Pagini simfonice enesciene

Ponderea creațiilor simfonice în ansamblul lucrărilor enesciene cu

număr de opus este semnificativă, de la Poema română, op. 1, până la
Uvertura pe teme în caracter popular românesc, op. 32, cuprinzând
celebrele Rapsodii Române, suite, simfonii, Simfonia concertantă pentru
violoncel și Poemul simfonic Vox Maris.
Gândirea simfonică enesciană a parcurs mai multe etape, pornind de
la citarea folclorului în Poema Română și Rapsodiile Române, până la
conceperea unei muzici în caracter popular românesc, regăsit în lucrări de
maturitate precum Suita ”Săteasca” op. 27 respectiv Uvertura de concert
pe teme în caracter popular românesc op. 32. Specificul concertant atribuit
unor pagini simfonice reiese din opusurile nr. 8 și 32. Programatismul este
inserat în creații precum Vox Maris op. 31 sau ”Săteasca” op. 27. O
pagină unică în literatura muzicală a sec. XX o constituie Preludiul la
unison din Suita op. 9, care se distinge prin faptul că prima mișcare a
ciclului simfonic este integral concepută în stil monodic.
Un capitol aparte îl reprezintă simfoniile compozitorului, de o mare
varietate formală și stilistică. Dacă primele trei au fost create până în anul
1921 (când Enescu o revizuiește pe cea de-a III-a), ultimele două, chiar și
neterminate, dar în stadiu de schițe definitivate, completează, după cum
scria compozitorul Pascal Bentoiu ”cununa simfoniilor, cunoașterea lor
aruncând lumini noi chiar asupra surorilor mai vârstnice și augmentând
considerabil statura simfonistului Enescu” (P. Bentoiu, Capodopere
enesciene, p. 578). Adevărate pietre de încercare pentru secolul în care au
fost create, au început a fi descoperite cu adevărat abia după dispariția
creatorului lor. Au intrat în atenția publicului de pretutindeni prin
intermediul unor interpreți valoroși și a unei discografii din ce în ce mai
ample.
Expoziția își propune doar să puncteze aceste aspecte esențiale din
creația enesciană, prin intermediul documentelor din arhiva instituției.
Manuscrisele compozitorului – fie ele finite, ori în stadiu de schițe –
afișele, programele de concert și fotografiile constituie un patrimoniu
extraordinar valorificat într-un format accesibil. Informațiile sunt
completate de articole de presă referitoare atât la prime audiții, cât și la
unele interpretări ulterioare remarcabile.
Expoziția foto-documentară ilustrează astfel o realitate uitată, evocă
evenimente care uneori au fost fugitiv consemnate sau descoperă detalii
neștiute până acum. Este cazul versiunii poemului simfonic Vox Maris,
datată și semnată Iași, 1917, căreia, până de curând, nu i s-a putut
demonstra existența. Cercetând arhiva muzeului, am descoperit această
versiune care demonstează că lucrarea a fost începută înainte de anii '20,
după cum era consemnat în literatura de specialitate. Manuscrisul original,
autograf, prezent în arhiva MNGE dezvăluie, deci, faptul că geneza
antepenultimului opus enescian a fost mai lungă decât se credea.
Cercet. dr. Irina Nițu

1. Poema Română, op. 1 (1897) – prima audiție absolută

Afiș: prima audiție absolută a Poemei op. 1, 6 februarie 1898, Théâtre du
Châtelet, Paris
Foto: G. Enescu, Eduard Colonne, Théâtre du Châtelet
Poema Română op. 1, partitura tipărită, Enoch, Paris, p. 1, cu însemnări
olografe
Poema Română op. 1, schiță, manuscris
Articol de presă apărut în jurnalul Democrat, Paris, 24.02.1898
Citat despre Poema Română op. 1 publicat în B. Gavoty, Convorbiri cu
George Enescu

2. Poema Română op. 1 – prima audiție românească

Afiș: Poema Română op. 1, 1 martie 1898, Ateneul Român, București,
prima audiție românească
Foto: Ateneul Român din București
Poema Română op. 1, manuscris, p. 1
Ramură de lauri obținută de Enescu în urma audiției românești a Poemei
Române op. 1
Fragment autograf cu incipitul Imnului Regal din Poema Română (extras
din Cartea de onoare a Ateneului Român)
Fragment olograf din Poema Română cu semnătura compozitorului
Invitație la o repetiție în vederea susținerii concertului de la 1 martie 1898,
adresată muzicienilor orchestrei de directorul Conservatorului din
București, E. Wachmann

3. Rapsodia Română op. 11, nr. 1 (La) (1901)

Foto: Bernard-Louis Crocé-Spinelli (18 februarie 1871 — 1 iunie 1932) și
semnătura acestuia (dedicatarul compoziției)
Disc de vinil Telefunken, față-verso, cu înregistrarea Rapsodiei Române
nr. 1 de G. Enescu interpretată de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii
belgiene, dirijor Franz André
Rapsodia Româna op. 11 nr. 1 – reducție pentru pian de George Enescu,
prima și ultima pagină de manuscris (Editată la Enoch în 1951), cu
dedicația către B. Crocé-Spinelli
Rapsodia Română op. 11 nr. 1 – știma de corn englez din partitura editată,
cu însemnări olografe privind corecturile finale dinaintea tipăririi partiturii
Articol de presă – în L'Indépendance Roumaine, Bucureşti, an 26, nr.
7713, 2 (15) februarie 1902, p. 1. 266: ”Le jeune violoniste a tenu à
donner à ses compatriotes la primeur de deux Rhapsodies roumaines
composées pour orchestre, qu'il a transposées et exécutées sur le piano,
car il est aussi bon pianiste que violoniste. Inutile de dire que tous les
étudiants roumains de Berlin assistaient à cette belle fête, ainsi que de
nombreux invités de la colonie roumaine.”

4. Rapsodia Română op. 11, nr. 2 (Re) (1901)

Articol de presă – Anunț al primei audiții românești a Rapsodiilor române
op. 11 de G. Enescu, dirijate de însuși compozitorul la Ateneul Român, în
data de 23 februarie 1903
Disc Electrecord cu înregistrarea Rapsodiilor Române op. 11 de G. Enescu
Rapsodia op. 11 nr. 2, pagini de manuscris
Melodii din folclorul urban utilizate de Enescu în cadrul Rapsodiei nr. 2
(extrase din P. Bentoiu – Capodopere enesciene)
Rapsodia op. 11 nr. 2, pagini de manuscris

5. Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op. 8 (si) (1901)

Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op. 8, pagini de
manuscris și coperta partiturii tipărite
Articol de presă despre prima audiție a Simfoniei concertante pentru
violoncel și orchestră, 16 februarie 1909
Fotografie: violoncelistul Joseph Salmon, dedicatarul partiturii

6. Intermezzi pentru instrumente de coarde op. 12 (1902)

Pagini de manuscris
Fotografii: George Enescu, anii 1900; Ateneul Român din București
Articol de presă despre prima audiție a celor doua Intermezzi op. 12 de G.
Enescu la București, 2 martie 1903.
7. Suita pentru orchestră op. 9, nr. 1 (Do) (1903)
Suita pentru orchestră op. 9, nr. 1, pagini de manuscris
Preludiul la unison din Suita op. 9, partitura tipărită, pag. 1
Fotografii: Camille Saint-Saens, dedicatarul partiturii; Gustav Mahler,
dirijor al Suitei op. 9 în SUA
Afiș și program de sală: Carnegie Hall, 3 și 6 ianuarie 1911, Gustav
Mahler dirijează în premieră în America Suita op. 9 de George Enescu
Disc Electrecord cu înregistrarea Suitei op. 9. Interpretează Orchestra
Filarmonică din București, dirij. George Enescu

8. Simfonia op. 13, nr. 1 (Mib) (1905)

Afiș: Concerts-Colonne, Theatre du Chatelet, Duminică, 21 ianuarie 1906,
prima audiție absolută a Simfoniei op. 13 nr. 1 în Mib de G. Enescu
Simfonia op. 13 nr. 1, pagini de manuscris
Simfonia op. 13 nr. 1, partitura tipărită, pag. 1
Fotografii: Alfredo Casella, dedicatarul partiturii; Castelul Peleș din Sinaia
Citat G. Enescu despre cele mai puternice momente din viața sa.

9. Simfonia op. 17, nr. 2, (La) (1912-1914)

Afiș, Duminică, 15 martie 1915, Palatul Ateneului – prima audiție a
Simfoniei în La
Simfonia op. 17, nr. 2, pagini de manuscris și coperta partiturii tipărite
Fotografii: Eduard Colonne, dedicatarul partiturii; casa de la Cracalia,
unde Enescu a finalizat partea I a Simfoniei op. 17
Disc Electrecord: G. Enescu, Simfonia Nr. 2 în La major. Orchestra
simfonică a Cinematografiei, dirijor: Constantin Bugeanu

10. Suita op. 20, nr. 2 pentru orchestră (Do) (1915)

Suita op. 20, nr. 2 pentru orchestră, pagini de manuscris
Anunț al primei audiții, 27 martie 1916, Ateneul Român din București;
Coperta programului stagiunii 1915-1916 de la Ateneu
George Enescu, însemnare olografă din Cartea de Onoare a Orchestrei
Ministerului Instrucțiunii publice, notată cu prilejul primei audiții a Suitei
op. 20, 27 martie/9 aprilie 1916
Fotografie: Orchesta Ministerului Instrucțiunii publice dirijată de Dimitrie
Dinicu, cea căreia Enescu i-a dedicat Suita op. 20

11. Simfonia op. 21, nr. 3 (Do) (1916-1921)

Simfonia op. 21, nr. 3, pagini de manuscris
Afiș al primei audiții: 25 mai 1919, Palatul Ateneului, București
Anunț apărut în cotidianul Le Figaro, Paris, 26 februarie 1921 despre
prima audiție pariziană a Simfoniei op. 21
Fotografii: George Enescu și Gabriel Pierné – dedicatarul compoziției;
Tour Eiffel, Paris
Disc Electrecord: G. Enescu, Simfonia Nr. 3 în Do major, op. 21

12. Simfoniile a IV-a (1934) și a V-a (1941), neterminate

Simfoniile a IV-a și a V-a, pagini de manuscris
Simfonia a IV-a, coperta partiturii tipărite
Fotografii: Pascal Bentoiu în diverse ipostaze

13. Suita ”Săteasca” op. 27, nr. 3 (Re) (1937-1938)

Suita ”Săteasca” op. 27, nr. 3, pagină de manuscris, coperta și prima
pagină din partitura tipărită
Program de sală, Carnegie Hall, New York, 2, 3 februarie 1939 – prima
audiție absolută a Suitei op. 27
Articol de presă despre prima audiție a Suitei ”Săteasca” de la New York,
în Musical America, February 25th, 1939, p. 10
Disc Electrecord: G. Enescu, Suite No. 3 pour orchestre (”Villageoise”)

14. Uvertură de concert pe teme în caracter popular românesc, op. 32

(La) (1948)
Pagini de manuscris – schițe ale Uverturii op. 32; coperta și fragment din
partitura tipărită
Fotografii: George Enescu (anii 1940); Vila ”Les Cytises” din Bellevue,
Paris – unde compozitorul a definitivat op. 32.
P. Bentoiu, citat despre Uvertura de concert pe teme în caracter popular
românesc, op. 32

15. Vox Maris, poem simfonic, op. 31 (1917-1954)

Vox Maris, diverse pagini de manuscris (varianta finită, schițe complete
anterioare)
Disc Electrecord: G. Enescu,”Vox Maris”, poem simfonic
Citat: George Enescu despre Vox Maris, în Bernard Gavoty, Amintirile lui
George Enescu, Ed. Muzicală, București, 1982, p. 100.
Realizatori:
cercet. dr. Irina Nițu
muzeograf dr. Adina Sibianu - documentare
grafica: Horia Nițu
www.georgeenescu.ro