Universitatea TRANSILVANIA din Braşov – Facultatea de Muzică

Specializarea – Pedagogie Muzicală

An academic 2016 – 2017
Dirijat COR – A1 S1
Student Antinie Alexandru

BOTEZ, Dumitru D. – Tratat de cînt şi dirijat coral

Introducere in tehnica tactarii

Fiecare dirijor are personalitate sa, gesturi caracteristice, modul său particular de a
conduce, dar mişcările mâinilor trebuie să prezinte şi trăsături comune tuturor dirijorilor,
pentru a fi pretutindeni cunoscute şi înţelese, aşa ca orice ansamblu vocal sau instrumental să
poată cânta după ele, să poată răspunde „la mâna” dirijorului. Studiile de tehnică a mâinilor
sunt aceleaşi peste tot, ca şi cele de tehnică vocală şi instrumentală. În dirijat participă într-o
apreciabilă măsură şi expresia feţei, a privirii mai ales, trădând emoţiile, frământările noastre
interioare, determinate de conţinutul şi înţelegerea de către noi a operelor muzicale pe care le
interpretăm.

Gestul trebuie gândit şi studiat, ceea ce i se potriveşte foarte bine şi gestului dirijoral.
Aşadar, gestul trebuie să fie corect, adică sigur, convingător, fără ezitări şi fără a da naştere la
confuzii. Dirijorul nu poate nici vorbi în timpul unui concert şi nici nu se poate plimba dintr-un
loc în altul. Lui nu-i rămâne decât gestul şi privirea, prin care îşi exprimă stările emoţionale.
Dacă gestul nu este ferm şi nu evocă imaginile din opera muzicală, aceasta nu va fi înţeleasă de
ascultător, iar interpretarea ei va rămâne un simplu act formal, lipsit de vizibilitate.

Se poate cânta fără dirijor?

Reputatul şef de orchestră Bruno Walter răspunde: “ Se poate , dar nu orice partitură”.
Există totuşi formaţii – de obicei orchestrale, mai reduse ca număr de executanţi – ai căror
dirijor se află în mijlocul instrumentiştilor. Şi mai puţină nevoie de dirijor au formaţiile foarte
mici – duete, terţete, cvartete – dar şi aici este cineva care face parte din formaţie şi care se află
în centrul atenţiei celorlalţi. El marchează cu discreţie cel puţin începerile şi terminaţiile, dacă
nu şi intrările mai dificile, închiderea coroanelor, unele momente semnificative etc.

Dirijorul cu sau fără baghetă

Cei mai numeroşi, argumentează că bagheta este un însemn de veche tradiţie,

reprezentând autoritatea şi demnitatea dirijorului. Din punct de vedere practic, susţin ei,
bagheta este continuarea, o prelungire a braţului, dirijorul apropiindu-se astfel de
instrumentiştii sau de coriştii care prin amplasare stau la distanţe mari fată de dânsul.

Nu în baghetă stă marele talent şi marea artă dirijorală, tot aşa cum, părăsind bagheta,
nu înseamnă că vor ajunge mai curând la cucerirea unor culmi ale artei muzicale.

Dirijorul cu sau fară partitură

Cu cât lucrarea este mai dificilă şi de mai mari proporţii, cu atât ştimele corului şi
partitura dirijorului sunt mai necesare, fără ca aceasta să ne scutească de a le cunoaşte în cele
mai mici amănunte. Nu e nici o ruşine a se cânta cu partitura în mână, cum s-a crezut o bună
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov – Facultatea de Muzică
Specializarea – Pedagogie Muzicală
An academic 2016 – 2017
Dirijat COR – A1 S1
Student Antinie Alexandru

bucată de vreme. În concertele de înalt protocol ni se pare firesc şi de bun gust să se cânte şi să
se dirijeze pe dinafară, cu excepţia marilor cantate şi oratorii, cu grija de a nu fi absorbiţi de
ştime şi de partituri, când am putea cădea în greşeala de a părăsi ţinuta demnă şi solemnă a
momentului.

Estetica gestului dirijorului

Tehnica dirijatului se realizează pe baza unui studiu sever şi progresiv, aşa cum se
formează tehnica oricărui alt instrument. Important este ca dirijorul să şi placă privirii, să se
desfăşoare în forme artistice. Dirijorului i se cere eleganţă în mişcări, ca şi actorului, ca şi
balerinului.

De la eleganţa şi, am zice, măreţia gestului dirijoral, până la mişcările dezordonate ale
braţelor, capului, picioarelor, este o gamă întreagă de mijloace de exprimare prin gestul
dirijoral, din care unele ne sunt recomandabile, iar altele nu.

Poziţia dirijorului

Trunchiul drept, fără a lăsa impresia de înţepenire, uşor înclinat înainte, în nici un caz
lăsat pe spate. Picioarele pe aceeaşi linie, cu o deschidere între ele de 25-30 cm şi nu mai mult.
Greutatea corpului lăsată pe tălpi, nu pe călcâie.

Sunt, de asemenea, admise uşoare întoarceri ale capului spre dreapta şi stânga, sunt
îngăduite şi mici întoarceri ale corpului spre stânga şi spre dreapta. Este admisă aplecarea
foarte puţin a bustului înainte, în mod decent, în gesturile de solicitare, şi uşoara lui retragere în
gesturile de acoperire. Totul trebuie realizat cu discreţie şi cu bun gust.

Sunt cu totul de neadmis lăsările pe spate sau pe genunchi, ridicarea pe vârful

picioarelor, fandările, lăsarea corpului pe un singur picior, în timp ce celălalt stă cu tocul în sus
şi cu vârful lipit de podea sau de podium. Sunt inutile şi dizgraţioase şi mişcările exagerate ale
braţelor, ridicarea şi coborârea umerilor, mişcările dezordonate ale coatelor, mai cu seamă
când dirijorul este privit din spate, fapte pe care le considerăm de natură a fi excluse din
activitatea dirijorală, nu numai în concerte, ci şi la repetiţii. Înainte de a începe să conducă,
dirijorul trece printr-o poziţie ce se află între aceea de conducere şi cea de repaus. Există,
fireşte, şi momente de repaus, atât în concerte cât şi în repetiţii.

Braţele şi părţile lor componente

Braţele sunt alcătuite din trei părţi:

 Mâna, ce cuprinde palma cu partea boltină numită podul palmei, şi degetele; această
parte se termină la încheietura care în terminologia noastră s-a consacrat cu numele de
poignet.
 Antebraţul, partea de la poignet până la cot
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov – Facultatea de Muzică
Specializarea – Pedagogie Muzicală
An academic 2016 – 2017
Dirijat COR – A1 S1
Student Antinie Alexandru

 Braţul, partea de la cor până la umăr.

Poziţia braţelor

În continuarea lor mişcare, braţele pot evolua pe trei planuri, cărora în vocabularul
curent le spune poziţii.

1) Poziţia medie este aceea pe care braţele îşi exercită cele mi multe atribuţii din cadrul
activităţii de conducere, îndeosebi în nuanţele medii şi tempourile moderate, fără ca
acesta să constituie neapărat o regulă de la care să nu ne putem abate. În poziţia medie
gesturile se efectuează mai mult din mână şi antebraţ.
2) Poziţia înaltă este mai rar folosită. Are, totuşi, un rol important în tempourile repezi şi
foarte repezi, şi uneori în nuanţele puternice, când ridicarea braţelor se traduce prin
solicitarea unui efort, dacă este justificat.
3) Poziţia joasă, şi mai rar utilizată, este şi întrucâtva incomodă, şi mai prezintă şi
dezavantajul că este mai puţin vizibilă.

În poziţia medie, gestul ar putea să exprime energie, hotărâre, uneori linişte, nostalgie;
în cea înaltă, elan, strălucire, neastâmpăr, virtuozitate. În poziţia joasă gestul ne sugerează mai
mult o stare de toropeală, de revenire, de melancolie.

Îmbinarea poziţiilor

Cele trei poziţii ale braţelor nu sunt şi nici ne e bine să fie cu totul separate una de alta.
Vrând, nevrând, la o schimbare de tempo sau de nuanţă vom trece uşor din poziţia medie spre
cea înaltă sau spre cea joasă, pentru un timp mai lung, sau mai scurt.

Independenţa braţelor

Între braţele noastre există o oarecare dependenţă, ceea ce face ca în foarte multe
situaţii ele să producă mişcări identice. În dirijat, permanenta asemănare a mişcărilor dă
naştere unei monotonii greu de suportat. Rolul cel mai important al braţului drept este de a
indica timpii măsurilor, cu alte cuvinte de a tacta. El trebuie să se simtă perfect liber,
independent, fără a se lăsa influenţat de mişcările de altă natură ale braţului stâng.

O seamă de alte acţiuni, ca avertizarea, avântul, atacurile, prevenirile, întreruperile,

terminaţiile, darea unor intrări, marcarea sincopelor şi contratimpilor, conducerea coroanelor
etc.

Atenţia braţului stâng este cu deosebire îndreptată asupra laturii expresive a conducerii.
El susţine şi modelează cantilena, evidenţiază unele voci şi estompează pe altele, când este
cazul, sugerează dinamica lucrărilor, unor grupe sau întregului ansamblu, prin gesturi de
solicitare sau de acoperire, subliniază accentele, îndeosebi pe cele patetice, dă şi el unele
intrări, de obicei altele decât cele pe care le enunţă braţul drept.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov – Facultatea de Muzică
Specializarea – Pedagogie Muzicală
An academic 2016 – 2017
Dirijat COR – A1 S1
Student Antinie Alexandru

Comenzile de începere şi de terminare

Începerea discursului muzical şi terminarea lui sunt momente dintre cele mi importante
în actul dirijoral. Ele se realizează cu ajutorul unor gesturi pe care le-am numit comenzi.
Simultaneitatea începerilor şi terminaţiilor este obligatorie pentru toţi membrii ansamblurilor
vocale şi instrumentale, atât în repetiţii, cât şi în concerte.

Gestul ce enunţă începerea este precedat de două comenzi: avertizarea şi avântul sau
elanul. La începeri, prima comandă avertizează, atrage atenţia asupra momentului începerii.
Cea de a doua comandă se referă la acumularea energiei necesară oricărui început, practic
realizată prin inhalarea aerului, adică prin inspiraţie. Când este însă vorba de terminaţii, ele nu
mai au nevoie de acumulare de energie, încât gestul se elimină de la sine. Rămâne doar
prevenirea, echivalentă cu avertizarea.

Reculul

Reculul ne ajută să asigurăm precizia şi perfecta simultaneitate a unor începeri şi

terminări, a unor deschideri şi închideri de cuvinte şi mai serveşte la închiderea unor coroane, la
realizarea foarte exactă a unor formule ritmice.

Tactarea schematică

A tacta înseamnă a indica timpii măsurilor.

Măsurile se tactează astfel:

 Cele de 2 timpi – primul timp cu direcţia în jos, al doilea cu direcţia în sus, pentru
ambele braţe.
 Cele de 3 timpi – primul timp cu direcţia în jos pentru ambele braţe; al doilea timp spre
dreapta pentru braţul drept şi spre stânga pentru braţul stâng; al treilea timp în sus
pentru ambele braţe.
 Cele de 4 timpi – primul timp cu direcţia în jos pentru ambele braţe; al doilea cu direcţia
spre stânga pentru braţul drept şi spre dreapta pentru braţul stâng; al treilea spre
dreapta pentru braţul drept şi spre stânga pentru cel stâng; ultimul timp în sus pentru
ambele braţe.

Tactarea măsurilor de 6, 9 şi 12 timpi, în tempourile repezi,cu concentrarea a câte trei

timpi pentru fiecare bătaie, indiferent de valoarea timpilor este la fel cu a măsurilor de 2,3 şi 4
timpi : măsurile de 6 timpi, ca cele de 2, masurile de 9 timpi ca cele de 3, măsurile de 12 ca cele
4 timpi.

Măsurile mixte de 5 şi de 7 timpi se tactează prin combinarea măsurilor de 2 şi 3 timpi (

2+3 sau 3+2) sau 3 şi 4 timpi ( 3+4 sau 4+3).
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov – Facultatea de Muzică
Specializarea – Pedagogie Muzicală
An academic 2016 – 2017
Dirijat COR – A1 S1
Student Antinie Alexandru

Tactarea prin divizarea timpilor şi prin desfacerea unităţilor de tactare

Într-o măsură de 2 timpi vom bate de patru ori, într-o măsură de 3 de şase ori, într-o
măsură de 4 vom bate de opt ori.

În măsurile de 6, 9 şi 12 timpi nu putem sa tactăm prin diviziuni, întrucât timpii nu se

divid; dar le tactăm prin desfacerea unităţilor de tactare în cei trei timpi din care este alcătuită
fiecare unitate de tactare.

Preliminarii la tactarea artistică

Tactarea arătată până acum este însă mult prea schematică pentru a putea construi
gestul dirijoral preconizat, un gest expresiv, colorat, care să constituie un adevărat limbaj. Dar
ca să ajungem la realizarea tactării artistice şi la construirea unui singur şi elegant gest dirijoral
este necesar un studiu riguros şi progresiv. Pornind, deci, de la cele trei mişcări principale, din
care derivă toate celelalte : mişcarea verticală, mişcarea oblică şi mişcarea circulară.

Exerciţiile sunt repartizate pe patru faze şi se referă la :

 Studiul mâinii şi poignet-ului, în poziţia medie, apoi în cea înaltă, cu antebraţul sprijinit.
 Studiul mâinii şi antebraţului, în poziţia medie, apoi în cea înaltă, cu cotul sprijinit.
 Studiul mâinii, apoi al antebraţului, în poziţiile medie şi înaltă, fără ca antebraţul şi
cotul să mai fie sprijinit.
 Studiul mâinii şi antebraţului în poziţia medie, combinată cu cea joasă, apoi în poziţia
medie combinată cu cea înaltă şi, în sfârşit, cu îmbinarea tuturor celor trei poziţii, ceea
ce de fapt înseamnă studiul braţelor în întregimea lor.

Începerile şi terminaţiile
Începerile

Se produc nu numai la începutul lucrărilor pe care le executăm, ci şi în interiorul lor,

după o pauză generală, sau când dirijorul solicită repetarea o dată sau de mai multe ori a unor
pasaje, pentru corectarea unor greşeli, pentru mai buna rezolvare a problemelor încă nepuse la
punct. Nici o începere nu se poate produce fără comenzile respective: avertizare, avântul şi
deschiderea. Avertizarea nu trebuie să dureze mai mult de 4 până la 5 secunde, când piesa ce
urmează este lentă, şi de 3 până la 4 secunde când tempoul piesei este repede. O avertizare
prelungită are drept rezultat scăderea atenţiei colectivului. Darea avertizării din poziţie joasă nu
este deloc recomandată.

Avântul este obligatoriu, deoarece în momentul executării lui corul inspiră.

Ambele sunt comenzi ce trebuie văzute foarte bine de către cor.

Universitatea TRANSILVANIA din Braşov – Facultatea de Muzică
Specializarea – Pedagogie Muzicală
An academic 2016 – 2017
Dirijat COR – A1 S1
Student Antinie Alexandru

Începerile întârziate

În tempourile lente ele produc efecte vizuale deosebite, dar sunt periculoase în
tempourile repezi, dacă nu sunt bine studiate. După inspirarea aerului, la darea avântului, corul
reţine aerul inspirat câteva secunde. Sunt tocmai acele secunde ce se petrec de la pornirea
braţelor în jos, până la terminarea reculului.

Amploarea gesturilor

Este în funcţie de dinamica şi agogica propuse de compozitor, dar nu totdeauna există

între ele o foarte strânsă legătură. Gesturile moderate sunt cele mai indicate, căci nu atât
mărimea gestului determină nuanţa, cât vigoarea sau calmul lui. Avântul, dintr-o singură
mişcare imprimă tempoul, nuanţa, caracterul, dinamismul piesei respective.

Începerile pe timpi întregi

Când începerea are loc pe primul timp al unei măsuri, oricare ar fi ea, facem exact ce am
arătat până acum: avertizare, avânt, deschidere prin coborârea braţelor.

Când începerile sunt pe timpul doi, avântul se va da pe timpul întâi. Aşadar, pentru
toate măsurile avântul se va da în jos. Începerea se va da în sus pentru măsurile de 2 timpi, spre
dreapta pentru braţul drept în măsurile de 3 timpi, şi spre stânga pentru acelaşi braţ drept, în
măsurile de 4 timpi.

Începerile pe părţi de timp

Sunt cele ce se produc nu pe timpul tactat, ci pe a doua lui jumătate, şi nu de puţine ori
pe valori chiar mai mici. Avântul se dă tot pe timpul care precede începerea, iar deschiderea se
dă pe pauza dinaintea începerii.

Terminaţiile

Terminaţiile se întâlnesc totdeauna, cum e şi firesc, la sfârşitul oricărei lucrări muzicale,

dar le întâlnim şi în interior, înaintea unei pauze generale, la o suspensie, sau când un anumit
pasaj se repetă o dată sau de mai multe ori, la cererea dirijorului.

Dirijorul care respectă arta sa şi se respectă pe el însuşi, controlează şi ţine în mână

totul. La fiecare sfârşit de frază facem o închidere şi la fiecare început facem de altă frază facem
o nouă deschidere.

Anacruzele

Formulele construite pe baza ritmului cruzic încep direct cu elanul, energia şi hotărârea
ce o dă accentul ritmic principal, formulele construite pe baza ritmului anacruzic pregătesc,
printr-un avânt, apariţia acestui elan.
Universitatea TRANSILVANIA din Braşov – Facultatea de Muzică
Specializarea – Pedagogie Muzicală
An academic 2016 – 2017
Dirijat COR – A1 S1
Student Antinie Alexandru

Anacruza poate fi întâlnită atât la începutul unei lucrări muzicale, cât şi în cursul ei,
alcătuită fie dintr-o singură notă, din două sau mai multe.