Tema 7.

Modalitate

7.1. Tipurile modalității

Cuvântul „modus” denotă un mod în muzica Evului Mediu și a Renașterii, pe baza acestuia au
apărut termenii: modalitate, sistem modal, armonie modală, tonalitate modală, tehnică modală. Termenul
„modalitate” are două semnificații:
1) sistemul modal istoric a Evului Mediu și a Renașterii, bazat pe modurile bisericești; acest
sistem precede tonalitatea și există o continuitate istorică între ele.
2) tehnică în muzică de diferite epoci, unde scara joacă un rol constructiv și expresiv principal; în
această înțelegere, modalitatea și tonalitatea acționează ca diferite tipuri de sisteme: modal – sistemul de
scară a sunetelor, sau tonalitate melodică, tonalitate – sistemul armonic, sau tonalitate armonică.
Renașterea gândirii modale în muzica modernă se numește neomodalitate: este un sistem de
principii melodice pentru organizarea materialului sonor.

7.2. Particularitățile ale modalitate

Modalitatea se caracterizează prin următoarele proprietăți:
1. Se folosesc diverse moduri: diatonice, mixodiatonice, simetrice, cromatice.
2. Scara modului este dotată cu un rol constructiv și expresiv deosebit: devine obiectul principal al
dezvoltării și baza structurilor armonice, principiile organizării vocilor și succesiunilor armonice o
respectă. În același timp, rolul complexelor de acorduri se schimbă: se subliniază proprietățile coloristico-
fonice ale armoniei și diferite efecte timbr-sonore. Posibilitățile expresive ale tehnicii modale sunt
inerente caracterului intonațional al structurilor modale.
Dinamica dezvoltării constă în colorare modală, variație, opoziție. De exemplu, tema de introducere
din Sonata h-moll a lui Liszt variază secvențial cu fiecare nouă apariție: ea sună în g frigic, g-moll dublu-
armonic, b-moll armonic, d-moll armonic, natural și melodic.
3. Centralizarea este slab exprimată: starea nedeterminată a gravitațiilor tonale se explică prin
reversibilitatea lor în absența relațiilor ale tonurilor de sensibilă în modurile naturale, precum și prin
echivalența potențială a mai multor centre în modurile naturale și mai ales în modurile simetrice.
4. Există două tipuri de tonică: finalis este tonul final, polul este tonul cu adevărat dominant. Polul
este afirmat de metode ritmico-melodico-texturate, materialul muzical capătă coordonare ostinato-axială.
5. Principiul variabilității predomină, el este asociat nu cu dinamica creșterii și decăderii tensiunii, ca
în sistemul tonal, ci cu efectul coloristic de diterite nuanțe. Variația armonică se realizează prin
schimbarea poziției centrului modal și a structurii scalei; este posibil să se schimbe unele caracteristici,
rămându-se altele, ceea ce conferă o nouă calitate a materialului.
6. Principiile liniare de organizare predomină, exprimate în înlănțuiri melodice ale acordurilor și
textură polimelodică, care pot consta din două straturi autonome modale, combinate conform principiului
reliefului și al fundalului.
Manifestările modalității în muzica modernă sunt foarte variate și se bazează pe diverse forme de
moduri diatonice sau simetrice, ca în muzica de O. Messiaen. Modalitatea poate domina în cadrul unui alt
sistem armonic: în creația lui Debussy și Mussorgsky este utilizată în cadrul tonalității lărgite, în creația
lui Stravinsky și Bartok este utilizată în tonalitatea cromatică. În muzica lui Stravinsky, o țesătură
contrapunctă complexă este alcătuită din motive diatonice scurte, independente în relații intonaționale,
modale și ritmice, care sunt legate cromatice în verticala armonică.
Construcțiile polimodale și politonale sunt mai caracteristice tonalității cromatice. Modalitatea poate
caracteriza anumite fațete ale metodei creative a compozitorului și nu este particularitatea stilistică
principală, de exemplu, în muzica lui Prokofiev, Scriabin, Hindemith.
Astfel, modalitatea este un sistem multimodal bazat pe principiile melodice de organizare și rolul
special de structurare al scalei sunetelor, permițând, în condiții de centralizare slabă, două tipuri de tonică
– finalis și polul.
Exemple
1. Sviridov Gh. „Stejar verde” (din ciclul „Cântece din Kursk”) – modul lidic. Acest mod se
întâlnește adesea în alte numere ale ciclului, devenind trăsătura sa caracteristică.

1
 2. Shchedrin R. Fugă în a-moll (din ciclul „24 Preludii și fugi”) – tema în a-moll, ea conține două
versiuni ale treptelor I, IV, VI, VII – naturale și ridicate.
3. Bartok B. Overtones (№ 102 din ciclul „Microcosmos”) – în prima parte – H mixolidic, în a doua
– d doric, a treia parte – repriza dinamică cu o sinteză modală.
4. Șostakovici D. Fugă C-dur (din ciclul „24 Preludii și fugi”) – nu sunt semnele accidentale atunci
când tema este expusă de la diferite sunete, ea sună în toate modurile diatonice, inclusiv modul locrian (în
partea de mijloc – tema sună de la H în bas).

Analizați
Stabiliți structurile modale și principiile formării lor, stabiliți tipul tonicii și tratarea centrului modal,
explicați rolul fonismului modal și dezvoltarea modală:
 Bartók B. Bagatelle nr.11.
 Șostakovici D. Preludii și fugi, op. 87, Preludiu C-dur.
Chestionar la tema 7
1. Ce înseamnă termenul „modalitate”?
Termenul „modalitate” are două semnificații:
1) sistemul modal istoric a Evului Mediu și a Renașterii, bazat pe modurile bisericești; acest
sistem anticipează tonalitatea și există o continuitate istorică între ele.
2) tehnică în muzică de diferite epoci, unde scara joacă un rol constructiv și expresiv principal; în
această înțelegere, modalitatea și tonalitatea acționează ca diferite tipuri de sisteme: modal – sistemul de
scară a sunetelor, sau tonalitate melodică, tonalitate – sistemul armonic, sau tonalitate armonică.

2. Cum se manifestă gravitațiile tonale în sistemul modal?

Starea nedeterminată a gravitațiilor tonale se explică prin reversibilitatea lor în absența relațiilor ale
tonurilor de sensibilă în modurile naturale, precum și prin echivalența potențială a mai multor centre în
modurile naturale și mai ales în modurile simetrice.

3. Care este diferența dintre tonica de tip finalis și tonica de tip pol în sistemul modal?
Există două tipuri de tonică: finalis este tonul final, polul este tonul cu adevărat dominant. Polul este
afirmat de metode ritmico-melodico-factorale, materialul muzical capătă coordonare ostinato-axială.

4. Cum se realizează variația armonică într-un sistem modal?

Principiul variabilității predomină, el este asociat nu cu dinamica creșterii și decăderii tensiunii, ca în
sistemul tonal, ci cu efectul coloristic de diferite nuanțe. Variația armonică se realizează prin schimbarea
poziției centrului modal și a structurii scării; este posibil să se schimbe unele caracteristici, rămânând
altele, ceea ce conferă o nouă calitate a materialului.

5. Cu ce sisteme se poate lega modalitatea?

Modalitatea poate domina în cadrul unui alt sistem armonic: în creația lui Debussy și Mussorgsky este
utilizată în cadrul tonalității lărgite, în creația lui Stravinsky și Bartok este utilizată în tonalitatea
cromatică. În muzica lui Stravinsky, o țesătură contrapunctă complexă este alcătuită din motive diatonice
scurte, independente în relații intonaționale, modale și ritmice, care sunt legate cromatice în verticala
armonică.

2
 Bibliografie
1. Гуляницкая Н. Введение в современную гармонию. Глава 3. Модальность. Москва: Музыка,
1984, с. 67-113.
2. Дьячкова Л. Гармония в музыке ХХ века. Глава 5. Неомодальность. Москва: РАМ им.
Гнесиных, 2003.
3. Шульгин Д. Теоретические основы современной гармонии. Москва, 1994.