Don Quijote de la

mancha
Miguel de cervantes saavedra
 Miguel de Cervantes Saavedra
Miguel de Cervantes Saavedra(1547-
1616) este considerat simbolul literaturii
spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul
romanului „ El ingenioso hidalgo don
Quijote de la Mancha’’ pe care mulți critici
literari l-au considerat primul roman
modern și una din cele mai valoroase opere
ale literaturii universale. A fost supranumit
„Principele ingeniozității ”
 Publicitate
Cervantes a ştiut încă de la 1600 că un roman, indiferent cât de bun
este, nu se poate vinde fără ceva reclamă. Tocmai terminase prima parte a
lui Don Quijote când a realizat că nu este suficient să scrii o carte genială
pentru a câştiga ceva bani cu ea, și el avea nevoie mare de bani. Aşa că a
scris o broşură „anonimă” în care anunţa revoltat că volumul Don Quijote
care urma să fie publicat în curând, are trimiteri satirice şi conţine
informaţii necuviincioase la adresa unor personaje sus-puse ale vremii. A
fost suficient ca toată lumea bună a Spaniei de Aur să ia foc. Când a fost
publicat Don Quijote a devenit aproape instantaneu un bestseller.
 Despre operă
Don Quijote de la Mancha este capodopera literaturii spaniole.
Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din
partea publicului. Tradusă în principalele limbi europene este în
prezent una dintre operele cele mai traduse din lume.
Deși fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povesitiri
cavalerești, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote)
din La Mancha care, influențat de lecturile sale, ajunge să se
creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a
societății spaniole și o reflexie asupra comportamentului uman.
Don Quijote, deși considerat de ceilalți nebun, se dovedește a fi
mai aproape de adevăr, datorită nobleții, gândirii și acțiunilor sale,
decât persoanele considerate „normale’’.
 Prima aventură
În drumul său, el se oprește mai întâi la un han, pe
care îl ia drept castel, și confundând hangiul cu un
castelan, îl roagă pe acesta să-l învestească
cavaler, ceremonie sfântă care va avea loc în grajd.
Întâlnește apoi câtiva negustori din Toledo, cărora
le cere să o proclame pe Dulcineea cea mai
frumoasă domniță din lume, dar aceștia o insultă,
iar unul dintre ei îl bate pe Don Quijote și-l lasă pe
marginea drumului. El este găsit și ajutat să se
întoarcă acasă de un țăran vecin.
 Arderea cărților
Unul dintre cele mai tulburătoare momente
este scena arderii cărților prezentată în cap.VI.
În timp ce Quijote doarme preotul și bărbierul
selecționează cărțile care trebuie distruse și
cele care merită salvate. Una din cărțile supuse
judecății este Galateea, roman pastoral scris de
însuși Cervantes. Preotul însă nu o osândește la
pieire, recunoscându-i autorului unele
merite: ,,De atâta amar de ani mi-e bun prieten
Cervantes ăsta, și știu că e mai deprins cu
nenorocirile decât versat în versuri. Cartea lui
arată un sâmbure de talent; cată el să schimbe Don Quijote citind. -
câte ceva pe lume, dar n-ajunge la nici un capăt.’’ Adolf Schrödter-
(1834)
 Aventura a doua
După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într -o a doua
aventură. Între timp, nepoata sa, slujnica, preotul și bărbierul au
aruncat în foc mare parte din cărțile cavalerești ale eroului, spunându-i
acestuia că un magician a venit călare pe un nor și însoțit de un dragon,
i-a furat acestuia cărțile. Eroul își alege drept scutier un țăran pe
nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumețiilor îl va
face guvernatorul unei insule și pornesc amândoi într-o a doua
aventură. Se luptă cu morile de vânt, luându-le drept uriași, și își
imaginează că în trăsura pe care o însoțesc câțiva călugări benedictini,
se află o prințesă răpită, fiind din nou bătut. De-a lungul călătoriei lor,
Don Quijote și Sancho Panza vor întâlni hangii, păstori, soldați, preoți,
condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse povești de viață.
Don Quijote intervine violent în povești care nu-l privesc, iar obiceiul
său de a nu-și plăti datoriile sub pretext că aceasta este stilul de viață
al ,,cavalerilor rătăcitori’’ duce la umilințe, bătăi și lipsuri pe care de
cele mai multe ori Sancho trebuia să le îndure. În cele din urmă, Don
Quijote se lasă convins să plece acasă.
 a doua parte a romanului
Această a doua parte reprezintă o continuare publicată la 10 ani după romanul original.
Don Quijote și Sancho Panza au ajuns acum foarte cunoscuți datorită povestirilor din prima
parte a romanului. Acum se tratează mai în profunzime tema deziluzionării. Don Quijote
ajunge batjocura mai multora, iar până și Sancho își înșală stăpânul. Nevoit fiind să o gasescă
pe Dulcineea, el îi prezintă lui Don Quijote trei țărănci sărace, pe care le dă drept Dulcineea
și însoțitoarele ei. Pentru că Don Quijote vede doar țărăncile, și nu o nobilă doamnă, Sancho
pretinde că acesta este vrăjit și de aceea nu poate vedea ,,adevărul’’. În cele din urmă Sancho
este numit guvernator al insulei Barratoria, și, deși se dovedește capabil, renunță. Don
Quijote se întoarce acasă, unde cade într-un somn greu, ce dureaza 6 ore. Când se trezeste,
este vindecat de nebunie, înțelege tot ceea ce făcuse pe parcursul perioadei în care fusese
“Cavaler Rătăcitor” au fost doar niste nerozii, și simte că i se apropie sfârșitul. Blesteamă
cărțile de cavalerie, și regretă faptul că și-a revenit atât de târziu din nebunie. Sancho Panza
îl plange, pentru că-i plăcuse jocul nebunesc al stăpânului său, deși de multe ori el fusese cel
care îi (sau cel putin încerca să) arate absurditatea si inutilitatea tuturor actelor sale, în care,
de altfel, a fost implicat și el, într-o măsură mai mare sau mai mică. Așadar, Don Quijote
moare cu mintea vindecată complet, ca prin minune.
 Personaje (I)
Don Quijote este întruchiparea omului nonconformist, visător, ce se
ghidează după propriile reguli, dovedind originalitate. Inițial, Don Quijote
este un erou ridicol, deci negativ, însă prin forța creației, dată de autor, el
devine în mare măsură un erou pozitiv. El este curajos și viteaz, chiar dacă are
o percepție diferită și vede realitatea cu totul altfel. De exemplu, el crede
morile de vânt giganți și pornește împotriva lor. Însă, cu sau fără eroare,
Quijote are atribuții eroice. Un alt hidalgo îl caracterizează în mod direct „E
nebun”; la fel și Sancho care răspunde „Nu e nebun, e îndrăznet”. George
Călinescu a afirmat „Quijote e dotat cu marile însușiri ale cercetătorului
naturii și dacă s-ar putea vindeca de delirul de percepție, păstrându-și
curiozitatea și curajul, ar fi azi un cuceritor al forțelor universului.”
 Personaje (II)
● Sancho Panza, scutierul lui Don Quijote, reprezintă, în mod simbolic,
întreaga lume pe care Don Quijote o iubeşte atât de mult şi pentru care e
gata să se sacrifice la tot pasul. Acesta este lacom, fricos, fără
imaginație, șiret, cu bun simț, turnându-și inteligența naturală în
proverbe, și fuge de responsabilitate(ex: guvernator al insulei
Barratoria, Sancho rezolvă câteva probleme mărunte, dar atunci când se
simulează un atac inamic lasă baltă guvernarea, considerând că nu-i pentru
el şi nici nu i se potriveşte).
● Don Quijote se gândi cui să dea numele de aleasă a inimii sale. Norocoasa
a fost Aldonza Lorenzo, o țărancă tânără, foarte chipeșă, pe care a
botezat-o cu numele Dulcineea del Toboso.
 Relația dintre Don Quijote și
Sancho Panza
Relația dintre Don Quijote și Sancho Panza a fost văzută de mulți critici ca o relație
antagonică, întrucât Don Quijote este un simbol al omului ce crede în idealuri, iar Sancho
simbolizează vocea realității.
Însă cei doi se completează reciproc în asemenea măsură încât la sfârșitul romanului vom
observa o inversare de roluri: are loc o schimbare în cazul lui Don Quijote, care își recapătă
luciditatea puțin câte puțin și o schimbare în cazul lui Sancho care la sfârșitul romanului
deplânge vindecarea de nebunie a lui Don Quijote, dorindu-și să reînnoiască aventura.
Astfel nebunia va reuși în cele din urmă să-l atingă și pe Sancho, căci are loc un transfer.
Treptat, Don Quijote revine la starea sa inițială (care însă nu este prezentată nicăieri în
roman, deși este sugerată), iar bunul-simț ce-l caracterizează pe scutier se pierde
treptat ,,în marea de fantezie în care îl obligă stăpânul său să se înece’’.
 Don Quijote. El întruchipează cel mai bine nocivitatea
cărților. Nu de alta, dar fiindcă nu cunoaște jumătăți de măsură.
Cărțile îl duc la nebunie. Don Quijote își pierde mințile, nu, cum
se crede uneori, din prea mult citit, ci din greșita înțelegere a
celor citite. E un prost cititor al romanelor cavalerești: le ia în
litera lor. Dacă ar fi fost un cititor bun, ar fi știut că în afara
Cărților Sfinte, toate celelalte, și îndeosebi ficțiunile literare,
se citesc printre rânduri. Sensul literaturii trebuie căutat în
intervalul, adesea infim și de aceea insesizabil, dintre rândurile,
paginile sau capitolele unei cărți.

NICOLAE MANOLESCU
… întreaga aventură a lui Don Quijote începe cu o voluntară spălare a
creierului. Don Quijote îşi schimbă numele înainte de a porni la drum. Renunţă
să se mai cheme Alonso Quijano. O botează cu alt nume pe ţăranca trupeşă de
care s-a îndrăgostit de la distanţă, zicându-i de-acum înainte Dulcineea. […]
Don Quijote devine altul. Nu mai are trecut. Nu mai are amintiri. Nu mai are
antecedente. Îşi creează o identitate nouă şi un univers care e numai al lui. El
intră, eroic şi ridicol, în utopia pură. Şi nici nu se uită în urmă când pleacă din
La Mancha. (...) Trecutul este pentru el o haină prea strâmtă, în care n-are
cum să încapă ceea ce visează. Absenţa amintirilor îi dă o forţă uimitoare,
care-i permite să fie, în acelaşi timp, caraghios şi sublim. Spre deosebire de
noi, care suntem prizonierii realităţii, Don Quijote e un om liber. Și e „nebun”
oare cineva care îşi ia iluziile în serios? […] Nu poţi obţine nimic
esenţial în viaţă fără a avea o convingere.

OCTAVIAN PALER - Calomnii

mitologice
Mulțumesc pentru
atenție!