Universitatea TRANSILVANIA din Braşov

Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

BOTEZ, DUMITRU D.
TRATAT DE CÂNT ȘI DIRIJAT CORAL, vol. I

PARTEA I
MATERIALUL SONOR ȘI ORGANIZAREA LUI

CAPITOLUL I
VOCEA UMANĂ

1. NOȚIUNEA DE VOCE
Materialul cu care operăm în muzica vocală este vocea umană. Îmbinarea termenilor „voce”și
„umană” ar părea că formează un pleonasm deoarece știm că vocea poate fi doar umană, omul
fiind singurul care are facultatea de a vorbi sau de a cânta în sensul fenomenului vocal. Deși,
cunoaștem expresii ca: vocea privighetoarei, vocea conștiinței, vocea poporului, etc. Sau, în
armonie de conducerea vocilor, de încrucișări de voci, ș.a . În școala de cânt folosim expresii ca
voce cântată, voce vorbită, voce de cap, voce de piept și altele de felul acesta.

2. ÎNTINDERE, REGISTRU, AMBITUS

În Evul Mediu și în Renaștere, scara muzicală generală a fost destul de restrândă, vocea fiind
considerată instrumentul principal. Scara se întindea doar atât cât puteau cuprinde vocile și cele
câteva instrumente din acel timp. Lărgirea scării muzicale generale s-a produs prin progresele
școlilor de cânt și prin perfecționarea treptată a instrumentelor. Orice scară muzicală, ca și întindere
a vocilor și instrumentelor, cuprind trei zone sonore numite registre. Sunetele joase aparțin
registrului grav, cele centrale registrului mediu, cele înalte registrului acut.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

3. OCTAVELE ȘI DENUMIRILE LOR

Pentru a nu ne rătăci în vastul spațiu sonor al scării muzicale generale, fiecare octavă a primit
un nume și fiecare treaptă o literă.

4. CHEILE
În decursul timpului au fost folosite nu mai puțin de zece chei. Patru din ele au ieșit demult din
uz : cheia veche franceză, cheile de bariton și cheia de bas profund. În majoritatea cazurilor, corul
se scrie acum în cheia sol.

5. ÎNSUȘIRILE VOCII UMANE

Vocea este una din cele mai impresionante creații ale naturii. Ea prezintă unele însușiri ce
diferă de la o persoană la alta, însușiri pe care dirijorul și în general orice muzician trebuie să le
cunoască.

a. Înălțimea este rezultatul numărului de vibrații ale coardelor vocale. De la un subiect la

altul ea variază între anumite limite determinând întinderea vocii respective. Datorită acestor
variații de înălțime, fiecare voce se situează într-o anumită zonă a scării vocale, înăuntrul căreia se
desfășoară pe cele trei registre : grav, mediu și acut.

b. Intensitatea depinde de amplitudinea vibrațiilor, aceasta ținând la rândul ei de mai mica

sau mai marea presiune pe care aerul, în cursul expirării o exercită asupra coardelor, întocmai cum
intensitatea sunetelor unui instrument de suflat rezultă din împingerea mai slabă sau mai puternică
a coloanei de aer, iar la un instrument de coarde din apăsarea pe coardă a arcușului.
c. Durata este în funcție de timpul cât glota se află deschisă și coloana de aer în continuă
curgere. Închiderea glotei sau întreruperea ieșirii aerului printr-o nouă inspirare face ca sunetul să
înceteze de a se mai produce.

d. Timbrul, rezultat al contopirii sunetului brut cu armonicele lui, este poate cea mai
interesantă însușire a vocii umane. Vocile se deosebesc una de alta, datorită atât construcției
organelor ce compun aparatul fonator, cât și felului cum sunetele sunt puse în rezonanță.

e. Justețea, capacitatea de a cânta „curat”, depinde de numărul exact de vibrații

corespunzător fiecărui sunet. Un număr de vibrații mai mic sau mai mare duce la intonarea mai jos
sau mai sus a sunetului, deci la un sunet „fals”.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

f. Suplețea este acea însușire a vocii de a fi elastică. O voce suplă trece ușor de la o nuanță
la alta, rezolvă cu succes probleme de virtuozitate, se adaptează fără mari dificultăți unui discurs
muzical oricât de sinuos, mai ales dacă dispune de o bună școală de cânt.

6. VECHILE DENUMIRI ALE VOCILOR

În secolul XV, părțile corale sunt distribuie astfel :

Triplum – partea cea mai înaltă

Duplum – partea intermediară, între tenor și vocea întâia
Tenor – partea principală
Contratenor – partea cea mai gravă

În secolul XV la Heinrich Isaac :

Cantus
Altus
Tenor
Bassus

În secolele XVI-XVII :

1. Superius (dessus, cantus, discantus)

2. Bass-dessus
3. Contratenor-altus
4. Tenor
5. Contratenor-bassus

O partitură franceză ar fi arătat și ea astfel :

1. Dechant
2. Haute-contre
3. Tenor
4. Taille
5. Basse-taille
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

În secoulu XIX, partitură corală modernă :

1. Soprano
2. Mezzosoprano
3. Contralto
4. Tenore
5. Baritono
6. Basso
7. Basso profondo

7. CATEGORIILE DE VOCI
Vocile omenești se grupează în trei mari categorii : voci de copii (fete și băieți), voci de femei
și voci de bărbați.
8. GENURILE DE VOCI
Între 5 și 6 ani vocile capătă o ușoară extindere la ambele extremități, devin mai consistente,
auzul dobândește oarecare siguranță și promptitudine.
După vârsta de 6 ani și până pe la 9-10 ani, vocile dobândesc o extindere apreciabilă.
Începând cu vârsta de 10 ani și până la apariția mutației, vocile se împlinesc treptat, sunt în
continuă extindere, așa încât putem distinge acum 3 grupuri de voci : înalte, medii și grave.
După mutație, băieții devin, așa-zicând, tenori sau bași, dar timbrurile nu le sunt clare încă.
9. VOCILE CORALE ALE AMATORILOR
Fiind vorba de voci nelucrate, înălțimea acestora nu satisface în suficientă măsură decât parituri
mai simple, nicidecum exigențele unor lucrări de amploare, clasice și mai ales contemporane.
10. ÎNTINDEREA VOCILOR CORALE DE AMATORI
Prin studiu scara poate fi sensibil lărgită, acordând corului suficiente posibilități de ordin tehnic
și expresiv. Pe întinderea aceasta a vocilor de amatori aflăm cele trei registre : registrul mediu –
cel mai plăcut, cel înalt – adesea forțat și strident, iar cel grav – pe măsură ce coboară e tot mai
firav.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

CAPITOLUL II
SELECȚIONAREA VOCILOR

11. CRITERII GENERALE DE SELECȚIONARE

Selecționarea elementelor pentru formațiile corale face parte din grupul celor mai importante
preocupări ale dirijorului.
În munca de selecționare diriorul întâmpină greutăți, e preferabil să alcătuim un cor de mici
proporții.
Primul gând ni se va îndrepta asupra sănătății viitorilor coriști. Un om cu sănătatea șubredă nu
va putea face față.
Cert este că în cor trebuie să primim oameni sănătoși, robuști, prezentabili pe cât se poate, fără
infirmități de natură a ne îngreuna munca.
12. CRITERII ARTISTICE
Ceea ce primează este calitatea vocală (voci sănătoase și plăcute).
Vom evita vocile cu defecte de respirație,vocile îmbătrânite, stinse.
13. SELECȚIONAREA COPIILOR

Înainte de a-i pune să cânte ei trebuie învățați să asculte, învățați să înțeleagă ce cântă și ce ascultă.
Începem cu studiul respirației al emisiei vocale, al auzului, ritmului și pronunției.
14. SELECȚIONAREA PENTRU CORURILE DE PROFESIONIȘTI
Este în realitate un concurs. Proba de voce va fi prima, eiminatorie pentru cei ce nu corespund.
Candidaților li se cere o bună respirație, o emisie corectă, timbru bine determinat, întindere de
aproximativ două octave, un perfect simț ritmic, excelentă acuratețe, o foarte bună dicțiune, așadar
o voce studiată, caldă, placută, fara imperfecțiuni. Câteva vocalize și exerciții de auz și de ritm ne
vor lămuri.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

15. SELECȚIONAREA PENTRU CORURILE DE AMATORI

Principiile sunt cam aceleași, dar la altă scară. Vom avea în vedere vocile bune și foarte bune,
dacă se poate chiar studiate, un număr de persoane care știu să solfegieze, spre a ajuta la însușirea
mai repede și mai bine a unui repertoriu.

CAPITOLUL III
CORUL

16. SCURTĂ INTRODUCERE

Corul este un ansamblu de voci, un instrument complex, organizat după principii de mult
statornicite și adaptate treptat epocilor prin care a trecut istoria muzicii.
Numele și-l trage de la corul grec antic, khoros, preluat și de romani, chors.
17. CATEGORIILE DE CORURI ȘI VARIANTELE LOR
Din felul cum sunt utilizate și distribuite vocile rezultă două categorii de coruri : de voci egale
și mixte. Sunt de voci egale corurile ce cântă numai în două din cele trei registre : corurile de copii
și de femei în registrele mediu și înalt, și corurile de bărbați în registrele mediu și grav, iar mixte
prin combinarea vocilor de copii sau de femeie cu cele ale bărbaților.
a. Corul de copii.
Cel mai interesant este corul copiilor de pe la vârsta de 10 ani, până la apariția mutației. Vocile
sunt mai împlinite, au devenit cristaline. Organizarea, instruirea și conducerea unui cor de copii
sunt îndeletniciri anevoioase.
Dirijorului I se cere să fie înzestrat cu darul de a-i înțelege și iubi pe micii lui cântăreți, de a se
face înțeles și simțit aproape de ei.

b. Corul de femei.
Având voci mature, împlinite, un spațiu sonor mai desfășurat, se caracterizează printr-
o mai mare amploare, prin rezistență și mlădiere, prin largi posibilități tehnice și expresive.
c. Corul de bărbați.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

Ni se înfățișează în două variante, una a adolescenților și cea a bărbaților adulți.

După mutație vocea are nevoie de o destul de lungă perioadă de așteptare.
Corul de bărbați se desfășoară pe o întinsă scară sonoră de mai bine de două octave.
d. Corul mixt.
Singura categorie de cor completă rămâne corul mixt, rezultat din îmbinarea a două și câteodată
a tuturor variantelor de coruri de voci egale.
Forma clasică și cea mai răspândită este acea a corului mixt alcătuit numai din oameni maturi,
femei și bărbați.
18. CORURI MULTIPLE
Corul dublu poate fi întâlnit fie în combinație de două coruri mixte, fie în combinații de cor
mixt plus cor de copii, cor bărbătesc plus cor de femeie sau multe alte combinații.
Corul triplu este și el utilizat. Îl aflăm în cântecul barzilor de Richard Strauss, trei coruri de
bărbați, în opera Aida de Verdi, două coruri mixte și unul bărbătesc, etc.
19. ALTE FORME DE PREZENTARE A CORULUI
Imaginația compozitorilor este fără margini. Ei născocesc tot felul de combinații, unele
interesante, altele bizare, multe din ele de foarte bun gust și efect coloristic.
De pildă celebrul cor de culise din opera Madamme Buterfly de Puccini.
Cântă numai sopranele și tenorii, permanent la intervalul de octavă.
20. CORUL CU SAU FĂRĂ ACOMPANIAMENT
În muzică, verbul a acompania are aceeași semnificație ca în vorbirea curentă : a însoți. Unul
sau mai multe instrumente însoțesc o melodie cântată din gură sau din vreun instrument.
Vocea sau instrumentul acompaniat se numește parte solistică sau simplu solo, iar persoanei
acompaniate ii se spune solist.
Partea însoțitoare este acompaniment, iar cel ce acompaniază este acompaniator.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

Când corul cântă fără acompaniament, execuția se numește acappella. Corul poate fi
acompaniat de unul sau mai multe instrumente. Cele mai frecvente sunt pianul, orga, clavecinul
sau harpa. Mai poate fi susținut și de o orchestră de camera sau de una simfonică.
21. COMPONENȚA NUMERICĂ A CORULUI
Există coruri mici, mijlocii, mari, foarte mari.
Multe sunt motivele care fac să credem că formația ideală este aceea de mărime mijlocie,
aproximativ 80 persoane.
22. RAPORTUL NUMERIC DINTRE GRUPELE CORALE
Teoria cea mai frecventă, susținută de marea majoritate a dirijorilor și aplicată mai peste tot,
fiind perfect logică, cere ca vocile de femei luate împreună să fie ceva mai numeroase ca ale
bărbaților, acestea din urmă fiind mai puternice.
23. ÎNTOCMIREA GRUPELOR CORALE
Corurile ce depășesc efectivul de 40-45 persoane au nevoie, pentru a-și cuceri o sonoritate
bogată și aleasă, de voci de mai multe genuri.
Dirijorul trebuie să fie foarte atent în a distinge diferitele genuri de voci și în distribuirea lor
la locurile cele mai potrivite.
24. ÎNCĂ CEVA DESPRE CORURILE MICI ȘI MARI
Răspunderea coristului este invers proporțională cu mărimea corului: cu cât corul este mai mic
cu atât răspunderea fiecărui corist este mai mare.
Un cor mic este ușor de organizat, de mobilizat, de instruit, de condus.
Numărul de coriști trebuie să depindă și de mărimea orchestrei.
Cu privire la corurile mari este nevoie de un efectiv coral numeros și mai cu seamă de un mare
și puternic cor de bărbați.
25. CORURILE DE MASE
Uneori corurile de mase ating proporții uriașe. Corul așa zis „de 2000”, în realitate de 3200
persoane, acompaniat de o fanfară de 300 instrumentiști, a cântat la inaugurarea Stadionului ”23
august” în fața unui public de peste 100000 de oameni.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

De reținut este faptul că cele mai bune rezultate se obțin cand se cântă la unison.

26. CORURI POPULARE ȘI CORURI ACADEMICE

Corul popular are drept bază a stilului său interpretativ emisia vocală naturală, nestudiată.
Proprii îi sunt modul de a cânta, pronunția locală a zonei folclorice din care face parte,
repertoriul și autenticitatea cântecului popular, pe care le păstrează cu sfințenie.
Corul academic prezintă sonoritatea clasică, bazată pe emisia vocală de bel-canto. El abordează
un repertoriu întocmit din lucrări cărora în general le spunem clasice, indiferent de epoca în care
au fost scrise.
Totul este insă interpretat în spiritul artei muzicale culte.

27. ANSAMBLURI DE CÂNTECE ȘI DANSURI

Ansamblul artistic este o formație complexă ce cuprinde soliștii vocali și instrumentiști de
muzică populară și cultă, cor, orchestră, corp de balet.
Spectacolele sunt combinate din dansuri populare și clasice, coruri a cappella și cu
acompaniament, piese solistice su interpretate în grupuri vocale, etc.
Corul poate fi academic sau popular.

28. CORURILE OSTĂȘEȘTI

Ostașii cântau în mars cântece mai mult sau mai putin reușite, mai bine sau mai slab realizate,
de cele mai multe ori strigăte.
Tipul în care se încadrează corurile ostășești este al tinerilor ieșiți de 3-4 ani din perioada
mutației, când vocile nu sunt încă bine stabilizate, dar care ne dau totuși posibilitatea întocmirii
unor coruri bărbătești la 2, 3 și 4 voci.

29. FORMAȚIILE CORALE ȘI SOLISTICE DE CAMERĂ

Reprezintă mici grupuri solistice : duete, terțete, cvartete mixte sau pentru voci egale, în
diferite combinații care aduc diversitate în programe de concert.

30. GRUPURILE VOCALE

Sunt formații camerale, de foarte mici proporții, între 10 și 15 persoane.
Apărute nu prea de mult, ele au devenit frecvente în concursuri cu rezultate bune și foarte bune.

31. ÎNCĂ CEVA DESPRE CORURILE ȘCOLARE

Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

Activitatea corală în școală trebuie sa fie un corolar al tuturor celorlalte activități.

Educația muzicală ar fi bine să înceapă lșa vârsta de 5 ani, deoarece copilul învață repede și
reține multe, și să nu se termine niciodată.

CAPITOLUL IV

INSTALAREA CORULUI ÎN DISPOZITIVUL DE LUCRU

32. AMPLASAMENT. AMPLASARE

Amplasament este locul anume amenajat unde asezăm o formație muzicală spre a-și desfășura
activitatea.
Instalarea în dispozitiv, deci asezarea ei în amplasament, și modul în care stabilim locul fiecărui
om în grupele vocale sau instrumentale este ceea ce numim amplasare.

33. AMPLASAMENTE DE ALTĂDATĂ

De-a lungul secolelor mulți dirijori s-au străduit să găsească forme de amplasare tot mai bune.
Astăzi putem alege dispozitivul care ne convine.
Putem crea noi moduri de amplasare. Dirijorul este cel ce hotărește, dar tot el poartă și
răspunderea hotărârilor sale.

34. AMPLASAREA GRUPELOR CORALE

Amplasarea corului trebuie să o urmeze pe cea a orchestrei și anume aranjarea vocilor corale
de la acut spre grav, de la stânga spre dreapta.

35. AMPLASAREA ÎN INTERIORUL GRUPELOR CORALE

Amplasarea va începe de la extrema stângă, unde vor lua loc vocile cele mai înalte, mai subțiri
și se va încheia la extrema dreaptă cu vocile cele mai grave.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

Iau loc întâi sopranele de coloratură, urmează mezzosopranele, altistele propiu-zise și

contraltele, apoi tenorii lirico-lejeri, tenorii lirici și spinto, după care baritonii lirici, baritonii
dramatici, bașii contabili și octaviștii.

36. AMPLASAREA CORURILOR ÎN CONCERTELE A CAPPELLA

Amplasăm grupele corale tot de la stânga spre dreapta, deși se cântă fără orchestră.

37. AMPLASAREA CORULUI ÎN CONCERTELE VOCAL SIMFONICE

Amplasarea clasică, fiind una din cele mai bune, plasează corul la peretele din fund al scenei,
în linie dreaptă, pe practicabile cu 4-5 trepte, în funcție de mărimea ansamblului coral, deasupra
ultimuli graden al orchestrei.

38. DIFERITE ALTE AMPLASĂRI

Când corul este acompaniat de un instrument trebuie să-i găsim și acestuia locul potrivit, spre
a fi văzut și auzit deopotrivă de dirijor, de cor și de public.
Dacă suntem acompaniați de un pian, acesta va fi amplasat în stânga dirijorului, în dreptul
sopranelor.

39. AMPLASAREA DIRIJORULUI

Amplasamentul său este podiumul din fața corului, așezat la mijlocul distanței dintre cele două
laturi ale scenei și la o depărtare de cor ce depinde și de mărimea corului, dar și de spațiul pe care
ni-l oferă scena.
Dirijorul trebuie să curpindă cu privirea întregul cor, și în același timp să fie văzut de fiecare
corist.

40. AMPLASAREA CORULUI LA MICROFON

Maestrul de sunet amplasează microfoanele cum știe că este mai bine, dar și amplasarea corului
poate să depindă tot de el.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

Cântarea a mezza voce este cea mai recomandabilă. Microfonul captează totul, chiar și ceea ce
nu dorim.
Nuanțele extreme (fortissimo, pianissmo), pot fi utilizate numai în limitele acceptate de
microfon.

41. AMPLASAREA ÎN AER LIBER

Este una dintre cele mai dificile, fiindcă depinde de condițiile atmosferice, de o cameră de
rezonanță, alegerea pieselor și de așezarea coriștilor.

42. CEVA DESPRE PRACTICABILE

Etajarea se realizează prin acel sistem de practicabile cu mai multe trepte numite si gradenuri.
Gradenurile trebuie să aibă o înălțime de cel putin 25 cm, și cel mult 30, așa ca fiecare rând să
se ridice cu cel puțin înălțimea unui cap deasupra celui din față.
La ultimul graden e necesară aplicarea unei speteze pentru a se sta fără teama de a cădea pe
spate.

43. MIȘCĂRILE SCENICE

a. Intrările corului in scenă și ieșirile

Dacă scena are o singură intrare la peretele din stânga, intră bașii din ultimul rând, iși ocupă
locurile urmați de bașii din rândul penultim.
Urmează altistele din rândul al treilea, apoi cele din rândul doi și în sfârșit cele din primul rând.
În aceeași ordine intră tenorii și la urmă sopranele.

b. Intrările și ieșirile soliștilor și dirijorului

Dacă soliștii sunt și membrii ai corului, ei rămân în cabine unde așteaptă comanda de intrare
în scenă. Întotdeauna soliștii intră înaintea dirijorului, acesta imediat după ei.
La terminarea piesei dirijorul dă mâna cu fiecare solist în parte, apoi toți se înclină în fața
publicului și părăsesc scena în ordinea în care au intrat.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

GÂSCĂ, NICOLAE
ARTA DIRIJORALĂ

1. SINCOPA

Este o formulă ritmică ce constă în deplasarea accentului de pe timpul sau partea de timp tare
pe timpul sau partea de timp slabă precedentă. Din punct de vedere expresiv, sincopa reclamă o
accentuare mai mare, mai pronunțată, decât cea dată de accentele metrice, întrucât ea conține
două accente: accentul ei și accentul metric următor. Trecerea de la sincopă la partea următoare
trebuie să se facă prin gest clar, printr-o mișcare de seria celor utilizate la intrările de pe
parcursul execuției.

Sincopele pot fi pe timp sau pe părți de timp, simetrice sau asimetrice, augmentate sau
diminuate.

Sincopele succesive se pot prezenta sub două aspecte:

a. Sincope succesive concomitent la toate vocile
b. Sincope succesive numai la unele voci

2. TACTAREA TIMPILOR ALE CĂROR SUNETE SUNT

PRELUNGITE PRIN LEGATO SAU PUNCTE

În asemenea cazuri începutul duratei prelungite se tactează prin gesturi active, după care dacă
sonoritatea este constant mare, se utilizează gesturi active, dar mai mici ca amplitudine decât
gestul inițial.
Dacă între sunetul prelungit și cel următor există o legătură melodică strânsă, impulsul
mișcării va trebui să fie moale, dar vizibil executat spre a determina precis atacul acestui
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

moment. De obicei, în asemenea cazuri acompaniamentul melodiei ajută interpreților în

executarea atacului sunetului următor duratei prelungite prin puncte sau legato.

3. MARCAREA SCHIMBĂRILOR DE ARMONIE

Armonia este unul dintre principalele mijloace de expresie a artei muzicale ce permite
reliefarea conținutului de idei și sentimente. Îmbinările armonice determină sensul expresiv al
frazei muzicale, logica înlănțuirilor supunându-se expresiei frazei muzicale.
Aceste schimbări se tratează în același fel cu intrările: se pregătesc și se atacă printr-o
mișcare dirijorală subliniată. Dar nu numai schimbarea întregii armonii trebuie marcată dirijoral,
ci și apariția unui element melodic nou, a unui cromatism sau element ce are un sens bine
determinat în desfășurarea muzicală și care aduce o schimbare de armonie și de sens expresiv.

4. CONDUCEREA VOCILOR ÎN LUCRĂRILE POLIFONICE

În contextul unei lucrări polifonice, o linie melodică, apărută la o voce pentru o durată relativ
scurtă, poate fi condusă numai cu mâna stângă, de la început și până la sfârșitul ei, mâna dreaptă
continuând să realizeze lucrarea în ansamblu, conducând execuția celorlalte voci, a celorlalte
linii melodice.
În pasajele de factură polifonică, dirijorul trebuie să acorde o atenție deosebită momentelor
apariției noilor linii melodice, să le pregătească apariția și să le imprime caracterul. Totodată,
munca dirijorului nu trebuie să se fărâmițeze, grija principală a lui fiind realizarea de ansamblu a
lucrării.

5. MĂSURILE COMPUSE ETEROGEN SAU MIXTE

Măsurile compuse eterogen, sau măsurile mixte, sunt alcătuite din două sau mai multe măsuri
simple de metru diferit având numărul timpilor echivalent cu numărul măsurilor simple
componente.
Măsurile mixte sunt de: 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12 și 13 timpi.

Măsurile de 5 timpi
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

Măsurile compuse eterogen de 5 timpi sunt alcătuite din două măsuri simple, una binară și
alta ternară având două accente: unul rincipal pe timpul întâi și altul secundar pe timpul al
treilea, dacă ordinea succesiunii măsurilor este de 2+3 sau pe timpul al patrulea, dacă ordinea
măsurilor este de 3+2.

Măsurile de 7 timpi

Măsurile compuse eterogen de 7 timpi sunt alcătuite din trei măsuri simple, două de metru
binar și una de metru ternar. Aceste măsuri au trei accente: unul principal pe primul timp al
măsurii și două secundare pe timpii ce corespund începutului măsurilor simple componente.
Ordinea măsurilor simple componente poate fi: 3+2+2; 2+3+2; 2+2+3.

Măsurile de 8 timpi

Măsurile compuse eterogen de 8 timpi sunt alcătuite din trei măsuri simple, două ternară și
una binară, având trei accente, unul princpal, pe primul timp al primei măsuri simple și două
secundare, pe primii timpi ai celorlalte două măsuri simple.
Ordinea succesiunii măsurilor simple poate fi: 3+3+2; 3+2+3; 2+3+3.

Măsurile de 9 timpi

Măsurile compuse eterogen de 9 timpi sau mixte sunt alcătuite din patru măsuri simple: trei
binare și una ternară.
Succesiunea măsurilor poate fi: 3+2+2+2; 2+3+2+2; 2+2+3+2 sau 2+2+2+3.

Măsurile de 10 timpi

Măsurile compuse eterogen de 10 timpi sunt alcătuite din patru măsuri simple: două binare,
două ternare.
Ordinea succesiunii măsurilor poate fi diferită: 3+3+2+2; 3+2+3+2; 3+2+2+3; 2+3+2+3;
2+3+3+2; 2+2+3+3.

Măsurile de 11 timpi

Măsurile compuse eterogen de 11 timpi se prezintă sub două aspecte.

Universitatea TRANSILVANIA din Braşov
Facultatea de Muzică
Specializarea – Muzică
An academic 2017 – 2018
Dirijat COR – A2 S1
Student Mototolea Georgiana Cristina

Un prim aspect și cel mai des întâlnit este acela când măsurile mixte de 11 timpi sunt
alcătuite din cinci măsuri dirijorale simple, una ternară și patru binare.
Ordinea măsurilor simple poate fi: 3+2+2+2+2; 2+3+2+2+2; 2+2+3+2+2; 2+2+2+3+2;
2+2+2+2+3.

Măsurile compuse eterogen de 12, 13 și 14 timpi

Aceste măsuri se întâlnesc foarte rar în creația muzicală cultă și destul de rar în folclor. Din
punct de vedere dirijoral ele pot fi analizate și dirijate după aceleași principii, avându-se în
vedere numărul și felul măsurilor simple componente.

6. MĂSURILE ALTERNATIVE

Prin măsuri alternative se înțelege alternanța măsurilor de metru și factură diferită în

desfășurarea muzicală. Măsurile alternative pot fi: simetrice sau asimetrice. Diferența dintre
măsurile alternative simetrice și măsurile compuse este dată de forța accentelor măsurilor. În
cazul măsurilor alternative simetrice, accentele măsurilor ce se succed sunt egale ca forță, în timp
ce în cazul măsurilor compuse accentul primei măsuri este mai tare decât al celorlalte măsuri ce
intră n componența măsurii.

7. DIRIJAREA LUCRĂRILOR NOTATE FĂRĂ MĂSURĂ

Acest procedeu se întâlnește și în folclor, determinat fiind de greutățile de notare a melodiilor

populare.
Un alt procedeu mai rar utilizat constă în dirijarea în unu a tuturor timpilor.
De un prețios ajutr în cazul pieselor scrise fără măsură sunt indicațiile de tempo și caracter
ale compozitorului și determinarea precisă a motivelor și frazelor.