SISTEMUL TONAL-MODAL

A LUI BÉLA BARTÓK

 Béla Bartók, asiduu cercetător al folclorului sud-est european (în care
se include şi folclorul românesc, căruia îi acordă o consideraţie deosebită),
asimilează în opera sa legi constructive profunde, emanate de cântecul
popular.
Gândirea sa tonal-armonică se înscrie cvasi-total în sfera folclorică.
Începând cu simple prelucrări, armonizări de melodii populare, în care intuieşte
cerinţele modalului (în înlănţuirea liberă a trisonurilor, polifonizarea neimitativă,
armonizarea melodiei cu propriile sunete şi intervale), evoluează vertiginos
către înţelegerea imanenţei creatoare folclorice, ceea ce îl va ajuta să
dobândească o manieră stilistică personală, concretizată şi în gândirea sa
tonal-armonică.

După E. Lendvai, gândirea tonal-armonică a lui B. Bartók se bazează pe:

- principiul axelor,
- legea secţiunii aurii
(sectio aurea),
- principiul simetriei,
- modurile acustice.
În procesul creaţiei se realizează o sinteză între principiul axial, secţiunea aurie şi
simetrie, sinteză din care obţine cromatica sa, în timp ce modurile acustice reflectă mai
mult concepţia sa diatonică.

Iată conţinutul celor 4 aspecte conform teoriei lui Lendvai:

Sistemul axial se bazează pe extinderea gândirii armonice

funcţionale clasice, pornind de la periodicitatea cadenţială S-D-T.
Conform acestei relaţii, oricare T are o S şi o D şi astfel se alcătuieşte modelul
S-T-D.
Constituind acest model, pornind de la gama Do, obţinem Fa-Do-Sol. Aplicând
modelul pe întreg cercul tonalităţilor se obţin 4 grupe de periodicitate S-T-D:
Unind prin nişte axe tonalităţile ca aparţin aceleiaşi funcţii, rezultă:
 O axă uneşte două laturi opuse care pot fi considerate în relaţie

de pol şi antipol (de exemplu Do-Fa diez). Polul şi antipolul

reprezintă o atracţie şi totodată un contrast mai mult decât cele

învecinate (Do-Mi bemol, Do-La). Polul şi antipolul îşi pot schimba

locul între ei, fără ca funcţia să se schimbe. Astfel, un şir

cadenţial La-Re-Sol poate deveni La-Lab-Reb în care Re şi Sol au

fost înlocuiţi cu antipolii lor La bemol, Re bemol.

 Sistemul axial presupune deci prezenţa a două dimensiuni
de atracţie: pol şi antipol, precum şi cea de
-axă principală
- axă secundară.
Iată câteva exemple de constituire melodică în baza axelor:
Castelul lui Barbă Albastră tensiunea pol-antipol se dezvoltă de la raportul

întunecat-luminos-întunecat, opera începând în Fa diez, se dezvoltă şi

culminează în Do şi se încheie în Fa diez. În Concertul pentru vioară tonica Si

este schimbată în tratare cu antipolul Fa. Muzică pentru coarde, celestă şi

percuţie are în fiecare din părţi următoarea structură tonală:

Partea Începutul şi sfârşitul Tratarea

I în La în Mib
II în Do în Fa#
III în Fa# în Do
IV în La în Mib
Cele 4 părţi se bazează pe cei 4 poli ai axelor; părţile extreme (I şi

IV) pe axa La-Mi bemol, cele din mijloc (II-III) pe axa Do-Fa diez.

Sistemul axelor este transpozabil, dând astfel posibilităţi

mari de manevrare. Însăşi o rezolvare D-T oferă în sistemul axial

mai multe posibilităţi, de exmplu Mi-Do, Sol-Do, Si bemol-Do, Re

bemol (Do diez)-Do.

 SISTEMUL AXELOR reprezintă (istoric) o
extindere a folosirii paralelelor pe întregul cromatic.

Astfel, din conceptul cadenţial:

Clasicismul implică
şi treptele secundare la terţa
inferioară

Romantismul
adaugă şi terţa superioară
Bartók va închide circuitul cu terţa celor două terţe
(respectiv cvarta mărită).

În opoziţie cu dodecafonia, principiul axelor

teoretizat de Lendvai pare continuatorul logic (armonic)
al sistemului tonal-funcţional.
 LEGEA SECŢIUNII AURII (sectio aurea) este
folosită pe scară largă de creaţia lui Bartók. În special cromatica sa e
supusă acestei proporţii, spune Lendvai.

Un prim rezultat al acestui mod de gândire este obţinerea celor

două acorduri de cvartă perfectă şi terţă mică

din care ia naştere acordul major-minor

considerat de Lendvai cel mai caracteristic acord al lui Bartók:

Acest acord apare şi cu septimă

Prezenţa septimei (si bemol) e explicată prin îmbinarea secţiunii aurii cu principiul
axelor, îmbinare din care rezultă un acord reprezentând axele T şi D suprapuse:

Din acest acord tip alfa (format din cele două funcţii de T şi D) se extrag mai multe
segmente:

ultimul fiind rar folosit de Bartók:

 Tot o îmbinare a sistemului axial cu secţiunea aurie naşte acele
game şi acorduri distanţate. Împărţind egal cele 12 semitonuri cu
ajutorul modelelor 1:2, 1:3 şi 1:5 prin repetare periodică se obţine:-
cu modelul 1:2

(scara e prezentă şi între modurile lui Messiaen şi e întâlnită şi în cântecul popular românesc).
- cu modelul 1:3
- cu modelul 1:5
Modelul 1:2 nu e altceva decât conexarea în
formă de gamă a axelor T şi D (din acordul tip
alfa):
iar din raporturile axiale pol-antipol
se obţin sunetele modelului 1:5
 PRINCIPIUL SIMETRIEI (realizat cu
intervalele obţinute prin sectio aurea) este cel de-al
treilea procedeu al gândirii cromatice (melodice şi
armonice) al lui Bartók şi anume, totalul cromatic e
împărţit în pasuri egale:
-2 (sec. mare) - gama hexafonică: 2-2-2-2-2-2 (din care rezultă acorduri tip beta)

-3 (terţa mică) - acorduri de septimă micşorată: 3-3-3-3

-5 (cvartă p.) - acorduri de cvartă: 5-5-5-5...

- 8 (sextă mică) - acorduri mărite: 8-8-8

MODURILE ACUSTICE reprezintă (după Lendvai)
gândirea diatonică a lui Bartók, gândire detaşată net de cea cromatică. Ele sunt
extrase din primele 11 armonice ale rezonanţei sonore.
A.c. 3 5 8

mib fa lab

Ac. 1 2 4 6 7 9 10

Do re mi fa# sol la sib

Iată exemple de exploatare a modului acustic:

 Conform teoriei-sinteze a lui E. Lendvai, structura melodică-
armonică a creaţiei lui Bartók implică pe de o parte o concepţie tonală
extinsă ca o continuare a moştenirii tonal-funcţionale, iar pe de altă parte
dobândeşte câteva legităţi constructive sublimate din folclor. Desigur
Lendvai, elaborând principiul axial a dovedit o mare ingeniozitate
teoretică. Rămâne însă deschisă problema dacă Bartók ajunge la relaţiile
armonice respective (raportul de semiton Do diez-Do, raportul de cvartă
mărită pol-antipol) prin intermediul armoniei funcţionale, sau îi sunt
inspirate totuşi de principiile cromatice ale modalului, având în vedere
rolul secundei mici (şi al octavei micşorate) în manevrarea cromaticii în
culturile folclorice. Faptul că elementele sistemului axial se îmbină atât de
armonios cu secţiunea aurie şi simetria, două legi de bază ale modalului,
face fenomenul susceptibil de reformulare numai din unghiul de vedere
modal.
Oricum, creaţia lui Bartók, în datele sale profunde melodico-
armonice, este dăltuită din esenţe modale, consecinţă a vastei sale culturi
folclorice
Exemplu muzical> http://www.youtube.com/watch?v=EG0W5gRl31E