Sunteți pe pagina 1din 5

SECOLUL AL XX-LEA: REVOLUȚIA LUI SEGOVIA

Deși mai târziu s-a distanțat de chitara flamenco, pretinzând că a salvat chitara de la viața
de cafenea unde fusese aruncată, ajutând-o să renască, există câteva dovezi că într-adevăr a cântat
la chitara flamenco în tinerețe, chiar și numai pentru a-și câștiga existența.
La începutul anului 1920 a interpretat prima piesă la Paris, în fața unei audiențe care
includea un mare număr de compoziori și personalități ale muzicii din epocă. Treptat, și-a făcut un
nume, așa că, în momentul în care și-a înregistrat seriile de 78 rot./min. din 1930, pline de vitalitate
muzicală și personalitate, se impusese deja în calitate de chitarist de frunte al epocii sale. Apariția
înregistrărilor lungi i-a sporit și mai mult cariera și a promovat arta sa în toată lumea.

p.51

Războiul Civil spaniol, urmat îndeaproape de al Doilea Război Mondial, i-a adus
considerabile probleme personale și profesionale. De-a lungul vieții a locuit în Argentina, în SUA,
în Olanda și Spania, pierzându-și casa și posesiunile de două ori din cauza mișcărilor politice. Abia
după al Doilea Război Mondial, Segovia și-a consolidat reputația prin turnee mondiale și prin
înregistrări, devenind unul dintre cei doi cel mai bine plătiți muzicieni din lume – celălalt fiind
pianistul Arthur Rubinstein.
Reușitele lui Andres Segovia sunt multe și pot fi rezumate după cum urmează:
- A fixat noi standarde de excelență tehnică;
- A îmbunătățit și a cosolidat tehnica de cântat la chitară bazată pe folosirea
unghiilor;
- A cântat în săli de concerte mult mai mari decât chitariștii dinaintea sa și așa a ajuns
să aibă cele mai mari audiențe;
- A invitat și a inspirat compozitori care nu erau ei înșiși chitariști să compună pentru
instrument;
- A creat o ediție de publicații pentru chitară care i-a purtat numele, pe care chitariștii
aspiranți se puteau baza pe pentru excelență.
Prezența scenică de un mare magnetism ș interpretarea lui Segovia au făcut posibil ca el să
ajungă în inimile și sufletele audienței din marile săli de concerte – un lucru dificil de realizat, din
moment ce a refuzat amplificarea.
Încurajați de Segovia și inspirați de inerpretarea sa, compozitori ca spaniolii Joaquin
Turina, Federico Moreno Toroba și Joquin Rodrigo – asemenea compozitorilor polonezi, mexicani
și italieni – toți au compus pentru Segovia și pentru chitară, cu puțină sau nicio cunoștință
anterioară despre instrument. Un compozitor remarcabil, familiarizat cu chitara, a fost brazilianul
Heitor Villa-Lobos, el însuși un bun interpret. Inspirat de Segovia pentru a compune o serie de
studii pentru a completa reușitele lui Chopin la pian, el a compus 12 Etudes, care explorau toate
posibilitățile tehnice ale instrumentului, punând bazele unei tehnici de virtuoz.
Poză: A.S a popularizat chitara în întreaga lume prin numeroase concerte și înregistrări
muzicale.
Studiul chitarei – acest minunat instrumental – pe care marele Andres Segovia îl considera,
la finalul unui film documentar TV din 1976, „cel mai frumos, pe care omul l-a inventat”.

21 februarie, naşterea unuia dintre cei mai mari chitarişti din istoria muzicii, Andrés
Segovia, cel care a avut un rol esenţial asupra creaţiei componistice pentru chitară, nu atât
în mod direct, deşi există unele creaţii semnate de el, ci mai ales indirect, prin nenumăratele
compoziţii care i-au fost dedicate. Chiar de la debutul carierei sale artistice, Segovia a fost
animat de dorinţa înnoirii repertoriului chitaristic, începând cu transcrierea unor lucrări
create pentru alte instrumente muzicale. Confruntat cu o retincenţă majoră a muzicienilor
timpului său, Segovia şi-a impus concepţia despre rolul chitarei, cariera sa artistică
excepţională însemnând nu doar consacrarea unui interpret magnific cu o paletă largă de
tonuri, cu o personalitate muzicală distinctă, prin expresivitate și stilul său aparte, ci şi o
adevarată şi binemeritată revigorare a muzicii moderne prin rolul esenţial acordat chitarei
clasice.

Andrés Segovia Torres s-a născut la 21 februarie 1893, la Linares, Spania.


Încă de la o vârstă fragedă, a crescut alături de unchiul său Eduardo și de mătușa
María.
În pofida dorinţei părinţilor săi, catr visau pentru el o carieră de avocat, micuţul este
atras, în mod irezistibil, de chitară, iar unchiul său decide să se mute în Granada pentru a-i
permite să dobândească o educație muzicală mai bună, după principiul pe care chiar cel mic
l-a enunţat: „educația muzicală timpurie implică dubla funcție a profesorului și elevului în
același corp”.
În anul 1918, Segovia se căsătoreşte cu Adelaida Portillo.
Ascensiunea lui Segovia pe scena internațională se suprapunea cu momentul în care
chitara era considerată, din ce în ce mai mult, un instrument de concert, o idee datorată, în
bună măsură, lui Miguel Llobet. În acest context, Segovia, devenit o mare personalitate
artistică, reuşeşte să dea chitarei o popularitate considerabilă.
În anul 1921, Segovia l-a întâlnit la Paris pe Alexandre Tansman, care mai târziu avea
să scrie o serie de lucrări de chitară pentru el, printre care și „Cavatina”, cu care peste ani, în
1952, a câștigat un premiu la concursul internațional de compoziție de la Siena.
În anul 1922, la Granada, a devenit asociat al Concurso de Cante Jondo, promovat de
compozitorul spaniol Manuel de Falla în scopul de a păstra puritatea flamenco-ului în faţa
pericolului distorsiunilor moderne.
În anul 1923, Segovia a vizitat Mexicul, pentru prima dată, iar acolo, compozitorul
Manuel Ponce a fost atât de impresionat de concertul artistului, încât i-a dedicat un articol
extrem de elogios, în anii ce au urmat acesta scriind mai multe lucrări pentru Segovia,
inclusiv numeroase sonate.
În 1924, Segovia a fost vizitat de lutierul german Hermann Hauser Sr., pentru a studia
sunetul câtorva dintre instrumentele artistului, în cadrul unui concert la München.
În anul 1928, Hauser i-a a oferit lui Segovia o chitară creată special pentru el, cu care
a cântat în turneul din Statele Unite, iar mai apoi în concertele desfăşurate până în anul 1933.
După turneul de debut al lui Segovia în S.U.A., în 1928, compozitorul brazilian Heitor
Villa-Lobos a compus, special pentru artist, „Douze études”/”Dousprezece studii”. A fost
momentul începutului unei prietenii strânse între cei doi, materializată şi prin crearea a
numeroase compoziţii noi, prin adaptarea pentru chitară a numeroase piese clasice sau prin
reînvierea unor piese compuse de iluştri predecesori precum Tárrega.
În anul 1932, Segovia îl întâneşte, la Veneţia, pe compozitorul Mario Castelnuovo-
Tedesco, care avea să-i compună în anii următori numeroase piese pentru chitară şi de care
îl va lega o trainică prietenie. Concertul Op. 99 din anul 1939, devenea primul concert de
chitară al secolului XX și ultima lucrare a lui Castelnuovo-Tedesco, compusă în Italia, înainte
de a emigra în Statele Unite, în acelaşi an partitura fiind prezentată în cadrul unui concert
susţinut de Segovia în Uruguay.
În anul 1935, Segovia susţine prima interpretare publică a partiturii „Chaconne”, de
Bach, o piesă considerată dificilă pentru orice instrument, mai ales pentru chitară.
În acelaşi an se recăsătoreşte cu pianista Paquita Madriguera, cea care avea să îi
devină şi parteneră artistică în concerte, iar din anul 1944, el s-a îndrăgostit iremediabil de
cântăreața și chitarista braziliană Olga Praguer Coelho, o relaţie care avea să dureze timp de
zece ani.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, Segovia a început să înregistreze mai frecvent
și a efectuat turnee regulate în Europa și S.U.A., un program pe care avea să-l păstreze în
următorii treizeci de ani.
Tot atunci, Segovia a fost unul din primii chitarişti care utiliza șiruri de nailon în loc
de șiruri de catgut, pentru confecţionarea corzilor. Acest progres a permis o mai mare
stabilitate în tonalitatea instrumentului și a fost ingredientul final necesar standardizării
instrumentului.
În anul 1954, Joaquín Rodrigo compune „Fantasia para un gentilhombre” special
pentru Segovia, iar în anul 1958, chitaristul câștigă Premiul Grammy pentru cel mai bun
spectacol clasic.
În anul 1962, Segovia se căsătoreşte cu Emilia Magdalena del Corral Sancho – care
avea să îi dăruiască un fiu, pe nume Carlos Andrés Segovia – , iar John W. Duarte îi dedică,
special pentru această ocazie, partitura Op. 31, chitaristul spunându-i compozitorului: „Veți
fi uimit de succesul pe care îl va avea”.
La 24 iunie 1981, ca recunoaștere a contribuțiilor sale în muzică și artă, Segovia a fost
înnobilat, de către regele Juan Carlos I al Spaniei, cu titlul ereditar de Prim Marchiz de
Salobreña.
Segovia a considerat că învățătura este vitală pentru misiunea sa de a propaga chitara
și a oferit cursuri de master în toată cariera sa, cele mai cunoscute fiind cele care au avut loc
la Música en Compostela, în orașul spaniol Santiago de Compostela. Segovia a predat, de
asemenea, la Accademia Musicale Chigiana din Siena, timp de mai mulți ani, însă stilul său de
predare a fost o sursă de controversă printre unii dintre foștii săi studenți, care au considerat
că Segovia este un autoritar dogmatic. John Williams, spre exemplu, a declarat că Segovia
avea o metodă agresivă, pentru a impune stilul său, înfrânând astfel dezvoltarea propriilor
stiluri ale celor mai tineri.
Totuşi, alături de John Williams, printre studenţii lui Segovia se află nume ilustre care
şi-au arătat recunoştinţa pentru experienţele pe care „profesorul” Segovia le crea. Printre
aceştia se află nume precum Eliot Fisk – devenit un mare chitarist clsic american, britanicul
Julian Bream, italianul Oscar Ghiglia, Charlie Byrd, Christopher Parkening, Michael Laucke,
Alirio Diaz, Antonio Membrado, Michael Chapdelaine, Phillip de Fremery sau Abel Carlevaro,
toţi deveniţi, în timp, artişti consacraţi.
Segovia a primit, în întreaga sa carieră, numeroase premii și distincţii, alături de cele
enumerate deja fiind de menţionat titlurile de Doctor Honoris Causa din partea a nu mai
puţin de zece universități de prestigiu din întreaga lume, premiul danez Sonning, în 1974,
premiul Ernst von Siemens Music, în 1985, Medalia de aur a Filarmonicii Regale din Londra,
tot în 1985, și un premiu Grammy Lifetime Achievement, în anul 1986.
Segovia a murit la Madrid, în urma unui atac de cord, la vârsta de 94 de ani, la 2 iunie
1987, după ce a susţinut spectacole până în ultima clipă a vieţii. A fost înmormântat la Casa
Museo de Linares, în Andaluzia.
În mai 1995, la Linares, oraşul natal al marelui chitarist, „Fundación Andrés Segovia”
a înfiinţat Muzeul Segovia.
Repertoriul lui Segovia era alcătuit din trei piloni principali: în primul rând, lucrări
contemporane, inclusiv concerte și sonate, de obicei scrise special pentru Segovia de
compozitorii cu care a colaborat, printre care spaniolii Federico Moreno Torroba, Federico
Mompou și Joaquín Rodrigo, compozitorul Manuel Ponce, compozitorul italian Mario
Castelnuovo-Tedesco și marele compozitor brazilian Heitor Villa-Lobos. În al doilea rând,
erau transcrierile, de obicei făcute de Segovia însuși, după opere clasice scrise inițial pentru
alte instrumente – de exemplu, pian, vioară, violoncel – de Johann Sebastian Bach, Isaac
Albéniz, Enrique Granados și mulți alți compozitori proeminenți, apoi, în al treilea rând, erau
lucrările tradiționale de chitară clasică scrise de compozitori precum Fernando Sor și
Francisco Tárrega.
Tehnica lui Segovia era diferită de cea a lui Fernando Sor sau Tárrega și a urmașilor
săi, cum ar fi Emilio Pujol. Segovia – ca şi Miguel Llobet, care îi învățase pe Segovia mai multe
transcrieri ale operelor pentru pian – au smuls corzile cu o combinație de unghii și vârfuri
de degete, producând un sunet mai strălucitor, adesea mai puternic decât la mulți dintre
contemporanii săi. Cu această tehnică, a fost posibil să se creeze o gamă mai largă de timbre
muzicale decât atunci când se utilizează doar vârful degetelor sau unghiile.
Segovia poate fi considerat o figură fascinantă şi emblematică în transformarea
chitarei dintr-un instrument să-i spunem de salon, limitat, într-un instrument de concert
capabil să devoaleze profunzimea artei interpretării, influenţând generaţii întregi de
chitarişti remarcabili care i-au urmat.

http://www.romania-muzical.ro/articol/andres-segovia-interpretul-zilei-de-21-
februarie-la-arpeggio/1784541/3001/1
Pe 21 februarie 1893 se năştea la Linares, în Spania, unul dintre cei mai valoroşi şi
mai longevivi artişti ai scenei concertistice internaţionale - chitaristul Andres Segovia.
Considerat cel mai bun interpret la chitară al secolului 20, Segovia a reuşit să aşeze acest
instrument într-o poziţie privilegiată în tabloul instrumentelor soliste, demonstrându-i
potenţialul tehnic şi expresiv. Deşi a studiat în copilărie pianul şi violoncelul, nimeni şi
nimic nu a reuşit să-i deturneze interesul pe care îl avea pentru chitară, care la acea vreme
nu se bucura de o reputaţie tocmai bună, fiind asociată doar cu atmosfera muzicală a
cafenelelor. Şi pentru că nu şi-a găsit nici profesorul potrivit, Segovia a devenit un
autodidact al chitarei, bazându-şi tehnica pe propriile sale intuiţii.
Muzicianul a susţinut primul său concert public în anul 1909 în perioada în care era
student la Institutul Muzical din Granada. Din 1916 a început să apară pe scene din
Barcelona, iar mai apoi din Madrid. În anul 1924, faima sa a trecut graniţele Spaniei, graţie
unui concert susţinut la Paris, prin care şi-a câştigat binemeritata reputaţie artistică.
Segovia a îmbogăţit repertoriul chitarei cu peste 150 de transcripţii ale unor lucrări
originale pentru lăută, vihuelă şi clavecin ale unor autori precum Couperin, Rameau sau
J.S.Bach. De asemenea a încurajat compozitorii secolului 20 să scrie lucrări dedicate chitarei:
Mario Castelnuovo Tedesco, Alfredo Casella, Heitor Villa Lobos, Joaqui Turina, Manuel Ponce
şi Albert Roussel se numără printre aceştia.