Clasicismul

“Nici o artă nu are o înrâurire aşa de mare asupra omului ca muzica.”

 Noţiunea de clasic şi clasicism, folosită în mod curent în limbajul muzicologic, are mai multe
înţelesuri. Termenul de clasic poate fi întrebuinţat ca epitet pentru un autor, un gen, o creaţie sau o
interpretare, ce pot fi luate ca model de către posteritate, indiferent cărei epoci îi aparţin. Astfel,
poemele lui Liszt sunt exemple clasice ale genului poem simfonic, după cum operele lui Wagner sunt
exemple clasice ale dramei muzicale romantice. La fel, Chopin este clasic al nocturnei, iar J. Strauss
clasic al valsului, deşi în creaţia acestor compozitori nu găsim trăsături stilistice clasice şi nici nu
aparţin epocii clasice. Şi toccatele sau fugile lui Bach, oratoriile lui Händel, opera bufă a lui Pergolesi
sau schiţele descriptive ale lui Rameau sunt lucrări clasice ale genurilor respective, autorii lor fiind
luaţi ca model de posteritate.
 Chiar şi anumite popoare au clasicii lor. Astfel, muzica rusă îi are drept clasici pe “cei cinci” şi pe
Ceaikovski; cea cehă pe Smetana şi Dvořak, cea norvegiană pe Nordraak şi Grieg; cea spaniolă pe
Albeniz şi Granados, cea românească pe Caudella, Dima şi Ştephănescu. Acordarea epitetului de
clasic nu implică neapărat situarea în trecut. Şi unor muzicieni moderni li se poate da epitetul de
clasic, dacă creaţia lor se dovedeşte a fi model al stilului epocii sau al unor noi metode de creaţie.
Astfel, Prokofiev, Şostakovici, Hindemith, Bartók, de Falla, Enescu sunt consideraţi drept clasici ai
muzicii moderne.
Nasterea operei

 În mod curent, termenul clasic se referă la apartenenţa stilistică la epoca clasică. Spre
deosebire de literatură, muzica clasică apare mai târziu şi durează mai puţin, fiind cuprinsă
între 1750 şi 1827, anul morţii lui Bach şi Beethoven. Situat în a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea, clasicismului muzical i se mai adaugă epitetul de vienez, întrucât cei mai de
seamă reprezentanţi ai acestei perioade au trăit la Viena.
Caracteristici ale muzicii clasice

 În muzica clasică vieneză domină simplitatea şi claritatea expresiei muzicale, armonia

formei, ce conferă plasticitate imaginilor artistice. Năzuind spre sinceritate şi firesc,
clasicii vienezi se apropie de bogata artă populară. Ei îmbogăţesc limbajul muzical cu noi
mijloace, mai expresive, şi, implicit, cu noi imagini artistice. Melodica are o naturaleţe,
fiind susţinută de un ritm ordonat, în care formulele ritmice formează unităţi simetrice.
Există un echilibru între melodie, ritm şi armonie, între construcţia sobră şi claritatea
expresiei, există o logică şi o ordine a structurilor sintactice şi cultul perfecţiunii formale.
Se remarcă limpezimea arhitectonicii, relieful sculptural al temelor şi simetria armonioasă
a întregului discurs muzical. Întruchipând în cel mai înalt grad principiile stilului clasic,
creaţia clasicilor vienezi a devenit prototipul clasicismului muzical, astfel că astăzi, prin
termenul clasic înţelegem un atribut desemnând un autor sau o lucrare care aparţine epocii
clasice a veacului al XVIII-lea sau chiar şcolii vieneze.
Forme muzicale ale muzicii clasice instrumentale

 Serenada - Piesa instrumentala dedicata unei persoane. In Evul Mediu se obisnuia sa fie interpretata seara,
cu sau fara acompaniament vocal, sub balconul iubitei.
 Divertismentul - Compozitie distractiva, in succesiune libera
 Sonata - Compoziție muzicală executată la un instrument sau la un grup restrâns de instrumente (da sonare),
în opoziție cu "cantata" (din latină: cantare), care indică o bucată muzicală interpretataă de vocea omenească
 Simfonia - Compoziție muzicală instrumentală de proporții vaste, alcătuită din mai multe părți (de regulă,
patru), fiind executată în sălile de concert sau pentru înregistrări de o amplă orchestră simfonică.
 Muzica de camera - Compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. În funcție de numărul
interpreților, orchestra de cameră se numește duo, trio, cvartet, cvintet, etc. De regulă, o astfel de orchestră
constă din instrumente cu coarde, la care uneori, se adaugă și instrumente de suflat .
 Menuet - Dans utilizat in special in piesele de factura clasica și preclasica.
 Uvertura - Piesă orchestrală care “deschide” drama unei reprezentaţii de teatru muzical
Compozitori

 Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788)

 Christoph Willibald Ritter von Gluck (1714-1787) - Orfeu şi Euridice

 Joseph Haydn (1732-1809) - Cvartetul imperial (imnul Germaniei)

 Antonio Salieri (1750-1825) - Armida
 Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) - Nunta lui Figaro, Flautul fermecat
 Ludwig van Beethoven (1770-1827) - Oda bucuriei, Sonata lunii
Va multumim pentru vizionare!

 Proiect realizat de:

 -Neacsu Antonia
 -Danciu Dominique
 -Cojocaru Gabriel
 -Simon Alex