de Miguel de Cervantes

‘Don Quijote de la Mancha’ - este o operă

literară a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes. Este
capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut
în1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea
publicului. Tradusă în principalele limbi europene este în
prezent una dintre operele cele mai traduse din lume.
Deși fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor
povesitiri cavalerești, povestea micului nobil Alonso
Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influențat de
lecturile sale ajunge să se creadă un cavaler în căutare de
aventuri, devine o frescă a societății spaniole și o reflexie
asupra comportamentului uman.
 Tiparul din „El
licenciado Vidriera” se
repetă, astfel că, Don
Quijote, deși considerat
de ceilalți nebun, se
dovedește a fi mai
aproape de adevăr,
datorită nobleți gândirii
și acțiunilor sale, decât
persoanele considerate
„normale”.
Don Quijote și Sancho Paza, imagine
de Gustave Doré
 Prima parte a romanului:
Alonso Quixano (sau Quijano), un
hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de
50 de ani (hidalgo=în spaniolă , hijo de
algo - fiul cuiva care a fost cineva, de
spiță nobilă) locuiește împreună cu
nepoata sa într-o porțiune necunoscută a
ținutului La Mancha. Cititor pasionat de
romane cavalerești, Don Quijote ajunge
să se considere un cavaler rătăcitor astfel
că pornește la drum călare pe mârțoaga
sa, Rocinanta, înarmat cu arme din
carton. Întocmai ca eroul din romanele de
aventură pe care le citea, Amadis de
Gaula, el își alege o domniță căreia să-i
dedice victoriile din bătălii: Dulcinea del
Toboso, o țărancă dintr-un ținut vecin, pe
numele adevărat de Aldonza Lorenzo,
dar care în realitate nu era nici nobilă,
nici frumoasă. Don Quijote , autor Honoré Daumier
Prima aventură:
În drumul său, el se oprește mai întâi la un han, pe care îl ia
drept castel, și confundând hangiul cu un castellan, îl roagă pe
acesta să-l învestească cavaler, ceremonie sfântă care va avea loc
în grajd.Întâlnește apoi câtiva negustori din Toledo, cărora le
cere să o proclame pe Dulcinea cea mai frumoasa doamnita din
lume, dar aceștia o insultă, iar unul dintre ei îl bate pe Don
Quijote și-l lasă pe marginea drumului. El este găsit și ajutat să
se întoarcă acasă de un țăran vecin, Pedro Crespo.

Toledo, Portul
Alcantara,
pictura de
Gheorghe
Petrașcu
A doua aventură:
După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într-o a doua aventură. Între
timp, nepoata sa, slujnica, preotul și bărbierul au aruncat în foc mare parte din cărțile
cavalerești ale eroului, spunându-i acestuia că un magician a venit călare pe un nor și
însoțit de un dragon,i-a furat acestuia cărțile. Eroul își alege drept „scutier” un țăran
pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumețiilor îl va face
guvernatorul unei insule, și pornesc amândoi într-o a doua aventură. Se luptă cu
morile de vânt, luându-le drept uriași, și își imaginează că în trăsura pe care o
însoțesc câtiva călugări benedictini se află o prințesă răpită, fiind din nou bătut.
De-a lungul călătoriei lor, Don Quijote și Sancho Panza vor întâlni hangii,
prostituate, păstori, soldați, preoți, condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse
povești de iubire. Don Quijote intervine violent în povești care nu-l privesc, iar
obiceiul său de a nu-și plăti datoriile sub pretext că aceasta este stilul de viață al
„cavalerilor rătăcitori ”duce la umilințe, bătăi și lipsuri pe care de cele mai multe
Sancho trebuie să le îndure. Tot în această primă parte a romanului ne sunt narate
două povești de dragoste(Grisostomo și Marcela; Cardenio și Lucinda).În cele din
urmă, Don Quijote se lasă convins să plece acasă. Autorul sugerează existența unei a
treia aventuri, dar susține că s-au pierdut documentele.
A doua parte a romanului:
A doua parte reprezintă o continuare publicată la 10 ani
după romanul original. Don Quijote și Sancho Panza au ajuns
acum foarte cunoscuți datorită povestirilor din prima parte a
romanului. Acum se tratează mai in profunzime tema
deziluzionării. Don Quijote ajunge batjocura mai multora, iar
pănă și Sancho își înșală stăpânul. Nevoit fiind să o gasescă pe
Dulcinea, el îi prezintă lui Don Quinjote trei țărance sărace, pe
care le dă drept Dulcinea și însoțitoarele ei. Pentru că Don
Quijote vede doar țărăncile, și nu o nobilă doamnă, Sancho
pretinde că acesta este vrăjit și de aceea nu poate vedea
„adevărul”. În cele din urmă Sancho este numit guvernator al
insulei Barratoria, deși se dovedește capabil, renunță. Don
Quijote se întoarce acasă, unde cade într-un somn greu, iar când
se trezește, este vindecat de nebunie. Starea sa de sănătate se
înrăutățește însă, astfel că el moare, Sancho deplângând întreaga
lor aventură.
Relația Don Quijote-Sancho Panza:
Relația dintre Don Quijote și Sancho Panza a fost văzută de mulți critici ca ilustrând
relatia antagonică realitate-irealitate, întrucât stăpânul întruchipează idealismul exaltat,
iar Sancho-platitudinea și trivialitatea. Însă cei doi se completează reciproc în asemenea
măsură încît la sfârșitul romanului vom observa o inversare de roluri: are loc o mutare de
ascendent spre descendentîn cazul lui Don Quijote , care își recapătă luciditatea puțin
câte puțin (...) și de la descendent spre ascendent, în cazul lui Sancho , care la sfârșitul
romanului deplânge vindecarea de nebunie a lui Don Qujote, dorindu-și să reînnoiască
aventura.
Răzvan Codrescu compară nebunia lui Don Quijote cu cea a Prințului Mîșkin din
romanul Idiotul al lui Dostoievski, susținând că Don Quijote și Prințul Mîșkin
reprezintă nebunia «exemplară» a două spiritualități specifice, dar complementare,
Don Quijote întruchipând activismul constituțional al spiritului apusean, pe când prințul
Mîskin ilustrează contemplativismului tradițional al lumii răsăritene, fără cal și fără
arme, resemnat și încrezător în perspectiva veșniciei. Această nebunie va reuși în cele
din urmă să-l atingă și pe Sancho, căci are loc un transfer. Treptat, Don Quijote revine la
starea sa initială(care însă nu este prezentată nicăieri în roman), iar bunul-simț ce-l
caracterizează pe scutier se pierde treptat «în marea de fantezie în care îl obligă
stăpînul său să se înece, pentru el insula reprezentând o iluzie concretă, așa cum pentru
Don Quijote reinstaurarea instituției cavalerilor rătăcitori reprezenta o iluzie abstractă.
 Bibliografie:
Gisela Burkamp, Spuren des Don Quijote. Eine Sammlung von Malerei,
Kerber, Bielefeld 2003
Roberto González Echevarría, Cervantes’ Don Quixote, New York 2005
Johannes Hartau, Don Quijote in der Kunst. Wandlungen einer
Symbolfigur. Mann, Berlin 1987
David Quint, Cervantes's novel of modern times. A new reading of Don
Quijote. Princeton University Press, Princeton 2003,
Javier Salazar Rincón, El escritor y su entorno. Cervantes y la corte de
Valladolid en 1605 Junta de Castilla y León, Valladolid 2006
Miguel de Unamuno, Vida de don Quijote y Sancho, según Miguel de
Cervantes Saavedra, explicada y comentada. [1905], Madrid, Alianza
Editorial, 2005
Dominique Aubier, Don Quijote, profeta y cabalista, ediciones Obelisco,
Barcelona 1981

Power-Point realizat de: Elena-Cristina IONIȚĂ, clasa a-XI-a C, Liceul

Teoretic „Brâncoveanu-Vodă” Urlați