Mijloacele artistice în scenariul MAP. Genurile numerelor artistice.

Popularitatea de care se bucură MAP în rândul maselor se datorează tematicii, mijloacelor de

exprimare, limbajului relativ simplu, pe înţelesul tuturor. O altă explicaţie la care se apelează
pentru înţelegerea fenomenului de masă pe care-l reprezintă MAP este caracterul său de sinteză.
Dar sinteza nu trebuie înţeleasă ca unirea mecanică într-o MAP a „tuturor artelor” Ea foloseşte
elemente ale altor arte, se sprijină pe experienţa legată de secole a picturii, teatrului, literaturii,
pentru crearea propriul său limbaj, limbajul imaginilor artistice.

Odată cu dezvoltarea societății, a mijloacelor tehnice în continua schimbare se află și percepția

artistică a spectatorului. Ceea ce emoționa spectatorul câțăva ani în urmă, acum nu aduce efectul
scontat. E nevoie de a căuta noi mijloace de influiență asupra sufletului și rațiunii lui.

Si, totuși, cuvântul, muzica, dansul au rămas instrumentele de bază ale scenaristului.( Cuvântul
poate fi- documentar, publicistic, artistic ( în proză, versuri, dramaturgie). Coloana
sonoră(fonogramele, efectele sonore etc.) constituie 2/3 din durata manifestărilor.) Sarcina
autorului e de a crea din elemente variate, diverse un proiect architectural unitar. Scenariul MAP
poate îmbina toate genurile de artă clasică și contemporană, luând în considerare forțele de
interpretare, condițiile scenice, locul acțiunii. O impartanță majoră in realizarea MAP o au și
mijloacele tehnice- proiecțiile, LED-urile, jocul de lumini etc.

Mijloacele artistice și tehnice participă la:

 desfășurarea actiunii scenice,

 crearea atmosferei necesare.

Ele pot fi prezente in scenă în felul următor:

 Număr de sine stătător (exemple)

 Fon, ”planul doi” (exemple)
 Indică locul actiunii (exemple)
 Simbol (exemple)

În manifestările cultural-artistice sunt folosite diverse genuri de artă. G. Tovstonogov (regizor și

pedagog sovietic rus) “ Orice opera de arta este o oglindă a vietii. Modul prin care aceasta se
oglindeste , unghiul din care reda realitatea autorul si este genul.”

Conform dicționarului explicativ, Gen -diviziunea obișnuită prin clasificarea creațiilor artistice
după formă, stil, temă;-Categorie ce reunește operele asemănătoare prin raportul dintre artistic și
realitate obiectivă exprimată.

Manifestările artistice îmbină o varietate de numere artistice de diferite genuri( care la rândul lor
se devizează in subgenuri). Numărul este o lucrare completă, de sinestătătoare, a unui artist
sau a unui grup de artişti. Termenul de ”număr”, a apărut prima dată în circ și arăta ordinea în
care apăreau artiștii în scenă. În culisele circului se afișau programele spectacolelor; de aici a
aparut expresia ”Ce număr ești?” sau ” Ce număr ieși?”. Cu timpul această noțiune a apărut în
concertele de estradă și în MAP. Și astăzi, în unele teatre-cabare din Franța, există tradiția: în loc
de anunțarea numărului, în scenă se aduc postere sau plăci cu cifra ordinară a numărului și
denumirea lui.

Teoreticienii rusi Stanislav Clitin, Igor Bogdanov și Igor Vinogradski clasifică genurile
numerelor artistice în felul următor:

=====================================================================

1.Genul Verbal (cuvântul de estradă) 2. Genul Muzical.( care imbină Genul Vocal și Genul
Instrumental ) 3.Genul Original, 4.Genul Coregrafic

I. Genul Verbal/ (exemple de actori din RM ce activeaza in acest gen-G.Urschi, Gheorghe

Pîrlea, Dora shou, Zâmbărele etc)

Conference- ( un prezentator lucrează cu textul scris de scenarist, un conferansie- cu text

improvizat.) arta montării numerelor concertului și a sărbătorii teatralizate cu ajutorul
improvizației, dialogului sau comunicării cu spectatorii.

Numerele artistice ce fac parte din acest gen sunt:

Poezie- Iurie Gologan, Nicu Turcanu, Perepeliuc,

Monolog teatral- prezentarea solo a unui artist, adresat de către spectator.

Folieton-estradă- un număr social publicistic, care exprimă o poziție cetățenească asupra

anumitei pături sociale și al artistului propriu zis.

Folieton muzical- conține trăsăturile monologului și folietonului dar cu o întrebuințare actilă al

muzicii în cânt, interpretarea la instrumentul muzical .

Schetci- o piesă mică cu puține personaje, de regulă cu caracter satiric.

Dialog în estradă- este și mai succint ca scena, locul acțiunii li condițiile propuse sunt chiar
reale, în concert .

Povestire- nu se întrebuințează lucrări scrise anume pentru estradă, se folosesc lucrări literale.

Miniatură- lucrare mică, umoristică, satirică pentru estradă, care pornește de la monolog,
ajungând la dialog.

Microminiatură- anecdotă înscenată.

Parodie- arta transformării parțiale în personaje cunoscute, de la politicieni până la vedete de

estradă.

Cuplet- o poezie laconică, satirică, comică.

Burime- un joc cu sala, unde publicul propune o temă și o rimă, iar artistul improvizează la
această temă pornind de la rima propusă.

II. Genul Muzical –include genuri instrumentale, vocale, vocal – instrumentale etc
 * Genuri instrumentale
Concert – Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu
acompaniament de orchestră.
Poem simfonic – Poemul simfonic este genul principal al muzicii cu program. Introdus în
muzică de Frantz Liszt, această lucrare orchestral are o singură mişcare în formă de sonată, lied,
rondo s-au formă liberă.
Simfonie – ( gr. Symfomia, acordare de voci) este o lucrare ciclică pentru orchestră, de
regulă în patru părţi ( mişcări). Etimologia greacă trimite la noțiunile de simultanietate şi egalitate
sonoră. Principiile de formă au fost stabilite de Haydn, numit „părintele simfoniei clasice…”
Suită – ( fr. suite, succesiune, urmare) este alcătuită dintr-o succesiune de dansuri
contrastante ca expresie (traduse sau nu coregrafic). Suita este înlocuită de serenadă, etc. în a
doua jumătate a secolului al XVIII-lea dar a atras atenţia mai multor compozitori importanţi
( Debussy, Prokofiev) în secolul XX.
Uvertura – este o piesă orchestrală care „deschide„ drama unei reprezentatii de teatru
muzical ( aproape întotdeauna o operă sau un oratoriu). În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea
materialul musical este aproape independentde cel dezvoltat în corpul lucrării. În a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea, în special la Mozart, uvertura se integrează acţiunii dramatice, de la care
împrumută anumite teme şi căreia îi caracterizează climatul sonor. Incepind cu Bethoven, autor al
11 uverturi (dintre care 4 numai pentru „Fidelio”), uvertura capătă o reală autonomie şi devine un
gen practicat în mod obişnuit de compozitorii romantici fiind format dintro singură parte,
profilată ca un gen de muzică cu program.
*Genuri vocale
Madrigal – Gen coral cu text laic.
Motet – Gen coral cu text ( de obicei) sacru. Muzica corală este de obicei polifonică pe trei
voci în Evul Mediu şi pe patru în Renaştere. Genurile vocal-simfonice si scenice
*Genuri vocal – instrumentale
Cantata – Compoziție muzicală ocazională, cu caracter solemn sau liric, pentru voci, solo, cor
și orchestră. Compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică.
Operă – Originară în Italia, la începutul barocului ( după 1600), opera reprezintă o lucrare
dramatic-muzicală al cărei text este în întregime cântat cu sau fără accompaniment orchestral.
Opera începe cu o uvertură sau preludiu care reprezintă cadrul lucrării şi uneori o parte din cele
mai importante teme care vor fi dezvoltate ulterior. Interpreţii (în arii solo, duete, recitative, etc.)
îmbină arta vocală cu cea scenică, corurile şi baletul completând uneori partitura. Stilul de
interpretare în perioadele barocului şi cea clasică a fost numită retroactive „Bell Canto… În
perioada romantică compoziţiile sunt uneori pentru 6 voci.
 * Genuri folclorice și religioase
CÂnt – O compoziţie cu o singură linie monodică, fără accompaniment, utilizată în liturghiile
prtodoxă şi catolică.
Colind – Cîntecele de Crăciun sunt o tradiţie în mai multe ţări. Repertoriul cel mai vechi şi
vast este în Romînia.
Doină – Arie populară cu caracter liric, melancolic.
Gospel – Tip de muzică religioasă a negrilor înrudită cu blues-ul și jazzul.
Spiritual – Cântec religios al afro-americanilor care a constituit una dintre sursele jazzului.
* Genuri moderne
Blues – un gen de mizică vocal şi instrumental, originar în sudul SUA.
Cabaret – muzică de local dexvoltată în primele decenii ale secolului XX.
Calipso – un stil vocal cu acompaniament de percutie, originar din Trinidad.
Country – gen de muzică cu originea în sudul SUA, cu central în statul Tennessee; O formă
locală de muzică popular.
Disco – muzică de dans, popular în anii l970,în metro 4/4.
Muzică electronică – Gen muzical interest de inovatiile timbrale premise de dezvoltarea
aparaturii electronice.
Muzică etno – Muzică populară contemporană din estul Europei.
Fado – gen muzical urban popular în Portugalia.
Muzică de film – muzică de acompaniament la coloana sonoră a unui film.
Folk – variantă modernizată în anii 1960 a repertoriului epic din folcloruril britanic şi
American şi echivalentele create în alte ţări.
Funk – gen de virtuozitate, înrudit cu disco-ul şi cu muzica soul, în care predomină
elementele ritmice.
Hip-hop – muzica culturii rap, apărută în anii 70-80 ca variantă ”albă” a genului reggae.
Jazz – Muzică profană din America de Nord, practicată în principal de afro-americani și
impusă la sfârșitul sec. XIX în SUA, extinsă ulterior în întreaga lume.
Muzică lăutărească – muzică populară a populaţiilor rome din estul Europei.
Manele – iniţial un subgen lăutăresc, răspîndirea intensă începînd cu anul 1980 le-a
transformat într-un gen pop-folk răspîndit în România şi Balcani (sub diverse denumiri).
Merengue – un alt gen originar din Republica Dominicană în metro 2/4.
Muzică metal – iniţial o ramură a genului rock, s-a desprins în anii 1970 prin tematică şi
sonorităşi sumbre, trimiţînd la primitive. Ulterior s-a diversificat stilistic.
Muzica pop – varianta comercială a muzicii de jazz (mai tîrziu,a muzicii rock). Se
suprapune parţial cu muzica uşoară.
Muzica populară – adaptarea urbanizată (venită în contact cu muzica uşoară) a unor
piese folclorice sau compoziţii noi scrise în acest stil.
Regtime – gen muzical asemănător cu un marş sincopat. A pregătit apariţia jazzului.
Reggae – muzică cu subiect social-politic originară din Caraibe.
Rhythm and Blues – dezvoltat începînd cu anul 1940, este o variantă urbanizată,
comercială e muzicii blues.
Muzică rock – aparută la jumătatea anului l960,este o continuare a genului rock and roll,
permanent îmbogăţită ca expresie pînă în zilele noastre.
Rock and roll – Popular 1950-1960 ; influenţat de rhythm and blues. Formă simplificată
de jazz în care accentual se pune pe secţia ritmică pentru a favoriza dansul.
Samba – gen muzical asociat cu stilul de dans Brazilian de acelaşi nume.
Bossa Nova –o variantă care accentuează chitara acustică faţă de percuţie.
Muzică de scenă – muzică de acompaniament pentru producţii teatrale.
Muzică soul – gen cu text laic care împrumută genul pasional din muzica gospel.
Muzică uşoară – denumirea românescă a repertoriului nepretenţios, liric sau de dans,
scris de regulă pentru voce cu acompaniament. Se presupune parţial cu muzica pop.

III.Genurile plastico-coregrafice
Coregrafia este o formă de artă care se reflectă prin mișcarea corpului omenesc, adesea
acompaniată de muzică.

Dansuri Clasice, de societate sau standard

Mazurka, menuet, polca, tarantella, vals lent, vals vienez, tangou, foxtrot, lindy hop, swing, west
coast swing, blues, twist, boogie-woogie, quik-step.

Latino-americane- bolero, cha-cha, pasul double, bossa noba, salsa, bachata, la fel și
merengue, mambo, rumba.

Spaniole- muixerangal, flamenco.

Moderne- disco, roc- baletul, dans contemporan, dans modern,.

IV. Genul Original

Genul original și circ (circ-sport)- Pantomima. Clounada muzicală(excentrică) Păpuşile pe

estradă, Jonglerie Dresare, Magie-focus

Orice MAP nu este altceva decât un colaj, o suită de numere. Numărul artistic constituie o
materie primă și o formă de existență a MAP.