Clasicismul Muzical

Clasicismul poate fi definit ca o mişcare artistică şi literară care promovează armonia

şi echilibrul. Clasicismul este o epocă stilistică încadrată cronologic între sfârşitul secolului al
XVII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, fiind o noţiune estetică ce echivalează ca sens cu cel
de echilibru, soliditate, simplitate, sobrietate şi perfecţiune.

Clasicismul poate fi împartit în două perioade:

- perioada de formare (mijlocul secolului al XVIII-lea) cu reprezentanţi precum: Giovanni

Batista Sammartini (1701-1775), Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788), Cristoph Willibald
Gluck (1714-1787), Johann Stamitz (1717-1757) şi François Joseph Gossec (1734-1829);

- perioada de manifestare (cea de-a doua jumătate a secolului XVIII şi începutul secolului
XIX), avându-i ca reprezentanţi de seamă pe: Joseph Haydn (1732-1809), Wolfgang Amadeus
Mozart (1756-1791) şi Ludwig van Beethoven (1770-1827).

În această perioadă cele mai des utilizate genuri muzicale, folosite de compozitorii
clasici au fost genurile instrumentale, distanţându-se puţin de muzica corală. Compozitorii
adoptă ca metodă principală de exprimare muzicală – simfonismul. Melodica are o
naturaleţe şi este însoţită de un ritm ordonat, în care formulele ritmice formează unităţi
simetrice.

Câteva forme şi genuri muzicale caracteristice stilului clasic perfecţionate în a doua

jumătate a secolului al XVIII-lea, sunt: sonata (ca formă şi gen), simfonia, concertul
instrumental, lied-ul, tema cu variaţiuni, muzica de cameră cu trio, cvartetul, cvintetul, etc.;
în cadrul muzicii vocale: opera, missa, oratoriul şi cantata.

Clasicismul vienez întruneşte toate cuceririle anterioare ale muzicii creând o artă
nouă cu o mare putere de generalizare. Aspirând spre simplitate, sinceritate şi naturaleţe,
acesta se deosebeşte de formele Barocului şi stilui lui Johann Sebastian Bach (1685-1750) şi
Georg Friedrich Händel (1685-1759). În Clasicism există o stabilitate între ritm, melodie şi
armonie.

Genurile simfonice presupun amplificarea orchestrei. Bazele orchestri de tip clasic

sunt puse de Wolfgang Amadeus Mozart şi Joseph Haydn. „Simfonismul clasic vienez
reprezintă un punct culminant în dezvoltarea muzicii instrumentale ” spune Gheorghe Goian.

Trăsăturile Clasicismului sunt prefigurate de epoca anterioară (a barocului) prin acele

elemente de concizie a formei, de echilibru architectonic, de unitate tematică, de dozaj al
elementelor de limbaj, în lucrările lui Arcangelo Corelli (1653-1713), Domenico Scarlatti
(1685-1757), Bach, Händel, Antonio Vivaldi (1678-1741), trăsături ce vizează înlocuirea
polifoniei cu monodia acompaniată, diversificarea şi cristalizarea unor forme şi genuri
specifice precum: sonata, concertul, simfonia.

Joseph Haydn (n. 31 martie 1732, Rohrau / Austria - d. 31 mai 1809, Viena) a fost un
compozitor austriac. Alături de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven face
parte din rândul marilor personalități muzicale ale epocii clasice vieneze. A fost unul din cei
mai influenți maeștri ai tradiției muzicale din Europa apuseană.

Totalitatea compozițiilor lui Joseph Haydn au fost reunite în anul 1957 de Antony von
Hoboken in „Catalogul Hoboken” (Hoboken-Verzeichnis, prescurtat: Hob.). Urmează o
selecție a principalelor sale creații:

 104 simfonii
 83 cvartete de coarde
 peste 20 trio-uri pentru instrumente cu coarde
 120 trio-uri pentru diferite combinații instrumentale
 peste 60 sonate pentru pian
 un mare număr de concerte pentru diverse instrumente (vioară, pian, violoncel,
trompetă, oboi, orgă etc.) și orchestră
 mai multe oratorii, de ex.: Die Schöpfung („Creația”), Die Jahreszeiten
(„Anotimpurile”)
 14 messe, printre care Missa in tempore belli, Nelsonmesse, Harmoniemesse,
Schöpfungsmesse
 peste 100 divertismente (Divertimenti), Cassațiuni, Nocturne etc.
 13 opere în stil italian

Joseph Haydn este și autorul melodiei imnului național al Germaniei compusă inițial în
onoarea împăratului Francisc al II-lea al Austriei în timpul războaielor napoleoniene și
introdus apoi ca „mișcare a doua” în Cvartetul de coarde op. 76 Nr. 3 (Hob. III:77), cunoscut
sub numele de „Kaiserquartett” (Cvartetul imperial).