Modernismul -

Într-un articol din presa Sovietică apărut după primul concert al lui Prokofiev după
reîntoarcerea în țară, Prokofiev a declarat: „Azi nu mai sunt vremurile când muzica se scria
pentru un cerc restrâns de esteţi. Azi, mulţimi imense din popor stau faţă în faţă cu muzica
serioasă şi aşteaptă întrebător. Compozitori, daţi atenţia cuvenită acestui moment: de veţi
îndepărta mulţimile, ele se vor duce spre jazz sau acolo unde „Marusia otrăvită, zace în
mormânt”; de veţi şti să le reţineţi, vom avea un auditorium cum n-a mai fost nicăieri şi
nicicând. De aci nu urmează însă să ne „adaptăm” acestui auditoriu. Adaptarea ascunde în sine
elementul necesităţii; din adaptare nu a ieşit niciodată ceva bun. Masele vor o muzică mare,
evenimente mari, iubire mare, cântece de voie bună. Ele înţeleg mai mult decât îşi închipuie unii
compozitori şi ele vor să-şi desăvârşească această capacitate.” 1
Secolul XX reprezintă un salt al civilizaţiei datorită progresului în domeniul tehnic şi cel
al ştiinţei. În acest secol s-au înnoit totodată şi limbajul căt şi arhitectonica muzicală. Până în
anul 1950 compozitorii au încercat diferite metode de înlocuire a limbajului muzical tonal
tradiţional. Renunţând la mijloacele de expresie ale romantismului, muzica din modernism
rezultă într-o fărâmiţare a expresiei şi o diminuare a contrastelor însăşi prin sporirea acestora.
Modernismul a fost o mişcare filozofică cât şi una artistică care s-a ridicat din
transformarea societaţii occidentale. Mişcarea reflecta dorinţa de a crea noi forme de artă,
filozofie şi organizare socială care reflectau apartiţia noilor tehnologii care includeau
urbanizarea şi războiul. Artiştii au încercat să se îndepărteze de formlele de artă traditională pe
care le considerau depăşite şi învechite. În coleţia de eseuri „Make it new!” poetul american Ezra
Pound, prin acest slogan încercă să convingă artiştii să adere la ideea da a crea arta dintr-un
material inovativ şi să rupă standardele formale şi contextuale ale vremilor de atunci. Acest
slogan poate fi considerat piatra de temelie a acestei noi mişcări.
Inovaţiile moderniste includ arta abstractă, muzica atonală, dodecafonismul, pictura
divizionistă, etc.
Eliberaţi de orânduirea absolutistă a organizării tonale, compozitorii obţin o libertate în
desfaşurarea melodiei. Astfel compozitorii moderni precum Geroge Enescu, Béla Bartók, Karol
Szymanowski, Manuel de Falla, Leoš Janáček, Dmitri Șostakovici, Serghei Prokofiev, folosesc
modalul, astfel realizând melodii cu un contur cu totul particular. Bartók s-a axat adesea si pe
muzica folclorică a ţării sale dar şi pe folclorul altor ţări, căutând stucturi adecvate arhitecturii
melodice: „Este foarte important ca veşmântul muzicii în care prezentăm melodia să poată fi


Aluzie la o romanţă de odinioară de gust îndoielnic, mahalagesc
1
1. S.S.Prokofiev – Autobiografie Însemnări – Articole, Editura muzicală a compozitorilor din
R.P.R pg. 99
dedus din caracterul ei, din trăsăturile muzicii pe care melodia le conţine în mod vizibil sau
latent, astfel ca melodia şi toate adaosurile ei să dea impresia unei unităţi indivizibile.”2
Sub impulsul muzicii populare, polifonia la Bartók, Janaček, Enescu, Szymanowski,
Prokofiev, Şostakovici păstrează modalul specific folclorului lor. Urmaşii marilor clasici ruşi au
cultivat polifonia mai mult decât predecesorii lor. Glazunov şi Taneev au dat culturii muzicale
ruse modele de scriitură polifonică. Axaţi însă pe tradiţia armonică, ei au conceput polifonia fără
a se desprinde de concepţia verticală. Printre urmaşii lor, Şostakovici tinde către un stil polifonic
cu caracter diatonic.
Unii compozitori moderni (Casella, Milhaud, Bartók, Hindemith, Prokofiev) realizează
fragmente politonale prin suprapuneri polifonice, concepute strict liniar şi mai ales prin ignorarea
consonanţei. Procedeul politonal nu neagă tonalitatea. Exemple de politonalisme găsim la
Strauss (în Simfonia Alpilor), Skriabin (Sonata a VI-a), Hindemith (Klaviermusik), Ravel
(Bolero), Bartók (Mikrocosmos), Prokofiev (Alexandru Nevski), Şostakovici (în Simfonia a XI-
a), Haciaturian (Spartacus), Stravinski (Ritualul primăverii). Aceasta nu înseamnă că ei neagă
mijloacele clasice de exprimare muzicală.

2
https://cpciasi.wordpress.com/lectii-de-istoria-muzicii/lectia-9-secolul-al-xx-lea-muzica-
moderna/
Concertul nr. I pentru vioară şi orchestră

În vara anlui 1917