DON QUIJOTE

Balet în patru acte. Muzica de Ludwig Minkus (în versiunea modernă, cu adăugiri şi o
nouă redactare a compozitorului sovietic Soloviev Sedoi). Libretul, după romanul lui Cervantes,
de Marius Petipa. Coregrafia — M. Petipa. Premiera — la Teatrul Mare din Moscova, în 14—
26 decembrie 1869.
Personajele :
Cavalerul Alonso Quijada, Don Quijote ; Sancho Pânza,
slujitorul său ; Quiteria (în visul lui Don Quijote, Dulcineea) ; Basilio,
logodnicul ei ; Lorenzo, hangiu, tatăl Qui-teriei ; Camacho, tînăr bogat ;
Mercedes ; Espado ; O ţigancă ; Ducele ; Ducesa; tineri şi tinere din
Barcelona, ţigani, zîne, cupidoni (visul lui Don Quijote), suita ducelui.
Prolog. Cu mintea plină de cărţile citite, hidalgul Alonso Quijada se hotărăşte să devină
cavaler rătăcitor. Luînd numele de Don Quijote, botezîndu-şi mîrţoaga Rosinanta, el pleacă de pe
meleagurile natale, însoţit de „scutierul" său, un ţăran „plin de minte cît broasca de păr", Sancho
Pânza. Dorinţa cavalerului este de a deveni un apărător al celor lipsiţi de ajutor, cuce-rindu-şi
faima prin isprăvile sale nemaipomenite, aievea celor citite în cărţi.
Actul I
O piaţă din Barcelona, luminată de strălucirea soarelui. Forfota mulţimii pestriţe capătă
deodată un ritm de dans, marcat de sunetul castanietelor. Printre perechile care petrec, se află şi
doi tineri îndrăgostiţi, Quiteria şi Basilio. Admiraţi pentru iscusinţa dansului lor, ei sînt însă
despărţiţi de Lorenzo, tatăl fetei, care are pentru Quiteria alte planuri. Intr-adevăr, în urma lui
Lorenzo apare un tînăr bogat şi nătîng, Camacho, care a cerut mîna fetei. Dar declaraţiile sale de
dragoste nu găsesc nici un ecou în inima Quiteriei. In hazul prietenilor fetei, reîncepe dansul,
avînd acum ca principală solistă pe prietena Quiteriei — Mercedes. Dansul culminează cu
apariţia toreadorilor, în frunte cu Espado. Victorios, acesta îi pofteşte pe toţi la circiuma lui
Lorenzo.
O apariţie ciudată stîrneşte glumele mulţimii. Este Don Quijote şi Sancho Pânza, care,
ajunşi la Barcelona, caută un han. Incîntat de îmbulzeala fetelor curioase să afle de unde vin
ciudaţii călători, Pânza se antrenează în discuţie, dar este repede învins de verva glumeţilor. Don
Quijote, care a vrut să-1 ajute să-şi recapete echilibrul pierdut în discuţia cu fetele, rămîne
deodată pironit locului. A zărit-o pe frumoasa Quiteria, care nu poate fi alta decît frumoasa
doamnă a visurilor sale, Dulcineea din Toboso ! Se apropie, rosteşte protocolarele cuvinte de
laudă citite în cărţi cavalereşti şi o invită la dans. Fata acceptă amuzată, ascultîndu-i cuvintele
alese prin care îi mărturiseşte admiraţia fără margini, într-un moment de neatenţie, Quiteria
pleacă împreună cu Basilio, lăsîndu-1 nedumerit pe Don Quijote, care nu ştie unde a dispărut
Dulcineea. Se alătură lui Camacho si Lorenzo, în căutarea fetei.
Actul II
Tabloul 1. în circiuma unui prieten al lui Espado, cei doi îndrăgostiţi şi-au găsit
adăpost, îşi împărtăşesc dragostea, înconjuraţi de prieteni, care îi încurajează. Toţi privesc cum
Espado îi mărturiseşte iubirea sa frumoasei Mercedes. Aceasta îi răspunde cu un dans pasionat,
în care este antrenat şi toreadorul. Veselia este din nou întreruptă de Lorenzo, care a descoperit
ascunzătoarea. El ovsileste pe Quiteria să-i întindă mîna lui Camacho. Don Quijote, care a sosit şi
el la circiumă, priveşte interesat cum bucuria lui Camacho îl transformă în nebun de disperare pe
Basilio. Agitînd un pumnal, îşi ia viata. Plîngînd, Quiteria cere, în faţa asistenţei înmărmurite, să
fie ascultată ultima dorinţă a muribundului Basilio. Don Quijote, cavaler, insistă ca Basilio să-şi
rostească dorinţa. El murmură că ar vrea să apuce să se căsătorească cu Quiteria, fie şi pentru
ultimele clipe de viaţă. Apoi, „văduva" se va putea remărita cu Camacho. Infrîngîndu-şi propria
dezamăgire pentru alegerea pe care a făcut-o Dulcineea, Don Quijote intervine pe lîngă neîn-
duplecatul Lorenzo. De frica lui Don Quijote, Lorenzo îi declară căsătoriţi pe cei doi. O dată
pronunţat acest cuvînt, muribundul Basilio îşi recapătă vioiciunea. Totul a fost o farsă, dar
cuvmtul dat trebuie respectat. In mijlocul veseliei generale, la care se alătură de nevoie Lorenzo

1
şi Camacho, păcăliţi, Don Quijote şi Sancho Pânza pleacă mulţumiţi că au reuşit să facă dreptate.
Tabloul 2. O tabără de ţigani, învăluită în umbrele nopţii. Şeful ţiganilor îi trezeşte,
poruncindu-le să-şi strîngă şatra, pentru a pleca la drum. Cu mirare, ei văd profilîndu-se două
arătări, care se apropie treptat. Este perechea lunganului cavaler, însoţit de grăsunul scutier.
Sperînd că vor cîştiga bani, şeful ţiganilor le propune să prezinte cîteva dansuri ţigăneşti, ceea ce
Don Quijote primeşte. (Episodul care urmează înlocuieşte pe cel original, în care Cavalerul
asistă la spectacolul cu teatrul de păpuşi al lui Don Pedro.) Chitarele încep să freamăte, ritmul
dansului devine din ce în ce mai aprins. Cavalerul îi priveşte cu admiraţie, iar Pânza încearcă să-i
imite, cu gesturi caraghioase, în mijlocul vîrtejului, apare o ţigancă frumoasă. Figura ei exprimă
pasiune si dor de libertate, ca şi cum ea ar fi prizonieră şi ar dori să evadeze. După un şir de
mişcări unduioase şi pătimaşe, fata pare că a reuşit să scape, dar pînă la sfîrşit este din nou prinsă
de ceilalţi ţigani. . . Don Quijote a urmărit fascinat acest dans pe care ţiganii 1-au interpretat ; dar
Cavalerul 1-a înţeles altfel. Luînd dansul drept întîmplare reală, se repede cu suliţa să o elibereze
pe ţigancă. Intr-o învălmăşeală care îi surprinde pe dansatori, Don Quijote îi goneşte.
Urmărindu-i, ajunge în preajma unor mori de vînt. închipuirea sa, încă înfierbîntată de lupta ce a
dat-o, îl face să creadă că asupra lui năvălesc nişte uriaşi. Se repede din nou cu suliţa, dar este
„înhăţat" de o aripă a morii, care îl ridică în slava cerului, trîntindu-1 apoi la pămînt, unde
viteazul rămîne fără suflare.
Tabloul 3. Sfîrşit de oboseală, rănit în lupte, Don Quijote ajunge, tîrîndu-şi paşii, la
marginea unei păduri, în timp ce Pânza pleacă să caute ceva mîncare, epuizat. Don Quijote
adoarme. Visul continuă însă aventurile sale. Se vede înconjurat de zîne, cupidoni, feerice făpturi
de basm, menite să ocrotească dragostea sa pentru Dulcineea. Vraja visului îl întinereşte, îi dă
strălucire armurii, făcîndu-1 vrednic de frumoasa sa Doamnă . . . Sancho Pânza îl trezeşte din
fermecătoarea reverie, anunţîndu-1 că se apropie un cortegiu de vînătoare. Apare Ducele,
stăpînul ţinutului, care cu vorbe alese îl invită pe vestitul cavaler la palatul său.
Actul IV
După ce Don Quijote şi-a revenit din năzdrăvanele aventuri, Ducele, profitînd de
prilejul prezenţei renumitului hidalgo. ale cărui hazlii fapte s-au răspîndit pretutindeni ca o
legendă, vrea să-1 prezinte curţii. Se dă o mare petrecere, la care toţi, după promisiunea
gazdelor, se vor distra. Printre oaspeţii aleşi ai balului, Don Quijote şi Sancho Pânza se plimbă
mîndri, fără să-şi dea seama de hazul pe care îl produc cu înfăţişarea lor. După ce a schiţat cîţiva
paşi de dans cu Ducesa, se anunţă că la pplat a sosit o pereche ciudată : un cavaler rătăcitor, înso-
ţit de o frumoasă doamnă. Don Quijote nu-1 recunoaşte pe Basilio, în schimb o revede pe
Dulcineea cea iubită, care păşeşte cu un aer foarte trist. Bătrînul vrea să ceară socoteală
nemilosului cavaler, dar acesta îi răspunde că a răpit-o pe Dulcineea şi o va păstra. Don Quijote
îl provoacă atunci semeţ la luptă. Cu greutate scoate spada ruginită din teacă, se repede la
vrăjmaşul său, dar cade împiedicat în proprii săi pinteni. în timp ce toată asistenţa rîde, Basilio îşi
scoate masca, cerîn-du-şi scuze pentru mica aventură ce avea ca scop să-1 distreze pe Duce.
Petrecerea continuă (mare Pas de deux, Quiteria-Basilio, devenit piesă de recital) cu mai multă
bună dispoziţie. Nimeni nu observă că, pe cînd toţi se veselesc, Don Quijote şi Sancho Panza au
părăsit întristaţi palatul.