian
și stilul Wagnerian, Debussy a furnizat elemente preluate selectiv și a
creat un nou stil cu particularități de limbaj și estetică proprie.
Debussy a pus accentul pe exprimarea stării sufletești și a
atmosferei prin culoarea pură a tonului în locul tradiționalei melodii
sau armonii. Efectul general al muzicii impresioniste este forma vagă,
deși armoniile urmează o formă strictă, ca aceea de sonată. Cu toate că
Debussy respingea calificativul de „impresionist”, el rămâne singurul
compozitor căruia i se poate aplica cu strictețe acest termen. Cu toate
acestea, stilul său a avut o mare influență asupra altor compozitori, în
special asupra lui Maurice Ravel și, într-o mai mică măsură, asupra lui
Paul Dukas și Albert Roussel în Franța, Frederick Delius și Cyril Scott
în Anglia, Manuel de Falla în Spania, Ottorino Respighi în Italia,
Charles Loeffler și Charles Griffes în Statele Unite ale Americii.
Probabil că cea mai importantă contribuție a impresionismului a
constat în folosirea de noi armonii și game, ceea ce a deschis calea spre
noi posibilități tonale pentru compozitorii care le-au urmat.
  Expresionismul muzical :
Curentul artistic al expresionismului a aparut în Germania la
începutul secolului XX și se caracterizează prin puternica tendință a
creatorilor de a exprima într-un mod tensionat, spontan trăirile
interioare (durere, spaima, uimire), de cele mai multe ori exacerbate, cu
accent pe subiectivitate și irațional. Spiritul noncomformist și puternic
contestatar îi definește pe marii expresioniști.
Expresionismul face trecerea spre arta “nonobiectivă”. Eliberată
de necesitatea de a reflecta cu fidelitate realul, la începutul secolului XX
imaginaţia artistică literalmente explodează. Toate “ismele”, toate
avangardele, vor administra cu regularitate electroşocuri esteticii
tradiţionale.

Expresionismul muzical se manifesta în două mari direcții: una,

cunoscută drept Școala dodecafonică (sau Noua Școala Vieneză),
reprezentată de Arnold Schonberg, Alban Berg, Anton Webern, cealaltă
reprezentată de Igor Stravinski în perioada rusă. Muzica expresionistă
exacerbează tensiunile emoționale și prezintă, cu extraordinară forță,
de foarte multe ori, latura agresivă, violentă a naturii umane. Toate
acestea se regăsesc într-un limbaj muzical în care melodia este
fragmentată, intensitățile sunetelor trec prin contraste violente
disonantele sunt prezente și puternice. Absența ordinii impuse de
sistemul tonal și atracțiile tonale, a dat naștere atonalismului.
Compozitorii se orientează către instrumentele de percuție, pe care le
folosește de așa manieră încat să se obțină o tentă grosieră sunetului, ce
vizează zgomotul. Melodia își află acum disocierea și dispare în masa
sonoră amorfă.
Reprezentanții expresionismului în muzică :Arnold Schoenberg
(ciclul piesa „Pierrot Lunaire,“ monodramă „ în așteptare“, cantată
„Un supraviețuitor din Varșovia“, opera „Moise și Aaron“, „Oda lui
Napoleon“);Ernst Krenek (opera "Orfeo Euridice" opera "Johnny
zdrangane");Bela Bartok („Sonata“, „Concertul pentru pian“,
„Concertul pentru pian a treia“, „Muzica pentru coarde, percuție și
Celesta“, „Ritualul de primăvară“, „Mandarinul miraculos“ și alte
lucrări); Paul Hindemith ( într -un act de operă "criminal, Speranța de
femei", suita de pian "1922"); Igor Stravinsky ( „Renard“, „Nunta“,
„Privighetoarea“, „Pasărea de Foc“, „Petruska“ și multe alte lucrări);
Gustav Mahler (în special lucrările de mai târziu, „Cântecul
Pământului“ și Simfonia a zecea neterminat); Alban Berg ( "Wozzeck"
operă); Anton Webern (Cinci orchestral piese, String Trio, "Sfânta
Sfintelor", "ochi de lumină" kontata); Richard Strauss (opera "Elektra"
și "Salome");Richard Strauss (opera "Elektra" și "Salome").

 Neoclasicismul muzical :
Neoclasicismul este o mișcare în artă, arhitectură și designul
Europei și Americii de Nord, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea,
caracterizată prin revirimentul stilului clasic grecesc și roman. Printre
reprezentanții de frunte ai mișcării s-au numărat arhitecții Claude-
Nicholas Ledoux și Robert Adam, pictorii Jacques-Louis David, Jean
Ingres si Anton Mengs, sculptorii Antonio Canova, John Flaxman,
Bertel Thorvaldsen si Johann Sergel precum si designerii Josiah
Wedgwood, George Hepplewhite si Thomas Sheraton.
Ca o reacție la avangarda muzicală, mereu în căutarea unor noi și
revoluționare tehnici compoziționale, a unor efecte sonore șocante și
adeseori zgomotoase, unii compozitori s-au reindreptat către tradiția
melodiei și a formei clasice. În acest sens, muzica franceză este marcată
de activitatea componistică a reprezentanților Grupului celor șase (din
care faceau parte Georges Auric, Francis Poulenc, Arthur Honneger,
Darius Milhaud), iar cea rusă de aceea a lui Igor Stravinski, Serghei
Prokofiev, Dmitri Dostakovici, Aram Ilici Haciaturian.

 Bibliografie :
https://graduo.ro/referate/educatie-muzicala/neoclasicismul-in-
muzica-152087
https://ro.delachieve.com/expresionismul-in-muzica-ea-
expresionismul-in-muzica-secolului-20/
https://graduo.ro/referate/arte/impresionismul-in-muzica-166829